Dreptul creditorului ce a dobândit prin cesiune o creanță anterioară deschiderii procedurii insolvenței de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa.

Asupra apelurilor de faţă, constată că prin cererea înregistrată în dosar nr. 5062/86/2014* la data de 19.01.2017 consorţiul format din practicienii în insolvenţă MGA I. SPRL şi M. IPURL a solicitat pronunţarea unei încheieri în sensul prevăzut de art. 58 alin.(1) din Legea nr. 85/2014 prin care să se confirme compensarea datoriilor reciproce existente între SC A. S.R.L. şi SC D. S.R.L., iar prin sentinţa nr. 46 din 27 ianuarie 2017, Tribunalul Suceava– Secţia a II-a civilă, a admis cererea formulată de administratorul judiciar  consorţiul format din MGA I. SPRL şi M. IPURL, a dispus compensarea datoriilor reciproce existente între debitor şi creditorul SC D. SRL până la concurenţa sumei de 9.321.397,78 lei, acesta urmând să figureze în tabelul creditorilor cu suma de 4.556.855,76 lei creanţă chirografară, reţinând, în esenţă, faptul că sunt date elementele compensării legale, iar singura problemă în discuție o reprezintă chestiunea interpretării cuantumului onorariului lichidatorului, în sensul că, prin Procesul verbal al adunării creditorilor A., înregistrat cu nr. 3154/12.11.2015, s-a stabilit acordarea unui onorariu fix de 1000 lei lunar fără TVA)/ practician în insolvență şi a unui onorariu procentual de 1%/practician în insolvență din sumele aduse la masa credală a debitoarei SC A. S.R.L., astfel încât prestatorul are posibilitatea de a recupera taxa pe valoarea adăugată de la dobânditor, onorariul procentual în acest caz fiind de 1% la care se adaugă TVA.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel creditorii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi S.C. D. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea apelului său, creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice arată că la data de 08.12.2016 a avut loc vânzarea prin licitaţie publica a bunurilor mobile aflate în garanţia SC D. SRL, acestea fiind adjudecate la valoarea de 136.990 Euro fără TVA (echivalentul în lei fiind 616.550,89 lei fără TVA) în favoarea adjudecatarului SC D. SRL. La aceeaşi dată, a avut loc vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor imobile aflate în garanţia SC D. SRL, fiind adjudecate la valoarea de 2.028.979 Euro fără TVA (echivalentul în lei fiind 9.131.825,79 lei fără TVA) în favoarea adjudecatarului SC D. S.R.L., preţul total adjudecat fiind de 9.748.376,68 lei fără TVA, adjudecatarul solicitând ca modalitate de plată pentru bunurile adjudecate compensarea legală a preţului de adjudecare cu o parte din creanţa pe care o deţine, înscrisă în tabelul creditorilor.

Arată că SC D. S.R.L., în calitate de creditor este înscrisă în tabel cu o creanţă în valoare totală de 13.878.253,54 lei, cheltuielile de lichidare, onorariul lichidatorilor, TVA aferentă onorariului, contribuţia de 2% la UNPIR au fost calculate la 426.978,90 lei și s-a propus pentru compensare suma de 9.321.397,78 lei, instanţa de fond apreciind ca întemeiată cererea de compensare a datoriilor reciproce existente între debitor şi creditorul SC D. SRL, dispunând compensarea până la concurenţa sumei de 9.321.397,78 lei, acesta urmând să figureze în tabelul creditorilor cu o creanţă chirografară în sumă de 4.556.855,76 lei şi motivând în drept soluţia pe dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 85/2014.

Apreciază că apelantei - creditoare SC D. SRL nu îi sunt aplicabile dispoziţiile alin. (1) al art. 90 din Legea nr.85/2014, deoarece la data deschiderii procedurii insolvenţei nici nu deţinea o creanţă împotriva SC A., astfel cum rezultă din tabelul preliminar şi tabelul definitiv al creditorilor. SC D. a preluat creanţa de la U. Bank, respectiv de la Banca T. pe parcursul procedurii, astfel cum rezultă din tabelul definitiv consolidat rectificat iar condiţiile de compensare legală nu erau, aşadar îndeplinite la data deschiderii procedurii.

Învederează că prin participarea creditorului SC D. la licitaţia organizată pentru vânzarea bunurilor debitoarei nu se poate aprecia că s-au născut după data deschiderii procedurii creanţe reciproce, deoarece: U. Bank şi Banca T. au cesionat creanţele existente la data deschiderii insolvenţei către SC D. SRL, iar acesta nu deţine o creanţă născută după data deschiderii procedurii, pentru a fi aplicabile prevederile alin. (2) al art. 90 din lege. De asemenea, în şedinţa din 13.10.2016 adunarea creditorilor a aprobat vânzarea bunurilor prin licitaţie publică în conformitate cu Regulamentul de vânzare propus de lichidatorul judiciar. Art. 16 din Regulament prevede plata preţului vânzării în termen de 30 de zile de la data şedinţei de licitaţie. Proprietatea asupra bunurilor se va transmite numai la data la care se va face plata integrală a preţului vânzării. Potrivit pct. 16.4 din Regulament, adjudecatarul care nu achită preţul în termenul prevăzut în contractul de vânzare sau după caz în factură, va pierde toate sumele achitate cu titlu de preț și aplicarea corespunzătoare a prevederilor Codului de procedură civilă în materie. Creditorul SC D. a înţeles să participe la licitaţia publică în condiţiile stabilite prin Regulamentul de vânzare, iar în calitate de adjudecatar, el este obligat la plata preţului vânzării, neputând solicita compensarea obligaţiilor.

În consecinţă, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de compensare.

Prin întâmpinare, MGA I.SPRL şi M. I.P.U.R.L., în calitate de lichidatori judiciari ai debitorului SC A. S.R.L., au solicitat respingerea apelului formulat de către SC  D. S.R.L. ca nefondat. De asemenea, au invocat excepţia inadmisibilităţii apelului în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care se solicită recalcularea în mod corespunzător a cheltuielilor de lichidare cu diminuarea TVA aferent pentru onorariul procentual al practicienilor, urmând a se stabili la plată cu titlu de cheltuieli de procedură doar 389.935,07 lei, cu consecinţa restituirii sumelor achitate excedentar, deoarece se încalcă principiul disponibilităţii procesului civil reglementat de art. 9 alin. (l) şi (2) Cod procedură civilă.

Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, dar şi dispoziţiile art. 478 alin. (3) din Cod: în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Precizează că prin cererea adresată judecătorului sindic au solicitat să se dispună confirmarea compensării datoriilor reciproce existente între SC A. SRL şi SC D. SRL, conform celor menţionate în cuprinsul cererii, fiind vorba despre suma de 9.321.397,78 lei, separat de cheltuielile de procedură în valoare totală de 426.978,90, compuse din contribuţie 2% fond lichidare UNPIR şi onorariu procentual lichidatori plus TVA.

Prin sentinţa apelată judecătorul sindic a dispus admiterea cererii formulată de administratorul judiciar consorţiul format din MGA I SPRL şi M. IPURL, a dispus compensarea datoriilor reciproce existente între debitor şi creditorul SC D. SRL până la concurenţa sumei de 9.321,397,78 lei, acesta urmând să figureze în tabelul creditorilor cu suma de 4.556.855,76 lei creanţă chirografară, astfel că, în cauză, nu a fost învestit să se pronunţe asupra cheltuielilor de procedură, ci doar asupra compensării sumei rămase după scăderea cheltuielilor de procedură, cum au fost ele indicate prin cererea formulată. Totodată, judecătorul sindic nu a fost învestit cu nicio cerere de restituire a unor sume care ar fi fost achitate excedentar, mai ales că aşa zisele sume plătite excedentar au fost plătite benevol după depunerea cererii şi după pronunţarea hotărârii.

Prin urmare, nu se poate formula o cerere nouă direct în faza apelului, deoarece suntem în prezenţa unor noi pretenţii, aspect interzis în mod imperativ de art. 478 alin. (3) Cod procedură civilă.

Solicită respingerea capătul de cerere privind recalcularea în mod corespunzător a cheltuielilor de lichidare cu diminuarea TVA aferent pentru onorariul procentual al practicienilor, urmând a se stabili la plată cu titlu de cheltuieli de procedură doar 389.935,07 lei, cu consecinţa restituirii sumelor achitate excedentar.

Subliniază faptul că după pronunţarea sentinţei atacate SC D. SRL a achitat prin virament bancar suma de 426.978,90 lei reprezentând diferenţă de preţ care trebuia achitată, pe lângă partea de preţ în sumă de 9.321.307,78 lei care a fost aprobată pentru compensare.

De altfel, conform extrasului de cont, la momentul achitării sumei de 426.978,90 lei, SC D. SRL a menţionat la descrierea plăţii: „diferenţă preţ bunuri imobile adjudecate la licitaţie din 08.12,2016".

Aşadar, apelanta nu a achitat nicio sumă cu titlu de cheltuieli de procedură, astfel încât să solicite restituirea sumelor reprezentând cheltuieli de procedură achitate excedentar.

Apelanta a achitat doar parte din preţul vânzării bunurilor pentru care a fost declarată adjudecatară la licitaţia din 08.12.2016, aspect care este menţionat în cuprinsul Contractului de vânzare nr. 354/13.02.2017 autentificat la Societatea Profesională Notarială C: încheiat după pronunţarea Sentinţei Civile nr. 46/27.01.2017 cu privire la bunurile imobile, bunurile mobile fiind transferate pe bază de factură.

Astfel, în Contract, la Art. III - Preţul. Modalitatea de plată a preţului, se menţionează că preţul se achită astfel: l. Suma de 8.704.846,89 lei urmează să se stingă prin compensare judiciară la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorul sindic în dosarul de faliment nr. 5062/86/2014*. Prin hotărârea mai sus menţionată, judecătorul sindic a dispus compensarea datoriilor reciproce existente între vânzătoare şi cumpărătoare până la concurenţa sumei de 9.32l.397,78 lei (preţul imobilelor şi mobilelor ce fac obiectul actelor de adjudecare nr. 2630/08.12.2106 şi respectiv nr. 2627/08.12.2016, diminuat cu suma reprezentând cheltuielile de lichidare prevăzute de art. 159 alin. (1) pct. 1 şi art. 39 din Legea nr. 85/2014)¬; 2. Suma de 426.978,90 lei s-a achitat prin virament bancar în contul de lichidare al S.C. A. S.R.L., conform O.P nr. .. din data de 10.02.2017 cu extrasul de cont din 13.02.2017 eliberat de Banca S.

Deci suma de 426.078,00 lei reprezintă preţ pentru bunurile cumpărate şi nu se poate solicita restituirea preţului care a fost ofertat la licitaţie şi achitat pentru a se încheia contractul de vânzare, în condiţiile în care preţul a fost achitat de bună voie.

În cazul analizării aspectului referitor la aplicarea cotei legale de TVA asupra onorariului procentual al lichidatorilor, s-a considerat că TVA nu a fost inclusă şi a trebuit să fie adăugată la procentul de 1% din următoarele considerente: în cazul onorariului lichidatorului, baza de impozitare o constituie onorariul negociat în adunarea creditorilor, la care se aplică TVA aferentă, nefiind necesară precizarea expresă că la acest onorariu se adaugă TVA. Dimpotrivă, dacă onorariul ar include TVA, ar trebui să se prevadă expres aceasta, din moment ce TVA se aplică la preţul serviciului pe care îl prestează lichidatorul, şi aceasta în puterea legii şi nu a voinţei plătitorului de TVA. TVA nu reprezintă un element pe baza căruia se stabileşte preţul serviciului, încât să fie inclus în acesta, ci un impozit indirect, care în final este suportat de către consumator, în speţă de către societatea în insolvenţă şi nu de către prestatorul de servicii, în cauză, lichidatorul.

Întrucât TVA se aplică în puterea legii şi este suportat de către societatea falită, nu era necesară vreo prevedere expresă în procesul-verbal al Adunării creditorilor, fiind limpede că, în lipsa unei stipulaţii contrare, TVA nu se include în onorariul negociat, care astfel trebuie plătit în cuantumul stabilit, la care, desigur, se adaugă impozitul indirect cuvenit bugetului de stat.

Adunarea creditorilor nu trebuie să aprobe şi dreptul de a percepe TVA, deoarece lichidatorul judiciar este înregistrat cu vector fiscal de TVA, astfel că la emiterea facturii colectează şi virează TVA către stat, iar dacă s-ar considera că TVA este inclusă în onorariu, atunci suma care trebuie virată la bugetul de stat cu titlu de TVA va fi diminuată, prin micşorarea bazei la care aceasta se aplică. În acest sens invocă Decizia nr. 1353/R/ 20.07.2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 794/62/2009/a1.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantei S.C.  D. S.R.L. Suceava ca suma rămasă după compensare, în cuantum de 4.556.855,76 lei, să fie înscrisă în tabelul creditorilor SC A. SRL ca o creanţă beneficiară a unei cauze de preferinţă şi nu chirografară, solicită respingerea acesteia, întrucât apelanta nu a făcut în niciun fel dovada că în afara bunurilor imobile şi mobile care au făcut obiectul proceselor verbale de adjudecare din data de 08.12.2016 şi care au fost în garanţia U. Bank SA, de la care a cesionat creanţa, ar mai fi existat şi alte bunuri (stocuri de marfă) asupra cărora U. Bank SA să fi avut o cauză de preferinţă.

În consecinţă a solicitat respingerea apelului declarat de SC  DS.R.L..

La termenul de astăzi, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii apelului creditoarei SC  D. S.R.L.

Motivele de critică dezvoltate pe larg în memoriul de apel nu pot fi însă supuse analizei, datorită excepţiei de tardivitate a declarării acestuia, care prevalează în cauză.

Verificând cu prioritate excepţia tardivităţii apelului, invocată la termenul de astăzi, din oficiu, de către instanţă, conform art. 247 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, „termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în BPI, dacă prin lege nu se prevede altfel”.

În speţă, data comunicării sentinţei atacate prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 3279 a fost 17.02.2017 (fila 191 dosar fond), iar memoriul de apel a fost înregistrat la Tribunalul Suceava la data de 03.03.2017 (fila 19 dosar apel), cu depăşirea termenului legal de zile de 7 zile.

În conformitate cu art. 181 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se îndeplineşte”, iar conform art. 185 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă, „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

Cum textele legale citate cuprind norme de procedură imperative, de strictă interpretare şi aplicare, de la care nu se poate deroga, Curtea, va admite excepţia tardivităţii invocată din oficiu şi, în temeiul art. 480 alin.(1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 43 din Legea nr. 85/2014, va anula apelul, ca fiind tardiv formulat, în condiţiile în care termenul limită de declarare a căii de atac era 27.02.2017, inclusiv.

Examinând apelul formulat de către creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinţei atacate şi a criticilor formulate, Curtea constată următoarele:

Primul motiv de apel se referă la faptul că dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 85/2014 nu sunt aplicabile creditoarei S.C. D. S.R.L., întrucât aceasta nu deţinea la data deschiderii procedurii o creanţă împotriva societăţii debitoare, ci a preluat această creanţă de la U. Bank, respectiv de la Banca T., pe parcursul procedurii. De asemenea, creditoarea nu este titulara unei creanţe născute în timpul procedurii, întrucât creanţele cesionate de U. Banc şi Banca T. erau anterioare deschiderii procedurii.

Potrivit dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 85/2014, „Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.

Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi creanţelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.”

Cum susţine chiar apelanta, creditoarea S.C. D. S.R.L. a dobândit prin cesiune creanţele ce au făcut obiectul compensării la U. Bank şi Banca T., creanţe ce erau anterioare deschiderii procedurii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1566 alin. (1) „Cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terţ”, iar potrivit dispoziţiilor art. 1568 alin. (1) „Cesiunea de creanţă transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată; b) drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate”.

Rezultă cu claritate din textele legale citate că cesionarul S.C. D. S.R.L. a luat locul cedenţilor U. Bank şi Banca T. în ceea ce priveşte creanţa cesionată.

Astfel, ne aflăm în ipoteza reglementată de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, fiind vorba despre o creanţă anterioară deschiderii procedurii şi operând astfel compensarea.

Pe cale de consecinţă, nu sunt fondate nici celelalte susţineri ale apelantei, referitoare la obligaţia adjudecatarului de plată a preţului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 480 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare