9.Contencios administrativ. Despăgubiri pentru neîndeplinirea obligațiilor vizând un contract de achiziție publică

Cerere tardivă. Modul de calcul al termenului de 1 an, prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004. Excepția de neexecutare a contractului – neexecutarea nu trebuie să fie cauzată de fapta celui care invocă această excepție. Lipsa caracterului ilicit al refuzului renegocierii redevenței, prin raportare la clauzele contractuale

-Legea nr. 554/2004, art. 7, art. 8 alin. 2, art. 19 alin. 1

Pe de o parte, prin raportare la susținerea potrivit căreia nu sunt incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 întrucât acțiunea nu a fost precedată de o cerere în anularea/desființarea contractului, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 8 și 11 din Legea nr. 554/2004, așadar fiind vorba despre o acțiune întemeiată pe art. 8 alineat 2 din Legea nr. 554/2004  (vizând litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ). În acest context, având în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și data la care s-a îndeplinit procedura plângerii prealabile, termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, era expirat la data introducerii cererii la instanță.

Pe de altă parte, referitor la modul de calcul al termenului de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004 (aplicabil în cauză prin derogare de la termenul general de prescripție, dată fiind natura juridică a contractului), acesta trebuie raportat la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Aspectul nu este legat de momentul la care partea apreciază că a fost desființat contractul, ci de momentul la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei - respectiv data la care nu s-a comunicat (deși trebuia) un răspuns la notificarea efectuată conform clauzelor contractuale.

 Excepția de neexecutare poate fi invocată doar în condițiile în care neexecutarea nu se datorează faptei înseși a celui care o invocă. De vreme ce recurentei i s-a răspuns la solicitarea de adoptare  a actelor normative pentru instituirea taxei speciale, solicitându-i-se, pe temeiul clauzelor contractuale, să depună un tabel cu persoanele care refuză încheierea contractului – deoarece, potrivit acestor clauze, înainte de adoptarea actului normativ era necesar să se stabilească de către delegat și delegatar limitele valorice și condițiile de plată referitoare la taxa specială –, dar această solicitare nu a fost satisfăcută, nu se poate da eficiență juridică excepției. 

În ceea ce privește refuzul autorității contractante de a modifica cuantumul redevenței în funcție de numărul de persoane care au semnat contractul  de prestări serviciu cu recurenta, nu poate fi ignorat faptul că redevența a fost stabilită global, și nu în funcție de numărul de locuitori deserviți, iar menționarea, în caietul de sarcini, a numărului mediu anual de beneficiari, nu este (dincolo de caracterul estimativ al mențiunii) în corelație necesară cu cuantumul redevenței, în condițiile în care contractul prevede strict posibilitatea de  modificare a tarifelor, fără a se face referire la posibilitatea modificării redevenței. Din această perspectivă, nu se poate reține că refuzul renegocierii redevenței ar reprezenta o faptă ilicită contractuală, de natură să justifice invocarea excepției de neexecutare a contractului

Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată că prin Sentinţa nr. 1835/11.11.2015, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 1619/96/2014, s-a respins excepţia de neexecutare a contractului de către reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R.H.,  excepţie invocată pârâtul-reclamant ORAŞUL BICAZ.

S-a respins excepţia de neexecutare a contractului de către reclamantul ORAŞUL BICAZ, respectiv de către pârâtele-reclamante reconvenţionale COMUNA BICAZ-CHEI, COMUNA DĂMUC, COMUNA TARCĂU şi COMUNA TAŞCA, excepţii invocate de reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL.

S-a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională COMUNA BICAZ-CHEI în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL, şi, în consecinţă:

A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL să plătească pârâtei-reclamante reconvenţionale COMUNA BICAZ-CHEI suma de 15.603,96 lei, inclusiv TVA, cu titlu de redevenţă pentru perioada august 2011-decembrie 2012.

A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL să plătească pârâtei-reclamante reconvenţionale COMUNA BICAZ CHEI  penalităţi aferente sumei datorate în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând de la data scadenţei ratelor de redevenţă, conform art.21 din Contractul de delegare de gestiune nr.11/27.01.2011 coroborat cu art.43 pct.43.2 şi 43.4 din caietul de sarcini.

S-au respins în rest pretenţiile pârâtei-reclamante reconvenţionale.

S-a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională COMUNA DĂMUC în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL, şi, în consecinţă:

A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL să plătească pârâtei-reclamante reconvenţionale COMUNA DĂMUC suma de 15.603,96 lei, inclusiv TVA, cu titlu de redevenţă pentru perioada august 2011-decembrie 2012.

A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL să plătească pârâtei-reclamante reconvenţionale COMUNA DĂMUC  penalităţi aferente sumei datorate în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând de la data scadenţei ratelor de redevenţă, conform art.21 din Contractul de delegare de gestiune nr.11/27.01.2011 coroborat cu art.43 pct.43.2 şi 43.4 din caietul de sarcini.

S-au respins în rest pretenţiile pârâtei-reclamante reconvenţionale.

S-a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională COMUNA TARCĂU în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL, şi, în consecinţă:

S-a constatat rezilierea Contractului de delegare de gestiune a serviciului public de salubrizare, prin concesionare nr.11/27.01.2011 încheiat între reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL, pe de o parte, respectiv reclamantul ORAŞUL BICAZ, pârâţii COMUNA BICAZ-CHEI, COMUNA BICAZU ARDELEAN, COMUNA DĂMUC COMUNA TARCĂU şi COMUNA TAŞCA, pe de altă parte, începând cu data de 19.12.2012.

A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL să plătească pârâtei-reclamante reconvenţionale COMUNA TARCĂU suma de 15.603,96 lei, inclusiv TVA, cu titlu de redevenţă pentru perioada august 2011-decembrie 2012.

S-au respins în rest pretenţiile pârâtei-reclamante reconvenţionale.

S-a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională COMUNA TAŞCA în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL, şi, în consecinţă:

A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţională SC R. H. SRL să plătească pârâtei-reclamante reconvenţionale COMUNA TAŞCA suma de 124.835,50 lei, inclusiv TVA, cu titlu de redevenţă pentru perioada august 2011-decembrie 2012.

S-au respins în rest pretenţiile pârâtei-reclamante reconvenţionale.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul ORAŞUL BICAZ în contradictoriu cu pârâta SC R. H. SRL (Dosar conexat nr.3519/258/2014) şi, în consecinţă:

A fost obligată pârâta SC R. H. SRL să plătească reclamantului ORAŞUL BICAZ suma de 65.544,91 lei, inclusiv TVA, cu titlu de redevenţă pentru anii 2011 şi 2012.

A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului ORAŞUL BICAZ cheltuieli de judecată în sumă de 2.800 lei.

S-au respins în rest pretenţiile reclamantului.

S-a dispus restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 225 lei în favoarea pârâtei-reclamante reconvenţionale COMUNA TARCĂU, achitată prin Chitanţa Seria NTXWC nr.7203878PJ din data de 10.11.2014, emisă de Primăria Comunei Tarcău.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs reclamanta SC”R.H.”S.R.L., pârâtul Comuna Bicazu Ardelean și pârâtele reclamante-reconvențional, Comuna Taşca, Comuna Dămuc, Oraşul Bicaz, Comuna Bicaz Chei.

Prin cererea de recurs formulată de reclamanta SC”R. H.”S.R.L., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a Încheierii civile pronunţată în data de 3 februarie 2015 şi în parte a Sentinţei civile nr. 1835 din 11 noiembrie 2015 , trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată urmând ca aceasta să dispună admiterea cererii de chemare în judecată formulată de SC.R. H."SRL aşa cum a fost formulată, respingerea cererilor reconvenţionale formulate de Comuna Bicaz Chei, Comuna Dămuc, Comuna Tarcău, Comuna Taşca şi Oraşul Bicaz în principal, ca urmare a admiterii excepţiilor formulate iar, în subsidiar, ca netemeinice şi nelegale, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivele de recurs, reclamanta recurentă a învederat faptul că, hotărârea atacată încalcă prev. art. 488 pct. 5 C. pr. civ. în ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii principale formulată de R. H., precum şi ale art. 488 pct. 6 şi 8 C. pr. civ.

Prin încheierea din data de 3 februarie 2015 instanţa de fond s-a pronunţat în sensul respingerii acţiunii R. H. (fosta A. H.) ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii acţiunii motivat de faptul că s-a apreciat că rezilierea contractului de delegare a intervenit la data de 19.09.2012 şi nu la data de 02.08.2013, în ambele situaţii obligativitatea continuării prestării serviciului încă 90 de zile.

Reclamanta recurentă a susţinut că, încheierea atacată este nelegală atât prin modul în care instanţa de fond a înţeles să soluţioneze acţiunea R. H. încălcând regulile de procedură, în sensul rămânerii în pronunţare pe excepţie, repunerii pe rol a cauzei şi continuării judecăţii în soluţionarea cererilor reconvenţionale, precum şi prin modul în care a motivat încheierea atacată, încălcând prev. art. 488 pct. 6 şi 8 C. pr. civ.

 Din punct de vedere procedural, în opinia reclamantei recurente soluţiei instanţei de judecată este nelegală. În speţa dedusă judecăţii avem de a face, practic, cu două acţiuni principale, acţiunea Oraşului Bicaz înregistrată sub nr. 3519/258/2014 având ca obiect obligarea reclamantei la plata redevenţei restante şi penalităţi de întârziere aferente, derivate din Contractul de delegare de gestiune a serviciului public de salubrizare prin concesionare înregistrat sub nr. 874/27.01.2011, şi acţiunea societăţii reclamante înregistrată sub nr. 1619/96/2014 formulată atât împotriva Oraşului Bicaz, cât şi împotriva celorlalte unităţi administrativ teritoriale, având ca obiect despăgubiri, derivând din acelaşi contract de delegare de gestiune.

În cadrul apărărilor şi cererilor reconvenţionale formulate de COMUNA DĂMUC, COMUNA BICAZ CHEI, COMUNA TASCA şi COMUNA TARCĂU aceste pârâte au formulat acţiuni având acelaşi obiect şi cauză cu cea a Oraşului Bicaz în dos. 3519/258/2014 conexat la prezentul, solicitând redevenţa restantă şi penalităţi de întârziere aferente.

Întrucât instanţa de judecată a apreciat la termenul de judecată din 11.11.2014 că cele două cereri impun a fi soluţionate împreună, există o unitate indisolubilă având în vedere unitatea de cauză ce impune soluţionarea acestora împreună, în cadrul aceluiaşi dosar.

În opinia reclamantei recurente, prin soluţionarea (provizorie) a excepţiei tardivităţii invocată de entităţile pârâte asupra uneia din solicitările ce vizează Contractul de delegare de gestiune şi prin continuarea judecăţii cu privire la celelalte solicitări ce vizează acelaşi Contract de delegare de gestiune, pe de o parte, reclamanta este lipsită de orice posibilitate de a susţine apărările legate de faptul că cererea de chemare în judecată nu este tardivă. Instanţa de judecată ar fi putut să se pronunţe asupra excepţiei tardivităţii acţiunii principale într-o singură modalitate, dată fiind situaţia specială a interdependenţei cererilor formulate în prezenta cauză.

Reclamanta recurentă a susţinut că, nici până în prezent nu cunoaşte motivaţia pentru care instanţa de judecată a admis excepţia însă, dacă s-ar fi avut în vedere prev. art. 248 alin. 5 C. pr. civ. această concluzie este complet greşită pentru că acest text de lege se referă la excepţii ce vizează petite ale unei cereri de chemare în judecată, instanţa rămânând în continuare învestită să soluţioneze restul cauzei.

Necesitatea soluţionării împreună a tuturor cererilor formulate în acest dosar este impusă nu doar de identitatea de cauză, constând în pretenţii comune legate de Contractul de delegare de gestiune, ci mai ales de apărările comune, concordate, legate de executarea contractului de delegare de gestiune, şi anume de excepţia de neexecutare a acestui contract invocat ca apărare de fond de fiecare din părţile prezentei cauze.

Încheierea atacată era nelegală şi prin prisma prev. art. 488 alin. 6 şi 8 C. pr. civ. aceasta necuprinzând motivele pe care se sprijină sau conţinând motive străine de natura cauzei; de asemenea, încheierea atacată este nelegală ca urmare a aplicării greşite a textelor legale, a interpretării lor restrânsă, eronată.

În speţă, fiind vorba despre un contract încheiat sub imperiul vechiului cod civil, acestuia îi sunt aplicabile, în privinţa rezilierii, prev. art. 1020 C. civ.

Reclamanta recurentă a susţinut că, în speţă, prin solicitarea emisă tuturor unităţilor administrativ teritoriale în septembrie 2012 a pus în vedere acestora inclusiv rezilierea contractului de delegare de gestiune, fiind vorba despre un pact comisoriu de gradul I, care nu operează decât după punerea în întârziere a debitorului.

Tocmai de aceea, faptul că reclamanta a continuat prestarea serviciilor de salubritate după ce a primit asigurări din partea unităţilor pârâte că vor adopta hotărârile la care s-au obligat prin contract, atestă faptul că reclamanta nu a înţeles să uzeze de dreptul său de a cere rezilierea contractului de delegare de gestiune raportat la data la care a atenţionat pentru prima dată părţile contractante în acest sens.

Prin raportare la data la care reclamanta a înţeles să notifice pârâtele cu privire la rezilierea contractului de delegare de gestiune, şi anume notificarea nr. 2829 din data de 02.08.2013, cu aplicabilitate după 90 de zile, este clar faptul că termenul de 1 an calculat la data înregistrării acţiunii în justiţie - 25.06.2014- nu s-a împlinit, deci respingerea acţiunii ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii este nelegală.

Mai mult decât atât, prin însuşi faptul că reclamantele reconvenţionale solicită redevenţa inclusiv pe anul 2013, această atitudine este un argument în plus al faptului că pârâtele-reclamante reconvenţionale au acceptat prestarea serviciilor de salubritate până în luna noiembrie 2013, trecând peste atenţionarea ce le-a fost făcută la data de 19. 2012 în sensul rezilierii contractului. Oricum, apreciază reclamanta recurentă că însăşi aplicarea în speţă a prev. art. 19 din Legea nr.554/2004 în ce priveşte termenul de prescripţie al formulării acţiunii R.H. este greşită.

În opinia reclamantei recurente, în speţă nesolicitându-se anularea actului administrativ, termenul de 1 an prevăzut de legea specială, pentru solicitarea de despăgubiri nu se aplică, aplicându-se termenul general de prescripţie de 3 ani.

S-a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de reclamantul Oraşul Bicaz şi a acţiunilor reconvenţionale formulate de pârâţii Comuna Tarcău, Comuna Dămuc, Comuna Bicaz Chei şi Comuna Taşca pentru perioada cuprinsă între data rezilierii Contractului de delegare de gestiune nr. 11/2011 şi data introducerii cererilor de către părţi.

Reclamanta recurentă a apreciat modul de soluţionare al excepţiilor respinse prin încheierea de şedinţă în 08.05.2015 ca fiind nelegal, cu încălcarea prev. art. 488 pct. 6 şi 8 C. pr. civ.

Atât în cazul formulării unei cereri de chemare în judecată cât şi în cazul formulări unor cereri reconvenţionale, Legea nr.554/2004 prevede obligativitatea procedurii prealabile, nefăcând distincţie după  cum această cerere se judecă împreună sau nu cu o altă acţiune principală sau accesorie. Având în vedere că Legea nr. 554/2004 prevede obligativitatea acestei proceduri pentru oricare din contractului administrativ şi având în vedere că nici una din cele cinci unităţi administrativ le nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri, se impune admiterea excepţiei şi respingerea acţiunilor ca prematur introduse.

În legătură cu excepţia nulităţii cererii reconvenţionale formulate de Comuna Tarcău, reclamanta recurentă a constatat că aceasta nu respectă condiţiile unei cererii de chemare în judecată, nefiind indicat obiectul acesteia şi motivele de fapt ale pretenţiilor solicitate.

Simpla susţinere făcută de reclamanta-reconvenţionale potrivit căreia consideră întemeiată şi fundamentată solicitarea de a-i achita redevenţă în cuantum de 22.072 lei nu echivalează cu o motivare în fapt a cererii reconvenţionale potrivit prevederilor art. 209 alin. 3 C. pr. civ., cererea reconvenţionala fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată care trebuie să respecte toate cerinţele prev. la art. 194 C.proc.civ.

Reclamanta recurentă a susţinut că, în măsura în care cele trei reclamante reconvenţionale susţin că redevenţă este o creanţă fiscală, atunci acesteia îi sunt aplicabile prevederile Codului de Procedură Fiscală şi Codului Fiscal în ceea ce veste modalitatea de recuperare astfel că solicitarea lor în prezentul proces, de competenţa instanţei contencios administrativ este inadmisibilă.

În opinia reclamantei recurente, excepţia lipsei de interes se justifică prin aceea că având de-a face cu creanţe fiscale, pentru recuperarea acestora nu mai este necesară parcurgerea procedurii litigioase, ci doar aceea a emiterii titlului executoriu de către organul fiscal şi executarea lui de organele proprii cu atribuţii de executare.

În speţă, încetarea contractului a avut loc prin reziliere, ca urmare a Notificării emise tuturor părţilor contractante, la data de 2.08.2013. Astfel, pentru perioada cuprinsă între data introducerii cererii de chemare în judecată/a cererilor reconvenţionale de către părţile contractante şi data rezilierii Contractului de delegare de gestiune nr.11/2011, se impune  respingerea pretenţiilor solicitate ca inadmisibile.

În legătură cu excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune a unora din ratele de redevenţă pentru perioada cuprinsă între data 6.08.2011-2.08.2013, reclamanta recurentă invocat prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Încetarea Contractului de delegare de gestiune 11/2011 a avut loc prin reziliere, ca urmare a notificării emise tuturor părţilor contractante, la data de 2. 08. 2013. Data rezilierii contractului este data maximă în care unităţile administrativ teritoriale semnatare ale Contractului de delegare de gestiune cunoşteau sau putea să cunoască paguba produsă prin faptul neachitării ratelor de redevenţă.

Potrivit art. 8 din Capitolul V din Contractul de delegare de gestiune nr. 874 din 27.01. 2011 Plata redevenţei se va face semestrial: rata a -I- a, până la 15 iunie a anului în curs, iar rata a -II- a până la 15 decembrie a anului în curs. Pentru fiecare rată a redevenţei curge separat un termen de prescripţie de un an începând de la scadenţa acesteia.

În ceea ce priveşte solicitarea de reziliere a contractului de delegare de gestiune începând cu lata de 19.09.2012, solicitare formulată de Comuna Tarcău, reclamanta recurentă a solicitat respingerea acestei cereri întrucât rezilierea nu a intervenit cu această dată, societatea reclamantă a continuat să presteze serviciile până la data de 2. 08. 2013, aceste servicii au fost acceptate de Comuna Tarcău, părţile au continuat să conlucreze în realizarea contractului, societatea reclamantă primind asigurări că se va adopta HCL cu privire la taxa specială, ceea ce s-a şi întâmplat prin adoptarea HCL nr. 52/decembrie 2012, cu aplicabilitate începând cu data de 1. 01. 2013.

În opinia reclamantei recurente, soluţionarea pe fond a cererii de chemare în judecată formulată de Oraşul Bicaz şi a cererilor reconvenţionale formulate de Comuna Taşca, Comuna Dămuc, Comuna Tarcău şi Comuna Bicaz Chei s-a realizat cu încălcarea prev. art. 488 pct. 6 şi 8 C. pr. civ. având în vedere motivele contradictorii ori străine de natura cauzei în modul de soluţionare a excepţiei de neexecutare a contractului, excepţie invocată de pârâta reconvenţională R.H.,

În termen legal a declarat recurs pârâta COMUNA BICAZ ARDELEAN, prin care a solicitat, admiterea recursului modificarea sentinţei atacate în sensul obligării reclamantei la plata redevenţei faţă de toate părţile semnatare ale Contractului de delegare de gestiune a serviciului public de salubrizare nr. 11/27.01.2011, respectiv şi către Comuna Bicazu Ardelean, întrucât prevederile art.21 din contract coroborate cu prevederile art.43 pct.43.2 şi 43.3 din caietul de sarcini.

În cererea de recurs formulată de pârâta COMUNA BICAZ ARDELEAN, a susţinut că, urmare a lipsei de comunicare între pârâte şi a stabilirii modului concret de acordare a asistentei juridice, Comuna Bicazu Ardelean a fost prima care a formulat întâmpinare.  Ulterior a formulat în cauza Cerere reconvenţională însă a fost respinsă ca fiind tardiv introdusă fapt ce demonstrează ca interpretarea şi aplicarea prevederilor contractului şi ale caietului de sarcini nu s-a realizat în mod echitabil,

Pârâta recurentă COMUNA BICAZ ARDELEAN, a susţinut că deşi cererea ei în ceea ce priveşte acordul şi intenţia de a solicita obligarea reclamantei la plata sumei de 22.072 lei reprezentând redevenţă, ca şi celelalte pârâte care au solicitat acesta prin întâmpinările depuse ulterior datei de înaintare a întâmpinării sale, a fost precizată în scris, nu s-a mai ţinut cont de unicitatea dispoziţiilor contractuale.

La data de 4 februarie a depus întâmpinare reclamanta SC”R. H.”S.R.L. solicitând respingerea recursurilor formulate de pârâte şi obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele întâmpinării reclamanta a învederat faptul că pe temeiul disp. art. 486 lit. d, combinat cu art. 487 şi art. 489 alin. l şi 2 C.pr.civ. invocă nulitatea recursului deoarece recurenta Comuna Bicazu Ardelean îşi motivează recursul invocând prevederile Contractului de delegare de gestiune şi prevederile caietului de sarcini, prevederi ale căror aplicare "s-a realizat în mod în/echitabil" de către instanţa de judecată, făcând abstracţie de faptul că, prioritar în analiza cererii sale reconvenţionale a fost împrejurarea că aceasta a fost depusă tardiv.

La data de 29 februarie 2016 au depus la dosar întâmpinare ORAŞUL BICAZ, Comuna Tasca,  Comuna Bicaz-Chei și Comuna Dămuc,  prin care au solicitat respingerea în totalitate a recursurilor părţilor adverse.

În cuprinsul întâmpinării pârâtele au învederat faptul că, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art.488(1) pct. 5 Cod procedură civilă, S.C. R. H. SRL nu probează că instanţa de fond ar fi încălcat reguli de procedură care ar fi putut atrage sancţiunea nulităţii hotărârii. Critica modului de soluţionare excepţiei tardivităţii şi respingerea ca tardivă a acţiunii sale este neîntemeiată, invocă în acest sens prevederile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554 /2004.

Critica modului de soluţionare a excepţiei tardivităţii şi respingerea ca tardiva a acţiunii reclamantei este neîntemeiată, potrivit art.19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamanta a cunoscut paguba şi întinderea prejudiciului la data de 18.09.2012, când prin adresa se aduce la cunoştinţă autorităţilor contractante-că :” s-au cauzat grava prejudicii constând în pierderi financiare de aprox. 200000 lei, suntem nevoiţi ca prin prezenta, să reziliem unilateral contractul şi să solicităm despăgubiri pentru prejudiciile suferitei”.

Acţiunea pârâtei nu era o acţiune în despăgubiri, respectiv nu avea aceeaşi calificare cu acţiunea recurentei reclamante, ci viza executarea contractului (pe perioada cât acesta s-a derulat între părţi), executare ce presupunea obligarea operatoarei la plata redevenţei pe perioada cât acest serviciu public i-a fost încredinţat şi l-a executat efectiv. Instanţa nu a fost investită cu constatarea rezilierii contractului, nu este abilitată a cerceta dacă rezilierea a fost legală, cum susţine recurenta reclamantă, sau a fost abuzivă, cum susţin pârâții, pe bază de argumente legale şi contractuale.

S-a arătat că, recurenta reclamantă nu poate invoca termenul de prescripţie de 1 an în ceea ce priveşte solicitarea pârâtelor de plata a ratelor de redevenţă, întrucât potrivit art. 19 (3) din Legea contenciosului administrativ nr.554 /2004 ,, Cererile prevăzute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi în ceea ce priveşte procedura de judecată şi taxele de timbru", iar pârâta nu a solicitat „despăgubiri", cererea având ca obiect tocmai solicitarea de executare a contractului ( pe perioada derulării acestuia) prin plata redevenţei ( iar redevenţă, neavând caracterul unei despăgubirii este prescriptibilă potrivit dreptului comun ). Data de 18.09.2012, data la care recurenta reclamantă era în măsură să cunoască sau să cuantifice paguba, nu are nimic comun cu data rezilierii unilaterale şi abuzive a contractului.

Cât priveşte reluarea excepţiei prematurităţii invocată la prima instanţă, pe motiv că nu a formulat plângere prealabilă, se arătă  că nu autoritatea publică este cea care face plângere prealabilă (ea fiind emitentul actului), ci persoana nemulţumită. Or, chiar dacă contractul dedus judecăţii este unul sinalagmatic, el este asimilat unui act administrativ, iar excepţia prematurităţii invocată de recurenta reclamantă este neîntemeiată.

La data de 2 martie 2016 pârâta COMUNA BICAZU ARDELEAN a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât din câte se observă sentinţa atacată nu satisface niciuna dintre părţile semnatare ale contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare nr. 11/27.01.2011, din mai multe motive, printre care şi neaplicarea unitara a prevederilor legale.

 Pârâta COMUNA BICAZU ARDELEAN a susţinut că, suma solicitata reprezintă prejudiciu produs ca urmare a neadoptării la termen a hotărârilor referitoare la taxa specială, întârzierea datorată neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la Capitolul VII din Contractul de delegare de gestiune a serviciului public de salubri/are prin concesiune nr. 11/27.01.2011, - Obligaţiile părţilor, respectiv obligaţiile delegatarului, art. 13, lit. k).

În lipsa relatării datelor concrete referitoare la numărul de contracte încheiate cu locuitorii comunei nu putea fi stabilita taxa specială, aceasta reprezentând o sancţiune a acelor utilizatori care au refuzat semnarea contractelor de prestări servicii cu reclamanta, iar pentru acesta perioada au fost calculate despăgubirile solicitate prin prezenta cauza.

In opinia pârâtei COMUNA BICAZU ARDELEAN, reclamanta a emis o serie de facturi pentru serviciile prestate către toate persoanele fizice şi juridice de pe raza comunei Bicazu Ardelean, fără însă a răspunde la solicitarea de a face şi dovada că serviciile de salubrizare au fost prestate pentru toţi locuitorii comunei şi că acele cantităţi de deşeuri stipulate în situaţiile de plată au fost confirmate de către o terţă persoană, respectiv de un delegat din partea Primăriei Bicazu Ardelean, fapt concretizat prin Adresa nr. 1865/15.03.2014.

Fata de aceste aspectele relatate pârâta a apreciat ca cererea reclamantei este întrutotul nefondată, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţe, criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca nefondată.

Recurenta SC R. H. SRL a formulat întâmpinare la recursurile declarate de Comuna Taşca, Comuna Dămuc, Oraşul Bicaz, Comuna Bicaz Chei.

Analizând cu prioritate excepțiile de procedură invocate la termenul de judecată din 6.05.2016, conform art. 248, alin. 1 din Cod. proc. civ., a reţinut  următoarele.

Recursul formulat de Comuna Bicazu-Ardelean nu cuprindea argumente ce puteau fi încadrate în textul art. 488 Cod procedură civilă, fiind reluate strict aspecte ce vizează modalitatea de formulare și depunere a cererilor reconvenționale.

Conform art. 480 alin. 1 NCPC, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs. De asemenea, art. 489 prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal și că aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În cazul dedus judecății, recurenta nu a invocat motive prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă iar cererea de recurs nu se raportează la cuprinsul sentinței atacate și la argumentele instanței de fond, sens în care, Curtea constată că, astfel cum a susținut intimata SC R. H. SRL , motivele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în nici unul din motivele de casare prev. De art. 488 Noul Cod de procedură civilă astfel încât în aplicarea art. 489 NCPC va constata nulitatea recursului dedus judecății.

În ceea ce privește excepția tardivităţii recursurilor formulate de Comuna Taşca, Comuna Dămuc, Oraşul Bicaz, Comuna Bicaz Chei, Curtea reține că s-au invocat dispozițiile Legii 51/2006, care în art. 51 alin. 4 trimite la Legea nr. 554/2004, așadar la termenul de 15 zile pentru promovarea căii de atac a recursului.

Curtea a subliniat că, este dedus judecății un contract de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice, contract care intră sub incidența prevederilor OUG nr. 34/2006.

Prin HG 71/2007 – art. 3, s-a stabilit distincţia dintre contractul de concesiune şi contractul de achiziţie publică, în funcție de distribuţia riscurilor fiind menționat expres că stabilirea tipurilor de contracte de concesiune, se realizează în mod similar cu prevederile cap. I secţiunea a 3-a din OUG nr. 34/2006, care la art. 6 face referire la contractul de servicii conform anexei 2 A, anexa ce cuprinde serviciile de salubritate.

De asemenea s-a reţinut  că art. 14 și următoarele din OUG nr. 34/2006 fac referire expresă la contractele de achiziție cărora nu li se aplică procedura de achiziție, iar contractul vizat de prezentul litigiu nu se încadrează în excepțiile prevăzute de lege.

În continuare, capitolul VII secțiunea I din OUG nr. 34/2006 are referiri exprese la modalitatea de atribuire a contractelor de concesiune iar art. 220 litera c prevede că OUG nr.34/2006 nu se aplică în cazul în care ”contractul de concesiune are ca scop concesionarea bunurilor publice, dar numai în cazul în care, prin obiectul respectivului contract, autoritatea contractantă nu urmăreşte dobândirea execuţiei unei lucrări sau a unui serviciu, fapt care ar încadra contractul respectiv fie în categoria contractelor de achiziţie publică, fie în categoria contractelor de concesiune a căror atribuire este reglementată de prezenta ordonanţă de urgenţă.”

Raportat la textul legal anterior citat, am concluzionat în sensul că litigiul dedus judecății vizează un contract de concesiune a cărui atribuire este reglementată de OUG nr.34/2006.

Practic, distincția pe care o face  HG nr. 71/2007 între contractul de concesiune şi contractul de achiziţie publică vizează modalitățile diferite de reglementare a  celor două tipuri de contracte în cadrul OUG nr. 34/2006 (pe de o parte art. 3 indice 1 secțiunea a 3 a și pe de altă parte, procedura prevăzută de capitolul VII) și nu presupune o excludere a acestui act normativ în ceea ce privește prezentul contract. 

Distincția este evidentă prin raportare la secțiunea a 5 a , art. 9 din OUG 34/2006 care prevede separat contractul de achiziție publică și contractul de concesiune de servicii (art. 9 litera f), în sensul că pentru contractul de concesiune de servicii se aplică regulile de atribuire de la capitolul VII și nu de la capitolul VIII.

Mai mult, fiind un contract de delegare a gestiunii serviciului public de salubritate, sunt incidente prevederile speciale ale Legii nr. 101/2006, care la art. 14 alineat 3 prevede că ”Procedura de atribuire şi regimul juridic al contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a localităţilor sunt cele stabilite de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, conform prevederilor Legii nr. 51/2006, republicată, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare.”

Concluzia se impunea cu atât mai mult cu cât contractul 11/2011 a fost încheiat ca urmare a derulării procedurii conform OUG nr.34/2006, aspect indicat expres în caietul de sarcini (fila 12 vol. I dosar fond). Astfel, se menționa că se aplică OUG nr. 34/2006 întrucât Legea nr. 51/2006 și Legea 101/2006 nu detaliază modalitatea în care se realizează în concret delegarea acestui gen de servicii  iar prin OUG nr. 92/2007 se instituie obligativitatea raportării la OUG  nr. 34/2006.

Raportat la cele ce precede, am reţinut că în fapt contractului 11/2011 îi sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 34/2006.  În continuare am reţinut că potrivit art. 287 indice 16 din OUG nr. 34/2006, hotărârea pronunţată în primă instanţă putea fi atacată numai cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

De asemenea, art. 3 litera z din același act normativ definește termenii utilizați în OUG nr. 34/2006 și prevede că prin zile se înțeleg zilele calendaristice, în afara cazului în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare. Termenul exprimat în zile începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autorităţii contractante nu este luată în calculul termenului.

Sentința nr. 1835/11.11.2015 a fost comunicată recurentelor astfel : la data de 08.01.2016 – Comuna Tasca (fila 619), la data de 08.01.2016 – Orașul Bicaz(fila 620), la data de 08.01.2016 – Comuna Tarcău(fila 621), la data de 08.01.2016 – Comuna  Bicaz - Chei (fila 623), la data de 080.01.2016 Comuna Dămuc(fila 624).

În raport de data comunicării sentinței atacate, la data de 12.01.2016 s-a împlinit termenul de 5 zile calendaristice incident în cauză.

Recursul formulat de Comuna Tasca a fost înregistrat la instanță la data de 26.01.2016, fiind transmis prin serviciul de curierat la data de 25.01.2016, recursul formulat de Comuna Dămuc a fost înregistrat la instanță la data de 26.01.2016, fiind transmis prin serviciul de curierat la data de 25.01.2016, recursul formulat de Orașul Bicaz a fost înregistrat la instanță la data de 26.01.2016, fiind transmis prin postă la data de 22.01.2016, recursul formulat de Comuna Bicaz- Chei a fost înregistrat la instanță la data de 26.01.2016, fiind transmis prin serviciul de curierat la data de 25.01.2016.

În raport de aceste date, se constată depășit termenul de 5 zile calendaristice, prevăzut prin legea specială, respectiv OUG nr. 34/2006, prin derogare de la prevederile art. 181 alineat 2 Cod procedură civilă sens în care Curtea va admite excepţia tardivităţii recursurilor formulate de Comuna Taşca, Comuna Dămuc, Oraşul Bicaz, Comuna Bicaz Chei.

Analizând recursul formulat de SC R. H. SRL, Curtea a reţinut următoarele :

Prin încheierea din 3.02.2015, instanța de fond a admis excepția tardivității acțiunii formulate de reclamanta SC R. H. SRL și a respins ca atare cererea de chemare în judecată,  recurenta a invocate nelegalitatea acestei hotărâri prin raportare la disp. art. 488 pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă.

Încheierea a fost motivată în fapt și în drept, fiind dezvoltate argumentele care susțin soluția pronunțată astfel încât această critică a recurentei (de altfel nedezvoltată în memoriu de recurs) nu poate fi reținută.

În ceea ce privește încălcarea normelor de procedură de către instanța de fond, trecând peste faptul că recurenta nu a indicat care sunt dispozițiile procedurale pretins încălcate, Curtea a constatat de asemenea neîntemeiată această critică. Contrar aprecierilor recurentei, soluția de disjungere a unei acțiuni nu este impusă legal instanței de judecată, sens în care art. 139 alineat 5 Cod procedură civilă dar și art. 210 alineat 2 Cod procedură civilă prevăd posibilitatea disjungerii. Textele legale anterior citate prevăd cu titlu imperativ strict imposibilitatea dispunerii acestei măsuri, în condițiile în care judecarea ambelor cereri este impusă de caracterul unitar al procesului. Or, tocmai acest aspect,  al unității indisolubile între cele două cereri și necesitatea soluționării acestora împreună, este subliniat de recurentă. Practic, argumentele dezvoltate în memoriu de recurs susțin soluția primei instanțe, de a nu dispune disjungerea cererii formulate de recurenta SC R. H. SRL, având în vedere existența cererii conexate dar și a cererilor reconvenționale.

Legătura strânsă dintre acțiunile deduse judecății (au la bază același raport juridic) nu presupune însă cu necesitate pronunțarea unei singure hotărâri.

 În fapt, art. 248 Cod procedură civilă, obligă instanța să se pronunțe asupra excepțiilor care fac inutilă în tot sau în parte cercetarea în fond a cauzei, aspect ce se verifică în prezentul dosar, prin admiterea excepției de tardivitate cu privire la cererea reclamantei SC R. H. SRL. Textul art. 248 alineat 5 Cod procedură civilă nu face distincție după cum excepțiile vizează un petit al cererii sau una dintre cererile deduse judecății. În condițiile în care, prin natura raporturilor juridice  deduse judecății măsura disjungerii nu se impunea a fi dispusă în cauză, instanța avea obligația de a proceda conform art. 248 alineat 1 Cod procedură civilă, soluția dată prin încheierea de ședință soluționând în parte procesul. A admite contrariul ar fi presupus o unire a acestei excepții cu fondul cauzei – pentru a se da potrivit aprecierii recurentei o singură soluție tuturor cererilor, cu încălcarea prevederilor art. 248 alineat 4 Cod procedură civilă.

Curtea a reţinut  totodată că nici motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă nu se verifică în cauză.

 Cererea de chemare în judecată vizează despăgubiri pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, respectiv pentru omisiunea pârâtelor de a adopta hotărârile de adoptare a taxei speciale.  Conform dispozițiilor contractuale, pârâtele aveau obligația ca în termen de maxim 30 de zile de la data solicitării delegantului, să emită un act cu caracter normativ referitor la instituirea taxei speciale.

Conform înscrisurilor aflate la dosar, reclamanta, în iulie/august 2011 a notificat pârâtele în vederea îndeplinirii acestor obligații contractuale iar în septembrie 2012 a notificat rezilierea contractului pentru acest motiv.

Dacă achiesăm la concluziile recurentei, în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 întrucât acțiunea nu a fost precedată de o cerere în anularea/desființarea contractului, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 8 și 11 din Legea nr. 554/2004, așadar o acțiunea întemeiată pe art. 8 alineat 2 din Legea nr. 554/2004  (și care vizează litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ). În acest context, având în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 dar și data la care s-a efectuat plângerea prealabilă (iulie respectiv august 2011), constatăm că la data promovării acțiunii expirase termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Așadar, și din această perspectivă, soluția instanței de fond de respingere ca tardivă a cererii recurentei a fost corectă.

Contrar aprecierilor recurentei, modul de calcul al termenului de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr.554/2004 (și aplicabil în cauză prin derogare de la termenul general de prescripție dată fiind natura juridică a contractului), nu poate fi în raport de anul 2013, când s-a apreciat că a fost desființat contractul. În fapt, art. 19 din Legea nr.554/2004 face referire la data la care persoana vătămată  a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Acest aspect nu este legat de momentul la care apreciază recurenta că a fost desființat contractul ci de momentul la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, respectiv data la care nefiind dat un răspuns la notificarea efectuată conform art. 13 litera k din contract. Mai mult, reclamanta-recurentă însăși, prin cererea de chemare în judecată, a stabilit cuantumul prejudiciului pentru perioada iunie 2011 – decembrie 2012. Așadar, cel mai târziu în decembrie 2012 a cunoscut întinderea pagubei astfel încât la data introducerii acțiunii – 25.06.2014 era depășit termenul de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Raportat la cele ce preced, Curtea a constatat legalitatea încheierii din data de 03.02.2015, prin care instanța de fond a admis excepția tardivității acțiunii formulate de reclamanta SC R. H. SRL și a respins ca atare cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 08.05.2016, deși recurenta a invocat și art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, nu a susținut prin argumente acest motiv de recurs.

Excepția prematurității acțiunii formulate de Orașul Bicaz dar și a cererilor reconvenționale a fost corect respinsă în condițiile în care reclamanta-recurentă nu a invocat în termen această excepție de procedură, contrar dispozițiilor art. 193 alineat 2 Cod procedură civilă.

Nulitatea cererii reconvenționale formulate de  Comuna Tarcău nu putea fi reținută având în vedere că obiectul acțiunii este precizat, fiind identificată cauza juridică a cererii iar cuantumul redevenței solicitate este determinabil în raport de înscrisurile în probațiune aflate la dosar.

Instanța de fond a reținut corect și argumentat natura juridică a redevenței, sens în care apar ca străine cauzei, susținerile recurentei privind lipsa de interes a acțiunilor reconvenționale dat fiind caracterul fiscal al redevenței. Recursul vizează legalitatea sentinței de fond și prin urmare criticile trebuie să se raporteze la aspectele avute  în vedere de prima instanță. 

Excepția inadmisibilității vizând cererile reconvenționale  având ca obiect redevența pe perioada dintre data rezilierii contractului și data introducerii cererilor, astfel cum a fost motivată reprezintă în fapt o apărare de fond, vizează temeinicia pretențiilor părților adverse, fiind corect calificată ca atare de instanța de fond.

Excepția prescripției extinctive, invocată  în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a fost corect soluționată de instanță. Ceea ce s-a solicitat prin acțiunile reconvenționale este executarea unei obligații contractuale, de plată a redevenței și nu despăgubiri pentru a fi incident textul de lege indicat de recurentă. Analiza instanței de fond, atât cu privire la natura juridică a redevenței cât și cu privire la modul de calcul a termenul de prescripție este la adăpost de orice critică.

Pe fond, instanța a avut în vedere apărările recurentei invocate în susținerea excepției de inadmisibilitate și având în vedere totodată efectele admiterii excepției prescripției extinctive, a admis cererile reconvenționale în parte. Astfel, recurenta a fost obligată să achite reclamantelor-reconvenționale strict redevența calculată pe perioada  august 2011-decembrie 2012, precum și penalitățile de întârziere aferente, calculate conform prevederilor contractuale. Din această perspectivă, sunt lipsite de interes criticile recurentei  privind lipsa de temei pentru obligarea sa la redevență pe perioada 02.08.2013-31.10.2013 față de Orașul Bicaz,  pe perioada 02.08.2013-01.11.2013 față de Comuna Tașca, pe perioada 02.08.2013-31.03.2014 față de Comuna Dămuc, pe perioada 02.08.2013-32.12.2013 față de Comuna  Bicaz-Chei.

Curtea a subliniat că recurenta a fost obligată să achite redevența până în decembrie 2012, dată la care s-a apreciat că a fost reziliat contractul de delegare de gestiune iar apărările formulate de recurentă vizează perioade ulterioare. În ceea ce privește penalitățile de întârziere, astfel cum corect a reținut instanța de fond, acestea sunt datorate în temeiul contractului si caietului de sarcini și dată fiind natura raporturilor juridice dintre părți dar și data încheierii contractului,  nu era necesară punerea în întârziere a debitorului. De asemenea, am reţinut că în ceea ce privește penalitățile, acestea nu sunt limitate de data rezilierii contractului ci curg până la îndeplinirea obligațiilor de către recurentă.

Instanța de fond a reținut corect că data rezilierii contractului este 19.09.2012 (cu obligația de a asigura prestarea serviciului încă 90 de zile) și nu 02.08.2013 astfel cum susține recurenta. În condițiile în care recurenta s-a prevalat de dispozițiile contractuale care îi permit să rezilieze unilateral contractul, aspect acceptat de cocontractanți, aceasta nu putea reveni asupra acestei manifestări de voință decât expres și cu acordul celorlalte părți. Art. 24 din contract prevede că orice modificare a contractului se face  prin act adițional.  Practic, odată ce rezilierea a produs efecte, era necesară încheierea unui nou contract, nefiind suficientă o manifestarea tacită de voință, astfel cum apreciază recurenta.

Excepția de neexecutare a contractului, invocată de reclamanta-recurentă a fost corect soluționată și amplu motivată de instanța de fond (fără a exista considerente contradictorii), nefiind incidente motivele de casare invocate. Astfel, excepția de neexecutare poate fi invocată doar în condițiile în care neexecutarea nu se datorează faptei înseși a celui care o invocă. În cazul dedus judecății,  astfel cum a reținut judecătorul fondului,  reclamantei-recurente i s-a răspuns la solicitarea de adoptare  a actelor normative pentru instituirea taxei speciale, că este necesar să depună un tabel cu persoanele care refuză încheierea contractului. Contrar susținerilor recurentei, această solicitare are un temei contractual, respectiv art. 13 litera k, conform căruia, înainte de adoptarea actului normativ este necesar să se stabilească de către delegat și delegatar  limitele valorice și condițiile de plată referitoare la taxa specială. Acest aspect  implică și o prezentarea tabelului cu persoanele față de care se va lua această măsură.

În ceea ce privește refuzul autorităților contractante de a modifica cuantumul redevenței în funcție de numărul de persoane care au semnat contractul  de prestări serviciu cu recurenta,  Curtea a achiesat la concluziile instanței de fond, în sensul că redevența a fost stabilită global și nu în funcție de numărul de locuitori deserviți. Faptul că în caietul de sarcini se menționează numărul mediu anual de beneficiari, dincolo de caracterul estimativ al mențiunii, nu este în corelație necesară cu cuantumul redevenței. În fapt, contactul prevede strict posibilitatea de  modificare a tarifelor percepute de recurentă (în condițiile art. 14 -16), fără a se face referire la posibilitatea modificării redevenței. Din această perspectivă, și având în vedere obligațiile asumate de delegatar potrivit contractului, nu se putea reține că refuzul renegocierii redevenței ar reprezenta o faptă ilicită contractuală, de natură să justifice invocarea excepției de neexecutare a contractului de către recurentă.

Curtea a mai reținut că instanța de fond a respins cererile reconvenționale vizând garanția de bună-execuție, astfel încât susținerile recurentei pe acest aspect nu se impun a fi analizate.

Având în vedere considerentele anterioare, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă,  Curtea a respins ca nefondat, recursul formulat de SC R. H. SRL.

În ceea ce privește solicitarea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că toți recurenții au formulat un asemenea petit, atât în memoriu de recurs cât și în întâmpinările la recursul celorlalte părți. În condițiile în care nici unul dintre recursuri nu a fost admis, nu sunt incidente dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă.

În altă ordine de idei, din perspectiva dispozițiilor art. 452 Cod procedură civilă, am reţinut că  SC R. H. SRL a probat aceste pretenții prin depunerea la dosar a unui extras de cont, înscris care, necoroborat cu alte probe (contract de asistență juridică, factura fiscală) nu este de natură să dovedească efectuarea cheltuielilor de judecată pentru acest dosar. Pentru Comuna Tasca s-a depus o copie de pe factura și extras de cont dar din aceste înscrisuri nu rezultă  decât că reprezintă contravaloarea unui contract. Instanţa nu putea reţine acest înscris, în lipsa altor dovezi cu care să se coroboreze, ca o dovadă a efectuării de către parte a unor cheltuieli legate de prezentul proces, suma plătită putând reprezenta contravaloarea oricărui serviciu (colaborare permanentă, alt proces) furnizat de apărătorul din prezenta cauză.

Pe cale de consecinţă nu se impuneau a fi admise cererile vizând plata cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare