Alte modificări ale pedepsei (art.585 ncpp)

Cod ECLI ECLI:RO:TBBTO:2017:

Operator de date cu caracter personal nr.8354

Dosar nr.XXXX/40/2017 - alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP) -  

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI – SECŢIA PENALĂ

Şedinţa publică din  xx.xx.xxxx

Preşedinte  –

Grefier –

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani prin

 Procuror –

SENTINŢA PENALĂ NR.

Pe rol pronunţarea asupra contestaţiei formulate în temeiul art.585 şi art.598 alin.1 lit.d Cod procedură penală de contestatorul G. S..

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din xx.xx.xxxx, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea pentru data de xx.xx.xxxx, când,

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei penale de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de xx.xx.xxxx sub nr.XXXX/40/2017, contestatorul G. S., deţinut în Penitenciarul Botoşani, a solicitat  instanţei ca, în conformitate cu dispoziţiile art.585 alin.1 şi 3 Cod procedură penală, cu Decizia nr. 29 din 19.11.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, raportat la prevederile art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod procedură penală, să se dispună reducerea pedepsei de 28 de ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Bihor, la pedeapsa maximă de 25 ani.

În motivarea cererii, petentul a arătat că  prin sentinţa penală nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. XXX/2/2007, s-a dispus recunoaşterea sentinţei penale  pronunţată de către Curtea cu Juri din Bruxelles, rămasă definitivă prin decizia penală nr. XXXX/xx.xx.xxxx  a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,  prin care a fost condamnat la 30 de ani închisoare cu executare, pentru care s-a emis M.E.P.I nr. XX/35/2014.

De asemenea, s-a arătat că prin  sentinţa penală nr. XX/xx.xx.xxxx a Curţii de Apel Oradea , i s-a admis aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 6 alin. 1 din Cod. penal.

S-a mai menţionat că,aşa cum se observă din dispozitivul hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală, aceasta a recunoscut mandatul emis de Curtea cu Juri din Bruxelles, pentru fapta omor calificat, cu premeditare, prevăzută şi pedepsită. de art. 174 – 176 lit. d Cod penal 1969 şi art.211 alin. 2 lit. a şi f  Cod penal din 1969, deşi Curtea cu Juri Bruxelles l-a condamnat doar la o singură pedeapsă de omor deosebit de grav, care are corespondent în legislaţia română în art. 189 alin 1 lit. d.  Cod penal, pedeapsa prevăzută fiind de la 15 la 25 ani.

În drept, s-au invocat Decizia nr.29 din 19.11.2015 a Înaltei  Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevederile art.477 Cod procedură penală, jurisprudenţa C.E.D.O în cazul aplicării art.2, 3 şi 4 din Convenţia pentru Drepturile Omului, dispoziţiile art.189 alin.1 lit.d Cod penal şi ale art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod procedură penală, precum şi prevederile art.585 alin.1- 3 Cod procedură penală.

Apărătorul din oficiu a invocat şi dispoziţiile art.598 alin.1 lit.d Cod procedură penală, privind existenţa unei cauze de reducere a pedepsei.

Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea copiei mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.XXX/xx.xx.xxxx emis de Tribunalul Bihor, fişa cu situaţia juridică a condamnatului şi copia sentinţei penale nr. XXX/xx.xx.xxxxa Tribunalului Bihor.

Prezent în instanţă la termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx contestatorul, personal şi prin avocatul desemnat  din oficiu, a solicitat, prin  raportare la prevederile art.598 alin 1 lit. d şi art. 595 Cod procedură penală, micşorarea pedepsei de 28 de ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Bihor la pedeapsa maximă de 25 ani, aceeaşi pedeapsă fiind aplicată coinculpatului O. I. V..

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că cererea formulată este neîntemeiată.

Potrivit art.6 alin.1 Cod penal, care se referă la aplicarea legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, cazul în speţă, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

În speţă, prin sentinţa penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Bihor, rămasă definitiva prin decizia penală nr. XX/xx.xx.xxxx a Curţii de Apel Oradea, în baza art. 595 C proc. pen. cu aplic. art. 23 din Legea nr. 255/2013, s-a admis sesizarea comisiei de evaluare a legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Oradea, privind pe condamnatul G. S., constatându-se că sunt aplicabile dispoziţiile art 6 alin 1 Cod penal (astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia nr. 1/2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) privind legea penală mai favorabilă, pentru pedeapsa principală de 30 de ani, aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. XX/xx.xx.xxxx pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie., în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. XX/xx.xx.xxxx.

S-a redus pedeapsa principală de 30 de ani la pedeapsa de 28 luni şi 4 luni închisoare, maximul pedepsei rezultante la care se poate ajunge potrivit art 39 Cpen.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată din data de xx.xx.xxxx la zi, inclusiv perioada executată până la predarea efectivă către autorităţile judiciare române.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. XX/xx.xx.xxxx emis de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

S-a constată că art. 6 alin 5 Cod penal nu este aplicabil condamnatului.

În fapt,  s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. XXX/2/2007, s-a dispus recunoaşterea sentinţei penale pronunţate de către Curtea cu Juri din Bruxelles, punerea în executare a acesteia şi continuarea executării pedepsei de 30 de ani închisoare privindu-1 pe condamnatul G. S., într-un penitenciar din România, dispunându-se totodată a se deducerea perioadei executată de condamnat de la xx.xx.xxxx la zi şi a perioadei executate până la predarea efectivă către autorităţile judiciare române.

Sentinţa penală nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti a rămas definitivă prin decizia penală nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

In baza acesteia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. XX/xx.xx.xxxx în executarea căruia se află condamnatul în prezent.

În motivarea sentinţei penale. nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, s-a arătat că G. S., a fost condamnat în Belgia la o pedeapsă de 30 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor pentru facilitarea furtului şi furt prin violenţă sau ameninţări de două sau mai multe persoane cu folosirea sau arătarea a mie lor, constând în aceea că la data de xx.xx.xxxx, împreună cu O. I. V., au ucis-o pe partea vătămată D. H. P. cu scopul de a sustrage bijuterii şi sume de bani.

S-a mai arătat că faptele reţinute în sarcina condamnatului au corespondenţa în legislaţia penală română realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor deosebit de grav şi tâlhărie prevăzute de art. 174-176 litera d Cod penal şi art. 211 alineat 2 litera a şi f Cod penal din 1968.

Astfel, s-a reţinut că potrivit actualului Cod penal, încadrarea juridică a faptelor mai sus arătate este prevăzută la art. 189 alineat 1 litera d Cod penal cu pedeapsă de la 15 la 25 de ani închisoare şi art. 234 alineat 1 litera a Cod penal. cu pedeapsă de la 3 ani la 10 ani închisoare.

S-a mai reţinut că, în raport de cuprinsul sentinţei penale pronunţate de către Curtea cu Juri din Bruxelles, nu au existat două pedepse individuale, corespunzătoare fiecăreia din cele două infracţiuni care reprezintă corespondentul în legislaţia penală română, a infracţiunii pentru care a fost condamnat de autorităţile belgiene.

Cu toate acestea, la verificarea îndeplinirii condiţiilor privitoare la recunoaşterea hotărârii străine, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere că pedeapsa de 30 de ani aplicată, nu depăşeşte maximul general prev de art 53 alin 1 pct 1 lit b Cod penal din 1968.

Ori acest maxim a fost unul general, vizând o pedeapsă rezultantă, privit ca atare în hotărârea de recunoaştere, în considerentele sentinţei penale nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti făcându-se referire la prevăzute art. 33 Cod penal.

Având în vedere cele expuse anterior s-a reţinut că art. 6 Cod penal impune a se verifica dacă această pedeapsă rezultantă, în executarea căreia se află în prezent condamnatul, depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă.

Astfel, s-a reţinut că pentru a se verifica dacă sancţiunea aplicată (pedeapsa de 30 de ani închisoare) depăşeşte „maximul special” prevăzut de legea nouă (maximul pedepsei rezultante la care s-ar putea ajunge potrivit legii noi), se analizează regimul sancţionator prevăzut de legea nouă, în raport de situaţia juridică a condamnatului.

Chiar în lipsa unor pedepse individuale stabilite pentru cele două infracţiuni, este posibilă o astfel de verificare, aplicând regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, prev. de art 39 Cod penal. la maximul special prevăzut în legea nouă pentru fiecare din cele două.

In acest mod, instanţa  a apreciat că se dă eficienţă şi deciziei nr. 1 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 349 din 13 mai 2014.

Conform acesteia, "In aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă etapă se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.

In a doua  etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la cate se poate ajunge în baza legi noi conform art. 39 din Codul  penal.

In cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legi vechi, depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Calul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. In caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi."

Considerentele aceleiaşi decizii, confirmă acelaşi aspect, arătându-se că cea de-a doua etapă constă în compararea pedepsei rezultante stabilite cu pedeapsa rezultantă la care s-ar putea ajunge potrivit dispoziţiilor noului Cod penal, dar şi că în ipoteza în care există o diferenţă între pedepsele aplicate şi maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul va constata incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, pedeapsa definitiv aplicată conform legii vechi urmând a fi redusă la acest maxim special. În această situaţie, o eventuală contestaţie trebuie admisă.

Aşadar s-a reţinut că acest condamnat se află în ipoteza arătată şi, conform actualului Cod penal, pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni se stabileşte prin aplicarea pedepsei celei mai grele, la care se adaugă 1/3 din restul pedepselor concurente; în speţă pedeapsa care ar putea fi aplicată condamnatului este de 25 de ani plus 1/3 din 10 ani rezultând o pedeapsă de 28 de ani şi 4 luni închisoare.

In aceste condiţii, maximul general al pedepsei închisorii - 30 de ani - prevăzut de art. 53 alineat 1 litera b din vechiul Cod penal, în executarea căruia se află condamnatul, depăşeşte maximul special la care acesta ar putea ajunge potrivit legii noi, maxim raportat la situaţia juridică a condamnatului.

Intr-o astfel de ipoteză este lipsit de relevanţă că actualul Cod penal prevede acelaşi maxim general al pedepsei închisorii, de 30 de ani, cât timp, faţă de situaţia juridică a condamnatului, la acest maxim nu s-ar fi putut ajunge potrivit legii noi.

In consecinţă, în baza art. 595 C proc. pen. cu aplic. art. 23 din Legea nr 255/2013, s-a  admis sesizarea comisiei de evaluare a legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Oradea, privind pe condamnatul G. S.,  constatându-se că sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin 1 Cod penal (astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) privind legea penală mai favorabilă.

 Instanţa constată că situaţia juridică a contestatorului G. S., în ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, a fost rezolvată definitiv prin sentinţa penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Bihor, rămasă definitiva prin decizia penală nr. XX/xx.xx.xxxx a Curţii de Apel Oradea, o nouă evaluare din acest punct de vedere, fără intervenirea unor elemente noi, fiind inadmisibilă.

Contestatorul invocă dispoziţiile art.585 alin.1-3 Cod procedură penală, care se referă însă la alte modificări de pedepse, în cazul constatării, pe baza unei alte hotărâri definitive, a existenţei concursului de infracţiuni, recidivei, pluralităţii intermediare sau a unor acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în speţă, contestatorul neaflându-se în nici una din aceste situaţii, acesta depunând la dosar (fila 27) doar sentinţa penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Suceava, de declinare de competenţă, din care rezultă că numitul O. I. V. execută pedeapsa de 25 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor.

Contestatorul a mai invocat, prin apărător, că, în cauză, contestaţia sa se bazează pe disp. art.598 alin.1 lit.d Cod procedură penală, existând o cauză de reducere a pedepsei, invocând  faptul că persoana împreună cu care a săvârşit faptele în Belgia a fost condamnată la pedeapsa de 25 de ani închisoare şi că nu există egalitate de tratament sancţionator.

Această susţinere nu poate fi primită. În operaţiunile de recunoaştere a hotărârii penale pronunţate în străinătate şi apoi de aplicare a legii penale mai favorabile, instanţele au făcut aplicarea dispoziţiilor legale în materie, hotărârile pronunţate având autoritate de lucru judecat, astfel încât, în acest cadru procesual, nu se mai poate interveni asupra acestor elemente, de apreciere a contribuţiei coautorilor la realizarea rezoluţiei infracţionale şi de reindividualizare a pedepselor.

Contestatorul susţine că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 29 din 19.11.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin această decizie s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: „dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1968 pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire”.

ÎCCJ a stabilit că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal.

 În raport cu aceste dispoziţii, se constată, pe de o parte, că acest contestator nu se află în situaţia dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia sus-menţionată, întrucât ambele infracţiuni au fost săvârşite sub imperiul Codului penal din 1969, iar, pe de altă parte, că situaţia juridică a acestuia privind aplicarea legii mai favorabile a fost rezolvată, aşa cum s-a arătat mai sus şi că de la data rămânerii definitive a acelei hotărâri nu a intervenit vreun element care să nu fi fost avut în vedere de instanţă şi nici vreo altă interpretare dată de instanţa supremă sau de Curtea Constituţională dispoziţiilor legale aplicabile în speţă.

 În ce priveşte invocarea jurisprudenţei C.E.D.O., în aplicarea art.2, 3 şi 4 din Convenţie, se constată că art.2 se referă la dreptul la viaţă, art.2 la interzicerea torturii, iar art.3 la interzicerea muncii forţate sau a sclaviei, neavând relevanţă în cauză.

Aşa fiind, se va respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de condamnatul G. S., în temeiul art. 585 alin.1-3 şi art.598 alin.1 lit.d Cod procedură penală, vizând micşorarea pedepsei de 28 de ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Bihor la pedeapsa maximă de 25 ani.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge ca nefondată contestaţia formulată în temeiul art. 585 alin.1-3 şi art.595 alin.1 lit.d Cod procedură penală de contestatorul G. S., fiul lui I. şi L., născut la xx.xx.xxxx, deţinut în Penitenciarul Botoşani, aflat în executarea M.E.P.Î. nr.XXXX/xxxx din xx.xx.xxxx, privind pedeapsa de 28 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.XXXX/xxxx a Tribunalului Bihor.

În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare din contestaţie.

În temeiul art.275 alin.6 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 130 lei, se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică din 30 iunie 2017.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare