Societăţi comerciale- Litigii cu profesioniştii.

Domeniu:Societăţi comerciale- Litigii cu profesioniştii.

Termenul până la care poate fi modificată cererea de chemare în judecată. Noţiunea de prima zi de înfăţişare în raport de momentul verificării competenței

Potrivit art.204 alin.1 teza I C.proc.civ., „reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat”, iar, conform art.204 alin.3 C.proc.civ., „modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor”.

Rezultă, așadar, din interpretarea acestor prevederi legale, că dreptul părții care a declanșat procesul civil de a modifica cererea de chemare în judecată este limitat în timp, putând fi exercitat numai până la primul termen la care reclamantul este legal citat și că depunerea unei cereri modificatoare după momentul evocat este permisă „numai cu acordul expres al tuturor părţilor”.

Conform art.131 alin.1 teza I C.proc.civ., „la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina”.

…

Trebuie remarcat că, dacă s-ar da accepta teza propusă de către apelantă, ar însemna ca reclamantului care a introdus o cerere de chemare în judecată cu nesocotirea normelor imperative privind competenţa materială … să i se permită modificarea cererii la un moment ulterior primului termen la care a fost legal citat – fără a fi necesar acordul expres al tuturor părţilor – tocmai datorită unui fapt imputabil lui.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 265 A din 09.02.2018)

1. Hotărârea obiect al apelului

1.1. Prin sentinţa civilă nr.4277/14.07.2016, pronunțată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr.35750/3/2015, s-a constatat tardivitatea cererii completatoare depusă de reclamantă la termenul din 12.11.2015, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de aplicare a unei amenzi judiciare și s-a respins, ca neîntemeiată în rest cererea  formulată de reclamanta C E O SA, în contradictoriu cu pârâtul SC F P SA.

1.2. În considerentele sentinţei amintite, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

1.2.1. Prin cererea înregistrată inițial la data de 11.03.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.23371/299/2015, reclamanta C E O SA, în contradictoriu cu pârâtul SC F P SA, a solicitat:

(1) să fie obligată pârâta la plata daunelor morale în valoare de 10.000 lei;

(2) să fie obligată pârâta să înceteze abuzul de minoritate împotriva intereselor legitime ale reclamantei;

(3) ca pârâtei să îi fie aplicată o amendă judiciară de 1.000 lei pentru introducerea cu rea credință a unor cereri de chemare în judecată și pentru exercitarea căilor de atac vădit netemeinice.

În motivarea cererii de chemare în judecată, întemeiată, în drept, pe prevederile art.15 Cod civil, ale art.1361 din legea nr.31/1990 și ale art.12 C.proc.civ., s-a susținut, în esență, că:

- pârâta este acționar minoritar al C E O SA, deținând 21,53% din capitalul social;

- pârâta își exercită cu rea credință drepturile de acționar și încalcă drepturile și interesele legitime ale societății reclamante și ale celorlalți acționari;

- sub sloganul „F P aduce în Romania investitori instituționali cu active în administrare de peste 900 miliarde de dolari”, pârâta a organizat cea de a șasea ediție a Zilei Analiștilor și Investitorilor F P pentru investitorii locali și internaționali din 21 de țări, cu active în administrare de peste 900 de miliarde de dolari, precum și analiști care urmăresc F, evenimentul derulându-se între 25-27 iunie la M…, în jud. Constanța;

- alături de anunțul publicat pe site, dar și prezentat la eveniment, a fost un material care nu prezintă realitatea, afectează grav imaginea societății în fața investitorilor și analiștilor și aduce atingeri grave societății reclamante;

- pârâta a prezentat pentru C E O o scădere pentru anul 2014 prin raportare la anul 2013, de la 198,6 milioane lei la 73,2 milioane lei, prezentare făcută fără să aibă o argumentare temeinică anexată, fiind neconcordanțe cu privire la profitul net;

- cu toate că beneficiile primite de F P de la societatea reclamantă o califică în locul 3 în topul celor 22 de firme, pârâta invocă, prezintă și susține tipuri și influente politice în cadrul societății reclamante;

- pârâta a prezentat societatea reclamantă într-o manieră defavorizantă față de o altă societate străină, fără a preciza însă că societatea poloneză cu care s-a făcut comparația achiziționează serviciile și lucrările din exterior, în timp ce C E O își execută lucrările cu personal propriu;

- pârâta urmărește propriile interese, iar nu scopul comun al acționarilor, de a desfășura în comun o activitate comercială pentru a obține profit;

- deși a contestat în instanță selecția managerului reclamantei și a pierdut procesul, pârâta a susținut cu rea credință în materialul prezentat la eveniment că societatea are numiri în organele de conducere influențate politic;

- aceste informații prezente în materialul publicat pe site sunt de natura să discrediteze compania și să scadă interesul investitorilor, mai ales că societatea se află în procedura ofertei publice primare,  li încrederea clienților și a furnizorilor;

- se observă o discriminare a reclamantei față de celelalte societăți din portofoliul F P, datele acestor societăți neconținând informații care ar putea să le prejudicieze;

- procedând în acest fel, pârâta își exercită cu rea credință drepturile de acționar, încălcându-și obligația de loialitate ce îi incumbă și lezând interesul general al societății, fiind, astfel, încălcat elementul esențial de ordin psihologic al contractului de societate affectio societatis, ceea ce permite, în baza art.136 din legea nr.31/1990, ca acționarul minoritar să fie sancționat ca un ultim remediu în încercarea de a pune de acord interesele personale ale acționarilor cu interesul general al societății;

- abuzul de minoritate reiese și din poziția de blocaj pe care pârâta o manifestă în adunarea generală, fapt care face să nu poată fi adoptate hotărâri importante pentru bunul mers al societății, hotărâri pentru a căror adoptare art.15.3 din actul constitutiv impune votul acționarilor reprezentând 90% din numărul total de drepturi de vot;

- reaua credință a pârâtei reiese din numărul mare de cereri de chemare în judecată care au fost respinse ca neîntemeiate, fiind evidențiate cererile care au făcut obiectul dosarelor nr.7506/95/2013, nr. 7520/95/2013, nr.1504/95/2014, nr.1280/95/2014, nr.1502/95/2014, nr. 9488/95/2013, nr.6738/2/2013.

1.2.2. În apărare, pârâta SC F P SA a depus întâmpinare, prin care:

- a solicitat ca reclamanta să depună taxa de timbru aferentă capetelor 2 și 3 ale cererii;

- a invocat excepția necompetenței materiale;

- a invocat excepția inadmisibilității cu privire la cel de al treilea capăt de cerere, întrucât amenda judiciară poate fi aplicată numai pentru fapte săvârșite în timpul judecării unui anumit litigiu și nu poate fi solicitată pe cale separată de una din părți;

- pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, având în vedere, în esență, că acțiunile pârâtei nu pot fi calificate drept abuz de minoritate, ci reprezintă exercitarea drepturilor de acționar în scopul și limitele lor legale, că materialul informativ prezintă realitatea, bazându-se pe date oficiale, extrase din rapoartele si situațiile financiare ale C E O, declarațiile financiare consolidate IFSR, declarația detaliata a investițiilor, rapoartele întocmite de administratorul Fondului Proprietatea, că materialul nu conține informația ca C E O s-a aflat in insolvență, ci precizează ca societatea Hidroelectrica s-a aflat în insolvență, precum și că pârâta a acționat pentru protejarea interesului social, încercând să oprească realizarea unor operațiuni care în opinia sa prejudiciau societatea reclamantă C E O și fiind de bună-credință.

1.2.3. Reclamanta C E O SA a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei.

1.2.4. Pârâta SC F P SA, în baza art.430 C.proc.civ., a invocat excepția autorității de lucru judecat (fila 46 vol. II -dosar judecătorie), arătând că:

- instanțele au constatat de două ori faptul ca F P nu a săvârșit un abuz de minoritate;

- astfel, cererea reconvențională  prin care C E O cerea în dosarul nr. 6378/2/2013 ca F P să înceteze abuzul de minoritate a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 662/10.03.2015, iar cererea reconvențională formulată în dosarul nr. 9488/95/2013 a fost respinsă.

1.2.5. Prin sentința civilă nr.15089/3.09.2015, pronunțată în dosarul nr.23371/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București-Secția a VI-a civilă.

1.2.6. Cauza a fost înregistrată la data de 5.10.2015 pe rolul Tribunalului București-Secția a VI-a civilă sub nr. de dosar 35750/3/2015.

La data de 11.11.2015, în fața acestei instanțe, reclamanta C E O SA a formulat, în temeiul art.204 C.proc.civ., o cerere completatoare (fila 13-dosar Tribunal), prin care a solicitat ca pârâta să fie obligată să publice și să mențină pe o perioadă de cel puțin trei ani pe pagina oficială de internet dezmințirea cu privire la una din faptele nereale prezentate cu ocazia evenimentului Ziua analiștilor, și anume că C E O s-ar fi aflat în insolvență din iunie 2012 până în 2013.

Pârâta SC F P SA a depus întâmpinare față de această cerere modificatoare (fila 47 vol. I dosar Tribunal), prin care a solicitat să se constate, în baza art.204 C.proc.civ., decăderea reclamantei C E O SA din dreptul de a formula cererea modificatoare, iar, pe fond, ca această cerere modificatoare să fie respinsă, ca neîntemeiată.

1.2.7. La solicitarea tribunalului, reclamanta C E O SA a precizat capătul 2 de cerere (fila 43 vol. I-dosar fond), referitor la obligarea pârâtei să înceteze abuzul de minoritate împotriva intereselor legitime ale C E O, arătând că solicită ca pârâta să fie obligată să retragă de pe site-ul său materialul prezentat la Zilele analiștilor 2014 în care face afirmația că reclamanta s-a aflat în insolvență din iunie 2012 până în 2013.

Cu aceeași ocazie, reclamanta a depus taxa judiciară de timbru în completare, așa cum instanța îi pusese în vedere prin încheierea de la termenul din data de 12.11.2015 (fila 41 vol. I-dosar Tribunal).

1.2.8. Pârâta SC F P SA a depus note de ședință (fila 57 vol. I-dosar Tribunal), în cuprinsul cărora a arătat că a îndreptat eroarea materială din materialul informativ referitoare la starea de insolvență a reclamantei și că nicăieri în cuprinsul materialului nu există afirmația că reclamanta s-ar fi aflat în insolvență.

De asemenea, la termenul din data de 23.06.2016, pârâta a declarat că nu înțelege să mai susțină excepția autorității de lucru judecat față de precizarea reclamantei potrivit căreia înțelege să solicite doar obligarea pârâtei la retragerea materialului informativ de pe site.

1.2.9. În urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:

1.2.9.1. Față de cererea completatoare depusă de reclamantă la termenul din data de 12.11.2015, prima instanță a relevat, în esență, în argumentarea soluției de constatarea că cererea completatoare a fost depusă de reclamantă cu depășirea termenului prevăzut de art.204 alin.1 C.proc.civ., ceea ce atrage sancțiunea decăderii prevăzută de același text legal, că:

- primul termen la care reclamantul a fost citat a fost termenul din data de 3.09.2015, care a avut loc în fața Judecătoriei, termen la care judecătoria și-a verificat competența, dispunând declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București;

- termenul din data de 12.11.2015 a fost primul termen de judecată în fața Tribunalului București;

- acest termen nu este însă „primul termen la care reclamantul este legal citat”, așa cum acesta este definit de art.204 alin.1 C.proc.civ.;

- reclamantul era obligat, sub sancțiunea decăderii, să depună cererea modificatoare la primul termen de judecată la care a fost citat în fața judecătoriei, prima instanță sesizată, chiar dacă aceasta era instanță necompetentă, pentru că legea nu face vreo distincție.

1.2.9.2. Față de cererea de aplicare a unei amenzi judiciare, Tribunalul, în justificarea soluției de respingere ca inadmisibilă a acestei cereri, a reliefat, în esență, că:

- sunt relevante prevederile art.187 alin.1 pct.1 lit. a) și ale art.190 C.proc.civ.;

- așadar, măsura aplicării unei amenzi judiciare pentru introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice poate fi dispusă doar de instanţa în faţa căreia cererea a fost formulată sau de instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite;

- amendarea se poate dispune doar în cadrul litigiului având ca obiect cererea formulată cu rea-credință, iar nu pe cale separată, fiind o  măsură pe care legiuitorul a înțeles să o lase la aprecierea judecătorului sesizat cu cererea de chemare în judecată respectivă, întrucât numai el este în măsură să aprecieze, în întregul context procesual cu care a fost sesizat, eventualul caracter abuziv al cererii de chemare în judecată;

- aplicarea acestei masuri de către un alt judecător decât cel care a fost sesizat cu soluționarea cererii sau cel care a soluționat-o, chiar făcând parte din aceeași instanță, nu ar putea fi dispusă, pentru că nu ar mai fi vorba despre sancționarea unei fapte săvârşite „în legătură cu procesul”, ci despre sancționarea unei fapte săvârșite în legătură cu un alt proces.

1.2.9.3. Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanța de prim grad de jurisdicție a evidențiat, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale, precum și la încetarea abuzului de minoritate împotriva intereselor legitime ale societății constând în menținerea pe site a materialului informativ întocmit cu ocazia evenimentului Ziua Analiștilor și Investitorilor F P 2014 în care face afirmația că C E O s-a aflat în insolvență din iunie 2012 până în 2013.

Cu ocazia precizării capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la încetarea abuzului de minoritate, reclamanta nu s-a mai referit la o eventuală obligare a pârâtei la o anumită conduită în cadrul ședințelor adunării generale a acționarilor, conduită care să nu mai aibă ca efect blocarea unor masuri importante pentru bunul mers al societății.

În aceste condiții, luând act de limitările aduse de reclamanta obiectului cererii deduse judecății și reținând că judecătorul este obligat să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii (art.22 alin.6 C.proc.civ.), prima instanță nu s-a mai referit la modul în care pârâta și-a exercitat dreptul de vot în cadrul ședințelor adunării generale a acționarilor.

Reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a prezentat cu rea-credință în mod defavorabil situația financiară a societății, afirmând chiar că societatea s-ar fi aflat în procedura insolvenței în perioada iunie 2012-iunie 2013, ceea ce a afectat imaginea acesteia în ochii investitorilor și a creat riscul obținerii unui rezultat slab la listarea pe bursă. De asemenea, informațiile din material au afectat încrederea clienților companiei și relația cu furnizorii acesteia, dar au și crescut costurile de finanțare a activității curente a societății, care a fost nevoită să suplimenteze garanțiile aduse instituțiilor bancare cu care colaborează.

Reclamanta a depus în dovedire materialul informativ întocmit de pârâtă. În cuprinsul filei 59, Anexa I C E O Evaluare (fila 243 vol. I dosar judecătorie) indicele 2 trecut în dreptul denumirii C E O face trimitere la nota de subsol 2, potrivit căreia „din iunie 2012 până în iunie 2013 societatea s-a aflat în procedura insolvenței”.

Pârâta a arătat că această trimitere la nota de subsol a fost o simplă eroare materială, pe care a rectificat-o, depunând în acest sens varianta refăcută a filei 59 a materialului informativ (fila 61 vol. I dosar Tribunal), în care trimiterea la nota de subsol 2 cu conținutul indicat apare în dreptul societății Hidroelectrica, iar nu în dreptul societății C E O, precum și că a făcut cuvenita rectificare și în materialul publicat pe site.

Reclamantei i s-a acordat un termen de judecată pentru a verifica dacă rectificarea a fost efectuată și în cuprinsul materialului publicat pe site și nu a combătut cele afirmate de pârâtă (încheierea din data de 23.06.2016).

În plus, pârâta a mai explicat că eroarea materială era evidentă, deoarece în cuprinsul aceleiași anexe în care a apărut trimiterea eronată la starea de insolvență aferentă perioadei 2012-2013 erau prezentate rezultatele financiare ale reclamantei aferente anului 2012, iar aceste rezultate erau pozitive, excluzând astfel starea de insolvență. Eroarea materială nu ar fi putut trimite așadar în mod realist la concluzia unei stări de insolvență a societății, întrucât această concluzie era flagrant contrazisă de toate celelalte informații financiare prezentate în material.

Reclamanta nu a combătut această explicație a pârâtei, ci doar a reiterat susținerea sa potrivit căreia prezentarea societății ca fiind supusă procedurii insolvenței i-a creat prejudicii.

Aceste prejudicii, așa cum au fost ele individualizate în cererea de chemare în judecată și în răspunsul la întâmpinare, nu au fost însă demonstrate nici măcar la nivel preliminar. Reclamanta nu a depus niciun înscris din care să reiasă că publicarea și menținerea materialului informativ pe site au produs consecințele afirmate: afectarea imaginii societății în ochii investitorilor, obținerea unui rezultat slab la listarea pe bursa, afectarea încrederii clienților companiei și afectarea relației cu furnizorii acesteia, creșterea costurilor de finanțare a activității curente a societății.

De fapt, reclamanta nu a depus nici înscrisuri din care să reiasă că rezultatele financiare ale societății au fost prezentate în mod defavorabil și nereal. Reclamanta nu a prezentat spre comparație rezultatele financiare pe care le consideră exacte și pe care pârâta ar fi fost obligată să le ia în considerare și să le publice, dar pe care a ales să le ignore. Reclamanta a depus extrase din ziare și din articole apărute în publicații on line, hotărâri judecătorești, materialul informativ întocmit de pârâtă. Din aceste înscrisuri nu reiese prezentarea nefavorabilă care îi este imputată pârâtei.

Pentru aceste motive, apreciind că reclamanta nu a făcut proba existenței unei fapte ilicite și nici a unui prejudiciu, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, cererile de obligare a pârâtei la plata de daune morale și la încetarea abuzului de minoritate prin retragerea de pe site a materialului informativ întocmit cu ocazia evenimentului Ziua Analiștilor și Investitorilor Fondului Proprietatea 2014.

2. Apelul declarat în cauză şi procedura în faţa instanţei de apel

2.1.1. Împotriva sentinţei civile nr.4277/14.07.2016, reclamanta C E O SA a declarat apel, înregistrat la data de 25.08.2017, cu respectarea termenului legal.

Prin această cale devolutivă de atac, s-a solicitat ca, în urma admiterii sale, să fie modificată în totalitate hotărârea pronunţată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost completată, cu cheltuieli de judecată.

2.1.2. În motivarea apelului, în esenţă, s-a susținut că:

A) Cu privire la cererea completatoare, a reliefat apelanta, în esență, că nu este tardiv formulată deoarece:

- greșit, reține tribunalul că primul termen la care reclamantul a fost citat a fost termenul din data de 03.09.2015 care a avut loc în faţa Judecătoriei, deşi Judecătoria nu era instanţa competentă să judece cauza, având în vedere că, atâta timp cât apelanta a fost citată de o instanţă care nu era competentă să judece cauza, nu poate fi stabilit că acel termen este termenul la care a fost legal citată;

- ca urmare, primul termen de judecată la care apelanta a fost legal citată este primul termen în faţa Tribunalului Bucureşti, întrucât aceasta este instituţia competentă să judece cauză.

B) Referitor la cererea vizând aplicarea unei amenzi judiciare, a arătat apelanta, în esență, că nu poate fi reţinută soluţia Tribunalului Bucureşti, ținând seama că:

- în cazul amenzii judiciare, prejudiciul săvârşit prin abaterea judiciară aparţine statului şi vizează afectarea procesului de înfăptuire a justiţiei ca serviciu public;

- aplicarea amenzii judiciare este lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei judecătoreşti, care apreciază în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei, prefigurând consecinţele pe care le-ar putea produce amenda asupra conduitei subiectelor de drept susceptibile de sancţionare, dacă este sau nu cazul să dispună o asemenea măsură ori doar să avertizeze subiectul respectiv asupra riscului aplicării unei amenzi judiciare;

- reaua-credinţă a F P SA pentru care apelanta a solicitat aplicarea prevederilor art. 187 alin. (1), pct. 1, lit. a) C.proc.civ. reiese nu numai din numărul mare al cererilor de chemare în judecată şi care s-au dovedit a fi neîntemeiate, cât şi de conţinutul cererilor de chemare în judecată şi al volumului mare de muncă la care au fost supuse instituţiile statului pentru a analiza cererile abuzive ale F P;

- cererea privind aplicarea unei amenzi judiciare în temeiul art. 187, alin. (1), pct. 1, litera a) C.proc.civ. trebuie, așadar, apreciată ca fiind admisibilă, aplicarea amenzii judiciare fiind lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei judecătoreşti.

C) Cu privire la respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, a susținut apelanta că nu poate fi reţinută soluţia Tribunalului Bucureşti, având în vedere, sintetizând, că:

- s-a dovedit că pe site-ul instituţiei pârâte la termenele din datele de 12.11.2015 şi de 21.01.2016, Ia care cererea de chemare în judecată se afla în faţa Tribunalului Bucureşti, se menţinea materialul informativ întocmit cu ocazia evenimentului ”Ziua Analiştilor şi Investitorilor F P 2014”, în care se face afirmaţia că C E O s-a aflat în insolvenţă din iunie 2012 până în 2013;

- pretinsa ”simplă eroare materială” nu a putut fi înlăturată din materialul menţinut pe site decât cu intervenţia instanţei, apelanta fiind pusă în situaţia de a formula cerere de chemare în judecată pentru înlăturarea pretinsei erori care afecta grav imaginea societăţii;

- sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâtei, respectiv există fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul şi legătura de cauzalitate, întrucât:

(i) vinovăţia pârâtei constă în prezentarea unor informaţii mincinoase în faţa potenţialilor investitori români şi străini, dar şi diversele comentarii făcute în presă cu privire la activitatea societăţii apelante, respectiv starea critică în care se află fiind în prag de faliment ori că s-a aflat din iunie 2012 până în 2013 în procedura de insolvenţă, apariţia unor astfel de afirmaţii nefondate făcând ca foarte mulţi şi potenţiali investitori şi clienţi să devină reticenţi şi suspicioşi la auzul unor asemenea ştiri;

(ii) prejudiciul cauzat derivă din natura drepturilor nepatrimoniale încălcate, invocarea unor acuzaţii lipsite de orice fundament real şi probator, prejudiciul cauzat fiind evident; prin materialele prezentate şi publicate de pârâtă s-au cauzat apelantei atât prejudicii de imagine cât şi prejudicii materiale, cele din urmă constând în cheltuielile suplimentare suportate de C E O, ocazionate de solicitările din partea instituţiilor bancare la care deţine linii de credit de a suplimenta garanţiile şi de a institui noi ipoteci, precum şi diminuarea contractelor de energie ca urmare a situaţiei dezastruoase şi nereale abuziv prezentată de intimată;

(iii) legătura de cauzalitate reiese din natura faptelor ilicite săvârşite de către intimata-pârâtă și este evidentă pentru că orice om normal reacţionează în consecinţă când aude asemenea afirmaţii şi citeşte asemenea publicaţii; astfel, în ochii potenţialilor investitori, apelanta nu a mai putut fi percepută ca o societate de mare importanţă, cel mai mare producător de energie din ţară, o societate al cărei viitor este sigur şi care doreşte să evolueze şi să progreseze, ci a fost văzută ca o societate care abia a ieşit din insolvenţă şi se pregăteşte de faliment, o societate care are un management politic şi care prin tot ceea ce încearcă să întreprindă face erori;

(iv) fapta ilicită, contrar celor reținute de prima instanță, există și constă în prezentarea materialului informativ întocmit cu ocazia evenimentului ”Ziua Analiştilor şi Investitorilor F P 2014”, în care se face afirmaţia că C E O s-a aflat în insolvenţă din iunie 2012 până în 2013;

- cu privire Ia prejudiciu, fiind vorba despre daune morale/prejudiciu de imagine, acesta nu trebuie dovedit efectiv.

2.1.3. În dovedirea apelului, apelanta a propus probele cu acte și cu expertiză contabilă, aceasta din urmă pentru a proba faptul că s-au cauzat pierderi ca urmare a faptei ilicite.

2.2. Intimata SC F P SA a depus la data de 3.11.2017 întâmpinare (filele 33-50), prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În motivare, s-a învederat, în esență, că:

- la termenul din data de 12.11.2015, apelanta-reclamantă era decăzută din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată, astfel încât, în mod corect, prima instanță a respins, ca tardivă, cererea completatoare depusă la acea dată;

- nu este admisibilă aplicarea amenzii judiciare pe cale separată, prin cerere distinctă;

- intimata-pârâtă nu a săvârșit abuz de minoritate, căci, prin publicarea materialului informativ incriminat de apelanta-reclamantă, nu și-a exercitat drepturile de acționar;

- este vorba despre o evidentă eroare materială cea reliefată de apelanta-reclamantă, având în vedere că, deși de 21 ori este menționată această societate în materialul informativ, doar o dată se face referire la faptul că ar fi fost în stare de insolvență în 2011-2012, că sunt înfățișate situații financiare pozitive ale societății apelante și că eroarea materială strecurată a fost rectificată pe site la data de 6.04.2016, imediat ce a fost indicată de apelanta-reclamantă;

- prejudiciile produse apelantei-reclamante sunt pur ipotetice, nefiind dovedite, intimata fiind de bună-credință;

- nu este necesară administrarea probei cu expertiză contabilă, pretinse de către apelantă, o atare probă nefiind nici admisibilă, nici utilă.

Ulterior, la termenul din 09.02.2018, intimata SC F P SA a pretins și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată făcute în faza apelului, reprezentate de onorariul de avocat în sumă de 10.968,47 lei.

2.3. La data de 22.11.2017, apelanta C E O SA a depus răspuns la întâmpinare (filele 57-59), prin care a solicitat respingerea, ca nefondate, a apărărilor invocate de intimată, reliefând, în plus, că, deși a survenit retragerea materialului informativ de pe site, aceasta a avut loc la un an de la înregistrarea cererii de chemare în judecată.

3. Considerentele instanţei de apel care au fundamentat soluţia dată în cauză

Analizând apelul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi cu observarea prevederilor art.476-479 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:

3.1. Cu titlu preliminar, se observă că, prin cererea înregistrată inițial la data de 11.03.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. 23371/299/2015, reclamanta C E O SA, în contradictoriu cu pârâtul SC F P SA, a solicitat:

(1) să fie obligată pârâta la plata daunelor morale în valoare de 10.000 lei;

(2) să fie obligată pârâta să înceteze abuzul de minoritate împotriva intereselor legitime ale reclamantei;

(3) ca pârâtei să îi fie aplicată o amendă judiciară de 1.000 lei pentru introducerea cu rea credință a unor cereri de chemare în judecată și pentru exercitarea căilor de atac vădit netemeinice.

Se mai observă că, după ce, urmare a declinării competenței dispuse prin sentința civilă nr.15089/3.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, cauza a fost înregistrată la data de 5.10.2015 sub nr. de dosar 35750/3/2015 pe rolul Tribunalului București-Secția a VI-a civilă, în fața acestei din urmă instanțe, reclamanta C E O SA:

- a formulat, invocând art.204 C.proc.civ., la data de 12.11.2015 o cerere completatoare (fila 13 - dosar Tribunal), prin care a solicitat ca pârâta să fie obligată să publice și să mențină pe o perioadă de cel puțin trei ani pe pagina oficială de internet dezmințirea cu privire la una din faptele nereale prezentate cu ocazia evenimentului Ziua analiștilor, și anume că C E O s-ar fi aflat în insolvență din iunie 2012 până în 2013;

- la solicitarea tribunalului, a precizat capătul 2 de cerere (fila 43 vol. I - dosar fond), referitor la obligarea pârâtei să înceteze abuzul de minoritate împotriva intereselor legitime ale C E O, arătând că solicită ca pârâta să fie obligată să retragă de pe site-ul său materialul prezentat la Zilele analiștilor 2014 în care face afirmația că reclamanta s-a aflat în insolvență din iunie 2012 până în 2013.

Mai este de notat, tot cu caracter prealabil, că, prin sentinţa atacată, s-a constatat tardivitatea cererii completatoare depusă de reclamantă la termenul din 12.11.2015, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de aplicare a unei amenzi judiciare și s-a respins, ca neîntemeiată în rest, cererea  formulată de reclamanta C E O SA, în contradictoriu cu pârâtul SC F P SA și că apelul pendinte cuprinde critici referitoare la soluțiile date fiecăruia dintre cele trei capete de cerere evidențiate anterior.

3.2. Constată Curtea că nu este fondat motivul de apel în sensul că, greșit, a fost apreciată de prima instanță ca tardiv formulată cererea completatoare, depusă de reclamantă (apelantă) la data de 12.11.2015.

Astfel, se observă că, potrivit art.204 alin.1 teza I C.proc.civ., „reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat”, iar, conform art.204 alin.3 C.proc.civ., „modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor”.

Rezultă, așadar, din interpretarea acestor prevederi legale, că dreptul părții care a declanșat procesul civil de a modifica cererea de chemare în judecată este limitat în timp, putând fi exercitat numai până la primul termen la care reclamantul este legal citat și că depunerea unei cereri modificatoare după momentul evocat este permisă „numai cu acordul expres al tuturor părţilor”.

Or, în speță, achiesând punctului de vedere al instanței de prim grad de jurisdicție, apreciază Curtea că primul termen la care reclamanta (apelantă) C E O SA a fost legal citată a fost termenul din data de 3.09.2015, care a avut loc în fața Judecătoriei Sectorului 1 București.

Faptul că acesta este termenul care îndeplinește cerința evocată reiese și din aceea că, la respectivul termen, Judecătoria Sectorului 1 București a procedat la verificarea competenței sale, ocazie cu care a constatat că nu este competentă material să judece pricina, dispunând declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.

Or, conform art.131 alin.1 teza I C.proc.civ., „la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina” (sublinierea redactorului).

Altfel spus, dacă la termenul din 3.09.2015 părțile (inclusiv reclamanta) nu erau legal citate, Judecătoria Sectorului 1 București nu ar fi putut purcede la verificarea competenței sale.

Contrar alegațiilor apelantei inserate în motivarea căii ordinare de atac exercitate în cauză, termenul din data de 12.11.2015, când reclamanta (apelantă) a depus cererea completatoare, nu a fost „primul termen la care reclamantul este legal citat”, așa cum acesta este definit de art.204 alin.1 C.proc.civ.

Aceasta, întrucât, în mod evident, termenul din data de 12.11.2015 este primul în fața Tribunalului București, fiind ulterior momentului procesual la care face referire art.204 alin.1 C.proc.civ.

Împrejurarea că termenul din data de 03.09.2015 nu este, în speță, primul termen la care reclamanta (apelantă) a fost legal citată, deoarece a survenit în fața unei instanțe necompetente să judece cauza nu poate invalida raționamentul primei instanțe, evidențiat în precedent (pct. 1.2.9.1.).

Într-adevăr, observă Curtea că textul art.204 alin.1 C.proc.civ. nu face vreo distincție, în sensul susținut de către apelantă; or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (dacă legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie s-o facă).

În plus, trebuie remarcat că, dacă s-ar da accepta teza propusă de către apelantă, ar însemna ca reclamantului care a introdus o cerere de chemare în judecată cu nesocotirea normelor imperative privind competenţa materială (ca în situația din prezenta pricină, așa cum s-a reținut în sentința civilă nr.15089/3.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr.23371/299/2015) să i se permită modificarea cererii la un moment ulterior primului termen la care a fost legal citat -fără a fi necesar acordul expres al tuturor părţilor- tocmai datorită unui fapt imputabil lui.

Or,  potrivit adagiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria culpă pentru a obține protecția legii în vederea recunoașterii unui drept (în speță, dreptul de a formula o cerere adițională).

3.3. Reține Curtea, în continuare, că este lipsit de temei și motivul de apel în sensul că nu poate fi reţinută soluţia Tribunalului Bucureşti referitor la cererea vizând aplicarea unei amenzi judiciare.

Astfel, se observă, în context, că, potrivit art.187 alin.1 pct.1 lit. a) C.proc.civ., „dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel: 1. cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei: a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice”, iar, conform art.190 C.proc.civ.: „Abaterea săvârşită, amenda şi despăgubirea se stabilesc de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credinţă, amenda şi despăgubirea pot fi stabilite fie de instanţa în faţa căreia cererea a fost formulată, fie de către instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite”.

Reiese, așadar, din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale, invocate de către reclamantă (apelantă) în justificarea în drept a pretențiilor sale deduse judecății pe capătul (3) de cerere, că:

- amenda judiciară sancționează fapte săvârşite în legătură cu procesul, inclusiv introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice;

- măsura aplicării unei amenzi judiciare pentru formularea unei cereri cu rea-credinţă poate fi dispusă fie de instanţa în faţa căreia cererea a fost formulată, fie de către instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite.

Așa fiind, este judicios raționamentul avut de prima instanță, pentru a fundamenta soluția din dispozitiv pe capătul (3) de cerere, în sensul că amenda judiciară se aplică doar în cadrul litigiului având ca obiect cererea formulată cu rea-credință, iar nu pe cale separată, într-un litigiu distinct, așa cum a pretins, în speță, reclamanta (apelantă).

Aceasta, întrucât doar judecătorul sesizat cu cererea de chemare în judecată respectivă este în măsură să aprecieze, în întregul context procesual cu care a fost sesizat, eventualul caracter abuziv al cererii de chemare în judecată, iar, dacă un alt judecător decât cel amintit mai sus ar dispune aplicarea amenzii judiciare, nu ar mai fi vorba despre sancționarea unei fapte săvârşite „în legătură cu procesul”, ci despre sancționarea unei fapte săvârșite în legătură cu un alt proces.

3.4. Evidențiază Curtea că tot nefondat este și motivul de apel în sensul că nu poate fi reţinută soluţia Tribunalului Bucureşti de respingere, ca neîntemeiată, a capetelor (1) și (2) ale cererii de chemare în judecată.

3.4.1. Astfel, se observă, în context, că, așa cum am arătat anterior (pct.3.1.), prin capetele (1) și (2) ale cererii de chemare în judecată, reclamanta (apelantă) a pretins (1) să fie obligată pârâta SC Fondul Proprietatea SA la plata daunelor morale în valoare de 10.000 lei și (2) să fie obligată pârâta să înceteze abuzul de minoritate împotriva intereselor legitime ale reclamantei, respectiv ca pârâta să fie obligată să retragă de pe site-ul său materialul prezentat la Zilele analiștilor 2014 în care face afirmația că reclamanta s-a aflat în insolvență din iunie 2012 până în 2013.

Cu alte cuvinte, a susținut reclamanta (apelantă) -inclusiv în motivarea apelului pendinte- că, în privința pârâtei (intimate) ar fi întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii delictuale, respectiv există fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul şi legătura de cauzalitate.

3.4.2. Or, notează Curtea, în referire la condiția faptei ilicite, că, potrivit art.1349 alin.1 și 2 C.civ., „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.  (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Prin urmare, fapta ilicită constă în încălcarea de către orice persoană a obligației de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi de a nu aduce atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

În speță, se remarcă faptul că apelanta (reclamantă) a pretins că fapta ilicită săvârșită de intimata-pârâtă rezidă în săvârșirea abuzului de minoritate materializat prin prezentarea materialului informativ întocmit cu ocazia evenimentului „Ziua Analiştilor şi Investitorilor F P 2014”, în care se face afirmaţia că societatea apelantă C E O s-a aflat în insolvenţă din iunie 2012 până în 2013.

Analizând, însă, aceste alegații, reține Curtea, în acord cu punctul de vedere însușit de prima instanță, că nu sunt fondate.

Astfel, este de menționat că, în cuprinsul filei 59 a materialului informativ întocmit de intimata-pârâtă cu ocazia evocată (fila 243 vol. I dosar judecătorie), indicele 2 trecut în dreptul denumirii C E O face trimitere la nota de subsol 2, potrivit căreia „din iunie 2012 până în iunie 2013 societatea s-a aflat în procedura insolvenței”, însă același indice 2 este inserat și lângă valoarea „N/A” (Not Available) afişată în tabel în dreptul societății H pentru perioada 2012.

Or, simpla existenţă a două trimiteri la aceeaşi notă de subsol nr. 2 atrage atenţia oricărui cititor avizat și diligent că se află în faţa unei erori materiale de numerotare a trimiterilor la respectiva notă de subsol.

Totodată, trebuie învederat că nicăieri în cuprinsul materialului informativ amintit nu există nicio afirmaţie explicită în sensul că societatea apelantă (reclamantă) s-ar fi aflat în insolvenţă, deși, în cele 79 pagini ale materialului, C E O este menţionat de 21 de ori, că, pe chiar această pagină 59, toţi indicatorii financiari din dreptul societății apelante (reclamante) său sunt pozitivi, ceea ce exclude, evident, aflarea sa în insolvenţă în perioada iunie 2012-iunie 2013, precum și că, pe de altă parte, societatea H este menţionată de 24 de ori în cuprinsul materialului informativ, precizări cu privire la starea de insolvenţă în care aceasta s-a aflat regăsindu-se la paginile 8,15,18, 27, 29, 30,47,48 şi 61.

Toate aspectele reliefate în cele trei paragrafe precedent creează convingerea fermă a instanței de apel că nu există, în speță, fapta ilicită reproșată intimatei-pârâte.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât trimiterea la nota de subsol 2 făcută prin indicele 2 trecut în dreptul denumirii C E O a fost rectificată (fila 61 vol. I dosar tribunal), în sensul că trimiterea la nota de subsol 2 cu conținutul „din iunie 2012 până în iunie 2013 societatea s-a aflat în procedura insolvenței” apare în dreptul societății H, iar nu în dreptul societății apelante (reclamante), chiar reclamanta (apelantă) recunoscând la termenul din data de 23.06.2016 acest aspect și faptul că s-a făcut cuvenita rectificare și în materialul publicat pe site-ul F P.

Împrejurarea că rectificarea evocată a survenit după inițierea demersului procesual de față, susținută de către apelantă, nu poate impune concluzia existenței unei fapte ilicite, având în vedere că, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței, apelanta (reclamantă) nu a probat că a învederat intimatei (pârâte) mențiunea descoperită în cuprinsul materialului informativ întocmit cu ocazia evenimentului „Ziua Analiştilor şi Investitorilor F P 2014”, iar intimata (pârâtă) a refuzat să ia vreo măsură.

3.4.3. Referitor la condiția prejudiciului, evidențiază Curtea că, în accepțiunea apelantei, prejudiciul cauzat derivă din natura drepturilor nepatrimoniale încălcate, invocarea unor acuzaţii lipsite de orice fundament real şi probator, prejudiciul cauzat fiind evident deoarece, prin materialele prezentate şi publicate de pârâtă, s-au cauzat apelantei atât prejudicii de imagine cât şi prejudicii materiale, cele din urmă constând în cheltuielile suplimentare suportate de C E O, ocazionate de solicitările din partea instituţiilor bancare la care deţine linii de credit de a suplimenta garanţiile şi de a institui noi ipoteci, precum şi diminuarea contractelor de energie ca urmare a situaţiei dezastruoase şi nereale abuziv prezentată de intimată.

Or, în cauză, se observă că, nici chiar în fața instanței de apel, autoarea căii ordinare și devolutive de atac nu a depus vreun înscris din care să reiasă că publicarea și menținerea materialului informativ pe site au produs consecințele afirmate ori că rezultatele financiare ale societății au fost prezentate în mod defavorabil și nereal.

În acest context, este esențial de subliniat că doar fapta, prin ea însăși, nu este suficientă pentru a prezuma prejudiciul și existența raportului de cauzalitate, întrucât în materia răspunderii civile delictuale prejudiciul nu se prezumă nici de lege și nici de către judecător. El se demonstrează în plan probator și trebuie să se afle într-un raport de cauzalitate cu fapta culpabilă. Chiar și pentru acordarea de daune morale este necesar ca acela care le pretinde să producă un minimum de argumente şi indicii, din care să rezulte în ce măsură drepturile personal-nepatrimoniale i-au fost afectate și să administreze un probatoriu adecvat. Cu atât mai mult cu cât, în speță, cea care reclamă un prejudiciu moral este o persoană juridică, supusă unui regim legal de înființare, funcționare și de evidențiere contabilă a întregii activități economice. Scopul oricărei societăți comerciale îl constituie obținerea de profit - finis mercatorum est lucrum - și, în consecință, un eventual prejudiciu moral al unei societăți comerciale poate avea repere obiective de cuantificare, fiind necesar a se lua în considerare, printre altele, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Așa fiind, nu pot fi primite aserțiunile apelantei cu privire Ia prejudiciu, conform cărora, fiind vorba despre daune morale/prejudiciu de imagine, acesta nu trebuie dovedit efectiv.

De altminteri, este de remarcat că neîndeplinirea uneia dintre condițiile evocate mai sus, necesare pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală în privința intimatei-pârâte, cum este cea privind fapta ilicită, face inutilă analizarea celorlalte condiții.

4. Soluţia instanţei de apel, temeiul legal al acesteia și calea de atac ce poate fi exercitată

4.1. Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea constată că prima instanță a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, a cărei confirmare se impune, criticile aduse de autoarea căii ordinare de atac fiind lipsite de fundament, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.480 alin.1 C.proc.civ., a respins apelul, ca nefondat.

4.2. Curtea a respins, ca neîntemeiate, și cererile privind plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că:

(a) solicitarea apelantei cu acest obiect reprezintă un capăt de cerere accesoriu, în sensul art.30 alin.4 C.proc.civ., apelului declarat în cauză;

Or, calea ordinară de atac a fost respinsă, ca nefondată, așa cum am arătat.

(b) intimata SC F P SA a pretins, la termenul din 09.02.2018, și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată făcute în faza apelului, reprezentate de onorariul de avocat în sumă de 10.968,47 lei;

Analizând actele depuse în probațiune pe acest aspect, observă instanța că, în cuprinsul facturilor nr.1711295/07.12.2017 și nr.1711370/ 19.12.2017 ori a facturilor proforma nr.1200/6.12.2017 și nr.1291/ 30.11.2017, nu se face nicio referire la contractul de asistență juridică încheiat în prezenta cauză între societatea intimată F P SA și SCA P., N., S. și A, respectiv cel menționat pe împuternicirea avocațială aflată la fila 32, cu nr.1980048/2017.

În aceste condiții, nu există vreun element probator care să ateste că onorariul de avocat în sumă de 10.968,47 lei, menționat în facturile amintite mai sus a fost plătit pentru asistența juridică efectuată în prezentul dosar, cu atât mai mult cu cât este necontestat că, între părți, au avut loc mai multe procese, unele dintre acestea fiind chiar și în prezent pe rolul instanțelor judecătorești.

Prin urmare, apreciază Curtea că, în privința cererii intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată făcute în faza apelului, nu sunt întrunite exigențele impuse de art.452, coroborat cu art.451 alin.2 C.proc.civ., texte incidente în faza apelului în temeiul art.482 C.proc.civ.

4.3. Decizia din prezenta pricină a Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs, în termen de 30 zile de la comunicare:

- în raport de cele reținute de Curtea Constituțională prin decizia nr. 369 din 30.05.2017, în sensul că sunt neconstituționale prevederile art. XVIII alin.2 teza I in fine din Legea nr.2/2013 -potrivit cărora, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”-;

- şi față de data pronunțării prezentei decizii, ulterioară celei la care a fost publicată în Monitorul Oficial (20.07.2017) sus-evocata decizie, relevante în acest sens fiind considerentele de la pct.32, conform cărora, „de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013”).

Eventuala cale extraordinară de atac se depune, sub sancțiunea nulității, prevăzută de art.490 alin.1 C.proc.civ., la instanța a cărei decizie se atacă și, în temeiul art.483 alin.3 C.proc.civ., se soluționează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Domenii speta

Spete similare