Conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice

Hotărâre 13159 din 14.12.2017


Acesta este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDBAC:2017:002.002128

Dosar nr. 13159/180/2017

INSTANŢA

deliberînd

Asupra cauzei penale de faţă constată următoarele .

Prin rechizitoriul nr. 4354/P/2017  al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului  XX, pentru comiterea infracţiunii  de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.penal

În actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului că, la data de  10.07.2017, în jurul orelor 08:55, inculpatul XX, pe Drumul Județean 119 A, pe raza localităţii Sascut din jud. Bacău, a condus autoturismul marca Daewoo Espero cu nr. de înmatriculare BC-XX-XXX și a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a numitei XX, fiind sub influența băuturilor alcoolice, din Buletinul de Analize Toxicologice nr. A12/1286 din 11.07.2017 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală  Bacău, rezultând că acesta avea o îmbibaţie alcoolică în sânge de 2,50 g‰ la prima probă recoltată la ora 10:00, respectiv de 2,30  g‰ la cea de a doua probă, recoltată la ora 11:00.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a solicitat ca judecata să se desfăşoare potrivit prevederilor art 374 CPP cu referire la dispoziţiile art 396 alin 10 CPP, doar pe baza probelor administrate în cursul urmării penale.

 Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele :

 În data de 10.07.2017, în jurul orei 08:30 după ce în prealabil în noaptea de 09/10.07.2017 inculpatul XX a consumat băuturi alcoolice la un bar de pe raza loc. Sascut, acesta s-a urcat la bordul autoturismului marca Daewoo Espero cu nr. de înmatriculare BC-XX-XXXpe care l-a condus pe D.J. 119 A, pe raza aceleași localități din jud. Bacău,  având direcţia de deplasare dinspre E85 spre localitatea Sascut-Sat, iar pe fondul consumului de alcool a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu autoturismul taxi marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare B-XXX-XXX, care circula din sens opus, condus de XX, din impact rezultând rănirea numitei XX, pasageră în autoturismul taxi, aflată pe locul din dreapta față.

Ulterior martorul XX a anunțat prin S.N.A.U.U. 112 producerea evenimentului rutier, solicitând sprijinul unui echipaj medical, la fața locului prezentându-se totodată și organele de poliție care l-au identificat pe XX.

Persona vătămată XX a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu a rămas internată.

Întrucât inculpatul XX emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager cu seria ARZF nr. 0262, iar în urma testului 00399 s-a stabilit că acesta avea o îmbibație alcoolică în aerul expirat de 1,28 mg/l, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.(f. 29)

A fost testat cu aparatul etilotest și martorul XX, conducătorul autoturismului Dacia Logan cu numărul de înmatriculare B-XXX-XXX, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu a consumat băuturi alcoolice,  testul fiind negativ.(f.37/39)

Din Buletinul de Analize Toxicologice nr. A12/1286 din 11.07.2017 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală  Bacău, a rezultat că inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică în sânge de 2,50 g‰ la prima probă recoltată la ora 10:00, respectiv 2,30  g‰ la cea de a doua probă, recoltată la ora 11:00. (f. 27)

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: 

-Proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică (f. 11-24);

-Buletin de Analiză Toxicologică numărul A12/1286/11.07.2017. (f.27)

-Bon etilotest.(f. 29/39)

-Declarație persoană vătămată XX. (f. 44-45);

-Declarație martor XX.(f. 50-51);

-Declarațiile în calitate de suspect/inculpat.(f. 63 – 67; 72-76)

ÎNCADRAREA JURIDICĂ 

 

Fapta inculpatului  XX care  la data de  10.07.2017, în jurul orelor 08:55,  pe Drumul Județean 119 A, pe raza localităţii Sascut din jud. Bacău a condus autoturismul marca Daewoo Espero cu nr. de înmatriculare BC-XX-XXXși a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a numitei XX, fiind sub influența băuturilor alcoolice, din Buletinul de Analize Toxicologice nr. A12/1286 din 11.07.2017 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală  Bacău, rezultând că acesta avea o îmbibaţie alcoolică în sânge de 2,50 g‰ la prima probă recoltată la ora 10:00, respectiv de 2,30  g‰ la cea de a doua probă, recoltată la ora 11:00, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.penal.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 NCPEN, conform căruia :

 ,, Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, cu privire la acesta nu s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat; acesta nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor iar maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii este de 1-5 ani închisoare .

 Toate aceste aspecte dovedesc că rolul sancţionator al pedepsei, poate fi atins prin aplicarea art. 83 CPEN, respectiv amânarea aplicării unei pedepse, aceasta fiind  suficientă pentru îndreptarea comportamentului inculpatului pe viitor, având în vedere că acesta nu dă dovadă de un comportament infracţional structurat, iar rolul sancţionator avut în vedere de legiuitor a fost creat etapizat, tocmai  pentru ca instanţa să poată să dozeze o pedeapsă de la caz la caz şi să dispună o anumită formă de supraveghere necesară pentru îndreptarea comportamentului  pe viitor.

Astfel în mod evident amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea sub supraveghere  nu vizează  doar sancţionarea unui anumit tip de  comportament sau doar aplicarea unei pedepse, ci  au ca rol şi vizează îndreptarea comportamentului persoanei condamnate, astfel ca sancţiunea aplicată să nu aibă ca efect o agravare a comportamentului, prin crearea unei situaţii personale sau profesionale care să conducă la reiterarea comportamentului infracţional din cauza unei conjuncturi independentă de voinţa inculpatului, lipsa unui loc de muncă sau realizării în mod licit de venituri.

 În conformitate cu prevederile art. 83 alin 1 NCPEN ,  ,, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În aceste condiţii potrivit prevederilor art. 90 NCPEN -  ,, persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă nici unei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.”

Instanţa constată că legiuitorul a prevăzut expres  în  conţinutul  art. 83 alin 2 NCPEN  în ce condiţii şi căror persoane instanţele nu le pot aplica instituţia amânării pedepsei.

Astfel potrivit art. 83 alin 2 NCPEN ,, nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților”.

În cazul de faţă inculpatul nu se regăseşte în niciuna din condiţiile negative  prevăzute de dispoziţiile art. 83 alin 2 NCPEN, astfel că urmează a fi analizată aplicarea amânării pedepsei prin prisma condiţiilor prevăzute de  dispoziţiile art. 83 alin 1 NCPEN.

 Instanţa constată faţă de modul de săvârşire a faptei şi consecinţelor acesteia , că nu se impune stabilirea unei pedepse cu închisoare de peste 2 ani şi în aceste condiţii este îndeplinită condiţia prev de art 83 alin 1 lit a NCPEN , condiţie de natura să determine dacă inculpatului urmează a i se aplica o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere în condiţiile art.  91 alin 1 lit a  NCPEN , potrivit căruia în cazul pedepselor cu închisoarea de până la 3 ani se poate suspenda executarea pedepsei sub supraveghere .

Având în vedere că inculpatul a solicitat ca judecata să se desfăşoare conform art.  375 CPP coroborat cu art.  377 CPP şi art. 396 alin 10 CPP, privind recunoaşterea de vinovăţie , limita maximă a pedepsei se reduce cu 1/3, respectiv la 3 ani şi 4 luni închisoare

Pentru aceste motive va stabili o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, cu reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 potrivit prevederilor art.  396 alin 10 CPP. 

În ceea ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, instanţa constată că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 83 NCPEN, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare,  inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpat este de 5 ani închisoare sau amendă, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) NCPEN  iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

Constată că în cauză nu există niciuna din condiţiile negative prevăzute de art. 82 alin 2 NCPEN care împiedică dispunerea amânării pedepsei

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) NCPEN  instanţa  va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 CPEN , de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) CPEN  pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune  la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) NCPEN  pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bacău .

În baza art. 404 alin. (3) NCPEN  va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Văzând şi dispoziţiile art 274 alin 1CPP privind obligarea inculpatului în caz de condamnare la plata cheltuielilor judiciare efectuate pe parcursul derulării procedurilor judiciare în cursul urmării penale şi al cercetării judecătoreşti :

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art.396 alin.1, 4 CPP  raportat la art.83 NCPEN  stabileşte pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului XX, fiul lui - şi - , născut la data de -  în mun. Bacău, jud. Bacău, cu domiciliul în com. -, sat -  nr. - , jud. Bacău, posesor al CI seria -  nr. -  emisă de S.P.C.L.E.P. - la data de -, C.N.P. - , fără antecedente penale , pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. de art. 336 alin 1 NCPEN cu aplicarea art 374 CPP cu referire la art 396 alin 10 CPP  .

În baza art.83 alin.1, 3 NCPEN amână aplicarea pedepsei închisorii şi a pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 NCPEN. de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin.1 NCPEN  pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău  la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art.86 alin.1 NCPEN pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău .

În baza art.404 alin.3 CPP atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) CPP. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii pentru 24 ore din data de 10-07-2017  .

În temeiul art 274 alin 1 CPP obligă pe inculpat la plata sumei de  500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat.  

Cu apel  in 10 zile de la comunicare .

Pronunţată în şedinţă publică azi 14-12-2017

Domenii speta