Aplicabilitatea dispoziţiilor art.251 Cod Civil exclusiv în raporturile juridice ce izvorăsc din asigurare

Prin sentinţa civilă nr. 515/23/03/2017 Judecătoria R a admis  excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei de a solicita pretenţiile, excepţie invocată de către pârâtă ;  a respins  cererea, având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta S.A.R.A S.A. prin lichidator judiciar KPMG SPRL,  în contradictoriu cu pârâta APD.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele : ,, La data de 27.12.2012, între AA şi numitul CGD a fost încheiată poliţa de asigurare seria PADP nr. TR0149114504671 privind locuinţa acestuia situată în municipiul R, perioada de asigurare fiind 31.12.2012-30.12.2015.

 La data de 17.05.2014 apartamentul deţinut de asiguratul CGD, a fost inundat, ca urmare a unei defecţiuni apărute la coloana principală de apă rece. Astfel, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. TR1014IC000352 şi întrucât poliţa de asigurare era valabilă la producerea evenimentului s-au achitat despăgubiri asiguratului în cuantum de 591,23 lei, plata fiind efectuată prin instrumente electronice, în baza prevederilor Regulamentului nr. 6/11.10.2006.

Din verificarea actelor depuse la dosar se reţine că plata a fost efectuată la data de 19.06.2014, astfel cum recunoaşte reclamanta în cererea de chemare în judecată.

Având de analizat cu prioritate, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, excepţie invocată de către pârâtă, conform art. 248 Cod procedură civilă, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată.

Potrivit disp. art. 2519 Codul civil se reţine că în materia asigurărilor, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 2 ani, respectiv se prevede un termen special faţă de termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de legislaţia civilă.

Momentul de la care începe să curgă acest termen este data de la care reclamanta în calitate de asigurător a plătit către asigurat despăgubirile datorate în baza poliţei de asigurare.

Din verificarea actelor dosarului, instanţa reţine că reclamanta a plătit despăgubirea la data de 19.06.2014 şi a introdus cererea de chemare în judecată pentru pretenţii în instanţă la data de 17.10.2016, astfel că termenul special de 2 ani este depăşit şi dreptul reclamantei la acţiune în instanţă este prescris.

Faţă de considerentele arătate, instanţa va respinge cererea formulată, fără a mai dispune administrarea de probatorii şi fără a mai cerceta cauza pe fond ,,.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel , în termenul legal prevăzut de lege , apelantul reclamant SC A SA prin lichidator judiciar , solicitând admiterea apelului , anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 2519 CC , conform cărora în materia asigurărilor dreptul la acţiune se prescrie în termen de doi ani , în condiţiile în care , în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2517 CC care reglementează termenul de prescripţie de trei ani.

În drept cererea de apel a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 466 CPC:

În cursul cercetării judecătoreşti a apelului nu au fost administrate probe noi.

Verificând în limitele cererii de apel  stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, prin raportare la prevederile art. 479 C. proc. civ., Tribunalul constată apelul întemeiat .

Critica apelantului reclamant privind aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 2519 CC care reglementează dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare , se constată întemeiată.

Sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 2519 CC este clar delimitată şi se referă exclusiv la raporturile juridice ce izvorăsc din asigurare, respectiv raporturile contractuale dintre asigurator si asigurat, asiguratorului cu contractantul asigurării (pentru situaţiile in care contractantul si asiguratul sunt persoane diferite), asiguratului cu persoana cuprinsă în asigurare, asiguratorului cu beneficiarul asigurării.

Prin urmare, termenul special de prescripţie de 2 ani prevăzut de dispoziţiile legale este aplicabil numai situaţiilor arătate, decurgând din raportul generic asigurator – asigurat.

În cauza de faţă dreptul asiguratorului la acţiunea în regres împotriva terţului responsabil  - APD - derivă din subrogarea în drepturile asiguratului în limita indemnizaţiei plătite si este valorificabil pe calea dreptului comun, nefiind vorba despre un raport juridic contractual, direct, între asigurator şi asigurat .

Aşa fiind, subrogarea asiguratorului în drepturile asiguratului sau pentru despăgubiri, ca urmare a producerii unui prejudiciu în afara raporturilor de asigurare, are la bază un raport juridic delictual si nu unul contractual si, ca atare, nu trebuie confundată cu acţiunea pe care o are asiguratorul împotriva propriului asigurat .

Reţinând că ,  în speţă este aplicabil, termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data de 19/06/2014 , data efectuării plătii către asigurat  şi  având în vedere că acţiunea reclamantei a fost introdusă  la data de 17/10/2016 , se constată că a fost promovată în termenul legal .

Faţă de considerentele expuse reţinând că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei , Tribunalul , în raport de dispoziţiile art. 480 alin. 3 CPC , a admite apelul declarat,  anulează sentinţa apelată şi trimite cauza instanţei de fond pentru continuarea judecăţii .

Domenii speta

Spete similare