Stabilirea impozitului in cazul persoanelor juridice art.257 alin.1 lit.c din Codul fiscal, impozitul pe teren nu se datoreaza pentru: orice teren al unui cimitir, crematoriu

Sentinţă civilă 286 din 15.03.2017


Prin cererea înregistrată sub nr.X/104/2016, contestatoarea SC EF SRL, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului S a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de impunere nr. X/02.03.2016 si a raportului de inspecţie fiscala, având nr. X/23.11.2015 pentru stabilirea impozitului in cazul persoanelor juridice, prin care au fost stabilite obligaţii de plată către bugetul local al municipiului S reprezentând impozit clădiri, teren si accesorii aferente în valoare totală de 40.247 lei.

În motivare arată că, în fapt, obiectul contestaţiei îl constituie măsurile dispuse de Primăria mun. S prin decizia de impunere nr. X/02.03.2016, contestate de reclamantă şi soluţionată prin decizia nr. X/26.04.2016, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă în urma controlului finalizat prin Raportul de Inspecţie Fiscală nr. X din 23.11.2015, prin care au fost stabilite obligaţii de plată către bugetul local al mun. S, reprezentând impozit clădiri, teren şi accesorii aferente în valoare totală de 40.247 lei, reprezentând 25.865 lei debit principal cu titlul de impozit clădiri şi teren, precum şi accesorii aferente acestora în cuantum de 14.382 lei.

Consideră faptul că obligaţiile fiscale constând în impozit clădiri nu au fost legal determinate, având în vedere faptul că, în mod eronat, echipa de control, analizând strict balanţele analitice şi sintetice a contului construcţii, a contului de imobilizări în curs, şi a conturilor de cheltuieli, a reţinut în mod greşit lucrările efectuate ca fiind lucrări de extindere şi modernizare a clădirii  existente deţinute în  baza contractului  de concesiune, iar nu, aşa cum de fapt este corect, ca fiind aferente cimitirului nou realizat în temeiul contractului de concesiune şi pentru construirea căruia deţine autorizaţie de construire.

În privinţa obligaţiilor suplimentare cu titlu de impozit pe teren, apreciază că au fost nelegat determinate, inspecţia fiscală reţinând în mod greşit că nu a fost efectuată nici o lucrare la cimitirul nou, astfel încât nu au putut beneficia de prevederile legislaţiei fiscale.

În privinţa scutirii, deşi, potrivit autorizaţiei de construire nr. X/07.12.2011, terenul a fost amenajat şi sistematizat ca şi cimitir, în sensul că pe acesta au fost construite cripte pentru înhumarea cadavrelor umane.

În drept, invocă prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În probatoriu, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, expertiză contabilă care să stabilească dacă există obligaţii fiscale de plată şi care este cuantumul acestora, precum şi expertiză tehnică judiciară în construcţii care să stabilească natura şi destinaţia lucrărilor executate şi valoarea lor pe elementele de lucrări, respectiv lucrări la cimitirul nou şi lucrări de modernizare construcţii .

Legal citată  pârâta  Primăria municipiului S, prin reprezentant legal Primarul municipiului S a formulat întâmpinare prin care  a solicitat  respingerea acţiunii  formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Apreciază cererea reclamantei ca fiind neîntemeiata, iar organul fiscal a reţinut in mod corect, prin raportul de inspecţie fiscala si prin decizia de impunere, situaţia de fapt si a stabilit impozitele si taxele locale raportat la masa impozabila si la documentele contabile, respectiv la situaţiile financiare anuale comunicate de către AJFP O cu adresa nr. X/2015.

Astfel, s-a constatat ca societatea contestatara a executat lucrări de modernizare in valoare totala de 112.956 lei, fiind inregistrata in contul de imobilizări in curs - 231, potrivit certificatului de urbanism nr. X/2010. Mai mult, prin corelarea datelor comunicate de către AJFP O cu cele de la dosarul fiscal si cu cele ale inspecţiei fiscale si prin raportare si la declaraţia fiscala nr. X/30.01.2014, ce are ca obiect declararea reevaluării clădirilor potrivit raportului de evaluare intocmit de expert tehnic autorizat BG, se constata ca la imobilul clădire administraţie cimitir s-au efectuat in perioada 2010 - 2013, lucrări de modernizare si extindere in cuantum de 112.956 lei, acestea fiind singurele lucrări inregistrate in evidenta contabila, ceea ce conduce la concluzia de netăgăduit ca acestea sunt lucrări de extindere si modernizare la clădirea existenta, astfel cum a declarat si contestatara si nu la cimitirul nou.

Astfel, echipa de inspecţie fiscala a făcut corecta aplicaţie a dispoziţiilor art. 254, alin. 6 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare si a normelor metodologice date in aplicarea acestora, potrivit cărora orice persoană care extinde, îmbunătăţeşte, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligaţia să depună o declaraţie în acest sens la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări, in lipsa documentului mai sus precizat procedând la stabilirea din oficiu a obligaţiei datorate.

In privinţa impozitului stabilit suplimentar cu privire la teren, de asemenea, decizia de impunere este temeinica si legala, organul fiscal, in urma inspecţiei, prin raportare la prevederile art. 90 din OG nr. 92/2003R, conform cărora cuantumul obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare, rezerva ce se anulează numai la împlinirea termenului de prescripţie sau ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripţie, a constatat ca desi societatea contestatara a obţinut certificatul de urbanism nr. 182/2011 si autorizaţia de construire cimitir nr. X/2011, in fapt, in contabilitate, asa cum am arătat, nu a inregistrat niciun fel de cheltuiala, iar lucrările reţinute prin raportul de expertiza intocmit de expert tehnic GN sunt nefinalizate, ceea ce excede sferei de aplicare a prevederilor art. 257, lit. c, referitoare la scutirea impozitului aferent unui cimitir, criptele evidenţiate in fotografiile ataşate la dosar neputand fi utilizate in scopul recunoscut de norma.

La dosar au fost depuse rapoartele de expertiza specialitatea construcţii şi fiscală efectuate de experţi tehnici, filele 107 şi 122.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

În urma controlului finalizat prin Raportul de Inspecţie Fiscală nr. X din 23.11.2015, a fost emisă decizia de impunere nr. X/02.03.2016, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală în sarcina contestatoarei SC EF SA, fiind stabilite obligaţii de plată către bugetul local al mun. S, reprezentând impozit clădiri, teren şi accesorii aferente în valoare totală de 40.247 lei, reprezentând 25.865 lei debit principal cu titlul de impozit clădiri şi teren, precum şi accesorii aferente acestora în cuantum de 14.382 lei.

Prin decizia nr. X/26.04.2016 contestaţia formulată de SC EF SA a fost respinsă fiind mentinută decizia de impunere contestată.

În urma controlului s-a constatat ca societatea contestatara a executat lucrări de modernizare in valoare totala de 112.956 lei, fiind inregistrata in contul de imobilizări in curs - 231, potrivit certificatului de urbanism nr. X/2010. Prin corelarea datelor comunicate de către AJFP O cu cele de la dosarul fiscal si cu cele ale inspecţiei fiscale si prin raportare si la declaraţia fiscala nr. X/30.01.2014, ce are ca obiect declararea reevaluării clădirilor potrivit raportului de evaluare intocmit de expert tehnic autorizat BG, s-a constatat ca la imobilul clădire administraţie cimitir s-au efectuat in perioada 2010 - 2013, lucrări de modernizare si extindere in cuantum de 112.956 lei, acestea fiind singurele lucrări inregistrate in evidenta contabila, ceea ce conduce la concluzia de netăgăduit ca acestea sunt lucrări de extindere si modernizare la clădirea existenta, astfel cum a declarat si contestatara si nu la cimitirul nou.

Instanţa reţine că, la data de  25.08.2010, intre Consiliul Local al municipiului S si SC EF SA s-a încheiat contractul nr.X privind „Concesionarea serviciului public de administrare a domeniului public si privat având ca obiect administrarea si exploatarea cimitirelor umane din municipiul S", prevăzându-se la art. 5 lit. a) din bunurile de retur ce fac obiectul contractului, respectiv: terenul si clădirile situate in str. (cladire administraţie cimitire,WC cimitir, magazie cimitir, teren in suprafaţa de 128.000 mp).

 Potrivit concluziilor raportului de expertiză fiscală efectuat în cauză, din documentele contabile depuse de reprezentantul SC EF SRL reiese ca în perioada decembrie 2010-martie 2012  in evidenta contabila a societăţii se înregistreaza investiţii în curs in suma de 112.955,81 lei, (cont 231-imobilizari corporale in curs):

 La data de 31 decembrie 2013, in baza raportului de reevaluare ,valoarea investiţiilor in curs 112.955,81 lei majorează valoarea contabila a clădirii administrative cimitir S (fisa cont 2051 -concesiune Clădire adm cimitir S).

Nu au fost depuse procese verbale de recepţie din care sa rezulte data punerii in funcţiune şi obiectivele la care s-au efectuat investiţii in curs.

Conform art. 254 .alin .4 ) din legea 571/2003 privind Codul Fiscal în cazul extinderii îmbunătăţirii, distrugerii parţiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea.

Având in vedere ca  ultima modificare înregistrata in fisa contului 231-lmobilizari corporale in curs este din data de 20.03.2012, în data de 30.01.2014, ca urmare a efectuării reevaluării cladirilor, SC ER SRL a depus declaraţia fiscala privind modificarea valorii contabile a clădirilor concesionate in baza contractului nr.X/2010.

Începând cu data de  01. 04.2012 pana. la 31.12.2013, SC EF SRL a datorează pentru îmbunătăţirile aduse clădirii administrative cimitir S impozit pe clădiri în sumă de 3.558 lei după cum urmează:

- 01.04.2012 -31.12.2012 = 112. 956 x 1 5%+20% = 1.525 lei;

 - 01.01.2013-31 12 2013 112.956 x 1.5%+20% = 2.033 lei

La data de 20.11.2015 data intocmirii raportului de inspecţie fiscala de reprezentanţii Primăriei S, contribuabilul datorează majorări de intarziere in suma de 2.558 lei conf. art.124/1  din Codul de procedura fiscala.

Reţine instanta că aceste sume sunt recunoscute şi de intimată, avându-se în vedere înscrisurile depuse de contestatoare la AJFP O.

Referitor la sumele stabilite cu titlul de impozit pe teren , instanta retine că baza  contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr X/31.008.2010  contestatoarea SC EF SA a achiziţionat un teren in suprafata de 6064 mp, în valoare de 102 666 lei teren înregistrat in evidenta contabila a societăţii (contul 211-terenuri), achizitia fiind declarata la Primăria S conform declaraţiei de impunere înregistrata cu nr.X din 02.09.2010.

Prin certificatul de urbanism nr. X/22.03.2011 se stabileşte destinaţia terenului respectiv extinderea cimitirului existent (300 parcele),construirea unui sediu administrativşi împrejmuire332,122 m

În data de 07.12.2011 se eliberează autorizaţia de construire nr.X prin care se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru: construire cimitir ecumenic, spatiu administrativ si împrejmuire.

La data de 30.06.2015, in balanţa de verificare a SC EF SRL este înregistrata aceeaşi valoare aferenta terenurilor, deţinute de societate cu valoarea înregistrată în luna august 2010 respectiv 102.666 lei.

 Potrivit concluziilor expertului tehnic specialitatea construcţii civile desemnat în cauză, lucrările la cimitirul respectiv au început în data de 21.08.2012 conform adresei de comunicare către primărie.

La data inspecţiei făcute de către expertiză şi verificării la faţa locului, respectiv 14.11.2016  s-au constatat următoarele lucrării executate :

-împrejmuire de 60,71 ml executate pe latura de est şi 22,0 ml pe latura de sud, totalizând 82,71 ml. Imprejmuirea este executată plasă de sârmă bordurată cu înălţimea de 2,0 m, montată pe stâlpi din teavă pătrată, montaţi într-o elevaţie de aprox 30 cm şi fundaţie de 50 cm din beton simplu cu lăţimea de 25 cm .

Un umăr de  12 cavouri ( cripte ) din care  8 cu patru locuri şi 4 cu două locuri.

Criptele s-au executat din beton armat la adâncimea de 1,90 m cu lăţimea de 2,40x2,55 pentru cele cu patru locuri şi respectiv 1,20 m pentru cele cu două locuri.

La data expertizării în aceste cripre nu existau înhumări. Se face precizarea că pe lângă criptele la care s-a făcut referire au mai fost executate săpături pentru cripte aflate la diferite stadii de săpătura . De asemenea s-a putut constata decopertarea pământului pentru aleea ce urma să fie realizată pe aliniamentele criptelor executate fără a fi amenajată cu balast aşa cum se intenţiona în prima fază de execuţie .

Pentru evaluarea lucrărilor executate expertiza a întocmit schiţe pentru fiecare model de criptă în detalii aşa cum se poate observa în anexele la raportul de expertiză, stabilind cantităţile pe categorii de lucrări şi evaluarea acestora conform Buletinului tehnic de preţuri în Mica construcţie şi Reparaţii în construcţii. Mai 2016

In baza calculelor făcute s-au stabilit următoarele valori :

Pentru cripta cu 4 locuri valoarea = 5.456 lei/ buc. 8 cripte x 5.456 lei / buc = 43.648 lei .

Pentru cripta cu 2 locuri, valoarea - 3.744 lei/ buc. 4 cripte x 3.746 lei/buc = 14.984 lei.

Împrejmuire din plasă bordurată , ml = 82,71 ml valoare este de  18.834 lei. Total valoare lucrări executate = 77.466 lei.

Potrivit art. 257 alin. 1 lit. c din codul fiscal,  Impozitul pe teren nu se datorează pentru: orice teren al unui cimitir, crematoriu.

Pe de altă parte, potrivit art. 3 lit. a) din legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare,  în acestei legi cimitir este spaţiul situat în intravilanul sau extravilanul localităţii, care a fost, este sau va fi destinat înhumării, iar pentru desfiinţarea cimitirului este necesară obtinerea autorizaţiei de desfiinţare, potrivit prevederilor Legii nr 50/1991privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicata, cu modificările si completările ulterioare.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine că suprafata de teren cu privire la care s-au stabilit obligatiile fiscale contestate în prezent este şi va fi destinată înhumării, neputând fi reţinute apărările pârâtei privind nefinalizarea lucrărilor de amenajare a cimitirului, fiind evident că respectivul teren nu poate avea o altă destinaţie, împrejurare în care se încadrează în categoria excepţiilor prevăzute de art. 257 lit. c din codul fiscal.

Totodată instanţa reţine că nu au fost depuse la dosar  înscrisuri din care să rezulte desfinţarea  cimitirului sau din care sa rezulte ca a fost schimbata destinaţia acestuia, asa cum a fost menţionata in certificatul de urbanism nr.X/22.03.2011, respectiv executarea lucrărilor de construire cimitir pe suprafaţa de 5979,36 mp , clădire cu suprafaţa construita la sol de 84,64 mp si împrejmuire (332,122 m).

Faţă de aceste considerente, instanta va admite, în parte, contestatia formulată de contestatoarea SC EF SA şi va anula, în parte, Decizia nr. X/26.04.2016, Decizia de impunere nr. X/02.03.2016 şi raportul de inspecţie fiscală nr. X/23.11.2015 emise de pârâta Primăria S, până la concurenţa sumei de 6116 lei, reprezentând impozit pe clădiri - 3558 lei şi majorări de întârziere până la data de 20.11.2015 – 2558 lei.

Se va lua act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Data publicarii pe portal:02.11.2017