Solicitare anulare decizie de retragere licenţă de traseu emisă de a.r.r; Respingere.

Sentinţă civilă 2408/CA din 22.10.2014


Instanţa deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin acţiunea de contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr. de mai sus reclamanta SC A SRL a chemat în judecată pârâta B solicitând anularea în tot a actului administrativ adresa nr. 315/21.02.2014 prin care de decide retragere licenţa traseu seria LT nr. … (cod traseu …, …).

Reclamanta solicită cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta arată că prin adresa nr. …/21.02.2014, pârâta a înştiinţat-o despre retragere licenţa traseu seria LT nr. … (cod traseu …, …), care i-a fost atribuită societăţii în urma licitaţiei organizate în sistem C.N.M.S.I. (Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională).

Arată că temeiul în baza căreia se decide retragerea licenţei de traseu este art.28 alin.1 lit.a, b, pct.1 din Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007.

Menţionează reclamanta faptul că nu sunt întrunite prevederile art.281 din Ordinul nr.353 din 23 noiembrie 2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, Emitent: Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Publicat în Monitorul Oficial nr.824 din 3 decembrie 2007, întrucât sunt întrunite condiţiile care au stat la baza emiterii licenţei, iar operatorul nu a săvârşit nicio abatere întrucât documentele pe care le-a furnizat conţineau informaţii adevărate.

Precizează reclamanta faptul că a depus pentru licitaţie anexat cererii caracteristicile tehnice ale autobuzului,  act care face parte integrantă din cerere.

Operarea în lista de vehicule a unor menţiuni inexacte nu poate fi imputată societăţii, arată reclamanta, întrucât cererii au fost anexate toate actele referitoare la mijlocul de transport, inclusiv caracteristicile tehnice ale autobuzului …, care în acest act prevede 22 locuri.

Atât cartea de identitate cât şi certificatul de înmatriculare atestă faptul că autovehicolul în discuţie are 24 locuri, ori la subsolul cererii este menţionat că datele înscrise în cerere vor fi conforme cu cele din Cartea de identitate a vehiculului CIV si Certificatul de înmatriculare CI.

În aceste condiţii, reclamanta arată că nu cunoaşte care ar fi motivul adevărat al măsurii de retragere licenţa traseu seria LT nr. … (cod traseu …, …).

În altă ordine de idei, reclamanta consideră că licenţa nu poate fi retrasă, având în vedere dispoziţiile art.1 al din Legea 554/2004, în conformitate cu care (6) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

Consideră că licenţa nu se poate retrage, pentru că a intrat în circuitul civil şi arată că în baza licitaţiei câştigate i-a fost atribuită licenţa de transport, iar de la data emiterii acesteia efectuează transportul în baza acestei licenţe, iar societatea nu a săvârşit nicio abatere.

Învederează reclamanta faptul că licitaţia nu a fost anulată sau contestată, iar retragerea licenţei încălca dreptul de proprietate al societăţii, garantat de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia EDO.

De asemenea, arată că retragerea licenţei prin adresa menţionată este ilegală, cauzând pierderi semnificative în bugetul societăţii, prin încălcarea dreptului de proprietate, garantat de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia EDO.

Menţionează reclamanta că a sesizat, în condiţiile art.7, din Legea contenciosului administrativ, autoritatea publică care a emis actul, însă nu a primit niciun răspuns.

În drept, invocă Legea nr.554/2004.

Prin Întâmpinarea formulată, pârâta solicită respingerea ca nefondată a acţiunii reclamantei.

Argumentele invocate de pârâtă în susţinerea poziţiei sale procesuale faţă de acţiunea reclamantei sunt următoarele:

Reclamanta SC A SRL solicită instanţei în contradictoriu cu B „să dispună anularea în tot a actului administrativ atacat şi anume a adresa nr. 315 din 21.02.2014, prin care se decide retragere licenţă traseu seria LT nr. … (cod traseu …, …)", cerere pe care, pârâta solicită a fi respinsă ca nefondată.

Precizează că reclamanta motivează îndeplinirea acestei condiţii, pe seama unor greşeli de înregistrare electronică a datelor, care nu îi aparţin, privind numărul de locuri pentru pasageri a autovehiculului CJ- ... Mai precis, deşi în Certificatul de clasificare RAR cu nr. … (depus de reclamată la dosarul cauzei) al autovehiculului CJ- …, este menţionat un număr 22 de locuri pentru pasageri, în mod eronat acest autovehicul apare în lista electronică a autovehiculelor reclamantei, cu un număr de 24 de locuri.

De fapt, arată că legalitatea actului administrativ, respectiv adresa B nr.315/21.02.2014 (aflată la dosarul cauzei) este justificată de solicitarea nr.289/19.02.2014 (anexa 1) a C de retragere a licenţei de traseu, conform art.28, alin.(1) şi (2) din Ordinul M.I.R.A. nr.353/2007 cu modificările ulterioare, ordin prin care au fost aprobate normele de aplicare ale Legii nr.92/2007 serviciilor de transport public local, cu modificările ulterioare, care menţionează că, retragerea licenţei de traseu se face doar în baza solicitării motivate a administraţiei publice judeţene.

Învederează pârâta că prin adresa nr. 315/21.02.2014, nu s-a dispus, aşa cum se susţine în mod eronat de către reclamantă, măsura retragerii licenţei de traseu seria LT nr. …(cod traseu …, …), ci reclamanta a fost înştiinţată, că se retrage licenţa pe traseul judeţean, anterior menţionat la solicitarea motivată a C.

Drept urmare, consideră pârâta că se impune, în temeiul dispoziţiilor art.16^1 din Legea nr.554/2004 cu modificările ulterioare, introducerea în cauză a C cu sediul în …, pentru considerentele pe care le expune în cele ce urmează.

Traseul cod … la care se referă înştiinţarea nr.315/21.02.2014 de retragere a licenţei de traseu seria LT nr. …, este un traseu judeţean ce face parte din categoria serviciilor de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, susţinere întemeiată pe dispoziţiile art.3 alin.(2) si (3) din Legea nr.92/2007 cu modificările ulterioare.

Învederează că Legea nr.92/2007 cu modificările ulterioare, este legea care are ca obiect stabilirea cadrului juridic privind înfiinţarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanţarea şi controlul funcţionării serviciilor de transport public în judeţe, susţinere întemeiată pe dispoziţiile art.1 din această lege.

Conform dispoziţiilor art.3 din Legea nr.92/2007 cu modificările ulterioare, serviciile de transport public judeţean fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică, aflate sub controlul, conducerea si coordonarea autorităţilor administraţiei publice judeţene, în scopul asigurării transportului public judeţean de persoane.

Totodată pârâta învederează instanţei, că în conformitate cu dispoziţiile art.16 alin.(1) din Legea nr.92/2007 cu modificările ulterioare, consiliile judeţene sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciilor de transport public desfăşurat pe raza administrativ-teritorială a acestora, dispoziţii ce se coroborează cu cele ale alin.(3) prin care legiuitorul stabileşte în sarcina consiliilor judeţene, obligaţia de a înfiinţa autorităţi judeţene de transport prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate desfăşurat între localităţile judeţului.

Conform dispoziţiilor legale din materia serviciilor de transport public judeţean de persoane, C este autoritatea care lucrează în regim de putere publică, care are competenţa legală de a solicita retragerea licenţelor de traseu eliberate de agenţiile teritoriale ale B.

Consideră pârâta util soluţionării cauzei, să facă o scurtă prezentare a procedurii de atribuire publică a unui traseu judeţean, în cele ce urmează:

Atribuirea publică a traseelor judeţene cuprinse în Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate în judeţul … pe perioada 2013 - 2019 (anexa 2) se organizează de C cu respectarea principiilor prevăzute de dispoziţiile art.1 alin.(4) lit. a) şi b) din Legea nr.92/2007, respectiv principiul concurenţei între operatorii de transport şi a principiului garantării accesului liber la piaţa transportului public. Traseul cod … face parte din acest program de transport public judeţean şi a fost atribuit în sistem electronic, în cadrul unei şedinţe de atribuire electronică, organizată în temeiul prevederilor HG nr.1439/2009, de către Centrul Naţional pentru Managementul Societăţii Informaţionale - C.N.M.S.L, instituţie publică în subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, actuala Agenţie pentru Agenda Digitală a României.

Centrul Naţional pentru Managementul Societăţii Informaţionale - C.N.M.S.I, actuala Agenţie pentru Agenda Digitală a României, este autoritatea care lucrează în regim de putere publică, întrucât în temeiul dispoziţiilor art.5 lit.a) din HG nr. 1439/2009 este instituţia care operează sistemul informatic de atribuire electronică a traseelor din programele de transport judeţene.

Calcularea punctajului ofertelor depuse de operatorii de transport se face în Sistemul de Atribuire Electronică a Traseelor gestionat şi operat de CNMSI, actuala Agenţie pentru Agenda Digitală a României, conform dispoziţiilor art. 5 lit. a) din HG nr. 1439/2009, iar criteriile care stau la baza calculării punctajului fiecărui operator de transport participant la atribuirea electronică de trasee judeţene sunt reglementate prin Ordinul comun M.A.I. şi M.T.I. nr. 240/1614/2013.

În speţa de faţă, arată pârâta, Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate în judeţul … pe perioada 2013 - 2019 stabileşte pentru traseul judeţean cod …, ca una dintre condiţiile de participare a operatorilor de transport la atribuirea electronică a acestui traseu, o capacitate de transport a autovehiculului ce urmează să efectueze traseul de 1 x 23 locuri (coloana 9), ceea ce însemnă că acest traseu poate fi efectuat cu un autovehicul care are minim 23 de locuri. Concluzia ar fi că, dacă un operator de transport nominalizează un autovehicul cu o capacitate de transport inferioară celei stabilite prin programul de transport, este eliminat de programul electronic şi nu mai poate participa la atribuirea traseului.

Art.3, pct.3 din O.G.R. nr.27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează capacitatea de transport a autovehiculului în situaţia transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, astfel:

„program de transport - program întocmit şi aprobat de autoritatea competentă, prin care se stabilesc traseele, graficele de circulaţie, numărul autovehiculelor necesare, precum şi capacitatea de transport minimă în vederea efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate. Capacitatea de transport a autovehiculului este dată de numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii."

Certitudinea este că, reclamanta SC A SRL a participat la atribuirea electronică de trasee judeţene din data de 18.12.2013 cu autovehicul cu număr de înmatriculare CJ- …, care are în Certificatul de clasificare RAR, seria … nr. …, un număr 22 de locuri pentru pasageri, faţă de cel impus prin programul de transport, de 23 de locuri pentru pasageri, situaţie în care, reclamanta nu ar fi trebuit, nici măcar să poată participa la atribuirea traseului judeţean cod  …, cu atât mai puţin, să obţină şi atribuirea acestuia.

Reclamanta precizează că, în cartea de identitate şi în certificatul de înmatriculare a autovehiculului CJ- …, numărul total de locuri este de 24.

Diferenţa de 2 locuri, dintre numărul total de locuri de 24 menţionat în cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului CJ- … şi număr 22 de locuri pentru pasageri menţionat în Certificatul de clasificare RAR, seria … nr. …, reprezintă locul conducătorului auto şi locul ghidului/a conducătorului auto de rezervă.

În această situaţie, arată pârâta, este de înţeles, de ce la stabilirea capacităţii de transport persoane, din Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, C a avut în vedere, doar numărul locurilor pentru pasageri, conform art. 3, pct. 3 din O.G.R. nr. 27/2011, NU şi locurile conducătorilor auto.

Pe site-ul Autorităţii Rutiere Române-ARR au fost afişate cu data de 25, respectiv 29 noiembrie 2013, atenţionări pentru toţi operatorii de transport, inclusiv pentru reclamanta SC A SRL (anexa 3,4), să-şi verifice datele transmise în sistemul electronic şi să anunţe Agenţiile teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române-ARR de neconformităţile constatate. De asemenea, se menţionează în aceste atenţionări publice că: „se vor verifica /actualiza următoarele date referitoare la autovehicule:

- numărul de locuri înscris în certificatul de clasificare conform certificatului de clasificare eliberat de Registrul Auto Român -R.A.R. valabil la data de 29.11.2013."

Învederează că reclamanta SC A SRL nu a solicitat B corectarea numărului de locuri pentru autovehicul CJ- …, din 24 de locuri, cum eronat a fost afişat în programul electronic de atribuire trasee, în 22 de locuri conform certificatului de clasificare, situaţie în care, profitând de eroarea din sistem a obţinut atribuirea traseului judeţean cod … Această situaţie i-a fost explicată şi comunicată reclamantei SC A SRL, prin răspunsul B nr. 769/15.04.2014 (anexa 5), la plângerea sa prealabilă.

Precizează pârâta că în temeiul dispoziţiilor art.250 Cod procedură civilă, solicită admiterea probei cu înscrisuri, precum şi a oricăror probe a căror utilitate şi pertinenţă rezultă urmarea răspunsului pe care reclamanta îl va formula la întâmpinarea instituţiei.

Faţă de cele învederate, solicită respingerea cererii de anulare a actului administrativ atacat şi anume a adresa nr. 315 din 21.02.2014 a B, ca nefondată.

În temeiul dispoziţiilor art.453 Cod procedură civilă, solicită cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei, cheltuieli efectuate în temeiul dispoziţiilor HG nr.1860/2006, privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate.

În drept, invocă dispoziţiile art. 205-208 Cod procedură civilă.

Reclamanta a răspuns la întâmpinarea pârâtei (fila 54-56) arătând că solicită a se avea în vedere adresa nr.289 din 19 febr.2014 a C, depusă în probaţiune de către pârâtă, prin care chiar aceasta afirmă că în cererea de eliberare a copiilor conforme ale licenţelor comunitare pentru transportul rutier, se menţionează clar că datele înscrise vor fi conforme cu cele din Cartea de identitate a vehiculului si certificatul de înmatriculare.

Menţionează reclamanta că atât cartea de identitate cât şi certificatul de înmatriculare atestă faptul că autovehicolul în discuţie are 24 locuri, şi este adevărat că la subsolul cererii este menţionat că datele înscrise în cerere vor fi conforme cu cele din Cartea de identitate a vehiculului CIV si Certificatul de înmatriculare CI.

Ca atare societatea nu a încălcat nicio prevedere legală, pentru că nu a furnizat niciun document care să conţină informaţii eronate.

Învederează că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, nu se arată în mod concert care este dispoziţia legală în baza căreia B doreşte să retragă licenţa de traseu, având în vedere că art.281 din Ordinul nr.353 din 23 noiembrie 2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, Emitent: Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, publicat în: Monitorul Oficial nr. 824 din 3 decembrie 2007, prevede expres cazurile în care se poate retrage licenţa de traseu.

Nu se indică în întimpinare niciun text de lege, care prevede obligaţia operatorului de transport să anunţe Agenţiile teritoriale ale ARR, despre anumite greşeli, mai ales că societatea a depus toate actele solicitate.

Consideră reclamanta că pârâta este în culpă, iar acum doreşte acoperirea propriei culpe, prin aceea că societatea nu s-a conformat unei rugăminţi postate pe site. Ori o rugăminte nu se echivalează cu o obligaţie prevăzute în textele de lege.

Pe de altă parte, arată că nu s-a solicitat anularea rezultatului şedinţei de atribuire, nimeni nu a contestat licitaţia, iar odată atribuit traseul prin licitaţie, licenţa nu poate fi retrasă decât pentru cauze expres si limitative prevăzute de lege, nefiind indicat în concret o astfel de cauză.

Consideră reclamanta de asemenea că are calitate procesuală pasivă, în consecinţă pârâta, întrucât calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului si cel care ar fi titular al dreptului afirmat, precum si între persoana pârâtului si cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii. În cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv în cauză a solicitat anularea unui act administrativ emis de B, i-a fost comunicat doar actul emis de B faţă de care a si efectuat procedura prealabilă. Arată că nu are relevanţă cine a organizat licitaţia, întrucât B are atribuţii în licenţierea operatorilor de transport, al inspecţiei si controlului privind activitatea de transport, iar B prin însăşi legea de organizare si funcţionare este autoritatea statului stabilită să conducă si să coordoneze activitatea de transport.

Precizează că în prezenta cauză instanţa de judecată va trebui să constate dacă operatorul de transport a încălcat vreo dispoziţie legală care să conducă la retragerea licenţei de traseu sau dacă, dimpotrivă, autoritatea emitentă a procedat în mod abuziv şi arbitrar la aplicarea unei astfel de măsuri.

În baza art.201 alin.2 C.pr.civilă, pârâta a luat act de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.

Solicitarea pârâtei de introducere în cauză, în temeiul art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004 a C a fost găsită întemeiată de către tribunal la termenul din data de 25.06.2014, motiv pentru care a dispus citarea în calitate de pârât a C.

 Pârâtul C formulează Întâmpinare prin care invocă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, solicitând respingerea acţiunii în acest sens.

În motivare pârâtul arată că potrivit prevederilor art.248 din N.C.proc.civ. instanţa se pronunţă înainte de a intra în fondul dezbaterilor, asupra excepţiilor care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic. Ori, pentru a putea fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, trebuie să existe o identitate între persoana juridică chemată în cauză şi titularul dreptului ce face obiectul litigiului.

Raportat la obiectul cauzei, pârâtul apreciază că autoritatea deliberativă C nu poate avea calitate procesuală pasivă în această cauză, deoarece nu se numără printre atribuţiile sale prevăzute de lege dispunerea de date referitoare la perioadele privind deţinerea neîntreruptă a licenţelor de traseu ale operatorilor de transport care efectuează curse regulate în judeţul …, aceste date fiind deţinute de către B.

Precizează că Judeţul … prin C a preluat atribuţii în domeniul transportului public de persoane începând cu anul 2007, în conformitate cu prevederile Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007 şi a Ordinului nr.3 53/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, care prevede la art. 4 alin. 1 lit. h) că, consiliile judeţene pot "h) să aprobe, prin hotărâre, atribuirea licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate şi a transportului public de persoane prin curse regulate speciale, după caz".

Aşadar, instituţia abilitată să emită şi să retragă licenţe de traseu este B, conform prevederilor art.15 alin.1, art.19 alin.1 şi art.28 din Ordinului nr.353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările ulterioare, C neavând competenţe în ceea ce priveşte emiterea/acordarea licenţei de traseu. Prestarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu judeţean, este o activitate ce poate fi realizată de către un operator de transport doar cu autorizarea B, concretizată prin eliberarea unei licenţe de traseu în urma unei proceduri specifice stabilite de această instituţie publică în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Învederează pârâtul faptul că autoritatea deliberativă C, în urma sesizării făcute de B, a făcut pur şi simplu o propunere de retragere a licenţei de traseu eliberată operatorului S.C. A S.R.L. de către B, aceasta putând sau nu să ţină cont de ea. Însăşi reclamanta consideră, în răspunsul său la întâmpinarea pârâtei, că B este în culpă, că aceasta nu a solicitat anularea rezultatului şedinţei de atribuire şi nu a contestat licitaţia, că în prezenta speţă pârâta are calitate procesuală pasivă, întrucât actul administrativ a cărui anulare se cere a fost emis de aceasta în virtutea atribuţiilor prevăzute de lege pe care le are în emiterea licenţelor de traseu.

Precizează pârâtul că din cuprinsul întregului dosar şi din cele menţionate de reclamantă atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în răspunsul său la întâmpinarea pârâtei reiese în mod evident că reclamanta nu are nicio pretenţie faţă de C si că aceasta consideră că persoana pârâtă chemată în judecată este singura care se află în culpă.

În considerarea celor de mai sus, solicită instanţei admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C în prezenta cauză.

În drept, invocă prevederile legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

În prezenta cauză au formulat cereri de intervenţie în nume propriu SC D SRL (filele 70, 71) şi SC E SRL (filele 78-81).

Ambele interveniente în nume propriu solicită respingerea cererii de anulare formulată de reclamantă şi menţinerea deciziilor emise de pârâtă prin care s-a dispus anularea/retragerea licenţei de traseu cod … pentru SC A SRL.

Intervenientele în nume propriu au depus înscrisuri în susţinerea cererilor.

Cererile de intervenţie în interes propriu au fost puse în discuţie, după comunicare, la termenul din data de 08.10.2014. Tribunalul a găsit că nu sunt întrunite prevederile dispoziţiilor art.61 şi următoarele din C.pr.civilă, pentru considerentele cuprinse în încheierea de şedinţă.

În cauză a fost administrată de către părţi proba cu înscrisuri.

Examinând acţiunea reclamantei prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, a apărărilor pârâţilor, a stării de fapt rezultate din probele administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul o găseşte ca fiind nefondată pentru următoarele raţiuni:

Referitor la lipsa de calitate procesual pasivă a pârâtului C, pe care pârâtul a invocat-o, tribunalul apreciază că în prezenta cauză, în temeiul art. 18 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 92/2007 – Legea serviciilor de transport public local şi ale art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, pârâtul are calitate procesuală pasivă, cel puţin pentru opozabilitatea hotărârii judecătoreşti.

Aceasta deoarece, în baza art. 28 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 92/2007 „(1) Autorităţile administraţiei publice locale, în raporturile cu operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizaţi care efectuează serviciile de transport public local, au următoarele drepturi:

(2) În cazul unor abateri grave ale operatorilor de transport rutier sau ale transportatorilor autorizaţi, autorităţile administraţiei publice locale pot, …solicita motivat emitentului retragerea licenţei de transport sau a autorizaţiei, după caz.”, iar în cazul de faţă, prin actul administrativ contestat, reclamantei i-a fost retrasă licenţa de transport de către pârâta de Ordinul I, tocmai la solicitarea pârâtului C (fila 42).

În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul reţine că reclamantei prin adresa nr. 315/21.02.2014 (fila 12), în temeiul art. 28 alin. (1) lit. a),b) pct. (i) din Normele de aplicare a Legii nr. 92/2007 aprobate prin Ordinul nr. 353/2007, i s-a retras licenţa de transport pentru traseul nr. … din cadrul Programului de Transport Public Judeţean de persoane prin curse regulate în judeţul … pe perioada 2014-2019, motivat de faptul că reclamanta a câştigat licenţa de traseu fără îndeplinească capacitatea de transport de 23 locuri prevăzută în programul de transport aprobat prin HC … nr. 211/2013.

 C a organizat Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate în judeţul … pe perioada 2013-2019 (filele 44-46), program prin care se atribuie traseele judeţene de transport public. Traseul cod … face parte din acest program şi a fost atribuit reclamantei în cadrul unei şedinţe de atribuire electronică, organizată în temeiul prevederilor HG nr. 1439/2009, de către Centrul Naţional pentru Managementul Societăţii Informaţionale – C.N.M.S.I., instituţie publică în subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, actuala Agenţie pentru Agenda Digitală a României (filele 20-21).

Atribuirea electronică a licenţelor de transport s-a realizat prin calcularea punctajelor ofertelor depuse de operatorii de transport, iar criteriile care stau la baza calculării punctajului fiecărui operator de transport participant la atribuirea electronică de trasee judeţene sunt reglementate prin Ordinul comun MAI şi MTI nr. 240/1614/2013.

Pentru licenţa de transport atribuită reclamantei pe traseul cod 39, reclamanta a depus oferta pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare CJ- … (fila 17 verso), menţionând în oferta depusă pentru acest autovehicul ca având un număr de 24 locuri (fila 22).

În baza art. 3 pct. 33 din OG  nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, autoritatea competentă, în speţă C, prin programul de transport pe care l-a aprobat (filele 44-46) a stabilit capacitatea de transport pentru traseul cod … la 1x23 locuri, ceea ce presupune ca autovehiculul ce efectuează traseul să aibă minim 23 locuri pentru pasageri (fila 45 coloana 9).

Aşa cum s-a arătat, reclamanta a participat la atribuirea electronică a licenţelor de transport indicând pentru autovehiculul CJ -16 – KOD, o capacitate de 24 locuri. Corespunde realităţii că această capacitate este înscrisă şi în cartea de identitate a vehiculului, dar, în baza art. 3 pct. 33 teza finală din OG nr. 27/2011 „Capacitatea de transport a autovehiculului este dată de numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii;” Or, potrivit Certificatului de clasificare … (fila 15), autovehiculul CJ - … are un număr de 22 locuri pentru pasageri.

Drept urmare, sunt întrunite prevederile art. 28 alin. 1 lit. a), b) pct.(i) din Ordinul nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 potrivit cărora „(1) Retragerea licenţei de traseu se face de către agenţia A.R.R. emitentă în următoarele cazuri:

a) când nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării acesteia;

b) în cazul săvârşirii de către operatorul de transport rutier a unor abateri grave, după cum urmează:

(i) când licenţa de traseu a fost obţinută prin furnizarea unor documente care conţineau informaţii eronate;”

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 1,8,10,18 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, tribunalul va respinge acţiunea reclamantei.

În baza art. 453 C.pr.civilă, reclamanta va suporta cheltuielile de judecată ocazionate pârâtei de Ordinul I, în sumă de 1086,70 lei.