Drepturi salariale – diurna

Drepturi salariale – diurna

Prin Decizia menţionată s-a admis apelul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că apelul reclamantului este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, ca urmare a centralizării foilor de parcurs pentru perioada mai 2011 – aprilie 2014, s-a constatat că din 819 zile în care angajatul s-a aflat într-unul din statele UE, 229 de zile au fost sâmbătă/duminică, iar cuantumul diurnei pentru aceste zile este de 7717 euro, sumă care nu a fost achitată reclamantului de către pârâtă.

La nivelul unităţii baza de calcul a diurnei pentru cursele efectuate se determină potrivit Ordinului administratorului societăţii nr. 1/2009 pe bază de tarif/km, diferenţiat după tipul şi destinaţia transportului, iar în caz de staţionare neimputabilă şoferului mai mult de 24 de ore la locul de încărcare/descărcare – pentru fiecare zi începută 20 Euro/zi şi peste două încărcare/descărcare suplimentară câte 5 euro pentru fiecare încărcare/descărcare.

Potrivit contractului individual de muncă, reclamantul avea dreptul la diurnă conform curselor efectuate.

Diurna este o indemnizaţie ce se acordă în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană şi a cheltuielilor mărunte uzuale în perioada în care angajatul este trimis în delegaţii în ţară sau în străinătate.

Din modalitatea de calcul a diurnei stabilite de angajator rezultă că ea se acordă, aşa cum am arătat anterior, în funcţie de km parcurşi, dar nu se acordă pentru perioadele de repaus săptămânal (sâmbătă/duminică) în care şoferul, deşi nu conduce, se află într-o altă ţară, la dispoziţia angajatorului.

Potrivit art. 47 lit. b din Contactul colectiv de muncă la nivel de ramură transport pe anii 2008 -2010, valabil până în decembrie 2011, salariaţii unităţilor trimişi în delegaţie în ţară şi în străinătate beneficiază de diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabileşte la nivel de grupuri de unităţi sau la nivel de unitate, nivelul minim fiind cel stabilit prin acte normative ce se aplică în instituţiile publice.

Potrivit  HG nr. 518  din 10 iulie 1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cuantumul diurnei pentru ţări din UE este de 35 euro pe zi.

Chiar dacă Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nu a fost în vigoare pe toată perioada în litigiu, nu pot fi primite argumentele apelantei pârâte în sensul că din momentul încetării valabilităţii acestui contract colectiv de muncă angajatorii puteau coborî nivelul diurnei sub minimul prevăzut în hotărârea de guvern menţionată anterior, întrucât, faptul că acest act normativ cuprinde valorile minimale ce trebuie avute în vedere în continuare, rezultă şi din prevederile art. 17 alin. 1 din HG nr. 518/1995,  conform cărora se recomandă agenţilor economici, alţii decât cei prevăzuţi la art. 16 alin. (1), precum şi fundaţiilor, asociaţiilor şi altora asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri, iar la alin. 2 se prevede că în situaţia în care persoanele juridice prevăzute la alin. (1) acordă drepturi superioare, cheltuielile efectuate cu această destinaţie, care se au în vedere la calcularea profitului impozabil, nu pot depăşi pe cele cuvenite personalului respectiv, în limitele şi în condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre. Prin urmare, din textul legal menţionat, rezultă că angajatorii pot eventual acorda diurnă într-un cuantum mai mare, dar nu sub nivelul minim prevăzut de această hotărâre de guvern.

Potrivit art. 44 din Codul muncii pe perioada delegării salariatul are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare precum şi la plata unei indemnizaţii de delegare stabilită prin lege sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil.

În contextul în care, aşa cum am arătat, diurna calculată şi achitată de angajator, conform prevederilor interne nu acoperă zilele de sâmbătă/duminică în care şoferul se afla delegat într-o altă ţară şi la care are dreptul chiar dacă nu conduce efectiv în zilele respective, instanţa se raportează la nivelul minimal prevăzut în actele normative menţionate anterior, expertul stabilind în mod corect cuantumul acestei diurne prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Nu pot fi primite, din această perspectivă argumentele pârâtei referitoare la inadmisibilitatea combinării celor două modalităţi de stabilire a diurnei respectiv convenţional şi legal, întrucât, în esenţă, cel legal are valoare minimală.

Din acest motiv, Curtea urmează a schimba hotărârea pronunţată de Tribunalul Harghita în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 7717 euro reprezentând diurna aferentă celor 229 zile de sâmbătă şi duminică din perioada mai 2011 – aprilie 2014.

În ceea ce priveşte apelul pârâtei, Curtea, de asemenea, constată că este întemeiat, urmând a fi admis.

Astfel, instanţa reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale  neachitate pentru perioada mai 2011 – aprilie 2014, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente acestor sume datorate şi la plata cheltuielilor de judecată.

Din considerentele cererii de chemare în judecată rezultă fără echivoc faptul că drepturile salariale solicitate constau în salariul de bază conform contractului individual de muncă, diurna de 35 euro pe zi pentru zilele de sâmbătă şi duminică petrecute în străinătate, perioadele de staţionare şi sumele reprezentând contravaloarea încărcării/descărcării. Nicăieri, în cuprinsul acţiunii, reclamantul nu a făcut referire la sporul de 200% ce i s-ar cuveni pe lângă diurnă pentru munca efectuată sâmbăta şi duminica. Aşa fiind stabilite limitele cererii de chemare în judecată, apărările pârâtei s-au axat pe aceste drepturi salariale.

Obiectivul stabilit de reclamant şi încuviinţat de instanţă pentru expertiza efectuată, astfel cum rezultă din Încheierea din data de 16.10.2014 a fost stabilirea dacă drepturile pretinse pe perioada solicitată prin cererea de chemare în judecată sunt sau nu justificate, respectiv dacă există şi, în caz afirmativ, care este cuantumul acestora.

Cu toate acestea, în cuprinsul raportului de expertiză sunt consemnate atât obiective stabilite de reclamant cât şi de pârâtă, care nu au fost încuviinţate de instanţă şi nu se regăsesc în nici un alt înscris din dosar.

Nici după depunerea raportului de expertiză şi nici măcar cu ocazia concluziilor pe fond nu s-a făcut vreo precizare a cererii de chemare în judecată, în sensul că drepturile salariale pretinse ar include şi un spor de 200% la salariul de bază pentru zilele de sâmbătă şi duminică.

Nu pot fi primite din această perspectivă apărările reclamantului, în sensul că acest spor ar rezulta implicit din faptul că petitul cererii de chemare în judecată a fost formulat generic, referindu-se la drepturi salariale în general. Aceasta întrucât în cuprinsul cererii de chemare în judecată trebuie să se regăsească argumentele de fapt şi drept pentru fiecare capăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 194 din Codul de procedură civilă, însă, în speţă, argumentele nu vizează niciun spor, ci salariul de bază şi diurna, respectiv perioadele de staţionare şi contravaloarea încărcării/descărcării, reţineri, şi dobânzi. Din această perspectivă cererea de chemare în judecată este foarte clară şi explicitează din ce este compusă suma solicitată cu titlu de drepturi salariale, care nu include sporul menţionat.

Prin urmare, sunt întemeiate criticile apelantei pârâte în sensul că prima instanţă s-a pronunţat asupra ceea ce nu s-a cerut, motiv pentru care hotărârea urmează a fi schimbată în sensul înlăturării dispoziţiei privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 17.155 lei, reprezentând drepturi salariale neachitate.

Sub acest aspect, Curtea nu va mai analiza argumentele părţilor referitoare la fondul acestor pretenţii.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, acestea nu vor fi acordate, întrucât, ca urmare a admiterii căilor de atac declarate, ambele părţi au căzut în pretenţii.

Domenii speta

Spete similare