Admisibilitatea ordonanței președințiale

„Admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială este subsumată, prin pris¬¬ma prevederilor art. 997 alin. 1 şi 5 Cod procedură civilă, întrunirii cumulative a mai multor condiţii: urgenţa măsurii (cazul grabnic), vremelnicia ei (măsuri pro¬vizorii), neprejudecarea fondului (alin. 5) şi stabilirea existenţei aparenţei de drept în favoarea reclamantului.

Aprecierea urgenţei urmează a se realiza, în raport de circumstanţele obiective ale cauzei: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. În cauzele relative la minori urgenţa este în general prezumată.

Caracterul provizoriu este subliniat şi prin enumerarea scopurilor în care se dispune măsura, a situaţiilor care justifică recurgerea la procedura ordonanţei pre¬şedinţiale şi anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pre¬ve¬nirea unei pagube iminente şi care nu s-ar mai putea repara, înlăturarea pi¬e¬di¬ci¬lor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Vremelnicia măsurii implică regula conform căreia pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părţi deoarece ordonanţa nu are ca finalitate stabilirea definitivă a drepturilor părţilor.

Această condiţie este în strânsă interdependenţă cu cea de-a treia cerinţă, negativă de această dată, aceea a neprejudecării fondului dreptului, sens în care instanţa trebuie să se rezume la cercetarea aparenţei acestuia. Pe calea ordonanţei preşedinţiale instanţa nu este chemată să sta¬bi¬lească dreptul, ci doar să cerceteze aparenţa acestuia, determinând, în corelaţie şi cu ve-rificarea întrunirii celorlalte condiţii specifice, dacă pretenţia invocată poate fi va¬lo¬ri¬ficată în procedura prevăzută de art. 997-1000 Cod procedură civilă.

Procedura ordonanţei preşedinţiale a fost gândită de legiuitor pentru soluţionarea grabnică a acelor conflicte juridice care implică invocarea unor drepturi (mai degrabă, a unor aparenţe de drept) care ar fi prejudiciate iremediabil prin întârzierea dispunerii unor măsuri pentru restabilirea lor, în cadrul unei proceduri judiciare clasice.

Instanţa de judecată este ţinută aşadar a analiza cererea introductivă în raport de o aparenţă de drept, urmare a unei cercetări sumare, fără a statua definitiv asupra fondului. Oportunitatea momentană a măsurii este cea care trebuie analizată şi strict în raport de relaţia părinte-copil, fără a interesa alte elemente ce vor forma obiect de dezbatere în procesul de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2456/2017 din 17.03.2017, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 2021/182/2017 s-a respins cererea  formulată de reclamantul B C în contradictoriu cu pârâta K A.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că pentru admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale este necesar a se dovedi urgenţa care justifică luarea unei măsuri cu caracter vremelnic şi care nu trebuie să prejudece fondul raportat la dreptul pe care reclamantul trebuie să-l păstreze pentru a nu fi prejudiciat prin întârziere sau păgubit fără posibilitatea de reparare (art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă). În speţă, pentru dovedirea îndeplinirii acestor condiţii, reclamantul a înţeles să depună, în probaţiune, sentinţa civilă nr. 1220 din 09.02.2017. Prin această sentinţă, pe cale de ordonanţă preşedinţială, s-a stabilit domiciliul minorului la mamă, s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi şi s-a stabilit în sarcina tatălui obligaţia de a plăti o pensie de întreţinere în favoarea minorului.

S-a reţinut în cuprinsul acestei sentinţe că părţile din prezentul litigiu, după despărţirea în fapt, „au continuat să comunice unul cu celălalt prin mesaje telefonice, tatăl fiind de acord să-l ducă pe minor să se întâlnească cu mama sa în locuri de joacă publice”. Din moment ce există comunicare între părinţi înseamnă că dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul nu a fost nici restrâns şi nici interzis de către pârâtă.

Astfel, nu s-a dovedit de către reclamant că este împiedicat de pârâtă să-l viziteze pe minor, aceasta fiind modalitatea prin care i s-ar crea un prejudiciu, prin slăbirea legăturilor de afecţiune fireşti, din partea minorului, generată de lipsa de implicare a reclamantului în creşterea fiului său.

Existenţa dreptului în patrimoniul reclamantului, de a păstra legături cu minorul, nu conduce în mod inerent, prin însăşi existenţa acestui drept, la stabilirea pe calea ordonanţei preşedinţiale a unui program de vizitare a minorului, trebuind îndeplinite condiţiile de admisibilitate arătate în preambulul considerentelor, condiţii care în speţă nu au fost dovedite.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B C solicitând a se dispune desfiinţarea sentinţei civile nr. 2456/17.03.2017 a Judecătoriei Baia Mare şi pronunţând o nouă hotărâre să se dispună, până la soluţionarea definitivă a acţiunii pe fond din dosarul nr. 499/182/2017, stabilirea unui program de vizită în favoarea sa, în ceea ce priveşte pe numitul B C P A, născut la data de 29.11.2017, de maniera solicitată prin ordonanţa preşedinţială.

În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că prima instanţă a interpretat în mod greşit starea de fapt actuală, în condiţiile în care împrejurările faptice expuse în sentinţa civilă depusă în probaţiune nu mai există. După cum a rezultat şi din motivarea sentinţei atacate, părţile au comunicat prin mesaje telefonice, apelantul fiind de acord să îl ducă pe P să-şi întâlnească mama în locuri de joacă publice. Această situaţie exista la momentul anterior pronunţării sentinţei civile nr. 1220/09.02.2017, întrucât la acel moment minorul se afla la domiciliul apelantului. Starea de fapt s-a schimbat odată cu pronunţarea ordonanţei preşedinţiale, efectele hotărârii fiind executorii de drept.

Apelantul a arătat că l-a predat pe P C A mamei sale, iar de la acel moment şi până în prezent nu a mai avut posibilitatea să-şi vadă copilul, fosta sa concubină înţelegând să procedeze de o manieră total opusă comportamentului pe care apelantul l-a avut în perioada în care fiul lor a locuit la apelant şi anterior sentinţei menţionate. Ca atare dreptul său de a avea legături personale cu minorul este interzis de către pârâtă, modalitate prin care evident că i se creează un prejudiciu, prin slăbirea legăturilor fireşti, generată de lipsa de implicare a apelantului în creşterea fiului său.

Prin întâmpinare intimata K A s-a opus admiterii apelului, învederând că între părţi a început o relaţie în cursul anului 2015, iar din luna februarie 2015 s-au mutat împreună la domiciliul pârâtului. Din relaţia celor doi a rezultat minorul B P C A, născut la data de 29.11.2015. Din cauza comportamentului neadecvat a apelantului părţile s-au despărţit în fapt, intimata revenind la domiciliul părinţilor. Întrucât apelantul nu a lăsat-o pe intimată să îşi ia copilul în momentul în care s-a mutat, s-a văzut nevoită să promoveze formalităţile necesare pentru recuperarea minorului. Prin sentinţa civilă nr. 1220 din 9.02.2017 a Judecătoriei Baia Mare, instanţa a stabilit domiciliul minorului la mamă, stabilind în favoarea acestuia o pensie de întreţinere în cuantum de 266 lei. În contextul refuzului nejustificat intimata a înţeles să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, deschizând astfel procedura executării silite în dosarul execuţional nr. 37/2017 al executorului TA. Ulterior minorul a fost predat de apelant, acesta fiind profund afectat de perioada în care a fost văduvit de prezenţa mamei.

Intimata a susţinut că apelantului nu îi este prejudiciat nici un drept, acesta a avut posibilitatea de a-şi vedea minorul, dar şi în acele momente s-a preocupat mai mult de ameninţarea intimatei, motiv pentru care aceasta are instaurat un sentiment de teamă în ceea ce îl priveşte pe apelant. Intimata s-a ocupat în permanenţă de minor încă de la naşterea lui până în prezent, acesta fiind îngrijit corespunzător vârstei sale.

Au fost audiaţi sub prestare de jurământ martorii B J şi FBC, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

S-a suplimentat de asemenea probaţiunea cu înscrisuri.

Analizând sentinţa apelată, Tribunalul reţine următoarele:

Admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială este subsumată, prin pris¬¬ma prevederilor art. 997 alin. 1 şi 5 Cod procedură civilă, întrunirii cumulative a mai multor condiţii: urgenţa măsurii (cazul grabnic), vremelnicia ei (măsuri pro¬vizorii), neprejudecarea fondului (alin. 5) şi stabilirea existenţei aparenţei de drept în favoarea reclamantului.

Aprecierea urgenţei urmează a se realiza, în raport de circumstanţele obiective ale cauzei: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. În cauzele relative la minori urgenţa este în general prezumată.

Caracterul provizoriu este subliniat şi prin enumerarea scopurilor în care se dispune măsura, a situaţiilor care justifică recurgerea la procedura ordonanţei pre¬şedinţiale şi anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pre¬ve¬nirea unei pagube iminente şi care nu s-ar mai putea repara, înlăturarea pi¬e¬di¬ci¬lor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Vremelnicia măsurii implică regula conform căreia pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părţi deoarece ordonanţa nu are ca finalitate stabilirea definitivă a drepturilor părţilor.

Această condiţie este în strânsă interdependenţă cu cea de-a treia cerinţă, negativă de această dată, aceea a neprejudecării fondului dreptului, sens în care instanţa trebuie să se rezume la cercetarea aparenţei acestuia. Pe calea ordonanţei preşedinţiale instanţa nu este chemată să sta-bi¬lească dreptul, ci doar să cerceteze aparenţa acestuia, determinând, în corelaţie şi cu ve¬rificarea întrunirii celorlalte condiţii specifice, dacă pretenţia invocată poate fi va¬lo¬ri¬ficată în procedura prevăzută de art. 997-1000 Cod procedură civilă.

Procedura ordonanţei preşedinţiale a fost gândită de legiuitor pentru soluţionarea grabnică a acelor conflicte juridice care implică invocarea unor drepturi (mai degrabă, a unor aparenţe de drept) care ar fi prejudiciate iremediabil prin întârzierea dispunerii unor măsuri pentru restabilirea lor, în cadrul unei proceduri judiciare clasice.

Instanţa de judecată este ţinută aşadar a analiza cererea introductivă în raport de o aparenţă de drept, urmare a unei cercetări sumare, fără a statua definitiv asupra fondului. Oportunitatea momentană a măsurii este cea care trebuie analizată şi strict în raport de relaţia părinte-copil, fără a interesa alte elemente ce vor forma obiect de dezbatere în procesul de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1220/9.02.2017, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 498/182/2017 s-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta K A în contradictoriu cu pârâtul B C, s-a stabilit  domiciliului  minorului  B  P  C  A născut la data de 29.11.2015, la reclamantă. S-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului B P C A să se exercite în comun de ambii părinţi. A fost stabilită în sarcina pârâtului B C obligaţia de a plăti în favoarea minorului B P C A lunar o pensie de întreţinere în sumă de 266 lei, începând cu data de 16.01.2017 şi până la majoratul minorului sau noi dispoziţiuni.

Ulterior preluării minorului de către mamă conform hotărârii anterior evocate, aceasta a permis tatălui să aibă legături personale cu fiul său într-un mod restrictiv, condiţionat de prezenţa sa.

Astfel, din depoziţia martorei B J a rezultat că mama ducea pe copil în scara blocului, la bloc sau în locuri publice pentru a-l vedea apelantul – respectiv în parc ori în faţa scării, după cum a susţinut martorul FBC.

Relațiile părinților cu fiul lor minor fac obiect de cercetare judiciară în dosarul nr. 499/182/2017 al Judecătoriei Baia Mare, așadar în prezenta procedură instanța este chemată a statua în mod vremelnic.

În contextul în care de la naştere minorul a locuit cu părinţii săi (cu anumite intermitenţe), apoi exclusiv cu tatăl şi bunicii paterni după plecarea intimatei, aşadar tatăl este o prezenţă familiară acestuia, chiar dacă, raportat la vârsta mică, legătura cu mama este deosebit de puternică, Tribunalul apreciază că dispunerea pe cale provizorie a unui program de vizitare adecvat în favoarea reclamantului – apelant este o măsură în acord cu interesul superior al copilului. Chiar dacă bunica paternă s-a ocupat mai mult de minor în lipsa mamei, nu s-a dovedit o incapacitate a tatălui de a-şi exercita şi asuma corespunzător obligaţiile părinteşti cel puţin în cele două ore, de trei ori pe săptămână, astfel cum a solicitat în apel, aparenţa de drept fiind în favoarea acestuia. O limitare nejustificată a acestor legături personale ar fi de natură a afecta ori chiar a compromite în viitor normala desfăşurare a relaţionării tată-fiu, sens în care cererea formulată îndeplineşte cerinţa urgenţei.

Un atare exerciţiu parental poate avea loc fără prezenţa mamei, în contextul în care între părinţi subzistă o stare conflictuală, căreia minorul trebuie să i se sustragă, aspect recomandat chiar prin adeverinţa medicală depusă la dosar de intimată şi de asemenea relevat în cuprinsul sentinţei civile nr. 1220/9.02.2017, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 498/182/2017.

Domenii speta

Spete similare