Desființarea locului de muncă

 „Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa” (alin. 2 art. 65 CM). Desfiintarea este efectiva, atunci când locul de munca este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regaseste în organigrama acesteia ori în statul de functii.  Cauza este reala, când prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de dificultati economice sau transformari tehnologice etc., independenta de buna sau reaua credinta a angajatorului.

Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:001.000033

Dosar nr. X/120/2016

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA-SECŢIA I CIVILĂ

Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale

SENTINŢA CIVILĂ NR. 33

Şedinţa publică din data de 10.01.2017

Instanţa constituită din:

Preşedinte:CC

Asistent judiciar:CC

Asistent judiciar:CC

Grefier:CC

Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile având ca obiect contestare decizie de concediere,  acţiune formulată de reclamantul CC, CNP: CC, domiciliat în municipiul CC,  în contradictoriu cu intimata SC CC SRL,  cu sediul în municipiul CC.

Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.29, alin. 1, lit. l, din O.U.G. nr.80/2013 precum şi în conformitate cu dispoziţiile  art. 270 Codul muncii, republicat.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-au prezentat : reclamantul CC şi  reprezentantul pârâtei în persoana numitului  CC.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită şi alte măsuri dispuse de instanţă.

Preşedintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire al procedurii de citare şi a constatat că la acest termen este legal îndeplinită, după care:

Reclamantul CC depune la dosarul cauzei extras Revisal şi acte, un exemplar al acestora se comunică şi reprezentantului pârâtei.

Reprezentantul pârâtei depune la dosarul cauzei balanţele de verificare pentru lunile mai – iulie. Având  cuvântul, arată că  decizia de desfiinţare a postului de marketing  a urmat preavizul de 20 de zile, că administratorul a hotărât că postul reclamantului trebuia desfiinţat, dar nu există o hotărâre scrisă şi că nu mai are alte acte de depus la dosarul cauzei.

Atât reclamantul cât şi reprezentantul pârâtei învederează instanţei că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat sau alte probatorii de administrat.

În baza art. 244 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă, tribunalul se socoteşte lămurit, astfel că declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică de la acest termen, faţă de acordul părţilor. Astfel, pune  în discuţie redactarea de note privind susţinerile orale din şedinţă.

Părţile învederează  instanţei că nu doresc amânarea pronunţării  sentinţei în prezenta cauză, pentru a depune la dosar note scrise.

Tribunalul ia act de faptul că părţile au  învederat că nu doresc  să redacteze note  privind susţinerile  lor orale, conform art. 244 alin. 2 Cod procedură civilă.

Tribunalul, potrivit art. 392 Cod procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat sau alte incidente de soluţionat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părţilor, în ordinea şi condiţiile prevăzute de art. 216 Cod procedură civilă.

Reclamantul CC având cuvântul,  solicită instanţei admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, urmând a se reţine că personal a prestat muncă la cele 3 societăţi  care are un singur asociat.

Reprezentantul pârâtei, solicită instanţei respingerea acţiunii şi a se menţine ca temeinică şi legală decizia de concediere emisă.

Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile şi rămâne în deliberare.

T R I B U N A L U L :

Asupra cauzei civile de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. X/120/08.09.2016, reclamantul CC a chemat în judecată pe pârâta SC CC SRL pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de concediere nr.32/10.08.2016, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii.

În motivarea în fapt a cererii reclamantul a invocat excepția nulității absolute întrucât sub aspect formal decizia atacată nu cuprinde durata preavizului, menţiune obligatorie conform art.76, lit.b din Codul Muncii, purtând ştampila altei societăţi comerciale, respectiv SC CC SRL.

Pe fondul cauzei, a arătat reclamantul că şi-a desfăşurat activitatea la SC CC SRL, în calitate de specialist marketing. La data de 08.07.2016 a primit preaviz prin care i se aducea la cunoştinţă că prin decizia nr.31/08.07.2016 s-a hotărât reducerea postului de specialist marketing şi ca urmare ca fi concediat.

Desfiinţarea locului său de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă, aşa cum stipulează art.65, alin.2 din Codul Muncii. Deşi angajatorul motivează decizia pe dificultăţi economice, această motivare este una generală fără a face o analiză pertinentă a modului în care şi-a rezolvat sarcinile de serviciu.

În dovedire solicită proba cu înscrisuri.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii deoarece concedierea s-a produs în baza deciziei nr.31/08.07.2016 prin care a fost desfiinţat postul şi concediat ocupantul postului. Decizia nr.32/10.08.2016 este cea în baza căreia se finalizează actul de concediere şi în care este specificat faptul că preavizarea s-a făcut în data de 08.07.2016.

În privinţa ştampilei aplicată pe deciziei, decizia i-a fost înmânată reclamantului neştampilată, în baza HG 17/2015, art.V, pct.2 care stipulează că persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi cele fără personalitate juridică nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documente sau orice înscrisuri emise în relaţia dintre acestea.

Pe fond, concedierea a avut loc din motive economice şi nu din motive ce ţin de persoana salariatului, reclamantului acordându-i-se un preaviz de 20 de zile lucrătoare. De asemenea, angajatorul a informat reclamantul că se află în imposibilitatea oferirii unui  alt loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

A mai solicitat pârâtul, acordarea cheltuielilor de judecată.

S-au depus la dosar înscrisuri.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor incidente în cauză, Tribunalul constată:

Prin decizia nr.32/08.07.2016 reclamantul a fost informat asupra faptului că începând cu 08.07.2016 locul de muncă ocupat va fi desfiinţat ca urmare a reorganizării activităţii, urmând a beneficia de un preaviz de 20 de zile lucrătoare după expirarea acestuia, respectiv începând cu 09.08.2016 contractul de muncă încetând.  La data de 10.08.2016, pârâta a emis decizia nr.32 prin care a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului, conform art.65, alin.1 din Codul Muncii, măsura fiind determinată de dificultăţi economice şi de necesitatea reducerii cheltuielilor cu forţa de muncă.

Referitor la motivul de nulitate privind omisiunea menţionării în cuprinsul deciziei de concediere a duratei preavizului, tribunalul apreciază că această apărare este nefondată. Într-adevăr, art.76, alin.1, lit.b prevede printre menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia de concediere şi durata preavizului, însă prin decizia nr.8/2014 pronunţată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit  că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, republicat, raportate la dispoziţiile art. 78 din acelaşi act normativ, se apreciază că lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.”

În speţa de faţă, angajatorul a făcut dovada faptului că a acordat preavizul de 20 de zile lucrătoare, prevăzut de art.75, alin.1 Codul Muncii, astfel încât nu se poate vorbi despre nulitatea absolută a deciziei de concediere.

Nici motivul de nulitate ce priveşte neaplicarea ştampilei angajatorului în cuprinsul deciziei de concediere nu este fondat, deoarece aşa cum a recunoscut şi reclamantul la termenul de judecată din 15.12.2016 administratorul societăţii are calitatea de asociat/administrator la mai multe societăţi comerciale printre care şi SC CC SRL, reclamantul lucrând anterior şi în cadrul acestei societăţi (conform extrasului Revisal, pct.3), astfel încât aplicarea ştampilei în mod eronat de această societate şi nu de SC CC SRL se datorează unei simple erori materiale, care nu conduce la vicierea condiţiilor de formă ale deciziei de concediere. Mai  mult decât atât, în conformitate cu art.V alin.2 din OG 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative „persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relaţia dintre acestea.”

Concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului este în conformitate cu art. 65 din Codul muncii, acea încetare a contractului, „determinata de desfiinţarea locului de munca ocupat de salariat din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana acestuia”(alin. 1).

Ţinând seama însa de alin. 2 al art. 65 care prevede ca „desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”, textul respectiv „nu permite încetarea contractului individual de munca prin voinţa unilaterala a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea masuri sa poata fi îngradit exercitiul dreptului la munca.”

Desfiintarea este efectiva, atunci când locul de munca este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regaseste în organigrama acesteia ori în statul de functii. 

Cauza este reala, când prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de dificultati economice sau transformari tehnologice etc., independenta de buna sau reaua credinta a angajatorului.

În cauza de faţă, angajatorul a depus la dosar în dovedirea caracterului real şi efectiv al concedierii, balanţe analitice pe anul 2016, ce atestă situaţia economică dificilă a societăţii şi a emis decizia nr.31/08.07.2016 (fila 13 dosar) ce constată hotărârea administratorului de desfiinţare a postului de specialist marketing.

În aceste condiţii, nu se poate susţine că încetarea raportului de muncă al reclamantului nu a avut la bază cauze reale şi serioase, motiv pentru care tribunalul va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge  ca nefondată acţiunea  formulata de reclamantul CC, CNP: CC, domiciliat în municipiul CC,  în contradictoriu cu intimata SC CC SRL,  cu sediul în municipiul CC.

Cu drept de apel în termen de 10  zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de  10.01.2017.

Domenii speta

Spete similare