Recurs inadmisibil. Competenţa instanţei de tutelă şi incidenţa dispoziţiilor art. 483 din Codul de procedură civilă.

Decizie 38 din 25.01.2017


Recurs inadmisibil. Competenţa instanţei de tutelă şi incidenţa dispoziţiilor art. 483 din Codul de procedură civilă.

Domeniu - Dreptul familiei

(DOSAR NR.105414/299/2015

DECIZIA CIVILA NR.38 /  25.01.2017)

Prin sentinţa civilă nr.1999/08.02.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a respins cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul T.F.D., in contradictoriu cu pârâta B.M.L., si cu autoritatea tutelară Primăria Sectorului 1 Bucureşti, ca neîntemeiata.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București  la data de 22.10.2015, sub nr. 105414/299/2015 reclamantul T.F.D. a solicitat, in contradictoriu cu parata B.M.L., pronunțarea unei hotărâri prin care sa dispună suplinirea acordului paratei privind deplasarea minorului T.A.A., cetăţean roman si american, născut la data de 29.01.2015 in Long Beach, California, S.U.A. alături de tata pentru perioada 25.06.2016 – 02.08.2016 in scop de petrecere a vacantei, urmând ca la sfârșitul acestei perioade minorul sa revină in Romania însoțit de tata si suplinirea acordului paratei privind eliberarea de către autoritățile americane a pașaportului simplu american pentru minor.

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale aplicabile, prima instanţa a reţinut următoarele:

Având în vedere obiectul acţiunii, pentru deplasarea minorului în străinătate este necesar acordul pârâtei în acest sens, conform dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care prevăd că ,,Deplasarea copiilor în tara şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi; orice neînțelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească." Potrivit disp. art. 5 alin.l din Legea 272/2004, copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lor, în condiţiile prezentei legi, iar alin.2 din acelaşi text normativ prevede că răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil, ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia

Totodată instanţa a avut în vedere dispoziţiile Legii 248/2005 care prevăd, la art. 2 alin. 2, că cetăţenii români minori pot călători în străinătate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi, iar conform art. 30 alin. 1 organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră, în cazul în care minorului este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate şi călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia. De asemenea, art. 31 alin. 3 reglementează situaţia existenţei unei neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori în cazul în care unul dintre aceştia se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, în sensul că părăsirea teritoriului României se permite numai după soluţionarea neînţelegerilor de către instanţa de judecată, în condiţiile legii.

Pentru aceste motive instanţa a analizat daca acţiunea introdusă de reclamant îndeplineşte condiţiile arătate anterior.

Reclamantul a justificat deplasarea în străinătate de posibilitatea minorului de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare, de a veni în contact cu alte culturi, de a participa la evenimente culturale cu deosebită înrâurire asupra dezvoltării sale intelectuale şi sociale. Instanţa a analizat afirmaţiile reclamantului  prin prisma vârstei minorului în cauză, respectiv 11 ani si a rezultatelor școlare ale acestuia (influențate de relația tensionata din familie – f. 78-85). Deși minorul declara cu ocazia audierii faptul ca dorește sa meargă in SUA si chiar sa locuiască acolo, ca îşi dorește sa cunoască alte locuri, alta lume, alte culturi (f. 56), instanța nu poate sa nu remarce ca minorul poate suferi influenta părintelui la care locuiește in prezent începând cu vacanta de vara a anului 2015, după cum a declarat, aspect evocat si de evaluarea psihologica efectuata de DGASPC Sector 1 din care reiese o anumita teama fata de tata („este timorat si intimidat, fiind obligat de acesta sa scrie lucruri care nu ii aparțin, fapt care ii craza copilului un puternic conflict intern” - f. 71). In acest sens, exista scrisorile minorului catre mama, in care isi exprima pararea de rau, vinovatia si rusinea pe care o incearca fata de aceasta, teama de a nu pierde climatul securizat al relaţiei cu mama (f. 71). Aceste aspecte arata ca minorul nu e integrat din punct de vedere emotional despartirea parintilor si mai ales neintelegerile dintre acestia consecutive despartirii. In acest context, instanţa a înlăturat susţinerile reclamantului menţionate anterior, minorul  având posibilitatea de a întreprinde activităţile de călătorie într-o etapă ulterioară a vieţii în care ar avea consecinţe benefice reale asupra dezvoltării personalităţii acestuia, dupa ce se va fi maturizat si stabilizat emotional.

Mai mult decat atat, instanta a reţinut neconcordanta intentiilor reclamantului privitoare la calatoria in SUA din probatoriul administrat in cauza. Intrebat care sunt persoanele cu care intentioneaza sa mearga in SUA, acesta a declarat la interogatoriu (f. 68) ca este vorba de inca trei persoane, respectiv fiul sau, sotia sa si R.M., colegul minorului, deși din rezervările la Hotelul Fullerton reiese ca acestea au fost retinute doar pentru trei persoane (2 adulti si 1 copil de 10 ani).

Instanţa a avut în vedere faptul că părţile se află într-un proces avand ca obiect stabilirea custodiei copilului, aflat pe rolul Tribunalului București (10710/299/201012 (1806/2012) – 27716/3/2015) astfel încât asupra drepturilor părinteşti ale acestora nu s-a dispus nicio măsură cu caracter definitiv şi irevocabil. Mai mult decât atât, minorul se afla intr-un program de consiliere psihologica a DGASPC Ilfov si a Clinicii Medicover, după cum a declarat paratul la interogatoriu (f. 68).

Instanţa a luat act de faptul că aşa cum rezultă din probele administrate deplasarea în  SUA nu are un rol educativ sau medical, ci unul pur turistic, iar reclamantul nu a prezentat modul în care va fi valorificat timpul petrecut în această zonă, obiectivele turistice ce vor fi vizitate, nu a arătat în concret în ce mod va fi benefică călătoria pentru dezvoltarea ulterioară a minorului şi nici nu a oferit detalii asupra posibilităţilor pârâtei de a comunica cu acesta, detalii necesare şi in raport de care se poate stabili în ce măsura refuzul pârâtei este sau nu abuziv.

Pentru aceste motive, instanţa a îndepărtat susţinerile reclamantului conform cărora refuzul pârâtei îmbracă forma unui abuz, de vreme ce reclamantul a hotărât aceasta calatorie fara consultarea paratei (e-mailurile de la dosar fiind din perioada 2014-2015 cu privire la alte deplasari - f. 23-24). Astfel, situaţia că reclamantul a cumpărat biletele de avion aferente deplasării nu are relevanţă în luarea hotărârii, reclamantul fiind în culpă, din actele de la dosar rezultând că aceasta a cumpărat biletele fără ca în prealabil să o anunţe pe pârâta că intenţionează să plece în vacanţă cu copilul lor. Totodată, instanţa a reamintit că în acest moment drepturile părinteşti sunt egale, fiecare dintre părţi având dreptul şi obligaţia de a exercitata autoritate părintească în comun.

De asemenea instanţa a avut în vedere şi principiul interesului superior al copilului, care guvernează orice decizie ce are consecinţe asupra minorului şi subordonează interesele părinţilor sau ale oricărui particular, astfel încât analizând vârsta minorului, durata călătoriei ce implică un efort prelungit şi un drum de aproximativ 20 ore cu escalele eferente (f. 27), precum şi nevoile minorului aferente varstei, a considerat că o astfel de călătorie nu este în interesul minorului. In alta ordine de idei, instanta nu a putut trece peste situația juridica a reclamantului, impotriva caruia s-a dispus trimiterea in judecata pentru savarsirea infractiunilor de abandon de familie si uz de fals in forma continuata prin rechizitoriul procurorului din 05.12.2015 (f. 67).

In ceea ce privește suplinirea acordului paratei privind eliberarea de către autoritatile americane a pasaportului simplu american pentru minor, a fost respinsă solicitarea reclamantului avand in vedere ca in acest sens instanta s-a pronuntat prin sentinta civila nr. 14621/21.08.2015 in dosarul nr. 85707/299/2015, in care s-a dispus, printre altele, eliberarea paşaportului românesc temporar pentru perioada 02.09.2015 - 11.09.2015, fiind atributul serviciilor publice comunitare pentru a decide durata de valabilitate a pasaportului astfel eliberat in concordanta cu prevederile Legii nr. 248/2005, astfel cum s-a lamurit prin incheierea de sedinta din data 12.10.2015. In lipsa unei dovezi a eliberarii pasaportului incuviintat de instanta, pasaportul simplu american intra, cel putin pana la o eventuala schimbare a situatiei (expirare, pierdere cetatenie etc.) in puterea lucrului judecat in raport cu valabilitatea minima a paşapoartelor simple temporare de 12 luni cf. art. 18 al. 3 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Prin urmare, acest pasaport temporar ar fi acoperit perioada pentru care a solicitat deplasarea in SUA.

In alta ordine de idei, asa cum a retinut instanta si in motivarea primului capat de cerere, reclamantul nu a facut dovada interesului minorului in obtinerea unui pasaport simplu a carui perioada de valabilitate este potrivit art. 18 al. 2 lit. a) de 3 ani in raport de varsta minorului.

Pentru toate aceste motive, instanţa a respins cererea ca neintemeiata, însă atrage atenţia celor două părţi că libera circulaţie a persoanelor reprezintă un drept  principal al construcţiei europene fiind  unul din drepturile fundamentale ale cetăţenilor europeni garantat totodată de legislaţia internă prin art. 25 din Constituţie, deci orice schimbare viitoare a situaţiei de fapt va fi analizată distinct de către instanţă, astfel încât pentru minor aceste drepturi să nu fie fictive ci să îşi găsească o aplicabilitate practică.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul T.F.D..

Prin decizia civilă nr. 297A/12.07.2016 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant, împotriva sentinţei civile nr. 1999/08.02.2016 pronunţată în dosarul nr. 105414/299/2015 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.M.L. şi intimata – autoritate tutelară Primăria Sectorului 1 Bucureşti, ca tardiv, cu următoarele considerente.

Tribunalul, la termenul de judecată de la data de 12.07.2016 Tribunalul a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii declarării apelului, constatând că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art.998-1000 Cod procedură civilă ,respectiv procedura ordonanţei preşedinţiale, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art.1000 alin.1 Cod procedură civilă care prevăd că dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor. 

În cauză în faţa instanţei de fond judecata cauzei s-a realizat cu citarea părţilor, astfel că termenul de apel se calculează de la data pronunţării sentinţei,respectiv de la data de 8.02.2016.

Cererea de apel a fost depusă la data de 16.04. 2016 astfel cum rezultă din rezoluţia de înregistrare a cererii la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi prin plic comunicat prin poştă, astfel că termenul de apel de 5 zile de la pronunţarea sentinţei nu a fost respectat şi, prin urmare, tribunalul  a respins apelul ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii, la data de 05.09.2016 a declarat recurs reclamantul T.F.D. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 16.09.2016.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 477 si următoarele din Noul Cod de Procedura Civila.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului  invocată din oficiu, Curtea constată că recursul este inadmisibil deoarece, întocmai cum a prevăzut art. 483 alin. 2 C.proc.civ., că nu sunt supuse recursului  hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a – j (a. cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel),  în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv”, conform  art. XVIII din Legea  nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă ,,În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”.

Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare.

Potrivit art. 106 Cod civil ocrotirea minorului se realizează prin părinţi(în primul rând), iar potrivit  art. 107 Cod civil ,,1) Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanţa de tutelă. 2) În toate cazurile, instanţa de tutelă soluţionează de îndată aceste cereri”. Potrivit art. 263 Cod civil,,1) Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului”, potrivit art. 264 Cod civil ,,1) În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei”,  iar potrivit  art. 265Cod civil ,,Toate măsurile date prin prezenta carte în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor prezentei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă. Dispoziţiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Faţă de prevederile art.460, 466 C.proc.civ. calea de atac a apelului a fost soluţionată definitiv prin decizia de apel nr.2972 A din 12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă, care a respins ca tardivă cererea de apel, obiectul cererii de chemare în judecată neavând, cum s-a arătat mai sus(art. 94 pct. 1 lit. a C.proc.civ.), reglementată ca şi cale de atac recursul, ci fiind reglementată legal numai calea de atac a apelului, soluţionat cum s-a arătat prin decizia menţionată.

Aşadar, faţă de obiectul judecăţii din cauza de faţă declanşată în octombrie 2015 şi în care apelul reclamantului s-a soluţionat prin decizia definitivă de apel nr. 2972 A din 12.07.2016, în sensul respingerii lui ca tardiv formulat, decizie de apel împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de recurs, şi faţă de prevederile legale antemenţionate, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil, asemenea cale de atac extraordinară fiind exclusă de legiuitor de la exercitare.