Drepturi de autor, drepturi conexe Condițiile în care se pot ataca considerentele: În pofida formulării prea largi a textului, interpretarea sistematică a art. 461, care conține o regulă urmată de o excepție, dar și a întregului articol 461 în economi

 Domeniu: PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Drepturi de autor, drepturi conexe

Condițiile în care se pot ataca considerentele:

În pofida formulării prea largi a textului, interpretarea sistematică a art. 461, care conține o regulă urmată de o excepție, dar și a întregului articol 461 în economia de ansamblu a  Codului (îndeosebi art. 33 și art. 458 alin.1), rezultă că nu orice considerent considerat greșit ori deranjant poate fi atacat de către partea care a câștigat procesul. Doar dacă partea poate argumenta un dezavantaj juridic actual ori cel puțin previzibil cu o probabilitate rezonabilă, decurgând din considerentul atacat, aceasta poate justifica un interes legitim, născut și actual pentru a formula o cale de atac potrivit art. 461 alin.2 NCPC.

( decizia civilă nr. 398 A/ 27.04.2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 4-a civila )

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, la data de 14.10.2016, reclamanta (..) a solicitat interzicerea încălcării de către pârâte a dreptului de autor al reclamantei asupra ansamblului grafic constând în prim plan dintr-un călăreţ pe un cal ridicat pe picioarele dinapoi ce roteşte deasupra capului un bici a cărui curea supradimensionată creează mai multe opturi pe orizontală, redate în culori diferite, şi se prelungeşte mult pe verticală, iar în plan îndepărtat din reprezentarea unui pod; fixarea unui termen pentru introducerea acţiunii de fond în conformitate cu prevederile art. 978 alin 4);obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu; conformitate cu prevederile art. 996 alin. 3 Cod procedură civilă, măsurile dispuse sa fie executorii, fără somație și fără trecerea vreunui termen.

La data de 23.09.2016, pârâta (…) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea  cererii ca nefondată şi inadmisibilă.

Pârâta (...)a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă ca nefondată cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale.

Prin sentinţa civilă nr. 102/27.01.2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, ordonanţa preşedinţială privind pe reclamanta (...)în contradictoriu cu pârâţii (...).

Tribunalul a reţinut  următoarele:

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 978, 978 c.pr.civ şi art. 996 şi urm C.pr.civilă.

Potrivit art. 979 alin. 1 şi 2  lit. a) şi lit. b) C.pr.civilă „Dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimţământul titularului face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanţa judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor”.

 Potrivit art. 996 alin.1 C.pr.civ, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Reclamanta este o companie înregistrată în Ungaria, care are înregistrată în Ungaria marca Hajdu Finom, cu nr de înregistrare 26.04.2002. Se arată prin acţiune că  reclamanta deţine un drept de autor asupra ansamblului grafic constând în prim plan dintr-un călăreţ pe un cal ridicat pe picioarele dinapoi ce roteşte deasupra capului un bici a cărui curea supradimensionată creează mai multe opturi pe orizontală, redate în culori diferite, şi se prelungeşte mult pe verticală, iar în plan îndepărtat din reprezentarea unui pod. Se arată de asemenea că acest ansamblu grafic, faţă de care se invocă un drept de autor a fost inclus ca parte a mărcii reclamantei.

 Pe de altă parte, la data de 02 octombrie 2013, pârâta (...), a depus la înregistrare, pe cale naţională, marca combinată HFnr. depozit naţional reglementar M 2013 06987 pentru bunuri şi servicii în clasa 30 „cafea, ceai, cacao şi înlocuitori de cafea, orez, tapioca, sago, făină şi preparate făcute din cereale, pâine, produse de patiserie şi cofetărie, îngheţată comestibilă; zahăr, miere, sirop de melasă; drojdie, praf de copt; sare, muştar; oţet, sosuri (condimente); mirodenii, gheaţă”, clasa 31 ”produse agricole, horticole, forestiere şi cereale, necuprinse în alte clase; animale vii; fructe şi legume proaspete; seminţe, plante şi flori naturale; alimente pentru animale, malţ", clasa 35 „publicitate; gestiunea afacerilor comerciale; administraţie comercială; lucrări de birou” şi clasa 39 „transport; ambalarea şi depozitarea mărfurilor, organizarea de călătorii”, marca fiind înregistrată sub nr.

Una din condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, în sensul art. 996 C.pr.civ este ca aparenţa de drept să fie în favoarea reclamantei. sub acest aspect, tribunalul a reţinut că aceasta este justificată de reclamantă  prin existenţa unei hotărâri nedefinitive prin care reclamanta a solicitat anularea mărcii deţinută de pârâta (...), înregistrată sub nr., prin care s-a reţinut şi existenţa în favoarea reclamantei a unui drept de autor cu privire la ansamblul grafic inclus în marcă.

 Aparenţa de drept, specifică ordonanţei preşedinţiale nu poate fi dată doar de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nedefinitive favorabilă unei părţi. Aparenţa de drept este o chestiune relativă, ce nu trebuie a fi probată cu un probatoriu vast, ce rezultă din situaţia de fapt existentă  şi care nu poate fi stabilită în abstract, ci doar prin raportare la persoana cu care se judecă în contradictoriu. Aparenţa de drept este în favoarea celui a cărui poziţie este preferabilă din punct de vedere legal în raportul juridic dedus judecăţii, ori pronunţarea unei hotărâri, nedefinitive nu are valoarea probatorie de a schimba aparenţa de drept şi prezumţia de legalitate a mărcii înregistrate deja pe teritoriul României.

 În speţă aparenţa de drept este în favoarea pârâtei prin dovedirea calităţii sale de titular al mărcii  înregistrată sub nrHF. Împrejurarea că in prezent se desfăşoară o procedura privind anularea acestei mărci nu are relevanta in aprecierea aparentei de drept ca fiind in favoarea acesteia, întrucât până în momentul pronunțării unei hotărâri definitivele de anulare a mărcii, pârâta este titulara acesteia,  potrivit art. 8 şi 36  din Legea nr. 84/1998.

A reţinut tribunalul că aparenţa de drept este aceea că reclamanta deţine la rândul său marca, care însă nu este înregistrată pe teritoriul României ci pe teritoriul Ungariei, doar pentru produse din clasa 30 „făină”.

 În ceea ce priveşte aparenţa de drept derivată din dreptul de autor asupra ansamblului grafic, tribunalul a reţinut că potrivit dispozițiilor art. 7 lit g din Legea 8/1996, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuala in domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice.

Totodată, art. 1 alin 2 din Legea drepturilor de autor arata ca opera de creație intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunoștința publica, prin simplul fapt al realizării ei, chiar in forma nefinalizata. Potrivit art. 3 din aceeaşi lege, este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera, fiind prezumat ca autor, conform art. 4 persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică.

Astfel, tribunalul a constatat că deşi se invocă de către reclamantă că desenul, ca operă de creaţie intelectuală a fost creat de către numitul PB, în procedura specifică ordonanţei preşedinţiale nu se pot face dovezi specifice cu privire la persoana sub numele căruia a fost adusă opera la cunoştinţa publică, probatoriu vast, incompatibil cu cererea de ordonanţă preşedinţială. Cu atât mai puţin a fost dovedită în prezentul proces vreo modalitate de transmitere a drepturilor sale patrimoniale, în sensul art. 39 din lege către reclamantă, declaraţia presupusului autor în acest sens neavând valoarea probatorie a unei cesiuni.

 În ceea ce priveşte hotărârea pronunţată în fond în cererea de anulare a mărcii, prin care se reţine faptul că reclamant are un drept de autor, tribunalul a reţinut că este o hotărâre care nu este definitivă ce nu poate schimba aparenţa de drept prin însăşi pronunţarea acesteia ci poate fi doar un argument în plus, în situaţia în care aparenţa de drept astfel cum a fost analizată mai sus,  este confirmată printr-o hotărâre nedefinitivă.

A reţinut tribunalul că în prezent este înregistrat de Oficiul European de Proprietate Europeană –EUIPO la data de 16.03.2016, ca desen industrial desenul nr. reprezentând acelaşi ansamblu grafic, Ulterior desenul apare ca fiind deţinut de o societate din Bulgaria.

Ca urmare, tribunalul a reţinut că nu se poate reţine o aparenţă de drept nici cu privire la calitatea reclamantei de titular al unui drept de autor asupra desenului, stabilirea unei astfel de drept în favoarea acesteia ar conduce la o judecată asupra fondului litigiului, prin stabilirea  persoanei sub numele căruia a fost adusă opera la cunoştinţa publică.

Condiţia urgenţei nu este de asemenea îndeplinită, tribunalul reţinând că aceasta este subsumată de art. 996 alin.1 C.pr.civ, condiției necesităţii luării măsurii grabnic, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere. Raportat la situaţia concretă reţinută, respectiv la existenţa unei aparenţe de drept în favoarea pârâtei (...), derivată din înregistrarea mărcii pe teritoriul României, coroborat cu faptul că de la momentul înregistrării mărcii de către aceasta reclamanta a înţeles să renunțe la folosirea  ansamblului grafic pe teritoriul României, cum reclamanta afirmă în cererea sa, în cauză nu este îndeplinită condiţia urgenţei luării măsurii.

Tribunalul a reţinut că pentru admiterea cererii de instituire, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a măsurilor provizorii în materia proprietăţii intelectuale solicitate de reclamantă, trebuie îndeplinite atât condiţiile generale impuse de art. 997 Cod proc civ, respectiv aparenţa de drept, vremelnicia, urgenţa şi neprejudecarea fondului, cât şi cele speciale impuse de art. 978 alin. 1 CPC, respectiv dovada credibilă că drepturile de proprietate intelectuală fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat titularului dreptului.

În speţă, până la anularea definitivă a mărcii pârâtei (...) nu se poate reţine că reclamanta are un drept de proprietate intelectuală ce face obiectul unei acţiuni ilicite, cauzatoare de prejudicii.

Neîndeplinirea cel puţin a uneia din condiţiile mai sus arătate pentru instituirea măsurilor provizorii în materie de proprietate intelectuală conduce la respingerea cererii de instituire a acestora.

În ceea ce priveşte pârâtul (...)tribunalul a reţinut că acesta are calitatea de licenţiat în senul art. 43 din Legea nr. 84/1998, însă contractul de licenţă a mărcii nu este opozabil reclamantei, nefăcându-se dovada înscrii acestuia în Registrul mărcilor şi a publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a acestuia. Potrivit art. 43 alin 4 din legea nr. 84/1998 licenţa este opozabilă terţilor de la data publicării acesteia.

Cu toate acestea, tribunalul a constatat că aparenţa de drept stabilită în favoarea licenţiatorului profită şi licenţiatului, chiar dacă dreptul acestuia nu este opozabil reclamantei. Cu atât mai puţin poate fi reţinută în favoarea pârâtului (...)calitatea de licenţiat al desenului industrial, înregistrat sub nr.  , tribunalul având în vedere că potrivit art. 28 alin 1 lit. b din Regulamentul CE/2002  se arată că atât timp cât transferul nu a fost încă înscris în registru, succesorul în drepturi nu se poate prevala de drepturile care decurg din înregistrarea desenului sau modelului comunitar.

În concluzie, tribunalul a constatat că aparenţa de drept poate fi reţinută în favoarea titularului mărcii înregistrată pe teritoriul României, că o analiză a dreptului de autor asupra desenului grafic ar conduce la judecarea fondului prin natura probatoriului administrat, constatând că simpla declaraţie a unei persoane că este autorul desenului nu este de natură a satisface exigenţele probatorii ale existenţei unui drept  de autor. În ceea ce priveşte drepturile izvorâte din desenul industrial comunitar, tribunalul a reţinut că aparenţa de drept aparţine autorului înregistrat iar cele două pârâte nu au făcut dovada unor licenţe opozabile terţilor.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâtă(…).

În motivarea apelului, se arată că la cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale, situaţia pârâtei în cadrul prezentului litigiu este una cu totul particulară, respectiv, aceea a unui licenţiat de bună-credinţă al drepturilor de proprietate intelectuală aparţinând intimatei-reclamante

Apelanta a mai arătat că prin intermediul contractului de licenţă din data de 2 aprilie 2015 este licenţiată în a folosi pe teritoriul României marca naţională (înregistrată la (...) - „OSIM"), iar prin intermediul Anexei din 25.04.2016 la contractul de licenţă din data de 2 aprilie 2015, este licenţiată să folosească pe teritoriul României desenul european nr. (înregistrat de Oficiul European de Proprietate Intelectuală - „EUIPO").

Aceste acte juridice au fost încheiate de către pârâtă cu intimata-pârâtă în baza drepturilor de proprietate industrială pe care aceasta le-a justificat prin înregistrările efectuate în registrele ţinute de oficiile de proprietate industrială competente şi, în ceea ce priveşte desenul european nr., a contractului de licenţă încheiat de intimata-pârâtă cu titularul dreptului înregistrat.

În legătură cu licenţierea dreptului asupra mărcii HFa intimatei-pârâte, se arată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut faptul că până la înscrierea în Registrul Naţional al Mărcilor ţinut de OSIM a unei hotărâri judecătoreşti definitive cu privire la anularea mărcii a cărei licenţiată este apelanta, aceasta se bucură de toate drepturile izvorâte dintr-un contract de licenţă valabil încheiat.

Apelanta pârâtă justifică aparenţă a dreptului cu privire la licenţa de marcă ce i-a fost acordată de către intimata-pârâtă.

La pag. 12 a sentinţei apelate, instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că apelanta  nu ar justifica aparenţa dreptului, respectiv, nu ar putea opune contractul de licenţă a mărcii HFintimatei-reclamante, deoarece această licenţă nu a fost înscrisă în fişa mărcii din Registrul Naţional ţinut de către OSIM.

Într-adevăr, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice („Legea Mărcilor") prevede în art. 43 alin. (4) că „Licenţa este opozabilă terţilor de la data publicării acesteia".

Art. 44 din Legea Mărcilor prevede însă expres că: „Lipsa înscrierii unei licenţe la OSIM nu afectează: a) valabilitatea înregistrării mărcii care face obiect al licenţei ori cu privire la protecţia licenţei mărcii; b) intervenţia într-o acţiune în contrafacere angajată de titular ori obţinerea, în cadrul acestei proceduri, de daune-interese, ca urmare a contrafacerii unei mărci care face obiect al licenţei şi, la alin. (5) că: „înscrierea licenţei nu este o condiţie pentru ca folosirea unei mărci de beneficiarul licenţei să poată fi considerată echivalentul unui act de utilizare de către titular, în cadrul procedurilor referitoare la dobândirea, menţinerea validităţii ori la apărarea drepturilor cu privire la acea marcă".

Aşadar, potrivit legii, este evident că neînscrierea licenţei la OSIM nu neagă protecţia oferită de licenţă (aşadar aparenţa legalităţii utilizării mărcii de către subscrisa urmare a respectivului contract de licenţă) şi, mai mult, confirmă faptul că utilizarea mărcii de către subscrisa este asimilată utilizării de către titular şi, pe cale de consecinţă, generează în favoarea subscrisei aparenţa de drept în mod eronat negată de instanţa de fond.

De altfel, terţul din speţa prezentă, respectiv, intimata-reclamantă cunoaşte existenţa şi întinderea licenţei acordare de către intimata-pârâtă apelantei şi consideră respectiva licenţă ca opozabilă faţă de propria sa persoană din moment ce: chiar intimata-reclamantă a chemat-o pe apelanta pârâtă în judecată alături de autorul licenţei, pentru (potrivit chiar intimatei-reclamante) asigurarea opozabilităţii unei eventuale ordonanţe preşedinţiale faţă de apelanta pârâtă, în cazul în care instanţa ar fi instituit măsuri  provizorii împotriva intimatei-pârâte; şi, la cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale cu care a sesizat instanţa de fond, intimata-reclamantă a ataşat inclusiv o copie a contractului de licenţă dintre apelantă şi intimata-pârâtă.

 Or, chiar şi numai din aceste două aspecte de fapt, se poate observa că faţă de intimata-reclamantă licenţa acordată apelantei de către intimata-pârâtă este opozabilă şi produce efecte, fiind cunoscută de către aceasta.

Apelanta justifică aparenţa dreptului cu privire la licenţa asupra desenului comunitar ce i-a fost acordată de către intimata-pârâtă

Apelanta consideră că în mod eronat, la pag. 12-13 din sentinţa apelată, instanţa de fond a reţinut şi faptul că apelanta nu ar justifica o aparenţă a dreptului prin aceea că nu ar putea să opună intimatei-reclamante contractul de licenţă încheiat cu intimata-pârâtă cu privire la desenul comunitar nr., deoarece acest contract nu este înregistrat în Registrul European ţinut de EUIPO. În motivarea acestei constatări, instanţa de fond a reţinut incidenţa textului art. 28 litera b) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 6/2002 din 12 decembrie 2001 privind desenele comunitare („Regulamentul nr. 6/2002").

Aspectul de fapt dublat de aspectul de drept reţinut în această privinţă de către instanţa de fond este eronat, deoarece:

Art. 28 din Regulamentul nr. 6/2002 priveşte „transfer of the registered Community design", în traducere în limba română, „cesiunea drepturilor asupra desenului comunitar"

Sediul materiei cu privire la licenţele acordate asupra sau în legătură cu desenele comunitare se regăseşte în art. 32 din Regulamentul nr. 6/2002

Art. 32 alin. 5 din Regulamentul nr. 6/2002 prevede faptul că „în cazul unui desen comunitar, acordarea sau transferul unei licenţe cu privire la un astfel de drept va fi, la cererea uneia dintre părţi, înscrisă în registru şi publicată." Astfel, norma din art. 32 alin. 5 din Regulamentul nr. 6/2002 nu condiţionează opozabilitatea licenţelor faţă de terţi de înregistrarea acestora în Registrul European ţinut de EUIPO.

De altfel, faţă de determinarea legii aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (i) lit. a) din Regulamentul 6/2002, desenul comunitar nr. este supus legii engleze în ceea ce priveşte opozabilitatea faţă de terţi (art. 33 alin. (i) din Regulamentul 6/2002), lege care prevede doar condiţia încheierii contractului în formă scrisă pentru valabilitatea licenţei (art. 222 alin. (3) din Copyright, Designs andPatentsActigSS1).

Şi în acest caz, deoarece intimata-reclamantă, cunoştea despre existenţa şi întinderea licenţei acordate de către intimata-pârâtă cel puţin de la data formulării întâmpinării de către subscrisa pe fondul cauzei, respectiv, de la data de 23.11.2016, prin aplicarea normei din art. 32 alin. 5 din regulamentul nr. 6/2002, apelanta consideră că nu se poate reţine faptul că neînregistrarea licenţei cu privire la desenul comunitar nr. nu i-ar fi opozabil intimatei-reclamante.

Faţă de toate aspectele mai sus prezentate, apelanta a precizat că justifică drepturi proprii aparenţa de drept cu privire la marca HFşi la desenul comunitar nr., prin aceea că ambele licenţe îi erau cunoscute şi opozabile intimatei-reclamante.

Mai mult, însăşi legea consacră faptul că opozabilitatea faţă de terţi a unor drepturi cum sunt cele obţinute prin licenţă survine de la momentul la care terţul în cauză a luat cunoştinţă despre existenţa respectivelor drepturi, fără ca formalitatea înregistrării într-un registru dat să fie generatoare de drepturi.

În final, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului, modificarea considerentelor sentinţei civile nr. 102/27.01.2017 în sensul constatării existenţei aparenţei dreptului în beneficiul apelantei, ca urmare a încheierii contractelor de licenţă cu intimata-parată şi menţinerea restului considerentelor sentinţei apelate, respectiv, menţinerea soluţiei primei instanţe, de respingere a cererii de ordonanţă preşedinţială solicitată de către intimata-reclamantă.

Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:

În esență, considerentele contestate de apelantă sunt următoarele: ,,În ceea ce priveşte pârâtul (...)tribunalul a reţinut că acesta are calitatea de licenţiat în senul art. 43 din Legea nr. 84/1998, însă contractul de licenţă a mărcii nu este opozabil reclamantei, nefăcându-se dovada înscrii acestuia în Registrul mărcilor şi a publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a acestuia. Potrivit art. 43 alin 4 din legea nr. 84/1998 licenţa este opozabilă terţilor de la data publicării acesteia.

Cu toate acestea, tribunalul a constatat că aparenţa de drept stabilită în favoarea licenţiatorului profită şi licenţiatului, chiar dacă dreptul acestuia nu este opozabil reclamantei. Cu atât mai puţin poate fi reţinută în favoarea pârâtului (...)calitatea de licenţiat al desenului industrial, înregistrat sub nr.  tribunalul având în vedere că potrivit art. 28 alin 1 lit. b din Regulamentul CE/2002  se arată că atât timp cât transferul nu a fost încă înscris în registru, succesorul în drepturi nu se poate prevala de drepturile care decurg din înregistrarea desenului sau modelului comunitar.

(…) În ceea ce priveşte drepturile izvorâte din desenul industrial comunitar, tribunalul a reţinut că aparenţa de drept aparţine autorului înregistrat iar cele două pârâte nu au făcut dovada unor licenţe opozabile terţilor.ˮ

În condițiile art. 461 alin.1 NCPC, calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Această normă instituie regula în materie, care constă în atacarea soluției doar de către partea care a căzut, total sau parțial, în pretenții, întrucât, de regulă, numai aceasta justifică un interes, în sensul art. 458 alin.1 NCPC.

Având însă în vedere iradierea autorității de lucru judecat a dispozitivului și asupra considerentelor care susțin soluția adoptată ori dezleagă altă chestiune litigioasă, prealabilă celei dezlegate prin dispozitiv (art. 430 alin.2 NCPC), legiuitorul a admis, cu titlu de excepție, și atacarea considerentelor, în măsura în care, între altele, acestea sunt greșite (art. 461 alin.2 NCPC).

În pofida formulării prea largi a textului, interpretarea sistematică a art. 461, care conține o regulă urmată de o excepție, dar și a întregului articol 461 în economia de ansamblu a  Codului (îndeosebi art. 33 și art. 458 alin.1), rezultă că nu orice considerent considerat greșit ori deranjant poate fi atacat de către partea care a câștigat procesul. Aceasta, în principiu, trebuie să se considere mulțumită de rezultat, chiar dacă îi displace raționamentul uzitat de instanță pentru a-l obține. Nu orice considerent intră în autoritatea lucrului judecat, ci numai un considerent care sprijină cu necesitate soluția adoptată, nefiind justă interpretarea potrivit căreia orice considerent neatacat poate dezvolta efectele prevăzute de art. 430 alin.2 NCPC.

 Doar dacă partea poate argumenta un dezavantaj juridic actual ori cel puțin previzibil cu o probabilitate rezonabilă, decurgând din considerentul atacat, aceasta poate justifica un interes legitim, născut și actual pentru a formula o cale de atac potrivit art. 461 alin.2 NCPC. Cerința interesului acționează astfel ca un filtru legitim în calea unor căi de atac exercitate pur speculativ, șicanatoriu ori chiar doctrinar, protejând astfel buna administrare a justiției. Instanțele judecătorești nu sunt foruri consultative pentru probleme de natură teoretică, ci trebuie să rezolve litigii reale și actuale, cu privire la drepturile și interesele legitime deduse judecății, iar rezolvarea dată trebuie să aibă o finalitate clară și efectivă.

În cauză, se constată că cerința interesului poate fi considerată îndeplinită, deși apelanta-pârâtă a câștigat procesul, având în vedere statuarea tribunalului, din care rezultă, în esență, că licențele mărcii și a desenului industrial evocate anterior nu ar fi opozabile intimatei-reclamante. Un atare argument ar putea fi reluat în ipoteza formulării unei noi cereri de ordonanță președințială sau în contrafacere, de exemplu după consolidarea autorității lucrului judecat a sentinței de anulare mărcii, prin respingerea apelului sau chiar și a recursului. Ca atare, deși prejudiciul nu este unul actual, ci potențial și oarecum ipotetic, probabilitatea sa logică și practică nu este atât de redusă încât să fie negată condiția interesului, prevăzută de art. 33 NCPC.

Din actele dosarului rezultă că în temeiul contractului de licenţă din data de 2 aprilie 2015 (f. 17 și urm., vol. II dosar TB) apelanta este licenţiată în a folosi pe teritoriul României marca naţională  HF(înregistrată la (...)), iar potrivit  Anexei din 25.04.2016 la contractul de licenţă din data de 2 aprilie 2015, este licenţiată să folosească pe teritoriul României desenul european nr. (înregistrat de Oficiul European de Proprietate Intelectuală).

Potrivit art. 44 alin.4 și 5 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice,

(4) Lipsa înscrierii unei licenţe la OSIM nu afectează:

a) valabilitatea înregistrării mărcii care face obiect al licenţei ori cu privire la protecţia licenţei mărcii;

b) intervenţia într-o acţiune în contrafacere angajată de titular ori obţinerea, în cadrul acestei proceduri, de daune-interese, ca urmare a contrafacerii unei mărci care face obiect al licenţei.

(5) Înscrierea licenţei nu este o condiţie pentru ca folosirea unei mărci de beneficiarul licenţei să poată fi considerată echivalentul unui act de utilizare de către titular, în cadrul procedurilor referitoare la dobândirea, menţinerea validităţii ori la apărarea drepturilor cu privire la acea marcă.

În raport de dispozițiile art. 44 alin.4 și 5 din Legea mărcilor, rezultă că într-adevăr, licența, chiar neînscrisă, este opozabilă terțului care ar pretinde un drept propriu asupra semnului utilizat ca marcă, terțul nefiind îndreptățit să facă pur și simplu abstracție de dreptul decurgând din licența neînscrisă; utilizarea mărcii de către licențiat este considerată echivalentul unui act de utilizare de către titular, motiv pentru care compararea drepturilor în conflict va avea loc în aceleași condiții precum în situația unei licențe înscrise în registru.

Mutatis mutandis, același raționament este incident și în privința desenului comunitar nrși care formează obiectul anexei din 25.04.2016 la contractul de licență anterior menționat (f. 55 și urm., vol. II dosar TB), întrucât intimata-reclamantă cunoştea despre existenţa şi întinderea licenţei acordate de către intimata-pârâtă (...) apelantei (...)cel puţin de la data comunicării întâmpinării de către aceasta din urmă în fața primei instanțe, respectiv de la data de 23.11.2016 (încheierea de la acea dată, f. 39, vol. II dosar TB) – art. 33 alin.2, partea finală a Regulamentului nr. 6/2002 privind desenele sau modelele comunitare, aplicabil prin analogie.

Rezultă prin urmare că apelul este fondat, potrivit celor ce preced, urmând ca potrivit art. 461 alin.2 NCPC, Curtea să-l admită și să păstreze sentința apelată, cu schimbarea parțială a considerentelor, în sensul arătat.

4. Domeniu: Răspundere civilă delictuală.

Sub aspectul raportului dintre fapte şi judecăţi de valoare, instanţa a avut în vedere faptul că instanţa de contencios a drepturilor omului a distins în mod constant, în jurisprudenţa sa, între fapte şi judecăţi de valoare, arătând că fapta de a acuza o anumită persoană implică obligaţia de a furniza o bază factuală suficientă. În privinţa celor din urmă, CEDO a stabilit că o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază factuală.

-Constituţia României – art. 30, 31

-art. 72, art. 1349 şi urm. din Codul civil

-Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – art. 8, 10

 ( decizia civilă nr. 533 A/ 7.06.2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 4-a civila )

Deliberând asupra apelurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă la data de 27.10.2014 sub nr. de dosar 36900/3/2014, reclamanta (...) ((...)) a chemat în judecată pârâţii (...) şi (...), solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligaţi pârâţii în solidar la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului produs reclamantei prin publicarea articolului de presa intitulat (...), tradus” de „reţeaua (...). Credite neperformante şi deturnare de fonduri nerambursabile” în data de 16.07.2014,. Suma urmează să fie donată către pentru finanţarea programelor de educaţie financiară pe care le derulează organizaţia în rândul tinerilor; obligarea pârâtei (...)la publicarea, în cotidianul, pe cheltuiala acesteia, a întregii hotărâri, pe prima pagină, la loc vizibil, cu următoarele caractere: font 10, Times New Roman. Totodată, în raport de prevederile art. 453 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a pârâţilor, solicită obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 16.07.2014, a fost postat pe site-ul ..l., articolul de presa intitulat (...), tradus” de ,,reţeaua (...). Credite neperformante şi deturnare de fonduri nerambursabile”, prin care au fost aduse o serie de acuzaţii nereale, deosebit de grave, la adresa Băncii şi a reprezentanţilor acesteia, de natură a le afecta în mod grav imaginea şi reputaţia.

Astfel, în cuprinsul articolului se menţionează anumite acţiuni întreprinse de reprezentanţii reclamantei, respectiv la acordarea unui credit în valoare de 20.000.000 Euro către societatea (...), care nu ar fi fost restituit, precum şi la refuzul Băncii şi al reprezentanţilor săi de a întreprinde demersuri în vederea recuperării sumelor datorate.

În concret, a menţionat că faţă de existenţa unui pretins credit neperformant, de aproximativ 20.000.000 Euro, acordat societăţii, abatorul care deserveşte (...), „bancherii austriacului (...)sunt ori incapabili, ori corupţi", nefiind în măsură să recupereze sumele împrumutate; a mai susţinut că „(...) nu a achitat nici măcar o rata către (...) din cei peste 20 de milioane de Euro deţinuţi, iar de dobândă nici nu poate fi vorba”, astfel încât, a apreciat jurnalistul că austriacul (...)a fost „tradus” vreme de 5 ani de binomul s-g cu complicitatea directorilor aflaţi în fruntea (...); se face în cuprinsul articolului, de asemenea şi o prezentare a „şefilor (...)” care, conform susţinerilor jurnalistului „au produs celei mai mari bănci româneşti o gaură uriaşă în buget prin acordarea unor credite neperformante şi prin nerecuperarea acestora.

În mod tendenţios, în articol se face trimitere la împrejurarea că (...)„marele şef al (...) Group” face parte din Consiliul de supraveghere al activităţii (...), entitate care „se ocupă cu supravegherea celor care dau credite ce se dovedesc neperformante.”; de asemenea, în cuprinsul articolului se aduc acuzaţii publice directe cu privire la săvârşirea de către reprezentanţii reclamantei a unor fapte de corupţie: „aici îşi face apariţia o nevinovată întrebare jurnalistică: Bancherii şmenari de la (...) vor deschide un mercurial cu mita ce trebuie data de afaceriştii oneroşi pentru a nu fi executate creditele neperformante, ci pentru a le prelungi în defavoarea băncii? … Cât la sută din valoarea creditului va fi comisionul bancherului?”.

În realitate, prin toate cele susţinute în cuprinsul articolului de presă, nu se urmăreşte altceva decât, pe de o parte denigrarea reclamantei şi a reprezentanţilor săi iar, pe de altă parte, expunerea unei ştiri care nu corespunde realităţii, cu scopul de a crea rating.

A învederat instanţei că relatarea unor informaţii neadevărate în cadrul unui ziar de largă circulaţie naţională, în lipsa unei documentari prealabile în legătură cu veridicitatea celor afirmate, ca, de altfel, şi prezentarea de către autorul articolului a unor opinii nefavorabile îndreptate împotriva reclamantei şi a reprezentanţilor reclamantei sunt de natură să aducă gravă atingere imaginii publice şi reputaţiei Băncii şi, totodată, să intre în contradicţie cu prevederile legale interne şi internaţionale care protejează aceste valori.

Acelaşi efect îl au, deopotrivă, atât neindicarea sursei care a furnizat aceste informaţii false, precum şi lipsirea reclamantei de a avea posibilitatea exprimării unui punct de vedere în legătură cu aceste acuzaţii.

Această conduită ilicită a pârâţilor a cauzat reclamantei un prejudiciu moral însemnat, care nu poate fi înlăturat decât prin: obligarea acestora la plata daunelor morale în solidar, cât şi prin publicarea integrală a cuprinsului hotărârii instanţei de judecată pe prima pagina a ziarului şi, respectiv, prin postarea pe site-ul ..l., la loc vizibil, în condiţii similare celor în care a apărut articolul defăimător.

Pentru a decide în acest sens, instanţa de judecată urmează să observe prevederile art. 1349 Cod civil şi prevederile art. 1357 Cod civil.

Nu în ultimul rând, raportat la situaţia de fapt, urmează a se observa prevederile art. 1373 Cod.

Prin urmare, din analiza prevederilor legale menţionate anterior rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite, cumulativ, următoarele condiţii:

- existenţa unei fapte ilicite;

- existenţa unui prejudiciu – ca o consecinţă directă a săvârşirii acestei fapte ilicite;

-  existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care acesta a acţionat; 

-  existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat.

A mai arătat că în speţă, sunt întrunite toate condiţiile angajării răspunderii civile a pârâţilor şi, pe cale de consecinţă, pentru obligarea acestora la repararea prejudiciului moral ce i-a fost cauzat, în raport de argumentele ce vor fi expuse în continuare.

 În ceea ce priveşte fapta ilicită, aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane.

În speţă, a arătat reclamanta, fapta ilicită săvârşită de către autorul articolului, pârâtul PM, este reprezentată în concret de publicarea în articol a unor informaţii nereale, distorsionate şi calomnioase la adresa sa şi a reprezentanţilor săi; denaturarea unor informaţii în cuprinsul articolului de presă, astfel încât imaginea şi reputaţia sa să fie iremediabil afectate; relatarea informaţiilor prezentate mai sus în cadrul unui ziar de larga circulaţie naţional, în lipsa unei documentări prealabile în legătură cu veridicitatea celor afirmate precum şi neindicarea sursei care a furnizat aceste informaţii false; nerespectarea dreptului său sau a reprezentanţilor săi de a exprima un punct de vedere personal în legătură cu aceste acuzaţii;

În ceea ce priveşte pârâta (...)în calitatea sa de proprietar al publicaţiei P şi al site-ului ..l., fapta ilicită săvârşită de către aceasta este reprezentată de acceptarea postării pe site-ul ..l., a articolului în discuţie, fără a solicita autorului (Jurnalistului) să demonstreze, să justifice sau să confirme realitatea datelor cuprinse în articol; prin urmare, şi în persoana acestei pârâte sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, atât pentru fapta proprie, cât şi pentru fapta prepusului său, situaţie în care răspunde în calitate de comitent.

Procedând astfel, pârâţii au adus atingere drepturilor reclamantei consacrate de dispoziţiile art. 30 din Constituţia României, potrivit cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

De asemenea, prin publicarea unor informaţii false, neadevărate, pârâţii au încălcat prevederile cuprinse în art. 31 din Constituţie.

Totodată, pârâţii au încălcat şi dispoziţiile Codului Deontologic al Ziaristului potrivit cărora ziariştii au datoria primordială de a relata adevărul (...),  obligaţie ce decurge din dreptul constituţional al publicului de a fi corect informat, pot da publicităţii informaţiile de a căror veridicitate sunt siguri, după ce în prealabil le-au verificat, de regulă, din cel puţin două surse credibile, nu vor aduce acuzaţii fără să se ofere posibilitatea celui învinuit să îşi exprime punctul de vedere, vor avea în vedere respectarea principiului de nevinovăţie, astfel încât nici un individ nu va fi catalogat drept infractor până când o instanţă juridică nu se va pronunţa.

A solicitat ca instanţa de judecată să observe că, în cuprinsul articolului de presă pârâţii, pe de o parte, au prezentat o situaţie denaturată, fără a se face minime verificări în legătură cu aspectele relatate, iar pe de altă parte, nu au oferit posibilitatea reclamantei sau reprezentanţilor reclamantei să îşi exprime punctul de vedere cu privire la cele publicate, dreptul la replică consacrat de prevederile ce reglementează exercitarea profesiei de ziarist fiind în mod flagrant încălcat.

Aşa cum rezultă neechivoc din chiar cuprinsul materialului, niciuna dintre informaţiile publicate în articol nu a fost verificată de către pârâţi.

Astfel, jurnalistul a arătat în mod expres că: pentru a obţine un punct de vedere de la reprezentanţii adresat întrebările sale acţionarului (...)prin intermediul Casei de avocatură „(...). Din păcate, nici avocaţii aleşi nu au reuşit să-l determine pe (...)să le ofere punctul său de vedere.

Totodată, nicăieri în cuprinsul articolului nu se face vorbire de sursele de la care s-au obţinut informaţiile publicate şi nici despre vreo încercare de a obţine punctul de vedere al reclamantei în legătură cu aspectele expuse.

În condiţiile în care pârâţii ar fi respectat drepturile reclamantei şi i-ar fi permis să se exprime din punctul de vedere cu privire la acuzaţiile cuprinse în articolul de presa, ar fi constatat cu uşurinţă că informaţiile publicate nu corespund realităţii.

Tot cu încălcarea normelor ce reglementează activitatea jurnalistică, pârâţii au înţeles să prezinte opiniei publice aspecte ce privesc exclusiv relaţia dintre Bancă şi unul dintre clienţii acesteia, în condiţiile în care, chestiunea posibil litigioasă ar urma să fie reglementată exclusiv între părţile implicate, în raport de prevederile contractului de credit şi de dispoziţiile legale aplicabile.

Nu în ultimul rând, a arătat că pârâţii au încălcat şi dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care prevăd, pe de o parte că „orice persoană are dreptul la libera exprimare” însă, pe de altă parte, acestui drept îi corespunde şi o „obligaţie” a ziariştilor (ignorată în prezenta speţă) respectiv, presa „nu trebuie să depăşească anumite limite, ţinând mai ales de protecţia drepturilor şi reputaţia altora”.

Cu titlu de exemplu, se menţionează în hotărârea din 08.07.1996 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Ligens contra Austria, în care se arată că, deşi presa are datoria de a transmite informaţii şi idei cu privire la chestiunile de interes public, ea nu trebuie să depăşească, între alte limite, pe aceea a protecţiei reputaţiei altora.

Or, prin modul în care a fost conceput articolul incriminat, prin datele conţinute şi prin modul de interpretarea a faptelor, s-a adus atingere imaginii şi reputaţiei sale, a arătat reclamanta, scopul fiind exclusiv denigrator, cu încălcarea evidentă a limitelor impuse de dispoziţiile legale incidente.

Instanţa de judecată urmează să constate că aşa-zisele dezvăluiri, garantate de un eventual profesionalism sau vechime în domeniu a jurnalistului, precum şi de tradiţia ziarului, nu intră în sfera exerciţiului normal al libertăţii de exprimare, fiind vorba de fapte neadevărate, neverificate. Practic, pe lângă caracterul nereal şi fals al informaţiilor cuprinse în articol, care reprezintă în sine o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, acelaşi caracter ilicit se regăseşte şi în modul de prezentare a informaţiilor.

În acest sens, a arătat că pârâţii au exercitat în mod abuziv dreptul de exprimare în presă folosind un limbaj jignitor de natură să aducă atingere onoarei, demnităţii şi demnităţii reclamantei şi reprezentanţilor acesteia.

A învederat că, pe lângă faptul că judecăţile de valoare ale Jurnalistului se bazează pe fapte neadevărate şi neverificate, atitudinea subiectivă a acestuia nu a fost în acord cu buna-credinţă de care ar fi trebuit să dea dovadă pentru ca dreptul său la libera exprimare şi informare să se încadreze în limitele stabilite de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, se poate concluziona că jurnalistul nu şi-a îndeplinit cu bună-credinţă sarcina de a informa opinia publică, asupra unor chestiuni de interes public, ci acesta a fost determinat în demersul său de motivaţia internă de a leza în mod gratuit şi nejustificat reputaţia reclamantei şi a reprezentanţilor acesteia, sens în care nu se poate considera că se află în prezenţa unui demers legitim, iar jurnalistul nu se poate bucura de protecţia conferită de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, a învederat caracterul ilicit al faptelor săvârşite de pârâţi având în vedere că, prin declaraţiile de presă false au fost încălcate normele privind ocrotirea dreptului la buna reputaţie, demnitate, prestigiul persoanei, dreptul la propria imagine, precum şi dispoziţiile incidente limitei libertăţii de expresie.

 În ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta reprezintă atitudinea subiectivă a pârâţilor pe care au avut-o la momentul săvârşirii faptei ilicite, sau mai exact, la momentul anterior săvârşirii acesteia, faţă de fapta şi urmările acesteia.

În materia răspunderii civile delictuale, vinovăţia subzistă chiar şi atunci când îmbracă forma celei mai uşoare culpe şi, mai mult decât atât, ea nu poate fi înlăturată decât în următoarele cazuri: fapta victimei însăşi, fapta unui terţ pentru care autorul nu este ţinut a răspunde, cazul fortuit stricto senso şi cazul de forţă majoră.

În speţă, instanţa urmează să observe ă fapta pârâţilor de a publica articolul în discuţie a fost săvârşita cu vinovăţie, fiind excluse orice cauze exoneratoare de răspundere dintre cele arătate mai sus.

Jurnalistul se face vinovat nu numai de încălcarea deontologiei profesionale, dar şi de faptul că, nu a depus minime diligenţe pentru a afla dacă cele relatate reprezintă sau nu date reale, nedistorsionate. Practic, în cadrul articolului menţionat, jurnalistul nu numai că prezintă aceste informaţii neverificate şi într-o maniera tendenţioasă, dar din modul în care a fost redactat textul şi prezentate informaţiile, se induce opiniei publice convingerea că toate faptele de care se face vorbire în articol s-au petrecut în realitate şi au fost săvârşite de reclamantă sau reprezentanţii săi.

În legătură cu vinovăţia persoanei juridice a arătat că pârâtul persoană juridică a acceptat publicarea pe site-ul ..l. a articolului, fără a solicita autorului să demonstreze sau să confirme realitatea datelor cuprinse în articol.

Instanţa de judecată urmează să constate că, în speţă, şi această condiţie este îndeplinită, încât prezentarea datelor false şi într-o manieră nefavorabilă reclamantei este de natură să aducă atingere imaginii publice şi reputaţiei de care se bucură Banca. În acest sens, reclamanta a arătat că activează în domeniul bancar, un sistem sensibil şi care poate fi, în evident, perturbat de prezentarea unor informaţii alarmiste de natură a scădea încrederea clienţilor.

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat, în speţa de faţă acesta îmbracă forma prejudiciul moral, rezultat al încălcării unor drepturi personale nepatrimoniale.

Dacă măsurile nepatrimoniale, precum obligarea autorului faptei de a-şi retracta sau de a-şi rectifica cele afirmate în public, cum este cazul calomniei, sunt apreciate ca relativ adecvate pentru a acorda victimei o satisfacţie morală, tot astfel putem spune că, prin acordarea de despăgubiri băneşti, trebuie să se urmărească a da victimei o asemenea satisfacţie, o uşurare morală. Despăgubirea cuantificată în bani trebuie admisă că o măsura de reparare a daunelor morale pentru acelaşi motiv pentru care sunt admise şi măsurile nepatrimoniale, adică pentru faptul că, deşi nu compensează nimic în sens propriu al acestui termen, ei pot procura persoanei lezate o satisfacţie substitutivă.

Aşadar, raportat la gravitatea celor prezentate în cadrul articolului de presă şi la consecinţele negative ce i-au fost cauzate, reclamanta a apreciat că obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 lei reprezintă o măsură eficientă pentru a atrage atenţia asupra importanţei respectării imaginii, cât şi a regulilor ce trebuie avute în vedere la publicarea unor articole de presă.

În vederea realizării acestui obiectiv, a apreciat că se impune ca pârâta (...) să fie obligată la publicarea hotărârii judecătoreşti pe prima pagina, în condiţiile menţionate în petitul acţiunii.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, a arătat că aceasta rezultă chiar din săvârşirea de către pârâţi a faptei ilicite de a publica articolul de presă care prezintă o situaţie nereală şi defăimătoare la adresa reclamantei. Prin cele reţinute în articolul de presă din 16.07.2014, pârâţii au lezat în mod direct drepturile reclamantei, publicarea acestor informaţii cu caracter de noutate (nemaifiind publicat un articol asemănător în trecut) având un impact public deosebit de mare. În acest sens, a arătat reacţiile cititorilor la articolul al cărui autor este pârâtul persoană fizică.

Nu mai puţin important este faptul că, urmare apariţiei articolului defăimător pe site-ul ..l., acesta a fost preluat şi prezentat ca atare de mai multe publicaţii, impactul la nivelul opiniei publice fiind major.

Pentru toate aceste motive, reţinând caracterul ilicit al faptelor pârâţilor, precum şi îndeplinirea morale condiţii impuse de dispoziţiile art. 1357 Cod civil, a solicitat instanţei de judecată admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 72, art. 1349 şi urm. din Codul civil, art. 194 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr. din 18.11.2015 Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta (...)((...)), în contradictoriu cu pârâţii (...) şi (...) şi a obligat pârâţii la plata în solidar către reclamantă a sumei de 50.000 lei, reprezentând daune morale. Totodată, a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 7000 lei, reprezentând onorariu avocat şi a sumei de 5250 lei, reprezentând taxă de timbru şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul (...).

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în cauză, reclamanta s-a plâns cu privire la atingerea pe care pârâţii i-au adus-o dreptului la imagine ca urmare a prin publicării articolului de presa intitulat (...), „tradus de reţeaua (...). Credite neperformante şi deturnare de fonduri nerambursabile”, în data de 16.07.2014, pe site-ul ..l..

Reclamanta a solicitat angajarea răspunderii delictuale a pârâţilor (...) şi (...) repararea prejudiciului de imagine care i-a fost adus, respectiv să i se acorde de către pârâţi o reparaţie constând în plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlul de despăgubiri morale, dar şi publicarea de către pârâta (...) a hotărârii prezente în cotidianul P şi pe site-ul ..l., pe prima pagină, la loc vizibil, cu caractere Times New Roman font 10.

În prealabil, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 5 şi 6 din Rezoluţia nr. 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privitoare la etica jurnalistică, exprimarea opiniilor jurnaliştilor poate implica comentarii asupra unor evenimente reale, care, deşi nu pot fi supuse criteriilor de corectitudine, trebuie exprimate în mod sincer şi etic.

De asemenea, potrivit art. 6 din aceeaşi recomandare, opiniile referitoare la persoane sau instituţii nu trebuie să încerce să nege realitatea faptelor sau a datelor.

În practica Curţii Europene a Drepturilor Omului se apreciază în mod constant că exercitarea dreptului de liberă exprimare de către jurnalişti şi  transmiterea de informaţii şi idei către public în probleme de interes general, presupune în egală măsură responsabilităţi şi obligaţii. În acest sens, jurnaliştii sunt datori să acţioneze cu bună-credinţă pentru furnizarea de informaţii în concordanţă cu etica jurnalistică (Bladet Tromso and Stensaas c. Norvegia, nr. 21980/1993, Rumyana Ivanova c. Bulgaria, decizia din 14.02.2008).

Prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1003 din 1993 cu privire la etica ziaristică sunt enunţate principiile deontologice care trebuie respectate de profesioniştii din acest domeniu în întreaga Europă.

Pentru a îndruma instanţele naţionale, art. 23 al acestei rezoluţii aminteşte că „încercarea de a realiza un echilibru între dreptul la respectarea vieţii private, ( ... ), şi libertatea de expresie, ( ..), este amplu ilustrată de jurisprudenţa recentă a Comisiei Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.”

Art. 11 alin. 2 şi art. 20 din Constituţia României formulează principiul efectului direct, prin includerea în dreptul român a tratatelor internaţionale ratificate de România, respectiv principiul priorităţii reglementărilor internaţionale privind drepturile omului faţă de legile interne în caz de neconcordanţă. Art. 30 din legea fundamentală garantează libertatea de exprimare şi libertatea presei, dar aduce limitări acestora în aliniatul 6: „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”

Acelaşi articol, în alin. 4 prevede că mijloacele de informare în masă, publice şi private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. Art. 26 din legea fundamentală prevede că „autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.”

După modelul Convenţiei şi Constituţia României prevede anumite limitări ale drepturilor şi libertăţilor, deci şi pentru libertatea de exprimare. În art. 53. alin. 1 sunt prevăzute motivele limitării: „apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.” Alin. 2 completează faptul că „restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.” Prin urmare, orice limitare concretă a libertăţii de exprimare trebuie să fie acceptată cu precauţie de către judecător şi numai după realizarea unui control efectiv al proporţionalităţii între scopul urmărit prin acea limitare şi mijloacele folosite, în conformitate cu regulile stricte ale art. 53.

Acest control de proporţionalitate este absolut necesar întrucât libertatea de exprimare este una prin excelenţă relativă, iar posibilităţile formale de limitare din partea puterii statale sunt destul de numeroase.

Răspunderea pentru depăşirea limitelor libertăţii de informare este în principiu civilă, conform art. 30, alin. (8) din Constituţie.

În viziunea Curţii, presa este unul dintre stâlpii democraţiei, având rolul esenţial de a asigura dezbaterea publică asupra unor subiecte de interes general şi a constitui un veritabil mijloc de echilibru democratic prin critica pe care o poate promova la adresa celorlalţi actori din viaţa publică. A fost calificată drept „câinele de pază” al unei societăţi democratice hotărârea Thorgeir Thorgeirson c. Islandei, 25 iunie 1992.

În jurisprudenţa ei, Curtea a admis destul de greu atingeri aduse libertăţii de exprimare a presei.

Pedepsele împotriva presei pentru publicarea de informaţii şi de opinii care privesc chestiuni de interes public sunt intolerabile, cu unele excepţii foarte clar definite, pentru că altfel ar exista posibilitatea de a descuraja jurnaliştii să discute public chestiunile ce afectează viaţa comunităţii.

Instanţa de la Strasbourg interpretează art. 10 în sensul că regula într-o societate democratică este reprezentată de libertatea de exprimare consacrată în alin. 1, iar excepţiile de la această regulă, prevăzute în alin. 2, trebuie să fie de strictă interpretare hotărârea Sunday Times c. Regatului Unit, 26 aprilie 1979.

Astfel, de fiecare dată când se pune problema limitării libertăţii de exprimare, Curtea europeană verifică în mod amănunţit dacă sunt îndeplinite condiţiile proporţionalităţii măsurii respective: ea trebuie să fie prevăzută de lege, să vizeze un scop legitim şi să fie necesară într-o societate democratică, adică să fie proporţională cu scopul urmărit.

Potrivit art. 30 pct. 6 din Constituţia României „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”, iar potrivit pct. 8 în caz de încălcare a acestei libertăţi, ori exercitarea ei în afara limitelor legale, poate fi angajată răspunderea, după caz administrativă, civilă, ori penală.

Prezintă importanță și o altă prevedere din Noul Cod civil prin care se reafirmă preeminența Convenției și a jurisprudenței CEDO.

Astfel, art. 75 al. 1 Noul Cod civil prevede: „Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în secțiunea denumită „Respectul vieții private și al demnității persoanei umane” atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile și pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.”

Problema acordării daunelor morale unei persoane juridice a fost dintotdeauna controversată.

Potrivit art. 257 Noul Cod civil dispoziţiile privind apărarea drepturilor nepatrimoniale se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice şi prevede explicit că o persoană juridică poate avea și drepturi nepatrimoniale, drepturi care, o mare perioadă de timp, au fost considerate ca putând aparține numai ființei umane, de care sunt legate inerent, nu şi unei construcții juridice.

Aşa fiind, tribunalul a respins ca nefondate apărările invocate de pârâtul (...)în sensul că “daunele morale solicitate pentru o persoană juridică nu au suport legal”.

Din păcate, Noul Cod civil nu prevede expres și care sunt drepturile nepatrimoniale ale persoanei juridice, ci doar recunoaște expres existența unor astfel de drepturi.

Aceasta înseamnă că revine jurisprudenței și doctrinei rolul de a suplini acest „gol” de reglementare din Noul Cod civil.

În acest context, se poate susține că drepturile nepatrimoniale ale persoanei juridice sunt, în primul rând:

- dreptul la denumire (similar dreptului la nume al persoanei fizice);

- dreptul la propria imagine.

Atunci  când  se  are  în  vedere  libertatea  de  exprimare,  este  evident  că  dreptul nepatrimonial a cărui încălcare va fi cel mai frecvent invocată de către persoana juridică este dreptul la propria imagine, care va include, în mod natural, și elemente ce țin, în cazul persoanei fizice, de respectarea onoarei și reputației.

În cazul în care aceste drepturi nepatrimoniale sunt încălcate, persoana juridică poate pretinde, potrivit art. 254 – 255 Noul Cod civil, daune materiale sau morale, precum și orice alte măsuri necesare pentru repararea integrală a prejudiciului.

Libertatea de exprimare de care o persoană beneficiază se extinde și la nivelul mediului on-line. Astfel că, ce este permis a fi spus în public, este permis a fi spus și în mediul online, mediu care în funcție de caracteristicile sale, este de cele mai multe ori considerat că fiind tot public.

Interpretarea contrară este că, ce nu este permis a fi spus în public (scoțând din discuție canalele reglementate distinct), nu este permis a fi spus nici prin intermediul internetului (blogului, rețelelor sociale, site-urilor proprii, forumurilor, etc.).

Acest lucru este întărit și de o rezoluție a Consiliului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, adoptată în iulie 2012, prin care se stabilea că o persoană are aceleași drepturi atât în viață reală cât și pe internet.

 Prin analogie, are implicit aceleași obligații, pentru că existența unui drept al unei persoane presupune în mod automat obligații în sarcina restului persoanelor de a-l respecta. Comitetul de Miniștri a adoptat la cea de-a 840-a reuniune a Miniștrilor Adjuncți, care a avut loc la Strasbourg în data de 28.05.2003, declarația privind libertatea comunicării pe Internet, unde găsim la punctul 1 următorul text: „Statele membre nu ar trebui să supună conținutul de pe Internet la restricții care le depășesc pe cele aplicate altor mijloace de furnizare de conținut.”

Pe internet informația poate fi răspândită rapid în oricare colț al lumii și poate fi accesată la fel de ușor. De asemenea, are un caracter relativ perpetuu, în sensul că ea, odată scrisă, rămâne permanent accesibilă (sau cel puțin până la o nouă intervenție a celui care a emis-o, în care să o șteargă). Tocmai din acest motiv o încălcare a drepturilor unei persoane realizată prin intermediul mediului online poate avea consecințe mult mai grave prin prisma expunerii și a modului în care aceasta se propagă.

Prin urmare, exercitarea libertăţii de exprimare în mod public, în mediul online, este subordonată principiului acţionarii cu bună credinţă astfel încât să se ofere publicului informaţii exacte şi nu distorsionate.

Codul civil defineşte abuzul de drept chiar de la început, prin articolul 15: „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe”.

 Cu alte cuvinte, a invoca libera exprimare în situația în care ea încalcă vădit dreptul la imagine, la demnitate ori alte drepturi ale unei alte persoane, poate fi considerat că fiind un abuz de drept, ceea ce face că exercitarea dreptului în sine, altfel permis de lege, să fie considerată ca fiind o faptă ilicită. În același registru, dar în sens invers, dreptul de a nu fi denigrată o societate, de a nu-i fi deturnată clientela ori alte drepturi asemănătoare nu pot fi invocate în apărarea persoanei juridice, atunci când în temeiul dreptului la informare sunt făcute publice anumite informații cu privire la ea (spre exemplu, ca urmare a unui control, s-au descoperit nereguli grave la o societate comercială, iar o publicație media publică acest raport).

În cadrul acțiunii în despăgubiri, fără a nega dreptul ziaristului de a comunica publicului informaţii corecte cu privire la activitatea unei persoane publice, instanța de judecată are a analiza, în mod necesar, dacă afirmațiile concrete ale jurnalistului se circumscriu conceptului de judecăți de valoare sau sunt afirmații factuale, iar, după calificarea discursului jurnalistic, trebuie verificat, în cazul judecăților de valoare, dacă sunt formulate cu bună-credință, atitudine subiectivă ce poate fi verificată pe baza probelor administrate, sau, în cazul afirmațiilor prin care se impută fapte concrete, dacă au ele însele o bază factuală suficientă pentru a putea determina pronunțarea unor „verdicte” în ceea ce privește activitatea persoanei vizată în articole de presă.

În același sens, în analiza condițiilor exercitării dreptului la libertatea de exprimare, prin raportare la limitele acestui drept, prevăzute de paragraful 2 al art. 10 din Convenţie, instanța are a verifica, ținând cont de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze, dacă interesul informării publicului primează „îndatoririlor şi responsabilităţilor” de care sunt ţinuţi ziariştii, în exercitarea activităţii lor.

În consecință, numai după deplina stabilire a situației de fapt și după analizarea concretă a respectării dispozițiilor art. 10 par. 2 din Convenţia Europeană și a art. 30 alin. (6) din Constituţie, instanța  poate aprecia asupra întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, reglementate de dispozițiile art. art. 1349 şi urm. Noul Cod civil, pentru angajarea răspunderii civile a autorului articolelor de presă prin care se pretinde că au fost aduse atingeri dreptului la imagine, reputație și viața privată a unei persoane.

În cauză, tribunalul a reţinut că în data de 16.07.2014 pe site-ul ..l. a fost publicat articolul de presă intitulat „(...), „tradus de reţeaua (...). Credite neperformante şi deturnare de fonduri nerambursabile”.

În cuprinsul articolului, se explică în sensul că „(...) (...)este preşedinte executiv al (...), bancă ce deţine (...)”.

De asemenea, în cuprinsul articolului, subtitlul „Incapabilii lui (...), se afirmă că „bancherii austriacului (...)sunt ori incapabili, ori corupţi”.

În continuare în „P.S.” se menţionează că: „Aici îşi face apariţia o nevinovată întrebare jurnalistică: Bancherii şmenari de la (...) vor deschide un mercurial cu mita ce trebuie dată de afacerişti oneroşi pentru a nu fi executate creditele neperformante, ci pentru a le prelungi în defavoarea băncii? Întrebarea are şi un pui curios: Cât la sută din valoarea creditului va fi comisionul bancherului?”.

Tribunalul a mai reţinut că articolul a fost semnat de către pârâtul (...), fapt necontestat de acesta din urmă.

Articolul este menţionat şi în din 16.07.2014 (articol publicat pe site, ediţia din 16.07.2014), fiind sigurul articol reţinut şi recomandat privind presa din acea zi şi care aparţine ziarului „P”.

Tribunalul a constatat că folosirea unor expresii ca „incapabili”, „corupţi”, „şmenari”, „mercurial cu mită”, cu referire la competenţa, seriozitatea, solvabilitatea şi calitatea administrării reclamantei prin reprezentanţii şi acţionarii săi, sunt de natură a aduce un grav prejudiciu de imagine şi credibilitate reclamantei (...), care este un jucător important pe piaţa bancară românească, reclamanta fiind cotată ca cea mai mare bancă din România, conţinând inclusiv acuzaţii de natură penală privind „corupţia” şi „darea şi luarea de mită”.

Tribunalul a apreciat că prin conţinutul său articolul de presă depăşeşte sfera unei informări imparţiale şi obiective, a unor simple judecăţi de valoare făcute cu bună-credinţă, aşa cum a susţinut pârâtul (...)considerente pentru care tribunalul a înlătura aceste apărări ca fiind neîntemeiate.

Prin transmiterea spre difuzare a acestor materiale neverificate şi nesusţinute ulterior prin cercetare de către organele abilitate, s-a săvârşit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, încălcându-se grav drepturi nepatrimoniale fundamentale ocrotite de lege, cum sunt dreptul la onoare şi reputaţie şi dreptul la propria imagine. Reclamanta a suferit un prejudiciu moral considerabil reprezentat de lezarea onoarei, deteriorarea bunei reputaţii pe care reclamanta o are în societatea şi în activitatea bancară.

Concluzionând, tribunalul a apreciat că s-a dovedit prin probatoriul administrat de reclamantă că pârâţii (...)şi (...), prin site-ul ...au acţionat împotriva reclamantei cu rea-credinţă, proferând la adresa acesteia calomnii de natură a conduce la prejudicierea acesteia ca urmare a publicării articolului denigrator la adresa reclamantei şi a activităţii specifice pe care aceasta o desfăşoară, că nu au fost respectate limitele şi proporţionalitatea dreptului la informare al persoanelor interesate, astfel că se constată încălcarea garanţiilor prevăzute de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Sub aspectul relei-credinţe, tribunalul a reţinut şi împrejurarea că la data de 28.07.2014 reclamanta se adresează ziarului cu o cerere, solicitând  retractarea publică urgentă a tuturor acuzaţiilor şi afirmaţiilor defăimătoare la adresa (...) şi a reprezentanţilor săi din articolul de presă menţionat şi prezentarea de scuze publice pentru vătămarea adusă onoarei şi reputaţiei reclamantei într-un spaţiu editorial identic sau similar cu cel utilizat pentru publicarea articolului.

În ceea ce priveşte asumarea răspunderii pentru articolele publicate pe site-ul ...din secţiunea „termeni şi condiţii – exonerarea de răspundere” rezultă neîndoielnic că „nu îşi asumă responsabilitatea pentru orice plângeri şi prejudicii rezultate de pe urma utilizarea informaţiilor conţinute de acest site”, cu precizarea expresă făcută la rubrica „contact” în sensul că responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului revine autorului.

Din informaţiile utile publicate pe ...rezultă că pârâtul (...) are calitatea de director.

Din actele aflate la dosar, precum şi din informaţiile furnizate de (...)la termenul din 15.04.2015 rezultă că ...aparţine pârâtei (...), iar (...)este directorul acestui ziar, acesta putând indica şi sediul pârâtei (...), pentru aflarea şi verificare căruia tribunalul a fost nevoit să efectueze numeroase demersuri, inclusiv la administraţia financiară locală.

A mai reţinut tribunalul că sediul pârâtei (...) indicat de pârât nu a putut fi valorificat în procedura citării, pârâta fiind citată şi prin publicitate.

Aşa fiind, tribunalul a reţinut că nici persoana juridică responsabilă de găzduirea site-ului şi nici persoana care a publicat articolul nu puteau fi uşor contactate pentru un drept la replică, precum şi faptul că din probele administrate de pârâtul (...)nu a rezultat că acesta a făcut demersurile necesare pentru a solicita reclamantei informaţiile necesare ori un drept la replică.

Tribunalul a respins ca fiind lipsite de interes în cauză susţinerile pârâtului (...)privind competenţa persoanelor care aveau responsabilitatea de a da un drept la replică aflate în organizarea reclamantei, respectiv departamentul relaţii cu presa ori departamentul juridic, atâta timp cât acest drept nu a fost nici solicitat de pârâţi şi nici nu a putut fi valorificat de către reclamantă într-un timp util şi rezonabil din motive obiective, imputabile pârâţilor.

Din probele administrate de pârât nu rezultă că reclamantei i s-a oferit posibilitatea să combată cele relatate în emisiune ori în articolele din presă, dimpotrivă, informaţiile au fost difuzate ca imputări de fapte şi judecăţi de valoare, intenţia pârâtului (...)fiind de a o denigra pe reclamantă.

Concluzionând, tribunalul a constatat că pârâtul (...)prin articolul publicat pe ...a avut intenţia de a o denigra pe reclamantă, iar informaţiile furnizate publicului larg de către pârât vizând activitatea şi conducerea uneia dintre cele mai importante bănci comerciale din România, în plan social, economic şi politic, ele nu cuprind judecăți de valoare critice cu valabilitate demonstrată ori însoțite de argumentația logică a autorului, ci declarații factuale,  a căror veridicitate trebuia dovedită.

Tribunalul a apreciat, prin urmare, că cele exprimate de pârât nu se circumscriu scopului demersului de informare privind chestiuni de interes general şi prezintă un caracter ilicit, constatând, aşadar, că pârâtul (...)a acţionat cu rea-credinţă, urmărind distrugerea reputației profesionale a reclamantei pe baza unei campanii mediatice de denigrare, nefundamentată.

De asemenea, tribunalul a considerat că modul în care au fost exprimate aceste afirmaţii a adus o atingere suficient de gravă prestigiului, reputaţiei şi imaginii reclamantei, putând califica afirmaţiile incriminate de către reclamantă drept un delict civil.

Aşa fiind, rezultă fără dubiu că faptele au fost comise de către pârât cu vinovăţie.

Pentru a aprecia asupra întinderii şi reparării prejudiciului, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanta a pretins ca modalitatea de reparare a prejudiciului să fie una mixtă, concretizată atât în despăgubiri băneşti, cât şi sub forma publicării hotărârii judecătoreşti de sancţionare a pârâţilor, ca modalitate de reparaţie nepatrimonială a daunei suferite.

La aprecierea prejudiciului moral, tribunalul a avut în vedere consecinţele negative şi implicaţiile pe care materialele defăimătoare le-au avut asupra reclamantei, valoarea nepatrimonială lezată şi însemnătatea pe care aceasta o are pentru persoana vătămată.

În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, în lipsa unor criterii obiective, tribunalul a apreciat în echitate, având ca reper orientativ şi jurisprudenţa CEDO amintită, în raport cu care a apreciat că suma de 1.000.000 lei solicitată este exorbitantă, raportat şi la importanţa site-ului „P” în spaţiul public.

Ţinând cont de toate aceste criterii, tribunalul a apreciat că suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale este suficientă şi rezonabilă.

În ceea ce priveşte existenţa legăturii de cauzalitate între fapta delictuală şi pretinsul prejudiciu, tribunalul a apreciat că aceasta a fost dovedită.

Cum obligaţia generală de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi este o obligaţie de rezultat, este evident că atunci când se săvârşeşte o astfel de faptă, vinovăţia există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul moral rezultând expres din însăşi săvârşirea faptei.

În ceea ce priveşte publicarea hotărârii prezente, tribunalul a respins ca nefondat acest capăt de cerere.

Respingând al doilea capăt de cerere, respectiv publicarea hotărârii de condamnare, tribunalul a apreciat că finalitatea acoperirii daunelor morale a fost îndeplinită prin pronunţarea hotărârii înseşi, dar şi în raport cu modalitatea de săvârşire a faptei şi persoana pârâtului (...)la funcţionarea ...şi finalitatea acestui demers în prezent.

Tribunalul a apreciat că, în raport cu valoarea reparaţiei acordate şi recunoaşterea pretenţiilor reclamantei prin prezenta sentinţă civilă, acordarea şi a altor reparaţii ar fi de natură a încălca criteriile acceptate de instanţa europeană privind determinarea despăgubirilor, respectiv satisfacţia echitabilă acordată victimei, împiedicarea realizării, continuării sau repetării faptelor dăunătoare şi principiile proporţionalităţii şi echităţii.

Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că reparaţia suplimentară solicitată ar fi de natură  conduce la rândul ei la încălcarea dreptului pârâtului (...)la imagine şi chiar ar conduce la prejudicierea acestuia, tinzând la umilirea sa în mod public şi repetat, ipoteze care nu pot fi acceptate de către tribunal.

Faţă de cele arătate mai sus, constatând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 1349 şi 1357 Cod civil, tribunalul a admis în parte acţiunea, respectând principiul proporţionalităţii în estimarea prejudiciului pretins.

Ca atare, tribunalul a apreciat că reclamantei i s-a produs un prejudiciu moral şi este îndreptăţită la o justă reparaţie din partea pârâţilor (...)în calitate de autor al articolului incriminat şi al pârâtei (...), deţinătoarea site-ului „P” şi al cărei angajat în calitate de director este pârâtul (...)pârâţii urmând a răspunde aşadar solidar, dar nu în cuantumul solicitat de reclamantă, tribunalul considerând că suma de 50.000 lei constituie o sumă suficientă pentru acoperirea acestuia.

Privind răspunderea pârâtei (...), tribunalul a apreciat ca lipsite de relevanţă în cauză raporturile dintre societăţile comerciale unde îşi desfăşoară activitatea ori are calitatea de acţionar pârâtul (...)fiind relevant faptul că a fost probat în cauză faptul că pârâtul este autorul articolului, iar site-ul ...aparţinând pârâtei (...) a găzduit articolul, precum şi faptul că pârâtul (...)avea la data publicării articolului şi calitatea de director al site-ului „P”.

Având în vedere întrepătrunderea şi complexitatea raporturilor juridice existente între pârâţi, tribunalul a apreciat că răspunderea acestora este solidară, astfel că reclamanta va putea urmări pe oricare dintre pârâţi pentru recuperarea prejudiciului încercat, potrivit art. 1382 Noul Cod civil.

Potrivit art. 1382 Noul Cod civil: „Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.”

În temeiul art. 451 alin. 1 şi 2 coroborat cu art. 453 alin. 1 şi 2 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul a admis cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă şi a obligat pârâţii la plata sumei 7000 lei, reprezentând onorariu avocat (din suma de 19.172,38 lei, chitanţă la fila 248) şi a sumei de 5250 lei, proporțional cu suma acordată ca despăgubire, reprezentând taxă de timbru, dovedite cu chitanţele aflate la filele 39,40 (totalizând taxă de timbru 10.500,00 lei + 3105,00 lei), întrucât tribunalul nu a admis în tot acţiunea, tribunalul apreciind cuantumul cheltuielilor de judecată în raport cu complexitatea, miza şi durata litigiului, numărul actelor efectuate de către reclamantă, riguros motivate şi documentate, dar şi în echitate.

Împotriva sentinţei civile nr. 1378/2015 au declarat apeluri reclamanta (...)şi (...)

În motivarea apelului, reclamanta (...)a susţinut următoarele critici:

Cu titlu prealabil, precizează că, prin prezenta cale de atac nu înţelege să conteste soluţia de obligarea a pârâţilor la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, obiectul apelului vizând exclusiv soluţia data de prima instanţă asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei (...) să publice hotărârea în cotidianul P şi pe site-ul r ..l..

Sub aspectul temeiniciei apelului său, solicită a se constata că, prima instanţă în mod greşit a respins cererea de obligare la publicarea hotărârii, reţinând, în mod nefundamentat că "în raport cu valoarea reparaţiei acordate şi recunoaşterea pretenţiilor reclamantului prin prezenta sentinţă civilă, acordarea şi a altor reparaţii ar fi de natură a încălca criteriile acceptate de instanţa europeana privind determinarea despăgubirilor, respectiv satisfacţia echitabilă acordată victimei, împiedicarea realizării, continuării sau repetării faptelor dăunătoare şi principiile proporţionalităţii şi echităţii."

Totodată, a reţinut în mod neîntemeiat prima instanţă că, „reparaţia suplimentară solicitată ar fi de natură a conduce la rândul ei la încălcarea dreptului pârâtului (...)la imagine şi chiar ar conduce la prejudicierea acestuia, tinzând la umilirea sa în mod public şi repetat, ipoteze care nu pot fi acceptate de către tribunal.”

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, învederează că, potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. 3 lit. a) din Noul Cod civil, "totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare", iar potrivit dispoziţiilor art. 257: "dispoziţiile prezentului titlu se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice."

Astfel cum s-a reţinut în doctrină, reparaţia acordată trebuie să fie una eficientă, astfel încât sfera persoanelor care au acces la publicaţiile în care va fi publicată hotărârea de condamnare să fie cel puţin egală cu a persoanelor care au luat la cunoştinţă de faptă şi să le includă şi pe acestea.

Publicarea hotărârii civile de condamnare la repararea prejudiciului sau chiar de obligare la încetarea încălcării sau constatarea caracterului ilicit al faptei are o funcţie preventiv-educativă şi contribuie la delimitarea cu mai mare precizie a comportamentelor sancţionabile, care astfel se detaşează ca fapte determinate de încălcare a interdicţiei cu caracter general de a nu aduce atingeri unui anumit drept.

În speţă, contrar celor reţinute de către prima instanţă, apelanta-reclamantă solicită a se constata că se impune obligarea intimatei-pârâte la publicarea hotărârii în acelaşi ziar în care s-a publicat şi articolul sancţionat, această măsură fiind de natură a repara prejudiciul ce i-a fost cauzat în condiţiile în care, în mod evident, doar în această situaţie persoanele care au citit articolul vor lua cunoştinţă şi de caracterul nereal şi abuziv al informaţiilor cuprinse în acesta.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului formulat şi schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de obligare a intimatei-pârâte (...) la publicarea, în cotidianul P şi pe site-ul ..l.. pe cheltuiala acesteia, a întregii hotărâri, pe prima pagină, la loc vizibil, cu următoarele caractere: font 10, Times New Roman.

În drept, art. 253 şi urm. din Codul civil, art. 466 şi urm. din Codul de procedură civilă.

În motivarea apelului, (...)a susţinut următoarele critici:

Hotărârea apelată reţine în mod eronat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, hotărârea atacată ignorând jurisprudenţa CEDO în cauzele contra României, în acest sens arătând următoarele:

În primul rând, instanţa a verificat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale cu privire la judecăţile de valoare emise el cu privire la persoane din conducerea (...), (...)şi. Dar aceste persoane nu au calitate de reclamanţi, nesemnând cererea de chemare în judecată.

În acest context, instanţa nu era învestită de către persoanele fizice, reprezentanţi ai (...), singurii care au calitate procesuală activă cu privire la presupusele prejudicii aduse prin publicarea articolului. Instanţa era învestită să se pronunţe doar cu privire la eventualele prejudicii aduse (...) SA.

Deşi comentariile jurnalistice erau cu privire la persoane din conducerea (...), instanţa în mod greşit a considerat că "fapta ilicită" a avut în vedere (...) SA.

Apelantul-pârâtă invocă ignorarea de către instanţa de fond a jurisprudenţei CEDO în cauzele contra României.

La pagina 17 şi 18 din hotărâre, instanţa retine că el nu a emis judecăţi de valoare, că declaraţiile au fost factuale şi că a adus chiar acuzaţii de natură penală.

Instanţa reţine că informaţiile sunt neverificate şi nesusţinute ulterior prin cercetare de către organele abilitate că el a acţionat cu rea-credinţă, că intenţia sa a fost de a denigra.

Instanţa mai reţine că nu a solicitat un drept la replică.

Aceste considerente ale instanţei de fond:

- ignora întreg probatoriul administrat de către el (înscrisuri – nu mai putin de 21 de anexe ataşate întâmpinării care au stat la baza anchetei jurnalistice);

- sunt emise cu interpretarea greşita a art. 30 din Constituţie, art. 70 Codul civil, codul deontologie al ziaristului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11, articolul 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

- ignoră cu desăvârşire jurisprudenţa CEDO în cauzele contra României în ceea ce priveşte libertatea de exprimare care includ şi judecăţile de valoare.

Astfel, în mai multe cauze, Curtea Europeană de Justiţie a acordat greutate elementelor de bună-credinţă rezultate din atitudinea ziariştilor.

De pildă, s-a subliniat că dacă e adevărat că ziaristul nu a putut dovedi în faţa instanţelor interne că afirmaţiile sale se bazau efectiv pe fapte nu e mai putin adevărat că s-a implicat în procesul său, a propus fără încetare să facă proba verităţii afirmaţiilor sale, comportamentul său examinat per ansamblu demonstrând că a acţionat cu bună-credinţă, convins fiind că persoana criticată a comis faptele atribuite (Folea vs. România, Barb vs. România, Papaionopol vs. România, Andreescu vs. România, Ileana Constantinescu vs. România).

Instanţa a ignorat reţinerile Curţii din cauzele menţionate mai sus.

Apelantul-pârât menţionează că a acţionat bună-credinţă, dovedind cu înscrisuri cele susţinute în articol. Arată că a propus administrarea de probe, în două rânduri instanţa a respins probele prin care a dorit să demonstreze că înregistra restanţe la creditul acordat de (...) SA, susţinând că ar fi putut să facă şi această dovadă, dar ar fi trebuit să-şi dezvăluie sursele, ceea ce l-ar fi discreditat ca şi ziarist. Curios este şi faptul că (...), prin primele întrebări din interogatoriu, a dorit să afle care este sursa informaţiilor sale. Într-un proces de "denigrare", pe denigrat nu ar fi trebuit să-l intereseze acest aspect. De fapt, scopul ascuns al procesului intentat de (...) a fost de a afla sursele sale. Această concluzie rezultă din modul în care a înţeles (...) să îl interogheze.

Instanţa de fond a extras din întreg articolul următoarele cuvinte: "incapabili, corupţi, şmenari, mercurial cu mită" ignorând întreg contextul în care au fost folosite. Mai precis, cuvintele respective fac parte din două fraze care sunt judecăţi de valoare şi pure întrebări jurnalistice şi nu afirmaţii factuale. De asemenea, instanţa de fond a ignorat faptul că aceste judecăţi de valoare se referă strict la profesionişti, în cazul nostru la bancheri.

În afara judecăţilor de valoare şi a întrebării pur jurnalistice, care potrivit practicii constante a CEDO nici măcar nu trebuiau dovedite, celelalte informaţii au fost dovedite cu înscrisuri şi, mai mult, din întreg probatoriul administrat de el, menţionează apelantul-pârât, în cauză rezultă că judecăţile de valoare emise de el au bază reală.

Privitor la judecăţile de valoare, deşi instanţele naţionale au apreciat ca defăimătoare afirmaţiile pe motiv că nicio autoritate nu a constatat în mod expres pretinsa ilegalitate a faptelor persoanei supuse criticii, Curtea a apreciat că, fără îndoială, calificarea drept ilegale a actelor unui primar, exprimând o părere personală de natură juridică, reprezintă o judecată de valoare şi trebuie analizată ca atare. Prin urmare, nu putea să-i fie cerut reclamantului să demonstreze veridicitatea afirmaţiilor (Carlan vs. României).

Aşa cum s-a reţinut constant, "este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăţi critice de valoare decât sub condiţia demonstrării veridicităţii ,,(Lingens c. Austdel, alin. 46).

În aceste condiţii, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că informaţiile prezentate nu au fost ulterior verificate de organele abilitate şi că nici el nu ar fi făcut dovada celor susţinute în interiorul judecăţilor de valoare.

Tot în privinţa judecăţilor de valoare, Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmaţiile unui ziarist au caracterul unor judecăţi de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de articolul 10 din Convenţie, cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului lor (Cumpăna şi Mazăre c. României, Jerusalem c. Austriei).

Apelantul-pârât învederează că tot articolul său se bazează pe documente publice emise de (...) sau banca mamă (...), pe declaraţii publice făcute de (...)şi (...)pe probe circumstanţiale pe decizii emise de BNR, pe analize profesionale editate de specialişti în domeniu bancar – (...)– iar judecăţile de valoare în contextul tuturor acestor dovezi nu sunt altceva decât argumente logice ale celor afirmate.

Tot Curtea a apreciat afirmaţiile reclamantului ca fiind un melanj între judecăţi de valoare şi imputări de fapt, remarcând încercarea reclamantului de a-şi susţine cu elemente de fapt alegaţiile ceea ce conduce la ideea că acesta a acţionat cu bună-credinţă (Niculescu Dellakeza vs. României).

Apelantul-reclamant precizează că „alegaţiile” sale au fost susţinute cu elemente de fapt şi înscrisuri ce dovedesc că a acţionat cu bună-credinţă.

În conformitate cu reţinerile CEDO a avut o atitudine activă şi în timpul procesului pe fond prin formularea întâmpinării, depunerii tuturor înscrisurilor în susţinerea ei, formularea de două cereri de probatorii pentru a se depune la dosar acte care emană de la (...). Este de neînţeles pentru el de ce instanţa de fond a considerat, că tot timpul a acţionat cu rea-credinţă atâta timp cât în timpul procesului instanţa a respins cele două cereri de probe.

În ceea ce priveşte baza factuala pe care instanţele naţionale o solicită în cazul unor imputaţii de fapt sau chiar judecăţi de valoare trebuie amintit că în jurisprudenţa Curţii s-a apreciat că o soluţie de neîncepere a urmăririi penale sau de netrimitere în judecată a persoanei supuse criticii nu conduce automat la reţinerea caracterului fals al afirmaţiilor imputate, fiind necesar să se analizeze explicaţiile şi probele furnizate de autorul alegaţiilor, corelând în mod necesar elementele probatorii cu cele privind bună-credinţă.

De pildă, Curtea a remarcat că instanţele naţionale au apreciat că rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoana criticată au fost suficiente pentru a stabili că informaţiile din cartea publicată de reclamantă erau false, fără însă a acorda nicio valoare probatorie mijloacelor de probă aduse de către reclamantă. Chiar dacă reclamanta nu a putut proba în faţa instanţelor naţionale că susţinerile sale aveau o bază factuală suficientă, Curtea a observat că reclamanta s-a implicat în mod efectiv în proces, a propus în mod constant să realizeze proba verităţii celor afirmate, comportamentul său privit în ansamblu demonstrează că reclamanta a acţionat cu bună-credinţă, convinsă fiind că există a problemă de deontologie în ceea ce-l priveşte pe I.E. (Ileana Constantinescu c. României).

Aceeaşi atitudine activă a avut-o şi el pe parcursul procesului, învederează apelantul-pârât, încercând să demonstreze în permanenţă cele susţinute.

Curtea mai reţine că modalitatea de exercitare a libertăţii de exprimare este, de asemenea, împreună cu esenţa ideilor şi informaţiilor exprimate, protejată de art. 10 din Convenţie. Nu este de competenţa Curţii şi nici a instanţelor naţionale să se substituie presei pentru a afirma ce tehnică de redactare ar trebui să fie adoptată de jurnalişti. Curtea, fără a nega caracterul provocator al unor expresii, a considerat că libertatea jurnalistică acoperă şi recurgerea la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (Ieremion c. României).

Stilul jurnalistic, satira, caricatura, ironia constituie părţi ale comunicării ca formă de expresie şi sunt astfel protejate împreuna cu conţinutul expresiei.

Exprimarea sa "ori incapabili, ori corupţi" şi întrebarea "mercurial cu mită?" intră în stilul jurnalistic de a exprima o opinie. Cu riscul de a se repeta, apelantul-pârât reaminteşte că atât judecata de valoare cât şi întrebarea pur jurnalistică se referă la persoane profesioniste într-un domeniu strict: sistemul bancar. Probabil că adevărata problemă semnalată de el şi care i-a deranjat foarte tare pe liderii (...), (...)şi (...)este cea referitoare la următoarea stare de fapt: că (...) a înregistrat într-un timp foarte scurt credite neperformante de peste 3 miliarde de euro, aspect recunoscut de către persoanele respective după ce BNR i-a obligat printr-o decizie, iar el a dezvoltat acest subiect tabu pentru (...) într-un studiu de caz.

Referitor la lipsa prejudiciului, apelantul-pârât arată următoarele:

Afectarea dreptului la imagine al unei persoane juridice atrage după sine pierderi materiale (pierderea clientelei, a cotei de piaţă etc. în cazul (...)).

(...) SA nu a făcut dovada că a suferit nici un prejudiciu moral şi nici material.

Cadrul procesual a fost fixat de reclamanta prin invocarea strictă a prejudiciului cauzat persoanei juridice, (...) SA, nu persoanelor fizice din conducerea acestei societăţi. Calitatea de reclamantă şi protecţia cerută a drepturilor subiective aparţine (...) SA; în concluzie, raportarea elementelor răspunderii delictuale (fapta ilicită, prejudiciu, raport cauzalitate şi vinovăţie) trebuie realizată raportat la societate, nu la persoanele fizice – prepuşi ai acesteia.

Raportat la reclamanta, (...) SA, nu este îndeplinit niciunul dintre elementele răspunderii delictuale. Faptele invocate privesc de fapt prepuşi ai băncii, în realizarea defectuoasă a competentelor lor. Nu există niciun prejudiciu cauzat societăţi, aşa cum nu există nici o vinovăţie faţă de acesta. În sentinţa atacată de el, arată apelantul-pârât, instanţa nu a făcut dovada prejudiciului adus (...) de textele sale.

Daunele morale solicitate pentru o persoană juridică nu au suport legal.

Societatea reclamantă are un scop pur comercial, conform legilor de înfiinţare şi statutelor sale. Aceasta evoluează în domeniul pur comercial al profitului. Orice prejudiciu adus ei este cuantificabil şi pur comercial.

Noţiunea de daune morale acoperă domeniul strict uman, al sentimentelor, al suferinţei, al demnităţii. Încercarea de "umanizare" a societăţilor nu are acoperire în reglementarea societăţilor, inclusiv a capacitaţii lor de folosinţă.

(...) Group Bank însăşi, proprietara (...), prin (...)a emis un comunicat în ziua de joi, 3 iulie 2014, conform documentului din anexa 4 la cererea de chemare în judecată (comunicat (...) Group şi Mediafax din 3 iulie 2014) prin care se arăta că "... (...) anticipează pentru acest an creşterea costurilor de risc de la un nivel estimat anterior la 1,7 miliarde de euro la 2A miliarde de euro din cauza majorării provizioanelor în Ungaria şi România ...".

În urma acestui anunţ, pe Bursa de la Viena, vineri 4 iulie 2014, acţiunile (...) au scăzut cu "16%", conform documentului din anexa 5 la cererea de chemare în judecată (informare Bloomberg – cea mai importantă televiziune din lume de informaţii financiare).

După cum se poate vedea din Anexa 7 la cererea de chemare în judecată, graficul valorii (...) Group pe Bursa de Valori Bucureşti, articolul său nu a zdruncinat nici măcar cu o centimă valoarea (...) pe Bursa de la Bucureşti – dar este arătat ca un paria, ca un feroce denigrator al instituţiei (...). În comparaţie cu declaraţiile şi comunicatele lui (...)care au produs dereglări majore de imagine şi pagube financiare de zeci de milioane de euro pentru (...) Group pe bursele internaţionale, cuvintele sale, menţionează apelantul-pârât, sunt ca o adiere de vânt pe la colţurile impozantelor sedii (...).

Prejudiciul invocat trebuia probat strict în persoana reclamantei, (...) SA.

Fiind societate ce evoluează în domeniul comercial, reclamanta trebuia să fie în măsură să indice exact valoarea prejudiciului patrimonial în măsura în care acesta exista. Eventuale şi pretinse daune morale care privesc persoanele fizice, conducători ai (...), nu fac obiectul acţiunii de faţă.

Apelantul-pârât susţine că în mod greşit instanţa a reţinut că nu a acordat drept la replică, în data de 16.07.2014 a trimis pe E-mail la (...) o solicitare de informaţii cu privire la creditele neperformante, aşa cum rezultă din anexa 16 la cererea de chemare în judecată. Nici la acest E-mail nu a primit răspuns, ceea ce denotă "buna colaborare" cu presa a reprezentanţilor (...). Apelantul-pârât menţionează faptul că la biroul de presă al (...) este cunoscut şi înregistrat în bazele de date de peste 18 ani, astfel că nu înţelege lipsa de comunicare a reprezentanţilor (...). De aceea nu înţelege de ce nu au solicitat drept la replică, ci l-au acţionat direct în justiţie.

Reclamanta invocă faptul că nu i s-a acordat dreptul la replică. Aşa cum a arătat mai sus, în fapt, această cerere nu este o solicitare de drept la replică, ci este un ordin de a retracta informaţiile publicate, de fapt o imixtiune gravă la libertatea de exprimare, o demonstraţie de forţă, nu o bună colaborare cu presa.

Ziarul P a oferit întotdeauna Dreptul la Replică atunci când i s-a solicitat.

În anexa 18 la cererea de chemare în judecată a depus un singur Drept la Replică publicat de către ziarul P, pentru a nu încărca dosarul instanţei.

Apelantul-pârât învederează că este acuzat că a întinat imaginea celor care conduc (...) şi (...) Group Bank, respectiv imaginea preşedintelui (...) (...) Consideră că cei doi şi-au pângărit singuri imaginea în faţa acţionarilor (...) şi (...) în momentul când au negociat un posibil bonus de performanţă – în timp ce băncile coordonate de ei înregistrau pierderi de miliarde de euro. Este de notorietate faptul, chiar din declaraţiile lui (...)că (...)a negociat cu preşedintele (...) un bonus de performanţă. Iată declaraţia lui (...): "Suntem în discuţii pentru un bonus de performanţă pentru restructurarea băncii, bazat pe atingerea unui target în privinţa profitului net şi al indicatorului cost income ratio." – Anexa 20 la cererea de chemare în judecată.

Deşi în media românească se lansase informaţia adevărată că (...)preşedintele (...), locuieşte în Blocul  construit de (...)din banii deturnaţi din împrumutul obţinut de (...) de la STAT + (...), nu a folosit această informaţie de tip presă tabloidă – anexa 21 la cererea de chemare în judecată, pentru a păstra tonul serios al studiului său, pentru că ţelul său a fost de a demonstra că anumiţi patroni de firmă certaţi cu legea păcălesc sau corup înalţi funcţionari de stat şi/sau şefi de instituţii particulare nu să ducă articolele în zona de cancan pentru a obţine facil un aşa zis rating. Apelantul-pârât reaminteşte că fondurile folosite de (...)pentru a construi blocul de pe strada  din Bucureşti au provenit şi din conturile (...).

Apelantul-pârâtă mai precizează că, în calitate de jurnalist, potrivit art. 3 alin. 4 din Constituţia României referitor la Dreptul la informaţie, este obligat să asigure informarea corectă a opiniei publice.

În drept, art. 30 din Constituţie, art. 70 Codul civil, codul deontologic al ziaristului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11, articolul 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Curtea va analiza cu prioritate apelul declarat de pârâtul (...), având în vedere faptul că prin acesta sunt supuse cenzurii instanţei de control judiciar temeinicia şi legalitatea soluţiei pronunţate de tribunal cu privire la primul capăt de cerere, cadru procesual în care instanţa are de analizat întrunirea, în raport de situaţia de fapt reieşită din probe, a condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Analiza apelului declarat de pârâtul (...)

Dintre mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale reglementate de art. 253 C.pr.civ., reclamanta (...) a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat acesteia prin articolul de presă în litigiu, sub forma acordării unei sume cu titlu de daune morale şi sub forma obligării proprietarului publicaţiei P şi a site-ului ..l. la publicării hotărârii judecătoreşti.

Potrivit art. 253 alin. 3 lit. a) C.pr.civ. cel care a suferit o încălcare a unor drepturi nepatrimoniale poate cere instanţei judecătoreşti să îl oblige pe autorul faptei la publicarea hotărârii, pe cheltuiala acestuia.

De asemenea, potrivit art. 253 alin. 4, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Potrivit art. 257 C.pr.civ., aceste dispoziţii se aplică, prin asemănare, şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice.

Într-un prim set de critici, apelantul-pârât contestă situaţia de fapt reţinută de tribunal, atât din perspectiva greşitei analize a probelor administrate în primă instanţă, cât şi din perspectiva greşitei respingeri a probelor propuse de către pârât a fi administrate în cauză.

Criticile sunt întemeiate.

Sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt, Curtea constată că, într-adevăr, tribunalul s-a limitat la a reda conţinutul articolului incriminat, fără a stabili, pe bază de probe, contextul în care a fost redactat articolul şi gradul de veridicitate ale acestuia, elemente de fapt care erau imperativ necesare instanţei la momentul evaluării asupra bunei credinţe a ziaristului, criteriu legal ce se impunea instanţei în realizarea demersului de stabilire a modului în care pârâtul a respectat limitele prevăzute de art. 75 Cod civil.

Faţă de principiul actor incumbit probatio, sarcina dovedirii existenţei cumulative a condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale aparţine persoanei care reclamă prejudicierea sa, respectiv reclamantei, urmând ca autorul faptei prejudiciabile să fie ţinut a dovedi un motiv justificativ (consimţământul victimei ori respectarea limitelor prevăzute de art. 75 Cod civil).

Prin cererea de probatorii înregistrată la dosarul de fond la data de 17.06.2015 (fila 217 dosar fond, vol. II) pârâtul urmărea să probeze veridicitatea afirmaţiilor cuprinse în articolul în litigiu, probele fiind relevante şi sub aspectul stabilirii contextului în care a fost redactat acest articol, motiv pentru care Curtea constată că în mod greşit tribunalul a respins solicitarea pârâtului de administrare a probei cu înscrisuri solicitate de pârât.

În faza de apel, la solicitarea Curţii, (...)a comunicat adresa nr. DJ260473/2/14.02.2017, însoţită de actul adiţional nr. 43/11213/Q/30.06.2014 şi de graficul de rambursare aplicabil la data de 16.07.2014, iar Banca Naţională a României a comunicat la dosar extras din Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 39/23.01.2014, extras din Ordinul Prim-viceguvernatorului BNR nr. 34/27.03.2014 privind dispunerea unor măsuri (...); extras din Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 296/26.10.2015 şi la BNR sub nr. 15895/26.10.2015, extras din Ordinul Prim-viceguvernatorului BNR nr. 1/5.01.2016 privind dispunerea unor măsuri (...) şi extras din Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 556/3.11.2016.

Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, Curtea reţine, în cadrul situaţiei de fapt, următoarele:

În data de 16.07.2014 pe site-ul ..l. a fost publicat articolul de presă intitulat „(...), tradus de reţeaua (...). Credite neperformante şi deturnare de fonduri nerambursabile”, articol semnat de pârâtul (...).

Sub un prim aspect, din preambulul articolul rezultă faptul că acesta se integrează într-un context mai larg, în care două jurnale de nişă din zona economică-financiară (Bursa şi Ziarul Financiar) au publicat în aceeaşi zi articole având ca subiect realizarea unor anchete jurnalistice referitoare la pierderile înregistrate de (...) şi la cauzele acestora.

În al doilea rând, sub aspectul calificării afirmaţiilor cuprinse în acest articol, Curtea constată că afirmaţiile apelantului-pârât reprezintă un melanj de fapte şi de judecăţi de valoare.

Din prima categorie, a afirmaţiilor factuale, fac parte următoarele: „În categoria creditelor neperformante deţinute de (...) intră şi cel de peste 20 de milioane de euro acordat firmei (...), abatorul care deserveşte (...)”; „până la data când publicăm această anchetă, (...) nu a plătit nici măcar o rată către (...) din cei peste 20 de milioane obţinuţi – iar de dobândă nici nu poate fi vorba!”.

Din cea de-a doua categorie, a judecăţilor de valoare, articolul afirmă, în subtitlul „Incapabilii lui (...), că „bancherii austriacului (...)sunt ori incapabili, ori corupţi”, la „P.S.” menţionează că: „Aici îşi face apariţia o nevinovată întrebare jurnalistică: Bancherii şmenari de la (...) vor deschide un mercurial cu mita ce trebuie dată de afacerişti oneroşi pentru a nu fi executate creditele neperformante, ci pentru a le prelungi în defavoarea băncii? Întrebarea are şi un pui curios: Cât la sută din valoarea creditului va fi comisionul bancherului?”, precum şi faptul că „Prea mute investiţii s-au dovedit neperformante, iar doctorul BNR a decis ca hemoragia din sistemul bancar să fie grabnic stopată”

Tot sub aspectul situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate în faţa instanţei de apel, se mai reţine că, în Raportul de supraveghere nr. 39/23.01.2014 Banca Naţională a României a constatat, în cadrul acţiunii de inspecţie din perioada 18.11.-29.11.2013, că, în cazul debitorului (...), „gradul de acoperire cu ajustări prudenţiale şi/sau de depreciere este insuficient având în vedere riscurile asumate de bancă. Conform aceluiaşi Raport, expunerea totală structurată faţă de debitorul (...) SRL, aparţinând grupului de debitori (...) – (...), aferentă a 3 facilităţi de credit, a fost clasificată în categoria Pierdere 1 (performanţă financiară 0).

În urma acestui Raport de supraveghere, prin Ordinul Prim-viceguvernatorului BNR nr. 34/27.03.2014 s-a dispus (...) constituirea de cerinţe suplimentare de fonduri proprii la nivelul expunerii nete, faţă de debitorul (...), în termen de 30 de zile lucrătoare de la momentul primirii ordinului, precum şi informarea în scris a BNR despre stadiul de îndeplinire a măsurilor.

În continuare, prin Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 296/26.10.2015 şi la BNR sub nr. 15895/26.10.2015, BNR a identificat, la data de 31.03.2015, mai multe concentrări de risc la nivelul (...), din valoarea totală a acestora 26,3% fiind clasificate ca expuneri neperformante, iar cele mai mari creanţe neperformante au fost constatate a fi înregistrate de grupul (...) – 199 milioane lei.

Din înscrisul intitulat „Analiza riscului de credit pe baza verificării unui eşantion de documentaţii de credit”, instanţa a reţinut că BNR a constatat că nu există elemente care să conducă la concluzia unor modificări semnificative în situaţia financiară şi implicit la nivelul capacităţii de rambursare a debitorilor, fiind exemplificat, în acest sens, debitorul (...), în privinţa căruia s-a constatat că (...) a propus pentru acest debitor ca soluţie de restructurare ştergerea unei părţi din datoria debitorului faţă de bancă (6.800.000 euro) în schimbul unei părţi din capitalul social, deşi echipa de inspecţie din cadrul BNR a arătat că acest tip de restructurare nu era formalizat în procedurile băncii.

Din Fişa de analiză debitor (...), se reţine calificarea dată de BNR activului ca fiind „neperformant depreciat”, precum şi calificarea contractului de credit nr. 43/11213712.04.2012 ca fiind „o facilitate de tip umbrelă debitorilor” (...), respectiv o facilitate de credit de tip multi-produs şi multi-devize.

În ceea ce priveşte cadrul legal, Curtea reţine că speţa de faţă pune în discuţie echilibrul necesar a fi păstrat între dreptul la liberă exprimare al jurnalistului și dreptul la viață privată la unei persoane juridice, în care onoarea, demnitatea și reputația primesc accente specifice.

Curtea porneşte de la principiul conform căruia ambele drepturi ce se află în conflict sunt garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi necesită, a priori, un respect egal.

Reglementarea libertății de exprimare și a condițiilor de exercitare a acesteia este cuprinsă atât în norme interne, cât și în norme internaționale, ratificate sau adoptate de statul român.

Legea fundamentală prevede, la art. 31 alin. 4, că „mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”, iar la art. 30 alin. 6, că „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

De asemenea, potrivit art. 30 alin. 8 din Constituţia României: „răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare (s.n.), al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii”, respectiv, în condiţiile dreptului comun, corect reținute în speţă ca fiind cele ale art. 1349 şi urm. din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare.

Întrucât angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor ar echivala cu o ingerinţă a unei autorităţi publice în dreptul la liberă exprimare garantat de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este aplicabilă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile prevăzute de art. 10 paragraful 2 pentru justificarea ingerinţei.

Potrivit art. 10 paragraful 2 din Convenţie, exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Rezultă că dreptul garantat de art. 10 din Convenţie nu este unul absolut; cu alte cuvinte, libertatea de exprimare, ca drept esenţial într-o societate democratică, nu poate fi exercitată dincolo de orice limite.

Astfel, pentru a fi justificată în raport de dispoziţiile art. 10 par. 2 din Convenţie, ingerinţa în dreptul la libera exprimare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. să fie prevăzută de lege:

2. să urmărească un scop legitim, respectiv protecţia moralei, reputaţiei sau a drepturilor altora:

3. să fie necesară într-o societate democratică.

În ceea ce priveşte dreptul la viaţa privată, Curtea Europeană a statuat, în jurisprudenţa sa, că noţiunea de viaţă privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, cum ar fi numele, imaginea, integritatea sa fizică şi morală; garanţia oferită de art. 8 din Convenţie fiind destinată, în principal, să asigure dezvoltarea, fără ingerinţe din afară, a personalităţii fiecărui individ în relaţiile cu semenii. Aşadar, există o zonă de interacţiune între individ şi terţi care, chiar şi într-un context public, aparţine „vieţii private” (a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei, cererea nr. 59320/00, paragraful 50). De asemenea, s-a statuat că „dreptul la apărarea reputaţiei este un drept care, în calitate de element al vieţii private, este legat de art. 8 din Convenţie” (a se vedea Chauvy şi alţii împotriva Franţei, nr. 64915/01, paragraful 70).

Totodată, Curtea europeană a arătat că trebuie găsit un echilibru între libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată, care cade sub incidenţa art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmaţiilor denigratoare, dacă afirmaţiile reprezintă situaţii factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare şi reiterate în public, prin mijloace de comunicare prin presă şi mass-media cu rea-credinţă (cauza Petrina împotriva României, cauza Andreescu împotriva României).

Instanţa europeană a statuat, în cauza Sipoş împotriva României, că, „îi revine Curții sarcina de a stabili dacă statul, în contextul obligaţiilor pozitive care decurg din art. 8 din Convenţie, a administrat un just echilibru între protecţia dreptului reclamantei la reputaţia sa, element constituent al dreptului la protecţia vieţii private, şi libertatea de exprimare protejată la art. 10 (Petrina, citată anterior, par. 36; Von Hannover împotriva Germaniei, par. 70). Astfel, Curtea Europeană consideră că obligaţia pozitivă care decurge din art. 8 din Convenţie trebuie să se aplice în cazul în care afirmaţiile susceptibile să afecteze reputaţia unei persoane depăşesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenţie (Petrina, citată anterior, par. 39)”.

Curtea europeană a stabilit cu valoare de principiu că art. 10 par. 2 din Convenție presupune îndatoriri și responsabilități, aplicabile deopotrivă și jurnaliștilor, persoane care au posibilitatea de a aduce la cunoștința opiniei publice, în mod real și efectiv, informații referitoare la diferite persoane, atunci când este vorba de un interes general semnificativ.

În jurisprudența sa, Curtea europeană a stabilit că art. 10 din Convenție autorizează ingerințele în libertatea de exprimare în scopul de a proteja reputația terților, dacă astfel de ingerințe păstrează un raport de proporționalitate analizat din perspectiva circumstanţelor particulare ale fiecărei cauze.

Aplicând aceste reguli jurisprudenţiale la situaţia de fapt din speţă, expusă în cele ce preced, Curtea are de analizat în ce măsură este păstrat echilibrul între protecţia celor două valori garantate de Convenţie, în raport de criteriile stabilite de CEDO în jurisprudenţa sa: contribuţia la o dezbatere de interes general, gradul de notorietate al persoanei vizate, obiectul articolului, gradul de veridicitate al informaţiei, forma şi repercusiunile articolului, raportul dintre faptele imputate şi judecăţile de valoare.

În primul rând, în ceea ce priveşte contextul general al articolului, Curtea reţine că acesta a fost generat de necesitatea de a da curs unui interes general. Necesitatea de informare a publicului transpare din modalitatea în care este conceput articolul în cauză, premisa de la care pleacă autorul fiind aceea că două ziare din domeniul economic-financiar au demarat, la rândul lor, o anchetă jurnalistică legată de acordarea de către bănci a unor credite neperformante.

În al doilea rând, verificând caracterul pretins defăimător al articolului, Curtea constată că s-a făcut dovada veridicităţii faptelor imputate reclamantei, atât timp cât prin Raportul de supraveghere din data de 23.01.2014 Banca Naţională a României a constatat că (...) a încheiat cu debitorul (...) un contract de credit (nr. 43/11213712.04.2012) „de tip umbrelă”, în care „gradul de acoperire cu ajustări prudenţiale şi/sau de depreciere era insuficient având în vedere riscurile asumate de bancă”, facilitatea de credit acordată de (...) fiind clasificată de BNR în categoria Pierdere 1 (performanţă financiară 0).

Din conduita procesuală avută de apelatul-pârât de-a lungul procesului Curtea mai reţine preocuparea acestuia de a face dovada veridicităţii şi a fiabilităţii informaţiilor difuzate.

În al treilea rând, sub aspectul raportului dintre fapte şi judecăţi de valoare, instanţa a avut în vedere faptul că instanţa de contencios a drepturilor omului a distins în mod constant, în jurisprudenţa sa, între fapte şi judecăţi de valoare, arătând că fapta de a acuza o anumită persoană implică obligaţia de a furniza o bază factuală suficientă. În privinţa celor din urmă, CEDO a stabilit că o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază factuală.

Curtea reţine că jurnalistul a acţionat cu bună-credinţă, informând publicul cu privire la un subiect de interes general, mesajul fiind bazat pe informaţii verificabile şi care, având în vedere probele administrate în faza de apel, s-au dovedit a fi exacte.

Rapoartele de supraveghere întocmite de BNR şi Ordinul emis de Prim-viceguvernatorului BNR, ambele anterioare publicării articolului în litigiu, se constituie într-o bază factuală solidă, reprezentând suportul probatoriu al faptelor imputate reclamantei (...) şi, în concret, conducerii acesteia.

La rândul lor, judecăţile de valoare nu depăşesc limitele criticilor acceptabile în temeiul art. 10 CEDO, instanţa reţinând că nu sunt "lipsite total de o bază reală", în condiţiile în care incapacitatea (...) de a recupera creditul neperformant a fost constatată chiar de inspectorii BNR printr-un raport de control având dată anterioară publicării articolului.

Curtea are în vedere, de asemenea, faptul că libertatea jurnalistică cuprinde şi posibila recurgere la o anumită doză de exagerare, ba chiar de provocare.

Jurisprudenţa CEDO este în sensul că libertatea de exprimare acoperă nu numai informaţiile şi ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi pe acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei.

Din forma, stilul articolului şi contextul afirmaţiilor având natura judecăţilor de valoare (incapabilii lui (...)corupţi, bancherii şmenari de la (...) au deschis un mercurial cu mită pentru a nu fi executate creditele neperformante, doctorul BNR a decis ca hemoragia din sistemul bancar să fie grabnic stopată) se poate aprecia că unele aserţiuni au caracter ofensator, însă Curtea apreciază că apelantul-pârât nu a depăşit doza de exagerare şi de provocare admisibile, prin raportare la scopul declarat al investigaţiei jurnalistice şi la chestiunile pe care autorul a dorit să le supună dezbaterii publice.

Piaţa de capital şi oamenii care o administrează constituie subiecte de interes public ce este imperios necesar a fi dezbătute în spaţiul public, iar ziaristul şi-a susţinut cu elemente de fapt opiniile personale despre profesionalismul persoanelor din conducerea (...), ceea ce conduce Curtea la concluzia că acesta a acţionat cu bună-credinţă, respectiv cu scopul de a informa publicul cu privire la o chestiune de interes general, iar nu cu intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia reclamantei.

Pe baza materialului probator al cauzei, Curtea a reţinut că o bază factuală suficientă a creat convingerea jurnalistului că faptele prezentate sunt reale.

 Tot ca urmare a acestei baze factuale suficiente, Curtea consideră drept acceptabilă doza de exagerare, limbajul şi termenii folosiţi de apelantul-pârât fiind meniţi să stârnească interesul cititorilor.

Prin urmare, caracterul notoriu al persoanei vizate, coroborat cu subiectul de interes general al investigaţiei jurnalistice şi în raport de existenţa unei baze factuale suficiente, apte să dovedească veridicitatea informaţiilor publicate, sunt elemente de fapt care au stat la baza constatării Curţii în sensul că articolul în litigiu nu a depăşit limitele libertăţii de exprimare.

Motivul de apel referitor la lipsa calităţii de reclamanţi a persoanelor din conducerea (...) nu a fost reţinut de Curte, deoarece imaginea băncii ca persoană juridică este legată în mod direct de imaginea persoanelor din conducerea acesteia, articolul vizând activitatea acestor persoane în legătură cu activitatea desfăşurată în cadrul băncii.

Codul civil a clasificat drepturile personalităţii în două categorii: drepturi care ocrotesc corpul uman şi funcţiile sale biologice şi psihice şi drepturi care ocrotesc valori morale. Prima categorie de drepturi este legată strâns de persoana fizică; pe când drepturile din cea de-a doua categorie pot aparţine şi unei persoane juridice.

Din cea de-a doua categorie fac parte dreptul la demnitate, dreptul la liberă exprimare, dreptul la viaţă privată, dreptul la imagine.

Protecţia (prin reglementarea interdicţiei de a i se aduce atingere) dreptului la demnitate este asigurată în egală măsură atât unei persoane fizice cât şi unei persoane juridice, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 257 Cod civil - potrivit cărora, mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale sunt aplicabile, prin asemănare, şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 şi 2 C.pr.civ., Curtea a admis apelul declarat de (...), a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Analiza apelului declarat de reclamanta (...):

Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei (...) să publice hotărârea în cotidianul P şi pe site-ul ..l. a fost în mod corect respins de tribunal, însă Curtea va substitui motivarea acestei soluţii.

Curtea a respins ca nefondat primul capăt de cerere, prin care reclamanta (...) a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat acesteia prin articolul de presă în litigiu, sub forma acordării unei sume cu titlu de daune morale, constatând că nu sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, neexistând o faptă ilicită în sensul art. 72 şi 75 alin. 2 Cod civil.

Drept consecinţă, în lipsa constatării de către instanţă a încălcării dreptului nepatrimonial al reclamantei, nu este întrunită nici premisa de aplicare a dispoziţiilor art. 253 alin. 3 lit. a) C.pr.civ. pentru a se putea dispune obligarea pârâtei (...) la publicării hotărârii judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă (...), ca nefondat.

5. Domeniu: Ordonanţă preşedinţială. Proprietate intelectuală.

În materia drepturilor de proprietate industrială cerinţa urgenţei este prezumată de legiuitor, din simpla constatare că dreptul de proprietate industrială este încălcat.

Prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită, în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite.

Prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.

Or, în materia drepturilor de proprietate industrială, în care accentul cade pe cerinţa asigurării şi respectării drepturilor de proprietate industrială pe toată perioada de valabilitate, dovada contrară consta în a proba că respectivul drept de proprietate industrială nu mai este încălcat.

-art. 90 alin. 1 din Regulamentul nr. 6/2002/CE privind desenele şi modelele comunitare:

(decizia civilă nr. 1007 A/ 10.11.2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 4-a civila)

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.06.2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a III-a Civilă, sub nr. 23886/3/2017, (...)a formulat ordonanţă preşedinţială, în temeiul dispoziţiilor art. 979 şi al art. 997 Cod procedură civilă, în contradictoriu cu pârâta (...) solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună de urgenţă şi fără citarea părţilor, în mod provizoriu, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contrafacere ce face obiectul dosarului nr. 23885/3/2017 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă:

- interzicerea producerii, importului, exportului, distribuirii, comercializării şi oricărui act de folosinţă în activitatea comercială, inclusiv online a pantofilor sport identificaţi prin codul, culorile bleumarin şi galben, comercializaţi prin intermediul magazinului pârâtei (Anexa 3), precum şi a oricăror alte produse încorporând în mod neautorizat desenele/modelele nr. şi nr., aparţinând reclamantei (...) SE şi imitând fraudulos produsele comercializate de (...);

- retragerea de îndată de pe piaţă a pantofilor sport identificaţi prin codul, culorile bleumarin şi galben, comercializaţi prin intermediul magazinului pârâtei;

Reclamanta a solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta îi încalcă drepturile conferite de desenele/modelele industriale înregistrate, prin comercializarea şi distribuirea de produse încorporând desenele/modelele sale, fără acordul său. A arătat că este titulara următoarelor drepturilor de proprietate intelectuală asupra desenului/modelului industrial nr. (Anexa nr. 5), asupra desenului/modelului industrial nr. (Anexa nr. 6).

Produsele (...) (...)sunt o ediţie specială realizată de (...) SE în colaborare cu starul internaţional. Talpa de cauciuc este bazată pe designul (...) (de unde şi numele colecţiei), cu margini canelate pentru un look modern, produsele fiind cunoscute şi apreciate de consumatorii săi, pentru calitatea lor deosebită, dobândind o bună reputaţie în scurt timp de la momentul începerii comercializării.

(...)comercializează produse de încălţăminte pe aceeaşi piaţă relevantă unde activează şi ea, a menţionat reclamanta, având astfel obligaţia de a respecta toate drepturile competitorilor săi, inclusiv drepturile exclusive de proprietate intelectuală. Pârâta nu se află la prima faptă de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală ale (...) SE, în anul 2015 fiind formulată o acţiune civilă în contrafacere şi o ordonanţă preşedinţială împotriva acesteia, pentru încălcarea drepturilor de marcă (Anexa 7 – sentinţa nr. 486/07.04.2015 a Tribunalului Bucureşti, dosar nr.).

Reclamanta a identificat la comercializare, în magazinul situat în incinta produsele identificate prin codul, culorile bleumarin şi galben, care încorporează desenele/modelele industriale pentru care deţine protecţie Anexa 9 şi Anexa 10). Modul în care pârâta îşi desfăşoară activitatea comercială constituie o încălcare a mai multor dispoziţii legale: reglementările din domeniul proprietăţii intelectuale şi reglementările în materie de combatere a concurentei neloiale, respectiv art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 „(1) Desenul sau modelul industrial comunitar înregistrat conferă titularului său dreptul exclusiv de a-l utiliza şi interzice oricărui terţ utilizarea acestuia fără consimţământul titularului. Prin utilizare, în înţelesul prezentei dispoziţii, se înţelege, în special, fabricarea, ofertarea, introducerea pe piaţă, importul, exportul sau utilizarea propriu-zisă a unui produs în care a fost încorporat sau căruia i s-a aplicat desenul sau modelul în cauză, (...)”, precum şi art. 1 alin. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale („întreprinderile au obligaţia să acţioneze cu respectarea uzanţelor cinstite, în conformitate cu principiul general al bunei-credinţe şi cu prezenta lege”) şi art. 2 alin. 1 („Constituie concurenţă neloială, în sensul prezentei legi, practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă).

Art. 5 pct. a din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale enumera printre actele de concurenţă neloială "folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant".

Referitor la condiţiile specifice ordonanţei preşedinţiale – i) aparenţa dreptului; ii) caracterul provizoriu al măsurii dispuse; iii) neprejudecarea fondului cauzei; iv) dreptul de proprietate intelectuală să facă obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente; v) existenţa riscului unui prejudiciu greu de reparat – reclamanta a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 978 Cod procedură civilă, art. 997 şi urm. Cod procedură civilă şi art. 9 alin. (1) lit. a3 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială.

În ceea ce priveşte condiţia urgenţei, în reglementarea actuală este considerată a fi presupusă şi inclusă în chiar faptul încălcării drepturilor sau iminenţei încălcării acestora, neavând o existenţă separată (astfel cum se întâmplă în dreptul comun). Soluţia este susţinută şi de practica instanţelor de judecată care au decis, în repetate rânduri, că urgenţa nu are o existenţă separată – precum în dreptul comun – întrucât actele de încălcare se desfăşoară continuu şi efectul acestora se amplifică rapid.

În ce priveşte aparenţa dreptului, reclamanta este titulara drepturilor conferite de desenele/modelele înregistrate nr., aspect care justifică aparenţa dreptului în favoarea reclamantei. Totodată, prin data la care a început comercializarea produselor copiate fraudulos de pârâtă, adică mult anterior datei lansării produselor pârâtei, dovedesc şi caracterul legitim al folosinţei formei de produs de către reclamantă, fiind astfel dovedită "aparenţa dreptului" şi din perspectiva actelor de concurenţă neloială.

Prin examinarea sumară a pretenţiilor – actele de contrafacere, respectiv analiza comparativă a pantofilor ce fac obiectul litigiului – se poate constata, a arătat reclamanta, că are în favoarea sa aparenţa dreptului necesar şi suficient pronunţării măsurii urgente şi vremelnice a suspendării oricărui act de vânzare, oferire spre vânzare, distribuire a produselor reprezentând pantofi sport identificaţi prin codul 163013, culorile bleumarin şi galben, în magazinul pârâtei, ca încălcând drepturile exclusive conferite de desenele/modelele industriale. Este uşor de observat că imaginea globală a pantofului pârâtei este identică cu cea a modelului său, a mai arătat reclamanta.

În ceea ce priveşte actele de concurenţă neloială – parazitare – săvârşite de către pârâtă, acestea au fost realizate prin copierea produsului reclamantei, de natură să creeze confuzie.

Măsura care va fi impusă pe cale de ordonanţă preşedinţială urmează a produce efecte până la soluţionarea definitivă a litigiului de fond, deci este o măsură temporară (Anexa nr. 4).

Referitor la neprejudecarea fondului cauzei, reclamanta a arătat că prin măsura solicitată nu se urmăreşte soluţionarea litigiului în fond, având în vedere că instanţa are dreptul doar să „pipăie fondul”, deci instanţa va trebui să verifice doar aparenţa dreptului său şi a folosinţei legitime, analizând sumar forma produsului pârâtei şi comparând această formă cu drepturile şi produsele reclamantei.

În ce priveşte existenţa riscului unui prejudiciu greu de reparat, a arătat că prejudiciul este determinat de încălcarea caracterului exclusiv şi absolut al drepturilor conferite de desenele înregistrate, prin operaţiunile de comercializare/distribuire neautorizate a unor produse încorporând desenele/modelele aparţinând (...) SE.

Pârâta (...)a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca inadmisibilă, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a solicitat în primul rând obligarea reclamantei să depună traducerile în limba română a înscrisurilor depuse de aceasta şi obligarea reclamantei la plata unei cauţiuni conform prevederilor art. 979 alin. 5 Cod procedură civilă, reglementate atunci când măsurile luate prin ordonanţa preşedinţială sunt de natură să creeze un prejudiciu pârâtului. O asemenea măsura se impune având în vedere că promovarea acestei acţiuni a determinat deja pârâta să oprească de la comercializare aceste produse, deşi aceasta mai deţine înregistrate pe stoc asemenea produse, iar în măsura în care ordonanţa preşedinţiala s-ar admite şi acţiunea aferentă fondului cauzei s-ar respinge, pârâta ar fi în imposibilitate de a mai comercializa aceste produse precum şi de a menţine la acelaşi nivel relaţia comercială cu partenerii săi principali.

În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâta este o societate înfiinţată în anul 2015, specializată în vânzarea produselor de tipul încălţămintei, produse pe care le procură în principal de la asociatul său unic, fiind produse puse spre vânzare pe piaţa din Bulgaria, selectate pentru vânzarea în România direct de către asociatul bulgar. Achiziţionarea produselor comercializate de ea, a menţionat pârâta, se face prin cumpărarea lor din China, acestea fiind selectate dintr-un portofoliu de produse puse la dispoziţie de producătorul chinez, modelele achiziţionate nefiind create la comanda sa exclusivă. Astfel cum rezultă şi din documentele anexate întâmpinării, aceste produse intră în Bulgaria mai întâi, sub codurile de produs nr. şi pentru modelul de culoare albastră.

La data de 26.07.2016, reclamanta şi-a înregistrat la nivel european două modele industriale constând în talpa aferentă unui pantof sport, respectiv forma exterioară a unui pantof sport, menţionând că această înscriere a modelului survine ca urmare a colaborării cu un artist internaţional, susţinând că produsele sale şi cele comercializate de ea, pârâta, sunt identice, ea încălcând drepturile reclamantei cu privire la cele două modele industriale. În realitate, pantofii cu talpa groasă reprezintă ultima tendinţă în materie de pantofi sport şi sunt confecţionaţi de o serie de mulţi alţi producători, fără însă a imita sau copia modelele (...), fiind confecţionaţi din materiale uşoare şi nepreţioase.

Pârâta a arătat că în înţelesul prevederilor Regulamentului CE nr. 6/2002, prin desen sau model se înţelege "aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, care îi conferă, în special, caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii sau materialelor şi/sau ornamentaţiei produsului în sine", dar trebuie observat că între produsul reclamantei şi produsul comercializat de către ea, pârâta, nu există identitate. În realitate, aspectul exterior al produselor pe care reclamanta în mod greşit le consideră ca fiind identice prezintă o serie de diferenţe cu privire la culoarea şi materialul folosite, culoarea tălpii, grosimea tălpii, ridurile evidenţiate pe talpă, materialul utilizat în interiorul pantofului, sistemul de închidere prin şireturi, cusăturile tălpii, cusăturile de pe limba pantofului (Anexa 1). Practic, forma "generic similară" şi toate elementele comune invocate de către reclamantă sunt similare multor categorii de pantofi sport existenţi pe piaţa la acest moment.

Un alt element care este de natură să creeze o diferenţiere majoră între produsul reclamantei şi produsul comercializat de către ea, pârâta, care nu poate fi ignorant, este reprezentat de faptul că produsele reclamantei au o caracteristică esenţială şi semnificativă în sensul art. 6 alin. 4 din Legea nr. 192/2002, extrem de relevant şi care face în mod evident distincţia faţă de alte produse sport, respectiv produsele reclamantei sunt inscripţionate cu marca (...).

Ţinând cont de diferenţele evidenţiate mai sus precum şi de faptul că produsele reclamantei sunt comercializate la un preţ superior în comparaţie cu cel practicat de către pârâtă, este mai mult decât evident că nu poate fi creată o confuzie între aceste produse, astfel că prezenta acţiune are un caracter nefondat.

Referitor la condiţiile de admisibilitate, pârâta a arătat că din analiza dispoziţiilor alin. 1 şi 4 ale art. 979 Cod procedură civilă rezultă că pentru admisibilitatea acţiunii având ca obiect luarea unei măsuri provizorii trebuie îndeplinite cumulativ atât i) condiţiile speciale în materie de proprietate intelectuală cât şi ii) condiţiile generale prevăzute de art. 997 Cod procedură civilă în materia ordonanţei preşedinţiale. Potrivit art. 996 şi art. 997 Cod procedură civilă rezultă că pentru a fi dispuse măsuri provizorii pe calea ordonanţei preşedinţiale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- să existe o aparenţă de drept în favoarea reclamantului;

- măsura provizorie să aibă un caracter urgent;

- măsura provizorie să aibă un caracter vremelnic;

- să nu prejudece fondul dreptului.

Conform art. 979 alin. 1 Cod procedură civilă: "Dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimţământul titularului face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii", deci rezultă că în materie de proprietate intelectuală trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii speciale şi anume: să existe o "dovadă credibilă" că dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acţiuni de încălcare ilicită, actuală sau iminentă şi să existe o dovadă credibilă că acţiunea ilicită riscă să cauzeze un prejudiciu greu de reparat.

Cu privire la existenţa unei apartenenţe de drept în favoarea reclamantului, în practică s-a reţinut că această condiţie trebuie analizată în mod prioritar de către instanţă, aceasta din urmă fiind ţinută să nu dispună nicio măsură provizorie până ce nu îşi creează convingerea că în favoarea reclamantului există "aparenţa de drept", iar în cauza dedusă judecăţii, în opinia reclamantei aparenţa de drept rezultă din faptul că aceasta deţine protecţia celor două modele industriale ca urmare a obţinerii celor două certificate de modele industriale, însă, astfel cum s-a arătat şi în expunerea situaţiei de fapt, produsele comercializate de către Parata se aflau pe piaţa cu mult timp înainte ca reclamanta să îşi înregistreze drepturile conferite de desenele/modelele.

Referitor la urgenţă, această condiţie nu poate fi considerată a fi presupusă prin însăşi natura materiei proprietăţii intelectuale şi trebuie să rezulte din fapte concrete. Practic, raportat la situaţia de fapt prezentată, reclamanta nu a adus nicio dovadă cu privire la caracterul absolut necesar şi urgent al interzicerii la momentul actual, neexistând un eventual prejudiciu ce ar fi greu de recuperat, întrucât nu există un risc real de confuzie între produsul comercializat de către pârâtă şi produsul înregistrat de către reclamantă, iar produsele comercializate se adresează unor categorii diferite de consumatori şi nu pot fi confundate. De asemenea, nu s-a făcut dovada încălcării drepturilor, reclamanta neprobând că ar fi suferit un prejudiciu ca urmare a activităţii comerciale desfăşurate de către pârâtă. Din contră, reputaţia reclamantei nu a fost deloc afectată şi se bucură de un enorm succes, astfel cum rezultă din cuprinsul acţiunii.

Referitor la caracterul vremelnic, pârâta a arătat că instanţa trebuie să analizeze şi impactul, ireversibilitatea măsurii dispuse asupra activităţii sale, precum şi prejudiciul produs în măsura în care fondul cauzei urmează a fi respins. În acest sens, a solicitat stabilirea unei cauţiuni, pentru repararea prejudiciului constând în relaţia cu clienţii săi, cărora le sunt distribuite şi vândute aceste produse pe teritoriul României.

Referitor la neprejudecarea fondului, pârâta a învederat că această condiţie nu este îndeplinită, întrucât instanţa nu se poate rezuma doar la verificarea aparenţei dreptului reclamantei şi a utilizării legitime. Prin „neprejudecarea fondului” se înţelege nu aspectul că fondul litigiului face obiectul unui dosar distinct, ci că argumentele părţilor în cererea de ordonanţă preşedinţială nu antamează fondul cauzei. Având în vedere faptul că reclamanta invocă o serie de apărări care antamează fondul cauzei, practic, instanţa va trebui să analizeze comparativ cele două produse şi să aprecieze dacă există elemente de similaritate, astfel încât acestea să poată crea confuzie consumatorilor. Or, în cazul litigiilor de proprietate intelectuală nu se poate face o analiză de suprafaţă a fondului dreptului, existenţa unor certificate de înregistrare a modelului/desenului industrial neechivalând cu încălcarea automată de către ceilalţi comercianţi a drepturilor deţinătorului certificatului, instanţa fiind nevoită pentru a verifica această condiţie cât şi aparenţa în drept însăşi întrunirea condiţiilor acţiunii în contrafacere astfel cum este ea reglementată de legea specială în materie.

Referitor la condiţia dovezii că dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acţiuni de încălcare ilicite, actuale sau iminente, pârâta a arătat că este de bună-credinţă şi la acest moment a sistat comercializarea produsului indicat de către reclamantă, astfel că acţiunea privind instituirea unei măsuri provizorii apare ca lipsită de interes şi de obiect. Cererea reclamantei nu întruneşte cerinţa unui interes actual deoarece au încetat faptele pretins ilicite ale pârâtei, iar admiterea cererii nu ar aduce vreun folos practic.

În ce priveşte condiţia existenţei unei dovezi credibile că acţiunea ilicită riscă să cauzeze un prejudiciu greu de reparat, această condiţie nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu a dovedit faptul că i-au fost încălcate drepturile şi nici consecinţele negative pe care comerţul "pretins ilegal" al pârâtei l-ar fi cauzat în patrimoniul reclamantei, neexistând probe de natură să creeze convingerea că pârâta, prin vânzarea produselor sale, ar acţiona într-o manieră prejudiciabilă pentru reclamantă. De fapt, acţiunea reclamantei ar putea fi calificată ca o acţiune îndreptată în mod abuziv împotriva altor comercianţi în vederea eliminării de pe piaţă a unor concurenţi.

Anexat întâmpinării, pârâta a depus înscrisurile la care face referire.

Prin sentinţa civilă nr. /11.09.2017 Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta (...) SE, în contradictoriu cu pârâta (...)şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.952,95 lei. 

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile ordonanţei preşedinţiale, nefiind incidente nici dispoziţiile privind concurenţa neloială.

Astfel, în ce priveşte aparenţa dreptului, reclamanta este titulara drepturilor conferite de desenele/modelele înregistrate nr., aspect care justifică aparenţa dreptului în favoarea reclamantei, însă nu se poate reţine că produsele pârâtei sunt copii frauduloase ale produselor reclamantei. Din pipăirea sumară a fondului rezultă fără niciun dubiu că impresia globală a pantofilor (...) este aceeaşi cu impresia globală a pantofilor sport care provin de la mulţi producători, având în vedere că aceasta este tendinţa actuală a modei: pantofi cu şiret, având o talpă groasă, tendinţă apărută în 2013 şi menţinută şi în prezent.

La analiza comparativă a pantofilor în litigiu se observă că pantofii pârâtei  se diferenţiază oricum de pantofii (...) cu privire la culoarea şi materialului folosite, culoarea tălpii, grosimea tălpii, ridurile evidenţiate pe talpă, materialul utilizat în interiorul pantofului, sistemul de închidere prin şireturi, cusăturile tălpii, cusăturile de pe limba pantofului. În acest sens, forma "generic similară" şi toate elementele comune invocate de către reclamantă sunt similare multor categorii de pantofi sport existenţi pe piaţă la acest moment. Contrar susţinerilor reclamantei, nu poate fi ignorat elementul care este de natură să creeze o diferenţiere majoră între produsul reclamantei şi produsul comercializat de către pârâtă, reprezentat de faptul că produsele reclamantei au o caracteristică esenţială şi semnificativă, care îl diferenţiază, făcând distincţia faţă de alte produse sport, anume prezenţa mărcii (...) pe pantofii reclamantei, de natură să înlăture orice confuzie cu alte produse ale altor producători.

În ceea ce priveşte condiţia urgenţei, în reglementarea actuală este considerată a fi presupusă şi inclusă în chiar faptul încălcării drepturilor sau iminenţei încălcării acestora, neavând o existenţă separată (astfel cum se întâmplă în dreptul comun), a susţinut reclamanta, însă în prezenta cauză nu s-a făcut dovada încălcării drepturilor de proprietate intelectuală (de către pârâtă, astfel că nu este îndeplinită condiţia urgenţei, neexistând vreo încălcare a drepturilor reclamantei, care nu a probat copierea în mod neloial a produselor sale de către pârâtă, astfel că şi din perspectiva pretinselor acte de concurenţă neloială de care este acuzată pârâta, produsul anterior pretins a fi copiat, prezintă un pantof sport banal care poartă semnele distinctive proprii (...), semnul verbal (...), elementul figurativ reprezentând felina în mişcare (în săritură), precum şi elementul figurativ situat pe lateralele pantofilor sport (...). Elementul special al acestui pantof, „produs de haute fashion”, în care sunt încorporate cele două modele industriale îl reprezintă, în opinia reclamantei, talpa creponată, despre care pretinde că ar fi consacrată de aceasta, în colaborare cu starul Rihanna. Însă elementul special, respectiv talpa (...) reprezintă un standard generic al industriei modei, cum ar fi sau pantoful cu vârful decupat (Prin urmare, nici pantoful (...) şi nici forma tălpii cu acest nume nu reprezintă creaţia reclamantei, nefiind un element nou şi individual al (...). Folosirea şi de către (...) alături de alţi jucători pe piaţa fashion şi retail nu îi creează şi nu îi poate crea monopol şi exclusivitatea asupra unui pantof cu talpa (...). Modelul pantofului sport cu talpa (...) a fost lansat în colecţia 2013-2014 de către creatorul de modă, pantoful cu un aspect cvasi identic fiind şi cel comercializat de pârâtă. Folosirea la scară largă de către o parte importantă a creatorilor de top de încălţăminte pentru sezoanele 2013 – 2017 a unor modele diverse de pantofi cu acest tip de talpă, pe care (...) o foloseşte la distanţă de 4-5 ani cu indicaţia generică „(...)”, demonstrează încă o dată că pentru sezonul 2017, talpa menţionată face parte din standardele industriei. În aceste condiţii, în care reclamanta a preluat un model de talpă încercând să şi-l aproprie în mod exclusiv, deşi era cunoscut de zeci de ani în industria de profil, acuzaţiile de acte de concurenţă neloială nu au putut fi reţinute de instanţă.

Faţă de cele menţionate mai înainte, tribunalul a constatat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile de la art. 979 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât nu s-a probat existenţa acţiunii ilicite de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei. De asemenea, nu  s-a probat că acţiunea ilicită riscă să cauzeze un prejudiciu greu de reparat reclamantei, deci caracterul iminent al prejudiciului pentru prevenirea căruia se solicită măsura provizorie pe calea ordonanţei preşedinţiale nu există, neexistând cazul grabnic reglementat de lege privind condiţia urgenţei, întrucât nu s-a dovedit că se poate crea un prejudiciu de imagine pe piaţă pentru reclamantă, aceasta invocând doar o eventualitate sau o probabilitate în acest sens, fără o dovadă certă. Reclamanta nu a dovedit că ar fi suferit vreo consecinţă negativă ca urmare a activităţii de comerţ a pârâtei, interesul consumatorilor pentru produsele sale nefiind alterat iar reputaţia reclamantei fiind intactă.

Tribunalul a constatat că sunt corecte şi susţinerile pârâtei privind neprejudecarea fondului, nefiind îndeplinită nici această condiţie, întrucât din pipăirea fondului instanţa nu poate verifica în ce măsură există sau nu o încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei, această operaţiune urmând a fi efectuată cu ocazia soluţionării pe fond a cererii de contrafacere formulată de reclamanta din cauză. Având în vedere faptul că reclamanta a invocat o serie de apărări care antamează fondul cauzei, practic, instanţa va trebui să analizeze comparativ cele două produse şi să aprecieze dacă există elemente de similaritate, astfel încât acestea să poată crea confuzie consumatorilor. Or, în cazul litigiilor de proprietate intelectuală nu se poate face o analiză de suprafaţă a fondului dreptului, existenţa unor certificate de înregistrare a modelului/desenului industrial neechivalând cu încălcarea automată de către ceilalţi comercianţi a drepturilor deţinătorului certificatului.

În consecinţă, având în vedere cele expuse mai înainte, reţinând că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantă, tribunalul a respins cererea acesteia în baza dispoziţiilor legale menţionate mai înainte.

Tribunalul a constatat, de asemenea, că nu mai este cazul să se analizeze cererea formulată de pârâtă, privind stabilirea unei cauţiuni în sarcina reclamantei, urmând ca în aplicarea dispoziţiilor de la art. 451-453 Cod procedură civilă să fie obligată reclamanta (...) la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în sumă de 11.952,95 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţelor depuse la dosar.

Împotriva sentinţei civile nr. 1136/2017 a declarat apel reclamanta (...) SE, în motivarea căruia a susţinut următoarele critici:

I. Consideră că cererea de ordonanţă preşedinţială este întemeiată, în speţă fiind îndeplinite condiţiile pentru acordarea ordonanţei preşedinţiale:

- Urgenţa măsurii ce s-a solicitat a fi luată (a);

- Condiţia riscului creării unui prejudiciu greu de reparat (b);

- Caracterul vremelnic al măsurii solicitate (c);

- Neprejudecarea fondului (d).

Analizând separat îndeplinirea condiţiilor ordonanţei preşedinţiale, arată că acestea sunt întrunite, astfel:

a) Condiţia urgenţei

În reglementarea actuală a art. 979 (1) Cod procedură civilă, urgenţa este considerată a fi presupusă şi inclusă în chiar faptul încălcării drepturilor sau iminenţei încălcării acestora, nefiind necesară o altă dovadă distinctă de aceasta. Soluţia este susţinută şi de practica instanţelor de judecată care au decis, în repetate rânduri, că urgenţa nu are o existenţă separată – precum în dreptul comun – întrucât actele de încălcare se desfăşoară continuu şi efectul acestora se amplifică rapid.

Faptul că, în prezent, pârâta a retras produsele de la vânzare, nu înseamnă că aceasta nu poate să înceapă din nou comercializarea după ce ar fi înlăturat pericolul aplicării unor măsuri provizorii. Mai mult, retragerea momentană a produselor de la vânzare (ca urmare a introducerii cererii de chemare în judecată) nu înlătură realitatea încălcării repetate a drepturilor sale arată, apelanta-reclamantă, (aceasta încălcând drepturile sale protejate şi în 2015).

În orice caz, şi dacă s-ar admite că această condiţie se impune a fi îndeplinită, apelanta-reclamantă învederează instanţei faptul că urgenţa rezidă tocmai în actele de încălcare săvârşite de o pârâtă care activează pe aceeaşi piaţă ca şi ea.

b) Condiţia riscului creării unui prejudiciu greu de reparat

Prejudiciul este determinat tocmai de încălcarea caracterului exclusiv şi absolut al drepturilor conferite de desenele înregistrate, prin actele comerciale neautorizate de vânzare a unor produse încorporând desenele aparţinând (...). Pârâta poate avea relaţii contractuale şi comercializa produsele în cauză, aşa încât paguba poate continua să crească până la momentul soluţionării litigiului pe fond în cazul în care nu se dispun măsuri urgente pentru stoparea efectelor cauzate de acţiunile pârâtei.

Nu în ultimul rând:

- textul art. 997 alin. (1) Cod procedură civilă prevede condiţia existenţei riscului unui prejudiciu greu de reparat şi nu dovada producerii acestuia. Aşadar prejudiciul trebuie să fie iminent şi nu actual;

- în prezenta cauză prejudiciul este determinat de încălcarea caracterului exclusiv şi absolut al drepturilor conferite de desenele înregistrate, prin operaţiunile de comercializare/distribuire neautorizate a unor produse încorporând desenele/ modelele aparţinând (...) SE.

Pârâta nu se află la prima faptă de încălcare a drepturilor sale de proprietate intelectuală, susţine apelanta-reclamantă, în anul 2015 fiind formulată o acţiune civilă în contrafacere şi o ordonanţă preşedinţială împotriva acesteia, pentru încălcarea drepturilor de marcă. (A se vedea Anexa 7 – sentinţa nr. 486/07.04.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul de ordonanţă preşedinţială nr. şi extras de pe portal privind existenţa dosarului nr.).

c) Condiţia caracterului vremelnic.

Măsura solicitată a fi impusă pe cale de ordonanţă preşedinţială ar produce efecte până la soluţionarea definitivă a litigiului de fond, deci ar fi o măsură temporară. Solicitarea reclamantei a fost aşadar făcută în litera şi în spiritul legii, respectiv 'În mod provizoriu, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului" de fond.

d) Condiţia neprejudecării fondului

Prin judecarea cererii de ordonanţă preşedinţială nu se prejudecă fondul, întrucât simpla pipăire a fondului oferă premisele necesare admiterii acţiunii. Pe de-o parte, aparenţa dreptului operează în favoarea reclamantei astfel cum instanţele, în practica lor, au apreciat în cazuri similare: „reclamanta are în favoarea sa aparenţa unei situaţii juridice legale, fiind titulara dreptului exclusiv asupra mărcii comunitare figurative nr. (...), drept care i-a fost încălcat de către pârâtă, aceste încălcări putând fi observate printr-o simplă pipăire a fondului”.

Totodată, apelanta-reclamantă mai invocă următoarele:

~ Existenţa probelor certe privind încălcarea

La dosar au fost depuse documente ce atestă existenţa faptei de încălcare, precum fotografii realizate direct în magazinele acesteia, dar şi o factură, atestând că produsele pantofii sport identificaţi prin codul  sunt comercializaţi de către pârâtă.

Comparaţia făcută de pârâtă cu produsele reclamantei nu este deloc în favoarea acesteia, ci chiar a reclamantei, instanţa putând observa prin simpla pipăire a fondului că produsele acesteia preiau elementele esenţiale ale modelelor sale, menţionează apelanta-reclamantă.

Practica Tribunalului Bucureşti în cazuri similare, privind acelaşi gen de produse (tot produse (...)), acelaşi gen de probatoriu, a fost de admitere a ordonanţelor preşedinţiale, menţionând aici sentinţa civilă nr. 817/29.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, , şi sentinţa civilă nr. 876/22.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a Civilă, , ambele sentinţe fiind depuse la dosar.

~ Cu privire lipsa unei identităţi între desenele/modele sale, ce beneficiază de protecţie, şi produsele comercializate de pârâtă, apelanta-reclamantă arată următoarele:

Existenţa unor diferenţe cu privire la numărul de găuri pentru şireturi, forma de bombeu a părţii din faţă a pantofilor, numărul de cusături de pe talpa pantofului, sunt total nerelevante, toate acestea fiind detalii nesemnificative, ce nu au rolul de a schimba impresia globală asupra unui utilizator, aceasta fiind identică.

La determinarea elementelor semnificative ale desenului se va ţine cont de gradul de libertate al creatorului determinat de natura produselor la care se referă desenul, astfel elemente definitorii ale produsului, care îl fac recognoscibil pentru utilizatorul avizat, cum ar fi talpa groasă şi canelată, vor prevala în determinarea impresiei de ansamblu, în faţa oricărui element vizual care este impus de natura şi utilitatea produsului.

De asemenea, argumente precum cel potrivit căruia o diferenţă esenţială ce determină inexistenţa unei identităţi între produse este aplicarea mărcii (...) pe produsele reclamantei şi aplicarea inscripţiei (...)pe cele ale pârâtei, este complet greşit, pârâta aflându-se în gravă eroare, aspect ce se manifestă pe parcursul tuturor apărărilor, cu privire la materia în care ne situăm, aceasta nefiind cea a contrafacerii de mărci, ci cea a contrafacerii de desene/modele.

Faţă de motivele de mai sus, solicită admiterea apelului şi desfiinţarea în tot a sentinţei apelate, iar pe fondul cererii de ordonanţă preşedinţială, să se dispună:

~ În mod provizoriu, până la soluţionarea definitivă a dosarului, interzicerea producerii, importului, exportului, distribuirii, comercializării şi oricărui act de folosinţă în activitatea comercială, inclusiv online a pantofilor sport identificaţi prin, culorile bleumarin şi galben, comercializaţi prin intermediul magazinului pârâtei şi reprezentaţi grafic în Anexa nr. 3, precum şi a oricăror alte produse încorporând în mod neautorizat desenele/modelele, aparţinând (...) SE şi imitând fraudulos produsele comercializate de (...);

~ retragerea de îndată de pe piaţă a pantofilor sport identificaţi prin codul 163013, culorile bleumarin şi galben, comercializaţi prin intermediul magazinului pârâtei şi reprezentaţi grafic în Anexa nr. 3;

~ obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În drept, art. 1000 Cod procedură civilă; art. 19 şi 90 din Regulamentul nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele şi modelele industriale; art. 1, 2 şi 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale; art. 9 alin. l lit. a, art. 11 alin. l din OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta-reclamantă arată următoarele:

a. Hotărârea instanţei prejudecă fondul cauzei şi excede cerinţelor ordonanţei preşedinţiale

Prin hotărârea pronunţată, tribunalul recunoaşte existenţa aparenţei dreptului în favoarea sa, însă respinge existenţa faptei de încălcare, făcând o prejudecare a fondului cauzei, prin comparaţia produselor (...) cu impresia globală a pantofilor sport în general, dar şi a pantofilor pârâtei, precum şi prin analiza noutăţii desenelor reclamantei.

După cum se poate observa chiar din motivarea sentinţei, comparaţia făcută de către instanţă nu se face între desenele reclamantei, astfel cum apar în certificatele de înregistrare ci într-o primă etapă, între pantofii (...) cu pantofii sport existenţi în comerţ în general, iar apoi cu pantofii comercializaţi de pârâtă.

Analiza făcută de instanţă vizând lipsa de noutate a desenelor (...) nu este permisă în procedura unei ordonanţe preşedinţiale. 

În plus, se bazează pe nişte afirmaţii privind o serie de modele anterioare pentru care nu există probe.

Probele depuse la dosar de către pârâtă, odată cu întâmpinarea, privesc o comparaţie între produsele (...) şi produsele pârâtei, comparaţie care este, de altfel, în favoarea admiterii ordonanţei şi nu a respingerii acesteia, precum şi o serie de facturi fiscale, fără niciun document care să privească eventuale anteriorităţi distrugătoare de noutate faţă de desenele sale, susţine apelanta-reclamantă.

Instanţa învestită să judece cererea de ordonanţă preşedinţiala trebuia să verifice doar aparenţa dreptului său şi a folosinţei legitime şi analiza sumară a formei produsului pârâtei şi compararea acesteia cu drepturile şi produsele sale, menţionează apelanta-reclamantă.

Doar analizând impresia de ansamblu a desenelor sale înregistrate la produsele comercializate de pârâtă, instanţa se putea pronunţa asupra impresiei de ansamblu a acestora. 

Or, într-o analiză specifică procedurii ordonanţei preşedinţiale, instanţa era suficient să constate că există o impresie de ansamblu comună a produsului cu modelul înregistrat pentru următoarele detalii semnificative, preluate de produs:

•talpa acestora este de cauciuc, dreaptă, fără toc;

•talpa este de o grosime aproximativ egală de la vârful pantofului, până la călcâi;

•prezintă caneluri verticale pe feţele exterioare, bine reliefate, de aceeaşi grosime şi aflate la aceeaşi distanţă ca şi în cazul produsului original;

•la partea superioară talpa prezintă o bordură cauciucată, acolo unde se îmbină cu partea textilă sau din piele a pantofului;

•produsul pârâtei încorporează inclusiv desenul feţei modelelor sale, arată apelanta-reclamantă respectiv vârful pantofului are aceeaşi formă, aproape semicircular; marginile superioare ale feţei pantofului (pe unde se introduc şireturile) sunt delimitate prin cusături bine reliefate.

Prezenţa unor mici detalii diferite în modelul contestat nu este de natură să înlăture impresia lăsată de desenul înregistrat în ansamblul său. Fiind în prezenţa unui desen înregistrat pentru pantofi, caracterul individual al desenului va fi determinat de utilizatorul avizat tocmai din perspectiva acelor elemente de creaţie estetică ce pot individualiza un pantof şi nu de elemente ornamentale nesemnificative care sunt inapte în a modifica identitatea pantofului din perspectiva utilizatorului avizat.

Nu în ultimul rând, referirea instanţei la existenţa şi altor drepturi pe produsele sale, arată apelanta-reclamantă, nu trebuia să aibă nicio influenţă în prezenta cauză, ce are ca obiect o contrafacere şi concurenţă neloială a unor desene/modele industriale şi nu contrafacere de marcă.

b. Hotărârea instanţei conduce la respingerea de principiu a ordonanţelor preşedinţiale fondate pe desene înregistrate.

Hotărârea instanţei este în acelaşi timp greşită, reţinând că într-un caz de încălcare desen, admiterea unei astfel de cereri s-ar face cu nerespectarea condiţiei neprejudecării fondului.

Soluţia instanţei are sub acest aspect o motivare cu caracter general, chiar principial, motiv pentru care acceptarea ei ar putea conduce la o practică de respingere de plano a tuturor cererilor de ordonanţă preşedinţială fondate pe încălcarea drepturilor titularilor de desene/modele industriale prin actele de comerţ cu produse ce încorporează desenele/modelele înregistrate.

Această practică ar fi împotriva dispoziţiilor legale naţionale şi ale UE, dar şi împotriva practicii judiciare. Tribunalul Bucureşti are o practică constantă în a admite ordonanţe preşedinţiale şi în situaţia în care obiectul acestora este un drept de desen/model industrial, procedura în cazul unor astfel de dosare fiind aceeaşi ca şi in cazul unei ordonanţe având ca obiect un alt drept de proprietate intelectuală.

Instanţa a ignorat hotărârile depuse la dosar pe acelaşi gen de produse.

c) Instanţa interpretează greşit dispoziţiile legale privind condiţia prejudiciului.

Textul art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă prevede condiţia existenţei riscului unui prejudiciu greu de reparat şi nu dovada producerii acestuia. Aşadar, prejudiciul trebuie să fie iminent şi nu actual.

În prezenta cauză prejudiciul este determinat de încălcarea caracterului exclusiv şi absolut al drepturilor conferite de desenele înregistrate, prin operaţiunile de comercializare, distribuire neautorizate a unor produse incorporând desenele/modelele aparţinând (...) SE.

În plus, fiind vorba inclusiv de existenţa riscului producerii unui prejudiciu, motivarea instanţei este total greşită şi neconcordantă legii, pentru că este vorba de îndeplinirea acestei condiţii prin simplul fapt al încălcării drepturilor reclamantei şi a riscului, în lipsa pronunţării unor măsuri provizorii, ca produsele să fie din nou puse în comerţ, simpla promisiune a părţii adverse neoferind vreo garanţie de orice fel că pârâta nu va încălca din nou drepturile sale, arată apelanta-reclamantă.

Aşadar, nu însăşi producerea unui prejudiciu trebuie dovedită, ci doar iminenţa producerii unei pagube prin acţiunile ilicite ale pârâtei, care ar fi dificil de reparat.

d) Instanţa interpretează greşit dispoziţiile privind condiţia urgenţei

Potrivit noilor modificări aduse Codului de procedură civilă urgenţa nu mai este considerată o condiţie separată.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa ignoră faptul că ne aflăm în materia dreptului de proprietate intelectuală unde urgenţa este considerată a fi presupusă şi inclusă în chiar faptul încălcării drepturilor sau iminenţei încălcării acestora, neavând o existenţă separată (astfel cum se întâmplă în dreptul comun), întrucât actele de încălcare se desfăşoară continuu şi efectul acestora se amplifică rapid.

Faptul că, în prezent, pârâta a retras produsele de la vânzare nu înseamnă că aceasta nu poate să înceapă din nou comercializarea după ce ar fi înlăturat pericolul aplicării unor măsuri provizorii, în eventualitatea respingerii ordonanţei preşedinţiale în cauză.

Pentru toate aceste motive, apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat şi completat, modificarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, aşa cum a fost formulată.

În drept, art. 470 alin. 5 Cod procedură civilă.

Intimata-pârâtă (...)a formulat întâmpinare prin care a arătat argumentele pentru care solicită respingerea apelului ca nefondat.

Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:

În susţinerea cererii de ordonanţă preşedinţială dedusă judecăţii, apelanta-reclamantă (...) SE a arătat că modul în care pârâta îşi desfăşoară activitatea constituie o încălcare atât a reglementărilor din domeniul proprietăţii intelectuale (sens în care a invocat dispoziţiile art. 90 din Regulamentul 6/2002 privind desenele comunitare), cât şi a reglementărilor în materie de combatere a concurenţei neloiale (sens în care a invocat dispoziţiile Legii nr. 11/1991).

Prin sentinţa de fond, tribunalul a respins cererea de ordonanţă preşedinţială întemeiată pe Legea nr. 11/1991 (art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 1 şi alin. 2 lit. c şi art. 5 lit. a), arătând că nu sunt incidente dispoziţiile privind concurenţa neloială şi că nu se poate reţine că produsele pârâtei sunt copii frauduloase ale produselor reclamantei.

Din examinarea motivelor de apel cu a căror soluţionare a fost investită instanţa de apel se constată că apelanta a dedus judecăţii Curţii o devoluţiune parţială, respectiv doar în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de tribunal asupra cererii de ordonanţă preşedinţială întemeiată pe condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale în domeniul proprietăţii intelectuale.

Condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale în materia combaterii concurenţei neloiale sunt reglementate la art. 7 alin. 3 din Legea nr. 11/1991:

În vederea prevenirii unei pagube iminente, instanţele judecătoreşti competente pot dispune, în procedură de urgenţă, în cazul în care constată, la o primă evaluare, existenţa unor practici comerciale neloiale, încetarea, respectiv interzicerea acestora până la soluţionarea cauzei.

Prin urmare, condiţiile prevăzute de legiuitor pentru pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale în această materie sunt următoarele:

- la o primă evaluare, instanţa să constate existenţa unor practici comerciale neloiale;

- măsura să se impună în vederea prevenirii unei pagube iminente.

Prin sentinţa de fond tribunalul a constatat că, la nivelul aparenţei, nu există indiciile existenţei unor practici comerciale neloiale, în înţelesul art. 2 alin. 2 lit. c) din lege, potrivit căruia: Sunt interzise practicile de concurenţă neloială, după cum urmează: c) orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă, şi al art. 5 alin. 1 lit. a), potrivit căruia: constituie act de concurenţă neloială: a) folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

Criticile apelantei vizează exclusiv întrunirea condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale în domeniul proprietăţii intelectuale, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 477 alin. 1 C.pr.civ., constată că a intrat sub p lucrului judecat soluţia pronunţată de tribunal în ordonanţa preşedinţială în materia combaterii concurenţei neloiale reglementată de Legea nr. 11/1991.

Potrivit art. 90 alin. 1 din Regulamentul nr. 6/2002/CE privind desenele şi modelele comunitare:

(1) Pot fi solicitate autorităţilor judiciare, în ceea ce priveşte un anumit desen sau model industrial comunitar, măsurile provizorii şi conservatorii prevăzute de legea unui stat membru în ceea ce priveşte desenele sau modelele industriale naţionale, şi chiar şi instanţelor competente în domeniul desenelor sau modelelor comunitare din statul respectiv, chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, o instanţă din domeniul desenelor sau modelelor comunitare din alt stat membru este competentă pentru a cunoaşte fondul.

Potrivit dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 129/1992,

Dacă titularul unui desen ori model înregistrat sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra desenului sau modelului face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii.

Instanţa judecătorească poate să dispună în special:

a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; (..)

Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 1 lit. a) şi art. 10 din OUG nr. 100/2005, instanţa poate dispune, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii, interzicerea provizorie a încălcării pretinse de reclamant, împotriva persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat.

Prin urmare, dispoziţiile speciale din materia asigurării respectării drepturilor de proprietate industrială trimit în mod expres la dispoziţiile art. 977 şi 978 C.pr.civ., dispoziţii care se completează, potrivit art. 978 alin. 4, cu cele care reglementează procedura ordonanţei preşedinţiale cuprinse în art. 996-1001 C.pr.civ.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, reiese că pentru admiterea acţiunii având ca obiect luarea unei măsuri provizorii împotriva unei persoane care se presupune că a încălcat un drept de proprietate intelectuală protejat al reclamantului, acesta trebuie să facă dovada întrunirii în cauză a următoarelor condiţii:

1. existenţa aparenţei de drept în favoarea reclamantului, în sensul că acesta este titularul dreptului de proprietate intelectuală; sau că exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimţământul titularului;

2. dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente;

3. există riscul producerii unui prejudiciu greu de reparat;

4. măsura solicitată să aibă caracter provizoriu;

5. neprejudecarea fondului cauzei.

1. Condiţia privind existenţa aparenţei de drept în favoarea reclamantei este îndeplinită.

Prin sentinţa apelată, tribunalul a reţinut că această condiţie de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială este îndeplinită, deoarece reclamanta este titulara drepturilor de proprietate intelectuală derivate din înregistrarea desenului/modelului industrial comunitar TĂLPI PENTRU ÎNCĂLŢĂMINTE nr. şi din înregistrarea desenului/modelului industrial PANTOFI.

Concluzia acestei statuări este aceea că apelanta-reclamantă beneficiază de dreptul exclusiv de a-l utiliza şi interzice oricărui terţ utilizarea acestuia fără consimţământul titularului. Prin utilizare, în înţelesul prezentei dispoziţii, se înţelege, în special, fabricarea, ofertarea, introducerea pe piaţă, importul, exportul sau utilizarea propriu-zisă a unui produs în care a fost încorporat sau căruia i s-a aplicat desenul sau modelul în cauză, precum şi depozitarea produsului respectiv în scopurile menţionate anterior (art. 19 din Regulament).

În speţă, intimata-pârâtă nici nu a invocat şi nici dovedit faptul că utilizează produsul care încorporează desenele/modelele comunitare înregistrate, cu consimţământul titularului.

În schimb, instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii apelate o serie de considerente prin care a arătat că nici pantoful şi nici forma tălpii nu reprezintă creaţia reclamantei şi nu este un element nou şi individual al (...).

Curtea constată că sunt întemeiate criticile apelantei-reclamante conform cărora o astfel de analiză nu era permisă primei instanţe.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Regulamentul nr. 6/2002/CE privind desenele şi modelele comunitare:

(2) În procedurile privind măsuri provizorii şi conservatorii este admisibilă excepţia de nulitate a unui desen sau model industrial comunitar ridicată de pârât pe altă cale decât pe cale de cerere reconvenţională. Articolul 85 alineatul (2) se aplică mutatis mutandis.

Prin urmare, potrivit art. 85 din Regulament, desenul/modelul comunitar înregistrat beneficiază de prezumţia de validitate, în temeiul căreia cei interesaţi, inclusiv instanţa naţională, trebuie să considere desenul/modelul ca fiind valabil, în principiu.

Posibilităţile de răsturnare a acestei prezumţii, în materia măsurilor provizorii, sunt prevăzute tot de Regulament (art. 90 alin. 2) şi constau în invocarea excepţiei de nulitate a desenului/modelului industrial, cu privire la care Regulamentul prevede expres posibilitatea pârâtului de a o invoca pe altă cale decât prin formularea unei cereri reconvenţionale, respectiv prin invocarea acestei excepţii prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe.

Din examinarea întâmpinării formulate în faţa tribunalului Curtea constată că intimata-pârâtă nu a utilizat singura cale procedurală permisă de Regulament de contestare a desenului/modelului comunitar înregistrat, întrucât nu a invocat excepţia în nulitate.

În consecinţă, nefiind răsturnată prezumţia de validitate a desenelor/modelelor comunitare înregistrate aparţinând apelantei-reclamante, în lipsa invocării de către pârâtă a excepţiei de nulitate în condiţiile Regulamentului, în mod greşit tribunalul a făcut analiza cauzei de nulitate prevăzute de art. 25 alin. 1 lit. b) coroborat cu art. 4.9 din Regulament, în considerentele sentinţei apelate.

De aceea, Curtea constată că aparenţa de drept este în favoarea apelantei-reclamante.

2. Condiţia privind existenţa aparenţei că dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente este îndeplinită.

Fiind un fapt negativ, sarcina probei că apelanta-reclamantă a autorizat exploatarea de către intimata-pârâtă a modelelor industriale comunitare în discuţie revenea acesteia din urmă, pe de altă parte, lipsa autorizării nici nu este contestată în speţă.

Prin sentinţa apelată, tribunalul a reţinut că această condiţie nu este îndeplinită, întrucât

- pantofii pârâtei se diferenţiază de pantofii reclamantei

- elementele de formă invocate de reclamantă sunt similare altor categorii de pantofi

- nu este întrunită condiţia urgenţei.

Curtea constată că sunt întemeiate criticile apelantei-reclamante conform cărora comparaţie nu se face între pantofii (...) şi pantofii sport existenţi în comerţ în general, ci comparaţia se face în raport de desenele/modelele astfel cum sunt redate în certificatele de înregistrare.

Or, din analiza comparativă a reprezentării grafice a modelelor/desenelor industriale înregistrate comunitar şi reproducerile grafice ale produsului comercializat de intimata-pârâtă, identificaţi prin codul, Curtea constată, la nivelul de analiză permis instanţei în raport de specificul procedurii de faţă, că există o impresie de ansamblu comună a produsului cu modelele înregistrate.

Diferenţele învederate de tribunal nu sunt, în opinia Curţii, suficiente pentru a înlătura impresia lăsată de desenele industriale înregistrate, în ansamblul lor. De asemenea, fiind vorba despre desene înregistrate pentru tălpi de pantofi, respectiv pantofi,  la stabilirea întinderii protecţiei, trebuie să se ia în considerare gradul de libertate pe care-l deţine autorul în realizarea desenului sau a modelului (art. 10 alin. 2 din Regulament).

De asemenea, sunt întemeiate criticile apelantei-reclamantei potrivit cărora, în materia drepturilor de proprietate industrială cerinţa urgenţei este prezumată de legiuitor, din simpla constatare că dreptul de proprietate industrială este încălcat.

Prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită, în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite.

Prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.

Or, în materia drepturilor de proprietate industrială, în care accentul cade pe cerinţa asigurării şi respectării drepturilor de proprietate industrială pe toată perioada de valabilitate, dovada contrară consta în a proba că respectivul drept de proprietate industrială nu mai este încălcat.

Simpla afirmaţie a intimatei-pârâte că produsele ce încorporează desenele industriale protejate au fost oprite de la comercializare nu este de natură să răstoarne prezumţia urgenţei, în condiţiile în care această folosinţă nu a fost autorizată de titularul dreptului.

3. Condiţia privind existenţa riscului producerii unui prejudiciu greu de reparat este îndeplinită.

Este greşită aserţiunea tribunalului conform căreia nu s-a probat că acţiunea ilicită riscă să cauzeze un prejudiciu greu de reparat reclamantei, întrucât încălcarea dreptului de proprietate industrială poate avea efecte ce nu pot fi cuantificate imediat, caracteristică specifică a prejudiciului în această materie.

4, 5. Condiţiile vremelniciei şi neprejudecării fondului sunt îndeplinite, ordonanţa producând efecte provizorii, respectiv până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 23885/3/2017 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 2 C.pr.civ., Curtea va admite apelul formulat de apelanta-reclamantă (...) SE, va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va admite în parte cererea.

Va interzice pârâtei (...)producerea, importul, exportul, distribuirea, comercializarea şi orice alt act de folosinţă în activitatea comercială, inclusiv on line, a pantofilor sport identificaţi prin codul 1, culorile bleumarin şi galben, comercializaţi prin intermediul magazinului pârâtei, precum şi a oricăror alte produse încorporând în mod neautorizat desenele/modelele nr. aparţinând reclamantei (...) SE, provizoriu, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 23885/3/2017 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă.

Va obliga pârâta să retragă de îndată de pe piaţă pantofii sport identificaţi prin codul, culorile bleumarin şi galben, comercializaţi prin intermediul magazinului pârâtei.

Va păstra în rest sentinţa.

Având în vedere admiterea în parte a acţiunii introductive, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. 1 şi 2 C.pr.civ. va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei parţiale de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat), din totalul de 15.709,47 lei, precum şi a sumei de 40 lei (taxă de timbru), în primă instanţă şi în apel.

6. Domeniu: Proprietate intelectuală. Brevete de invenţie.

Drepturi patrimoniale ale titularului unui brevet de invenţie, determinate prin raportare la efectele economice produse având în vedere folosirea în exploatare a invenţiei reclamantului.

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie - art. 5 alin. 5, art. 5 alin. 1 lit. b, art. 32, art. 36 din,

HG nr. 547/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 -  art. 90 alin. 12 şi 14, art. 91 alin. 3, art. 91 alin. 4 lit. b şi c din ş

Convenţia pentru protecţia proprietăţii intelectuale, Stokholm, 1997,

Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărfurilor,

Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale,

Tratatul de Cooperare în domeniul brevetelor,

Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29.04.2004.

Prescripţia se poate întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către debitor după ce a început să curgă termenul de prescripţie şi înainte de a se împlini acest termen. Împrejurarea cu efect întreruptiv trebuie să aibă loc înăuntrul termenului de prescripţie.

În consecinţă, recunoaşterea scrisă, neîndoielnică şi expresă a dreptului a cărui acţiune se prescrie reprezintă un caz de modificare a cursului prescripţiei, având efectele prevăzute de art. 17 din Decret.

De la momentul omologării preliminare a invenţiei decisă de autoarea apelantei-pârâtei, s-a şters prescripţia cursă anterior şi a început să curgă un nou termen de prescripţie. 

(decizia civilă nr. 620A/28.06.2017 pronunţatî de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă)

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a Civilă la data de 23.10.2004, sub nr. 20287/3/2010, reclamantul (...)a chemat în judecată pe pârâţii (...), Ministerul (...), solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâtele la plata a:

- 8.000.000 euro în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii – sumă reprezentând drepturi patrimoniale ce se cuvin reclamantului în calitate de titular al brevetului de invenţie nr. RO, determinate prin raportare la efectele economice produse având în vedere folosirea în exploatare de către (...)a invenţiei reclamantului;

- 200.000 lei – reprezentând cheltuieli efectuate de reclamant din bugetul personal pentru realizarea documentaţiilor tehnice, a proiectelor şi a prototipurilor necesare aplicării invenţiei.

În motivare, reclamantul a arătat că a înregistrat la (...), la data de 07.05.1990, anterior angajării sale la (...) (în prezent (...)), cererea de brevet nr. având ca obiect invenţia ”, care rezolvă problema precizării stării de ”liber” sau de ”ocupat” a liniilor şi macazurilor de cale ferată din staţii şi din linia curentă, concomitent cu controlul integrităţii electrice a şinelor, utilizabilă pe liniile feroviare având tracţiunea neelectrică sau electrică.

Brevetul de invenţie nr. /7.05.1990 are întindere asupra a 10 revendicări (metodă de control, instalaţia de control, mai multe subansambluri specifice şi circuite electronice originale) şi a fost menţinut în vigoare până în prezent prin achitarea taxelor legale de către reclamant.

După angajarea sa în cadrul (...), la data de 19.09.1993, reclamantul a depus dosarul nr. la Direcţia Generală Organizare, Tehnic, Dezvoltare din cadrul (...), dosar ce conţinea oferta privind folosirea brevetului de invenţie precum şi nota de informare necesară în condiţiile art. 2.2. din Regulamentul privind tratarea în cadrul (...) a ofertelor de investiţii, desene şi modele industriale precum şi realizări tehnice noi la nivelul unităţii.

În plus, reclamantul, în afara sarcinilor de serviciu, a elaborat şi a înaintat (...) toate documentele necesare aplicării invenţiei şi a realizat din bugetul personal toate prototipurile pentru trecerea de la idee la ansamblul fizic funcţional în condiţii de siguranţă a circulaţiei feroviare, astfel încât pentru realizarea şi implementarea noii creaţii tehnice reclamantul a furnizat integral pârâtei atât know-how-ul, cât şi show-how-ul.

Invenţia reclamantului s-a materializat în Instalaţia de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ, (...), a fost omologată preliminar la data de 16.11.1993 şi final la data de 29.07.1996. De asemenea, la data de 23.03.2002, instalaţia a fost reomologată de (...)prin conform Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 290/2000.

Încă din 1993, s-a apreciat că aplicarea invenţiei va aduce beneficii suplimentare constând în reducerea consumului de energie electrică de 7 ori, rezolvarea unor probleme legate de aprovizionarea cu echipamente de schimb, sporirea gradului de siguranţă a circulaţiei, eliminarea necesităţii sursei de curent continuu, creşterea disponibilităţii echipamentelor, reducerea costurilor de întreţinere, etc.

De la data experimentării – 15.12.1990 şi până la omologare, a fost introdus gradat, iniţial într-o staţie mică de pe o cale ferată secundară şi apoi, ca urmare a funcţionării corespunzătoare, şi în alte staţii din ce în ce mai complexe.

Deşi pârâta (...)a folosit şi implementat circuitele, respectiv revendicările 1 şi 2 din brevetul, aceasta nu a înţeles să procedeze la negocierea şi încheierea unui contract cu reclamantul. Sub acest aspect, reclamantul a arătat că, potrivit corespondenţei purtate între părţi, acesta a solicitat la 13.06.1997 (când deja funcţionau 569 circuite de cale ferată în patru secvenţe tip, cu peste 13 milioane de ore de funcţionare) Direcţiei Generale Organizare, Tehnic, Dezvoltare reanalizarea ofertei depuse în 1993. Direcţia Generală Infrastructură a propus (prin adresa nr. 114/A/3597) ca plata recompensei să se facă eşalonat pe bază de post calcul, în funcţie de efectele economice nete, exprimabile în cifre, astfel încât (...) să rămână cu 50% din beneficiul net (cum s-a procedat în decursul timpului şi cu alte invenţii). Fără a comunica reclamantului, DGOTD a apreciat procentul ca exagerat.

Abia în 1998, la cererea expresă a reclamantului, au fost numiţi membrii comisiei de analiză a ofertei, iar prin Hotărârea nr. 10/22.10.1999 a Consiliului de administraţie a (...)a fost mandatat Directorul General pentru negocierea contractului şi recompensarea reclamantului în limita a 2 miliarde ROL într-o singură tranşă, reprezentând 50% din economiile nete realizate până la acea dată, însă acesta nu a dat curs hotărârii CA.

La data de 09.04.2001, reclamantul s-a adresat printr-un memoriu Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei, care, prin Nota nr., a comunicat (...)necesitatea încheierii contractului cu reclamantul până la data de 15.05.2001.

Pârâta a continuat însă să analizeze prin corespondenţe interne eficienţa invenţiei, motiv pentru care reclamantul s-a adresat din nou la data de 28.08.2006 Ministerului Transporturilor Construcţiilor şi Turismului, iar în 28.01.2008 noii conduceri a (...), soluţionarea problemei rămânând la nivelul de numire a membrilor comisiei.

Prin Adresa nr. 1/8639/2009, (...)a comunicat reclamantului că nu pârâta, ci societăţile care implementează circuitele (...) au obligaţia de a achita drepturile patrimoniale.

Ca temei juridic al cererii reclamantul a invocat dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991, care prevăd că:

(1) Dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenţie aparţine:

b) salariatului, pentru invenţiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii, prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare.

Reclamantul a arătat că, având în vedere că a realizat invenţia şi a procedat la brevetarea sa, în cursul anului 1990, anterior angajării sale la (...) (devenită din 1998 (...)), îi sunt mai mult decât evident aplicabile prevederile menţionate.

Mai mult, analizând întreaga corespondenţă dintre părţi rezultă fără urmă de echivoc că atât invenţia, cât şi întreaga documentaţie necesară aplicării invenţiei a fost realizată de reclamant în timpul său liber, fără niciun ajutor material sau financiar din partea (...), acest lucru nefiind contestat de către pârâtă, ci dimpotrivă, fiind confirmat de aceasta.

Având în vedere calitatea reclamantului de titular al brevetului şi de salariat în cadrul (...), acesta a procedat conform art. 5 alin. 6 din Legea nr. 64/1991, înaintând pârâtei oferta privind folosirea brevetului (înregistrată sub nr. /19.09.1993). Analizând această ofertă, pârâta şi-a manifestat în termenul legal dreptul de preferinţă la încheierea unui contract, procedând chiar la folosirea şi exploatarea invenţiei timp de 18 ani, însă, cu rea-credinţă, a tergiversat încheierea contractului cu reclamantul, încălcând astfel prevederile art. 32 şi 36 din Legea nr. 64/1991.

În final, reclamantul a arătat că pârâta a exploatat fără drept invenţia brevetată, punând în funcţiune, respectiv un număr total de peste 4000 de circuite de cale tip (...), care însumează peste 250 milioane ore de funcţionare, fără a avea niciun drept în acest sens.

În ceea ce priveşte efectele economice şi sociale rezultate din exploatarea brevetului de invenţie, reclamantul a arătat că prin introducerea acestor noi tipuri de circuite de cale pe aproape 40% din liniile şi macazurile(...)ale reţelei electrificate sau ale unor linii neelectrificate pe care locomotivele Diesel modernizate tractează trenuri de călători climatizate electric, a crescut într-un mod spectaculos fiabilitatea şi siguranţa în exploatare a instalaţiilor de dirijare a circulaţiei, s-a redus substanţial activitatea de întreţinere, s-au realizat economii mari la investiţii, piese de schimb şi energie electrică consumată.

Acest lucru se datorează faptului că instalaţia este unica instalaţie feroviară de siguranţă a circulaţiei la care investiţia iniţială se recuperează, evaluând numai valoarea energiei electrice economisite, în cel mult 18 luni.

Mai mult, are funcţionalitate sigură şi fiabilitate ridicată, fiind cu complexitate relativ redusă, dar la un nivel tehnologic foarte înalt, iar urmarea acestui fapt este preţul de cost redus, proiectarea instalaţiilor conform specificului geografic al staţiilor şi implementarea în teren neimplicând probleme deosebite, având însă o stabilitate funcţională ridicată.

Datorită acestui fapt instruirea personalului propriu din sfera întreţinerii instalaţiilor de centralizare şi comandă a(...)a fost facilă, astfel şi costurile de exploatare au scăzut substanţial.

Chiar prin Hotărârea Consiliului de Administraţie din 22.09.1999 a (...)se menţionează expres că soluţia tehnică a fost acceptată fără rezerve având în vedere nenumăratele calităţi ale acesteia precum şi ţinând cont de majora eficienţă economică a aplicării invenţiei. Raportat la consumul de energie electrică, s-a reţinut faptul că acesta se reduce de circa 7,5 ori, astfel neestimându-se eficienţa economică în raport de rata inflaţiei, ci procedându-se la o analiză economică efectuată în ”lei constanţi” folosindu-se preţurile din 1999, s-a reţinut că totalul economiilor nete doar din reducerea consumului pentru anii 2000 – 2019 va fi de 97,1 miliarde lei vechi. De asemenea, s-a calculat că doar pentru circuitele care funcţionau până în anul 1999, respectiv pentru 1203 circuite de cale, s-a realizat o economie netă numai din calculul reducerii consumului electric de 4 miliarde lei vechi.

Prin urmare, dacă doar din aplicarea a 1203 circuite de cale s-a realizat o economie de 4 mld. lei vechi, doar din reducerea consumului electric, calculată fără a ţine cont de rata inflaţiei, rezultă că economia netă realizată în prezent doar din reducerea consumului de energie electrică este cu mult mai mare, având în vedere că în prezent funcţionează peste 4000 circuite, care însumează peste 250 milioane de ore de funcţionare la un preţ mediu a kWh net superior faţă de 1999.

Dincolo de economia realizată din reducerea consumului de energie electrică, prin introducerea circuitelor s-a constatat că se reduce şi numărul de joante izolante. La fiecare 100 de circuite se elimină necesitatea a cel puţin 4 joante izolante/an la un preţ de 6.000.000 lei vechi/joantă, rezultând o economie de 17 miliarde lei vechi.

În plus, pentru calculul eficienţei economice, trebuie să se ţină cont şi de faptul că(...)nu a efectuat cheltuieli cu privire la cercetare, proiectare şi experimentare, lucru confirmat de pârâtă, toate aceste cheltuieli fiind suportate din bugetul propriu.

Mai mult, pentru o corectă stabilire a eficienţei economice trebuie să se ţină cont şi de următoarele calităţi ale soluţiei tehnice a reclamantului:

- subansamblurile tipizate sunt realizate integral cu materiale şi componente aflate în producţia curentă a industriei naţionale;

- se utilizează reţeaua de cabluri existentă;

- preţul subansamblurilor electronice specifice care se regăsesc în valoarea echipamentului ce controlează o secţiune izolată este mult mai mic (de zeci de ori) în comparaţie cu cel al altor circuite de cale electronice pe linii electrificate la 25 kV;

- ansamblul are în timp o stabilitate deosebit de mare a reglajelor;

- se reduce uzura releelor de prag prin micşorarea numărului de acţionări într-un interval de timp dat;

- se rezolvă o serie de probleme legate de aprovizionarea cu echipamente de schimb;

- creşte disponibilitatea echipamentelor;

- se reduc cheltuielile de întreţinere.

De asemenea, trebuie avute în vedere efectele sociale produse prin aplicarea invenţiei, respectiv faptul că s-a redus în mod considerabil poluarea sonoră, realizându-se condiţii de lucru cu mult mai bune pentru personalul din exploatare prin scăderea nivelului de zgomot din sălile de relee.

În drept, cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. 5, art. 5 alin. 1 lit. b, art. 32, art. 36 din Legea nr. 64/1991, art. 90 alin. 12 şi 14, art. 91 alin. 3, art. 91 alin. 4 lit. b şi c din HG nr. 547/2008 şi pe dispoziţiile Convenţiei pentru protecţia proprietăţii intelectuale, , 1997, ale Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărfurilor, Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale, Tratatul de Cooperare în domeniul brevetelor, Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29.04.2004.

Pârâtul (...)şi Infrastructurii a formulat întâmpinare faţă de cererea de chemare în judecată prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că împuternicirea avocaţială a fost dată numai pentru derularea procedurilor legale pentru recuperarea drepturilor materiale decurgând din brevetul de invenţie în raport cu (...), iar nu şi cu pârâtul (...)şi Infrastructurii.

A fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât reclamantul nu este şi nu a fost niciodată angajat într-un raport juridic cu (...)şi Infrastructurii, el aflându-se numai în raporturi de muncă cu (...), instituţie cu personalitate juridică distinctă de cea a ministerului.

De altfel, nu (...)şi Infrastructurii este cel care a folosit invenţia reclamantului şi nici nu şi-a mărit patrimoniul ca urmare a folosirii acestei invenţii, pentru a se poate reţine o îmbogăţire fără justă cauză a ministerului de natură a conferi reclamantului dreptul la despăgubiri.

Pârâta (...)a formulat întâmpinare faţă de cererea de chemare în judecată prin care a a arătat că este o companie naţională cu capital integral de stat, Statul Român fiind unicul acţionar. A fost înfiinţată prin HG nr. 581/1998 ca urmare a reorganizării prin divizare a regiei autonome (...) în anul 1998, dispusă prin OUG nr. 12/1998, având ca principal obiect de activitate gestionarea infrastructurii feroviare publice şi a patrimoniului auxiliar feroviar.

(...)deţine în regim de concesiune infrastructura feroviară publică în baza contractului de concesiune nr. 224/2002 încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în calitate de concedent şi (...)în calitate de concesionar, proprietarul infrastructurii feroviare publice fiind Statul Român în considerarea calităţii sale de autoritate publică.

Potrivit pct. 3 al lit. d a anexei 2 a HG nr. 581/1998 (modificată şi completată prin HG nr. 589/2006), printre elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice se află şi instalaţiile de centralizare electrodinamică care sunt definite de lege ca fiind ”ansamblul de echipamente mecanice şi electrice bazate în principal pe relee cu care se comandă şi se controlează manevrarea şi înzăvorârea macazurilor, starea de liber/ocupat a liniilor şi macazurilor de către materialul rulant, permiţând, numai dacă sunt îndeplinite condiţiile de siguranţă verificate de instalaţie, cu toate anexele, clădirile şi terenul aferent”.

Circuitele de cale ce fac obiectul brevetului sunt parte componentă a acestei instalaţii de centralizare electrodinamică.

(...)utilizează aceste componente nu în considerarea calităţii sale de persoană juridică de drept privat, ci în considerarea calităţii sale de administrator al infrastructurii feroviare publice, veniturile pentru întreţinerea şi repararea componentelor infrastructurii feroviare publice fiind fonduri bugetare, iar nu proprii.

Reclamantul a făcut cunoscută invenţia atât potenţialului utilizator ((...)) cât şi producătorului specializat de echipament – (...) Bucureşti, anterior hotărârii de acordare a brevetului publicat în.

S-a invocat de către pârâtă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Sub acest aspect, a arătat pârâta că nu a produs şi nu a comercializat aceste circuite de cale ferată, ele fiind fabricate sub licenţă de (...), care a efectuat şi instalarea acestora, pe baza proiectelor de instalaţii realizate de (...). (...)a încheiat prin sucursalele sale mai multe contracte de lucrări cu producătorul (...) pentru instalarea acestor circuite de cale în diferite staţii de cale ferată.

Rezultă că (...)are calitate atât de producător, cât şi de furnizor al respectivului tip de circuit de cale, iar (...)are doar calitatea de client-cumpărător al acestui producător şi furnizor.

Întrucât (...)a utilizat invenţia realizată de reclamant acesteia îi revine obligaţia de a achita reclamantului drepturile patrimoniale ce i se cuvin. Reglementarea drepturilor patrimoniale născute din dreptul titularului de brevet aparţine de relaţia dintre producător şi titularul de brevet, iar nu de relaţia de angajat/angajator sau inventator/utilizator.

Pârâta a mai susţinut că nu (...)în calitatea sa de administrator al infrastructurii feroviare publice trebuie obligată la plata drepturilor patrimoniale, ci obligaţia de plată aparţine Statului Român în considerarea calităţii sale de autoritate publică care deţine în regim de proprietate această infrastructură.

A invocat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Sub acest aspect au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi art. 3 din Decretului nr. 167/1954 care stabilesc că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se prescrie în 3 ani şi faptul că aceste termen se calculează, potrivit art. 33 din Legea nr. 64/1991 cu începere de la data publicării cererii de brevet. Cum cererea de brevet a fost publicată la 7.05.1993, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 07.05.1993.

S-a mai arătat şi faptul că recunoaşterile (...) anterioare anului 1998, când s-a înfiinţat (...)nu sunt opozabile pârâtei.

Pe fondul pretenţiilor, pârâta a arătat că suma de 8 milioane euro pretinsă de reclamant este aleatorie, nefiind prezentată nicio modalitate de calcul şi fiind dublată faţă de suma pretinsă în faza procedurii de conciliere. Se menţionează şi faptul că neexistând niciun contract între părţi, nu există niciun raport obligaţional şi că preţul circuitelor a fost deja achitat de pârâtă producătorului (...)

În privinţa sumei de 200.000 lei, pârâta a afirmat că întrucât reclamantul a fost angajat al CF după 1998 a beneficiat de tot sprijinul necesar pentru realizarea şi testarea invenţiei sale, neexistând dovezi că reclamantul ar fi efectuat aceste cheltuieli.

Pârâta (...)a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva (...), la data de 19.05.2010, solicitând ca în măsura în care acţiunea reclamantului va fi admisă, chematul în garanţie să fie obligat la plata sumelor stabilite.

A arătat că, potrivit capitolului 9 din contractul nr4/266/23.06.2006 încheiat între pârâtă şi chematul în garanţie, ”executantul are obligaţia de a despăgubi achizitorul (...)împotriva oricăror reclamaţii şi acţiuni în justiţie ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.) legate de echipamentele, materialele, instalaţiile sau utilajele folosite pentru ori în legătură cu execuţia lucrărilor încorporate în acestea”.

În drept, cererea de chemare în garanţie a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 Cod civil.

Chemata în garanţie (...) a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în garanţie formulată de (...), prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii ca nefiind de competenţa instanţelor române, ca urmare a faptului că în 2 din cele 3 contracte încheiate cu (...)pentru reabilitarea căii ferate  părţile au inserat o clauză compromisorie prin care competenţa a fost stabilită în favoarea Curţii internaţionale de Arbitraj şi raportat la art. 343 ind. 3 Cod procedură civilă.

În privinţa celui de-al treilea contract – nr., singurul contract derulat în perioada de prescripţie), chemata în garanţie a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, a arătat că (...) a deţinut dreptul de folosinţă legal şi valid asupra brevetului, potrivit contractului de licenţă nr. prin care reclamantul a acordat o licenţă pentru producţia, valorificarea şi instalarea echipamentelor ce încorporează parţial sau total revendicările 2 – 10 din brevetul reclamantului, licenţă cu valabilitate de la 05.05.1990 la 07.05.2010.

Astfel,(...)ar fi trebuit să aibă dreptul de folosinţă cel puţin asupra revendicării nr. 1 din brevet cu atât mai mult cu cât potrivit art. 9 din contractul invocat împotriva chematei în garanţie daunele interese la care poate fi obligat executantul pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pot acorda, ”cu excepţia situaţiei în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de achizitor”. Revendicarea nr. 1 din brevet – metoda de control şi proiectul detaliat al instalaţiei – erau prevăzute în caietul de sarcini ca şi condiţie obligatorie (constituia obiectul licitaţiei), iar (...) nu avea niciun fel de obligaţie de a deţine vreun drept de proprietate intelectuală în condiţiile în care printre obligaţiile sale contractuale nu exista şi realizarea proiectului sau concepţiei metodei de control.

La data de 16.06.2010, pârâta (...)şi-a modificat cererea de chemare în garanţie, arătând că înţelege să cheme în garanţie pentru aceleaşi argumente şi în aceleaşi împrejurări şi pe (...)

La data de 19.04.2011, chemata în garanţie (...)prin Casa de Insolvenţă a solicitat suspendarea de drept a cererii de chemare în garanţie în condiţiile art. 36 din Legea insolvenţei nr. 85/2006.

Chemata în garanţie (...)a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta (...), prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie îndreptate împotriva sa, susţinând că nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 61 alin. 1 Cod procedură civilă în privinţa cererii modificatoare a cererii de chemare în garanţie, care nu a fost depusă odată cu întâmpinarea sau cu prima cerere de chemare în garanţie formulată împotriva (...).

De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Sub aspectul calităţii procesuale, (...) a arătat că a încheiat cu (...)contracte de antrepriză, fiind un simplu executant al unor lucrări de montaj şi punere în funcţiune a circuitelor, pe baza caietului de sarcini, a proiectului şi a detaliilor de execuţie întocmite de Institutul de Studii şi Proiectări Căi

A invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al pârâtei, în condiţiile art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 şi 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, raportat la faptul că pretenţiile pârâtei sunt întemeiate pe contracte încheiate între părţi şi finalizate în anul 1998.

Pe fond, chemata în garanţie a susţinut că cererea pârâtei este inadmisibilă deoarece nu se conformează dispoziţiilor art. 61 şi 112 Cod procedură civilă, nefiind motivată. Referirea din această cerere la cererea de chemare în garanţie iniţială sunt nereale, deoarece contractele încheiate cu (...) sunt diferite de contractele încheiate cu (...).

Prin încheierea din data de 04.10.2011, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, ca urmare a ratificării mandatului acordat avocatului împuternicit prin semnarea cererii de chemare în judecată de către reclamant, personal.

A luat act de faptul că excepţia inadmisibilităţii ca urmare a existenţei unei clauze compromisorii nu a mai fost susţinută de către chemata în garanţie (...) SA, în condiţiile în care pârâta (...)a arătat că cererea de chemare în garanţie este întemeiată exclusiv pe contractul nr. din 23.06.2006, care nu cuprinde o astfel de clauză.

A respins excepţia tardivităţii cererii modificatoare a cererii de chemare în garanţie, raportat la dispoziţiile art. 61, 134 şi 132 Cod procedură civilă.

A disjuns cererea de chemare în garanţie formulată împotriva Cluj, în considerarea faptului că împotriva acesteia a fost deschisă procedura generală a insolvenţei prin sentinţa civilă nr. 2087/2008 pronunţată de.

Prin încheierea din data de 11.10.2011, tribunalul dispus următoarele:

- a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a (...)în privinţa cererii de chemare în judecată;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului (...)şi Infrastructurii în privinţa cererii de chemare în judecată;

- a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului;

- a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al pârâtei (...)pentru cererile de chemare în garanţei formulate împotriva (...) SA şi (...) SA;

- a respins, ca rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a (...) SA în privinţa cererii de chemare în garanţie.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor pentru fapta ilicită constând în folosirea şi exploatarea invenţiei reclamantului fără drept, respectiv încălcarea de către pârâţi prin atitudinea lor culpabilă a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 64/1991 ce conferă drepturi exclusive de exploatare titularului de brevet şi care interzic utilizarea procedeului sau a metodei brevetate precum şi folosirea produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, fără consimţământul titularului.

1. Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a (...)pe cererea de chemare în judecată, tribunalul a reţinut următoarele:

Pârâta (...)a invocat atât faptul că aparţine Statului Român calitatea procesuală pasivă (în calitate de proprietar al infrastructurii feroviare în care sunt încorporate circuitele (...)), cât şi faptul că această calitate aparţine (...)(în calitate de producător şi furnizor al acestor circuite), pârâta nefiind decât concesionarul infrastructurii feroviare.

În combatere, reclamantul a arătat că potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991, ”este interzisă efectuarea fara consimţământul titularului a următoarelor acte:

a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;

b) utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu”.

Independent de calitatea procesuală pasivă a Statului Român sau a (...) SA, tribunalul a constatat că, în prezenta cauză, (...)are calitate procesuală pasivă împotriva sa pretinzându-se antrenarea răspunderii delictuale pentru folosirea metodei, dar şi a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat (faptă interzisă de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 64/1991), ca urmare a comenzilor pe bază de caiet de sarcini emise de către pârâtă.

Prin urmare, chiar dacă este posibilă antrenarea răspunderii şi pentru Stat sau pentru (...), între subiectul pasiv al faptei ilicite – persoana care foloseşte produsul obţinut direct prin procedeul brevetat – şi (...)există identitate.

În privinţa contractului încheiat cu (...) SA, tribunalul a constatat că faptul că pârâta a achitat preţul circuitelor (...) către această societate nu poate fi opus reclamantului ca şi cauză exoneratoare de legitimare procesuală pasivă, deoarece actele dintre terţe persoane, nici nu vatămă, nici nu profită unei alte persoane (res inter alios acta neque nocere, neque prodesse potest). În plus, de faptul că poate fi antrenată răspunderea delictuală şi a altei persoane nu depinde calitatea procesuală pasivă a pârâtei, deoarece fapta terţului exonerează de răspundere delictuală numai în măsura în care se interpune determinant în lanţul cauzal dintre faptă şi prejudiciu, iar nu atunci când se impută fapte delictuale diferite.

În privinţa calităţii de proprietar a Statului Român, în calitate de proprietar al infrastructurii feroviare incluzând aceste circuite, tribunalul a constatat că susţinerea este corectă existând identitate şi între Statul Român şi subiectul pasiv al faptei ilicite pretinse de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

2. Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului (...)şi Infrastructurii, s-a reţinut că acest pârât a arătat că nu există niciun raport juridic cu reclamantul de natură să justifice chemarea acestui pârât în judecată, existând numai raporturile de muncă stabilite cu (...), iar pârâtul (...)şi Infrastructurii nu a folosit în niciun fel invenţia brevetată a reclamantului.

Reclamantul a combătut aceste susţineri pe baza art. 8 alin. 2 din HG nr. 581/1998, din care rezultă că drepturile statului, ca acţionar unic al (...), sunt exercitate de către (...). S-a susţinut şi faptul că (...)şi Infrastructurii propune bugetul de venituri şi cheltuieli al (...)ceea ce impune prezenţa sa în proces având în vedere obiectul material al litigiului. De asemenea, ministerul a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru instalarea şi punerea în funcţiune a circuitelor (...).

Tribunalul a constatat că reclamantul a încercat să justifice antrenarea răspunderii civile delictuale a (...)prin faptul că acesta în temeiul unui mandat legal reprezintă acţionarul unic al (...)– Statul Român.

Or, calitatea procesuală în prezenta cauză a Statului Român decurge din calitatea sa de proprietar al infrastructurii feroviare, iar nu din calitatea sa de unic acţionar al (...). Chiar dacă, prin absurd, acţionarul unic ar răspunde personal delictual pentru fapta persoanei juridice, nu ar putea fi antrenată răspunderea mandatarului său – (...)şi Infrastructurii care exercită drepturile sale potrivit HG nr. 581/1998.

Faptul că (...)şi Infrastructurii propune bugetul de venituri şi cheltuieli al (...)nu este de natură a justifica calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, o eventuală obligaţie în acest sens devenind activă în faza de executare a unei sentinţe favorabile reclamantului.

În ceea ce priveşte aprobarea anterioară a unui buget care a permis instalarea şi punerea în funcţiune a circuitelor (...), tribunalul a constatat că aceasta în sine nu este o faptă ilicită de natură să vatăme în raport de cauzalitate direct drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantului.

3. Asupra prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului s-a constatat că pârâta (...)a susţinut că termenul legal de prescripţie de 3 ani a început să curgă la data publicării brevetului de invenţie şi s-a epuizat la data de 07.05.1993.

Reclamantul a arătat că drepturile sale patrimoniale depind de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului, astfel încât momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie nu începe să curgă la data publicării brevetului, ci la data când aceste efecte se produc. S-a susţinut şi întreruperea termenului de prescripţie în mod repetat prin recunoaşterile exprese decurgând din corespondenţa purtată cu (...) antecesoarea pârâtei, ale cărei acte sunt opozabile acesteia în urma efectelor dizolvării fostei (...).

Tribunalul a constatat că pretenţiile reclamantului au fost formulate pentru perioada 07.05.1990 – data cererii adresate Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi s-a arătat constant şi necontestat că circuitele (...) au fost şi sunt în exploatare şi în prezent în infrastructura feroviară. La ultimul termen de judecată, reclamantul a arătat că pretenţiile sale se întind pe perioada care începe cu prima exploatare a invenţiei de către pârâtă.

Prin urmare, fapta imputată pârâţilor are un caracter continuu (există încălcări succesive ale dreptului de proprietate intelectuală supuse unei prescripţii extinctive distincte), ceea ce face ca cel puţin pentru trei ani anterior formulării cererii de chemare în judecată (23.04.2007), dreptul material la acţiune să nu fie prescris.

Pentru perioada de timp anterioară, tribunalul a constatat că momentul de la care curge termenul de prescripţie nu este cel al publicării brevetului de invenţie, ci raportat la cauza juridică a cererii de chemare în judecată, potrivit regulilor prev. de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, este momentul când în urma începerii folosirii de către pârâţi a invenţiei, reclamantul ”a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea”.

Având în vedere permanenta comunicare dintre reclamant şi pârâţi în privinţa aplicării invenţiei, momentul începerii folosirii invenţiei corespunde cu momentul prevăzut de lege pentru începutul cursului prescripţiei. Anterior acestui moment nu se pune problema prescripţiei dreptului la acţiune, ci efectiv a temeiniciei cererii faţă de lipsa unei fapte ilicite constând din exploatarea invenţiei de către pârâţi.

Din memoriul de prezentare al dosarului de omologare finală (fila 56) rezultă că circuitele (...) au fost introduse experimental la data de 15.11.1990 la 15 secţiuni izolate ale staţiei Corlăţeşti (RCF Bucureşti), ulterior introducerea circuitelor fiind extinsă. Tribunalul a apreciat că acesta este momentul când reclamantul poate pretinde săvârşirea unei fapte ilicite în sarcina pârâtelor.

Pentru această perioadă de timp tribunalul a constatat că a fost întrerupt cursul prescripţiei prin recunoaşteri succesive iniţial ale (...), ulterior ale (...)(nota nr. 314/1/307/1993 de numire a membrilor comisiei pentru analiza ofertei reclamantului, adresa nr. 314/1/206/1994 prin care s-a solicitat depunerea ofertei de contract, adresa Direcţiei Generale Infrastructură 114/A/3597/13.08.1997 de propunere a negocierii contractului şi a recompensei, adresa nr. 114/2018/1998, adresa nr. 2/2/465/1999 a (...)care estimează recompensa la 2 miliarde rol, hotărârea CA în 22.09.1999 şi nr. 10/22.10.1999, nota nr. 5/542/2001, adresa nr. 14/13.12.2004 şi dispoziţia din 14.04.2009).

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei privind lipsa de opozabilitate a recunoaşterilor făcute de (...), tribunalul a constatat că aceasta nu poate fi reţinute, transmisiunea fiind făcută cu titlu universal în situaţia dizolvării fostei (...) şi a preluării de către actuala pârâtă (...)a tuturor drepturilor şi obligaţiilor aferente exploatării infrastructurii feroviare.

4. Asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de chematele în garanţie (...) şi (...), tribunalul a constatat că această excepţie este întemeiată având în vedere cauza juridică a cererilor de chemare în garanţie – antrenarea răspunderii contractuale a chematelor în garanţie – şi data încheierii acestor contracte (nrîn cazul (...) şi contracte la nivelul anului 1998 în cazul (...)).

Recunoaşterile făcute de pârât în privinţa pretenţiilor reclamantului nu sunt de natură a întrerupe prescripţia contractuală (ca orice act al unor terţe persoane, independent de orice voinţă a chemaţilor în garanţie).

Prin urmare, termenul de 3 ani s-a împlinit anterior formulării cererilor de chemare în garanţie, excepţiile fiind întemeiate.

5. Raportat la această soluţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a (...) s-a constatat a fi rămasă fără obiect.

Prin sentinţa civilă nr. 676/13.05.2014 Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul (...), în contradictoriu cu pârâţii (...)şi a obligat pe pârâta (...)să plătească reclamantului suma de 15.772.380 lei. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată împotriva Statului Român, a respins pentru lipsa calităţii procesuale pasive, cererea formulată împotriva pârâtului (...)şi Infrastructurii şi a respins, ca prescrise, cererile de chemare în garanţie formulate de pârâtă împotriva (...) SA şi (...)

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul (...)având 10 revendicări asupra metodei de control, instalaţiei de control, mai multor subansambluri specifice şi circuite electronice originale. Invenţia rezolvă problema precizării stării de ”liber” sau de ”ocupat” a liniilor şi macazurilor de cale ferată din staţii şi din linia curentă, concomitent cu controlul integrităţii electrice a şinelor, utilizabilă pe liniile feroviare având tracţiunea neelectrică sau electrică.

Brevetul a fost eliberat cu perioadă de protecţie, corespunzător datei cererii de brevet înregistrată la (...) la 07.05.1990 cu nr.

Hotărârea OSIM de acordare a brevetului a fost luată la data de 30.11.1992 sub nr..

Astfel cum s-a reţinut prin încheierea de şedinţă din 11.10.2011, prima folosire, la nivel experimental, a invenţiei de către pârâtă (fosta (...)) a avut loc la data de 15.11.1990. Totuşi, potrivit raportului de expertiză tehnică, se reţine că primele.

Ulterior, la data de 19.09.1993, reclamantul a fost angajat în cadrul (...) (în prezent (...)), iar la data de 13.09.1993 acesta a înaintat pârâtei o ofertă privind folosirea metodei de control pentru un nou tip de circuit de cale (denumit în litigiu (...)). Imediat, la 16.09.1993, în cadrul (...) s-a constituit o comisie pentru examinarea acestei oferte.

De-a lungul timpului, prin diverse acte interne ale pârâtei a fost confirmată utilitatea implementării circuitelor de cale (...) (a se vedea raportul comisiei de omologare, punctul de vedere al Direcţiei Generale Infrastructură nr. 114/A/3597). Tribunalul a reţinut că în acest act emanând chiar de la pârâtă sunt recunoscute diferite aspecte tehnice care se coroborează cu celelalte probe (expertiză tehnică) sub aspectul avantajelor aduse de implementarea circuitelor (...):

”13. (...) costul lucrărilor de înlocuire se apreciază că va fi cel mult egal cu cel din cazul folosirii echipamentelor originale (...). În consecinţă, se consideră că aplicarea invenţiei va aduce beneficii suplimentare în condiţiile în care costurile vor rămâne neschimbate.

(...) efectele economice rezultă astfel:

A. se reduce de circa 7 ori consumul de energie electrică;

B. se reduce numărul de joante izolante;

C. se reduce necesarul de invertoare din staţie (...);

E. cheltuieli de cercetare, proiectare, experimentare: 0 (...);

G. efecte economice care sunt dificil de exprimat prin cifre:

- sporeşte gradul de siguranţă a circulaţiei

- se elimină necesitatea releelor transmiţătoare, cu cel puţin un releu/circuit pe durata de viaţă economică;

- nu sunt necesare reţele de cabluri suplimentare;

- se elimină necesitatea sursei de curent continuu şi consumul la 24 Vcc;

- creşte disponibilitatea echipamentelor;

- se rezolvă o serie de probleme legate de aprovizionarea cu echipamente de schimb;

- devine posibilă amplasarea joantelor izolante de schimbarea polarităţii pe şinele liniilor în abatere;

- se reduce uzura releelor tip IMVŞ-110;

- se reduc cheltuielile de întreţinere;

- se reduce spaţiul necesar instalării în sala de relee;

- se reduce substanţial nivelul de zgomot în sala de relee”.

La un anumit moment, în cadrul negocierilor dintre părţi, reclamantul a solicitat 50% din efectele economice, iar (...) a propus procentul de 10% din efectele economice, pentru creaţii tehnice deosebite (fila 82 – adresa nr. 107/4/201/8.01.1998).

Concluziile exprimate în această adresă au fost infirmate de noua comisie de examinare a ofertei care a susţinut pretenţiile reclamantului şi beneficiile economice ale implementării invenţiei.

Potrivit hotărârii consiliului de administraţie (...) din data de 22.09.1999, s-a decis emiterea dispoziţiei de aplicare a soluţiei tehnice (...) pe liniile(...)şi negocierea şi semnarea contractului de acordare a dreptului de utilizare a metodei de control (revendicarea 1 din brevet) cu recompensarea autorului în limita a 2 mld. lei brut, reprezentând cca. 50% din economiile nete realizate până în prezent din economisirea energiei electrice până în prezent.

Acelaşi gen de corespondenţă a existat între părţi (solicitări ale reclamantului, decizii interne diverse ale pârâtei) până la iniţierea prezentului litigiu (potrivit documentelor ataşate cererii de chemare în judecată), fără însă ca aceasta să conducă la recompensarea materială în vreun fel a reclamantului.

În tot acest timp, pârâta a continuat să implementeze circuitele de cale (...), omologându-le preliminar conform procedurii interne, la 16.11.1993 şi ulterior final, la 29.07.1996, cu reomologare la 20.03.2003. Între anii 1990 – 1994 aceste circuite au fost introduse numai în staţii de cale ferată dotate cu instalaţii de centralizare electrodinamică şi, începând cu 1995, aceste circuite au fost extinse şi pe liniile curente înzestrate cu instalaţii de bloc de linie automat şi ulterior la toate staţiile centralizate electronic.

În raport de această situaţie, reclamantul a susţinut că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora:

(1) Dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenţie aparţine:

(...) b) salariatului, pentru invenţiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii, prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare.

Reclamantul a susţinut că numai din 1992, după eliberarea brevetului şi publicarea în BOPI, s-a născut dreptul său cu privire la brevetul de invenţie ce putea fi cesionat. Or, la acel moment reclamantul era deja salariatul pârâtei astfel încât unitatea avea un drept de preferinţă, potrivit art. 5 alin. 6 din Legea nr. 64/1991.

Pârâta a susţinut că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. b şi art. 36 din Legea nr. 64/1991, deoarece la data constituirii depozitului cererii de brevet de invenţie, reclamantul nu era salariat al (...), fiind încadrat în perioada la Institutul Politehnic Bucureşti.

Asupra acestui aspect, tribunalul a constatat că întrucât de la data constituirii depozitului, titularul cererii beneficiază de o protecţie provizorie, sub condiţie suspensivă, care se definitivează la data acordării brevetului de invenţie, data relevantă pentru analizarea incidenţei art. 5 este cea a cererii de brevet.

Cum invenţia în cauză nu a fost realizată de reclamant în exercitarea funcţiei sale din cadrul (...) şi nici în domeniul activităţii acesteia, prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale (...) sau ale datelor existente în unitate, nici cu ajutorul material al acesteia, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 lit. b din lege.

Cu toate acestea, reclamantul are calitatea de inventator, iar pârâta a utilizat invenţia sa fără să încheie un contract de cesiune cu acesta.

Fapta pârâtei are caracter ilicit în raport de dispoziţiile art. 32 alin. 2 lit. b: ”este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte:

b) utilizarea procedeului, precum şi folosirea, (...) produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu.”

Pârâta a invocat ca şi cauză exoneratoare de răspundere faptul că reclamantul a acordat licenţă exclusivă de producţie şi instalare singurului producător de la acea vreme – (...) (...) a arătat că nu a introdus în infrastructura publică circuitul (...) fără acordul licenţiatului (...), acord materializat prin încheierea contractelor de montaj ale acestui circuit, (...) fiind un terţ beneficiar.

Sub acest aspect, s-a constatat că, în apropierea omologării finale a circuitului (...), prin contractul nr. (fila 359, vol. I), reclamantul a cedat (...)licenţa exclusivă de exploatare pentru dreptul de producţie şi instalare al echipamentelor ce încorporează, parţial sau total, revendicările de la 2 la 10 din brevetul de invenţie.

Revendicarea 1 (metodă de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ) nu a făcut obiectul acestui contract.

Obiectul contractului îl constituie revendicarea 2 – instalaţie pentru aplicarea metodei, conform revendicării 1 şi celelalte revendicări subsecvente.

(...)s-a angajat să valorifice echipamentele numai pe teritoriul României, în schimbul unei remuneraţii inclusiv procentuală din încasările realizate prin valorificarea produselor realizate în temeiul contractului.

Având în vedere această licenţă din 1996, tribunalul a analizat condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale pentru perioada anterioară acestui moment şi separat pentru perioada ulterioară.

În ceea ce priveşte perioada decembrie 1990 – 1996, tribunalul a constatat că invenţia reclamantului a fost utilizată în mod susţinut, iar nu doar experimental, acest aspect rezultând cu prisosinţă din raportul de expertiză tehnică.

Astfel dacă în luna decembrie 1990 invenţia reclamantului a fost deja implementată într-o staţie, cu un total de 15 circuite (...), în anul 1996 aceasta era implementată în două staţii, cu un număr de 569 circuite (fila 19 în raportul de expertiză tehnică, fila 20 vol. II)

Apărarea pârâtei întemeiată pe dispoziţiile art. 34 lit. e, potrivit cărora, „nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 şi 33: (...) e) folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenţiei brevetate”.

Faptul că procedura de verificare omologare a unei invenţii deja brevetate a durat o perioadă îndelungată de timp, exclusiv din cauza pârâtei, nu poate fi o apărare primită de tribunal. O serie de comisii şi specialişti din cadrul (...) au atestat potenţialul invenţiei reclamantului şi nici măcar o dată nu a fost sesizată vreo disfuncţionalitate (sau vreo condiţie specială care în cadrul activităţii de experimentare să conducă la concluzia că este necesară o cercetare mai îndelungată a consecinţelor aplicării invenţiei). Mai mult, invenţia a fost direct aplicată în circuitul feroviar (implicit, comercial).

Prin urmare, tribunalul a constatat că, pentru această perioadă de timp, pârâta (continuatoarea în drepturi a (...)) a folosit metoda şi instalaţia brevetate de reclamant fără a avea consimţământul acestuia. Sub acest aspect, s-a constatat că reclamantul a permis folosirea invenţiei însă condiţionat de achitarea unei remuneraţii corespunzătoare (potrivit corespondenţei dintre părţi depuse la dosar). Cum o asemenea remuneraţie nu a fost achitată (condiţia acordului de folosire nefiind îndeplinită), fapta pârâtei îmbracă aspect ilicit.

Urmează a fi antrenată răspunderea delictuală a (...)tribunalul constatând îndeplinite cerinţele generale: faptă ilicită (încălcarea art. 32 şi 33 din Legea nr. 64/1991), culpă, prejudiciu, legătură de cauzalitate între acestea.

În ceea ce priveşte perioada ulterioară anului 1996, când reclamantul a încheiat contractul nr. (fila 359, vol. I), prin care a acordat (...)licenţa exclusivă de exploatare pentru dreptul de producţie şi instalare al echipamentelor ce încorporează, parţial sau total, revendicările de la 2 la 10 din brevetul de invenţie, iar pârâta a beneficiat de invenţia reclamantului prin intermediul (...) SA, tribunalul a constatat că nu mai sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Astfel fapta reclamantei de folosire a invenţiei reclamantului nu mai constituie o folosire neautorizată, întrucât reclamantul s-a interpus prin fapta proprie în lanţul cauzal dintre faptă şi prejudiciu. Prin autorizaţia acordată (...) de a produce şi instala (...) şi de a valorifica pe teritoriul României această instalaţie, reclamantul a autorizat şi dobândirea de către clienţii (...) a respectivei instalaţii.

Este adevărat că nu face obiectul acestei cesiuni revendicarea 1 din brevetul de invenţie (metoda de control), însă tribunalul a apreciat că autorizând valorificarea instalaţiei (realizate conform revendicării 1), acesta a autorizat implicit şi folosirea respectivei metode de control.

Prin urmare, cererea reclamantului este întemeiată numai pentru perioada decembrie 1990 – 1996, perioadă care limitează sub un prim aspect cuantumul prejudiciului.

Din punct de vedere al determinării acestui prejudiciu tribunalul a constatat că prin raportul de expertiză tehnică s-a stabilit că (...)a pus în funcţiune instalaţii de siguranţă a circulaţiei cu circuite de cale tip (...) în 92 de staţii cu instalaţii de centralizare electrodinamică sau electronică, precum şi în 110 instalaţii de bloc de linie automat ale liniilor curente dintre staţii, respectiv un număr total de 4.355 circuite de cale tip (...), care însumează peste 300 milioane ore de funcţionare.

Instalarea acestor circuite s-a făcut odată cu reabilitarea infrastructurii feroviare de către (...)şi (...) SA pe baza caietelor de sarcini întocmite de (...).

Beneficiile aduse prin implementarea invenţiei au fost determinate prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză (fila 17 – vol. II) ca fiind: cele legate de siguranţa circulaţiei, fiabilitatea, stabilitatea reglajelor, reducerea poluării sonore. Circuitele de cale (...) semnalizează optic situaţiile de apariţie a unor semnale perturbatoare în circuitele de cale, sunt compatibile cu soluţiile de izolare a zonelor de macazuri cu amplasarea jantelor de schimbare a polarităţii pe liniile de abatere, sunt insensibile la variaţiile bruşte ale rezistenţei de balast datorate intemperiilor, au o stabilitate deosebit de mare a reglajelor, utilizează reţeaua de cabluri existentă, reduc spaţiul necesar instalării în sala de relee, nu implică alte cheltuieli de cercetare, proiectare şi experimentare, generează economie de energie electrică.

A fost determinată economia de energie electrică pentru o oră de funcţionare, în raport de circuitele de cale existente anterior; s-a stabilit un total de 313.114.076 ore de funcţionare din 1990 până în 2010, când a expirat perioada de protecţie a brevetului; precum şi un număr de 1515 joante izolante eliminate în aceeaşi perioadă ca efect a introducerii (...); un număr de 51 de invertoare eliminate în perioada de folosire a (...); un număr de 4781 relee transmiţătoare de tip TR-3B, TR-2000B şi TR-2000C, de 4235 blocuri descifratoare BDF-1 şi BDF-2, de 85 de emiţătoare de cod KPT, ce au fost scoase din instalaţiile anterioare ca urmare a eliminării comutaţiei mecanice prin introducerea circuitelor (...).

Expertul tehnic a determinat şi unele avantaje colaterale referitoare la diminuarea manoperei, materialelor, utilajelor şi transportului, calculând orele economisite ca urmare a reducerii duratei verificărilor periodice (tabelul 6 al expertizei).

Opinia expertului tehnic a fost în sensul că pentru calculul exact de joante izolante eliminate, de invertoare, de relee transmiţătoare, blocuri descifratoare şi emiţătoare de cod KPT şi a numărului de ore economisite (dar care nu va schimba semnificativ numărul obţinut, cel mai probabil în sensul creşterii acestuia) este necesară anexarea Planurilor bifilare de izolare ale staţiilor CF şi a Schemelor de electroalimentare a secţiunilor izolate ale staţiilor CF înainte de introducere şi ulterior introducerii (...), precum şi a Normelor de timp pentru verificare echipamente, respectiv salariul orar al personalului implicat în activitatea de verificare (fila 22, 23, 24 şi 27). Nici evidenţierea costurilor altor circuite de cale electronice sau a altor echipamente specifice nu a putut fi determinată în lipsa unei Liste a preţurilor circuitelor de clase de import şi a preţurilor subansamblurilor circuitelor de cale negociate de (...)cu producătorul subansamblurilor electronice (...)

Raportul de expertiză contabilă a fost efectuat pe baza datelor tehnice ale raportului de expertiză tehnică fiind depus la dosar la fila 315 şi urm., vol. II. Expertul a stabilit că beneficiile rezultate din economia de energie electrică este în cuantum de 610.292.616 lei. Pentru eliminarea joantelor izolatante, a invertoarelor, a releelor transmiţătoare, a blocurilor descifratoare de tip BDF-1 şi BDF-2 au fost determinate beneficii în cuantum de 568.913,69 lei, respectiv 388.903,71 lei, 461.857,29 lei, 157.789,97 lei. Aceste valori au fost actualizate în raport de rata inflaţiei.

Pentru avantajele colaterale decurgând din diminuarea manoperei, materialelor, utilajelor şi transportului, expertul contabil a constatat într-o primă fază că nu poate determina valoarea acestora în lipsa normelor de timp pentru verificarea echipamentelor şi a salariului mediu orar al personalului implicat. Ulterior, prin completarea raportului de expertiză (fila 409, vol. II) s-a stabilit suma de 939.056,86 lei pentru aceste avantaje colaterale.

Reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 616.756.080,97 lei, care reprezintă integralitatea beneficiilor economice obţinute de pârâtă din folosirea invenţiei pentru toată perioada dedusă judecăţii.

Sub un prim aspect tribunalul a apreciat că cererea reclamantului poate fi admisă în parte, în sensul că acesta nu este îndreptăţit la toate beneficiile economice obţinute de pârâtă, întrucât o astfel de măsură ar constitui o descurajare a utilizării oricărei invenţii.

Întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, invenţia nu a fost realizată în condiţiile art. 5 lit. b din Legea nr. 64/1991, nu sunt aplicabile, decât prin analogie, dispoziţiile art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008. Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că în cadrul negocierilor dintre părţi, în cadrul uneia dintre comisiile de examinare din cadrul pârâtei, deşi reclamantul solicitase un procent de 50% din aceste beneficii, a propus un procent de 10%. Tribunalul a apreciat că acest procent este echitabil pentru ambele părţi (procentul de 4% este stabilit pentru situaţiile când unitatea are o anumită contribuţie la invenţie – resurse, timp, etc., or, în cauză, invenţia este realizată exclusiv prin efortul reclamantului astfel încât nu se impune acordarea unui asemenea procent). Acest procent este apreciat de tribunal ca acoperind şi despăgubirile materiale pentru resursele alocate de reclamant (capătul 2 al cererii).

Prin urmare, aplicând procentul de 10 % la beneficiile totale determinate pentru perioada 1990 – 1996 (inclusiv cele din economia cu manopera), tribunalul a admis cererea în limita sumei de 15.772.380 lei (calculată potrivit anexelor raportului de expertiză contabilă de la filele 331 şi 411, vol. II).

În ceea ce priveşte răspunderea statului, aceasta nu poate fi antrenată deoarece în sarcina sa nu se poate reţine existenţa faptei în sine, respectiv a folosirii fără drept a invenţiei reclamantului.

În raport şi de soluţiile pronunţate cu privire la excepţiile invocate de părţi, tribunalul a respins acţiunea formulată împotriva pârâtului (...)şi Infrastructurii pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi cererea de chemare în garanţie formulată de(...)împotriva (...) SA şi (...) SA, ca prescrisă.

Împotriva sentinţei civile nr. 676/13.05.2014 a formulat apel reclamantul (...), decedat ulterior, continuat de moştenitorii (...), iar pârâta (...)((...)) a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. /13.05.2014 precum şi împotriva încheierilor din datele de 11.10.2011, 03.07.2012, 26.02.2013, 23.04.2013 şi 18.03.2014.

În motivarea apelului, reclamantul (...), decedat ulterior, continuat de moştenitorii (...), a susţinut următoarele critici:

 În data de 07 din luna mai a anului 1990 (data de depozit) a depus la (...) Bucuresti cererea de brevet de invenţie nr. care a fost analizată până la sfârşitul anului 1992, când Hotărârea de acordare a brevetului de invenţie a fost publicată în BOPI din 30.12.1992. După alte 6 luni, în care nu s-a înregistrat nici o contestaţie, brevetul a fost tiparit şi ulterior, în luna august 1993, i-a fost eliberat brevetul de invenţie /07.05.1990 pentru invenţia "Metodă şi instalaţie de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ", brevet la care are calităţile de solicitant, inventator şi titular.

Invenţia în discuţie rezolvă problema precizării stării de "liber" sau de "ocupat" a liniilor şi macazurilor de cale ferată din staţii şi din linia curentă, concomitent cu controlul integrităţii electrice a şinelor, utilizabilă pe liniile feroviare având tracţiunea neelectrică sau electrică.

Apelantul-reclamant arată că brevetul are intindere asupra a 10 revendicări (metoda de control, instalaţia de control pentru aplicarea metodei, precum şi mai multe subansambluri specifice şi circuite electronice originale).

• Metoda de control constă în introducerea în linie, între şinele căii, a unei succesiuni de patru serii de impulsuri de curent alternativ (b, c, d, e) precis delimitate în timp, controlate şi validate ulterior printr-un circuit de coincidenţă, cu funcţionare sigură la defectare, cu care se controlează parametrii recepţiei (din rezumat).

• Instalaţia de control conţine un echipament electronic de emisie şi unul de decodificare, fără comutaţie electromecanică, ducând la atragerea releului de cale al secţiunii izomate numai după recepţionarea din cale a unei succesiuni de 4 ... 5 impulsuri proprii, iar la dispariţia a două impulsuri de cod succesive, releul de cale (8) se dezexcită, semnalizând ocuparea liniei sau întreruperea continuităţii electrice a şinelor (din rezumat).

Cu privire la dreptul de proprietate – momentul de la care hotărârea de acordare a brevetului produce efecte, apelantul-reclamant arată următoarele:

Publicitatea cu privire la brevet a fost făcută abia în 1992, prin publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a Hotarârii OSIM nr. 6/065/30.11.1992 prin care s-a hotărât acordarea către el a brevetului de invenţie /07.05.1990.

Potrivit legii, brevetul (şi implicit, dreptul de proprietate atestat de acesta, produce efecte începând cu data publicării menţiunii hotărârii de acordare a acestuia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

În acest sens, se referă la cuprinsul prevederii art. 28 (9) şi 30 (2) din Legea nr. 64/1991:

(9) Hotărârea de acordare a brevetului va avea efect începând cu data publicării menţiunii acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

(2) Data eliberării brevetului de invenţie este data la care menţiunea hotărârii de acordare este publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Astfel, în speţă, dreptul său asupra invenţiei, menţionează apelantul-reclamant, s-a născut abia în 1992.

Anterior eliberării brevetului, deci şi momentului de la care acesta începea să îşi producă efectele, în 1991, arată că a devenit angajat în cadrul ((...)), Direcţtia Generală Instalaţii.

Referitor la prima ofertă de licenţă sau cesiune, apelantul-reclamant arată următoarele:

În anul 1993, după eliberarea brevetului şi după publicarea textului descrierii invenţiei, în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 64/1991 şi cu Ordinul Preşedintelui (...) nr. 34/09/07.1993, (neabrogat nici la această dată) menţionează că a făcut prima ofertă de cesiune unităţii la care era angajat la acel moment: (...).

În acest sens, a depus la Direcţia Generală Organizare, Tehnic, Dezvoltare din dosarul înregistrat sub nr. /19.09.1993, cuprinzând oferta privind folosirea de către Română a brevetului său de invenţie: "Metoda şi instalaţie de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ".

Această invenţie, a carui titular este, s-a materializat şi într-un produs „Instalaţie de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ” şi a fost denumită prescurtat Circuite de cale tip (...).

În ceea ce priveşte perfecţionarea şi extinderea aplicării invenţiei, apelantul-reclamant arată următoarele:

După prezentarea ofertei, pârâta şi-a manifestat interesul în sensul folosirii invenţiei, demarând, împreună cu el, procedurile de omologare, atât a metodei, cât şi a produsului, proceduri necesare în vederea folosirii acestei invenţii în sistemul de căi ferate.

Astfel, după testări în cadrul (...)în 16.11.1993, invenţia (atât metoda, cât şi produsul) a fost omologată preliminar, conform procedurii (...), iar ulterior, în 29.07.1996, a fost omologată final.

Doar în cadrul procedurii de omologare a inventiei cu Normele (...)au fost introduse în cadrul căilor ferate un numar total de 569 circuite de cale în patru secvenţe tip (...), fără ca pârâta să fi primit în condiţii de legalitate drepul de a folosi invenţia pe care o testa.

Dar aşa cum rezultă din proba cu interogatoriul pârâtei, administrată în prezenta cauză, (...)apreciază că în acea perioadă i-a acordat doar "sprijin logistic" lui în perfecţionarea invenţiei.

În concret, încă din anul 1993 s-a constatat de către pârâtă eficienţa acestei invenţii, demarându-se proceduri succesive de negociere a preţului la care (...)urma să poată exploata invenţia.

În acest sens învederează:

- nota din 9 decembrie 1996;

- adresa nr. 114/ A/3597 adresată Direcţiei Generale Organizare, Tehnic, Dezvoltare;

- Hotărârea Consiliului de Administraţie CFR-SA, 10/22.10.1999;

- Nota nr. 1093/IS din 25.04.2001, a Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei prin care s-a comunicat, necesitatea incheierii contractului cu el, arată apelantul-reclamant, până la 15.05.2001, înaintând în acest sens şi o serie de observaţii şi propuneri pe marginea contractului ce urma a se încheia;

- nota nr. 5/542/2001 din 17.04.2001 şi nota nr. 14/4977 din 13.12.2004 ;

- dispozitia nr. 45/14.04.2009, prin care s-au aprobat membrii comisiei de analiză şi stabilire a drepturilor ce decurg din utilizarea circuitului de cale tip (...).

Referitor la exercitarea dreptului de preferinţă de către pârâtă, apelantul-reclamant arată următoarele:

Ca o primă observaţie arată că poziţia pârâtei nu este în sensul că nu şi-ar fi exercitat dreptul de preferinţă, ci că nu avea dreptul să îşi exercite acest prerogativ.

Altfel spus, apărarea pârâtei nu este altceva decât o invocare a propriei culpe, pentru a se putea sustrage de la aplicabilitatea prevederilor legale incidente.

Arată că pârâta nu poate să invoce în apărarea sa propria culpă, dar nici că interpretarea dată textului legal privitor la dreptul de preferinţă este una fără suport legal.

Referitor la dreptul de proprietate asupra invenţiei, potrivit legii:

i. Art. 5. alin. 1, lit. b din Legea nr. 64/1991 prevede că: (1) "Dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenţie aparţine:

b) salariatului, pentru invenţiile realizate de catre acesta fie în exercitarea functiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii, prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare."

Astfel, arată apelantul-reclamant, el se bucură de calitatea de proprietar al brevetului de invenţie.

În ceea ce priveşte sfera persoanelor care beneficiază de un drept de preferinţă, apelantul-reclamant arată că, potrivit legii:

Art. 5 alin. 6 din Legea nr. 64/1991 stipulează că: În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), unitatea are un drept de preferinţă la încheierea unui contract privind invenţia salariatului său, ce trebuie exercitat în termen de 3 luni de la oferta salariatului; în lipsa acordului privind preţul contractului, acesta urmează să fie stabilit de instanţele judecătoreşti.

Cazul de la art. 5 alin. (1) lit. b) se referă la:

i. invenţiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcţiei sale;

ii. fie în domeniul activităţii unităţii în care este salariat prin cunoasterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau ale datelor existente în unitate;

iii. fie cu ajutorul material al societăţii în care este salariat inventatorul.

Suplimentar. Normele de aplicare ale art. 5 din Legea nr. 64/1991 concretizează sfera beneficiarilor unui drept de preemţiune la care se referă art. 5 alin. 6, dispunând că preferinţa poate aparţine şi unităţii în care salariatul este angajat la momentul la care decide să cedeze folosinţa asupra invenţiei.

Potrivit. Art. 90 alin. 11 din Normele de aplicare ale Legii nr. 65/1991:

În cazul unei invenţii create în condiţiile prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, pentru care dreptul la brevet de invenţie aparţine salariatului, acesta are obligatia să facă, conform prevederilor art. 5 alin. (6) din lege, prima ofertă de licenţă sau cesiune unităţii al cărei angajat este.

Pe cale de consecinţă, legea (aşa cum este completată de Normele de interpretare) impune un cumul de condiţii în persoana beneficiarului dreptului de preferintă:

• să fie vorba de unitatea:

- în care, în calitatea de salariat şi în exercitarea funcţiei inventatorul a creat invenţia, sau

- în al cărei domeniul de activitate a fost creată invenţia, sau

- cu suportul material al căreia s-a realizat invenţia.

şi

• să fie vorba despre unitatea al cărei angajat este inventatorul salariat la momentul la care face, prima ofertă de licenţă sau cesiune unităţii.

Altfel spus, în cuprinsul textului legal mai sus menţionat nu există conditii cumulative ce trebuie indeplinite pentru ca o persoană să se bucure de un drept la brevetul de invenţie, ci dimpotrivă, acestea se află într-un raport de excludere reciprocă, vizând mai situaţii.

Scopul normelor de aplicare a legii – de a detalia modul în care o anume lege trebuie să fie aplicată.

Or, potrivit normelor de aplicare citate, se instituie o condiţie suplimentară, a calităţii de salariat în cadrul unităţii la care i se face prima ofertă de cesiune sau licenţă.

Refritor la natura dreptului de preferinţă, apelantul-reclamant arată că dreptul de preferinţă instituit legal (un real drept de preemţiune) atinge într-adevăr libertatea contractuală.

Cu toate acestea, această restrângere operează doar dacă şi la momentul la care titularul dreptului asupra invenţiei hotărăşte să cedeze folosinţa asupra invenţiei.

Este logic astfel că, calitatea de unitate la care este salariat inventatorul se analizează la momentul la care salariatul doreşte să facă prima ofertă cu privire la dreptul său.

Raportat la textele analizate, apelantul-reclamant menţionează că a procedat în mod corect, făcând prima ofertă pârâtei.

Cu privire la interpretarea noţiunii de "unitate ce beneficiază de dreptul de preferinţă" în concepţia pârâtei, apelantul-reclamant arată următoarele:

Chiar dacă ne raportăm la interpretarea pârâtei în sensul că dreptul de preferinţă aparţine doar unităţii în care inventatorul, în calitate de salariat a dobândit calitatea de proprietar al invenţiei, concluzia este aceeaşi: în mod corect el a făcut prima ofertă.

Aceste concluzii sunt susţinute de următoarele aspecte:

i. La momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra invenţiei el era angajatul pârâtei.

Raportat la art. 30 din Legea nr. 64/1991, numai din anul 1992 s-a născut dreptul său cu privire la brevetul de invenţie ce putea fi cesionat.

Practic, raportându-ne la legislaţia aplicabilă – art. 28 (9) şi art. 30 (2) din Legea nr. 64/1991, drepturile asupra brevetului de invenţie devin efective, putând fi cedate, din momentul publicării hotărârii de acordare a brevetului.

Or, în anul 1992, la momentul publicării Hotărârii, el avea deja calitatea de salariat al (...) (din 19

Altfel spus, anterior anului 1992, el nu era titularul şi nu putea ceda un drept pe care nu îl avea.

Această interpretare reprezintă o aplicaţie a principiului nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet.

ii. Şi dacă se apreciază că el şi-ar fi putut ceda dreptul de folosinţă încă din anul 1990, raportat la textul legal incident, dreptul de preferinţă aparţinea tot pârâtei.

Potrivit art. 71 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 republicată, "drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate, aplicate parţial recompensate sau nerecompensatepână la data intrării în vigoare a acestei legi se vor negocia între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia. În aceste cazuri, negocierea va începe de la drepturile băneşti maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legea aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet. În cazul neînţelegerii între părţi, drepturile băneşti se vor stabili potrivit prevederilor art. 63".

Astfel, dacă s-ar aprecia că el putea să îşi cedeze dreptul anterior anului 1992, dată apreciată legal ca data dobândirii dreptului de proprietate asupra invenţiei, prin raportare la textul legal mai sus citat, dreptul de preferinţă aparţinea tot (...)ca unitate care a aplicat invenţia.

Făcând raportarea la momentul sugerat de pârâtă ca dată la care trebuia analizată calitatea de salariat, 07.05.1990, (data brevetului) aplicabilitatea textului indicat este evidentă, faţă de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, 11 octombrie 1991.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi jurisprudenţa relevantă: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2154 din 26 martie 2010, Curtea de Apel Timişoara, Decizia nr. 125 din 15 mai 2008.

iii. Apelantul-reclamant apreciază oricum că această interpretare a pârâtei este trunchiată şi lipsită de temei, în condiţiile în care exclude aplicabilitatea art. 90 alin. 11 din Normele de aplicare ale Legii nr. 65/1991:

În cazul unei invenţii create în condiţiile prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, pentru care dreptul la brevet de invenţie aparţine salariatului, acesta are obligaţia să facă, conform prevederilor art. 5 alin. (6) din lege, prima ofertă de licenţă sau cesiune unităţii al cărei angajat este.

Astfel, se ignoră situaţiile distincte cuprinse în art. 5 alin. l, lit. b din Legea nr. 64/1991.

Apelantul-reclamant subliniază că poziţia pârâtei contravine şi principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, în condiţiile în care la momentul la care a beneficiat de prima ofertă a apreciat că are această calitate de unitate ce se bucură de un drept de preferinţă, dezicându-se de această poziţie doar ulterior aplicării invenţiei, la momentul la care ar fi trebuit să achite preţul acestei folosinţe.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. art. 90 alin 12 şi alin 14 din Hotărârea Guvernului nr. 547/2008, regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicat în Monitorul Oficial a României nr. 456 din 18 iunie 2008, potrivit cărora:

Alin. 14. "Dacă unitatea şi-a manifestat interesul, dar nu s-a ajuns la o înţelegere privind preţul contractului, litigiul se soluţionează de instanţele judecătoreşti potrivit prevederilor art. 5 alin 6 din lege".

Se impune, astfel, respectarea principiului bunei credinţe odată ce au fost demarate negocierile şi unitatea şi-a asumat calitatea de beneficiară a dreptului de preferinţă.

Cu privire la revendicările Brevetului de invenţie, apelantul-reclamant menţionează următoarele:

În mod corect pârâta subliniază că faţă de obiectul său de activitate nu era în măsură să producă produsul ce face obiectul invenţiei sale. Tocmai de aceea, oferta făcută (...)privea primele două revendicări ale brevetului, mai precis utilizarea metodei de implementare a produsului.

Deşi aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică administrat în cauză " -SA a procedat la folosirea şi implementarea circuitelor de cale tip (...), respectiv a primei revendicări din brevetul, al carui titular este, arată apelantul-reclamant, revendicare ce nu a fost cedată altei unităţi, aceasta nefinalizând procesul de negociere şi incheiere a unui contract cu el, conform prevederilor legale în vigoare.

Suplimentar, pârâta a folosit până la momentul cedării revendicărilor privind produsul chiar şi produsul (...) (după cum recunoaşte în răspunsurile la întrebările 6, 7 din interogatoriul administrat), deci şi celelalte revendicări, până în anul 1997, motivând însă că utilizările au fost făcute cu titlu de "sprijin logistic".

Apelantul-reclamant menţionează că aşa cum rezultă şi din expertiza tehnică administrată, acest "sprijin" a generat introducerea unui număr de 600 de circuite de cale în sistemul căilor ferate.

În plus, trebuie să se ţină seama şi de faptul că aşa cum s-a statuat şi jurisprudenţial, exploatarea brevetului nu presupune exclusiv aplicarea invenţiei, ci orice activitate prin care se obţin efectele economice şi/sau sociale la care se referă legea.

Astfel, indiferent de titlul cu care invenţia (inclusiv în sensul de "metodă") a fost aplicată, inventatorul are dreptul la contravaloarea efectelor economice şi sociale generate de către aceasta.

În ceea ce priveşte efectele economice şi efectele sociale, apelantul-reclamant învederează următoarele:

Potrivit art. 91 alin. 3 din HG nr. 547/2008, privind Normele de aplicare ale Legii nr. 64/1991: "drepturile patrimoniale ale inventatorului salariat, potrivit prevederilor art. 36 din lege se stabilesc pe baza de contract şi se acorda în funcţie de efectele economice şi sau sociale rezultate în perioada de valabilitate a brevetului din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei şi numai pentru perioada de exploatare a acesteia".

Mai mult, la alin. 4 lit. b şi c al aceluiaşi articol mai sus prevăd şi un plafon minim al acestor drepturi:

a) "drepturile băneşti corespunzand efectelor economice, inclusiv cele derivând din efectele sociale pe perioada de calcul al profitului nu pot fi inferioare valoriilor din urmatorul tabel: ( ... ) E>800.000, drepturi banesti = 106.000 + E x 4%";

b) Restituirea cheltuielilor direct catre inventator, pentru toate documentaţiile tehnice sau economice, proiecte, studii, cercetări cu prototipuri, dacă acestea au fost efectuate de catre inventator pentru aplicarea invenţiei.

În mod total nejustificat susţine pârâta că formula în discuţie ar reprezenta cuantumul minim, legiuitorul nelăsând loc de interpretare prin introducerea prevederii "nu pot fi inferioare".

Astfel statueaza şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, care, prin decizia nr 2551 din 15 aprilie 2008 a reţinut că:

"Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei (art. 39 din Legea nr. 64/1991, în numerotarea existentă la data sesizării instanţei)."

Or, atât natura efectelor economice şi sociale rezultate ca urmare a implementării soluţiei tehnice inventate de către el, arată apelantul-reclamant, cât şi cuantumul acestora a fost determinat prin cele două rapoarte de expertiză administrate în prezenta cauză.

Efectele economice al aplicarii invenţiei se menţin şi în pezent, [pe durata prezentei acţiuni, la cele circa 300 milioane (ore x numar circuite de cale) adăugându-se încă circa 150 milioane (ore x numar circuite de cale)] iar utilizarea metodei şi instalaţiei brevetate se continuă prin extinderea aplicării acestora în staţiile şi liniile care se modenizează, conform cerinţelor Uniunii Europene, noile investiţii ce înglobează instalaţiile (...) având durata de viaţă normală de minim 20 de ani.

Referindu-se la soluţia tribunalului, apelantul-reclamant arată că, instanta s-a pronunţat astfel prin aplicarea unui procent de 10% la beneficiile totale determinate pentru perioada 1990-1996 (inclusiv din economia cu manopera), obţinând suma de 15.772.380 lei (calculată potrivit anexelor raportului de expertiză contabilă de la filele 331 şi 411, vol. II, din dosarul cauzei).

Faţă de soluţia instanţei, apelantul-reclamant apreciază că aceasta este netemeinică şi nelegală faţă de admiterea doar în parte a pretenţiilor formulate.

Consideră că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că, în ceea ce priveşte perioada ulterioară anului 1996, nu mai sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale ale pârâtei (...).

Astfel, în ceea ce priveste perioada ulterioară anului 1996, instanţa a respins pretenţiile formulate şi precizate de el prin acţiune.

Apelantul-reclamant argumentează motivele ce sustin admiterea apelului formulat şi modificarea în parte a sentinţei civile aprelate, arătând următoarele:

Cu privire la perioada 1990-1996 menţionează că instanţa de fond a reţinut el este titularul brevetului nr. pentru invenţia "...", avand 10 revendicări asupra metodei de control, mai multor subansambluri specifice şi circuite electronice originale.

Se mai menţionează că brevetul a fost eliberat cu perioada de protecţie 07.05.1990 – 07.05.2010, începând cu data înregistrării cererii de brevet la (...), respectiv data de 07.05.1990, sub nr. 145006.

S-a mai reţinut faptul că invenţia nu a fost realizată de el, menţionează apelantul-reclamant, în exercitarea funcţiei sale din cadrul (...) şi nici în domeniul activităţii acesteia, prin cunoasterea sau foloisrea tehnicii ori mijloacelor specifice ale (...) sau ale datelor existente în unitate, nici cu ajutorul material al acesteia, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991, avand în vedere că analizarea incidenţei acestui articol este data înregistrării cererii de brevet.

Cu toate acestea, şi în măsura în care nu s-ar reţine aplicabilitatea acestui text legal, instanţa a reţinut în mod corect însă că el are calitatea de inventator (din 1990) şi pârâta a utilizat invenţia fără drept şi fără să încheie un contract de cesiune cu privire la aceasta.

Astfel, instanţa apreciază că fapta ilicită, în cadrul raportului obligaţional generat de raspunderea civilă delictuală, constă în încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 64/1991:

(2) Este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte:

[ ... ] b) utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu.

Aşadar, instanţa a reţinut că pentru perioada de timp cuprinsă între anul 1990 şi anul 1996, pârâta a folosit metoda şi instalaţia brevetate de reclamant fără a avea consimţământul său. Sub acest aspect, se constată că el a permis folosirea invenţiei însă condiţionat de achitarea unei remuneraţii corespunzătoare. Cum o asemenea remuneraţie nu a fost achitată (condiţia acordului de folosire nefiind îndeplinită), fapta pârâtei îmbracă un aspect ilicit.

Prima instanţă a statuat în mod corect în sensul că sunt îndeplinite cerinţele generale ale răspunderii civile delictuale: faptă ilicită, culpă, prejudiciu şi legătura de cauzalitate dintre acestea.

În concluzie, apreciază că soluţia este justă în ceea ce priveşte perioada 1990 – 1996 în sensul că CNCF(...)îi datorează suma de 15.772.380 lei cu titlu de prejudiciu cauzat în urma utilizării neautorizate a brevetului de invenţie, cu privire la toate cele 10 revendicări.

În ceea ce priveşte perioada ulterioară anului 1996, apelantul-reclamant arată că instanţa de fond a reţinut faptul că în apropierea omologării finale a circuitului (...), prin contractul nr. 505-30.08.1996, el a cedat (...)licenţa exclusivă de exploatare pentru dreptul de producţie şi instalare al echipamentelor ce încorporează, parţial sau total, revendicările de la 2 la 10 din brevetul de invenţie, iar pârâta a beneficiat de invenţia sa prin intermediul (...)

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond, în mod nefondat, a constatat că ulterior momentului încheierii Contractului nr., nu ar mai fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Se mai reţine însă (în contradicţie cu motivarea dată soluţiei, dar corect din punct de vedere faptic) că revendicarea 1, metodă de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ, nu a făcut obiectul contractului mai sus amintit.

Obiectul contractului îl constituie revendicările 2 – 10.

Instanţa admite că, într-adevăr, revendicarea nr. 1 din brevetul de invenţie, respectiv metoda de control, nu face obiectul contractului cu (...) SA, ceea ce nu poate să ducă decât la concluzia că, în ceea ce priveşte revendicarea nr. 1, folosirea acesteia, ulterior anului 1996, de către (...) constituie în continuare o fapta ilicită cauzatoare de prejudicii pentru el.

Faţă de cele reţinute, apreciază că soluţia instanţei este eronată sub aspectul aprecierii că şi revendicarea nr. 1 trebuie apreciată ca şi cedată în favoarea (...) SA, concluzie nefondată, prin raportare la realitatea faptică, aşa cum a fost aceasta probată.

Referitor la contractul nr. încheiat între el şi (...) SA, apelantul-reclamant arată următoarele:

Astfel, argumentează că utilizarea de către (...) şi ulterior anului 1996, a revendicarii nr. 1 a brevetului de invenţie constituie faptă ilicită circumscrisă prevederilor art. 32 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 64/1991 şi că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi înţelege să facă anumite precizări cu privire la contractul nr. încheiat cu (...)

Prin contractul mai sus mentionat, (...)a devenit producătorul echipamentului ce încorporează revendicările de la 2 la 10 din brevetul, inglobat în instalaţia Circuite de cale tip (...), obligându-se să:

1. producă echipamentul, cu respectarea strictă a proiectului de execuţie elaborat de autor, fără a mai face nici o modificare fără avizul inventatorului, ce este şi proiectantul unic al întregii părţi electrice şi electronice a ansamblului şi a tuturor subansamblelor specifice ale circuitelor de cale tip "(...)";

2. valorifice echipamentele ce constituie obiectul contractului numai pe teritoriul României;

3. ţină evidenţa cantitativă a produselor livrate trimestrial, a beneficiarilor acestor produse, şi să-l înştiinţeze în scris, la sfârşitul fiecărui trimestru, pe el, apeantul-reclamant, asupra furnizării loturilor de produse fabricate, a facturării şi încasării contravalorii lor;

4. sprijine prin toate mijloacele disponibile pe inventator, în acţiunile sale viitoare, desfăşurate în vederea extinderii aplicaţiilor invenţiei, creşterii performanţelor tehnice ale echipamentelor elaborate şi sporirii profitabilităţii lor;

5. menţină secretul de fabricaţie şi confidenţialitatea tranzacţiilor faţă de terţi, fără a răspunde pentru informaţiile înstrăinate, nedovedite ca fiind din vina (...) SA;

6. respecte drepturile de autor ale inventatorului;

7. nu refuze şi să execute la termenele contractuale, toate comenzile primite în perioada de valabilitate a prezentului contract, comenzi care se înscriu în spiritul acestei convenţii;

8. acţioneze solidar cu el, apelantul-reclamant, pentru recuperarea eventualelor pagube ce i s-au produs, în cazul în care terţe persoane, fizice sau juridice, folosesc invenţia sau revendicările sale în mod ilegal şi să acţioneze pentru interzicerea folosirii acestora.

Aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul celor menţionate anterior, (...)avea în sarcina sa, obligatia de a respecta drepturile sale de autor, învederează apelantul-reclamant, şi de a respecta proiectul, metoda brevetată, fără a le aduce modificări.

Practic, (...) nu avea dreptul de a elabora proiecte privind folosirea acestei metode, fiind obligată şi după semnarea contractului cu el, aperlantul-reclamant, să îi respecte dreptul de proprietate intelectuală sub acest aspect al nefolosirii revendicării nr. 1, singurul în măsură să elaboreze astfel de proiecte (conform Brevetului, dar şi a Contractului încheiat cu (...)).

Or, prin demararea unui număr impresionant de licitaţii publice având ca obiect chiar această metodă de control, (...)i-a încălcat dreptul de proprietate intelectuală necedat – revendicarea nr. 1.

În Caietele de sarcini parte a Documentaţiei de atribuire lansată de către achizitorul (...)acesta a inclus în mod constant proiecte de modernizare/refacere a reţelelor de căi ferate prin introducerea metodei brevetate de el, menţionează apelantul-reclamant.

Aceste procedurii au fost demarate în toată perioada 1996-2010.

Apelantul-reclamant arată câteva exemple de contracte de execuţie lucrări ce au privit implementarea Circuitelor de cale de tip (...): 

1. Contract de execuţie de lucrări nr., încheiat între (...)şi (...) SA;

2. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca şi (...) SA;

3. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca şi (...) SA;

4. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca şi Construcţii Feroviare Cluj SA;

5. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca şi (...) SA;

6. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca şi (...) SA;

7. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca Construcţii Feroviare Cluj SA;

8. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca (...) SA;

9. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca şi (...) SA;

10. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala  Cluj din Cluj-Napoca şi (...) SA;

Implementarea Circuitelor de cale de tip (...) este probată şi prin următoarele documente:

1. Caiet de sarcini privind realizarea obiectivului "Modernizarea instalaţiilor CED din complexul(...)Bucureşti Nord. Circuite de cale electronice în staţia 16 februarie", 05.2001;

2. Mememoriu Tehnic din data de 08.05.2001;

3. Caiet de sarcini privind Modificarea instalaţiei CED din Staţia Aghires în vederea înlocuirii actualelor circuite de cale cu Circuitele de cale de tip (...), 07.1997;

4. Mememoriu Tehnic din data de 07.1997;

5. Mememoriu Tehnic privind introducerea circuitelor (...) pe secţia Cluj-Episcopia Bihor, 07.1997;

6. Caiet de sarcini Staţia Braşov Călători, 11.1997.

Astfel, (...)a utilizat fără drept invenţia sa, arată apelantul-reclamant, întrucât, revendicarea 1 nu a facut obiectul contractului dintre el şi (...)

Prin urmare, pentru revendicarea 1 (Metoda de control), nu a existat o cesiune a dreptului de exploatare din partea sa către (...) Astfel, nu se poate susţine că prin faptul de a fi cesionat licenţa exclusivă de exploatare pentru dreptul de producţie şi instalare al echipamentelor ce încorporează, parţial sau total, revendicarile de la 2 la 10 din brevetul de invenţie, apelantul-reclamantă arată că a autorizat şi dobândirea de către (...)a revendicarii 1, respectiv metoda de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ.

În condiţiile în care revendicarea 1, nu face obiectul contractului nr., ne aflăm în situaţia unei folosiri neautorizate a acesteia de către pârâtă.

Se poate constata aşadar, că a existat o încălcare a drepturilor sale de către (...)prin folosirea revendicarii 1, chiar şi după cedarea dreptului de exploatare către (...) SA, întrucât obiectul contractului prin care a avut loc cesiunea s-a referit exclusiv la revendicarile de la 2 la 10.

Practic, indiferent cine era titularul dreptului de exploatare exclusivă a revendicarii 1 (apelantul.reclamant sau (...) printr-o cesiune subînţeleasă), pârâta (...)tot nu avea dreptul de a utiliza şi implementa metoda de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ.

Prin urmare, reiese cu claritate faptul că şi pentru perioada ulterioară anului 1996, chiar în prezenţa contractului nr., sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Această răspundere se fundamentează, aşa cum a aratat pe parcursul criticii sentinţei tribunalului, pe folosirea neautorizată, deci prin utilizarea fără drept a revendicarii 1, indiferent cine era titularul licenţei exclusive de exploatare pentru dreptul de producţie şi instalare al echipamentelor ce încorporează, parţial sau total, revendicările din brevet.

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, apelantul-reclamant menţionează că acestea, conform doctrinei şi jurisprudenţei sunt cele prevăzute de art. 998-999 vechiul Cod civil:

1. fapta ilicită;

2. prejudiciul;

3. raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

4. vinovăţia autorului faptei;

Refertitor la fapta ilicită a pârâtei (...)constă, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, în încălcarea prevederilor art. 32 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 64/1991, chiar şi după anul 1996, în ceea ce priveşte revendicarea nr. 1 din brevet.

Astfel, pentru perioada 1990-1996, instanţa a apreciat că fapta ilicită a pârâtei (...)constă în utilizarea invenţiei fără a încheia un contract de cesiune cu el, respectiv în încălcarea prevederilor art. 32 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 64/1991:

(2) Este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte:

[ ... ] b) utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu.

Din cuprinsul articolului citat se poate observa că potrivit lit. b sunt interzise două conduite:

~ utilizarea procedeului şi

~ folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul produsului obtinut direct prin procedeul brevetat.

Apelantul-reclamant, prin contractul nr. încheiat cu (...) SA, arată că a cedat doar partea din brevet ce privea realizarea şi vânzarea produsului brevetat, nu şi folosirea şi implementarea circuitelor de cale  tip (...), în sensul de metodă de control.

Utilizarea procedeului brevetat putea fi doar atributul pârâtei (...), deoarece ea era singura companie în Romania ce ar fi putut utiliza atât metoda de control (revendicarea nr. 1), cât şi produsul obţinut din procedeul brevetat.

Mai exact, în ceea ce priveşte metoda de control (revendicarea nr. 1), aceasta nici nu putea fi cedată către (...) SA; datorită faptului că metoda putea fi folosită doar de către pârâta (...)(fosta (...)), fiind persoana juridică ce deţinea infrastructură feroviară la acel moment.

Astfel, instalaţia propriu-zisă, respectiv Circuitele de cale de tip (...) a fost într-adevar produsă, începând cu anul 1996, de către (...)

Dar această producţie (a produsului) s-a făcut în mod constant la comanda (...), (fosta (...)) care a elaborat proiecte de realizare şi implementare a produsului în vederea încorporării acestuia în căile ferate.

Practic, pârâta a realizat în mod constant proiecte de execuţie şi implementare a unei metode brevetate, fără a avea acest drept.

Altfel spus, deşi pârâta avea dreptul de a folosi produsul finit, nu avea dreptul de a folosi sau modifica "metoda" în vederea încorporării acest produs în căile ferate române.

Dar această încălcare a existat şi a fost probată de el, arată apelantul-reclamant, prin depunerea cu titlu exemplificativ a câtorva dintre procedurile de achiziţie publică demarate de (...)ce au avut ca obiect metodă ce face obiectul revendicării 1 din brevetul său.

Deşi instanţa admite că revendicarea nr. 1, respectiv metoda de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ, nu a făcut obiectul Contractului nr. încheiat cu (...) SA, apreciază că după anul 1996 nu mai sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Constatările instanţei de fond sunt eronate, deoarece pârâta (...)a continuat să utilizeze în mod ilicit revendicarea nr. 1, respectiv metoda de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ, şi ulterior anului 1996.

Rezultă astfel, că şi după anul 1996, fapta ilicită a pârâtei a continuat, cauzându-i prejudicii, impunându-se acoperirea lor.

În concluzie, utilizarea revendicării nr. 1, respectiv utilizarea procedeului brevetat, în perioada 1990-2010, constituie o faptă ilicită în sensul art. 998-999 vechiul Cod civil, dovedind că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale ale pârâtei (...).

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat de către pârâta (...)acesta constă în folosirea fără acordul inventatorului a brevetului de invenţie nr., prejudiciul fiind cuantificat prin beneficiile aduse acesteia prin implementarea invenţiei.

În concret, prejudiciul a fost cuantificat prin intermediul celor două expertize administrate în cauză, respectiv expertiza tehnică şi expertiza contabilă.

Prin Raportul de expertiză tehnică judiciară s-a stabilit că (...)a pus în funcţiune instalaţii de siguranţă a circulaţiei cu circuite de cale tip (...) în 92 de staţii cu instalaţii de centralizare electrodinamică sau elctronică, precum şi în 110 instalaţii de bloc de linie automat ale liniilor curente dintre staţii, respectiv un numar total de 4355 circuite de cale tip (...), care însumează peste 300 de milioane de ore de funcţionare.

După cum se poate observa din cuprinsul sentinţei atacate, instanţa a admis că în perioada 1990-1996, pârâta (...)a utilizat fără drept brevetul său de invenţie, pentru toate cele 10 revendicari.

Urmând logica primei instanţe, în condiţiile în care în perioada 1996-2010, dreptul cu privire la revendicarea nr. 1 nu a fost cedat, pârâta (...)datorează 10% din cuantumul beneficiilor obţinute, beneficii ce au fost stabilite prin cele două expertize judiciare efectuate în prezenta cauză.

Astfel, în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat, acesta este unul cert, direct şi actual, inclusiv pentru perioada 1996-2010.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate, dincolo de orice dubiu, utilizarea fără drept a brevetului nr. de către pârâta (...)constituie cauza prejudiciului cert, direct şi actual, determinat de către cele două expertize judiciare efectuate în cauză.

Referitor la vinovaţie, apelantul-reclamant menţionează următoarele:

Fapta prejudiciabilă a pârâtei a fost comisă cu intenţie directă încă de la momentul înregistrării cererii nr. la (...), respectiv de la data de 07.05.1990.

Instanţa de fond a reţinut faptul că prima utilizare a brevetului de invenţie a fost la data de 15.12.1990, conform raportului de expertiză tehnică, prin care s-a menţionat faptul că primele 15 circuite de cale au fost introduse experimental pe raza Regionalei CF Bucureşti.

În concret, utilitatea şi necesitatea implementării circuitelor (...), precum şi necesitatea acordării unei remuneraţii pentru utilizarea invenţiei, au fost recunoscute şi confirmate de către pârâta (...)prin numeroase documente printre care menţionează:

./ Nota nr. din 9 decembrie 1996, asupra circuitelor de cale tip (...);

./ Adresa nr. adresată Direcţiei Generală Organizare, Tehnic, Dezvoltare;

./ Adresa nr.;

./ Hotărârea Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA,;

./ Nota nr., a Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei prin care s-a comunicat CNCF "CFR" SA, necesitatea încheierii contractului cu el până la 15.05.2001, înaintând în acest sens şi o serie de observaţii şi propuneri pe marginea contractului ce urma a se încheia;

./ nota nr. şi nota nr. 14/4977/13.12.2004;

./ dispozitia nr., prin care s-au aprobat membrii comisiei de analiză şi stabilire a drepturilor ce decurg din utilizarea circuitului de cale tip (...).

În concluzie, pârâta a recunoscut în mod constant faptul că îi încalcă drepturile şi a purtat inclusiv negocieri în acest sens, însă nu a înţeles niciodată să acopere prejudiciul cauzat, astfel că, faţă de îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, apreciază că pârâta (...)datorează 10% din beneficiile stabilite pe întreaga perioadă 1990-2010.

În consecinţă, apelantul-reclamant solicită admiterea apelului, admiterea în tot a cererii aşa cum aceasta a fost formulată şi precizată, obligarea pârâtei 1 la plata în favoarea sa a sumei de 61.675.608,00 lei, a sumei de 200.000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate din bugetul personal pentru realizarea documentaţiilor tehnice, a proiectelor şi a prototipurilor necesare aplicării invenţiei, precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, textele legale la care s-a făcut referire în cererea apel.

În motivarea apelului, pârâta (...)((...)) a susţinut următoarele critici:

Făcând un scurt istoric al, apelanta-pârâtă arată că, începuturile căii ferate se situează în anul 1880, când, pe 23 aprilie 1880, s-a înfiinţat "Direcţiunea princiară a Căilor Ferate Române" care a răscumpărat şi unificat reţeaua de căi ferate de pe teritoriul României.

De atunci, din 1880 a fost utilizată fără întrerupere denumirea C.F.R. - Căile Ferate Române până în anul 1991 (în anul 1990 funcţiona ca Departament în cadrul Ministerului Transporturilor).

Prin dispozitiile Legii nr. 15/1990 au fost organizate toate unităţile economice de stat indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşoară activitatea.

În anul 1991, Departamentul(...)care funcţiona în cadrul Ministerului Transporturilor a fost organizat în temeiul HG nr. 235/1991, având statut de regie autonomă de interes national, cu capital integral de stat, fiind denumit prescurtat (...) – RA (regie autonomă)

În anul 1998 a fost reorganizată (...) – RA în temeiul dispozitiilor art. 47 din OUG nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române.

Prin HG nr. 581/1998, ca urmare a reorganizării prin divizare a regiei autonome (...) dispusă prin OUG nr. 12/1998, a fost înfiinţată (...), având, în principal, ca obiect de activitate gestionarea infrastructurii feroviare publice şi a patrimoniului feroviar auxiliar.

(...)deţine în regim de concesiune infrastructură feroviară publică a statului în baza Contractului de concesiune nr. MM224/2002 încheiat între Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor şi Locuintei, în calitate de concedent, în considerarea calităţii sale de autoritate publică, şi (...), în calitate de concesionar (anexa 2 la întânpinarea depusă la dosarul de fond), proprietarul infrastructurii feroviare publice fiind Statul Român.

Elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice sunt cuprinse în Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 (modificată şi completată prin HG nr. 589/2006) (anexa 3 la întâmpinare – extras).

Astfel, potrivit actului normativ mentionat, la pct. 3 al. Literei "d" din Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 modificată prin HG nr. 589/2006 printre elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice se afla şi instalaţiile de centralizare electrodinamică care sunt definite de lege ca fiind "ansamblul de echipamente mecanice şi electrice bazate în principal pe relee cu care se comandă şi se controlează manevrarea şi înzăvorârea macazurilor, starea de liber/ocupat a liniilor şi macazurilor de către materialul rulant, permiţând punerea pe liber a semnalelor luminoase de manevră sau de circulatie, numai dacă sunt îndeplinire condiţiile de siguranţă verificate de instalaţie, cu toate anexele, clădirile şi terenul aferent." (anexa 3 la întâmpinare – extras).

Apelanta-pârâtă precizează că circuitele de cale (...) sunt parte componentă a acestei instalaţii de centralizare electrodinamică.

Cu privire la Brevetul de invenţie nr, apeanta-pârâtă arată că împrejurările de fapt prezentate de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale prin acţiunea introductivă nu sunt conforme realităţii, situaţia reală legată de acest brevet de invenţie fiind următoarea:

Reclamantul a realizat invenţia anterior anului 1990 şi i s-a conferit dreptul de exploatare exclusivă odată cu acordarea brevetului de invenţie 07.05.1990 pentru o perioadă de valabilitate de 20 de ani până la data de 07.05.2010.

La data constituirii depozitului cererii de brevet de invenţie, reclamantul inventator nu avea calitatea de salariat al (...), acesta fiind încadrat în perioda 15.09.1974 – 18.12.1991 la Institutul Politehnic Bucureşti.

După data depunerii cererii de brevet de invenţie, însoţită de documentaţia tehnică, inventatorul a dobândit calitatea de angajat al (...) (acesta fiind angajat la (...) la data de 18.12.1991), deţinând diferite funcţii, inclusiv de Şef Serviciu Strategie Dezvoltare, până la data de 12.04.2010.

Inventatorul (...)a făcut cunoscută invenţia producătorului (...)Bucureşti (antecesoarea societăţii (...) SA).

Invenţia se referă la o metodă de control şi instalaţie pentru circuite de cale materializată în instalaţie de control pentru circuitele de cale cu impulsuri de curent alternativ denumită prescurtat  „Circuit de cale Tip C-4-48”.

Acest circuit de cale tip ..., ce face obiescul brevetului de invenţie, cuprinde, în principal, durata codului de Prin actul nr. 4138/09.05.1990 societatea a făcut cunoscut acest circuit Ministerului Transporturilor, Regionalei CF Bucureşti. IPCF Bucureşti. IPB – Facultatea Transporturi şi ICPTT Bucureşti, transmiţând acestora ,,(...) proiectul Notei de Comandă – Redactarea 1 pentru produsul Echipament pt. circuit de cale secvenţial cu comutaţie statică în impulsuri de curent alternativ Anexa nr. 1 la prezenta cererea apel.

Prin actul nr. (...)– Departamentul Căilor Ferate a comunicat societăţii (...)că este de acord cu proiectul Notei de comandă, însă cu anumite observaţii (obiecţiuni tehnice) Anexa nr. 2 la cerere.

Prin procesul-verbal din 27.06.1990, încheiat la sediul (...)Bucureşti cu ocazia şedinţei de analiză a sintezei observaţiilor la proiectul notei de comandă pentru circuitul de cale (la care a participat şi inventatorul (...)), comisia de analiză a stabilit anumite modificări la prototipul invenţei. Anexa nr. 3 la cerere.

În data de 31.10.1990 echipamentul a fost transmis şi la DATE – Serviciul SCB spre analiză. Anexa nr. 4 la cerere.

După testarea a acestui echipament de către (...)(în formă de prototip), (...)(MLPTAT) prin Secreatar de Stat, a aprobat (...) Nota în legătură cu încercarea pe teren a modelului experimental „”.

Potrivit Notei nr. 3112006/1990, echipamentul a fost introdus experimental timp de 5 luni cu respectarea măsurilor de siguranţa circulaţiei trenurilor (aceste măsuri de siguranţa circulaţiei trenurilor fiind asigurate de personalul (...)) Anexa nr. 5 la cerere.

În perioada anilor 1991 – 1993, (...) Bucuresti împreună cu (...)prin D.A.T.E., (...) prin Regionala CF Bucureşti, I.P.C.F., I.C.P.T.T prin Secţia Automatizări şi Institutul Politihnic Bucureşti – Catedra Telecomenzi Feroviare au analizat stadiul experimentării noului produs şi măsurile ce s-au impus pentru omologarea şi finalizarea circuitului

În dovedirea celor de mai sus, apelanta-pârâtă depune adresele (...) nr. din 14.05.1991, prin care producătorul (...) a convocat părţile pentru analizarea stadiului experimentării circuitului .... Anexa nr. 6 la cerere.

În urma analizei, echipamentul ..., ce face obiectul brevetului de invenţie, acesta a suportat numeroase modificări esenţiale, în perioada 1990 – 1993, şi anume: s-a mărit durata codului de la de 75 Hz la 64 sinosoide, astfel încât, s-a eliminat circuitul de revenire la zero, şi s-a mărit de la pauza între secvenţele alăturate (de la 52 ms la 104 ms); s-a modificat circuitul iniţial de încărcare al condensatorului de 6,8 uF; s-au modificat valorile circuitului de temporizare a codului; s-a eliminat tranzistorul PNP din circuitul de control; s-a modificat frecvenţa multivibratorului la 20Khz.

Acest nou circuit a fost denumit prescurtat.

La data de 17.11.1993 a fost omologat prelinar circuitul de cale (...)şi nu circuitul de cale ... care face obiectul brevetului de invenţie.

În Raportul Comisiei de omologare preliminară nr. 314/7/915/17.11.1993 se precizează următoarele:

- la art. 6 ,,(…) în vederea omologării finale, se recomandă o nouă redactare a normei tehnice, cu un conţinut mai concis”;

- la art. 7 ,,(...) poate fi aplicată cu condiţia omologării preliminare individuale a subsnsamblurilor; valabilitatea omologării preliminare 6 luni; volumul maxim de seturi de echipamente pentru care se autorizează utilizarea la (...): 500 circuite de cale; alte restricţii: pe perioada valabilităţii omologării preliminare, se va urmări funcţionarea circuitelor de cale tip (...)pe baza unui program stabilit în comun de ";

- la art. 8 „(…) recomandări privind derularea omologării finale: la definitivarea caietului de sarcini al fiecărui subansamblu să se precizeze controlul pe flux tehnologic efectuat de organele CTC ale fabricantului şi atribuţiile de control ale recepţiei (...)”. 

În perioada 1993 – 1995 societatea (...) a furnizat cantitatea de produse specificată la omologarea preliminară fabricând subansamblurile necesare pentru echiparea unui număr de 500 secţiuni izolate cu circuite de cale tip C – 4 – 48.

Astfel, în perioada 1993 – 1996 fost pus în cale circuitul de cale tip (...)în scop experimental.

La data de 29.07.1996 circuitul de cale (...)a fost omologat final, iar la data de 30.08.1996, între inventatorul (...)şi (...)a fost încheiat contractul de licenţă exclusivă nr. 505/30.08.1996.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul (...)a solicitat obligarea la plata sumei de 8.000.000 euro, reprezentând drepturi patrimoniale pretinse în calitate de titular al brevetului de inventie nr., precum şi a sumei de 200.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate pentru realizarea documentaţiei tehnice, a proiectelor şi a prototipurilor necesare aplicării invenţiei – invenţie materializată în circuit de cale ....

Prin cererea precizatoare transmisă la data de 07.04.2014, reclamantul a indicat cuantumul pretenţiilor la valoarea de 616.756.080,07 lei, reprezentând suma totală a beneficiilor, materiale aduse (...)prin utilizarea brevetului de inventie nr. /07.05.1990, în perioada 15.12.1990 – decembrie 2010.

Prin sentinţa civilă nr. 676/13.05.2014 Tribunalul Bucureşi a admis în parte acţiunea reclamantului motivat de următoarele argumente:

În ceea ce priveşte perioada decembrie 1990 – 1996, tribunalul a constatat că invenţia reclamantului a fost utilizată în mod susţinut, iar nu doar experimental, acest aspect rezultând cu prisosinţă din raportul de expertiză tehnică. Dacă în luna decembrie 1990 invenţia reclamantului a fost deja implementată întro-o staţie, cu un total de 15 circuite (...)în anul 1996 aceasta era implementată în două staţii, cu un număr de 569 circuite. Faptul că procedura de verificare omologare a unei invenţii deja brevetate a durat o perioadă îndelungată de timp, exclusiv din cauza pârâtei nu poate constitui o apărare primită de tribunal. De asemenea, prin sentinţa apelată, tribunalul a reţinut că cererea reclamantului este întemeiată pentru perioada decembrie 1990 – 1996.

Apelanta-pârâtă susţine că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

Pe cale de excepţie, invocă lipsa calităţii procesuale active a reclamantului.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat, (calitatea procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

Reclamantul fiind cel care porneşte actiunea trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată, obligaţie derivând din dispoziţiile art. 112 Cod civil 1865, potrivit cărora cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă printre elemente: obiectul şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază actiunea.

Pentru ca instanta să pronunţe o soluţie legală şi temeinică, aceasta trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă.

În opinia sa, menţionează apelanta-pârâtă, examinarea calităţii procesuale a părţilor se poate face în tot cursul judecăţii, putând fi invocată în orice stare a procesului, atât în primă instanţă, cât şi direct în căile de atac, fiind o excepţie de ordine publică, absolută şi peremtorie.

În raport de obiectul şi motivele de fapt şi de drept arătate de reclamant în cererea introductivă susţine că îşi întemeiază această excepţie pe următoarele argumente:

Prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, reclamantul a solicitat obligarea la plata sumei de 616.756.080,07 lei, reprezentând suma totală a beneficiilor materiale aduse (...)prin utilizarea invenţiei materializată în Metoda şi instalaţie de control pentru circuitele de cale cu impulsuri de curent alternativ tip;

- În realitate, obiectul brevetului de invenţie îl constituie o metodă de control şi instalaţia pentru circuite de cale materializată în „Instalaţie de control pentru circuitele de cale cu impulsuri de curent altemativ tip” şi nu circuit de cale tip, um greşit a arătat reclamantul;

- Aşa cum a arătat în secţiunea denumită ,,(...) Scună prezentare a situaţiei de fapt cu privire la brevetul de invenţie /07.05.1990, în perioada 1990 – 1993, în urma testărilor pe teren a circuitului de cale ..., (echipament ce face obiectul brevetului de invenţie), acest circuit a suportat numeroase modificări esenţiale şi anume: s-a mărit durata codului de la, astfel încât s-a eliminat circuitul de revenire la zero, §i s-a mărit de la 4 la 8 sinosoide pauza între secvenţele alăturate (de la 52 ms la 104 ms); s-a modificat circuitul initial de încărcare al condensatorului de 6,8 uF; s-au modificat valorile circuitului de temporizare a codului; s-a eliminat tranzistorul PNP din circuitul de control; s-a modificat frecvenţa multivibratorului la 20 Khz;

- Circuitul de cale, ce face obiectul brevetului de invenţie nu a rezolvat problema arătată în descrierea brevetului  (coloana 1 ultim alineat din descrierea brevetului) şi anume: „(…) problema pe care o rezolvă invenţia de faţă este realizarea unui circuit de cale cu fiabilitate globală ridicată, cu consum redus de energie electrică, cu o mare stabilitate în timp, ce se poate utiliza atât în staţii cât şi în linia curentă”;

- Faţă de rezultatele obţinute în urma testărilor s-a renunţat la circuitul ..., urmând a fi testat noul circuit de cale (...)(circuit ce nu face obiectul brevetului de invenţie);

Apelanta-pârâtă învederează că noul circuit de cale (...)nu face obiectul brevetului de invenţie, iar reclamantul inventator nu are protecţia conferită de lege pentru acest circuit, pentru a avea legimitate procesuală activă.

Totodată, solicită a se constata că reclamantul a indus în eroare instanţa de fond, susţinând că obiectul brevetului de invenţie îl constituie circuitul de cale tip (...)când, în realitate, obiectul brevetului de invenţie il constituie circuitul de cale ....

Dupa cum se poate observa, nici în cererea introductivă şi nici în cererea de apel, reclamantul nu face nicio referire la circuitul de cale tip ... (circuit care face obiectul Brevetului de invenţie).

Consideră că reclamantul pentru a putea beneficia de protecţia conferită de lege, precum şi legitimitate procesuală activă avea obligaţia de a depune la (...) o nouă cerere de brevet de invenţie pentru noul circuit de cale (...)deoarece modificările suportate de circuitul ... au fost esenţiale.

Circuitul de cale (...)este de fapt un alt circuit care ar fi trebuit să parcurgă procedura legală de înregistrare la (...) pentru a beneficia de protecţia prevăzută de lege.

Apelanta-pârâtă învederează că potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea 64/1991 ,,(...) drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenţie de către OSIM, în condiţiile legii”.

Însă, după cum se poate constata noul circuit (...)nu a fost înregistrat la (...) (nu face obiectul unui brevet de invenţie), iar reclamantul nu are protecţia conferită de lege pentru acest circuit.

De asemenea, apelanta-pârâtă solicită a se constata că dreptul subiectiv civil dedus judecăţii nu este un drept legitim, acesta neavând protecţia cerută de lege pentru a putea fi solicitat, deoarece circuitul de cale (...)nu se bucură de protecţia conferită de lege (acest circuit de cale nefiind înregistrat la (...)).

Pentru toate aceste argumente, solicită admiterea excepţiei invocată de ea, iar pe cale de consecinţă, respingerea acţinii ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă (deoarece reclamantul nu are calitate de inventator pentru circuitul (...)ci numai pentru circuitul de cale ..., însă acest circuit din urmă nu face obiectul cererii de chemare în judecată).

În ipoteza în care instanţa nu va îmbrăţişa argumentele sale de mai sus, arată apelanta-pârâtă, şi va constata că reclamantul are calitate procesuală activă, înţelege să critice sentinţa apelată precum şi încheierile interlocutorii precizate, după cum urmează:

Pe cale de excepţie:

1. Cu privire la exceptia invocată de ea asupra lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţine următoarele:

a) Critică soluţia instanţei de fond, în principal, sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii.

Reţinerile instanţei de fond potrivit cărora ,,(...) independent de calitatea procesuală pasivă a Statului Român sau a (...) SA, tribunalul constată că, în prezenta cauză, (...)are calitate procesuală pasivă, împotriva sa pretinzându-se antrenarea răspunderii delictuale pentru folosirea metodei, dar fi a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat. (…) chiar dacă este posibilă antrenarea răspunderii şi pentru Stat sau (...), între subiectul pasiv al faptei ilicite – persoana care foloseşte produsul obţinut direct prin procedeul brevetat – şi (...)există identitate. (...) În privinţa contractului încheiat cu (...) SA, tribunalul constată că faptul că pârâta a achitat preţul circuitelor către această societate nu poate fi opus reclamantului ca şi cauză exoneratoare de legimitate procesuală pasivă, deoarece actele dintre terţe persoane, nici nu vatămă, nici nu profită unei persoane” sunt neîntemeiate şi contradictorii.

Aşa cum a susţinut şi în faţa instanţei de fond, apelanta-pârâtă arată că nu are calitate procesuală pasivă având în vedere următoarele argumente:

- Pe de o parte, (...)a introdus în infrastructura publică feroviară circuitul de cale ..., respectiv (...)nu în calitate de proprietar, ci în calitate de concesionar al acestei infrastructuri publice feroviare.

Statul român răspunde pentru obligatiile organelor, autoritatilor şi instituţiilor publice, dacă prin lege nu se prevede altfel.

În opinia sa, statul este un garant al executării obligaţiilor asumate de toate organele, autorităţile şi instituţiile publice.

Pentru perioada 1990 – 1996, perioada de testare atât a circuitului de cale ..., cât şi a circuitului de cale (...)Statul Român prin (...)şi-a dat acordul cu privire la programul de testare a acestora.

Astfel, învederează că, prin actul nr. 4138/09.05.1990 societatea (...)a făcut cunoscut circuitul de cale ... Statului Român prin Ministerului Transporturilor.

Prin actul nr. 31/847/23.05.1990 Statul Român, prin (...)a comunicat societăţii (...)că este de acord cu proiectul Notei de comandă, cu atât mai mult cu cât Departamentul Căilor Ferate era o structură din cadrul acestui minister.

Apelanta-pârâtă arată că nici după înfiintarea (...) – RA, acest circuit nu ar fi putut fi introdus în infrastructura publică feroviară, nici măcar în scopuri experimentale, fără acordul Statului Român prin (...)(acesta fiind reprezantantul de drept al statului cu privire la infrastructura feroviară publică şi administratorul acesteia), deoarece acest circuit face parte din infrastructura feroviară publică a statului şi concură la siguranţa circulaţiei trenurilor.

După înfiintarea (...), elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice au fost cuprinse în Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 (modificată şi completată prin HG nr. 589/2006) (anexa 3 la întâmpinarea din dosarul de fond – extras).

Astfel, potrivit actului normativ mentionat, la pct, 3 al. literei "d" din Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 modificată prin HG nr. 589/2006, printre elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice se află şi instalaţiile de centralizare electrodinamică care sunt definite de lege ca fiind "ansamblul de echipamente mecanice şi electrice bazate în principal pe relee cu care se comandă şi se controlează manevrarea şi înzăvorârea macazurilor, starea de liber/ocupat a liniilor şi macazurilor de către materialul rulant, permiţând punerea pe liber a semnalelor luminoase de manevră sau de circulaţie, numai dacă sunt indeplinire condiţiile de siguranţă verificate de instalaţie, cu toate anexele, clădirile şi terenul aferent." (anexa 3 la întâmpinare – extras).

Instanţa de fond chiar dacă reţine că este posibilă antrenarea răspunderii şi pentru Stat, nu reţine că Statul Român, în calitate de proprietar al acestei infrastructuri publice are calitate procesuală pasivă prin (...)care apare în aceste condiţii ca un subiect de drept circumstanţiat, faţă de calitatea acestuia de administrator al infrastructurii feroviare publice.

Stabilirea corectă a cadrului procesual în cauză, în sensul stabilirii calităţii procesuale pasive şi a Ministerului Transporturilor, are consecinţe juridice şi în planul stabilirii persoanei obligate la plată, în cazul în care acţiunea reclamantului ar putea fi admisă.

Introducerea în cale a circuitului ..., respectiv (...)nu a reprezentat o acţiune voluntară şi unilaterală a sa, învederează apelanta-pârâtă, ci se constituie într-o obligaţie legală de a asigura condiţii optime de circulaţie a trenurilor cu respectarea tuturor normelor privind asigurarea siguranţei în transporturile feroviare.

Prin urmare, în această activitate apelanta-pârâtă menţionează că s-a subscris titularului de drept administratorului infrastrurii, respectiv Ministerului Transporturilor.

În opinia sa, arată apelanta-pârâtă, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că numai ea ((...)) are calitate procesuală pasivă, neobservând de fapt că ea este numai concesionarul infrastructurii feroviare publice, iar pe cale de consecinţă, nu poate avea calitate procesuală pasivă.

- Pe de altă parte, menţionează apelanta-pârâtă, (...)(anterior (...)) nu a produs şi nu a comercializat aceste circuite de cale ferată.

Aşa cum a mai arătat, după depunerea cererii de brevet nr. la (...), inventatorul (...)a făcut cunoscută invenţia producătorului (...)Bucureşti (antecesoarea societăţii (...) SA), iar prin actul nr. 4138/09.05.1990 societatea (...)a făcut cunoscut acest circuit ... Ministerului Transporturilor, Regionalei Bucureşti, IPCF Bucureşti, IPB – Facultatea Transporturi şi ICPTT Bucureşti, transmitând acestora proiectul Notei de Comandă – Redactarea 1 pentru produsul "Echipament pt. circuit de cale secvenţial cu comutaţie statică în impulsuri de curent alternativ tip ...".

De asemenea, apelanta-pârâtă învederează că (...) a folosit acest circuit de cale ... numai în mod experimental, în perioada 1990 – 1993, iar faţă de rezultatele obţinute în urma testărilor s-a renunţat la circuitul ..., urmând a fi testat noul circuit de cale ....

Solicită a se constata că (...) SA, în toată perioada 1990 – 2010 (atât în privinţa circuitului de cale ..., cât şi în privinţa noului circuit de cale C4 -64) s-a interpus între determinat în lanţul cauzal dintre faptă şi prejudiciu, exonerănd de răspundere delictuală un terţ beneficiar, în speţă, (...).

Totodată, (...) are calitate atât de producător, cât şi de furnizor atât al circuitului de cale circuitului ..., cât şi al circuitului de cale (...)iar (...) RA a avut numai calitatea de client – cumpărător al acestui producător/furnizor.

Apelanta-pârâtă învederează faptul că, potrivit actului nr. 31/847/23.05.1990 (...)a alocat sumele pentru proiectul notei de comandă înaintată de (...)

Însă, în urma rezultatelor obţinute, după testările pe teren s-a renunţat la circuitul ..., urmând a fi testat noul circuit de cale (...)(circuit ce nu face, obiectul brevetului de invenţie);

Rezultă, fără putinţă de tăgadă, că pretenţiile pecuniare pe care le-ar avea autorul invenţiei „Instalaţie de control pentru circuitele de cale cu impulsuri de curent alternativ ..., trebuiesc achitate de către operatorul economic care le-a produs şi comercializat ((...) SA), iar nu de la cumpărătorul acestora, (...).

De asemenea, solicită a se constata că pentru perioada 1990 – 1993, (...)a fost producătorul şi furnizorul circuitului ....

Chiar şi după modificările aduse circuitului ... (acest circuit devenind circuit cale tip ...), arată apelanta-pârâtă, după anul 1994 şi până în prezent, tot (...)a fost singurul producător şi furnizor al circuitelor de cale şi învederează că nici (...) (antecesoarea sa) şi nici ea, (...), potrivit obiectului de activitate stabilit prin hotararea de guvern de înfiinţare a societăţii, nu au produs, nu produc şi nici nu instalează acest echipament (nici circuitul ... şi nici circuitul ...).

(...)este singurul licenţiat să producă şi să instaleze acest echipament, care în opinia sa este şi singurul care ar putea avea şi calitate procesuală pasivă faţă de reclamantul inventator.

Prin urmare, solicită a se reţine faptul că (...) SA:

• a solicitat Ministerului Transporturilor avizarea Notei de comandă pentru circuitul de cale ..., potrivit actului nr. 4138/9.05.1990;

• (...)a alocat sumele pentru achizitionarea circuitul de cale ... în scop experimental, potrivit actului nr. 31/847/23.05.1990;

• a utilizat atât circuitul de cale ..., cât şi circuitul de cale (...)având obligaţia să achite reclamantului drepturile patrimoniale ce i se cuvin, în temeiul legii;

• a încheiat cu reclamantul un contract de licenţă exclusivă, aspect reţinut şi de instanţa de fond în considerentele sentinţei apelate.

Apelanta-pârâtă apreciază că reglementarea drepturilor patrimoniale născute din dreptul titularului de brevet aparţine de relaţia dintre producător şi titularul de brevet, iar nu de relaţia dintre inventator şi utilizator (acesta din urmă – utilizatorul – achizitionând produsele în temeiul unor contracte de achiziţie – în preţul contractului fiind inclus şi eventualele drepturi de autor), iar pe cale de consecinţă, numai producătorul/furnizor (cel care a produs şi comercializat circuitele) poate avea calitate procesuală pasivă.

b) Apelanta-pârâtă mai critică soluţia instanţei de fond şi sub aspectul faptului că reţinerile acesteia sunt contradictorii în sensul că prin încheierea din 11.10.2011 instanţa a reţinut că ,,(...) faptul că pârâta a achitat preţul circuitelor C – 4 – 64 către această societate nu poate fi opus reclamantului ca şi cauză exoneratoare de legimitate procesuală pasivă, deoarece actele dintre terţe persoane, nici nu vatămă; nici nu profită unei persoane. (...) în plus, de faptul că poate fi antrenată răspunderea delictuală şi a altei persoane nu depinde calitatea procesuală pasivă a pârâtei, deoarece fapta terţului exonerează de răspundere delictuală numai în măsura în care se interpune determinant în lanţul cauzal dintre faptă şi prejudiciu”, iar în considerentele sentinţei apelate instanţa a retinut că „(...) fapta de folosire a invenţiei reclamantului nu mai constituie o folosire neautorizată, întrucât reclamantul s-a interpus prin fapta proprie în lanţul cauzal dintre faptă şi prejudiciu. Prin autorizaţia acordată (...) de a produce şi instalaţia şi de a valorifica pe teritoriul României această instalaţie, reclamantul a autorizat şi dobândirea de către clinţii (...) a respectivei instalaţii” pag. 15 alin. 2 din sentinţa apelată.

De asemenea, apelanta-pârâtă învederează că instaţa de fond a reţinut pe de o parte că ,,(...) reclamantul s-a interpus prin fapta proprie în lanţul cauzal dintre faptă şi prejudiciu. Prin autorizaţia acordată (...) de a produce şi instalaţia (...) şi de a valorifica pe teritoriul României această instalaţie”, reclamantul a autorizat şi dobândirea de către clinţii (...) a respectivei instalaţii”, iar pe de altă parte a reţinut că ,,(...) fapta terţului exonerează de răspundere delictuală numai în măsura în care se interpune determinant în lanţul cauzal dintre faptă şi prejudiciu”.

Or, în cauza dedusă judecăţii licenţiatul (...)s-a interpus în lanţul cauzal dintre faptă şi prejudiciu, ea, apelanta-pârâtă, prin acordul licenţiatului exclusiv, fiind exonerată de răspundere în opinia sa, instanţa de fond pentru a pronunţa o sentinţă temeinică şi legală ar fi trebuit să unească această excepţie (lipsa calităţii procesuale pasive) cu fondul cauzei şi nu să o cerceteze independent de fondul acesteia.

Consideră că dacă ar fi procedat astfel, în urma probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond ar fi observant că, cel puţin pentru perioada ulterioară anului 1996, când reclamantul a acordat licenţă exclusivă (...)pentru producerea şi comercializarea circuitului (...)ea, apelanta-pârâtă (...), nu poate avea calitate procesuală pasivă în acţiunea promovată de reclamantul.

Pe acest aspect, apelanta-pârâtă arată următoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 64/1991 „(…) dreptul la brevet şi drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în parte”, iar alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că „(…) transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licenţă exclusivă sau neexclusiva”.

Contractul de licenţă este contractul prin care titularul de brevet transmite unei alte persoane, în totalitate sau în parte, dreptul de folosinţă asupra unei invenţii brevetate în schimbul unei plaţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. 5 din HG nr. 547/2008 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 ,,(...) licenţa este exclusivă când licenţiatorul se obligă să nu mai transmită drepturile cu privire la explaotarea invenţiei şi altor persoane”, iar alin. 6 al aceluiaşi articol prevede că ,,(...) în cazul licenţei exclusive licenţiatorul îşi conservă dreptul de exploatare a invenţiei".

Faţă de textele legale menţionate mai sus, prin licenţă excusivă se transmite dreptuile de folosinţă asupra unei invenţii pe o anumită perioadă de timp şi pe un anumit teritoriu, titularul brevetului nemaiputând exploata invenţia pe durata şi teritoriul prevăzut în contract, însă poate exploata şi transmite invenţia pentru o altă perioadă de timp şi pe alt teritoriu.

Învederează că reclamantul şi-a conservat dreptul de exploatare pe teritoriul României, pe toată durata de valabilitate a brevetului, mai exact de la omologarea finală a invenţiei şi până la expirarea perioadei de protecţie a brevetului (30.08. 1996 – 07.05.2010) acordând licenţă excusivă de producţie şi instalare singurului producator (...)

(...)este singurul licenţiat să producă şi să instaleze acest echipament.

Apelanta-pârâtă (...)menţionează că nu a fost şi nici nu ar fi putut fi vreodată licenţiată a acestui produs, deoarece nu are în obiectul său o astfel de activitate şi arată că a încheiat contracte cu licenţiatul (...)pentru introducerea în cale a acestor circuite, plătindu-i acestuia atât preţul subansamblurilor specifice instalaţiei ... cât şi instalaţiei (...)dar şi lucrările de montaj şi de punere în funcţiune a acelor circuite.

Aşa cum a mai arătat, (...)este singura entitate abilitată să producă şi să instaleze acest circuit de cale, potrivit contractului de licenţă exclusivă, iar ea, apelanta-pârâtă, nu a introdus în infrastructura publică acest circuit fără acordul licenţiatului (...), acord materializat prin încheierea contractelor de montaj al acestui circuit ((...)fiind un terţ beneficiar), aspect reţinut şi de instanţa de fond.

Pentru toate aceste argumente, solicită admiterea excepţiei invocată, şi anume că (...)nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii.

2. Cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive invocată de (...), apelanta-pârâtă arată următoarele:

Astfel, critică solutia instanţei de fond, în principal, sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii.

Reţinerile instanţei de fond potrivit cărora ,,(...) calitatea procesuală în prezenta cauză a Statului Român decurge din calitatea de proprietar al infrastructurii, iar nu din calitatea sa de unic acţionar al (...). Chiar dacă (…) acţionarul unic unic ar răspunde personal delictual pentru fapta persoanei juridice, nu ar putea fi antrenată răspunderea mandatarului său” sunt neîntemeiate.

Solicită a se constata că (...)are calitate procesuală pasivă în cauză pentru următoarele considerente:

Statul român răspunde, în mod subsidiar, pentru obligaţiile organelor, autoritatilor şi instituţiilor publice, dacă prin lege nu se prevede altfel.

În consecinţă, statul este un garant al executarii obligaţiilor asumate de toate organele, autorităţile şi instituţiile publice. În cauza A. Popa contra României (2010), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statul răspunde chiar şi ca acţionar majoritar al unor societăţi comerciale (care nu sunt persoane juridice de drept public).

Pentru perioada 1990 – 1996, perioada de testate atât a circuitului de cale ..., cât şi a circuitului de cale (...)(...)şi-a dat acordul cu privire la programul de testare a acestora.

Astfel, apelanta-pârâtă învederează că, prin actul nr. 4138/09.05.1990 societatea (...)a făcut cunoscut circuitul de cale ... Ministerului Transporturilor, IPCF Bucureşti, IPB – Facultatea Transporturi şi ICPTT Bucureşti, transmitând acestora „(…) proiectul Notei de Comandă – Redactarea 1 pentru produsul "Echipament pt. circuit de cale secvenţial cu comutaţie statică în impulsuri de curent alternativ tip ..."…”.

Prin actul nr. 31/847/23.05.1990 (...)– Departamentul Căilor Ferate a comunicat societăţii (...)că este de acord cu proiectul Notei de comandă, însă cu anumite observaţii (obiecţiuni tehnice).

Apelanta-pârâtă arată că nici după înfiintarea (...) – RA, acest circuit nu ar fi putut fi introdus în infrastructura feroviară, nici măcar în scopuri experimentale, fără acordul Ministerului Transporturilor (acesta fiind reprezantantul de drept al statului cu privire la infrastructura feroviară publică), deoarece acest circuit face parte din infrastructura feroviară publică a statului şi concură la siguranţa circulaţiei a trenurilor.

Pentru aceste considerente, solicită a se constata că (...)are calitate procesuală pasivă, fiind garantul statului pentru dezvoltarea, modernizarea şi dotarea infrastructurii publice pe perioada 1990 – 1996, când circuitul ... a fost testat pe infrastructura feroviară publică.

Pentru perioada 1996 – 2010, perioada de achiziţionare a echipamentului (...)consideră că tot (...)are calitate procesuală pasivă, pentru următoarele argumente:

Aşa cum a arătat, (...)deţine în regim de concesiune infrastructura feroviară publică a statului în baza Contractului de concesiune MM nr. 224/2002 încheiat între Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în calitate de concedent, în considerarea calităţii sale de autoritate publică, şi, în calitate de concesionar (anexa 2 la întâmpinare din dosarul de fond), proprietarul infrastructurii feroviare publice fiind Statul Român. 

Elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice sunt cuprinse în Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 (modificată şi completată prin HG nr. 589/2006) (anexa 3 la întâmpinare la dosarul de fond – extras).

Astfel, potrivit actului normativ mentionat, la pct. 3 al. Literei "d" din Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 modificată prin HG nr. 589/2006 printre elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice se afla şi instalaţiile de centralizare electrodinamică care sunt definite de lege ca fiind "ansamblul de echipamente mecanice şi electrice bazate în principal pe relee cu care se comandă şi se controlează manevrarea şi înzăvorârea macazurilor, starea de liber/ocupat a liniilor şi macazurilor de catre materialul rulant, permiţând punerea pe liber a semnalelor luminoase de manevră sau de circulaţie, numai dacă sunt indeplinire condiţiile de siguranţă verificate de instalaţie, cu toate anexele, clădirile şi terenul aferent." (anexa 3 la întâmpinare – extras).

Circuitul de cale (...) este parte componentă a acestei instalaţii de centralizare electrodinamică şi fac parte din elementele infrastructurii publice.

(...), în calitate de ordonator principal de credite în relaţia cu ea, apelanta-pârâtă, a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al (...)pentru instalarea şi punerea în funcţiune a circuitului ....

(...)a utilizat aceste componente nu în considerarea calităţii sale de persoană juridică de drept privat, ci în considerarea calităţii sale de concesionar al infrastructurii feroviare publice, veniturile pentru întreţinerea şi repararea componentelor infrastructurii feroviare publice fiind fonduri bugetare şi nu proprii.

Această obligativitate a Ministerului Transporturilor de a asigura fondurile necesare modernizării infrastructurii feroviare publice rezidă şi din dispoziţiilor prevăzute de art. 4 din HG nr. 235/1991 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române ((...)) potrivit cărora ,,(...) Societatea Natională a Căilor Ferate Române stabileşte programul de dezvoltare, modernizare şi dotare a căilor ferate pe perioade de 5 ani şi de perspectivă, avînd în vedere şi nevoile de apărare, care, după ce a fost însuşit de Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi amenajării teritoriale se supune aprobării guvernului, Anual, obiectivele cu alocaţiile de la bugetul statului se nominalizează într-o anexă la bugetul societăţii, iar valoarea totală a acestora se include în capitolul subvenţii şi alocaţii.

Astfel, toate cheltuielile referitoare la infrastructura feroviară publică au avut ca sursă de finanţare fonduri bugetare sub formă de alocaţii bugetare.

Pentru toate aceste argumente, învederează că (...)are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

3. Referitor la excepţia invocată de (...)cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune a reclamantului, apelanta-pârâtă arată următoarele:

a) Critică soluţia instanţei de fond sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii.

Reţinerile instanţei de fond potrivit cărora ,,(...) a fost întrerupt cursul prescripţiei prin recunoaşteri succesive iniţial ale (...), ulterior ale (...)” sunt lipsite de fundament legal.

În conformitate cu dispozitiile art. 1 alin. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se prescrie într-un termen de 3 ani.

În ceea ce priveşte calculul termenului, trebuie să se ţină seama că este vorba despre o cerere privind recunoaşterea unor drepturi patrimoniale născute din calitatea de titular al unui brevet de invenţie.

Art. 33 din Legea nr. 64/1991 stabileşte că: "Cu începere de la data publicării cererii de brevet, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) - (3), cererea asigură solicitantului, în mod provizoriu, protecţia conferită potrivit dispoziţiilor art. 32."

În raport de dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 64/1991,apelanta-pârâtă apreciază că acest drept patrimonial ce formează obiectul judecăţii s-a născut în patrimoniul reclamantului la data la care s-a depus cererea de brevet.

Cererea de brevet a fost publicată la data de 7 mai 1990, astfel că în opinia sa, menţionează apelanta-pârâtă, la această dată s-a născut dreptul patrimonial pretins de reclamant, drept care fiind supus dispozitiilor art. l şi 3 din Decretul nr. 167/1958, se prescrie în termen de 3 ani de la naşterea sa.

În cazul de faţă, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 7 mai 1993.

b) Apelanta-pârâtă solicită a se constata că şi pentru ipoteza reţinută de instanţa de fond potrivit căreia ,,(...) circuitele C – 4 – 64 au fost introduse experimental la data de 15.11.1990 (...) acesta este momentul când reclamantul poate pretinde săvârşirea unei fapte ilicite în sarcina pârâtelor”, termenul de prescriptie s-a împlinit la data de 15.11.1993.

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie stabileşte următoarele:

Art. 63 ,,(...) Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului, din contractele de cesiune şi licenţă, sau cele referitoare la nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 5 alin. 6, art. 36 şi 42, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti".

Art. 77 alin. (3) ,,(...) Drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate, aplicate, parţial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor negocia între inventator fi unitatea care a aplicat invenţia. (...) În cazul neînţelegerii între părţi, drepturile băneşti se vor stabili potrivit prevederilor art. 63 din prezenta lege”.

Or, după cum se poate constata, reclamantul – inventator a stat în pasivitate, neexercitându-şi dreptul material la acţiune în termenul legal.

În opinia sa, arată apelanta-pârâtă, reclamantul ar fi putut să-şi valorifice drepturile pe calea instanţei judecătoresti, în termen de 3 ani de la data refuzului societăţii de a-i acorda drepturile bănesti cuvenite, aşa cum prevăd în mod expers dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 64/1991.

De asemenea, apelanta-pârâtă solicită a se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 ,,(...) prescriptia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea”.

După cum se poate observa, din actele depuse de reclamant, reiese, fără putinţă de tăgadă, că acesta a cunoscut atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea de la data când invenţia a fost făcută cunoscută (în spetă, Departamentului Căilor Ferate din cadrul Ministerului Transporturilor).

Apelanta-pârâtă consideră că reclamantul ar fi putut să-şi valorifice drepturile pe calea instanţei judecătoreşti până la data de 15.11.1993.

c) În situaţia în care instanţa va înlătura apărările de mai sus, apelanta-pârâtă consideră că dreptul reclamantului de a solicita drepturile băneşti ce au ca temei brevetul de invenţie nr. este prescris pentru perioada 1990 – 2007.

Sub acest aspect, apelanta-pârâtă arată următoarele:

• acest brevet de invenţie s-a bucurat de protecţie 20 de ani, acesta fiind termenul de valabilitate maxim protejat de lege, respectiv de la data de 07.05.1990 – 07.05.2010;

• dispoziţiile art. 77 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 64/1991 prevăd expres că ,,(...) în cazul neînţelegerii între părţi, drepturile baneşti se vor stabili potrivit prevederilor art. 63 din prezenta lege”;

• potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi art. 3 Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 8 din acelaşi decret, dreptul material la acţiune al reclamantului-inventator este prescris pentru perioada 07.05.1990 – 07.05.2007.

Chiar şi instanţa de fond reţine prin încheierea din data de 11.10.2011 (fila 631 din dosarul de fond) că ,,(...) pentru trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată (23.04.2007), dreptul material la acţiune să nu fie prescris”; iar prin interpretarea per a contrario rezultă fără putinţă de tăgadă că pentru perioada 1990 – 23.04.2007 dreptul material la acţiune s-a împlinit.

Faţă de cele arătate mai sus şi în raport de data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv data de 23.04.2010, apelanta-pârâtă solicită a se constata că este prescris dreptul material la acţiune al reclamantului pentru perioada 07.05.1990 – 23.04.2007.

Reţinerile instanţei de fond potrivit cărora ,,(...) tribunalul constată că a fost întrerupt cursul prescripţiei prin recunoaşteri succesive iniţial ale (...), ulterior ale (...) (...) (nota 314/1/307/1993 de numire a membrilor comisiei pentru analiza ofertei reclamantului, adresa Direcţiei Generale Infrastructură 114/A/3597/13.08.1997 de propunere a negocierii contractului şi a recompensei, adresa 114/2018/1998, adresa nr. 2/2/465/1999 a (...)care estimează recompensa la 2 miliarde rol, hotărârea CA din 22.09.1999 şi nr. 10/22.10.1999, dispoziţia din 14.04.2009”, sunt nelegale, neavând suport legal.

Cu privire la interpretarea unor înscrisuri depuse de reclamant la dosarul cauzei în susţinerea pretenţiilor sale, şi pe care instanţa de fond în mod greşit le-a interpretat ca recunoaşteri succesive, recunoaşteri ce au condus la întreruperea cursului dreptului material la acţiune, apelanta-pârâtă arată următoarele:

- Nota nr. 314/1/307/1993 de numire a membrilor comisiei pentru analiza ofertei reclamantului, înscris prin care preşedintele (...) a aprobat o notă în vederea componenţei unei comisii de verificare şi examinare a ofertei tehnice;

- Prin Hotararea C.A. nr. 10/22.10.1999 s-a aprobat mandatarea directorului general de a negocia un contract cu reclamant privind stabilirea nivelului recompensei pentru acesta. Acest înscris nu conţine nici o referire la vreo suma şi nici vreo recunoaştere expresă din partea companiei în sensul de a se obliga să achite reclamantului vreo sumă cu titlu de recompensă sau drept patrimonial născut din brevet. Acestui înscris nu i se poate conferi valoarea juridică de act întrerupător de prescripţie;

- Cât priveşte Dispoziţia Directorului General al (...)nr. 45/14.04.2009, prin care s-a numit o comisie în vederea analizării şi stabilirii drepturilor ce decurg din utilizarea circuitului de cale, apelanta-pârâtă apreciază că nici acest înscris nu are valoarea juridică a unei recunoaşteri exprese de datorie, nu constituie un fapt generator de obligaţie, deoarece prin acest înscris pârâta nu recunoaste vreo sumă cu titlu de recompensă sau despagubire, actul în sine conţine numai referiri la analizarea legalităţii şi oportunităţii măsurii de recompensare a reclamantului.

În analizarea dosarului reclamantului s-a avut în vedere şi aspectul dacă (...), ca producător specializat de echipament, deţine vreun drept asupra brevetului, iar în urma verificării relaţiilor sale contractuale, menţionează apelanta-pârâtă, cu terţii producători ai circuitelor respective (în temeiul cărora ea a achitat deja contravaloarea acestor instalaţii executate), apelanta-pârâtă a concluzionat prin actul nr. 1/8639/23.12.2009 (răspunsul său la solicitarea reclamantului) că "(…) pentru revendicările de plată a drepturilor ce vă revin în baza brevetului (…) considerăm că trebuie să vă adresaţi operatorilor economici care au produs, comercializează instalaţia (...  şi care prin utilizarea invenţiei dumneavoastră pentru producerea instalaţiei de tip (...) au obligaţia să vă achite drepturile ce vă revin în condiţiile legii".

Prin urmare, pentru interpretarea corectă a efectelor juridice produse de actele mai sus prezentate în cercetarea incidenţei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, apelanta-pârâtă apreciază că se impune ca Dispoziţia Directorului General al (...)nr. 45/14.04.2009 să fie analizată împreună cu actul nr. 1/8639/23.12.2009 al cărui conţinut exprimă în mod neechivoc refuzul de acordare a dreptului pretins de reclamant, motivat de faptul că ea, apelanta-pârâtă (...), achitase deja valoarea acestor circuite producătorului (...) de la care le-a achiziţionat.

Învederează că, în susţinerea tezei de mai sus, în sensul că (...) a beneficiat de circuitele de cale prin intermediul (...) SA, sunt şi reţinerile instanţei de fond, respingând pretenţiile reclamantului pentru perioada ulterioară anului 1996, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale (reclamantul s-a interpus prin fapta proprie în lanţul cauzal dintre faptă şi prejudiciu, prin acordarea licenţei exclusive către (...)de a produce şi valorifica respectiva instalaţie, astfel încât reclamantul a autorizat şi dobândirea de către clienţii (...) a respectivei instalaţii).

Faţă de argumentele expuse, apelanta-pârâtă solicită a se constata că dreptul material la acţiune al reclamantului este prescris pentru perioada 1990 – 2007, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii pentru intervalul 07.05.1990 – 07.05.2007.

d) Totodată, solicită a se constata că actele juridice apreciate de instanţa de fond ca recunoaşteri exprese vizează exclusiv circuitul de cale (...)circuit care nu beneficiază de protectia Legii nr. 64/1991 privind invenţiile, astfel încât acestor acte nu li se poate conferi valoarea de acte juridice întreruptive de prescriptie, câtă vreme nu vizează circuitul asupra căruia reclamantul are brevet de invenţie (respectiv circuitul ...).

4. Cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune a cererilor de chemare în garanţie, excepţie invocată de chematele în garanţie (...) şi (...), apelanta-pârâtă arată următoarele:

a) Soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.

Astfel, sunt eronate raţiunile instanţei de fond potrivit cărora: "... această excepţie este întemeiată având în vedere cauza juridică a cererilor de chemare în garanţie – antrenarea răspunderii contractuale a chematelor în garaţie – şi data încheierii acestor contracte (704/4/266/2006 în cazul (...) şi contracte la nivelul anului 1998 în cazul (...)). Recunoaşterile făcute de pârât în privinţa pretenţiilor reclamantului nu sunt de natură a întrerupe prescripţia contractuală (ca orice act al unor terţe persoane, independent de orice voiţă a chemaţilor în ngaranţie). Prin urmare, termenul de 3 ani s-a împlinit anterior formulării cererilor de chemare în garanţie, excepţiile fiind întemeiate".

Sub acest aspect, apelanta-pârâtă solicită a se reţine următoarele:

Cererea de chemare în garanţie este o formă de participare a terţelor persoane în procesul civil prin intermediul căreia una dintre părţi poate solicita introducerea în litigiu a acelor persoane faţă de care functionează obligatia de garanţie sau de despăgubire;

În cauza dedusă judecăţii, această cerere se întemeiază pe existenţa unei obligaţii legale.

Cererea de chemare în garanţie este o cerere provocată, un mecanism juridic procesual şi procedural care impune în mod obligatoriu existenţa unui proces pe rol, legea permiţând promovarea unei asemenea cereri ori de câte ori partea ar putea să se îndrepte (în situaţia în care ar pierde procesul) împotriva altei persoane cu o acţiune în regres.

Câtă vreme reclamantul nu a declanşat o acţiune judiciară, prin care să-l provoace pe pârât, acesta din urmă nu poate avea o acţiune defensivă în sensul promovării unei acţiuni împotriva unui terţ, astfel încât cererea de chemare în garanţie nu se putea formula în afara procesului civil declanşat de reclamant.

Atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au înţeles să reglementeze această materie, deoarece se realizează o mai bună administrare a justiţiei, întrucât se pot soluţiona, într-un singur cadru procesual, două acţiuni distincte, adică cererea principală şi cererea de chemare în garanţie.

Apelanta-pârâtă învederează că prezentele cereri de chemare în garanţie au fost generate de acţiunea reclamantului, şi nu ca o cerere formulată pe cale principală de către ea, (constituindu-se într-o modalitate defensivă a pârâtei).

Deşi se constituie în instutuţii de drept diferite, răspunderea civilă delictuală şi răspunderea civilă contractuală au un element comun şi anume: culpa.

Într-un raport juridic obligaţional, care se întemeiază pe răspundere civilă delictuală sau răspundere civilă contractuală, culpa (vinovăţia) are acelaşi efect juridic în ambele instituţii, în sensul că atrage răspunderea subictului de drept civil care a încălcat fie o clauză contractuală, fie o prevedere legală prohibitivă.

Instituţia chemării în garanţie, ca instituţie de drept procesual este creată în beneficiul pârâtului, căruia i se oferă acest mecanism juridic legal în condiţiile în care în procesul declanşat de reclamant se regăsesc două raporturi juridice civile distincte, primul între reclamant şi pârât, şi în cel de-al doilea între pârât şi chematul în garanţie.

Apelanta-pârâtă învederează că nici literatura juridică şi nici jurisprudenţa nu restrâng exerciţiul dreptului pârâtului în a se folosi de instituţia chemării în garanţie la condiţia ca răspunderea juridică dintre aceştia să fie de aceeaşi natură cu cea care a declanşat procesul, respectiv cea dintre reclamant şi pârât.

Prin urmare, cele două instituţii care reglementează răspunderea civilă se pot regăsi în cadrul aceluiaşi proces, iar a vorbi despre o chemare în garanţie în afara unui proces apare ca un non sens.

Totodată, apelanta-pârâtă consideră că sunt incidente în cauză, pe cererile de chemare în garanţie, atât răspunderea civilă contractuală, cât şi răspunderea civilă delictuală, fiind aplicabile întocmai dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Învederează că momentul când ea, apelanta-pârâtă, a luat la cunoştinţă fr neîndeplinirea obligaţiei de acordare a drepturilor ce decurg din acest brevet de invenţie către inventator a fost data înregistrării cererii de chemare (23.04.2010) şi consideră că nu se poate reţine prescripţia dreptului material la acţiune a cererilor de chemare în garanţie, deoarece ea nu ar fi avut interes să promoveze o acţiune împotriva licenţiatului (...)pentru a i se acorda inventatorului drepturile acestuia (această acţiune ar fi fost respinsă ca lipsită de interes).

În opinia sa, prescripţia dreptului material la acţiune s-ar fi putut ridica numai în situaţia în care pârâta ar fi formulat o cerere reconvenţională, deoarece această cerere trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de exerciţiu ca şi cele ale acţiunii exercitate pe cale principală.

Pe fondul cauzei, apelanta-pârâtă susţine următoarele:

5. În ceea ce priveşte încheierea din 03.07.2012, prin care a fost respinsă nulitatea expertizei tehnice invocată de ea, apelanta-pârâtă precizează următoarele:

Instanţa de fond, apreciază apelanta-pârâtă, în mod nepermis a respins nulitatea raportului de expertiză tehnică invocată de ea, deoarece expertul care a efectuat acest raport nu este expert judiciar, fapt confirmat de Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice.

Reţinerile instanţei de fond potrivit cărora ,,(...) tribunalul apreciază, având în vedere şi faptul că la desemnarea expertului a existat acordul expres al pârâtei, (...) că nu se impune constatarea nulităţii acestui raport, fiind incidente dispoziţiile art. 201 alin. 3 C.proc. Civ.”, sunt nelegale.

Potrivit dispoziţiilor art, 202 alin. 1 Cod procedură civilă, părţile se pot învoi asupra numirii expertilor, însă numai cu privire la experţii înscrişi pe lista Biroului Local de Expertize.

În cazul în care există acordul părţilor, acestea pot să aleagă numai dintre experţii care figurează în tabelul intocmit de Biroul Central de Expertize Tehnice Judiciare potrivit dispozitiilor OG nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară.

Apelanta-pârâtă învederează că la termenul din 29.11.2011 (fila 640 din dosarul de fond) când reclamantul l-a propus ca expert pe domnul, acesta nu a făcut cunoscut faptul că acesta nu este expert judiciar.

Astfel, reprezentantul său, arată apelanta-pârâtă, a fost de acord cu nimirea acestuia, dar fără a avea cunoştinţă de împrejurarea că acesta nu se află pe listele Biroului Local de Expertiză, deoarece în caz contrar s-ar fi opus la numirea acestuia pentru efectuarea expertizei.

Solicită a se constata că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 201 alin. 3 Cod procedură civilă, deoarece consinţământul reprezentantului său a fost viciat (reclamantul cu intenţie a ascuns aspectul că domnul (...)nu este expert judiciar).

Apelanta-pârâtă (...)arată că a luat la cunoştinţă de această împrejurare (că domnul (...)nu este expert judiciar) după depunerea la instanţă a raportului de expertiză, motiv pentru care ea a înţeles să invoce nulitatea acestui raport.

De asemenea, arată că la termenul din 03.07.2012, când a fost transmisă lista cu experţii judiciari de către Biroul Local de Expertize (fila 55 din dosar) însă reclamantul cu intenţie a indus în eroare instanţa, susţinând că niciun expert din acea listă nu poate efectua expertiza în cauza dedusă judecaţii, deoarece experţii menţionaţi în lista Biroului Local de Expetiză cu specialitatea Exploatare Căi Ferate Locaţii şi Material Rulant nu au cunoştinţele necesare pentru efectuarea expertizei, iar singurul care ar fi în masură să efectueze expertiza dispusă în cauză este numai domnul.

Menţionează că această specialitate este cu titlu generic, însă cuprinde şi specializarea telecomenzi feroviare.

După cum se poate observa, chiar şi din înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei, (aflate la dosarul cauzei şi menţionate în încheierea din 24.02.2011 la pag. 51 Vol. II, prin care a înţeles să dovedească că domnul (...)poate efectua experetiza judiciară şi în prezenta cauză) expertiza dispusă în acel dosar a fost tot specialitatea Exploatare Căi Ferate Locaţii şi Material Rulant şi nu în specialitatea telecomenzi feroviare.

Arată că domnul expert (...)nu a facut dovada că este expert tehnic judiciar, acesta nu figurează în Tabelul experţilor autorizaţi de Ministerul Justitiei, fapt confirmat şi de reclamant şi reţinut de instanţa de fond în încheierea din data de 26.02.2013 unde se menţionează că "(…) reclamantul, prin avocat, precizează că expertul (...)nu este un expert autorizat în acest domeniu" (fila 107).

Pentru toate aceste considerente, solicită să se constate nulitatea raportului de expertiză tehnică efectuat de domnul, deoarece acest raport nu are valoare juridică de Expertiză Tehnică Judiciară, ci numai valoare de înscris, iar pe cale de consecinţă, solicită anularea încheierii din 03.07.2012, prin care a fost respinsă nulitatea expertizei tehnice invocată de ea, arată apelanta-pârâtă, cu consecinţa refacerii raportului de expertiză tehnic de catre un expert judiciar ce va fi desemnat în cauză.

6. Referitor la încheierea din 26.02.2013, prin care instanţa de fond a apreciat că expertul extrajudiciar tehnic a răspuns la obiecţiunile formulate de ea la raportul de expertiză tehnică, respectiv la încheierea din 23.04.2013 prin care a fost respinsă solicitarea sa privind efectuarea unei contraexpertize de către un expert judiciar.

Apelanta-pârâtă susţine că sunt nelegale reţinerile instanţei de fond din încheierea din 26.02.2013 potrivit cărora ,,(...) având în vedere răspunsul la obiecţiuni formulat de expert, apreciază că acesta a răspuns obiecţiunilor”, arătând că expertul nu a răspuns la obiecţiunile formulate de ea şi admise de instanţă.

Prin completările la raportul de expertiză acesta răspunde la obiecţiunile sale astfel „(…) Consider că obiecţiunile formulate anterior (nr. 14/1/d/20287/2012) de (...)(...) la Raportul de Expertiză sunt nejustificate”.

Instanţa de fond în mod nelegal a constatat că expertul a răspuns la obiecţiunile sale la Raportul de expertiză, deoarece după cum se poate constata expertul extrajudiciar prin completările la raportul de expertiză s-a rezumat numai a face urmatoarele afirmaţii ,,(...) celelalte aspecte pentru care se fac obiecţiuni sunt relative şi nu absolute”; (...) afirmaţiile de la Obiecţiunea 1 nu sunt relevante” şi „(...) obiectiunile 2,3,4,5 şi 6 sunt deplasate”, fără însă a motiva tehnic aceste afirmaţii.

Apelanta-pârâtă solicită a se constata că expertul (...)s-a comportat ca un expert parte şi nicidecum ca un expert judiciar desemnat de instanţă pentru efectuarea unei expertize judiciare, depăşindu-şi astfel competenţele, substituindu-se în rolul instanţei, dovedind astfel, părtinire faţă de reclamant.

Considerentele instanţei de fond din încheierea din 26.02.2013 potrivit cărora "(…) va pune în vedere pârâtei (...) ca în situaţia în care solicită contraexpertiză să depună înscrisuri şi să indice un expert care să poată efectua această expertiză", sunt nelegale.

În opinia sa, instanta de fond în mod nepermis a condiţionat solicitarea sa, referitoare la efectuarea unei contraexpertize, de depunerea unor înscrisuri noi, motivat de următoarele argumente:

La data de 08.10.2012, când părţile au fost convocate de către expertul, la sediul său, menţionează apelanta-pârâtă, părţile, împreună cu expertul, au stabilit să se renunţe la transmiterea acelor planşe, iar expertiza tehnică să fie efectuată numai în raport de numarul de invertoare existente înainte şi după punerea în funcţiune (PIF) a circuitelor de cale tip (...)fapt confirmat de expert prin actul depus la dosar pentru termenul din data de 16.10.2012 (fila 84 din dosar Vol. II), expertul urmând să refacă raportul de expertiză raportându-se numai la numărul de invertoare.

Acest aspect este confirmat şi de reclamant, pozitia sa fiind menţionată în încheierea din 26.02.2013 (fila 107 din dosarul de fond) ,,(...) reclamantul (...), personal, învederează că la data când au fost la Companie pentru a negocia, a spus că renunţă la depunerea planşelor la expert, pentru că sunt mari (...) atunci dându-se parţial o astfel de soluţie, respectiv să se dea numărul de invertoare”.

Astfel, la termenul din 16.10.2012, (...)a depus documentele cu privire la invertoare, urmând ca expertul să completeze raportul de expertiză.

Nelegale sunt şi reţinerile instanţei de fond din încheierea din 23.04.2013 potrivit cărora ,,(...) respinge cererea de efectuare a unei contraexpertize în lipsa unor înscrisuri noi, apreciind că expertul desemnat a răspuns obiectivelor şi a solicitat înscrisuri pentru a răspunde obiectiunilor”, apelanta-pârâtă solicitând a se constatra că ea a solicitat contraexpertiză motivat de următoarele aspecte:

- expertul nu a înţeles să răspundă la obiecţiunile formulate de ea (iar completările la raportul de expertiză urmau să fie efectuate în raport de numărul de invertoare), acesta fiind obligat potrivit încheierii de şedinţă din data de 03.07.2012 (fila 57 VoI II), să răspundă în concret la aceste obiecţiuni (obiecţiuni ce au fost formulate de ea şi încuviinţate de instanţă);

- instanţa de fond în mod nelegal a reţinut că expertul a răspuns la obiecţiunile sale (însă, după cum se poate observa, acesta nu a răspuns la aceste obiecţiuni).

Faţă de cele arătate, învederează că instanta de fond în mod nelegal a condiţionat efectuarea unei contraexpertize de depunerea unor înscrisuri noi, deoarece aceasta putea fi efectuată numai în raport de actele aflate la dosarul cauzei şi de poziţia reclamantului (în sensul că contraexpertiza urma să fie efectuată numai în raport de numărul de invertoare).

În opinia sa, arată apelanta-pârâtă, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că această contraexpertiză nu ar fi trebuit să fie condiţionată de depunerea unor înscisuri noi (respectiv a planşelor la care reclamantul a renuntat în mod neechivoc) şi că aceasta putea fi efectuată numai în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, tinând cont şi de poziţia reclamantului, şi anume: compararea consumurilor energetice să se facă pe tipuri de staţii mici, mijlocii, mari care să fie indicate de expert şi nu ţinând cont de un parametru general de calcul la 100 de circuite de cale reducere cu un invertor; că în lista de staţii s-au trecut mai multe luând în considerare că nu toate staţiile au trecut de la circuite de cale în două secvenţe la circuite de cale în patru secvenţe (Ex: Braşov călători, Sighişoara, Alba Iulia au avut circuite de cale în şase secvenţe cu consum energetic apropiat; reclamantul a renunţat la solicitările din Raport, situaţie confirmată atât de expert prin actul depus la dosar pentru termenul din data de 16.10.2012 (fila 84 din dosar Vol. II), cât şi de reclamant (poziţie menţionată în încheierea din 26.02.2013);

- apelanta-pârâtă arată că şi-a îndeplinit obligaţia pusă în sarcina sa de a indica un expert care să efectueze această contraexpertiză, în persoana domnului expert judiciar (...), expert care se regaseşte pe listele Biroului Local de Expertiză.

Faţă de cele arătate, solicită anularea acestei încheieri interlocutorii şi, pe cale de consecinţă, să se dispună efectuarea unei noi expertize tehnice de către un expert judiciar.

7.  Cu privire la încheierea din 18.03.2014, prin care au fost respinse obiecţiunile sale formulate la raportul de expertiză contabil, apelanta-pârâtă menţionează următoarele: 

a) Reţinerile instanţei de fond potrivit cărora ,,(...) obiecţiunile formulate nu sunt suficient de tehnice” reprezintă practic o lipsă de motivare a soluţiei de respingere a obiecţiunilor, apelanta-pârâtă învederând că instanta de fond în mod nelegal nu a admis obiecţiunile sale formulate la acest raport de expertiză şi, pe cale de consecinţă, solicită refacerea acestuia pentru următoarele argumente:

Expertul contabil nu a precizat modul de calcul al pretului mediu al energiei electrice. Nu a arătat ce formulă de calcul s-a utilizat şi nici cum s-a ajuns la valoarea folosită ca bază de calcul.

Economia de energie electrică luată în calcul în raportul de expertiză contabilă judiciară (0,6 kWh/75Hz) este de 4 ori mai mare decât valoarea care rezultă din calculul teoretic (corectat – 0,6 kWh/4 circuite = 0,15 kWh) din raportul de expertiză tehnică.

În Raportul de expertiză contabilă judiciară sunt luate în calcul numai efectele eliminării circuitelor de cale în două secvente nu şi costurile implementării circuitelor de cale (...).

În acest sens sunt normele contabile care impun urmatorul mod de abordare:

Beneficiul reprezintă profitul financiar al unei intreprinderi, reprezentând diferenţa dintre câştigurile realizate şi cheltuielile ocazionate de acesta.

Cheltuielile sunt definite drept diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile.

În componenţa cheltuielilor întreprinderii sunt delimitate două mari categorii, respectiv pierderi şi cheltuieli care apar în procesul desfăşurării activităţilor curente ale intreprinderii.

Apelanta-pârâtă precizează că un calcul corect impunea asocierea directă între costurile implicate şi obţinerea de venit.

În mod corect, expertul ar fi trebuit să raporteze costurile eliminării circuitelor în două secvenţe la costurile implementării noilor circuite.

Expertul contabil nu a luat în calcul gradul de uzură fizică şi morală al acestor componente, ci doar preţul de achiziţie al produsului. Or, la data la care aceste componente au fost inlocuite acestea nu mai erau noi, erau deja uzate fizic şi moral, astfel încât aplicarea preţului de achiziţie este total eronată şi conduce la un rezultat incorect.

De vreme ce baza de calcul pentru beneficiu se dovedeşte a fi incorectă (deoarece nu s-a scăzut din valoarea venitului realizat valoarea cheltuielilor aferente instalaţiei), în mod corespunzator, valoarea actualizată este greşit stabilită, urmând a fi refăcută, deoarece nu a respectat reglementările legale contabile.

Baza de calcul pentru actualizare este greşită, deoarece s-a luat o actualizare medie pentru cei 20 ani, deşi corect era să se ia în calcul rata inflaţiei pe fiecare an în parte şi nu în medie, deoarece formula de actualizare în raport cu rata inflaţiei presupune un procent pe an şi nu mediu.

Apelanta-pârâtă solicită a se constata că şi Completarea la Raportul de expertiză contabilă conţine erori de calcul al numărului de ore pentru verificările periodice, raportat la salariul mediu orar al personalului care a efectuat verificarea.

Sub acest aspect, apelanta-pârâtă menţionează următoarele:

- expertul judiciar nu a ţinut cont de înscrisurile şi datele comunicate de ea, dovedind părtinire faţă de reclamant şi lipsă de obiectivitate;

- din conţinutul completării raportului de expertiză contabilă reiese că materialul documentar care a stat la baza efectuării expertizei a constat în Raportul de experiză tehnică şi adresele transmise de (...)nr. 2/1/451/02.12.2013 şi nr. 2/1/338/08.08.2013;

• expertul contabil, deşi afirma că ,,(...) s-au examinat documentele (...) adresa nr. 2/1/338/08.08.2013” unde sunt menţionate normele de timp pentru verificare, acesta nu ţine seama de aceste date menţionate în aceste înscrisuri, efectuând astfel un calcul eronat;

• numărul de ore echivalente pentru verificarea periodică (6 luni) TR 2000B, TR 2000C, TR- 3B, a fost calculat pentru o normă de timp pentru verificare de 4 ore, şi nu de 95 minute, aşa cum ea, apelanta-pârâtă, i-a comunicat expertului prin actul nr. 2/1/338/2013;

• numărul de ore echivalente verificare periodică (1 an) KPT a fost calculat greşit pentru o perioadă de verificare de 1 an şi o normă de verificare de 8 ore, şi nu de o perioadă de verificare de 3 ani şi o normă de verificare de 248 minute, aşa cum ea i-a transmis prin actul nr. 2/1/338/08.08.2013;

• nu se precizează cum a fost stabilitî norma de timp de 8 ore pentru verificarea periodică (de 3 ani) la invertoare, componenţa echipei de verificare şi salariul mediu ore/salariat pe baza cărora a fost calculată economia de manoperă; asa cum i-a comunicat ea, apelanta-pârâtă, expertului norma de timp pentru verificarea invertoarelor este de 6 ore şi nu 8 ore cum greşit a menţionat expertul;

• pentru calculul cuantumului beneficiului material – economie manoperă pentru verificare periodică KPT şi a invertoarelor s-a utilizat în mod greşit salariul mediu orar pentru personalul care verifică echipamentele specific circuitului de cale tip (transmis de ea expertului prin actul nr. 2/1/451/02.12.2013); acest personal are o altă încadrare profesională şi o altă grilă de salarizare.

Cum în Raportul de expertiză tehnică nu este prezentat calculul pentru verificarea echipamentelor (...)(acesta a reprezentat obiecţiunea nr. 6 formulată de e, menţionează apelanta-pârâtă, la raportul de expertiză tehnică, obiecţiune la care nu a răspuns expertul tehnic) pentru a putea calcula în concret timpul economisit prin înlocuirea circuitului de cale în două secvenţe cu circuitul de cale (...)solicitând să se constate că expertul contabil a fost practic în imposibilitate de a calcula un prezumtiv beneficiu.

Apelanta-pârâtă învederează că expertul contabil s-a rezumat numai la efectuarea unor simple calcule nefundamentate tehnic financiar – contabil, fără temei legal, nu a arătat în concret modul de calcul al beneficiului material referitor la manoperă raportat la numarul de ore anterior şi dupa introducerea în cale a circuitului.

Or, pentru a calcula beneficiul material rezultat în urma unor eventuale economii referitoare la diminuarea manoperei, expertul contabil ar fi trebuit să calculeze diferenţa dinţre costurile manoperei anterior şi după introducerea în cale a circuitului (aspect care nu a fost prezentat în raportul de expertiză tehnică efectuat de domnul).

Aşa cum a arătat şi instanţei de fond, expertul, potrivit pregătirii sale profesionale, ar fi trebuit să cunoască şi să menţioneze în conţinutul raportului de expertiză că este în imposibilitate de a calcula beneficiul material, fără a cunoaşte şi a lua în calcul valoarea manoperei înainte şi după introducerea în cale a circuitului.

Faţă de cele de mai sus, apelanta-pârâtă solicită a se constata că nici calculul manoperei în raport de salariul orar al personalului nu este corect efectuat, urmand ca şi acesta să fie refăcut, apreciind că Raportul de expertiză contabilă este o lucrare îndoielnică, lipsită de profesionalism, concuziile acestuia fiind eronate, departe de realitate şi de normele legale în materia financiar-contabilă referitoare la beneficiul material al unei întreprinderi.

b) Totodată, aoelanta-pârâtă precizează că nu sunt reale reţinerile instanţei de fond potrivit cărora motivul pentru care nu a luat în calcul aceste valori este lipsa documentelor din partea sa.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, apelanta-pârâtă a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care reies costurile implementării noilor circuite (contractele încheiate de ea, apelanta-pârâtă, cu (...), IMSA, Construcţii Feroviare Cluj).

Expertul contabil pentru a efectua o lucrare temeinică ar fi trebuit să studieze înscisuriele de la dosarul cauzei, fapt care nu s-a realizat.

Instanţa de fond ar fi trebuit să reţină că susnţinerile atât ale expertului contabil, cât şi ale reclamantului sunt nereale (înscrisurile necesare efectuarii expertizei fiind depuse de ea, arată apelanta-pârâtă, la dosarul cauzei odată cu apărarile în cauză)

La data când au fost convocaţi de către expertul contabil, acesta a solicitat să depună numai actele solicitate de reclamant, deoarece este ţinut de obiectivele propuse de acesta.

Reprezentanţii săi, precizează apelanta-pârâtă, au arătat expertului contabil că beneficiul trebuie calculat potrivit normelor contabile în materie, însă acesta a refuzat, motivând că ea poate efectua obiecţini la raportul de expertiză.

Pentru toate aceste argumente, solicită anularea încheierii din 18.03.2014 şi refacerea întregului raport de expertiză contabilă.

8. Referitor la argumentele instanţei de fond potrivit cărora a admis în parte cererea reclamantului

Învederează că sunt nelegale reţinerile instanţei de fond potrivit cărora:

,,(...) în ceea ce priveşte perioada decembrie 1990 – 1996, tribunalul constată că invenţia reclamantului a fost utilizată în mod susţinut, iar nu doar experimental, acest aspect rezultând cu prisosinţă din raportul de expertizâ tehnică”; pag 14 alin. 9 din sentinţa apelată;

,,(...) dacă în luna decembrie 1990 invenţia reclamantului a fost deja implementată într-o staţie, cu un total de 15 circuite (...)în anul 1996 aceasta era implementată în două staţii, cu un număr de”; pag 14 alin. 10 din sentinţa apelată;

,,(...) faptul că procedura de verificare omologare a unei invenţii deja brevetate a durat o perioadă îndelungată de timp, exclusiv din cauza pârâtei; nu poate fi o apărare primită de tribunal”. Pag. 14 ultim alineat din sentinţa apelată;

,,(...) cererea reclamantului este întemeiată (...) pentru perioada decembrie 1990 – 1996, Pag. 15 alin. 5 din sentinţa apelată;

,,(...) tribunalul apreciază că procentul de 10% este echitabil pentru ambele părţi (procentul de 4% este stabilit pentru situaţiile când unitatea are o anumită contribuţie la invenţie – resurse timp etc. Or, în cauză, invenţia este realizată exclusiv prin efortul reclamantului, astfel încât nu se impune acordarea unui asemenea procent,”:  Pag. 16 alin. 1 din sentinta apelată.

I. Referitor la perioada utilizării circuitului de cale în mod experimental, apelanta-pârâtă învederează că pe toată perioada 1990 – 1996, atât circuitul de cale, cât şi circuitul de cale, au fost testate pe teren numai în scop experimental.

Referitor la circuitul de cale tip, circuit ce face obiectul brevetului de invenţie.

Acest circuit de cale a fost testat pe teren în perioada 1990 – 1993.

Potrivit Notei nr. 31/2006/1990 aprobată de Secretar de Stat din cadrul Ministerului Transporturilor, acest circuit a fost folosit numai în scop experimental, fiind introdus un număr de.

În perioada 1990 – 1993, în urma analizei circuitului de cale, (echipament ce face obiectul brevetului de invenţie), acesta a suportat numeroase modificări esenţiale şi anume: s-a mărit durata codului de la 48 de sinosoide de 75 Hz la, astfel încât s-a eliminat circuitul de revenire la zero, şi s-a mărit de la 4 la 8 sinosoide pauza între secvenţele alăturate (de la 52 ms la 104 ms); s-a modificat circuitul iniţial de încărcare al condensatorului de 6,8 uF; s-au modificat valorile circuitului de temporizare a codului; s-a eliminat tranzistorul PNP din circuitul de control; s-a modificat frecvenţa multivibratorului la 20Khz.

Circuitul de cale ..., ce face obiectul brevetului de invenţie, nu a rezolvat problema arătată în descrirea brevetului (coloana 1 ultim alineat din descrierea brevetului) şi anume: "(...) problema pe care o rezolvă invenţia de faţă este realizarea unui circuit de cale cu, cu consum redus de energie electrică, cu o mare stabilitate în timp, ce se poate utilize atât în staţii cât şi în linia curentă":

Faţă de rezultatele obţinute în urma efectuării testelor, părţile interesate" inclusiv inventatorul (...), au renuntat la circuitul, urmând a fi testat noul circuit de cale (circuit ce nu face obiectul brevetului de invenţie şi nici obiectul unui alt brevet de invenţie).

Reţinerile instanţei de fond potrivit cărora ,,(...) în ceea ce priveşte perioada decembrie 1990 – 1996, tribunalul constată că invenţia reclamantului a fost utilizată în mod susţinut, iar nu doar experimental” sunt eronate.

După cum a mai arătat şi aşa cum rezultă şi din materialul probator, acestă invenţie nu a fost folosită în mod susţinut, cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci a fost folosită numai în scop experimental.

Învederează că atât reclamantul, cât şi expertul extrajudiciar (...)au indus în eroare instanţa de fond în mod intenţionat şi nepermis, arătând că în perioada 1990 – 1993 circuitul a fost testat pe infrastructura feroviară publică, când în realitate în acea perioadă un alt circuit a fost testat, şi anume circuitul ... (circuit protejat prin brevetul de invenţie) dar care a fost retras.

Referitor la circuitul de cale tip, circuit ce nu face obiectul brevetului de invenţie nr

Apelanta-pârâtă solicită a se constata că, în perioada 1990 – 1993, circuitul nici nu a fost introdus în cale, ci numai circuitul, iar circuitul a fost testat pe teren în perioada 1993 – 1996.

a) Reţinerile instanţei de fond potrivit cărora ,,(...) faptul că procedura de verificare/omologare a unei invenţii deja brevetate a durat o perioadă îndelungată de timp exclusiv din cauza pârâtei, nu poate fi o apărare primită de tribunal”. (pag. 14 din sentinţa apelată) sunt greşite, deoarece acest circuit, care concură la siguranţa circulaţiei, a fost supus unui proceduri de omologare complexe.

Împrejurarea că această procedură a fost deosebit de complexă, fiind necesară o anumită perioadă de timp pentru efectuarea încercărilor pe teren a produsului (perioadă impusă de reglementările feroviare în domeniu şi de,– în calitate de autoritate publică în domeniul feroviar), nu poate conduce la stabilirea unei culpe în sarcina sa, menţionează apelanta-pârâtă, deoarece:

Învederează că nu ea a tergiversat acest proces de omologare, acesta fiind obligată să respecte întocmai procedurile legale în vigoare şi recomandările.

Circuitul de cale a fost testat pe teren în perioada 1993 – 1996, fiind supus procedurii de omologare a produselor şi serviciilor specifice transportului feroviat nr. 82/1992 aprobată prin Ordinului preşedintelui (...) nr. 49 din 01.11.1993.

În această procedură sunt prezentate regulile întregului proces de omologare a unui produs/serviciu specific transportului feroviar, astfel:

Volumul şi complexitatea activităţilor care se desfăşoară cu ocazia omologării se stabilesc de SN(...)în funcţie de clasa de risc a produsului/ serviciului şi de nivelul de exigenţă asupra calităţii conform recomandărilor Uniunii Internaţionale a Căilor Ferate (UIC), iar clasa de risc şi, nivelul de exigenţă asupra calităţii proprii unui produs/serviciu sunt cele stabilite prin reglementări ale UIC (CAP 1 pct. 1.3 şi 1.4 din procedura de omologare);

Procedura de omologare a produselor/serviciilor se aplică la cererea producătorilor/prestatorilor (CAP. 3 pct. 3.1);

Omologarea preliminară autorizează trecerea la realizarea industrială a primei serii de produse, în condiţii de supraveghere precizate, în vederea omologării finale (CAP 2 pct. 2.2 din procedură);

Omologarea finală are drept scop calificarea producătorului, executarea unor verificări şi/sau încercări în conformitate cu documentele normative şi validarea verificărilor şi/sau încercărilor (CAP. 2 pct. 2.3 din procedură);

Petru nivele de exigenţă 1 şi 2 producătorul trebuie să fie calificat, iar această calificare se pronunţă ca urmare a evaluării de către (...) împreună cu (antecesoarea Autorităţii Feroviare Română AFER);

Încercările, verificările şi/sau supravegherile se vor efectua de către (CAP. 3 pct. 3.8 din procedură);

Pentru produsele la care se aplică nivelele de exigenţă 1, 2 sau 3, dosarele de omologare trebuie să conţină planul calităţii, elaborat de producător (CAP. 3 pct. 3.10 din procedură);

Registrul Feroviar Român –, în calitate de autoritate de stat pentru calea ferată şi metrou, în domeniul certificării şi supravegherii tehnice a produselor/sistemelor/serviciilor, execută încercări, elaboreaza caiete de sarcini şi emite certificate şi buletine de încercări, care constituie piese esenţiale pentru omologarea produselor/serviciilor.

Învederează că acest produs se încadreză în clasa de risc Al şi nivelul 1 de exigenţă, aspect menţionat şi în Raportul comisiei de omologare preliminară nr., iar omologarea acestui circuit care concură la siguranţa circulaţiei feroviare a impus o analiză şi o verificare specială din partea tuturor autorităţilor statului în acest domeniu.

Potrivit acestei proceduri, producătorul (...) avea obligaţia de a depune o cerere de omologare preliminară, însoţită de toată documentaţia produsului ce urma a fi omologate.

Împrejurarea că cererea de omologare preliminară (însoţită de documentaţia obligatorie) a fost depusă de către fabricat cu întâziere, arată apelanta-pârâtă, faţă de momentul brevetării produsului, deoarece a fost necesar îndeplinirea de catre producător a unor cerinţe legale, nu poate atrage vreo culpă a sa.

Solicită a se constata că potrivit Raportului comisiei de omologare preliminară nr., la dosarul de omologare preliminară au fost depuse 6 (şase) încercări elaborate de REFER RA.

Mai mult decât atât, Comisia de omologare preliminară (din care au făcut parte reprezantanţi din cadrul, dar şi reclamantul (...)) a recomandat în vederea omologării finale următoarele:

- redactarea unei noi norme tehnice, cu un conţinut mai concis;

- omologarea individuală a subansamblurilor;

- precizarea controlului de flux tehnologic efectuat de organele ale fabricantului.

Pentru toate aceste aspecte arătate, învederează că acest produs a fost supus unei proceduri speciale de omologare, fiind necesare respectarea toturor măsurilor legale cu privire la siguranţa circulaţiei feroviare, iar perioada de timp îndelungată în vederea testărilor pe teren nu poate atrage vreo culpă din partea sa, menţionează apelanta-pârâtă.

b) Aprecierile instanţei de fond potrivit cărora ,,(...) dacă în luna decembrie 1990 invenţia reclamantului a fost deja implementată într-o staţie, cu un total de 15 circuite, în anul 1996 aceasta era implementată în două staţii, cu un număr de 569 circuite” nu pot fi reţinute.

Asa cum a mai aratat, în anul 1990 nu circuitul de cale (...)a fost implementat în statia Corlăteşti, ci un alt circuit, şi anume.

Arată că nu ea a impus numărul de circuite ce urmau a fi experimentate pe teren ci comisia de omologare (care a impus şi numarul de circuite de cale care au fost supuse încercărilor/verificărilor, pentru a stabili comportarea acestei instalaţii pe teren, respectiv un numar minim de 500 de circuite).

Învederează că punerea pe teren a unui număr minim de 500 de circuite de cale a fost o condiţie sine qua non a comisiei de omologare în vederea omologării finale a circuitului.

Simpla împrejurare că a fost implementat un număr de 569 circuite (număr impus de comisia de omologare) nu poate conduce la soluţia potrivit căreia "(...) invenţia a fost utilizată în mod susţinut", şi nu în mod experimental.

Rugăm să se observe că din înscrisurile depuse de ea, apelanta-pârâtă, rezultă fără echivoc că atât circuitul (pe perioada 1990 – 1993), cât şi circuitul (pe perioada 1993 – 1996) au fost folosite numai în mod experimental şi nu susţinut, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.

Pentru toate aceste argumente, învederează că sentinţa civilă apelată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 34 lit. e) din Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţii, care prevăd expres că „(...) nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la arte 32 şi 33 (...) folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenţiei brevetate”.

Natura specială a acestui circuit şi anume, aceea de element concret al infrastructurii feroviare publice, natură dată de legea specială a sa şi anume Anexa nr. 2 la H.G nr. 581/1998, a impus folosirea numai în scop experimental şi nu comercial a circuitului, deoarece acesta trebuia să îndeplinească toate condiţiile şi paramentrii tehnici în privinţa siguranţei circulaţiei feroviare.

Din materialul probator depus la dosarul de fond, respectiv Raportul de omologare finală nr. 112/2/4005/1996, reiese fără putinţă de tăgadă că pănă la omologarea finală în anul 1996, circuitul de cale tip a fost folosit numai în scopuri experimentale (fila 71 Vol. 1 din dosar).

Chiar reclamantul, recunoaşte în conţinutul cererii introductive (pagina 3 alin. 7 din cererea introductivă) că acest circuit ,,(...) după o îndelungă testare, în 16.11.1993 a fost omologat preliminar, iar ulterior în 29.07.1996 a fost omologat final”.

Faţă de cele arătate, solicită a se constata că perioadei 1990 – 1996 îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 lit. e) din Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţii.

II. Referitor la cuantumul sumei la care a fost obligată către reclamant, apelanta-pârâtă menţionează următoarele:

a) Reţinerile instanţei de fond potrivit cărora "(…) Întrucât invenţia nu a fost realizată în condiţiile art. 5 lit. b din Legea nr. 64/1991, nu sunt aplicabile decât prin analogie dispoziţiile art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008" nu pot fi reţinute.

Consideră că instanţa de fond în mod greşit a aplicat prin analogie dispoziţiile art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008.

În opinia sa, dispoziţiile legale mai sus menţionate nu îi sunt aplicabile reclamantului pentru următoarele argumente:

a.1 Reclamantul nu avea calitatea de angajat la data 07.05.1990, data constituirii depozitului cererii de brevet de invenţie insoţită de descrierea invenţiei.

Potrivit actului (...)– Direcţia de Resurse Umane nr. 8/1.1/446/18.05.2010, la data constituirii depozitului cererii de brevet de invenţie, reclamantul nu avea calitatea de salariat al (...) (antecesoarea sa), acesta fiind încadrat în perioda 15.09.1974 – 18.12.1991 la Institutul Politehnic Bucureşti – Catedra de Telecomenzi Feroviare, având, încadrarea de Şef lucrări;

În opinia sa, raportat la conţinutul normei juridice, pentru a-i fi aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991, inventatorul ar fi trebuit să aibă calitatea de angajat la data întocmirii documetaţiei tehnice (descrierea invenţiei), iar invenţia să fie realizată în exercitarea funcţiei deţinută la angajator;

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 64/1991 raportat la dispoziţiile art. 14 alin. 1 din HG nr. 547/2008, cererea de brevet de invenţie cuprinde un formular de solicitare insoţit de o descriere a invenţiei, revendicările şi, după caz, desenele la care se face referire în descriere şi/sau revendicări; ori după cum se poate constata, la data întocmirii documentaţiei tehnice inventatorul nu avea calitatea de angajat al (...) (antecesoarea sa);

a.2 Calitatea de angajat este o condiţie sine qua non, pentru a-i putea fi aplicabile dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. b şi art. 36 alin. 2 din Legea nr. 64/1991 raportat la art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţii denumit ,,(drepturile băneşti ale inventatorilor salariaţi)”.

Consideră că pentru a-i fi aplicabile atât dispoziţiile art. 5 alin. 1 litera b raportat la art. 36 alin. 2 din Legea nr. 64/1991, cât şi dispoziţiile art. 91 HG nr. 547/2008, inventatorul trebuia să aibă calitatea de angajat al întreprinderii anterior depunerii cererii de brevet de inventie şi întocmirii documetaţiei tehnice (descrierea invenţiei) şi nu ulterior acesteia, cum în mod greşit susţine inventatorul reclamant, iar invenţia să fie realizată în exercitarea funcţiei deţinută la angajator;

Împrejurarea că după data depunerii cererii de brevet de invenţie însoţită de documentaţia tehnică, inventatorul a dobândit calitatea de angajat al (...) (fiind angajat la (...) la data de 18.12.1991), nu este de natură a schimba situatia de fapt prezentată mai sus şi probată de ea, menţionează apelanta-pârâtă, cu înscrisurile aflate la dosar.

Inventatorul a solicitat angajarea la (...) (după depunerea cererii de brevet) deoarece acesta a avut un interes major în a-şi valorifica brevetul de invenţie, putând astfel să-şi testeze pe teren invenţia, pe cheltuiala ei, menţionează apelanta-pârâtă.

Concluzionând pe acest aspect, apelanta-pârâtă învederează că la data depunerii la (...) a cererii de brevet, insoţită de documentatia tehnică a invenţiei, reclamantul nu avea calitatea de angajat al unităţii, că nu a realizat invenţia în exercitarea vreunei funcţii la (...), acesta fiind străin de societate, iar, pe cale de consecinţă, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit.b şi art. 36 alin. 2 din Legea nr. 64/1991 raportat la art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008 privind Regulamentul, de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţii.

Din interpretarea "per a contrarie" a textelor de lege mai sus invocate, rezultă că dacă titularul de brevet nu are calitate de salariat, pentru stabilirea beneficiului material ce se poate acorda inventatorului ne salariat (atunci când partile nu cad de acord asupra vreunei sume) se poate lua în discuţie un procent mai mic de 4 % din beneficiul material, devreme ce legea stabileşte stabileşte în mod imperativ că numai în situaţia în care inventatorul este salariat procentul minim este de 4 %.

b) Nici reţinerile potrivit cărora "(…) tribunalul apreciază că procentul de 10% este echitabil pentru ambele părţi (procentul de 4% este stabilit pentru situaţiile când unitatea are o anumită contribuţie la invenţie – resurse timp etc. Or, în cauză, invenţia este realizată exclusiv prin efortul reclamantului, astfel încât nu se impune acordarea unui asemenea procent." (Pag. 16 alin. 1 din sentinţa apelată) nu pot fi reţinute.

Apelanta-pârâtă arată că, în ipoteza în care instanţa va înlătura toate aparările sale arătate mai sus şi va reţine că reclamantul are calitate de inventator şi pentru circuitul de cale tip (...)fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. b şi art. 36 alin. 2 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţii, înţelege să critice şi argumentele instanţei de fond potrivit cărora ,,(...) tribunalul apreciază că procentul de 10% este echitabil pentru ambele părţi (procentul de 4% este stabilit pentru situaţiile când unitatea are o anumită contribuţie la invenţie – resurse timp etc. Or, în cauză, invenţia este realizată exclusiv prin efortul reclamantului, astfel încât nu se impune acordarea unui asemenea procent;”. (Pag. 16 alin. 1 din sentinţa apelată).

În opinia sa, instanţa de fond în mod nelegal a acordat procentul de 10 % din beneficiile determinate pentru perioada 1990 – 1996, reţinând că unitatea nu a avut nicio contribuţie la implementarea circuitului ....

Sub acest aspect, apelanta-pârâtă arată următoarele:

Prin Nota nr. 31/2006/1990 prin care a fost aprobată încercarea pe teren a circuitului de cale ..., s-au dispus ca supravegherea acestui circuit să fie efectuată şi de personalul antecesoarei sale (...) (supravegherea a fost efectuată de impiegatul de mişcare – IDM); că circulaţia trenurilor în staţia Corlăteşti va fi restricţionată, iar pesonalul (...) va întocmi prescripţii de funcţionare a instalaţiei CED în condiţiile experimentării noilor circuite.

Toate acestea reprezintă activităţi concrete ale societăţii, având o contribuţie susţinută în experimentarea pe teren a produsului şi, totodată, atestă implicarea directă în testarea şi sustinerea logistică pentru omologarea circuitului, deoarece acesta viza protejarea unui interes public major acela de a fi asigurată siguranţa circulaţiei trenurilor.

Prin actul nr. 31/847/23.05.1990, (...)a aprobat alocarea sumelor pentru instalarea circuitelor ... în scop experimental; potrivit acestui act reiese fără putinţă de tăgadă că reclamantul nu a avut nicio contribuţie materială la implementarea şi testarea pe teren a acestui produs.

Totodată, solicită a se constata că (...) RA a avut o contribuţie esenţială, prin personalul de specialitate, atât la implementarea circuitului, cât şi la realizarea noului circuit.

Aşa cum a mai precizat, apelanta-pârâtă menţionează că circuitul de cale, ce face obiectul brevetului de invenţie, nu a avut rezultatele aşteptate, şi, ca atare, a fost retras.

Reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă din care să rezulte costurile suportate de acesta nici cu privire la implementarea circuitului, şi nici cu implementarea circuitului ....

De asemenea, apelanta-pârâtă solicită a se reţine că reclamantul a depus la dosarul cauzei numai chitanţele de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie (cheltuieli care incumbă exclusiv titularului de brevet).

Pentru aceste argumente, consideră că procentul de 10 % acordat de instanţa de fond nu este nici justificat şi nici legal.

Mai mult decât atât, circuitul (...)nu este creaţia exclusivă a reclamantului, ci este rezultatul unei activităţi de echipă a tuturor specialiştilor din cadrul autorităţilor statului şi fabricantului.

Consideră că, dacă aceste observaţii nu ar fi fost făcute de o astfel de echipă, circuitul de cale (...)nu ar fi existat azi.

Totodată, învederează faptul că nu (...), în calitatea sa de persoană juridică de drept privat, foloseşte circuitul de cale (...)ci Statul Român, în calitate de proprietar al infrastructurii feroviare publice, iar pe cale de consecinţă, în ipoteza în care va stabili o sumă pentru recompensarea reclamantului, acestă sumă să fie acordată de Ministerul Finanţelor, ca reprezentant legal al statului.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului formulat şi, pe cale de consecinţă, să se dispună:

- modificarea în parte a sentinţei apelate faţă de sumele ce au fost admise de instanţa de fond pe intervalul 1990 – 1996 şi menţinerea sentinţei pe sumele ce au fost respinse pe intervalul 1996 – 2010;

- anularea încheierilor interlocutorii mai sus menţionate cu consecinţa admiterii excepţiilor invocate de ea şi refacerea expertizelor dispuse în cauză;

- iar pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii reclamantului, în principal, ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, şi în subsidiar, ca neîntemeiată şi nedovedită şi pe intervalul 1990 – 1996;

- cu cheltuieli de judecată, atât cele efectuate în dosarul de fond, cât şi, cele ce vor fi efectuate în prezenta cale de atac.

În consecinţă, apelantul-pârât solicită admiterea apelului şi, pe cale de consecinţă, să se dispună:

Modificarea în parte a sentinţei apelate faţă de sumele ce au fost admise de instanţa de fond pe intervalul 1990 – 1996 şi menţinerea sentinţei pe sumele ce au fost respinse pe intervalul 1996 – 2010;

Apelanta-pârâtă arată că anularea încheierilor interlocutorii mai sus menţionate cu consecinţa admiterii excepţiilor invocate de ea şi refacerea expertizelor dispuse în cauză;

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii reclamantului, în principal, ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată şi nedovedită şi pe intervalul 1990 – 1996.

Cu cheltuieli de judecată, efectuate în dosarul de fond şi în prezenta cale de atac.

În drept, dispoziţiile art. 282 şi următoarele din Codul de procedură civilă 1865, art. 969 Cod civil 1964, Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 64/1991, HG nr. 547/2008, HG nr. 581/1998, HG nr. 589/2006.

(...)(...) a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelantul-reclamant (...), prin care solicită respingerea apelului reclamantului ca nefondat, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii, în principal, ca formulată de persoane fără calitate procesuală activă, şi în subsidiar, ca neîntemeiată şi nedovedită, pentru urmatoarele motive:

Criticile apelantei referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei civile nr. /28.03.2013 sunt nefondate pentru următoarele argumente:

I. Susţinerile apelantei potrivit cărora ,,(...) în mod eronat instanţa de fond a apreciat că în ceea ce priveşte perioada ulterioară anului 1996, nu mai sunt îndeplinite condiţiile civile delictuale ale pârâtei (...)” sunt eronate.

Sub acest aspect, intimata arată următoarele:

Obiectul brevetului de invenţie îl constituie o metodă de control şi instalaţia pentru circuite de cale materializată în "Instalaţie de control pentru circuitele de cale cu impulsuri de curent alternativ tip ..." şi nu circuit de cale tip (...)cum greşit a arătat reclamantul.

Intimata învederează că noul circuit de cale (...)nu face obiectul brevetului de invenţie. Iar reclamantul inventator nu are protecţia conferită de lege pentru acest circuit, pentru a beneficia de drepturile materiale potrivit Legii nr. 64/1991.

Sub acest aspect intimata arată următoarele:

1. La data de 07.05.1990 inventatorul a depus la OSIM Cererea de brevet de invenţie, însoţită de descrierea acesteia şi desenele corespunzătoare;

La data de 09.05.1990, (...)antecesoarea (...) SA, prin actul nr. a făcut cunoscut circuitul ... şi nu circuitul (...)Ministerului Transporturilor, Regionalei, CF Bucureşti, IPCF Bucureşti, IPB – Facultatea Transporturi şi ICPTT Bucureşti, transmitând acestora "(…) proiectul Notei de Comandă – Redactarea 1 pentru produsul Echipament pt. circuit de cale secvenţial cu comutaţie statică în impulsuri de curent alternativ tip ...".

Potrivit Notei nr. 31/2006/1990, echipamentul ... a fost introdus experimental timp de 5 luni cu respectarea măsurilor de siguranţa circulaţiei trenurilor (aceste măsuri de siguranţa circulaţiei trenurilor fiind asigurate de personalul (...)) Anexa nr. 5 la prezenta cerere.

În perioada anilor 1991 – 1993, (...) Bucuresţi împreună cu (...)prin D.A.T.R., (...) prin Regionala CF Bucureşti, I.P.C.F., I.C.P.T.T prin Secţia Automatizări şi Institutul Politihnic Bucureşti – Catedra Telecomenzi Feroviare au analizat stadiul experimentării noului produs şi măsurile ce s-au impus pentru omologarea şi finalizarea circuitului ....

Circuitul de cale ..., ce face obiectul brevetului de invenţie, nu a rezolvat problema arătată în descrirea brevetului 105793 (coloana 1 ultim alineat din descrierea brevetului) şi anume: ,,(…) problema pe care o rezolvă invenţia de faţă este realizarea unui circuit de cale cu fiabilitate globală ridicată, cu consum redus de energie electrică, cu o mare stabilitate în timp, ce se poate utiliza atât în staţii cât şi în linia curentă”.

Faţă de rezultatele obţinute în urma testărilor s-a renunţat la circuitul ....

Intimata-pârâtă arată diferenţele esenţiale dintre cele două circuite de cale, recpectiv diferenţierile dintre ... şi ...:

• Circuitul de cale ... este descris în brevetul de invenţie astfel:

;

• Noul Circuit de cale (...)este descris astfel:

i. Modificări în structura emiţătorului electronic de cod

- durata codului este de (şi nu de aşa cum este la circuitul de cale ...)

- s-a eliminat circuitul de revenire la zero,

- s-a mărit de la sinusoide pauza între secvenţele alăturate (de la ms);

ii. Modificări în structura decodificatorului electronic

- s-a modificat circuitul iniţial de încărcare al condensatorului de 6,8 uF;

- s-au modificat valorile circuitului de temporizare a codului; s-a eliminat tranzistorul PNP din circuitul de control;

- s-a modificat frecvenţa multivibratorului la 20Khz.

Circuitul de cale denumit (...)este un nou circuit, diferit de cel descris în brevetul de invenţie, circuit care nu este protejat potrivit Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.

Astfel, metoda utilizată de circuitul (...)(implementată pe reţeaua CFR) este diferită de metoda de control folosită de circuitul de cale ... (metodă descrisă în brevetul de invenţie); altfel spus echipamentele circuitului (...)nu folosesc metoda de control utilizată de circuitul ... descrisă în brevetul de invenţie.

2. Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 64/1991 ,,(...) drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenţie de către OSIM, în condiţiile legii”.

3. Consideră că pentru a putea beneficia de protecţia conferită de lege, reclamantul avea obligaţia de a depune la (...) o nouă cerere de brevet de invenţie pentru noul circuit de cale (...)deoarece modificările suportate de circuitul ... au fost esenţiale.

Însă, după cum se poate constata, noul circuit (...)nu a fost înregistrat la (...) (nu face obiectul unui brevet de invenţie), iar reclamantul nu are protecţia conferită de lege pentru acest circuit, acesta putând fi exploatat liber de către terţi fără vreo sancţiune prevăzută de lege.

Pentru aceste motive, solicită a se constata că pentru perioada 1996 – 2010 nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina sa, deoarece acest circuit de cale (...)nu beneficiază de protecţia legii, putând fi utilizat liber de către terţi.

În ipoteza în care instanţa nu va îmbrăţişa argumentele sale de mai sus şi va considera că circuitul de cale (...)beneficiază de protecţie legală, înţelege să crititice motivele de apel formulate de apelanta-reclamantă, după cum urmează:

II. Susţinerile apelantei potrivit cărora „(...) în mod eronat instanţa de fond a apreciat că în ceea ce priveşte perioada ulterioară anului 1996, nu mai sunt îndeplinite condiţiile civile delictuale ale pârâtei (...)” sunt eronate.

În opinia sa, sunt temeinice şi legale considerentele instanţei de fond potrivit cărora, în ceea ce priveşte perioada ulterioară anului 1996, când reclamentul a încheiat contractul nr., prin care a acordat licenţă exclusivă de exploatare pentru dreptul de producţie şi instalare al echipamentelor, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Consideră că instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, deoarece:

1.Între reclamantul (...)şi (...) a fost încheiat contractul nr. 505/30.08.1996, prin care primul a acordat licenţă exclusivă de exploatare pentru dreptul de producţie şi instalare al echipamentelor ce încorporează revendicările din brevetul de invenţie nr.

2.Potrivit art. II din contractul mai sus menţionat (...)s-a obligat, în principal să:

- producă echipamentul (circuitul de cale ...); 

- valorifice acest echipament pe teritoriul Romaniei;

- ţină evidenţa cantitativă a produselor livrate beneficiarilor acestor produse;

- să nu refuze şi să execute la termenele contractuale toate comenzile primite în perioada de valabilitate a contractului de licenţă.

Iar potrivit art. III din acelaşi contract, inventatorul (...)s-a obligat, în principal, să nu intre în relaţii de afaceri personale, în scopul producerii şi comercializării altor produse similare, pe baza brevetului, cu terţe persoane fizie sau juridice.

Totodată, părţile au prevazut la art. IV din contractul de licenţă ca (...) să achite trimestrial inventatorului 15% brut din încasările fără TVA, realizate prin valorificarea produselor.

2. Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 64/1991 „(...) dreptul la brevet şi drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în parte” iar alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că „(...) transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licenţă exclusivă sau neexclusivă”.

Contractul de licenţă este contractul prin care titularul de brevet transmite unei alte persoane, în totalitate sau în parte, dreptul de folosinţă asupra unei invenţii brevetate în schimbul unei plăţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. 5 din HG nr. privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 ,,(...) licenţa este exclusivă când licenţiatorul se obligă să nu mai transmită drepturile cu privire la exploatarea invenţiei şi altor persoane”, iar alin. 6 al aceluiaşi articol prevede că ,,(...) în cazul licenţei exclusive licenţiatorul îşi conservă dreptul de exploatare a invenţiei”.

Faţă de textele legale menţionate mai sus, prin licenţa excusivă se transmite dreptuile de folosinţă asupra unei invenţii pe o anumită perioadă de timp şi pe un anumit teritoriu, titularul brevetului nemaiputând exploata invenţia pe durata şi teritoriul prevăzut în contract, însă poate exploata şi transmite invenţia pentru o altă perioadă de timp şi pe alt teritoriu.

Intimata învederează că reclamantul şi-a conservat dreptul de exploatare pe teritoriul României, pe toată durata de valabilitate a brevetului, mai exact de la omologarea finală a invenţiei şi până la expirarea perioadei de protecţie a brevetului (30.08. 1996 – 07.05.2010) acordând licenţă excusivă de producţie şi instalare singurului producator de la acea vreme (...)

Intimata arată că ea a încheiat contracte cu licenţiatul (...)pentru introducerea în cale a acestor circuite, plătindu-i acestuia atât preţul subansamblurilor specifice instalaţiei (...)cât şi lucrările de montaj şi de punere în funcţiune a acestui circuit.

Învederează că, potrivit contractului de licenţă exclusivă, (...)este entitate abilitată să producă şi să instaleze acest circuit de cale, iar ea, intimata, nu a introdus în infrastructura publică acest circuit fără acordul licenţiatului (...), acord meterializat prin încheierea contractelor de montaj al acelui circuit ((...)fiind un terţ beneficiar).

Intimata susţine că argumentele instanţei de fond potrivit cărora "(...) prin autorizaţia acordată (...) de a produce şi instala (...)şi de a valorifica pe teritoriul României această instalaţie, reclamantul a autorizat şi dobândirea de către clienţii (...) a respectivei instalaţii" sunt temeinice şi legale, iar pe cale de consecinţă criticile reclamantei apelante nu au suport legal.

III. Argumentele apelantei-reclamante potrivit cărora ea, intimata (...), a utilizat fără drept invenţia reclamantului, întrucât revendicarea 1 nu a făcut obiectul contractului dintre acesta şi (...) SA, nu au susţinere legală. Pag. 12 alin. 3 din cererea de apel a reclamantului.

Totodată, solicită a se constata că reţinerile instanţei de fond potrivit cărora "(...) este adevărat că nu fac obiectul acestei cesiuni revendicarea 1 din brevet (metodă de control), însă tribunalul apreciază că autorizând valorificarea instalaţiei (realizate conform revendicării 1), aceasta a autorizat implicit şi folosirea respectivei metode de control" sunt temeinice şi legale.

Învederează că denpmirea de metodă de control cu impulsuri de tensiune alternativă este o denumire generică, fiind folosită la toate tipurile de circuite de cale existente pe reţeaua(...)(introduse înainte de anul 1990).

Circuitele de cale în două secvenţe, şi circuitul de cale folosesc tot o metodă de control cu impulsuri de tensiune alternativă.

Ceea ce diferenţiază aceste circuite este durata impulsului şi a pauzei între impulsuri, astfel că:

- La circuitul de cale ... durata codului este de, iar durata pauzei între impulsuri a două secvenţe alăturate este de;

- La circuitul de cale (...)durata codului este de, iar durata pauzei între impulsurile a două secvenţe alăturate este de 8 sinusoide.

Totodată, învederează că nici reclamantul (prin cererea de chemare în judecată sau prin cererea de apel), dar nici expertul extrajudiciar tehnic, nu indică în concret în ce constă utilizarea procedeului sau a metodei brevetată.

În conţinutul raportului de expertiză tehnică se face vorbire numai de circuit de cale (...)reprezentând un produs şi nu un procedeu, aşa cum eronat susţine reclamantul.

Intimata consideră că Raportul de expertiză tehnică ar fi trebuit să stabilească în ce constă folosirea procedeului, astfel încât să lămurească instanţa asupra acţiunii în contrafacere.

Mai mult decât atât, expertul indică în conţinutul raportului de expertiză că liniile sunt echipate cu circuite de cale (...)însă proiectele de centralizare electronică sunt implementate de Alca Tel AG, Siemens, (...)(pag. 9 – 15 din raportul de expertiză tehnică), rezultând fără putinţă de tăgadă că este vorba de un produs şi nu de un procedeu sau metodă.

Dispoziţiile art. 64 din HG nr. 547/2008 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţii definesc interpretarea revendicărilor astfel:

Alin 4 ,,(...) în situaţia în care o revendicare defineşte un produs prin procedeul său, de fabricaţie, acea revendicare va fi interpretată ca definind produsul în sine, cu caracteristicile conferite de procedeul de fabricaţie”;

Alin 5 ,,(...) în situaţia în care o revendicare defineşte un produs pentru o utilizare specifică, revendicarea va fi interpretată ca definind produsul limitat excusiv la acea utilizare”.

Învederează faptul că instalaţia (produsul) circuite de cale tip (...)cu subansamblurile ei specifice:

1. Rama de tip G pentru verificarea codurilor;

2. Rama de tip I pentru montarea releelor de prag în impulsuri şi a decodificatoarelor de tip BDEF – 4;

3. Precum şi toate celelalte subansambluri (menţionate la punctele 2 – 14 din contractul de licenţă cu (...)),

constituie obiectul contractului de licenţă nr. încheiat între inventator şi (...)

De asemenea, arată că potrivit susţinerilor apelantului-reclamant potrivit cărora ,,(...) (...) avea în sarcina sa obligaţia de a respecta drepturile de autor ale subsemnatului şi de a respecta proiectul, metoda brevetată, fără a le aduce modificări. Prectic, (...) nu avea dreptul de a elabora proiecte privind folosirea metodei, fiind obligată şi după semanrea contractului cu subsemnatul să îmi respecte dreptul de proprietate intelectuală sub acest aspect al nefolosirii revendicării nr. 1". Pag. 11 alin. 5 şi 6 din cererea de apel, acesta recunoşte fără putinţă de tăgadă că, prin neacordarea licenţiei producătorului (...) asupra revendicării 1 (privind metoda) s-a protejat faţă de acest producător de o eventuală acţiune în contrafacere.

Numai producătorul ar fi putut să încalce dreptul de proprietate al apelantului-reclamant, prin folosirea metodei fără acordul presupusului inventator (fabricând produsul – Instalaţia, conform metodei).

Acesta este raţiunea pentru care producătorul (...)nu a primit licenţă exclusivă de la apelantul-reclamant şi cu privire la revendicarea 1, iar susţinerea potrivit căreia ,,(...) (...)a încălcat dreptul meu de proprietate intelectuală necedat – revendicarea 1” este departe de adevăr şi de o susţinere legală.

Intimata învederează că instalaţia este realizată potrivit metodei, iar această instalaţie impreună cu metoda reprezintă un tot unitar; altfel spus, instalaţia nu poate funcţiona fără metoda specifică, iar metoda dacă nu este materializată intr-o instalaţie nu are nicio finalitate practică.

IV. De asemenea, intimata arată că susţinerile apelantului-reclamant potrivit cărora, în anul 1993, după eliberarea brevetului şi după publicarea textului descrierii invenţiei, acesta a făcut prima ofertă de cesiune unităţii la care era angajat la acel moment: (...)(...), nu sunt adevărate. (pag. 3 alin. 6 din cererea de apel a reclamantului).

Arată că la data de 09.05.1990, (...)antecesoarea (...) SA, prin actul nra făcut cunoscut circuitul ... Ministerului Transporturilor, Regionalei CF Bucureşti, IPCF Bucureşti, IPB – Facultatea Transporturi şi ICPTT Bucureşti, transmitând acestora ,,(...) proiectul Notei de Comandă – Redactarea 1 pentru produsul...”.

Intimata învederează că apelantul-reclamant cu intenţie induce în eroare instanţa, deoarece acesta a făcut cunoscută invenţia producătorului (...)(antecesoarea (...) SA), şi nu cum greşit arată în cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel, că i-ar fi făcut ei prima dată cunoscută invenţia.

După cum a arătat, menţionează intimata, (...)i-a făcut cunoscută invenţia ei, şi nu reclamantul-apelant.

Faţă de cele arătate, invocă reaua-credinţă a apelantului-reclamant, că pe tot cuprinsul desfăşurării procesului a făcut afirmaţii neadevărate şi trunchiate.

Concluzionând, solicită respingerea apelului-reclamantului ca nefondat, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii, în principal, ca formulată de persoane fără calitate procesuală activă, şi în subsidiar, ca neîntemeiată şi nedovedită pentru toate pretenţiile reclamantului. (atât pentru perioada 1990 – 1996, cât şi pentru perioada 1996 – 2010).

În drept, a invocat dispoziţiile art. 282 şi următoarele din Codul de procedură civilă 1865, art. 969 Cod civil 1964, Decretul nr. 167/ 1958, Legea nr. 64/1991, HG nr. 547/2008, HG nr. 581/1998, HG nr. 589/2006.

Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:

Cu privire la apelul declarat de pârâta (...)(...) împotriva încheierii din data de 11.10.2011:

1. Prin încheierea din data de 11.10.2011 tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a (...)în privinţa cererii de chemare în judecată, reţinând că aceasta are calitate procesuală pasivă întrucât reclamantul pretinde antrenarea răspunderii delictuale pentru folosirea şi exploatarea metodei, dar şi a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, faptă interzisă de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 64/1991, ca urmare a comenzilor pe bază de caiet de sarcini emise de către pârâtă.

Critica apelantei-pârâte este în sensul că (...)nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece a introdus în infrastructura publică feroviară circuitul de cale brevetat de apelantul-reclamant, nu în calitate de proprietar, ci în calitate de concesionar al infrastructurii publice feroviare; or răspunderea pentru obligaţiile asumate de instituţiile statului aparţine Statului român.

Pe de altă parte, arată apelantul-pârât, pentru perioada anilor 1990 – 1996, Statul Român prin (...)şi-a dat acordul cu privire la programul de testare a circuitului de cale brevetat de reclamant.

Curtea reţine că prin HG nr. 235/1991, Departamentul(...)care funcţiona în cadrul Ministerului Transporturilor a fost reorganizat ca regie autonomă de interes național, cu capital integral de stat, cu denumirea (...) – RA.

Prin HG nr. 581/1998 a fost înfiinţată

 prin reorganizarea Societăţii Naţionale, având ca obiect principal de activitate gestionarea infrastructurii feroviare publice.

În Anexa 2 la HG nr. 581/1998 sunt prevăzute elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice, iar potrivit propriilor susţineri ale apelantei-pârâte, circuitele de cale (...) sunt parte componentă a instalaţiei de centralizare electrodinamică, element al infrastructurii feroviare publice.

Apelanta-pârâtă (...)deţine în regim de concesiune infrastructura feroviară publică a statului în baza contractului de concesiune nr. încheiat între Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinței, în calitate de concedent, şi (...), în calitate de concesionar, proprietarul infrastructurii feroviare publice fiind Statul Român.

Curtea mai reţine faptul că reclamantului îi revine sarcina de a proba identitatea dintre persoana pârâtului şi titularul obligaţiei corelative din raportul juridic dedus judecăţii, deoarece este cel care declanşează demersul procesual.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă de fond, reclamantul a justificat legitimarea procesuală pasivă a apelantei-pârâte (...)prin aceea că a pretins că pârâta este persoana care, fără a avea consimţământul titularului de brevet, a utilizat procedeul, respectiv a folosit produsul obţinut direct prin procedeul brevetat.

De asemenea, faptul că apelanta-pârâtă (...)a avut acordul Statului român prin (...)cu privire la programul de testare a circuitului de cale, pentru perioada 1990-1996, nu constituie un motiv întemeiat pentru admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesual pasive, deoarece nu Statul român prin (...)este titularul brevetului, ci reclamantul, astfel încât obţinerea consimţământului de la o altă persoană (entitate) decât titularul brevetului nu este de natură să conducă la exonerarea de răspundere a apelantei-pârâte.

Nici faptul că apelanta-pârâtă (...)nu a produs şi nu a comercializat aceste circuite de cale ferată nu constituie un argument pentru admiterea excepţiei, deoarece fapta ilicită pretinsă împotriva sa nu rezidă în cele două activităţi, ci exclusiv în utilizarea, fără consimţământul titularului de brevet, a procedeului, respectiv a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat (art. 32 alin. 2 lit. b din Legea nr. 64/1991).

În ceea ce priveşte celelalte argumente susţinute de apelanta-pârâtă (...)la acest punct – referitoare la faptul că circuitul de cale (...)nu face obiectul brevetului de invenţie nr., sau că acest circuit de cale a fost folosit numai în mod experimental – Curtea constată că reprezintă apărări de fond (în sensul că admiterea lor, eventuală, nu atrage respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, ci ca nefondată), motiv pentru care vor fi analizate în cadrul criticilor aduse hotărârii, pe fond.

Nu a fost reţinută nici critica potrivit căreia intimata-chemată în garanţie (...) a avut calitatea de producător şi de furnizor a circuitului de cale (...)pe perioada 1990 – 1993, deoarece acest aspect nu atrage lipsa calităţii procesuale pasive a apelantei-pârâte (...), în privinţa căreia se pretinde săvârşirea altei fapte ilicite.

Motivarea primei instanţe de fond – prin care a reţinut, pe de o parte, că faptul că pârâta (...)a achitat preţul circuitelor (...)către (...) nu poate fi opus reclamantului ca şi cauză exoneratoare de legitimitate procesuală pasivă, iar pe de altă parte, că fapta de folosire a invenţiei reclamantului nu mai constituie o folosire neautorizată, întrucât reclamantul s-a interpus prin fapta proprie în lanţul cauzal dintre faptă şi prejudiciu – nu constituie o motivare contradictorie, critica apelantei-pârâte cu acest obiect fiind respinsă de Curte. Nu există nicio contradicţie între a afirma că reclamantului nu i se poate opune contractul dintre pârâtă şi un terţ şi a afirma că reclamantului i se poate opune fapta proprie (aceea de a-şi ceda drepturile ce decurg din brevet către un terţ)

Nu este întemeiată nici critica potrivit căreia, pentru perioada ulterioară anului 1996, când reclamantul a acordat licenţă exclusivă (...)pentru producerea şi comercializarea circuitului (...)se impunea ca tribunalul să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei (...), deoarece folosirea legitimă a procedeului şi a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat nu constituie un aspect referitor la cadrul procesual pasiv, ci unul de fond, referitor la condiţia consimţământului titularului de brevet.

În consecinţă, Curtea constată că în mod corect tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de (...).

2. Prin încheierea din data de 11.10.2011, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului (...)şi Infrastructurii în privinţa cererii de chemare în judecată, reţinând că acest pârât nu a folosit în niciun fel invenţia brevetată a reclamantului.

Apelanta-pârâtă (...)solicită să se constate că în mod greşit a fost admisă această excepţie, deoarece statul este un garant al executării obligaţiilor asumate de toate instituţiile publice, iar pe de altă parte, (...)şi-a dat acordul cu privire la programul de testare a circuitului de cale (...)pentru perioada 1990 – 1996.

Critica este nefondată, atât timp cât chiar prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a justificat atragerea în proces doar a pârâtei (...), în privinţa căreia a pretins că aceasta este persoana(entitatea) care a folosit şi implementat circuitele de cale (...)fără să procedeze la negocierea unui contract cu reclamantul, iar nu (...)şi Infrastructurii.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia prima instanţă de fond trebuia să reţină calitatea procesuală pasivă a (...)pentru perioada 1996 – 2010, perioada de achiziţionare a echipamentului (...)pe motivul că apelanta-pârâtă (...)deţine în regim de concesiune infrastructura feroviară publică a statului în baza Contractului de concesiune, iar Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei are calitatea de concedent, Curtea constată că este nefondată. Pentru perioada 1996-2010, tribunalul a reţinut, de asemenea că, persoana (entitatea) care a folosit invenţia este pârâta (...)(însă nu mai constituie o faptă ilicită datorită autorizării date de reclamant), iar nu pârâtul (...). Nici apelantul-reclamant şi nici apelanta-pârâtă nu au contestat această situaţie de fapt, astfel încât Curtea constată că în mod corect tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului (...)şi Infrastructurii.

3. Prin încheierea din data de 11.10.2011, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, reţinând că fapta imputată pârâtei are un caracter continuu ceea ce face ca pentru trei ani anterior formulării cererii de chemare în judecată (23.04.2007), dreptul material la acţiune să nu fie prescris; iar pentru perioada de timp anterioară, tribunalul a constatat că momentul de la care curge termenul de prescripţie nu este cel al publicării brevetului de invenţie, ci momentul când în urma începerii folosirii de către pârâtă a invenţiei, reclamantul ”a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea”. De asemenea, a constatat că, pentru această perioadă de timp, cursul prescripţiei a fost întrerupt prin recunoaşteri succesive iniţial ale (...), ulterior ale (...).

Apelanta-pârâtă (...)susţine lipsa de temeinicie şi de legalitate a soluţiei instanţei de fond cu privire la întreruperea prescripţiei ca efect al recunoaşterilor sale succesive, arătând că textul de lege incident pentru a determina momentul de început al termenului de prescripţie este cel al art. 33 din Legea nr. 64/1991 potrivit căruia: "Cu începere de la data publicării cererii de brevet, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) - (3), cererea asigură solicitantului, în mod provizoriu, protecţia conferită potrivit dispoziţiilor art. 32", consecinţa fiind aceea că dreptul supus judecăţii s-a prescris la data de 7 mai 1994 (cererea de brevet fiind publicată la data de 7 mai 1990).

În primul rând, este de menţionat faptul că, în cauză instituţia prescripţiei dreptului material la acţiune este guvernată în continuare de prevederile Decretului nr. 167/1958, faţă de dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009.

În al doilea rând, cu privire la textul de lege incident în determinarea momentului de început al termenului de prescripţie extinctivă (de 3 ani, potrivit art. 1 alin. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, aspect necontestat în cauză), Curtea constată că în mod corect a stabilit tribunalul aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora „Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea”.

Este corectă afirmaţia apelantei conform căreia este vorba despre o cerere privind recunoaşterea unor drepturi patrimoniale născute din calitatea de titular al unui brevet de invenţie, însă apelanta ignoră faptul că aceste drepturi patrimoniale sunt solicitate de reclamant cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea unui prejudiciu produs ca urmare a faptei ilicite a pârâtei constând în exploatarea brevetului fără consimţământul titularului.

Dispoziţiile legale invocate de apelanta-pârâtă nu sunt determinante în stabilirea momentului de început al prescripţiei dreptului material la acţiune – moment care coincide cu momentul de la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de primul act de exploatare neautorizată a invenţiei – ci doar în stabilirea duratei de protecţie a brevetului de invenţie, aspect care ţine de fondul litigiului.

În al treilea rând, în mod corect a reţinut tribunalul că pentru perioada de 3 ani anterior declanşării litigiului (23.10.2007 – 23.10.2010) dreptul material la acţiune nu este prescris, iar pentru perioada anterioară a operat întreruperea prescripţiei, sub acest din urmă aspect tribunalul făcând o corectă apreciere a probelor sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt pertinente.

Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 lit. a) din Decretul nr. 167/1958: Prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.

Potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958: Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o.

După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.

Prin urmare, prescripţia se poate întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, adică prin recunoaşterea dreptului creditorului, făcută de către debitor după ce a început să curgă termenul de prescripţie şi înainte de a se împlini acest termen. Este evident că împrejurarea cu efect întreruptiv trebuie să aibă loc înăuntrul termenului de prescripţie.

În speţă, primul act de folosire neautorizată a brevetului a avut loc la data de 15 decembrie 1990, când invenţia reclamantul a fost implementată într-o staţie, Regionala CF Bucureşti, Secţia CT 4 Piteşti, În baza probelor administrate în cauză - raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert (...)nota nr. de numire a membrilor comisiei pentru analiza ofertei reclamantului, adresa nr. prin care s-a solicitat depunerea ofertei de contract, adresa Direcţiei Generale Infrastructură de propunere a negocierii contractului şi a recompensei, adresa nr. 98, adresa nr. a (...)care estimează recompensa la 2 miliarde rol, hotărârea CA în 22.09.1999 şi nr., nota nr. 5, adresa nr. 14/13.12.2004 şi dispoziţia din 14.04.2009 – Curtea constată că apelanta-pârâtă a recunoscut calitatea reclamantului de titular al brevetului de invenţie şi, implicit, dreptul acestuia de a autoriza orice folosire a acestuia, înăuntrul termenului de prescripţie, respectiv la data de 16.11.1993, când a decis omologarea preliminară a instalaţiei brevetată de apelantul-reclamat, omologare ce a intervenit în urma parcurgerii, împreună cu reclamantul, a procedurii de omologare stabilită de (...) conform Ordinului MT nr..

În consecinţă, recunoaşterea scrisă, neîndoielnică şi expresă a dreptului a cărui acţiune se prescrie reprezintă un caz de modificare a cursului prescripţiei, având efectele prevăzute de art. 17 din Decret.

De la momentul omologării preliminare decisă de autoarea apelantei-pârâtei, s-a şters prescripţia cursă anterior şi a început să curgă un nou termen de prescripţie; în continuare, apelanta-pârâtă (...)a decis la data de 29.07.1996 omologarea finală a acestei instalaţii; iar la data de 20.03.2003 a decis reomologarea acesteia, perioadă în care soluţia tehnică (...)a fost extinsă treptat la toate staţiile centralizate electronic (CE) precum şi la staţiile CF dotate cu instalaţii de bloc de linie automat (BLA), ca urmare a constatărilor emise de comisiile şi persoanele de specialitate din cadrul (...)a faptului că circuitul de cale (...)are un comportament foarte bun în exploatare.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod corect tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului.

4. Prin încheierea din data de 11.10.2011, tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al pârâtei (...)pentru cererile de chemare în garanţei formulate împotriva (...) SA şi (...) SA, reţinând, pe de o parte, cauza juridică a cererilor de chemare în garanţie – antrenarea răspunderii contractuale a chematelor în garanţie – şi data încheierii acestor contracte (nr. /23.06.2006 în cazul (...) şi contracte la nivelul anului 1998 în cazul (...)) şi, pe de altă parte, faptul că recunoaşterile făcute de pârât în privinţa pretenţiilor reclamantului nu sunt de natură a întrerupe prescripţia contractuală.

Apelanta-pârâtă (...)susţine nelegalitatea acestei soluţii, arătând, pe de o parte, că cererea de chemare în garanţie pe care a formulat-o se întemeiază pe existenţa unei obligaţii legale; iar pe de altă parte, că nu avea deschis mecanismul procesual al chemării în garanţie atât timp cât ea însăşi nu a fost chemată în judecată de reclamant, astfel că nu i se poate imputa nicio pasivitate în formularea cererii de chemare în garanţie.

Curtea constată caracterul întemeiat al acestor critici.

Într-adevăr, cum corect susţine apelanta-pârâtă, cererea de chemare în garanţie este o cerere provocată, care presupune, în mod obligatoriu, existenţa unui proces pe rol, legea permiţând promovarea unei asemenea cereri ori de câte ori partea ar putea să se îndrepte (în situaţia în care ar pierde procesul) împotriva altei persoane cu o acţiune în regres (art. 60 C.pr.civ.).

Cauza cererii de chemare în garanţie rezidă în existența unei obligații (legale sau convenţionale ) de garanție sau a unei obligaţii de despăgubire.

Cererea de chemare în garanţie este o acţiune ce se grefează întotdeauna pe cererea principală, având în vedere faptul că art. 60 C.pr.civ. prevede că această cerere este admisibilă doar atunci când partea (reclamantul din cererea de chemare în garanţie) ar cădea în pretenţii în cererea principală.

În consecinţă, în mod greşit tribunalul a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune doar din perspectiva cauzei juridice a cererii de chemare în garanţie, cu ignorarea cauzei cererii principale.

Indiferent de cauza juridică a cererii de chemare în garanţie – existenţa unei obligaţii legale sau convenţionale de garanţie sau existenţa unui alt raport juridic care să dea naştere unei obligaţii de despăgubire - cererea de chemare în garanţie se grefează pe cererea principală, raţiunea acestei instituţii juridice fiind aceea că partea care cade în pretenţii în acţiunea principală se poate regresa împotriva unei alte persoane, în baza unui raport juridic care să conţină fie o obligaţie legală, fie convenţională de garanţie, fie o obligaţie de despăgubire.

Or, având în vedere respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea principală, prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiunea în regres, tribunalul a negat însăşi raţiunea juridică a acestei instituţii, aceea de a permite celui care cade în pretenţii să-şi exercite cererea de garanţie sau de despăgubiri.

Este corect şi argumentul apelantei-pârâte conform căruia esenţa prescripţiei extinctive constă în aceea că sancţionează pasivitatea titularului unui drept. Însă, atât timp cât reclamantul nu a declanşat acţiunea judiciară împotriva pârâtei, nici aceasta din urmă nu avea deschisă calea promovării unei acţiuni în garanţie împotriva unui terţ, cererea de chemare în garanţie neputându-se formula în afara procesului civil declanşat de reclamant.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C.pr.civ., Curtea a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă (...) în ceea ce priveşte soluţia dată cererilor de chemare în garanţie şi, în consecinţă, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi a trimis cauza aceluiaşi tribunal pentru judecarea cererilor de chemare în garanţie.

Cu privire la apelul declarat de pârâta (...)(...) împotriva încheierii din data de 3.07.2012:

Prin încheierea din data de 3.07.2012 tribunalul a respins cererea de constatare a nulităţii raportului de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic (...)ca neîntemeiată.

Curtea respinge critica prin care apelanta-pârâtă susţine că a fost viciat consimțământul reprezentantului său deoarece reclamantul ar fi ascuns cu intenţie aspectul că domnul (...)nu este expert judiciar.

În primul rând, din încheierea de şedinţă din data de rezultă faptul că pârâta nu s-a opus la desemnarea dlui expert (...)pentru efectuarea expertizei tehnice în specialitatea „Transporturi – Tehnologia transporturilor şi telecomenzi feroviare”, la acel moment fiind deja depusă la dosar dovada acreditării acestui expert de către (...)(fila 647, vol. I dosar fond), ceea ce în opinia Curţii reprezintă o prezumţie în sensul cunoaşterii de către reprezentantul pârâtei a faptului că dl expert nu era autorizat de Ministerul Justiţiei.

În al doilea rând, lipsa calităţii de expert judiciar a dlui expert (...)nu constituia un motiv de nulitate a expertizei, în mod corect reţinând tribunalul incidenţa dispoziţiilor art. 201 alin. 3 C.pr.civ.

Faţă de dovezile depuse la filele 49-54 vol. II dosar fond, în mod corect a reţinut tribunalul calitatea acestuia de expert extrajudiciar, faptul că în specialitatea „Transporturi – Tehnologia transporturilor şi telecomenzi feroviare” nu există experţi (adresa nra BLE de pe lângă Tribunalul Bucureşti), precum şi faptul că dispoziţiile referitoare la expertiză se aplică în mod corespunzător şi în cazul expertizelor efectuate de specialişti într-un domeniu strict specializat (art. 201 alin. 4 C.pr.civ.).

Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod corect tribunalul a respins cererea de constatare a nulităţii raportului de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic (...)ca neîntemeiată.

Cu privire la apelul declarat de pârâta (...)(...) împotriva încheierilor din 26.02.2013 şi 23.04.2012:

Prin încheierea din 23.04.2013 tribunalul a respins solicitarea pârâtei privind efectuarea unei contraexpertize de către un expert judiciar.

Critica apelantei-pârâte este în sensul că în mod nelegal prin încheierea din 26.02.2012 tribunalul a respins obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic (...)reţinând că expertul a răspuns la obiecţiunile pe care le-a formulat pârâta.

Curtea reţine că prin încheierea din data de 3.07.2012 tribunalul a încuviinţat în parte obiecţiunile formulate de pârâtă, iar răspunsul expertului tehnic la aceste obiecţiuni a fost depus la dosar, sub forma unei completări la raportul de expertiză, la data de 15.1.2012

Prin urmare, nu este reală afirmaţia conform căreia, prin încheierea din 26.02.2012 tribunalul ar fi respins obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic

Apelanta-pârâtă a mai arătat că instanța de fond în mod nepermis a condiţionat solicitarea de efectuare a unei contraexpertize de depunerea unor înscrisuri noi.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, în motivarea cererii de efectuare a unei contraexpertize, pârâta a arătat că dl. expert (...)este specialist în domeniul Exploatare Căi Ferate şi Material Rulant, iar dl expert tehnic (...)nu a răspuns la obiecţiunile sale, făcând simple afirmaţii.

Or, având în vedere motivele învederate de pârâtă în sprijinul cererii de efectuare a unei contraexpertiză, precum şi dispoziţiile art. 212 alin. 2 C.pr.civ., Curtea constată că în mod corect prin încheierea din 23.04.2013 tribunalul a respins solicitarea pârâtei privind efectuarea unei contraexpertize de către un alt expert tehnic, în condiţiile în care instanţa s-a declarat lămurită de expertiza efectuată de expertul tehnic (...)şi în condiţiile în care pârâta nu şi-a întemeiat cererea pe alte înscrisuri decât cele deja avute în vedere de prima expertiză; în realitate pârâta fiind nemulţumită de concluziile primei expertize tehnice şi urmărind schimbarea concluziilor acesteia. 

Cu privire la apelul declarat de pârâta (...)(...) împotriva încheierii din data de 18.03.2014:

Prin încheierea din data de 18.03.2014 tribunalul a respins obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză contabil, pentru considerentele arătate în încheiere (filele 431-435, vol. II dosar fond).

Critica apelantei-pârâte conform cărora motivul învederat de tribunal pentru respingerea obiecţiunilor reprezintă practic o nemotivare nu poate fi reţinută, Curtea constatând că tribunalul a analizat pe larg fiecare obiecţiune în parte şi a exprimat considerentele de fapt pentru care le-a găsit nefondate. 

În ceea ce priveşte critica apelantei-pârâte, din cadrul motivelor de apel, prin care solicită refacerea raportului de expertiză contabilă, Curtea reţine următoarele:

Nu este corectă afirmaţia conform căreia expertul contabil nu a precizat modul de calcul al preţului mediu al energiei electrice şi nu a arătat ce formulă de calcul a utilizat, atât timp cât expertul contabil a arătat că preţul mediu al energiei electrice practicat în perioada decembrie 1990 – decembrie 2010 este cel comunicat de şi cel care rezultă din evidenţele contabile ale pârâtei, după ce, în prealabil, tribunalul a pus în vedere ambelor părţi să facă toate demersurile necesare la în vederea obţinerii tarifelor medii a energiei electrice.

În mod corect au fost respinse ca tardive obiecţiunile referitoare la numărul de ore echivalente pentru verificarea periodică, atât timp cât acestea priveau, în realitate, concluziile expertizei tehnice, prin care s-a stabilit consumul economisit pe circuit de cale ferată şi numărul de ore de funcţionare.

În mod corect a fost respinsă şi obiecţiunea referitoare la modul de calcul a beneficiului economic al implementării instalaţiei (...)prin care pârâta considera că expertul ar fi trebuit să raporteze costurile eliminării circuitelor în două secvenţe la costurile implementării noilor circuite şi afirma faptul că pentru introducerea a 4.235 circuite de cale tip (...) a cheltuit suma de 9.782.850 euro, tribunalul reproşând pârâtei faptul că nu a administrat nicio dovadă în sprijinul acestei afirmaţii – situaţie în care devenea inutil să solicite expertului contabil o altă valoare pe baza aceloraşi documente de la dosar.

În mod corect a fost respinsă ca nerelevantă şi obiecţiunea potrivit căreia expertul nu a luat în calcul gradul de uzură fizică şi morală al acestor componente, ci doar preţul de achiziţie al produsului, atât timp cât calculul beneficiului material nu putea fi influenţat de acest aspect. Acceptând teza propusă de apelanta-pârâtă, faptul că la momentul la care componentele au fost înlocuite nu mai erau noi, ci erau deja uzate fizic şi moral, nu are nicio influenţă asupra preţului de achiziţie a echipamentului, care va fi întotdeauna preţul de achiziţie al unui component nou.

Nu este corectă afirmaţia apelantei-pârâte conform căreia nu s-a calculat corect rata inflaţiei, instanţa de fond reţinând în mod corect faptul că expertul contabil a raportat rata inflaţiei din fiecare an – Anexa 6 la raportul de expertiză contabilă.

Curtea mai reţine faptul că prin încheierea din data de 17.12.2014 instanţa de apel a prorogat pronunţarea asupra utilităţii probei cu expertiza contabilă, până la momentul la care vor fi administrate celelalte probatorii încuviinţate în cauză.

Prin încheierea din data de 10.05.2017 apelanta-pârâtă a arătat că utilitatea acestei probe constă în efectuarea unui calcul al investiţiei făcute de(...)pentru implementarea sistemului, iar Curtea a pus în vedere apelantei-pârâte să depună la dosar înscrisurile prezumtiv necesare pentru efectuarea expertizei contabile.

La data de 9.06.2017 apelanta-pârâtă a depus la dosar un set de înscrisuri, pe care urma să se întemeieze expertiza contabilă – filele 1549-1595 vol. VI dosar apel.

La termenul din data de  14.06.2017 Curtea a constatat decăderea apelantei-pârâte din dreptul de a administra proba cu expertiza contabilă, faţă de nerespectarea termenelor judecătoreşti impuse de instanţă în sensul administrării acestei probe, începând cu încheierea din data de 17.12.2014 şi până la momentul pronunţării instanţei asupra utilităţii probei în discuţie.

În acest sens, Curtea a constatat faptul că motivul pentru care tribunalul a respins obiecţiunea pârâtei referitoare la modul de calcul a beneficiului economic al implementării instalaţiei (...)respectiv solicitarea de a se scade costurile implementării noilor circuite (suma afirmată de pârâtă fiind de 9.782.850 euro), pe motiv că aceasta nu a depus la dosar documentele necesare expertului contabil pentru a calcula costurile suportate de pârâtă în scopul implementării instalaţiei brevetate de reclamant.

De asemenea, a mai constatat că aceste documente nu au fost nici invocate şi nici ataşate odată cu cererea de apel şi nici nu au fost depuse la dosar pe parcursul judecării apelului, începând de la momentul discutării utilităţii probei (17.12.2014) şi până la momentul finalizării administrării celorlalte probe încuviinţate în cauză (10.05.2017).

În fine, Curtea a mai avut în vedere faptul că setul de documente depuse de apelanta-pârâtă la dosar la data de 9.06.2017 (filele 1549-1595 vol. VI dosar apel) sunt irelevante sub aspectul tezei probatorii a expertizei contabile şi din punctul de vedere al devoluţiunii apelului pârâtei.

Astfel, apelul pârâtei supune devoluţiunii Curţii soluţia de admitere în parte a acţiunii împotriva pârâtei, respectiv pentru perioada de exploatare a brevetului 1990-1996. Fiind respinsă cererea de chemare în judecată pentru restul perioadei de protecţie a brevetului (1996-2010), apelul declarat de pârâtă nu supune analizei instanţei de apel vreo critică sub aspectul modalităţii de calcul a prejudiciului.

Or, printre documentele depuse la dosar de apelanta-pârâtă nu se regăseşte niciunul care să se refere la costurile efectuate de pârâtă pentru implementarea invenţiei în perioada 1990-1996. Toate documentele depuse de apelanta-pârâtă (facturi, contracte, adrese) privesc perioada 2002-2007, pentru care tribunalul a respins pe fond acţiunea formulată împotriva acesteia, pe motiv că fapta de exploatare a invenţiei nu are caracter ilicit. 

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C.pr.civ., Curtea a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă (...)((...)), împotriva încheierilor premergătoare.

Cu privire la apelul declarat de pârâta (...)(...) împotriva sentinţei civile nr. 676/13.05.2014:

În primul rând, apelanta-pârâtă invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, arătând că circuitul de cale (...)nu face obiectul brevetului de invenţie, iar reclamantul inventator nu are protecţia conferită de lege pentru acest circuit, pentru a avea legitimitate procesuală activă.

Pentru verificarea acestei critici, Curtea a dispus (încheierea din data de 17.12.2014) efectuarea în cauză a unei expertize în specialităţile indicate de apelanta-pârâtă: „proprietate intelectuală – brevete de invenţie” şi „electronică”.

Din raportul de expertiză depus la dosar la data de 24.03.2015, efectuat de expert tehnic judiciar în domeniul proprietăţii intelectuale şi de expert tehnic judiciar în specialitatea electronică, Curtea reţine că brevetul de invenţie, care poartă denumirea „Metodă şi instalaţie de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ”, se referă la un nou sistem (instalaţie) de control şi semnalizare utilizate pentru dirijarea centralizată şi semnalizarea desfăşurării traficului feroviar.

Metoda şi instalaţia de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ descrisă în brevetul de invenţie cuprinde echipamente electronice, electromecanice, circuite speciale, cabluri diferite, etc, echipamente ce sunt amplasate în sala de echipamente de lângă staţia de cale ferată („sala de relee”), în picheţi amplasate pe lângă calea ferată, în aproprierea macazurilor, semnalelor luminoase, barierelor, liniilor de cale ferată de la intrarea sau ieşirea din staţia de cale ferată sau în diferite porţiuni de linie din triaje.

La prima realizare a instalaţiei de control a circuitelor de cale (15.12.1990,) s-au folosit circuite cu 4 secvenţe de 8 sinusoide fiecare, distanţate prin pauze de 4 sinusoide fiecare, repetarea având loc după 4X(4+8)=, de unde personalul care le monta le-a dat denumirea de circuit de cale.

Din luna mai 1991, a fost necesară mărirea pauzei dintre secvenţe la 8 sinusoide, astfel ca repetarea să aibă loc după 4X(8+8)=, de unde denumirea de circuit de cale Concluzia experţilor a fost în sensul că aceasta a reprezentat o modificare neesenţială a cablării şi că circuitul de cale (...)este echivalent cu circuitul de cale C4-48 deoarece, pentru un specialist în domeniu, era evident că prin utilizarea acestuia se obţine, în mod esenţial, acelaşi rezultat ca şi cel care se obţinea cu circuitul de cale C4-48, ambele construcţii funcţionând pe baza aceluiaşi principiu al emisiei numerice cuprins în brevetul de invenţie şi folosesc aceeaşi metodă de comandă şi control brevetată de reclamant.

La solicitarea instanţei, experţii au depus la dosar răspunsul de obiecţiunile formulate de apelanta-pârâtă, în cuprinsul cărora au detaliat diferenţele dintre cele două circuite, menţinând concluzia conform căreia circuitele de cale şi (...)nu sunt identice, însă sunt echivalente şi interschimbabile.

În continuare, apelanta-pârâtă (...)reiterează apărarea susţinută în faţa primei instanţe de fond, potrivit căreia pe toată perioada 1990 – 1996, circuitul de cale ... şi circuitul de cale (...)au fost testate pe teren numai în scop experimental.

În mod corect a respins tribunalul această apărare în raport de situaţia de fapt reţinută în cauză; la rândul său instanţa de apel constatând, din raportul de expertiză efectuat în primă instanţă, precum şi din raportul de expertiză specialitatea proprietate intelectuală – brevete de invenţie şi electronică întocmit în faza de apel, că apelanta-pârâtă a utilizat în perioada 1990-1996 în infrastructura feroviară circuitul ce face obiectul brevetului de invenţie şi că instalaţia de siguranţă feroviară cu circuite de cale (...)implementează şi lucrează cu metoda de control ce face obiectul revendicării nr. 1, fiind special concepută pentru aplicarea acestei metode.

Susţinerea apelantei-pârâte conform căreia nu este în culpă pentru faptul că procedura de verificare şi omologare a invenţiei brevetate a durat o perioadă îndelungată de timp nu va fi reţinută de Curte, întrucât nu este de natură să o exonereze pe aceasta de obligaţia de a obţine autorizarea apelantului-reclamant titular al brevetului pentru utilizarea procedeului şi pentru folosirea produsului obţinut direct prin procedeul brevetat (conform art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991), anterior primei utilizări.

Referitor la cuantumul sumei la care a fost obligată către reclamant, apelanta-pârâtă critică aplicarea prin analogie, de către tribunal, a dispoziţiilor art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008, arătând că reclamantul nu avea calitatea de angajat la data 07.05.1990, data constituirii depozitului cererii de brevet de invenţie însoțită de descrierea invenţiei; precum şi faptul că această calitate, de angajat, era o condiţie sine qua non, pentru a-i putea fi aplicabile dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b şi art. 36 alin. 2 din Legea nr. 64/1991 raportat la art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţii.

Din examinarea hotărârii apelate, Curtea constată că această critică este fără obiect, întrucât tribunalul a arătat că invenţia nu a fost realizată în condiţiile art.  5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991 şi că dispoziţiile art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008 nu sunt aplicabile, în acest caz.

Procentul de 10% din beneficiile totale determinate prin raportul de expertiză contabilitate pentru perioada 1990-1996 a fost stabilit de tribunal în mod echitabil, orientându-se chiar după procentul propus de pârâtă reclamantului, în cadrul uneia din comisiile de examinare din cadrul (...), respingând cu această motivare solicitarea reclamantului de aplicare a unui procent de 50%.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C.pr.civ., Curtea a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă (...)((...)) împotriva sentinţei civile nr. 676/13.05.2014, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii principale.

Cu privire la apelul declarat de reclamantul (...), decedat ulterior, continuat de moştenitorii (...) împotriva sentinţei civile nr. 676/13.05.2014:

Prin sentinţa apelată, tribunalul a reţinut calitatea reclamantului de titular al brevetului de invenţie, având întindere asupra a 10 revendicări (metoda de control, instalaţia de control pentru aplicarea metodei, precum şi mai multe subansambluri specifice şi circuite electronice originale), precum şi faptul că perioada de protecţie este 7.05.1990 – 7.05.2010.

Apelantul-pârât arată că, în mod nefondat, prima instanţă de fond a constatat că ulterior momentului încheierii Contractului nr., nu ar mai fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Nu constituie motivare contradictorie faptul că instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că revendicarea 1 (metodă de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ) nu a făcut obiectul contractului mai sus amintit; şi totodată, a constatat că folosirea invenţiei a fost autorizată de reclamant, deoarece Curtea constată că tribunalul a ajuns la această concluzie prin aplicarea unei prezumţii judiciare, conform căreia, dacă reclamantul a autorizat valorificarea instalaţiei (realizate conform revendicării nr. 1), implicit, a autorizat şi folosirea metodei de control.

Prin contractul nr. încheiat între reclamant şi (...), primul a acordat (...) licenţă exclusivă de exploatare pentru dreptul de producţie şi instalare al echipamentelor ce încorporează revendicările din brevetul de invenţie nr. (instalaţie omologată sub denumirea de circuit de cale tip ...), pentru anii 1996 – 2010.

Potrivit art. II din acest contract, (...)a devenit producătorul echipamentului ce încorporează revendicările de la 2 la 10 din brevetul, înglobat în instalaţia circuit de cale tip (...), obligându-se: (1) să producă echipamentul, cu respectarea strictă a proiectului de execuţie elaborat de autor, fără a mai face nici o modificare fără avizul inventatorului, ce este şi proiectantul unic al întregii părţi electrice şi electronice a ansamblului şi a tuturor subansamblelor specifice ale circuitelor de cale tip (...) şi (2) să valorifice echipamentele ce constituie obiectul contractului, numai pe teritoriul României.

Totodată, părţile au prevăzut la art. IV din contractul de licenţă ca (...) să achite trimestrial inventatorului 15% brut din încasările fără TVA, realizate prin valorificarea produselor.

Apelantul-pârât susţine că pentru revendicarea 1 (Metoda de control) nu a existat o cesiune a dreptului de exploatare din partea sa către (...) SA, astfel că nu se poate susţine că prin faptul de a fi cesionat licenţa exclusivă de exploatare pentru dreptul de producţie şi instalare al echipamentelor ce încorporează, parţial sau total, revendicările de la 2 la 10 din brevetul de invenţie, ar fi autorizat şi dobândirea de către (...)a revendicării 1 (Metoda de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ).

Critica este nefondată, fiind contrazisă de probele administrate în faza de apel, probe care vin în completarea prezumţiei judiciare folosite de tribunal în stabilirea acestei stări de fapt.

Astfel, la obiectivul nr. 4 al raportului de expertiză specialitatea proprietate intelectuală – brevete de invenţie şi electronică, efectuat în faza de apel de experţii tehnici judiciari, concluzia expertizei a fost în sensul că „Metoda de control cuprinsă în revendicarea 1 din brevetul de invenţie nr. /1990 nu poate fi folosită independent de celelalte revendicări cuprinse în brevet, referitoare la instalaţia de control anume concepută pentru aplicarea metodei”.

Instalaţia revendicată în revendicarea independentă 2 şi în revendicări dependente 3-10 a fost special concepută pentru aplicarea metodei de control descrisă în revendicarea nr. 1, revendicările brevetului de invenţie fiind legate prin acelaşi concept inventiv general. Metoda de control nu se poate aplica fără instalaţia de control pentru circuitele de cale revendicate în revendicarea nr. 2 şi subsecventele, aşa cum nici instalaţia de control nu poate funcţiona fără metoda revendicată în revendicarea 1.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 64/1991 drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în parte, transmisiune care se poate realiza prin licenţă exclusivă.

Apelanta-pârâtă (...)a încheiat contracte cu licenţiatul (...)pentru introducerea în cale a acestor circuite, plătindu-i acestuia preţul subansamblurilor specifice instalaţiei şi (...)lucrările de montaj şi de punere în funcţiune a acestor circuite.

Cum (...) a fost licenţiată de titularul brevetului de invenţie să producă, să instaleze şi să valorifice acest circuit de cale, potrivit contractului de licenţă exclusivă, în mod corect a reţinut tribunalul faptul că, pentru perioada ulterioare încheierii licenţei, apelanta-pârâtă nu a mai folosit neautorizat invenţia, lipsind caracterul ilicit al faptei pretinse în sarcina apelantei-pârâte.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C.pr.civ., Curtea a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul (...), decedat pe parcursul judecării apelului, continuat de moştenitorii (...) împotriva sentinţei civile nr. 676/13.05.2014.

Cu privire la cererea de majorare a onorariului de expertiză formulată de experţii, Curtea a constatat că este întemeiată în parte, pentru suma de câte 1000 lei pentru fiecare dintre experţi, având în vedere Devizul şi Detaliere onorariu depuse la filele 1251-1254 vol. V dosar apel.

Instanţa apreciază că onorariul definitiv în sumă de 22.500 lei (din care a fost achitat un avans în sumă de 2.500 lei) acoperă toate criteriile menţionate la art. 23 alin. 1 din OG nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară.

Pentru acest motiv, a admis cererea de majorare a onorariului de expertiză şi a obligat pârâta (...) la plata a câte 10.000 lei onorariu suplimentar pentru experţii.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 C.pr.civ., va respinge, ca nefondată, cererea apelantei (...) având ca obiect obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere, pe de o parte, că apelul declarat împotriva sentinţei de fond şi împotriva încheierilor premergătoare, a fost respins, astfel că suportă cheltuielile de judecată, iar în ceea ce priveşte cheltuielile aferente cererilor de chemare în garanţie, nu pot fi acordate cheltuieli de judecată în această fază procesuală, urmând a fi avute în vedere cu ocazia soluţionării pe fond.

7.Domeniu- Acţiune în anulare - Anulare act

Legea nr.165/2013

(decizia civilă nr. 918A/ 25.10.2017 pronunțata de Curtea de Apel București, Secția a 4-a civila)

Prin cererea înregistrată  pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 18.12.2014, sub nr. 44393/3/2014, contestatorii (…)au solicitat ca în contradictoriu cu intimata să se dispună anularea deciziei de compensare nr. /21.10.2014, recalcularea valorii exprimata în puncte a imobilului situat în București, compus din teren în suprafața de 151.59 mp și construcție demolată prin aplicarea grilei notariale în raport de încadrarea corectă a imobilului în zona în care se afla și obligarea intimatei să emită o noua decizie de compensare în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii potrivit valorii recalculate.

În motivare, contestatorii au arătat că prin decizia de compensare nr. /21.10.2014 a fost validata dispoziția nr. 3662/28.12.2014 a Primarului Municipiului București, stabilindu-se cuantumul despăgubirilor la un total de 253.036 puncte în favoarea petenților și a mamei lor, (...)decedată la data de 17.03.2012. Numărul de puncte reprezintă valoarea imobilului situat în București

În urma unui calcul sumar și în absenta unei fișe de calcul pentru consultare, contestatorii precizează că au constatat că nu a fost evaluată și construcția demolată, iar pentru teren nu s-a aplicat grila notarială a zonei în care se afla aceasta.

În drept, art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. /18.11.2015 Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă a admis contestaţia formulată de reclamanții (...)în contradictoriu cu intimata a desfiinţat  decizia de compensare nr. /21.10.2014 emisă de CNCI, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanţilor o noua decizie de compensare prin 432.297 puncte, pentru imobilul situat în București, (...)

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin decizia de compensare nr. /21.10.2014, emisă de intimata Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor, a fost validată dispoziția nr. /28.12.2004 a Primăriei Municipiului București și s-au stabilit în favoarea persoanelor îndreptățite (...)253.036 puncte, pentru imobilul situat în București, (...).

Prin dispoziția nr. /28.12.2004 a Primăriei Municipiului București, validată prin decizia de compensare contestată, s-a stabilit calitatea lui (...)si (...)  (autorii contestatorilor, conform certificatului de moștenitor nr. /22.07.2004 eliberat de BNPA Notarex si nr. /11.07.2012 eliberat de BNPA si) de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, (...), compus din teren în suprafață de 151.59 mp și construcție demolată.

Potrivit raportului de expertiza evaluatorie întocmit de expertul (...), valoarea imobilului situat în (...), stabilita conform art. 21 din Legea nr. 165/2013, respectiv prin aplicarea grilei notariale aferentă anului 2013, și în raport de înscrisurile existente în dosarul de despăgubire nr. 16606/CC, este de 435.007 lei.

Din cuprinsul raportului de expertiza, rezultă ca intimata a încadrat greșit imobilul în zona 49 –A2,  acesta fiind situat parțial  în zona 48- B3 (116.24 mp, din care 104.24 mp - teren liber si 12 mp - teren ocupat de construcții) si parțial în zona 49-A3 (35.35 mp, din care 14 mp - teren liber si 21.35 mp - teren ocupat de construcții).

De asemenea, în mod eronat intimata a încadrat construcția în zona 49- A2, aceasta fiind situată conform raportului de expertiza, parțial în zona 48-B3 (39.65 mp) si parțial în zona 49 - A3 (27.35 mp). La fel, anexele locuinței (doua magazii) se încadrează în zona 49- A3 şi nu în zona 49- A2.

Instanța a apreciat că în mod corect, în raportul de expertiza, cu privire la construcția demolată nu a mai fost aplicată corecția de 0.7 – pentru încadrare în clădire cu risc seismic ridicat, având în vedere ca imobilul a fost expropriat in anul 1963, iar construcția a fost demolată, astfel că nu se poate pune problema încadrării acesteia între clădirile care prezintă risc seismic ridicat, conform prevederilor Normativului P100/92-96.

Din valoarea imobilului, așa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză s-a dedus  valoarea actualizată a despăgubirilor efective încasate de autorii contestatorilor, respectiv suma de 4699 lei, întrucât dispoziţiile art. 21 alin.7 din Legea nr. 165/2013 se referă la despăgubirile încasate pentru imobilul preluat abuziv și nu la despăgubirile calculate pentru foștii proprietari.  Ca atare, din suma de 435007 se va deduce suma de 2710 lei (calculata astfel: 4699/6 *3.4607 ), rezultând un număr de 432297 puncte.

Împotriva sentinţei civile nr. 1427/2015 a declarat apel în motivarea căruia a susţinut următoarele critici:

Raportul de expertiză întocmit de expertul a fost omologat de instanţa de judecată, fără ca pârâta CNCI să aibă cunoştinţă de acest raport şi fără aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere.

Jurisprudenţa constantă a C.E.D.O relevă că, în situaţia în care un document este comunicat numai uneia dintre părţi, cealaltă va fi în dezavantaj, neputând să îşi prezinte cauza sau să îşi exercite dreptul la respectarea contradictorialităţii în aceleaşi condiţii. Nu este vorba numai de documente ce ar putea fi probe în dosar, ci şi de alte documente, care pot conţine numai o analiză juridică a cauzei (e.g. raportul judecătorului raportor).

Curtea a constatat existenţa unei atingeri importante a principiului contradictorialităţii şi a egalităţii armelor rezultată din faptul că reclamanţii nu au avut posibilitatea de a contesta argumentele din memoriul celeilalte părţi, întrucât nu au cunoscut conţinutul acestuia.

În cauza Oral c. Turciei, Curtea a reţinut încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, întrucât în faţa instanţelor interne acestuia nu i-a fost comunicat raportul de expertiză pe care de altfel instanţa şi-a fundamentat hotărârea, conferindu-i o importantă sporită, în măsura în care raportul respectiv nu îi fusese comunicat reclamantului, acesta nu a putut să îşi exprime punctul de vedere cu privire la raport pentru a-l critica.

Curtea reaminteşte şi în această cauză faptul că nu se putea cere reclamantului sau reprezentantului său să se informeze regulat, în cursul întregului proces, de eventuala depunere la dosar a unor documente pentru a fi în măsură să îşi expună punctul de vedere asupra lor.

De altfel, prin decizia nr. 21/C/2008, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii şi al egalităţii armelor în procesul civil, întrucât nu a permis reclamantei să ia cunoştinţă şi eventual să conteste expertiza contabilă efectuată în cauză, în timpul desfăşurării procedurii judiciare, ci după încheierea dezbaterilor şi audierea concluziilor părţii adverse, a dispus comunicarea raportului de expertiză reclamantului, amânând pronunţarea hotărârii timp de 7 zile.

Prin decizia nr. 1852 din 14 mai 2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că este încălcat principiul contradictorialităţii, iar hotărârea astfel pronunţată este lovită de nulitate, atunci când instanţa, primind un set de acte, pe care nu le-a pus în discuţia părţilor, pronunţă hotărârea pe baza lor.

Apelantul pârât a arătat că instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal, a omologat raportul de expertiză întocmit de expert prin care a stabilit valoarea imobilului în cuantum de 435.007 lei.

Obiectul dosarului nr. 16606/CC în care CNCI a emis Decizia de compensare nr. 1995/21.10.2014, ce a fost contestată de către reclamanţii (...)îl reprezintă:

-imobil teren în suprafaţă de 151,59 mp, situat în (...)– potrivit Dispoziţiei nr. 3662/28.12.2004 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, contractului de vânzare-cumpărare nr. 2665/424/23.07.1957, a notei de reconstituire şi a raportului de expertiză întocmit de ing. Berea;

-imobilul  construcţie cu suprafaţa totală de 84 mp, din care locuinţă cu suprafaţa de 70 mp şi anexe magazii cu suprafaţa de 14 mp - potrivit declaraţiilor autentificate sub nr. 4155/15.09.2014, nr. 905/27.08.2014, nr. 960/961/29.10.2010 şi anexei - Tabel poziţia 5 - Decretul Consiliului de Stat nr. 631/1963 şi având în vedere negaţiile existente din partea arhivelor: Arhivele Naţionale-serviciul Municipiului Bucureşti al arhivelor Naţionale, ServiciulCadastru din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Consiliului General al Municipiului Bucureşti – Administraţia Fondului Imobiliar imobilul din Bucureşti.

Pentru evaluarea imobilului situat în Bucureşti, (...)actualmente, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 al.(6) din Legea nr. 165/2013, a  fost utilizat "Ghidul privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare pe anul 2013 în Municipiul Bucureşti,, întocmită de Apelantul pârât atașează  în copie, fisa de calcul ce prevede modalitatea de evaluare a imobilelor ce fac obiectul dosarului de despăgubire nr. 16606/CC, precum și fisa de calcul ce conţine actualizarea despăgubirilor încasate la momentul preluării abuzive precum și rezultatul final ce conţine punctele stabilite în decizia contestată.

Expertul în raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză şi omologat de către instanţa de fond, în mod eronat a încadrat imobilul în zonele 48-B3 şi 49-A3.

Astfel, expertul a utilizat în mod eronat, ca reper pentru încadrare, caroiajul existent pe planul de situaţie scara 1:500. Această metodă este greşită deoarece caroiajul respectiv reprezintă caroiajul aferent scării de întocmire a planului şi nu este acelaşi cu cel utilizat de grila notarială.

Din documentaţia topografică întocmită de Ing. Berea reiese că planurile topografice au caroiaje diferite în funcţie de scara acestora şi de sistemul de coordonate utilizat.

La încadrarea imobilului situat în Bucureşti, str. (...), în zona 49-A2, s-au utilizat coordonatele rezultate în urma măsurătorilor realizate de Ing. b. În urma raportării pe plan a acestor coordonate, se observă că imobilul în cauză se află în dreapta Prin coroborarea schiţei rezultate cu planul zonei 49 din grila notarială  se observă că imobilul situat în Bucureşti, str. (...), se încadrează în zona 49-A2.

Apelantul consideră că instanţa de fond în mod greşit a înlăturat corecţia aplicată pentru risc seismic.

În raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză şi omologat de către instanţa de fond, expertul nu a aplicat corecţiile: încadrare în clădire cu risc seismic ridicat şi finisaje inferioare. Având în vedere vechimea imobilului (construcţie realizată în anul 1952, respectiv anul 1958), faptul  că  în dosarul de despăgubire nu există documente care să ateste starea tehnică a construcţiei şi nivelul finisajelor, precum şi dispoziţiile art. 7 din legea nr. 368/2013, „în cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă (...)". Se apreciază ca fiind corectă aplicarea acestor corecţii.

Despăgubirile ce se acordă în temeiul legii de reparaţie se plătesc din bugetul de stat, apelantul apreciind că în speţă nu s-a făcut dovada că imobilului edificat în 1952, chiar şi în lipsa unei expertize tehnice, nu i se poate aplica deprecierea despre care s-a făcut vorbire mai sus. Apelantul consideră ca fiind corectă aplicarea corecţiei pentru încadrare în clădire cu risc seismic ridicat.

Drept urmare, apelantul înţelege să nu își însușească concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară administrat în cauză și solicită să se pună în vedere expertului desemnat de instanţă să răspundă la aspectele mai sus menţionate iar, în măsura în care instanța apreciază că este necesar, în temeiul art. 338 NCPC, să se dispună efectuarea unei noi expertize.

Apelantul consideră că instanţa de fond, în mod greşit, a dedus doar valoarea actualizată a despăgubirilor în cuantum de 4699 lei.

La dosarul de despăgubire se regăseşte adresa /8553/31.05.2010 din Registrul Serviciului Financiar, potrivit căreia, rezultă că suma calculată foştilor proprietari pentru imobilul expropriat a fost de 5108 lei, ea fiind achitată cu borderoul din 08.05.1964, nespecificându-se pentru teren sau construcţie (nedefalcată) şi nici persoana care a încasat această sumă.

Potrivit declaraţiilor autentificate nr., în anul 1964 în urma exproprierii imobilului teren şi construcţie a fost încasată cu titlu de despăgubire suma de 4699 lei, fără a se specifica pentru ce parte anume din imobilul respectiv. Diferenţa până la 5108 lei reprezenta o taxă ce trebuia achitată, în mod obligatoriu la data încasării despăgubirilor de către foştii proprietari (Taxă H.C.M. nr. 1402/1957 în valoare de 409 lei şi care a fost astfel reţinută din cea cuvenită acestora).

Prin urmare, şi această sumă de bani trebuia dedusă întrucât a fost achitată o datorie a acestora. Ataşăm, în copie, adresa nr. 8552/8553/31.05.2010 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti - Administraţia Fondului Imobiliar.

Astfel, aflându-se în imposibilitatea de a determina cât anume din suma primită ca despăgubire a fost încasată pentru teren şi cât anume pentru construcţie, Secretariatul CNCI a dedus întreaga valoare a despăgubirilor încasate la data de 08.05.1964. respectiv suma de 5.108 lei (Rol), actualizată cu coeficientul de actualizare.

Despăgubirile au fost actualizate de către Secretariatul CNCI conform prevederilor art. 1 (1) titlul II din OUG nr. 184/2002 prin raportarea la coeficientul de actualizare aferent anului 1964. Astfel, valoarea de 5.108 lei a fost împărţită la 6 (cursul oficial leu/$ din anul 1964 ). Rezultatul obţinut a fost înmulţit cu 3,4607 (valoarea cursului leu/$ comunicat de BNR în 21.10.2014.

În concret: 5.108/6 *3,4607 = 2.946,21 lei

Prin urmare, apelantul consideră că în mod greşit, instanţa de fond a dedus din suma de 435007 lei, reprezentând valoarea despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză întocmit de expert, suma de 4699 lei apreciind că aceasta este valoarea despăgubirilor efective încasate de autorii contestatorilor.

Apelantul solicită admiterea apelului, casarea sentinţei apelate şi trimiterea spre rejudecare a prezentei cauze la instanţa de fond.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au arătat argumentele pentru care solicită respingerea apelului ca nefondat.

Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:

Prin primul motiv de apel, se solicită anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că raportul de expertiză specialitatea construcţii evaluare proprietăţi imobiliare, efectuat în primă instanţă de expert, nu a fost comunicat apelantei-pârâtei.

Potrivit dispoziţiilor art. 175 C.pr.civ., invocate de apelanta-pârâtă, actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

Prin urmare, nulitatea condiţionată de existenţa unei vătămări, a unui act de procedură, intervine atunci când acesta a fost întocmit cu nerespectarea unei cerinţe legale. Însă, apelanta-pârâtă nu a indicat norma juridică a cărei pretinsă încălcare ar fi condus la nulitatea sentinţei apelate.

Codul de procedură civilă nu prevede obligaţia instanţei de a comunica raportul de expertiză către părţile care nu se prezintă la proces. Dimpotrivă, art. 10 C.pr.civ. instituie printre obligaţiile părţilor, aceea de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, iar la art. 223 C.pr.civ. faptul că lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

În speţă, Curtea constată că raportul de expertiză specialitatea construcţii evaluare proprietăţi imobiliare, efectuat în primă instanţă de expert, a fost depus la dosar la data de 17.09.2015, iar tribunalul a acordat un termen pentru a da posibilitatea părţilor de a lua cunoştinţă de conţinutul acestuia, având în vedere că a fost depus la dosar cu mai puţin de 10 zile înaintea termenului de judecată.

Curtea nu poate primi argumentul apelantei-pârâte conform căruia, prin faptul că nu i-a comunicat raportul de expertiză, s-a produs o încălcare a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 336 alin. 1 C.pr.civ. „Constatările şi concluziile motivate ale expertului sau ale laboratorului ori ale institutului specializat căruia i s-a cerut efectuarea expertizei vor fi consemnate într-un raport scris, care va fi depus cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. În cazuri urgente termenul pentru depunerea raportului de expertiză poate fi micşorat”.

În cauza de faţă, aceste dispoziţii legale – instituite de legiuitor tocmai în considerarea respectării dreptului părţilor de a lua cunoştinţă de orice mijloc de probă şi de a-l discuta, în condiţii de contradictorialitate – au fost respectate de tribunal, cum s-a reţinut în cele ce preced.

În consecinţă, Curtea constată că nu i s-a produs apelantului o vătămare procesuală ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea sentinţei de fond, deoarece instanţa de fond a acordat un termen suficient de lung pentru a da posibilitatea pârâtei de a lua cunoştinţă de concluziile raportului de expertiză.

Prin cel de-al doilea motiv de apel, apelanta-pârâtă susţine că expertul desemnat de prima instanţă de fond a încadrat în mod eronat imobilul în zonele 48-B3 şi 49-A3, deoarece a utilizat ca reper pentru încadrare, caroiajul existent pe planul de situaţie scara 1:500, care diferă de caroiajul utilizat de grila notarială.

Pentru verificarea acestei critici, prin încheierea din data de 5.10.2016 Curtea a solicitat dlui expert (...)să răspundă în scris acestor obiecţiuni tehnice, iar din răspunsul expertului, depus la dosar la data de 28.12.2016, se reţine faptul că expertul desemnat în primă instanţă a stabilit inclusiv coordonatele imobilului, realizând o încadrare în carourile din Grila Notarilor, conform Anexei ataşate – fila 80 dosar apel, concluzia fiind în sensul că este corectă încadrarea imobilului în zonele 48-B3 şi 49-A3.

 Prin cel de-al treilea motiv de apel, apelanta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a înlăturat corecţia aplicată pentru risc seismic şi că expertul (...)nu a aplicat această corecţie.

Pentru verificarea acestei critici, prin încheierea din data de 5.10.2016 Curtea a solicitat dlui expert (...)să răspundă în scris acestor obiecţiuni tehnice, iar din răspunsul expertului, depus la dosar la data de 28.12.2016, se reţine faptul că aplicarea acestei corecţii este incorectă. Construcţia a fost realizată în 1952 şi 1958 şi a fost expropriată în anul 1963, deci la data exproprierii avea o vechime de doar 5-11 ani. În această perioadă construcţia nu a suferit nici un seism semnificativ care să o fi putut afecta.

După depunerea la dosar a răspunsului dlui expert, la data de 9.01.2017 apelanta-pârâtă a depus o cerere prin care a învederat instanţei că îşi menţine punctul de vedere exprimat în apelul promovat în sensul că, în temeiul art. 338 NCPC, solicită să se dispună efectuarea unei noi expertize.

Prin încheierea din data de 15.02.2017 Curtea a încuviinţat cererea de probatorii formulată de apelanta-pârâtă chiar prin  motivele de apel şi reiterată în scris conform cererii din data de 9.01.2017 şi a dispus efectuarea unui raport de expertiză specialitatea topografie având ca obiectiv identificarea amplasamentului terenului în suprafaţă de 151,59 m.p. situat în (...)sector 3.

Prin raportul de expertiză depus la dosar la data de 7.09.2017, dna expert specialitatea geodezie, topografie şi cadastru a realizat încadrarea imobilului în Grila Notarilor Publici, arătând că, din totalul 151,81 m.p., suprafaţa de 117,23 m.p. este situată în caroul 48-B3 şi suprafaţa de 34,58 m.p. este situată în caroul 49-A3.

În lipsa declarării apelului de către reclamanţi, Curtea nu poate reţine suprafaţa de 151,81 m.p. a imobilului, astfel cum a fost identificat de dna expert specialitatea geodezie, topografie şi cadastru, deoarece ar reprezenta o înrăutăţire a situaţiei pârâtului în propria cale de atac, motiv pentru care Curtea constată, ca intrată sub p lucrului judecat, suprafaţa de 151,59 m.p. a terenului.

Apelanta-pârâtă a mai susţinut şi faptul că instanţa de fond, în mod greşit, a dedus doar valoarea actualizată a despăgubirilor în cuantum de 4699 lei, deoarece la dosarul de despăgubire se regăseşte adresa din Registrul Serviciului Financiar, potrivit căreia, suma calculată foştilor proprietari pentru imobilul expropriat a fost de 5108 lei, ea fiind achitată cu borderoul din 08.05.1964, nespecificându-se pentru teren sau construcţie (nedefalcată) şi nici persoana care a încasat această sumă.

Critica este nefondată, faţă de prevederile clare şi lipsite de orice echivoc ale art. 21 alin. 7 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, potrivit cărora „Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6)”.

Prin urmare, în mod corect tribunalul a scăzut din valoarea imobilului doar valoarea actualizată a despăgubirilor efectiv încasate, taxa HCM 14202/1957 în valoare de 409 lei nefiind efectiv încasată de reclamanţi.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge apelul formulat de apelantul-pârât Guvernul României - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondat, acesta urmând să suporte cheltuielile de judecată efectuate în apel (onorariu de expertiză în sumă de 1.000 lei – fila 108 dosar apel) în baza culpei procesuale.

8. Domeniu- Raspundere civilă delictuală- Acţiune în răspundere delictuală

(decizia civilă nr. 783 A/ 03.10.2017 pronunțata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 4-a civila)

Prin cererea formulată la data de 26.01.2015, înregistrată pe rolul  Tribunalului  Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă sub nr.2243/3/2015, reclamantul (...)a chemat în judecată pârâtul (...)solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 17.10.2013, ora 09.40 pe drumul de acces Halda Stiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC a şi la plata sumei de 3.594.400 lei (echivalent a 800 000 euro la 26.01.2015 - 4.493 lei) reprezentând despăgubiri morale, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 17.10.2013, ora 09.40 pe drumul de acces Halda Stiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

 Pârâtul (...)a formulat cerere  de cerere de chemare în garanţie  a (...)prin care a solicitat ca în ipoteza admiterii cererii principale să fie obligată chemata în garanţie la plata despăgubirilor solicitate de reclamantul (...)cu titlu de daune morale si materiale.

Prin sentinţa civilă nr. /20.05.2015, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti si a declinat competenţa de soluţionare a cauzei  în favoarea uneia dintre Secţiile a III-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului Bucureşti.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a Civilă la data de 09.06.2015,

Prin sentinţa civilă pronunţată de  Tribunalul  Bucureşti Secţia a III-a Civilă, s-au respins excepţia inadmisibilităţii si  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Fondul de protecţie a Victimelor Străzii, s-a respins acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâtul (...)şi  chemata în garanţie  (...)ca neîntemeiată, s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, ca rămasă fără obiect şi s-a respins cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

 Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul  a retinut, in esenta, urmatoarele:

S-a respins excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii principale invocată de chemata în garanţie, întrucât pârâtul (...)nu este parte în dosarul penal nr. 1749/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, reclamantul nu s-a constituit parte civilă împotriva acestuia, astfel că poate formula acţiune în faţa instanţei civile în temeiul Legii nr. 138/1995, Ordinului 1/2008, Ordinului 14/2011, Directivei 2009/103/CE şi art. 2223- 2226 Noul Cod civil.

Potrivit art. 36 C.proc.civ. calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor sau obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

 Pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive arătând că, in realitate, s-ar fi produs un accident colectiv de munca, nu un accident rutier, ca accidentul s-ar fi produs pe un drum tehnologic si, de asemenea, ca autovehiculul nu putea fi asigurat deoarece nu putea fi pus in circulaţie având starea tehnica expirata.

Această excepţie va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamantul solicită atragerea răspunderii civile a pârâtului în temeiul art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008, acesta având calitate procesuală pasivă, autoturismul nefiind asigurat pentru răspundere civilă la data producerii accidentului, iar, potrivit susţinerilor reclamantului, accidentul s-a produs pe un drum public.

Pe fondul cauzei, din probele administrate, tribunalul a reţinut  următoarea situaţie de fapt:

La data de 17.10.2013, ora 09.40 reclamantul  s-a deplasat cu autospeciala DAC 665T DFAE, cu numărul de înmatriculare GJ-15-CEL, pe locul din faţă-dreapta a şoferului, spre serviciu.

Pe drumul de acces tiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC Roşiuţa ce aparţine de Sucursala Divizia Miniera Targu Jiu a Complexului Energetic Oltenia SA, şoferul a executat schimbarea treptei din cutia de viteze, timp în care maşina s-a oprit şi a început deplasarea spre înapoi. Şoferul a încercat să controleze autovehiculul, dar întrucât drumul era în curbă la stânga, acesta nu a mai reuşit să înscrie maşina în curbă, s-a răsturnat pe partea stângă producându-se decesul instantaneu al conducătorului auto şi rănirea grava a reclamantului, mai exact acesta a fost dus în comă la spital.

Din scrisorile medicale emise de către instituiţii specializate, a rezultat că reclamantul a suferit un traumatism cranio-cerebral, fractura baza de craniu etaj mijlociu, stânga temporală bilateral şi sinus sfenoidal, fractură parietală dreapta, hemosinus maxilar stâng, plagă contuză, retroarticulară stânga, fractură orbitală stângă şi dublă de mandibulă, pareze faţă-dreapta, periferică postraumatică, traumatism toracic cu fracturi costale - C2,C3,C4.

Autovehiculul DAC 665t DFAE cu numărul de înmatriculare GJ-15-CEL, nu avea poliţa de asigurare la momentul producerii accidentului.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv a procesului-verbal de cercetare întocmit de I.T.M Gorj la data de 07.11.2013, a formularului pentru înregistrarea accidentului de munca FIAM Nr. 57/2013 şi a referatului de terminare a urmării penale din data de 20.01.2015 emis în dosarul penal nr. P/2013 a Poliţiei Municipiului Motru (vol. 3, f. 33-62) tribunalul a reţinut că accidentul din data de 17.10.2013 este un accident colectiv de muncă, iar nu un accident rutier deoarece s-a produs la ora 09.40, în timpul programului de muncă; pe un drum tehnologic de acces dintre sediul social şi sectoarele de producţie – Cariera Rosiuta – halda Stiucani, iar reclamantul se deplasa cu autovehiculul la muncă.

De asemenea, potrivit adresei nr. 138/ din 18.02.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul penal 138/P/2015 se efectuează cercetări faţă de inculpata (...)asociat unic şi administrator al (...)sub aspectul infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă prevăzut de art. 349 alin. 1 şi 2 Cod penal ca urmare a accidentului colectiv de muncă din 17.10.2013 produs care în timp ce se deplasa pe un drum tehnologic din Cariera Roşiuţa a pierdut controlul acestuia şi a accidentat reclamantul.

Tribunalul  a constatat că Fondul de protecţie a victimelor străzii s-a constituit în baza prevederilor art. 25 ind. 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în conformitate cu dispoziţiile legale referitoare la asociaţii şi fundaţii. Fondul îşi desfăşoară activitatea în baza propriului statut şi a prezentelor norme.

Conform art. 251 din Legea nr. 32/2000, alin (10) Fondul se constituie în scopul: a) de a furniza informaţii persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM); b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă:  vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare;

Conform art. 3 alin 1 din Ordinul nr. 1/2008 în vigoare la data producerii accidentului privind Normele privind Fondul de Protecţie a victimelor străzii, Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării. Alin.  (3) stabileşte că dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese. Potrivit alin. (4) Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligaţiei de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului.

Potrivit art. 6 alin. 6 din Ordinul nr. 1/2008, cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României se stabileşte în strictă conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare în România la data producerii accidentului.

Potrivit art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se va constitui, administra, utiliza şi prelua, în condiţiile normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Art. 75 din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice, actualizată prin O.U.G. nr.63/2006, defineşte accidentul de circulaţie ca fiind  evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii : s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice, a avut ca urmare decesul sau rănirea mai multor persoane, în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare, s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie.

Art. 5 lit. g din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă  defineşte accidentul de muncă ca fiind vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces, iar art. 30 lit. g şi h din acelaşi act normativ defineşte accidentul de muncă ca fiind: g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers; h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă.

Potrivit dispoziţiilor legale redate mai sus, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii răspunde pentru prejudiciile cauzate în cazul accidentelor de circulaţie, astfel cum sunt definite la art. 75 din OUG nr. 195/2002, dacă vehiculul care a produs accidentul nu era asigurat de răspundere civilă pentru accident.

Din probele administrate în cauză reţinem că evenimentul din 17.10.2013 nu este un accident de circulaţie, ci un accident de muncă astfel cum este definitiv la art. 5 lit. g şi art. 30 lit. g şi h din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru că a avut loc în timpul programului de lucru al reclamantului pe drumul dintre sediul societăţii şi sectorului de producţie.

Chiar dacă potrivit planşelor foto depuse de reclamant şi declaraţiei martorului audiat, în locul unde s-a produs accidentul nu erau indicatoare care să interzică circulaţia, nu se poate reţine, cum susţine reclamantul, că drumul era deschis circulaţiei publice, întrucât potrivit procesului-verbal de cercetare întocmit de I.T.M Gorj la data de 07.11.2013, a formularului pentru înregistrarea accidentului de munca FIAM Nr. 57/2013 şi a referatului de terminare a urmării penale din data de 20.01.2015 emis în dosarul penal nr. 1749/P/2013 a Poliţiei Municipiului Motru locul unde s-a produs accidentul era un drum tehnologic din cariera Rosiuţa, nefiind deschis circulaţiei publice.

Întrucât nu este îndeplinită una dintre condiţiile atragerii răspunderii civile a pârâtului, respectiv ca să se fi produs un accident de circulaţie, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, art. 251  din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare şi art. art. 3 alin 1 şi art. 6 din Ordinul nr. 1/2008 în vigoare la data producerii accidentului privind Normele privind Fondul de Protecţie a victimelor străzii.

Pentru aceste considerente, nu vor fi analizate celelalte condiţii de atragere a răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi se va respinge acţiunea astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Faţă de soluţia pronunţată şi dispoziţiile art. 74 şi art. 74 C.proc.civ., pârâtul necăzând în pretenţii, s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, ca rămasă fără obiect.

În baza art.453 C.proc.civ., reţinând culpa procesuală a reclamantului s-a respins cererea acestuia privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat, in termen legal, prezentul apel  reclamantul (...), invocand urmatoarele critici:

Sentinţa este una nelegala, instanţa făcând o greşita interpretare a legii în ceea ce priveşte regimul juridic al zonei în care s-a petrecut  accidentul rutier.

Locul  producerii accidentului a fost pe un drum public.

Certitudinea faptului ca accidentul s-a produs pe un drum public este  fundamentată  pe următoarele aspecte.

Planşele foto depuse la dosar prezintă cu claritate faptul ca locul de unde începe drumul pe care a avut loc evenimentul rutier.

Se poate observa cu uşurinţa ca nu exista nici un indicator, marcaj sau  inscripţii din care sa rezulta ca nu e drum public.

Depoziţia martorului este concludenta in acest sens, si anume ca acesta cunoaşte foarte bine zona respectiva si a indicat faptul ca acel drum face legătura intre doua comune.

Mai mult decât atât, drumul este marcat pe harta Gooqle Maps ca fiind 107 (drum comunal 107).

Definiţia dată în cuprinsul art. 6 pct. 14 din OUG 195/2002 actualizata a drumului public: „Drumul public este calea de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal si rutier, închisă circulaţiei publice. Drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile". Interpretând  aceasta definiţie, rezulta ca orice drum pe care poate circula pietonal si  rutier deschis circulaţiei publice este drum public. Legiuitorul face o distincţie  intre drumul public si drumul închis circulaţiei publice. Astfel drumul închis circulaţiei publice este acel drum semnalizat la intrare cu inscripţiile. Per a contrario, orice cale de comunicaţie terestra cu excepţia căilor ferate, care nu este semnalizat la intrare cu inscripţii vizibile este siderat de legiuitor drum deschis circulaţiei publice.

În speţa, drumul pe care s-a produs accidentul nu era semnalizat  la intrare cu inscripţii vizibile din care sa  rezulte  ca nu este deschis circulaţiei publice.

În  aceste condiţii, este evident ca accidentul rutier s-a produs pe un drum  public aşa cum este definit  in legislaţia de specialitate.

Inscrisurile la care instanţa de fond face referire în momentul în care apreciază ca locul accidentului nu era un drum  public respectiv procesul-verbal de cercetare întocmit de ITM Gorj, la data de 1.2013, formularul pentru înregistrarea accidentului de munca, formular pentru înregistrarea accidentului de muncă nr. nr. 57/2013 si referatul de terminare a urmăririi penale emis in dosarul penal nr. 1749/P/2013 nu au relevanta atât timp cat nici unul din aceste înscrisuri nu a stat la baza pronunţării vreunei hotărâri judecătoreşti fie intr-un eventual litigiu de munca, fie ca urmare a constituirii de parte vătămata intr-un dosar penal.

In ceea ce priveşte procesul-verbal de cercetare întocmit de ITM Gorj, la data de 07.11.2013, menţionam ca reprezentanţii ITM Gorj nu sunt abilitaţi de lege sa constate daca locul accidentului este un drum public sau nu.

Faptul ca in cuprinsul respectivului proces-verbal se inserează faptul ca locul accidentului ar fi pe un drum tehnologic, nu duce la concluzia clara ca respectivul drum nu era destinat publicului. Definiţia data expres unui accident produs pe un drum public, precum si definiţia drumului public cuprinse in art. 75 din OUG 195/2002 sunt imperative si au o forţa juridica net superioara fata de simpla menţiune a unui funcţionar din cadrul ITM Gorj. Or, aşa cum  s-a arătat  conform OUG nr. 192/2002  orice drum care nu este destinat publicului trebuie sa aibă la intrare  semne vizibile.

Mai mult decât atât, în referatul de terminare a urmăririi penale nu este precizat ca drumul pe care s-a produs accidentul ar fi unul tehnologic.

Dovezile administrate în faţa instanţei de fond, despre care s-a făcut referire anterior, respectiv înscrisuri, planşe foto si declaraţia de martor sunt concludente in a demonstra instanţei de apel faptul ca realitatea situaţiei a fost aceea ca acest accident s-a produs pe un drum public.

 Reţinându-se regimul juridic de drum public a locului accidentului, devin incidente dispoziţiile articolului 3 alin. 1 din Ordinul 1/2008 in vigoare la data producerii accidentului privind normele de funcţionare a Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii. Potrivit acestui art. 3 din Ordinul Presedintelului CSA nr. 1/2008: „Fondul acorda despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, daca vehiculul, respectiv tramvaiul care a provocat accidentul a rămas neindentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate ca legea prevedea obligativitatea  asigurării. In speţa, aşa cum am arătat, accidentul in care a fost  implicat reclamantul s-a produs pe drum public, s-a soldat cu victime (şoferul a decedat, iar ceilalţi pasageri din autospecializata au fost grav răniţi). Autospecializata DAC 665T DFAE cu nr. de 'înmatriculare GJ-15-CEL nu avea asigurare RCA. In aceasta situaţie, Fondul de Protecţia a Victimelor Străzii are calitate procesuala pasiva având obligaţia de a mă despăgubi.

Referitor la netemeinicia reţinerii de către instanţa de fond a faptului ca accidentul este unul colectiv de munca;

Pentru a fi in prezenta unui accident colectiv de munca, speţa de fata trebuie sa fie încadrata in cel puţin una din situaţiile din art. 30 alin. 1 din Legea nr. 319/14.07.2006 a securităţii si sănătăţii in munca, respectiv: (1) In sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de munca: a) accidentul suferit de persoane aflate in vizita in întreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului; b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul unor activităţi culturale, sportive, in tara sau in afara graniţelor tarii, in timpul si din cauza îndeplinirii acestor sarcini; c) accidentul survenit in cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, in timpul si din cauza îndeplinirii acestor activităţi; d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie  iniţiativa pentru salvarea de vieţi omeneşti; e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativa pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţa avutul public si privat; f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătura cu procesul muncii, daca se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, in calitate de angajator, ori in alt loc de munca organizat de aceştia, in timpul programului de munca, si nu se datorează culpei exclusive a accidentatului; g) accidentul de traseu, daca deplasarea s-a făcut in timpul si pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de munca organizat de angajator si invers; h) accidentul suferit in timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de munca; i)  accidentul suferit in timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o alta persoana juridica sau fizica, pentru îndeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normala de deplasare; j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, daca victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, daca schimba îmbrăcămintea personala, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, daca se afla in baie ori in spălător sau daca se deplasa de la locul de munca la ieşirea din întreprindere sau  unitate si invers;  k)  accidentul suferit  in  timpul pauzelor regulamentare, daca acesta a avut loc in locuri organizate de angajator, precum si in timpul si pe traseul normal spre si de la aceste locuri; 1) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu in afara graniţelor tarii, pe durata si traseul prevăzute in documentul de deplasare; LEGEA 3197 14.07.2006 a securităţii si sănătăţii in munca în vigoare cu 01/10/2006 - Pagina 9 din 13 m) accidentul suferit de personalul roman care efectuează lucrări si servicii pe teritoriul altor tari, in baza unor contracte, convenţii sau in alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice romane cu parteneri străini, in timpul si din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu; n) accidentul suferit  de  cei  care  urmează  cursuri  de  calificare,  recalificare  sau perfecţionare a pregătirii profesionale, in timpul si din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practica; o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), daca victima se afla in timpul procesului de munca sau in îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; p) dispariţia unei persoane, in condiţiile unui accident de munca si in împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia; q) accidentul suferit de o persoana aflata in îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni. (2) In situaţiile menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) si 1), deplasarea trebuie sa se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal si, de asemenea, transportul sa se facă in condiţiile prevăzute de reglementările de securitate si sănătate în munca sau de circulaţie în vigoare.

Este elocvent ca nu ne regăsim in absolut nici o situaţie mai sus arătata pentru a putea fi calificat drept accident colectiv de munca.

Consideram ca nu sunt aplicabile motivarea instanţei referitor dispoziţiile art. 5 lit. g din Legea securităţii si sănătăţii muncii nr. 319/2006.

Potrivit acestor dispoziţii invocate de prima instanţa, in mod nelegal, a acreditat ideea ca este vorba de un accident de munca.

Accidentul de munca colectiv este definit ca „vătămarea violenta, precum si intoxicaţia acuta profesionala care au loc în timpul procesului de munca". Accidentul care a avut ca urmare vătămarea grava a reclamantului nu s-a întâmplat în timpul procesului de munca aşa cum condiţionează legiuitorul. Accidentul s-a produs in timp ce reclamantul si alte persoane se deplasau spre locul de munca.

In momentul producerii accidentului nu începuse efectiv programul de munca, nu era in îndeplinirea unor obligaţii care ţin de contractul individual de munca, nu începuse procesul tehnologic al muncii pe care ii desfăşor.

Cu atât mai puţin, in aceasta situaţie se poate concluziona ca este vorba un accident de munca.

c. Un alt argument al nelegalitatii sentinţei este reprezentat de faptul ca. pe de o parte, in mod corect instanţa a respins lipsa calităţii procesuale pasive a FPVS ca neîntemeiata, insa, in cuprinsul aceluiaşi dispozitiv al sentinţei apelate, instanţa de fond respinge si acţiunea aşa cum a fost formulata si precizata.

Argumentele esenţiale a respingerii acţiunii, respectiv faptul ca accidentul nu s-ar fi produs pe un drum public si ca ar fi un accident de munca in opinia instanţei, ar atrage inaplicabilitatea dispoziţiilor legale din Ordinul 1/2008 care permit Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii sa plătească despăgubiri.

Insa, pe de alta parte, instanţa de fond a retinut calitatea procesuala pasiva a paratei Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. Ori, având calitate procesuala pasiva, implicit aceasta parata va fi obligata la plata de despăgubiri solicitate de apelantul-reclamant.

Din acest punct de vedere, hotărârea este una contradictorie pentru ca, ori se retine cu putere de lucru judecat faptul ca FPVS are calitate procesuala pasiva, poate sta in proces, poate fi obligat la plata de despăgubiri ori se retine ca aceasta parata nu poate fi obligata la plata de despăgubiri deoarece accidentul in opinia instanţei nu s-ar fi produs pe un drum public.

Reclamantul învederează ca urmările accidentului au fost unele dramatice si ireversibile pentru el,  înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei dovedesc cu certitudine faptul ca acest accident l-a transformat intr-o persoana cu handicap pentru întreaga viata.

Reclamantul arată  că este  un om distrus atât fizic, cat si moral, datorita acestui accident. A suferit o serie de intervenţii chirurgicale.

In urma acestui eveniment rutier, reclamantul a fost supus luni de zile la dializa, iar transplantul de rinichi a fost efectuat la spitalul Fundeni din Bucureşti.

O alta urmare dramatica o reprezintă încadrarea in gradul l de handicap aşa cum rezulta din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 403/06.02.2014.

Reclamantul era  singurul întreţinător al familiei, având doi copii, unul minor si altul major care se afla in continuarea studiilor superioare, soţia fiind casnica.

Urmările accidentului rutier a avut consecinţe grave si asupra familiei  , in acest sens, soţia a suferit un soc emoţional datorita accidentului având in prezent la rândul sau grave probleme de sănătate.

Dovada indubitabila a imensei traume morale si fizice suferita ca urmare  a evenimentului rutier, a făcut-o cu materialul probator administrat in cauza. In acest sens să se aibă  in vedere depoziţia martorului audiat in cauza, care a relatat cu acurateţe si obiectivitate drama prin care a trecut, trece si va trece toata viata.

Depoziţia acestuia a fost detaliata atât in ceea ce priveşte situaţia de fapt, modalitatea de desfăşurare a evenimentelor ulterioare accidentului, cat si in ceea ce priveşte suferinţa morala, psihica a reclamantului.

Intensitatea vătămării suferite rezulta cu uşurinţa din declaraţia acestuia care a relatat instanţei ca l-a văzut vomitând sânge, cu faţa, distrusa, ochiul  stâng nu se mai vedea, urechea era desprinsa, curgea sânge din urechi, capul îi era tumefiat nu se mai cunoştea nici gatul. Timp de o luna cat am stat in spitalul din Craiova a fost hrănit cu paiul si mâncare pasata in blender, a suferit o serie de intervenţii chirurgicale pentru refacerea maxilarului, precum si la nivelul abdomenului prin introducerea unui tub in cavitatea digestiva.

A necesitat îngrijire si supraveghere din partea familiei si a prietenilor.

Din relatările aceluiaşi martor a ieşit faptul ca cel mai greu moment de după accident a fost reprezentat de efectuarea transplantului de rinichi la spitalul Fundeni, rinichi donat de către mama sa. Practic, repercusiunile accidentului se extind ca si trauma pentru reclamant, deoarece am fost nevoit sa o vada pe mama mea chinuindu-se in spital cu ocazia transplant, suferind ea la rândul ei o intervenţie chirurgicala. Era într-o stare critica, făcea zilnic dializa iar transplantul era singura cale de a mai rămâne în viata.

Ulterior, din cauza acestor intervenţii chirurgicale, martorul a declarat ca a fost în imposibilitatea de a mai relua vreodată atribuţiile de serviciu pe care le îndeplinea înainte de accident, fiind investit in prezent doar cu atribuţii de ordin administrativ.

De asemenea, înscrisurile depuse la dosarul cauzei care atesta complexitatea tratamentului medical administrat, precum si urmările iremediabile ale accidentului si fac referire la gradul de handicap gradul l permanent, dovedesc ca cele relatate de martor corespund adevărului si solicitate de daune morale si materiale este una întemeiata.

La momentul în care se va cerceta dosarul cauzei cu întreg material probator administrat si se va stabili cu privire la daunele morale si materiale solicitate prin cererea de chemare în judecata, să se aibă în vedere faptul ca persoana care a investit cu soluţionarea acestei cereri de chemare în judecata a fost foarte aproape de deces s-a chinuit cumplit, zile, săptămâni, luni în patul de spital, a ajuns si va rămâne pentru totdeauna o persoana cu handicap.

In apel au fost administrate înscrisuri si o expertiza medico-legala.

Soluţionând apelul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:

Curtea constată neîntemeiată critica apelantului referitoare la contradictorialitatea sentinţei, pentru următoarele argumente:

Respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive se justifică atâta timp cât există identitate între persoana chemată în judecată şi persoana care este obligată conform mecanismului juridic invocat de reclamant.

Pe de altă parte, temeinicia cererii este o cu totul altă chestiune, care vizează îndeplinirea in concret a condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii pârâtului, iar respingerea cererii pe fond, ca neîntemeiată, s-a datorat reţinerii de către tribunal, ca neîndeplinită, a condiţiei de producere a accidentului pe un drum public, deci pe un motiv fără nici o legătură cu identitatea care defineşte calitatea procesual pasivă.

Sub aspectul situatiei de fapt, Curtea retine ca, din probele administrate în cauză,  a rezultat că accidentul în discuţie, produs în data de 17.10.2013, a avut loc pe drumul de acces de la sediul Carierei Roşiuţa spre Halda Ştiucani,  drum care este industrial (tehnologic) pietruit, de categoria 4, care a fost excavat odată cu avansarea carierei şi care se modifică în funcţie de fluxurile tehnologice.

În acest sens sunt relaţiile comunicate de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA (f. 93 şi urm. dosar apel) si schiţele depuse la dosar.

Este neintemeiata sustinerea apelantului reclamant ca drumul in discutie s-ar identifica drept  DC 107 ( drum comunal ), in realitate, din schitele depuse la dosar rezultand ca drumul pe care a avut loc accidentul este diferit de DC 107.

Totodata, in raport de dispoziţiile art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002, care defineste drumul public ca fiind ”orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice; drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile”, Curtea reţine că drumul pe care a avut loc accidentul, fiind un drum tehnologic, destinat exclusiv necesităţilor tehnologice legate de exploatarea minieră Roşiuţa, nu poate fi calificat drept un drum public, respectiv un drum amenajat pentru traficul rutier şi deschis circulaţiei publice.

Curtea apreciază că lipsa unei semnalizări la intrarea pe acest drum, cu inscripţie vizibilă, în sensul că drumul este închis circulaţiei publice, deşi reală, nu schimbă natura acestui drum de a fi un drum industrial, iar nu un drum public.

Pe de altă parte, Curtea constată că  nu prezinta nici o relevanta in cauza daca accidentul s-a produs pe un drum publica sau de alta natura, intrucat conform reglementarii  incidente, asa cum va fi analizata in cele ce urmeaza, raspunderea Fondului  de Protecţie a victimelor străzii nu este restransa cu privire la ”accidentele de circulaţie” sau accidentele produse pe ”drumurile publice”, ci acopera orice ”accident de vehicul”, indiferent ca s-a produs pe un drum public sau nu.

 Curtea are în vedere următoarele dispoziţii legale:

Potrivit art.  4 din Legea nr. 136/ 1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, in forma in vigoare la data producerii accidentului, ” În sensul prezentei legi, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie, în limitele teritoriale de acoperire.”. Potrivit art.  48 din Legea nr. 136/ 1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, in forma in vigoare la data producerii accidentului, 17.10.2013, ”Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.”

Sunt avute in vedere si dispozitiile Ordinului nr. 14/ 2011 continand  Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule emis  de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, in vigoare la data producerii accidentului, conform caruia : ”art. 1 alin (1) În conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraţii răspund delictual faţă de terţe persoane. Nu intră sub incidenţa asigurării răspunderea decurgând din executarea unui contract de transport de bunuri efectuat cu titlu oneros. (2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terţe părţi prin intermediul vehiculului.”

Iar in Capitolul II, denumit ”Riscurile acoperite si excluderile”, se reglementeaza in art. 26 : ”(1) Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru: a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) pagube materiale; c) pagube reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat; d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată. (2) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA pentru: 1. prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul; 2. prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului: - a condus vehiculul fără consimţământul explicit sau implicit al asiguratului; - nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv; - nu a respectat obligaţiile legale de ordin tehnic cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv; 3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate.”

Pe de alta parte, dispozitiile art. 75 din O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, definesc accidentul de circulaţie ca fiind  evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii : s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice, a avut ca urmare decesul sau rănirea mai multor persoane, în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare, s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie.

Din analiza acestor dispozitii rezulta o distinctie clara intre ”accidentele de vehicule” si ”accidentele de circulatie”.

Astfel, in vreme ce art. 75 din OUG nr. 195/ 2002 defineste ”accidentul de circulatie”, care este prin esenta sa unul produs pe un ”drum public”, dispozitiile Legii nr. 136/ 1995 si ale Ordinului nr. 14/ 2011  vizeaza ”accidentul de vehicul”, accident care nu este in mod necesar si neaparat unul de circulatie si produs pe un drum public, ci doar un accident ”produs prin intermediul vehiculului” sau  ”produs de vehicul”.

Aceasta distinctie este subliniata in mod explicit in cuprinsul art. 26 din Ordinul nr. 14/ 2001, unde se specifica in mod expres ca  se acordă despăgubiri atât când accidentul s-a produs pe drumurile publice, cât şi atunci când accidentul a avut loc pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri si ca în procesul de acordare a despăgubirilor nu are importanţă dacă vehiculul se afla în timpul deplasării sau era în staţionare în momentul survenirii riscului asigurat.

Asadar, Curtea constata ca din punctul de vedere al obligativitatii incheierii asigurarii de raspundere civila ( RCA ) si al intinderii riscurilor acoperite prin aceasta polita de asigurare, nu prezinta relevanta daca accidentul s-a produs pe un drum public sau un drum de alta natura, in timp ce vehicului era in miscare sau stationat, polita RCA acoperind toate aceste situatii, nediferentiat si necircumstantiat, de indata ce prejudiciul a fost produs de un vehicul aflandu-ne in fata unui ”accident de vehicul” si a unui risc acoperit de RCA. 

Mai departe, se constata ca dispozitiile legale care reglementeaza infiintarea, organizarea si raspunderea Fondului  de Protecţie a victimelor străzii, acopera exact acele situatii care sunt avute in vedere in cadrul reglementarii politei RCA, acest Fond fiind constituit tocmai in scopul  despăgubirii persoanelor păgubite prin accidente de vehicule in cazul in care mecanismul reglementat pentru polita RCA nu functioneaza ( fie pentru ca nu a existat incheiata o astfel de polita, fie pentru ca autorul accidentului a ramas neidentificat ).

Astfel, potrivit art. 61 din Legea nr. 136/ 1995 ”Se constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii, în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării/înregistrării, precum şi de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule. (…) Fondul de protecţie a victimelor străzii este destinat plăţilor de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăţilor de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri şi vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat.”

Aceste dispozitii au fost adoptate in conformitate cu art. 10 din cap. 4 al Directivei 2009/103/CE, consacrat „organismului responsabil cu despăgubirea", conform caruia fiecare stat membru este obligat sa instituie sau autorizeze un organism responsabil cu despăgubirea, cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau neasigurat. 

Potrivit art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se va constitui, administra, utiliza şi prelua, în condiţiile normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Conform art. 251 alin. 10 din Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supraveghere a asigurarilor ”Fondul  de Protecţie a victimelor străzii se constituie în scopul: a) de a furniza informaţii persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM); b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă:  vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare.

Conform art. 3 alin 1 din Ordinul nr. 1/ 2008 emis de CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii,  în vigoare la data producerii accidentului, Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării. Alin.  (3) stabileşte că dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese. Potrivit alin. (4) Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligaţiei de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului.

 In concluzie, analizand coroborat dispozitiile legale mentionate mai sus, Curtea constata că interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente sunt în sensul ca obligatia de despagubire care incumbă Fondului este activata în cazul oricăror accidente de vehicule, fie că s-au petrecut pe un drum public sau pe un alt drum, deci pentru toate riscurile acoperite in cadrul raspunderii civile auto obligatorie, fiind gresita retinerea tribunalului ca Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii răspunde doar pentru prejudiciile cauzate în cazul accidentelor de circulaţie, astfel cum sunt definite la art. 75 din OUG nr. 195/2002.

Tribunalul a coroborat gresit dispozitiile legislatiei referitoare la asigurari  cu dispoziţiile art. 75 din OUG nr. 195/2002 care defineşte accidentul de circulaţie care se produce  pe un drum public (deschis circulaţiei publice), fara sa sesizeze distinctia dintre cele doua categorii de reglementari.

În realitate însă, aşa cum am menţionat deja, legislatia referitoare la asigurarile de raspundere civila auto si la Fondul  de Protecţie a Victimelor Străzii – Legea nr. 136/ 1995, Legea nr. 32/ 2000, Ordinul nr. 14/ 2011 si  Ordinul nr. 1/2008-  nu vizează „accidentele de circulaţie”  sau accidentele produse „pe drumuri publice”, ci, în mod direct şi necircumstanţiat „accidentele de vehicule”.

De aceea, Curtea constată îndeplinite în cauză condiţiile de angajare a răspunderii Fondului, in baza dispozitiilor legale mentionate, respectiv:  reclamantul este persoană păgubită printr-un accident de vehicul, vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule,  cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării, riscul s-a produs pe teritoriul Romaniei.

Nu are nicio relevanta din perspectiva aplicarii dispozitiilor legale mentionate referitor la raspunderea Fondului daca accidentul reprezinta, in acelasi timp, un accident de munca sau nu, calificarea accidentului ca unul de munca neinlaturand aplicarea acestor dispozitii legale. De aceea, nu sunt semnificative in economia cauzei dezvoltarile partilor referitoare la existenta sau nu a conditiilor unui accident de munca. 

Angajarea răspunderii paratului nu este înlăturata nici de situațiile invocate de acesta in sensul ca autospeciala implicata in accident nu corespundea din punct de vedere tehnic,  nu era destinata transportului de persoane, iar şoferul  nu avea licenţa pentru a efectua transporturi de persoane, astfel de circumstanțe neprimind semnificație juridica in cadrul mecanismului reglementat de dispozițiile legale menționate mai sus.

Iar in ce privește împrejurarea invocata de parat in sensul că reclamantul, inginer la Cariera Rosiuta, ştia sau trebuia sa ştie ca acea autospecială nu este destinată transportului de persoane, asumându-şi un risc atunci când a acceptat sa fie transportat cu un astfel de vehicul, Curtea constata iarăși ca acest fapt nu schimba rezultatul analizei.

Singurele situații in care este exclusa răspunderea sunt cele reglementate expres  si limitativ de art. 27 din Ordinul nr. 14/ 2011,  iar situații de limitare a acestei răspunderi sunt reglementate in art. 28 din același Ordin, situațiile invocate de parat neîncadrându-se in aceste cazuri de excludere sau limitare  a răspunderii.

Curtea constata ca nu poate fi reținuta in cauza nici ipoteza art. 5 alin. 5 din Ordinul nr. 1 / 2008, conform căruia  ”Nu pot beneficia de despăgubiri din Fond persoanele care au urcat de bunăvoie în vehiculul vinovat de producerea accidentului, dacă se dovedeşte că acestea ştiau că vehiculul respectiv nu era asigurat (…)”, intricat nu exista dovezi ca reclamantul ar fi cunoscut lipsa asigurării RCA.

Apreciind mai departe asupra prejudiciului suferit de reclamant, Curtea constată următoarele:

Din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză de Serviciul de Medicină Legală Gorj (f. 148 şi urm. dosar apel) şi înscrisurile medicale depuse la dosar, rezultă următoarele:

În urma accidentului, reclamantul a suferit un politraumatism, mai exact fractură a craniului, pareză facială, alte fracturi (de mandibulă, costale, etc.), în urma cărora a fost supus mai multor tratamente şi intervenţii chirurgicale, pe durata a mai multe luni.

La data la care a suferit accidentul, reclamantul avea anumite afecţiuni renale, iar după accidentul rutier în discuţie, funcţia renală s-a degradat, fiind necesar, în ultimă instanţă, un transplant renal.

Raportul de expertiză medico-legală menţionat a concluzionat cu certitudine că degradarea funcţiei renale după accident, până la necesitatea efectuării unui transplant renal, a fost în legătură de cauzalitate cu accidentul suferit, aşadar, această degradare a funcţiei renale s-a datorat în mod direct traumatismelor suferite în accident.

Este adevărat că această degradare a funcţiei renale a apărut pe fondul preexistent al unei afecţiuni renale, însă, raportul de expertiză medico-legală stabileşte că degradarea funcţiei renale s-a datorat totuşi traumatismelor suferite în accident, deci nu a reprezentat o evoluţie firească a bolii preexistente.

De aceea, Curtea va reţine ca prejudiciu esenţial suferit de reclamant în urma accidentului această degradare a funcţiei renale care s-a finalizat cu necesitatea efectuării unui transplant renal.

 Curtea reţine de asemenea, prejudiciul constând în suferinţa fizică şi morală prilejuită reclamantului chiar  de traumatismele suferite în accident, traumatisme grave şi numeroase, care au prilejuit spitalizarea reclamantului pentru o perioadă importantă de timp, dar şi de tratamentele şi intervenţiile chirurgicale la care a fost supus, intervenţii cauzatoare prin ele însele de suferinţe fizice şi morale.

Curtea reţine,  de asemenea, că reclamantul a fost supus luni de zile la dializă până la efectuarea transplantului de rinichi, procedură de asemenea cauzatoare de suferinţă, după cum, cu prilejul transplantului, reclamantul a fost şi martorul suferinţei mamei sale, de la care a provenit rinichiul donat pentru transplant, mama reclamantului continuând astfel sa isi trăiască viața ea insasi afectata de o asemenea situație medicala, ceea ce, in mod indirect, dar indubitabil, constituie o suferinta si pentru reclamant insusi, date fiind legaturile de afectiune normale existente intre mama si fiu. .

Curtea mai reţine că reclamantul este încadrat în gradul I de handicap, conform certificatului nr. 403/2014, fiind totodată, singurul întreţinător al familiei sale, formată din soţie şi doi copii.

Vor fi avute în vedere la aprecierea prejudiciului suferit actele medicale depuse la dosar care atestă complexitatea tratamentului şi intervenţiile suferite de reclamant, ulterior accidentului, precum şi declaraţia martorului audiat.

În concluzie, constatând îndeplinite condiţiile de angajare a răspunderii cu despăgubiri a pârâtului  Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, Curtea, în baza art. 480 Cod procedură civilă va admite apelul, şi va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va admite în parte cererea şi va obliga pe pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata următoarelor sume: 2.745 lei reprezentând despăgubiri materiale, 160.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Astfel, suma de 2.745 lei este reținuta de către Curte drept costuri dovedite de reclamant cu înscrisurile depuse la filele 76-83, 85, 86, 74, 68-69, 70, 72, 73  dosar fond Secția a 5-a civila, reprezentând cheltuieli cu transportul, având in vedere ca reclamantul si familia sa locuiesc in Motru, iar spitalizarea reclamantului s-a făcut in Craiova si București, cheltuieli cu dispozitive medicale si de cazare ale șotiei reclamantului la unitati hoteliere ( f. 78 si 76 ).

Curtea nu retine celelalte cheltuieli invocate de reclamant drept prejudiciu material, intrucat nu au fost dovedite ca atare, iar chitantele depuse la dosar altele decat cele mentionate mai sus nu rezulta a viza cheltuieli facute in legatura,  directa sau indirecta, cu accidentul, in mod evident cheltuielile cu alimentele fiind fara legatura cu accidentul, caci asemenea cheltuieli sunt facute oricum, indiferent de starea unei persoane.

In privinta prejudiciului moral, Curtea considera ca suma mentionata mai sus, de 160.000 lei, constituie o justa si echitabila reparatie a prejudiciului suferit de reclamant.

Stabilirea cuantumului daunelor morale nu presupune stabilirea "preţului" suferinţelor fizice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea globala a consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiilor acestora pe planurile vieţii persoanei prejudiciate.

Trebuie avute in vedere valorile lezate, importanta acestora, dimensiunea suferinţelor fizice si psihice la care a fost supus reclamantul si intensitatea cu care au fost percepute de către acesta si familia sa.

Or, in discutie sunt valorile cele mai importante pentru fiinta umana, viata si sanatatea, reclamantul suferind traumatisme foarte grave, cauzatoare prin ele insele de multa suferinta, ca si interventiile si tratamentele suportate pentru vindecare,  parcurgand apoi o perioada lunga din viata sub amenintarea creata de degradarea functiei renale, dupa cum a trebuit sa suporte si suferinta mamei sale si a intregii sale familii, lasata fara suportul pe care reclamantul il reprezenta. De asemenea, viata reclamantului este practic marcata definitiv de invaliditatea dobandita, acesta nemaiputand sa recupereze modul de viata anterior si suportand in continuare, pentru tot restul vietii, consecintele accientului.

De aceea, in raport de importanta acestor valori si de intensitatea vatamarii, Curtea considera ca suma de 160.000 lei este o reparatie justa si echitabila. 

Pentru toate aceste motive, Curtea, în baza art. 480 Cod procedură civilă va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va admite în parte cererea principala şi va obliga pe pârâtul la plata catre reclamant a  următoarelor sume: 2.745 lei reprezentând despăgubiri materiale, 160.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

In baza art. 453 C.p.c.,  Curtea va obliga pe  paratul la plata catre reclamant a sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecata in fata primei instante ( onorariu de avocat – chitante f. 43 si 44 dosar fond ).

Având în vedere modalitatea de soluţionare a cererii principale in apel, Curtea va desființa sentința cu privire la soluția data cererii de chemare in garanție si va trimite spre rejudecare în faţa primei instanţe cererea de chemare în garanţie formulată de pârât cerere de chemare în garanţie care a fost respinsă, ca fiind rămasă fără obiect în faţa primei instanţe (consecinţa respingerii cererii principale).

In baza art. 453 C.p.c.,  Curtea va obliga  pe  intimatul-parat la plata catre apelantul reclamant a sumei de 2.963 lei cheltuieli de judecata in apel ( onorariu de avocat suma de 2.900 lei – chitante f. 153 dosar apel si 63 lei onorariu expertiza medico-legala ).

Domenii speta

Spete similare