Anulare acte administrative. Încălcarea prevederilor legale referitoare la eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul operatiunilor finantate prin programe operationale. Nematerializarea intentiei de retragere a uat Mangalia din proiect

Sentinţă civilă 195/CA din 25.09.2017


Consiliul Judeţean Constanţa a informat Ministerul despre imposibilitatea de implementare a proiectului la UAT Mangalia, iar Ministerul a solicitat înlocuirea acesteia, însă în condiţiile în care UAT Mangalia nu s-a retras din proiect, nu se putea trece la schimbarea  partenerului.

Neregula reţinută, respectiv neîntrunirea punctajului necesar de 81 de puncte ca urmare a reducerii numărului de parteneri în cadrul proiectului  de la 15 la 14, nu se confirmă, UAT Mangalia fiind partener legal în cadrul proiectului aşa cum s-a demonstrat mai sus.

Pârâta face confuzie între reducerea numărului de parteneri ca urmare a înlăturării sau retragerii unuia şi imposibilitatea de implementare a proiectului la unul dintre parteneri, ori pune, în mod nejustificat, un semn de egalitate între cele două situaţii.

OUG nr. 66/2011

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel la data de 23.11.2016, reclamantele  JUDEŢUL CONSTANŢA şi CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL COMUNICAŢIILOR ŞI PENTRU SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ - ORGANISMUL INTERMEDIAR PENTRU PROMOVAREA SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea următoarelor acte administrative:

- decizia privind soluţionarea contestaţiei formulată de Consiliul Judeţean Constanţa împotriva Procesului verbal de constatare a neregulilor “şi de stabilire a creanţelor bugetare întocmit la data de 23.05.2016, contract de finanţare nerambursabilă nr. [...]/321/04.02.2014, înregistrată la pârât sub nr. [...]/22.09.2016;

- procesul - verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 23.05.2016 privind proiectul "Sistem informatic integrat pentru administraţia publica şi cetăţeni", Contract de finanţare nr. [...]/321/04.02.2014, SMIS [...], înregistrat la pârât sub nr. [...]/31.05.2016, cu consecinţa restituirii la bugetul Judeţului Constanta a sumelor plătite cu titlu de creanţă bugetară în baza acestor acte.

Solicită totodată obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată realizate în cauză de reclamanţi.

Motivarea cererii:

În fapt

 Între Ministerul pentru Societatea Informaţională în calitate de Organism Intermediar (OI), în numele şi pentru Ministerul Economiei în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" şi Consiliul Judeţean Constanţa a fost încheiat Contractul de finanţare nr. [...]/321/04.02.2014 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către AM pentru implementarea Proiectului nr. SMIS [...] intitulat: "Sistem informatic integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni".

În vederea încheierii contractului, între Consiliul Judeţean Constanţa, Municipiul Mangalia şi alte 14 unităţi administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Constanţa, a fost încheiat un Acord de parteneriat care are ca obiect stabilirea drepturilor şi obligaţiilor pârtilor, contribuţia fiecărei părţi la cofinanţarea cheltuielilor totale, precum şi responsabilităţile ce le revin în implementarea activităţilor aferente proiectului „Sistem informatic integrat pentru administraţia publica şi cetăţeni", depus în cadrul POS „Creşterea Competitivităţii Economice" 2007-2013, Axa prioritara 3 - TIC pentru sectoarele privat şi public - Domeniul de intervenţie 3.2. - Dezvoltarea şi creşterea eficientei serviciilor publice electronice, operaţiunea 3.2.1 apel 3. Cererea de finanţare şi anexele sale sunt parte integrantă a acordului.

Încheierea Acordului de parteneriat a fost aprobată prin acte administrative adoptate de fiecare autoritate deliberativă a partenerilor. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa nr. 148/22.05.2013 s-au aprobat proiectul „Sistem informatic integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni", bugetul proiectului şi acordul de parteneriat pentru derularea proiectului. Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Mangalia nr. 269/22.05.2013 s-au aprobat proiectul „Sistem informatic integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni", bugetul proiectului şi acordul de parteneriat pentru derularea proiectului, parte integrantă din hotărâre.

Perioada de valabilitate a Acordului de parteneriat este cuprinsă între 05.06.2013 şi 31.12.2020 (art. 4) iar conform art. 9 alin. (1) orice modificare a acordului este valabilă numai atunci când este convenită de toate părţile.

Prin Raportul de control privind contractul de finanţare nr. [...]/321/04.02.2014, înregistrat la Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea informaţionala sub nr. …/31.03.2016 şi la CJC sub nr. …/11.04.2016,  s-au reţinut următoarele:

- Stadiul actual de implementare:implementat.

- Numărul de servicii publice electronice realizate prin proiect: 14, serviciile electronice sunt realizate pentru cele 14 UAT-uri beneficiare din cadrul proiectului: Mangalia, Eforie, Murfatlar, Negru Vodă, Agigea, Amzacea, Bărăganu, Cerchezu, Chirnogeni, Cobadin, Comana, Costineşti, Cumpănă, Pecineaga, Tuzla. UAT Mangalia a refuzat implementarea proiectului.

- Numărul de conexiuni broadband realizate: 14/ UAT Mangalia a refuzat implementarea proiectului.

- Rezultat: numărul de parteneri beneficiari ai proiectului - 15/ UAT Mangalia a refuzat implementarea proiectului; numărul de utilizatori ai sistemului informatic de gestiune ai Registrului Agricol Electronic, angajaţi ai partenerilor în proiect - 14/ UAT Mangalia a refuzat implementarea proiectului; numărul de utilizatori ai soluţiei informatice de gestiune a fluxurilor specifice UAT-urilor (financiar-contabile, bugetare, resurse umane, taxe şi impozite locale, evaluarea eficientei proiectelor desfăşurate) angajaţi ai partenerilor în proiect - 14/ UAT Mangalia a refuzat implementare proiectului; numărul de utilizatori persoane fizice/instituţii - 219/15; 14 primării şi Consiliul Judeţean Constanţa/ UAT Mangalia a refuzat implementarea proiectului .

- Implementarea proiectului „Sistem informatic integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni" sims [...] este finalizat (realizându-se şi interfaţarea cu sistemele informatice APIA, ONRC, MAI - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, precum şi încheierea de  protocoale cu aceste instituţii, precum şi cu STS.

S-a constatat că echipamentele aferente UAT Mangalia sunt prezente în cadrul sediului CJ Constanta.

La data de 11.04.2016 le-a fost comunicat Proiectul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 31.03.2016 privind proiectul „Sistem informatic integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni", contract de finanţare nr. [...]/321/04.02.2014, SIMS [...], înregistrat sub nr. 3273/01.04.2016 .

Au transmis Ministerului Punctul de vedere cu privire la proiectul Procesului-verbal sub nr. …/15.04.2016 şi obiecţiuni împotriva Raportului de Control sub nr. …/25.04.2016 (anexat).

La data de 15.06.2016, Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională le-a comunicat Procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 23.05.2016 privind proiectul "Sistem informatic integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni", Contract de finanţare nr. [...]/321/04.02.2014, SMIS [...], nr. [...]/31.05.2016, înregistrat la CJC sub nr. 14717/15.06.2016. În cadrul documentului s-au reţinut expres următoarele: "Raportat la cele anterior menţionate, rezultă că prin refuzul exercitat de partenerul Primăria Municipiului Mangalia nu au mai fost îndeplinite condiţiile legale contractuale de implementare "ca un tot unitar" a proiectului "Sistem informatic integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni" şi, în consecinţă, se confirmă aspectele descrise în Suspiciunea de neregulă OIPSI nr. 1137/10.02.2016."

Prin Procesul - verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare s-au stabilit: valoarea cheltuielii afectate de nereguli, respectiv suma de 1.576.144,49 lei, valoarea creanţei bugetare rezultate din nereguli, respectiv suma de 1.544.621,60 lei, precum şi cuantumul creanţei bugetare datorată de debitorul Consiliul Judeţean Constanţa autorităţii cu competente în gestionarea fondurilor europene, respectiv suma de 1.544.621,60 lei.

 Actul constituie titlu executoriu în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, iar în condiţiile în care contestaţia nr. 15486/27.06.2016 formulată de Judeţul Constanţa împotriva Procesului - verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nu suspendă executarea conform dispoziţiilor art. 50 alin. (7) din O.U.G. nr. 66/2011, prin adresa ANAF - D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa - Trezoreria Constanţa nr. 1083379/08.08.2016 au fost informaţi că în baza Referatului de Restituire a sumelor rambursate în conturile de venituri bugetare pentru care s-au întocmit titluri de creanţa care au devenit executorii, de la Direcţia Generală Programe Competitivitate din Ministerul Fondurilor Europene nr. 66069/01.08.2016, Trezoreria Constanţa, în ziua contabilă 08.08.2016, a procedat la virarea sumelor existente în conturile de venituri ale secţiunii de dezvoltare în sumă totală de 1.452.255.27, urmând a se vira şi suma de 98.475.97 lei până la întregirea sumei de 1.550.731,27 lei solicitată de D.G.P.C. - Ministerul Fondurilor Europene.

Prin Decizia nr. [...]/22.09.2016, Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Societatea Informaţională a respins contestaţia formulată împotriva Procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. [...]/31.05.2016 ca neîntemeiată şi a dispus  menţinerea titlului de creanţa.

Concluziile comisiei reţinute prin actul atacat sunt în sensul ca proiectul a fost implementat doar in 14 UAT-uri, cu imposibilitatea implementării şi în Primăria Mangalia, întrucât aceasta a refuzat instalarea echipamentelor pe motivul ieşirii din proiect, echipamentele fiind păstrate la CJ Constanţa, în cutiile în care au fost furnizate, iar reducerea cu 1 a numărului de UAT partenere în cadrul proiectului conduce la concluzia că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea finanţării nerambursabile astfel că  obiectivul Proiectului nu a fost îndeplinit.

Critica actelor contestate:

1. Nu este indicat niciun text legal care să susţină  motivarea.

Orice decizie a administraţiei trebuie motivată nu doar din perspectiva competentei de a emite acel act, precum s-a realizat motivarea în cauză, ci şi din perspectiva posibilităţii destinatarului şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii măsurii, respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbitrariu.

 2. Concluzia precum că a intervenit reducerea cu 1 a numărului de UAT partenere nu se susţine.

Reclamanta afirmă că Primăria Municipiului Mangalia nu s-a retras din proiect. Astfel, participarea la proiect a fost aprobată printr-o hotărâre de Consiliu local iar retragerea din proiect a fost susţinută doar prin adrese semnate de către Primar (ex. adresa nr. 24862/12.06.2015 semnată de Cristian Radu în calitate de Primar al Municipiului Mangalia).

Având în vedere lipsa unei hotărâri adoptata de CL Mangalia de retragere din proiect, prin adresa  nr. 17429/20.08.2015 CL Mangalia  a fost înştiinţată că la data de 26.08.2015, ora 12.00, la sediul Primăriei Mangalia, se vor deplasa  reprezentanţii firmei contractante SC [...] SRL Bucureşti în vederea realizării primei etape de implementare a proiectului, respectiv analiza sistemului informatic existent, sens în  care se solicita permiterea accesului acestora la aplicaţiile informatice pe care le exploatează Primăria Mangalia şi care fac obiectul sistemului informatic ce va fi implementat în proiect.

Prin adresa Primăriei Municipiului Mangalia nr. 35365/25.08.2015 se comunică Consiliului Judeţean Constan?a solicitarea de reprogramare a vizitei reprezentanţilor firmei SC [...] SRL Bucureşti pentru data de 28.08.2015_ora_10.00 deoarece reprezentantul serviciului IT se afla în concediu până la această dată.

Ca urmare a imposibilităţii de colaborare cu Primăria Municipiului Mangalia, proiectul nu a fost implementat până la 15.10.2015 când s-a emis o nouă notificare rămasă fără răspuns.

Ulterior, reclamanta a aflat că s-a emis HCL Mangalia nr. 184/16.10.2015 prin care s-a aprobat retragerea din proiect, însă această hotărâre a fost revocată ulterior.

După revocarea HCL Mangalia nr. 184/16.10.2015, Primarul Municipiului Mangalia aduce la cunoştinţă decizia de a implementa proiectul, în acest sens C.L. Constanţa primind adresa nr. 25411/24.05.2016.

 Prin adresa CJC nr. 13310/27.05.2016 au răspuns Primăriei Mun. Mangalia, comunicând nominal reprezentanţii CJC care se vor deplasa la sediul Primăriei Mangalia în data de 31.05.2016, ora 10.00, pentru stabilirea demersurilor necesare pentru implementarea sistemului informatic la nivelul primăriei.

Prin adresa CJC nr. 13395/30.05.2016  au comunicat SC [...] SRL noua poziţie a Primăriei Mun. Mangalia, solicitând comunicarea perioadei de timp necesară implementării, calendarul şi costurile implicate.

Prin adresa CJC nr. 13243/26.05.2016 au adus la cunoştinţa şi Ministerului această situaţie, însă Ministerul a apreciat că situaţia este ulterioară încheierii Raportului de Control nr. 3205/31.03.2016 şi a procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 3273/01.04.2016.

În concluzie, reclamanta consideră că, atâta vreme cât Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Mangalia nr. 269/22.05.2013 a produs efectele juridice specifice actului administrativ în toată acesta perioadă iar Acordul de parteneriat nu a fost modificat, nu a intervenit nicio modificare cu privire la numărul partenerilor din cadrul proiectului, astfel încât nu poate interveni nici o modificare a punctajului acordat iniţial.

3. Obiectivul proiectului a fost îndeplinit astfel că actele contestate încalcă principiul proporţionalităţii şi clauzele contractului de finanţare

În acest sens nu poate fi ignorată împrejurarea că lucrările au fost executate, fiind realizat scopul finanţării, astfel încât restituirea întregii finanţări nerambursabile folosită efectiv la executarea proiectului aprobat ar încălca scopul pentru care proiectul a fost aprobat, dar şi principiul proporţionalităţii, consacrat în practica C.E.J.

 Dificultăţile întâmpinate cu partenerul UAT Mangalia în implementarea proiectului nu justifică retragerea sprijinului financiar nerambursabil pentru întreg proiectul, incluzând sumele decontate pentru implementarea proiectului în cele 14 UAT-uri membre la care proiectul este implementat, care ar reprezenta o măsură disproporţionată, de natură să deturneze scopul finanţării şi să creeze consecinţe negative excesiv de împovărătoare pentru comunitate.

Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere chiar clauzele contractuale. Conform art. 7 (20) din contractul de finanţare, finanţarea va fi retrasă integral dacă beneficiarul nu realizează integral indicatorii de realizare şi obiectivul proiectului nu este atins, ceea ce nu este cazul în condiţiile în care proiectul a fost implementat cu succes şi este funcţional, aşa cum chiar actele de control atesta.

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Reclamanţii au formulat totodată cerere de chemare în garanţie  a Municipiului Mangalia şi Primarului Municipiului Mangalia, atât ca persoană fizică cât şi ca instituţie.

Chemaţii în garanţie au solicitat respingerea cererii.

Prin încheierea din 16.02.2017 a fost admisă în principiu cererea de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu Municipiul Mangalia şi [...], primarul Municipiului Mangalia, fiind respinsă ca inadmisibilă cererea formulată în contradictoriu cu instituţia Primarului Municipiului Mangalia.

Ulterior, reclamanţii au renunţat la judecata cererii de chemare în garanţie în contradictoriu cu [...], instanţa luând act de această cerere în condiţiile legii.

Pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii informaţionale depune întâmpinare prin care  solicită respingerea acţiunii ca nefondată.

În opinia pârâtului, proiectul „Sistem informatic Integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni” nu a fost implementat în cadrul UAT Mangalia iar punctajul obţinut de către reclamanţi (81,5  puncte din maximum 100) a avut la bază tocmai cooptarea a 15 parteneri (exclusiv Consiliul Judeţean). Astfel, pentru fiecare partener în plus peste 10, proiectul primea un punct în plus. Punctajul minim pentru ca un proiect să primească finanţare era de 81 de puncte. Cum în speţă s-au obţinut 81,5 puncte, punctaj în care este inclus şi punctul obţinut pentru cooptarea UAT Mangalia, rezultă că reclamanţii nu s-ar fi putut califica pentru obţinerea finanţării, fără UAT Mangalia punctajul fiind sub cel minim necesar.

Soluţia instanţei:

În fapt:

Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de lider al proiectului "Sistem informatic integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni", a efectuat demersurile necesare în vederea implementării acestuia în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013, axa III Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, Domeniul Major de intervenţie 2 „ Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 1 Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”. În acest sens proiectul a fost aprobat prin hotărârea  nr. 148/22.05.2013, fiind aprobat totodată şi acordul de parteneriat pentru derularea proiectului cu 15 unităţi administrative teritoriale, printre care şi Municipiul Mangalia.

Municipiul Mangalia, la rândul său, a aprobat proiectul prin Hotărârea nr. 269/22.05.2013, a aprobat acordul de parteneriat şi semnarea acestuia  de către Primar pentru UAT Mangalia.

Tot astfel au procedat şi celelalte 14 unităţi administrativ teritoriale.

Perioada de valabilitate a Acordului de parteneriat este cuprinsă între 05.06.2013 şi 31.12.2020 (art. 4) iar conform art. 9 alin. (1) orice modificare a acordului este valabilă numai atunci când este convenită de toate părţile.

În vederea obţinerii finanţării pentru realizarea proiectului, Consiliul Judeţean Constanţa a  formulat cererea de finanţare nr. 5082/07.06.2013, obţinând finanţarea solicitată cu un punctaj de 81,5 puncte (punctajul obţinut şi criteriile avute în vedere la stabilirea acestuia nu au fost contestate, astfel că punctajul total a avut în vedere participarea la proiect a tuturor celor 15 unităţi administrative şi a Consiliului Judeţean Constanţa).

Ulterior, între Ministerul pentru Societatea Informaţională în  calitate de Organism Intermediar (OI), în numele şi pentru Ministerul Economiei în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" şi Consiliul Judeţean Constanţa a fost încheiat Contractul de finanţare nr. [...]/321/04.02.2014 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către AM pentru implementarea Proiectului nr. SMIS [...] intitulat: "Sistem informatic integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni".

În baza suspiciunii de neregulă nr. 1137/10.02.2016 s-a efectuat o verificare în ceea ce priveşte proiectul mai sus menţionat, control care s-a finalizat cu încheierea procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. [...]/31.05.2016 prin care s-a reţinut că proiectul nu a putut fi implementat în mod unitar, nefiind implementat la partenerul Municipiul Mangalia, confirmându-se suspiciunea de neregulă.

S-a reţinut concret faptul că prin retragerea din proiect a UAT Mangalia  se obţin 80,5 puncte, astfel că punctajul obţinut nu se mai încadrează în limita minimă de 81 de puncte pentru acordarea finanţării.

În consecinţă, a fost stabilită o corecţie financiară reprezentând suma plătită Beneficiarului Consiliul Judeţean Constanţa necuvenit.

Împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. [...]/31.05.2016 s-a formulat contestaţie, aceasta fiind respinsă prin decizia nr. [...]/22.09.2016.

Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională – Organismul intermediar pentru promovarea Societăţii informaţionale a reiterat concluziile procesului - verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Analiza apărărilor formulate

1. Apărarea potrivit cu care măsura stabilirii unei corecţii financiare nu este motivată în drept va fi înlăturată, prin actele atacate specificându-se atât motivarea în fapt, cât şi motivarea în drept.

Astfel, controlul a fost efectuat în baza OUG nr. 66/2011 (competenţa de a se efectua controlul  şi temeiul acestuia nefiind contestate) iar sancţiunea a fost aplicată ca urmare a aprecierii de încălcare a prevederilor legale referitoare la eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor  finanţate prin programe operaţionale, precum şi a celorlalte prevederi legale în materie, normele aplicabile fiind expres enumerate.

2. Instanţa reţine însă că în speţă nu s-a aprobat retragerea UAT din proiect.

Aşa cum s-a arătat mai sus, prin Hotărârea nr. 269/22.05.2013 UAT Mangalia  a aprobat proiectul "Sistem informatic integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni". Chiar dacă ulterior Primarul Municipiului Mangalia şi-a exprimat intenţia de retragere din proiect, neavând relevanţă motivaţia, această intenţie nu a fost materializată printr-o Hotărâre a Consiliului Local Mangalia. Din acest motiv Consiliul Judeţean a încercat permanent implementarea proiectului, fără a întâmpina refuzul expres al UAT Mangalia (spre exemplu, fiind stabilite date pentru implementare au fost solicitate amânări ).

Abia la 16.10.2015 se emite hotărârea Consiliului local Mangalia nr. 184  prin care se aprobă retragerea din proiect, însă această hotărâre este revocată la 15.02.2016 prin HCLM nr. 12.

În concluzie, dacă la data emiterii suspiciunii de neregulă nr. 1137/10.02.2016 era valabilă HCLM  nr. 184/16.10.2015 prin care UAT Mangalia se retrăgea din proiect, suspiciunea de neregulă nu se mai confirma la data de 15.03.2016 când a fost emisă Decizia 2295 pentru a se efectua un control privind modul de implementare a proiectului, pe toată perioada efectuării controlului, cât şi la data întocmirii procesului verbal nr. [...]/31.05.2016 întrucât la 15.02.2016 a fost revocată HCLM  nr. 184/16.10.2015, fiind astfel în vigoare Hotărârea nr. 269/22.05.2013 prin care UAT Mangalia  a aprobat proiectul "Sistem informatic integrat pentru administraţia publică şi cetăţeni".

Deşi Consiliul Judeţean Constanţa a informat Ministerul despre imposibilitatea de implementare a proiectului la UAT Mangalia iar Ministerul a solicitat înlocuirea acesteia, în condiţiile în care UAT Mangalia nu s-a retras din proiect, nu se putea trece la schimbarea  partenerului.

Neregula reţinută, respectiv neîntrunirea punctajului necesar de 81 de puncte ca urmare a reducerii numărului de parteneri în cadrul proiectului  de la 15 la 14, nu se confirmă, UAT Mangalia fiind legal partener în cadrul proiectului aşa cum s-a demonstrat mai sus.

Pârâta face confuzie între reducerea numărului de parteneri ca urmare a înlăturării sau retragerii unuia şi imposibilitatea de implementare a proiectului la unul dintre parteneri, ori pune, în mod nejustificat, un semn de egalitate între cele două situaţii.

Astfel, în primul caz se pune problema neîndeplinirii condiţiilor pentru acordarea finanţării şi a stabilirii unei corecţii financiare -  aşa cum s-a arătat, situaţia nu se regăseşte în speţă.

În cel de-al doilea caz, răspunderea pentru depăşirea termenului de implementare (fie a Consiliului Judeţean Constanţa, fie a partenerului UAT) - potrivit contractului de finanţare nr. [...]/321/04.02.2014 şi actelor adiţionale la acesta, proiectul trebuia implementat până la 31.12.2015 -  se stabileşte în baza contractului de finanţare care prevede clauze specifice atât pentru răspunderea solidară cât şi pentru răspunderea individuală.

Această din urmă situaţie se regăseşte în speţă, instanţa nefiind însă sesizată cu o acţiune întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.

3. Având în vedere înlăturarea aspectelor reţinute prin actele contestate, aspecte care au stat la baza stabilirii unei corecţii financiare egale cu finanţarea acordată, instanţa nu va mai analiza apărarea întemeiată pe lipsa unei proporţionalităţi între procentul în care proiectul nu a putut fi implementat şi stabilirea unei corecţii financiare egală cu întreaga finanţare acordată.

Pentru aceste considerente acţiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată, urmând a se restitui la bugetul Judeţului Constanţa suma plătită în temeiul actelor anulate.

În urma admiterii acţiunii, cererea de chemare în garanţie a Municipiului Mangalia a fost respinsă.

Pârâtul va fi obligat în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, instanţa luând în considerare că onorariul a privit atât susţinerea cererii principale, cât şi a celei de chemare în garanţie care a fost respinsă.