Plangere contraventionala

Constată că la data de 06.02.2017 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia, sub număr de dosar 153/310/2017, plângerea contravenţională formulată de C.S.R., având CNP, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Tănase Elena Loredana, cu sediul în mun. Ploieşti, str. Văleni nr. 1-3, bl. 33IK, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova, prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria PPHX nr.166387/30.01.2017, exonerarea sa de la plata amenzii aplicate şi înlăturarea sancţiunii complementare; în subsidiar, s-a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.

În fapt, petentul a arătat că la data de 30.01.2017 a fost sancţionat contravenţional cu sancţiunea principala a amenzii în cuantum de 500 lei şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, pe o perioada de 30 zile, conform art. 100, alin. 3, pct. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, pentru fapta contravenţională prevăzută de art. 120, alin. l lit. i din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice pentru că în timp ce se afla la volanul autoutilitarei cu număr de înmatriculare AR - 02-BPS şi se deplasa pe raza oraşului Sinaia, în direcţia Ploieşti – Braşov, ar fi depăşit axul drumului delimitat prin linie continuă în vederea efectuării unei depăşiri.

Petentul a mai arătat că situaţia prezentată de agentul constatator nu este reală deoarece el se deplasa pe banda a doua de mers, în zonă fiind două benzi pe sens, timp în care autocamionul ce se deplasa pe prima banda paralelă cu autoutilitara condusă de el a efectuat o manevră spre stânga de evitare a unei porţiuni de zăpada – gheaţă..

S-a mai arătat de către petent că în acel moment a pătruns pe banda sa şi a fost nevoit să facă o manevră de mişcare puţin către axul drumului, pentru a evita impactul cu acesta.

A precizat petentul că nu a depăşit decât cu 20 de cm axul drumului şi decât pentru o porţiune foarte mică, respectiv 10 m şi din motivul arătat, deoarece ulterior autocamionul aflat pe prima bandă s-a redresat. În acel moment venea din sens opus autospeciala intimatei, care a observat situaţia şi efectuând o manevra de întoarcere în sens opus şi călcând linia continuă a venit după el şi l-a oprit.

În continuare, petentul a arătat că i-a explicat agentului de poliţie toate aspectele anterior relatate şi i-a solicitat să facă menţiunile cu privire la situaţia reală, să indice un martor care să confirme situaţia, deoarece oprise şi autoturismul din spatele său, dar acesta a refuzat. Mai mult decât atât, pentru că este şofer de profesie i-a solicitat dovada pentru a conduce, iar agentul de poliţie i-a spus că dacă nu semnează nu va primi procesul-verbal pentru a-l putea contesta.

Astfel, a crezut cele relatate şi a semnat procesul-verbal, deşi s-a opus.

Petentul a susţinut că motivele de contestaţie vizează numai motivele de netemeinicie arătate anterior, sub aspectul legalităţii fiind legal întocmit.

Faţă de considerentele expuse, s-a solicitat admiterea plângerii contravenţionale să se anuleze procesul-verbal atacat, cu consecinţa exonerării de plata amenzii aplicate şi înlăturarea sancţiunii complementare. În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea amenzii cu avertismentul.

În dovedirea susţinerilor, s-au solicitat probele cu înscrisuri şi un martor, respectiv conducătorul auto căruia în data de 30.01.2017 i-a fost intocmit următorul proces-verbal şi care se afla în spatele său la momentul săvârşirii presupusei contravenţii, urmând să se emită o adresă către intimat, pentru a indica numele şi adresa acestuia.

În drept, plângerea s-a întemeiat pe prevederile O.G. nr. 2/2001.

Prin rezoluţia din data de 16.02.2017, instanţa a dispus comunicarea plângerii contravenţionale şi a actelor anexă către intimat pentru a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare.

La data de 13.03.2017, intimatul a depus întâmpinare, prin care a arătat în fapt că la data de 30.01.2017, în mod temeinic şi legal, petentul a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. nr.195/20021, întrucât, la acea dată, în jurul orei 19:24 a condus auto marca Citroen cu numărul de înmatriculare AR-02-BPS pe DN 1 E60, din direcţia Ploieşti către Braşov, iar la km 120 + 600 de metri, a efectuat neregulamentar depăşirea autoturismului care circula în faţa sa încălcând marcajul longitudinal continuu, circulând în totalitate pe sensul opus de mers.

Intimatul a solicitat să se observe că faptele pentru care petentul a fost sancţionat contravenţional au fost constatate personal de agentul de poliţie, în condiţiile art. 109 alin. 1 din O.U.G.  nr. 195/2002, astfel încât procesul-verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumţia de temeinicie.

S-a arătat totodată, că temeinicia celor reţinute prin procesul-verbal rezultă şi din aceea că poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii de stat iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliţie) consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realităţii, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menţionării intenţionate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale agentul este expus unor sancţiuni de natură disciplinară şi/sau penală.

De asemenea, s-a arătat că conducătorii auto au obligaţia de a respecta întocmai dispoziţiile legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice. Prin O.U.G. nr. 195/2002 legiuitorul a urmărit acordarea unui grad de protecţie ridicat tuturor participanţilor la trafic (conducători auto sau pietoni), având în vedere consecinţele negative care se pot produce în urma săvârşirii unor încălcări ale regulilor de circulaţie (pagube materiale, vătămarea integrităţii corporale). Fapta petentului este de natură să aducă atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulaţiei rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al cărei scop enunţat în art. 1, alin. 2 este de a asigura desfăşurarea fluent şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi de a ocroti viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile şi interesele legitime ale acestora.

Astfel, efectuarea depăşirii într-o zonă în care efectuarea acestei manevre este interzisă nu este o faptă care să denote un grad de pericol social scăzut ci, dimpotrivă, efectuarea manevrei putea pune în pericol grav siguranţa circulaţiei pe segmentul de drum respectiv. Pericolul faptei rezultă chiar din materialitatea ei, fiind o faptă de pericol, iar nu de rezultat pentru a produce un prejudiciu material.

S-a mai solicitat să se aibă în vedere că petentul admite că a depăşit axul drumului.

În raport de cele învederate, intimatul apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de natură contravenţională reţinute în sarcina contravenientului, sancţiunea aplicată fiind legală şi temeinică, solicitând respingerea plângerii contravenţionale ca

În dovedirea susţinerilor, s-a solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexat raportul agentului constatator şi xerocopia procesului-verbal contestat şi un martor pe care petentul nu l-a prezentat., cu toate că intimata a dat datele cerute de instanţă , şi din mai 2017 până în octombrie 2017 , petentul putea  depune diligenţe în acest sens.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:

 La data de 30.01.2017  orele 19.28, în localitatea Sinaia s-a încheiat împotriva petentului Procesul Verbal de contravenţie seria PPHX nr. 166387 , de către agentul constatator Dobre Sorin din cadrul intimatei.

În procesul verbal se reţine ca petentul  la data de 30.01.2017 jurul orei 19:24 a condus auto marca Citroen cu numărul de înmatriculare AR-02-BPS pe DN 1 E60, din direcţia Ploieşti către Braşov, iar la km 120 + 600 de metri, a efectuat neregulamentar depăşirea autoturismului care circula în faţa sa încălcând marcajul longitudinal continuu, circulând în totalitate pe sensul opus de mers.

Constatând săvârşirea faptei contravenţionale s-a încheiat împotriva petentului procesul verbal de contravenţie de mai sus conform art. 100, alin. 3, pct. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, pentru fapta contravenţională prevăzută de art. 120, alin. l lit. i din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 petentul primind amendă în sumă de 500 lei şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, pe o perioada de 30 zile, conform art. 100, alin. 3, pct. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată,.

Luând spre soluţionare plângerea de faţă, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, petentul nereuşind să dovedească că, la data de data de 30.01.2017, orele 19.24, nu a săvârşit fapta contravenţională, petentul semnând procesul verbal de contravenţie, fără a formula  obiecţiuni.

Instanţa, verificând, în conformitate cu  dispoziţiile art. 34 alin. 2 din OG 2/2001, legalitatea procesului verbal de contravenţie reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

 Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenţie instanţa reţine că deşi OG 2/2001, nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei din studierea textului art. 34 din acest act normativ rezultă că procesul verbal de contravenţie face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept, până la proba contrarie.

 Din analiza întregului material probator aflat la dosarul cauzei, rezultă că procesul verbal de contravenţie s-a întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond cerute de art. 16 şi art. 17 din OG 2 / 2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, sub sancţiunea nulităţii, fapta petentului a fost săvârşită cu vinovăţie, sancţiunea aplicata este temeinica, în limitele stabilite de lege şi proporţionale cu gradul pericolului social creat.

În privinţa prezumţiei de nevinovăţie in procedura contravenţionala, garanţie fundamentala conferita prin art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea E.D.O .a elaborat o bogata jurisprudenţa stabilind ca aceasta prezumţie impune ca instanţele sa nu pornească de la premisa ca cel trimis in judecata a comis actul incriminat, ca sarcina probei revine acuzării, îndoiala fiind in beneficiul acuzatului (in dubio pro reo).

Curtea a stabilit ca aceasta prezumţie nu este absoluta, in fiecare sistem de drept  fiind operante prezumţii de drept sau de fapt, iar Convenţia nu le interzice in principiu atât timp cat statele respecta anumite limite si nu încalcă drepturile apărării.

OG 2/2001 nu conţine dispoziţii referitoare la forţa probanta a procesului verbal de constatare a contravenţiei, insa fiind vorba de un act administrativ, se aplica principiile generale din dreptul administrativ privind prezumţia de legalitate.

Întrucât art. 47 din OG 2/2001 dispune ca procedura de judecata prevăzuta de acest act normativ se completează cu dispoziţiile Codului de procedura civila, se vor aplica regulile procesului civil privind admisibilitatea, administrarea si aprecierea probelor si având in vedere caracterul mixt al probelor, sunt aplicabile dispoziţiile procedurii civile cat si cele ale dreptului civil.

  Din aceasta perspectiva in materie contravenţionala, ii revine petentului obligaţia de a propune probe si a aduce probe care sa dovedească contrariul celor reţinute in actul sancţionator.

  În cauza Salabiaku împotriva Franţei, precum si în cauza Janosevic împotriva Suediei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit sub aspectul sarcinii probei, ca paragraful 2 nu interzice existenta unor prezumţii de fapt sau de drept, insa, prin reglementarea acestora, statele membre trebuie sa respecte cerinţa proporţionalităţii intre mijloacele folosite si scopul legitim urmărit.De exemplu, în cauza Blum împotriva Austriei, din 3.02.2005, reclamantul a invocat încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prin inversarea sarcinii probei in fata autoritarii jurisdicţionale administrative.

  Autoritatea administrativa l-a invitat pe petent sa dovedească contrariul celor reţinute de Inspectoratul de Munca in situaţia in care petentul a fost sancţionat întrucât la ferma sa lucra ilegal un muncitor străin, fără permis de munca si audierea acestuia nu a  fost posibila.

  Curtea a apreciat ca autorităţile austriece au decis in baza probelor administrate de parţi in fata lor, acţionând in limitele art. 6 paragraful 2 din Convenţie.

Curtea a stabilit ca, existând un raport de proporţionalitate între scopul urmărit prin instituirea prezumţiei si mijloacele utilizate, nu s-a încălcat art. 6 din Convenţie.

  Din toate acestea se desprinde concluzia ca prezumţia de legalitate de care se bucura in sistemul nostru de drept, procesul verbal de constatare a contravenţiilor nu este contrara dispoziţiilor art. 6 paragraful 2 si trebuie sa se facă de către instanţe o analiza de la caz la caz, daca aceasta prezumţie aduce sau nu atingere principiului proporţionalităţii intre scopul urmărit si mijloacele utilizate, mai ales in ceea ce priveşte dreptul la apărare al petentului.

In cauza de fata in faza de judecare a plângerii contravenţionale, petentul a avut ocazia sa dovedească netemeinicia procesului verbal de contravenţie, dar nu a administrat probe în apărarea sa, nu a depus inscrisuri prin care sa dovedească contrariul celor consemnate în actul sancţionator si s-a mărginit sa susţină în scria doar, cele relatate de acesta în plângerea contravenţională. 

  Faţă de cele de mai sus, instanţa va respinge plângerea petentului, ca neîntemeiată şi va menţine procesul verbal atacat. 

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate

Domenii speta

Spete similare