Contestaţie la titlu - cerere de lămurire a înţelesului şi întinderii aplicării titlului executoriu în sensul includerii creşterilor salariale de 18% prevăzute de o.u.g. nr. 10/2017 în indemnizaţia de încadrare lunară. Soluţie.

Rezumat:

Contestaţia la titlu poate fi primită în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau este echivoc, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situaţia lămurită definitiv, cu putere de lucru judecat, prin acest mijloc procedural neputând fi invocate motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuţie în faţa instanţei legalitatea şi temeinicia titlului executoriu, deoarece, în acest mod, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat (în acest sens, vezi si Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II a civilă, decizia nr. 355/4.02.2015).

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată la nr. 77.../99/2016, contestatoarele (......) au formulat în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel X., Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, contestaţie la titlu, solicitând lămurirea înţelesului şi întinderii aplicării titlului executoriu - sentinţa civilă nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 7289/99/2007, în sensul că: tranşele de indexare menţionate în această decizie au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de încadrare lunară, fiind datorate lună de lună, iar aceste tranşe de indexare se datorează după cum urmează: 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007, în raport cu luna martie 2007 şi de 11% începând cu data de 01.10.2007, în raport cu luna septembrie 2007 şi până la înlăturarea discriminării, discriminare care nu a fost înlăturată până în prezent, ca urmare a neincluderii creşterilor salariate de 5%, 2% şi 11% în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară sau a reglementării acestui aspect printr-o lege de salarizare, care să fie aplicată în mod uniform tuturor magistraţilor.

În motivarea cererii, contestatoarele au arătat următoarele:

Contrar hotărârii judecătoreşti menţionate şi prevederilor OUG nr. 10/2007, creşterile salariale de 18% nu au fost incluse în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a drepturilor salariale, ci au fost acordate ca şi sporuri şi doar o scurtă perioadă de timp.

Astfel, modalitatea de punere în executare a titlului executoriu este profund eronată şi a creat prejudicii considerabile şi permanente, iar pe de altă parte, a determinat ca litigiul în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, irevocabilă prin Decizia civilă nr 158 din 25.03.2008 a Curţii de Apel Iaşi, să fie lipsit de finalitate, contrar art.6 paragr. l din CEDO.

Potrivit art. 3 lit. c din Legea 330 /2009, „sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter general sau special, precum şi a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau "în indemnizaţia lunară de încadrare."

Din dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea 330/2009 şi art. 30 alin. (5) din Legea 330/2009 rezultă că aceste creşteri salariale, de 5%, 2 % şi 11%, ar fi trebuit să fie incluse în indemnizaţia de bază şi să fie plătite de ordonatorul de credite şi în luna decembrie 2009, conform sentinţei civile nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi, irevocabilă prin Decizia civilă nr 158 din 25.03.2008 a Curţii de Apel Iaşi, pentru a fi luate în calcul în indemnizaţia de încadrare lunară brută şi pentru luna ianuarie 2010, aşa cum se menţionează în Legea-cadru nr. 330/2009.

Prin Decizia nr. 23 din 29.06.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi a prevederilor art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din H.G. nr. 1275/2005 (forma în vigoare la data de 15 octombrie 2010), în sensul că drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5%, 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 se încadrează în sintagma de „indemnizaţie avută" şi trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor.

Cu privire la cererea de lămurire a înţelesului şi întinderii dispozitivului, conform legilor de salarizare a magistraţilor, aşa cum s-au succedat ele în timp, precum şi actualului act normativ, O.U.G. nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, indemnizaţia de încadrare a judecătorilor este rezultanta valorii de referinţă sectorială înmulţită cu coeficientul de multiplicare. De vreme ce coeficientul de multiplicare variază în funcţie de nivelul instanţei la care funcţionează magistratul, iar valoarea de referinţă sectorială rămâne constantă, conform anexei la O.U.G. nr. 27/2006, este evident faptul că procentele prevăzute de art. l din O.U.G. nr. 10/2007 cu titlul de creşteri salariale se aplică la valoarea de referinţă sectorială. Odată acordată o creştere salarială, aceasta rămâne inclusă în valoarea de referinţă sectorială. Că este aşa, rezultă şi din prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2008, în care se arată că „valoarea de referinţă sectorială (...) se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007, iar începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectorială este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008”.

În considerentele sentinţei civile nr. 116/30.01.2008, Tribunalul Iaşi a menţionat - la fila 4 alin. (l) - că O.G. nr. 10/2007 a prevăzut creşteri salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului din sectorul bugetar şi celui care ocupă funcţii de demnitate publică şi că, potrivit art. 1 din acest act normativ, „salariile de bază ale categoriilor menţionate se majorează în trei etape", însă din dispozitivul acestei sentinţe nu rezultă cu claritate că aceste creşteri 5% începând cu data de 01.01.2007 faţă de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 faţă de nivelul din luna martie 2007 şi de 11% începând cu data de 01.10.2007 faţă de nivelul din luna septembrie 2007 se plătesc prin includerea în salariile de bază ale reclamanţilor.

Cu privire la momentul până la care se datorează creşterile salariale, Tribunalul Iaşi a menţionat - la fila 2 alin. (l) - că aceste creşteri salariale au fost solicitate până la înlăturarea discriminării, iar la fila 4 alin. (3) - 6 a argumentat existenţa discriminării prin neaplicarea prevederilor O.G. nr 10/2007, motiv pentru care a şi admis acţiunea, însă dispozitivul sentinţei este neclar şi nu poate fi adus la îndeplinire deoarece nu se precizează, fără echivoc, momentul până la care pârâţii trebuie să plătească aceste creşteri salariale (aşa cum, de altfel, s-a prevăzut şi momentul de la care se datorează fiecare dintre creşterile salariale de 5%, 2%, 11%).

În acest sens, arătă că sunt colegi judecători şi procurori din cadrul inspecţiei judiciare, dar şi de la instanţe judecătoreşti din ţară (Tribunalul Călăraşi) care beneficiază actualmente de introducerea în nivelul de salarizare a sporului de 18 %, constând în creşteri salariale prevăzute şi acordate conform O.G. nr. 10 din 31.01.2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda pe anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aşa după cum rezultă din adresa Inspecţiei Judiciare nr. 33.../2015, cât şi din ordinele de salarizare nr. 1561, 1562 şi 1563 din data de 07.05.2015 emise de Ministrul Justiţiei unor judecători din raza Curţii de Apel Bucureşti (Tribunalul Călăraşi).

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 399 și art. 400 alin. (2) Cod procedură civilă.

Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare şi a susţinut că solicitarea reclamantelor de a li se recunoaşte anumite componente salariale la acest moment, pe calea unei cereri de lămurire/contestaţie la titlu prin care se solicită lămurirea înţelesului şi întinderii a dispozitivului Sentinţei civile nr. 116/2008, pronunţată de Tribunalul Iaşi este inadmisibilă, întrucât ulterior pronunţării sentinţei în discuţie au fost adoptate o serie de acte normative în materia salarizării personalului bugetar, care au condus la reîncadrarea personalului începând cu 01 ianuarie 2010 în temeiul Legii-cadru nr. 330/2009, respectiv începând cu 01 ianuarie 2011 în temeiul Legii-cadru nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010, în cazul în care reclamantele erau nemulţumite de stabilirea drepturilor salariale în intervalele de referinţă, trebuiau să conteste actele administrative respective în termenele prevăzute de lege.

Astfel, drepturile salariale ale reclamantelor au fost stabilite prin acte administrative individuale, respectiv prin ordine de salarizare individuale emise de Ministrul Justiţiei, pentru care legile de salarizare au prevăzut proceduri speciale şi termene expres de contestare. Prin formularea prezentei cereri, reclamantele, care nu au înţeles să conteste ordinele de salarizare, nu au făcut altceva decât să eludeze dispoziţiile legii.

Ceea ce este cel mai important este că o asemenea lămurire nu poate fi raportată decât la pretenţiile formulate în litigiul iniţial, precum şi la situaţia de fapt şi de drept avută în vedere de instanţă la momentul pronunţării soluţiei, fiind inadmisibilă o explicitare în sensul recunoaşterii la acest moment a unor pretenţii ulterioare şi subsecvente, născute sub imperiul unor legi noi. Aşadar, întrucât noile dispoziţii de salarizare nu existau şi nu puteau fi avute în vedere de instanţa care a pronunţat soluţia iniţială, orice pretenţii ulterioare puteau fi valorificate pe calea unui nou litigiu, în cadrul căruia instanţa competentă să le aprecieze prin prisma legilor aplicabile la acest moment.

Mai mult, această procedură este pusă la dispoziţia părţii interesate şi folosită numai atunci când există contradicţii în cadrul dispozitivului, când acesta nu cuprinde date care să permită executarea hotărârii, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, titlul executoriu fiind executat de bună voie de părţi, fără impedimente la executare.

Ulterior pronunţării Sentinţei civile nr. 116/2008 au fost adoptate o serie de acte normative în materia salarizării personalului bugetar, care au condus la reîncadrarea personalului începând cu 01 ianuarie 2010 în temeiul Legii-cadru nr. 330/2009, respectiv începând cu 01 ianuarie 2011 în temeiul Legii-cadru nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010, iar în cazul în care reclamantele erau nemulţumite de stabilirea drepturilor salariale în intervalele de referinţă, trebuiau să conteste actele administrative respective în termenele prevăzute de lege, iar nu după 9 ani de la pronunţarea titlului executoriu menţionat.

Cât priveşte sentinţa mai sus arătată arată că, întrucât prin dispozitivul acesteia s-au acordat drepturi băneşti, executarea s-a realizat în totalitate, în conformitate cu prevederile actelor normative referitoare la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul bugetar. Faptul că reclamantelor li  s-au acordat anterior, prin hotărâre judecătorească, majorările salariale de 5%, 2% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, nu prezintă relevantă în cauză, întrucât aceste sume nu se iau în calcul la stabilirea salariilor magistraţilor după intrarea în vigoare a Legii unitare a salarizării, nr. 330/2009, nefiind drepturi recunoscute şi ocrotite de lege acestei categorii profesionale.

Invocă decizia nr. 25/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, examinând recursul în interesul legii cu privire la solicitarea magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevăzute de O.U.G. nr. 10/2007, a stabilit că aceştia nu pot beneficia de drepturile acestui act normativ.

Intimata Curtea de Apel X. a formulat întâmpinare şi a susţinut următoarele:

Din interpretarea art. 399 şi 400 Cod procedură civilă 1865 rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că o contestaţie la titlu poate fi formulată doar în cadrul procedurii de executare silită, când se solicită lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.

La aceeaşi concluzie se ajunge şi din interpretarea dispoziţiilor legale similare din actualul Cod de procedură civilă (art. 712 şi art. 714).

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat, în cuprinsul Deciziei nr. 1493 din 18 februarie 2011 pronunţată în recurs de Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, că lămurirea înţelesului, a întinderii sau a aplicării dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti poate fi realizată în egală măsură, pe două căi procesuale: cea prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă (lămurirea hotărârii) respectiv cea descrisă de art. 399 alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă (contestaţia la executare), însă nu există o opţiune a părţilor între cele două căi procesuale, exerciţiul dreptului la acţiune fiind subordonat unei limitări de ordin temporal, şi anume începerea executării silite. Astfel, poate fi declanşată procedura lămuririi hotărârii judecătoreşti oricând până la momentul iniţierii executării, însă, după această dată, este posibilă doar contestaţia la titlu, în caz contrar, dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la contestaţia la executare neavând aplicabilitate, ceea ce nu poate fi acceptat. În acest sens, este lipsită de relevanţă finalizarea executării până la soluţionarea contestaţiei, fiind suficient faptul că această contestaţie a fost formulată anterior finalizării. În prezenta cauză, nu este vorba despre o procedură de executare silită aflată în curs de desfăşurare, contestaţia la titlu fiind, pe cale de consecinţă, inadmisibilă.

Pe fondul cererii se invocă dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi prevederile art. 3 din acelaşi act normativ.

Intimatul Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice X., a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, susţinând că executarea silită s-a încheiat la data promovării cererii ce face obiectul prezentei cauze, în sensul că sentinţa civilă nr. 510/04.04.2008 a fost pusă în executare, iar termenul de prescripţie a dreptului de a executarea silită a sentinţei civile nr. 510/04.04.2008 este depăşit, context în care acţiunea apare ca tardiv formulată.

Legiuitorul nu prevede un termen fix înăuntrul căruia se poate introduce contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, însă impune ca aceasta să fie formulată până la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, adică în tot timpul cât ţine executarea silită, până la ultimul act de executare sau până la împlinirea acestui termen de prescripţie, aşa cum este prevăzut la art. 405 Vechiul Cod de procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 401 alin. (1) ind. 1 şi ale art. 405, cererea promovată în prezenta cauză este tardiv formulată.

La data de 16.01.2017, A.A. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi contestaţie la titlu, solicitând lămurirea înţelesului şi întinderii aplicării titlului executoriu - sentinţa civilă nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 7289/99/2007, în sensul că: tranşele de indexare menţionate în această decizie au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de încadrare lunară, fiind datorate lună de lună, iar aceste tranşe de indexare se datorează, după cum urmează: 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007, în raport cu luna martie 2007 şi de 11% începând cu data de 01.10.2007, în raport cu luna septembrie 2007 şi până la înlăturarea discriminării, respectiv a includerii creşterilor salariate de 5%, 2% şi 11% în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară.

Prin sentinţa civilă nr. 416 din 2 martie 2017 Tribunalul Iaşi a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice X.; a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocata de intimaţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel X.; a admis contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, formulată de contestatoarele (.......), cu domiciliul procedural ales la Curtea de Apel X., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel X., Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice X. şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării; a admis cererea de intervenţie in nume propriu formulata de intervenienta A.A.; a lămurit înţelesul şi întinderea dispozitivului sentinţei civile nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi, în sensul că „încetarea discriminării”, până la care s-au acordat contestatorilor drepturile băneşti rezultate din aplicarea creşterilor salariale, în baza acestui titlu executoriu, este data de 31.12.2009.

Examinând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 137 Cod procedură civilă, excepţiile invocate instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 401 alin. (11) Cod procedură civilă, contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958 (în vigoare la data pronunţării sentinţei), dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu. Potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 71/2009, în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Prin urmare, faţă de aceste dispoziţii legale, executarea silită a sentinţei civile a Tribunalului Iaşi a fost suspendată potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 71/2009, nefiind prescris dreptul de a cere executarea silită.

Faţă de cele reţinute, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la titlu, invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice X.

Potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. (1) Cod procedură civilă, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811 Cod procedură civilă, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

Articolul invocat de contestatoare nu condiţionează admisibilitatea contestaţiei pentru lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu de existenţa unei executări silite aflate în curs de desfăşurare.

Decizia nr. 1493 din 18 februarie 2011 pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată de intimaţi, dispune care este calea pe care se poate solicita lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu în cazul în care există o executare silită în desfăşurare şi această cale este doar contestaţia la titlu, fiind exclusă calea prevăzută de art. 281 ind. 1 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de intimaţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 116/30.01.2008, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamantele (.....) în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel X., Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel X., Tribunalul X. să plătească reclamanţilor drepturile băneşti rezultate din aplicarea creşterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 şi de 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti dispuse prin sentinţă.

În ceea ce priveşte lămurirea dispozitivului în sensul dispoziţiilor art. 3 şi 30 din Legea nr. 330/2009, instanţa a reţinut că actul normativ invocat este ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi, neputând fi avut în vedere la pronunţarea acestei hotărâri.

Însă, în mod corect au susţinut contestatoarele că, prin cererea introductivă în dosarul nr. 72.../99/2007, s-a solicitat acordarea creşterilor salariale până la înlăturarea discriminării, iar în dispozitivul sentinţei civile nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi nu s-a menţionat data până la care pârâţii trebuie să plătească creşterile salariale de 5%, 2%, 11%.

În considerentele sentinţei civile contestate se arată că aceste creşteri salariale au fost prevăzute de O.G. nr. 10/2007 de a se acorda şi persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, printre care judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Procurorul General, adjunctul Procurorului General şi că de la aplicarea acestor prevederi au fost excluşi ceilalţi judecători aflaţi în situaţii comparabile. În sentinţa civilă nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi, instanţa a reţinut ca discriminatorie prevederea prin care se acordă creşteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar şi persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.

Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 330/2009: „(1)Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. (2) Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.

Faţă de aceste dispoziţii legale, ce stabilesc un sistem unitar de salarizare pentru tot personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, instanţa a reţinut că discriminarea a încetat la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, respectiv la data de 1 ianuarie 2010, nefiind întemeiate susţinerile potrivit cărora discriminarea nu a fost înlăturată sau aceasta ar înceta la momentul includerii creşterilor salariale în baza de calcul.

Pentru considerentele expuse, instanţa a reţinut că este întemeiata cererea contestatoarelor şi intervenientei privind stabilirea momentului până la care se datorează creşterile salariale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel intimata Curtea de Apel X. prin reprezentant legal, reclamantele şi intervenienta în nume propriu A.A.

În motivarea recursului, intimata Curtea de Apel X. a criticat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii contestaţiilor la titlu, pe care a invocat-o prin întâmpinare la instanţa de fond în raport de dispoziţiile art. 399 – 400 Cod procedură civilă, cu referire şi la deciziile nr. 1493/18.02.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală şi nr. 3151/9.10.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II a civilă.

În drept, intimata a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă.

Prin recursul declarat, reclamantele au criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor, cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, reclamantele au arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv că instanţa de fond nu a cercetat multitudinea de apărări pe care le-au formulat cu privire la momentul încetării discriminării, respectiv cel al emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4680/C din 21.12.2016 şi cu privire la necesitatea ca tranşele de indexare menţionate să fie incluse în indemnizaţia de încadrare lunară, fiind datorate lună de lună.

În ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, reclamantele au arătat că în mod greşit tribunalul a apreciat că de la momentul apariţiei Legii nr. 330/2009 a fost înlăturată discriminarea. În cazul lor, această lege nu are cum să înlăture discriminarea câtă vreme drepturile ce le-au fost recunoscute conform sentinţei civile nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi nu au fost incluse în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a drepturilor salariale, ci le-au fost acordate ca şi sporuri şi doar o scurtă perioadă de timp. Drept urmare, aceste drepturi nu au fost considerate de angajator ca fiind parte din bază, nefiind preluate în baza de calcul nici în temeiul Legii nr. 330/2009 şi nici a legilor ulterioare de salarizare. Acest aspect este pe deplin dovedit prin chiar emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4680/C din 21.12.2016. Practic, procedând la emiterea acestui ordin, Ministrul Justiţiei a recunoscut existenţa discriminării salariale şi a procedat la înlăturarea acesteia.

La rândul său, intervenienta în interes propriu A.A. a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor a arătat că sentinţa recurată este nelegală întrucât instanţa, deşi admite cererea de lămurire a înţelesului dispozitivului sentinţei civile nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi, omite a se pronunţa asupra cererii de lămurire şi explicitare a titlului sus menţionat în legătură cu modalitatea de acordare a majorărilor/indexărilor legale recunoscute prin hotărârea irevocabilă.

Sentinţa a cărei lămurire a solicitat-o este dată în temeiul O.G. nr. 10/2007 care stabileşte aplicarea unor creşteri procentuale ale salariilor de bază în 3 etape expres menţionate de actul normativ şi stipulate în cuprinsul dispozitivului titlului executoriu. Astfel, dispozitivul sentinţei civile nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi deşi obligă la acordarea tranşelor lunare de indexare a valorii de referinţă sectorială, în funcţie de care se stabileşte salariul de bază/indemnizaţia de bază a ei, dispozitivul nu explicitează faptul că, potrivit actului normativ prin care au fost acordate creşterile salariale, acestea sunt noile valori rezultate pentru viitor, de la data aplicării respectivei ordonanţe.

Referirea, din cuprinsul contestaţiei la titlu, la dispoziţiile Legii nr. 330/2009 a fost realizată în scopul justificării interesului în clarificarea înţelesului titlului executoriu sus menţionat, întrucât includerea majorărilor/indexărilor recunoscute în salariul de bază, inclusiv pe luna decembrie 2009 se răsfrânge asupra drepturilor sale şi a celorlalţi creditori c-contestatori reglementate prin legile de salarizare subsecvente.

Or, este de principiu că, odată acordată creşterea salarială, care rezultă din raportarea la o anumită valoare de referinţă, aceasta rămâne cuprinsă în baza de calcul în funcţie de care se vor stabili drepturile viitoare, fiind astfel necesară clarificarea şi lămurirea dispozitivului solicitat.

Cu privire la prezenta cerere, invocă şi aplicabilitatea, mutatis mutandis, a raţionamentului dezvoltat în Decizia nr. 23 din 29.06.2015, în cuprinsul căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi a prevederilor art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din H.G. nr. 1275/2005 (forma în vigoare la data de 15 octombrie 2010), în sensul că drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5%, 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 se încadrează în sintagma de „indemnizaţie avută" şi trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor.

Or, având în vedere interpretarea obligatorie dată de instanţa supremă în legătură cu regimul juridic al majorărilor salariale, în sensul că „majorările au fost incluse în salariul de bază şi sunt drepturi câştigate … existând definitiv şi permanent, lună de lună" şi, având în vedere şi faptul că în considerentele sentinţei civile nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi instanţa a argumentat - fila 4 paragraf. I şi 2 - faptul că „salariile de bază ale categoriilor, menţionate se majorează în trei etape", solicită să se observe că se impune a se explicita dispozitivului titlului executoriu în sensul că tranşele de indexare menţionate în sentinţa civilă nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de încadrare lunară.

Hotărârea recurată este nelegală şi din perspectiva modului în care instanţa, în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 281 ind. 1 Cod procedură civilă, lămureşte înţelesul dispozitivului cu privire la sintagma „încetarea discriminării", apreciind că înţelesul acestei menţiuni este acela „până la care s-au acordat contestatorilor drepturile băneşti rezultate din aplicarea creşterilor salariale, în baza acestui titlu executoriu, este data de 31.12.2009".

Dispozitivul sentinţei civile nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. 7289/99/2007 nu cuprinde sintagma „încetarea discriminării" şi, prin urmare, instanţa a procedat nelegal la „interpretarea şi lămurirea" unei menţiuni pe care dispozitivul titlului executoriu nu o cuprinde, denaturând în mod nepermis soluţionarea pretenţiilor reclamanţilor ce a fost realizată cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa a cărei lămurire se solicită.

Regimul juridic al drepturilor invocate potrivit titlului executoriu este reglementat de Ordonanţa nr. 10/2007, privind creşterile salariale ce se vor acorda în 2007 personalului bugetar salarizat, aprobată prin Legea nr. 231/2007, în sensul că acestea reprezintă majorări incluse în salariile de bază în trei etapei aşa cum sunt descrise în conţinutul actului normativ şi recunoscute în dispozitivul hotărârii a cărei lămurire se solicită, fără a exista în lege sau în sentinţa respectivă o dată limită până la care se aplică aceste majorări salariale.

Cum aceste creşteri salariale nu au fost efectiv incluse în salariile de bază ale magistraţilor în conformitate cu menţiunile din cuprinsul prezentului titlu executoriu, decât abia cu data de 01 august 2016 (în pofida faptului că în situaţia altor magistraţi aceste creşteri salariale au fost incluse în salariul de bază al acestora astfel cum o atestă adresele nr. 35/IP/07.11.2016 a Curţii de Apel Cluj şi nr. 4910/IJ/71P/2016 a Inspecţiei Judiciare - anexate prezentei) solicită să se constate ca fiind întemeiată solicitarea în sensul de ,,a se dispune lămurirea dispozitivul titlului executoriu în legătură cu momentul până la care se datorează respectivele creşteri salariale, respectiv că acestea sunt datorate până la executarea efectivă a menţiunilor din cuprinsul titlului executoriu, respectiv al emiterii ordinelor de salarizare în sensul includerii creşterilor salariale recunoscute în baza de calcul şi nu cum eronat cum s-a stabilit prin sentinţa recurată.

Curtea de Apel X., prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare (filele 51 – 52), prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamante ca nefondat.

La rândul său, intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare (filele 55 – 56 dosar) prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamante, iar în ce priveşte recursul declarat de intervenientă, a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece se urmăreşte obţinerea unei soluţii în sensul extinderii momentului până la care se datorează indexările în discuţie, respectiv 1.08.2016, iar nu decembrie 2009, aşa cum s-a cerut iniţial, contrar dispoziţiilor art. 294 alin.1 şi 316 Cod procedură civilă.

Intimatul Ministerul Finanţelor Publice, prin reprezentanţi legali, a formulat întâmpinare (filele 58 – 59 dosar), prin care a solicitat admiterea recursului declarat de Curtea de Apel X., respectiv admiterea excepţiei inadmisibilităţii formulării contestaţiilor şi respingerii acestuia ca inadmisibil.

Prin Încheierea nr. 997/13.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă în dosar nr. 1349/1/2017, s-a dispus admiterea cererii de strămutare formulată de reclamante, în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Drept urmare, dosarul cauzei a fost înregistrat la această instanţă la data de 3.07.2017.

Fiind astfel învestită, Curtea examinând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamante, invocată de intimatul Ministerul Justiţiei (fila 55 dosar), conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea o constată întemeiată, urmând a o admite pentru considerentele ce succed:

În conformitate cu dispoziţiile art. 402 alin. (3) Cod procedură civilă, hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută, iar în speţă hotărârea ce constituie titlu executoriu a fost supusă căii de atac a recursului, ce a putut fi exercitată în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform dispoziţiilor art. 80 din Legea dialogului social, nr. 168/1999 (în vigoare la data pronunţării hotărârii ce constituie titlu executoriu).

În speţă, conform dovezilor ataşate dosarului de fond (filele 114 – 122), reclamantelor le-a fost comunicată sentinţa atacată la data de 24 martie 2017, respectiv 27 martie 2017 (pentru .......), iar recursul a fost depus la Tribunalul Iaşi la data de 13 aprilie 2017, cu depăşirea termenului prevăzut de lege, care s-a împlinit la 4 aprilie şi, respectiv, la 7 aprilie 2017.

Aşa fiind, instanţa urmează a respinge recursul declarat de reclamante ca fiind tardiv formulat.

În ce priveşte recursul declarat de Curtea de Apel X., prin reprezentant legal, Curtea reţine că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 399 – 400 Cod procedură civilă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. (1) Cod procedură civilă, „ … dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu …”, iar potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (2) Cod procedură civilă”contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 401 alin. (11) Cod procedură civilă, „contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită”.

Cum corect a sesizat prima instanţă, dispoziţiile legale citate nu condiţionează admisibilitatea contestaţiei la titlu de existenţa unei executări silite aflate în curs de desfăşurare, ci prevăd că aceasta poate fi formulată oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Or, în speţă prima instanţă respingând, prin sentinţa atacată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la titlu, a reţinut că executarea silită a sentinţei Tribunalului Iaşi a fost suspendată potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 71/2009, nefiind prescris dreptul de a cere executarea silită, iar această dispoziţie a sentinţei a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind criticată în recurs.

Cele două decizii de speţă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocate de recurentă, nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie a instanţei.

Aşa fiind, Curtea va respinge acest recurs ca nefondat.

Examinând recursul declarat de intervenienta în nume propriu A.A., Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de intervenţie în interes propriu formulată în speţă (filele 41 – 44 dosar fond) recurenta a solicitat lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosar nr. 72.../99/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 158/25.03.2008 a Curţii de Apel Iaşi – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale (pronunţată în dosar nr. ...99/2007), în sensul că:

„- tranşele de indexare menţionate în această decizie au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de încadrare lunară, fiind datorate lună de lună;

- tranşele de indexare acordate sunt datorate astfel: 5% începând cu 01.01.2007 faţă de nivelul lunii decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007, faţă de nivelul lunii martie 2007 şi de 11% începând cu data de 01.10.2007, faţă de nivelul lunii septembrie 2007 şi până la înlăturarea discriminării, respectiv a includerii respectivelor creşteri salariale de 5%, 2% şi 11% în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară”.

Astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosar nr. 7289/99/2007 (ataşat prezentei cauze), reclamanţii, printre care şi intervenienta A.A., au solicitat obligarea pârâţilor Curtea de Apel X., Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice X. „la acordarea creşterii salariale de 5% începând cu data de 1.01.2007 faţă de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 1.04.2007 faţă de nivelul din luna martie 2007, de 11% începând cu data de 1.10.2007, faţă de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective şi până la înlăturarea discriminării”.

Potrivit dispozitivului sentinţei, acţiunea a fost admisă, iar pârâţii Curtea de Apel X. şi Ministerul Justiţiei au fost obligaţi „să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale determinate ca urmare a creşterilor salariale cu 5% începând cu data de 1.01.2007 faţă de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 1.04.2007 faţă de nivelul din luna martie 2007 şi cu 11% începând cu 1.10.2007 faţă de nivelul din luna septembrie 2007 cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective”.

Această sentinţă a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 158/25.03.2008 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosar nr. 72.../99/2007 ataşat prezentei cauze), prin care au fost respinse recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice X. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice. De menţionat că reclamanţii nu au formulat recurs.

Natura juridică a „diferenţelor de drepturi salariale” la plata cărora au fost obligaţi pârâţii Curtea de Apel X. şi Ministerul Justiţiei prin dispozitivul sentinţei civile nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi este cea de despăgubiri, în sensul dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aspect ce rezultă fără echivoc din considerentele deciziei civile nr. 158/25.03.2008 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale (pag. 14 decizie, fila 66 dosar 8946/99/2007 al Curţii de Apel Iaşi).

Astfel, instanţa de recurs a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din OG nr. 13772000, coroborate cu art. 269 din Codul muncii, motivând că „Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, instanţa va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art. 1 din OG nr. 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil opreşte instanţa să invoce lacuna legislativă (…) Întrucât acordarea de despăgubiri persoanelor discriminate şi restabilirea situaţiei anterioare sunt prerogativele acordate instanţelor judecătoreşti prin art. 27 din OG nr. 13772000, nu se poate reţine că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, nefiind astfel incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă”.

De altfel, reclamantele prin „precizări”-le depuse la judecata în fond (dosar nr. 72.../88/2007 – fila 37 – 39), au arătat că, prin discriminarea făcută de cei în culpă între ele şi magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Procurorul General al României şi adjuncţii săi şi judecătorii Curţii Constituţionale a României, ceilalţi demnitari aleşi sau numiţi, funcţionarii publici şi salariaţii contractuali ai statului, au fost prejudiciaţi cu sumele aferente creşterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi că „în baza art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (…) în toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanţă persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit, precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubiri fiind scutită de taxă judiciară de timbru”.

În contextul dat, nu se poate reţine opinia că instanţa de fond – Tribunalul Iaşi, la pronunţarea sentinţei civile ce constituie titlul executoriu a cărui lămurire se solicită prin contestaţia formulată în speţă, a avut în vedere obligarea pârâţilor Curtea de Apel X. şi Ministerul Justiţiei la includerea tranşelor de indexare menţionate în indemnizaţia de încadrare lunară a reclamanţilor, astfel încât lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu să se facă în sensul dorit, anume că aceste tranşe de indexare „au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de încadrare lunară, fiind datorate lună de lună”.

Dispozitivul titlului executoriu nu cuprinde nicio dispoziţie pentru viitor, cu excepţia celei privind actualizarea diferenţelor de drepturi salariale la care au fost obligaţi cei doi pârâţi în favoarea reclamanţilor cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective.

Prin contestaţia la titlu se contestă însuşi titlul executoriu, însă nu în privinţa validităţii lui în fond, ci doar a înţelesului, întinderii şi aplicării acestuia.

Prin urmare, acest tip de contestaţie poate viza doar măsurile luate, care se regăsesc în dispozitivul hotărârii, iar nu cereri de orice fel care au fost formulate dar au rămas nesoluţionate.

Pe de altă parte, pe calea acestui tip de contestaţie nu pot fi invocate chestiuni care au fost invocate şi tranşate în cursul procesului, întrucât soluţia contrară ar încălca, în mod evident, puterea de lucru judecat şi regulile imperative care guvernează regimul acesteia.

Scopul şi limitele contestaţiei la titlu se rezumă la lămurirea sau explicitarea necesară în legătură cu ceea ce s-a judecat şi se reflectă în dispozitivul titlului executoriu. Acest tip de acţiune nu poate viza ceea ce nu s-a soluţionat (omisiune care deschide alte mijloace de acţiune) şi nici ceea ce a fost invocat şi tranşat în orice fel, aspecte care intră în sfera puterii lucrului judecat.

Aşadar, contestaţia la titlu poate fi primită în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau este echivoc, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situaţia lămurită definitiv, cu putere de lucru judecat, prin acest mijloc procedural neputând fi invocate motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuţie în faţa instanţei legalitatea şi temeinicia titlului executoriu, deoarece, în acest mod, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat (în acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II a civilă, decizia nr. 355/4.02.2015).

Jurisprudenţa şi doctrina în materie au revelat, în mod constant, că o astfel de contestaţie poate viza „numai măsurile luate de instanţă şi cuprinse în dispozitivul hotărârii ce constituie titlu executoriu. Nu s-ar putea invoca pe această cale faptul că dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice care nu pot fi aduse la îndeplinire sau că instanţa nu a soluţionat unele capete de cerere formulate de părţi ori că există contradicţie între dispozitivul hotărârii şi considerentele acesteia”, pentru fiecare dintre aceste situaţii cei interesaţi având la îndemână alte mijloace procedurale, specifice (Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, G. Boroi, D. Rădescu, Ed. All, Bucureşti, 1994, p. 655; T.S., Secţia civilă, decizia nr. 699/1989; Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole, G. Boroi ş.a., Ed. Hamangiu, 2013, p. 205).

Or, în speţă dispozitivul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi este clar şi lipsit de echivoc, neputând fi lămurit în sensul solicitat de intervenientă.

Criticând soluţia primei instanţe sub aspectul lămuririi înţelesului dispozitivului titlului executoriu cu privire la sintagma „încetarea discriminării”, intervenienta însăşi a arătat (fila 13 – 14 dosar Curtea de Apel Iaşi) că „ …dispozitivul sentinţei civile nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosar nr. 7289/99/2007 nu cuprinde sintagma „încetarea discriminării” şi, prin urmare, instanţa a procedat nelegal la „interpretarea şi lămurirea” unei noţiuni pe care dispozitivul titlului executoriu nu o cuprinde, denaturând în mod nepermis soluţionarea pretenţiilor reclamanţilor ce a fost realizată cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa a cărei lămurire se solicită”.

Într-adevăr, dispozitivul hotărârii nu cuprinde o astfel de sintagmă, ci doar, cum s-a arătat în precedent, obligaţia, stabilită în sarcina pârâţilor Curtea de Apel X. şi Ministerul Justiţiei, de a plăti reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale determinate ca urmare a creşterilor salariale cu 5%, 2% şi 11%, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Cum prin cererea de investire a instanţei reclamanţii solicitaseră acordarea creşterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, „cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective şi până la înlăturarea discriminării”, iar dispozitivul sentinţei pronunţate nu cuprinde vreo menţiune privind plata pentru viitor, respectiv „până la înlăturarea discriminării” a diferenţelor de drepturi salariale, această omisiune nu poate fi rezolvată în cadrul contestaţiei la titlu pentru considerentele anterior expuse.

Tot astfel, recurenta arată că, întrucât aceste creşteri salariale nu au fost efectiv incluse în salariile de bază ale magistraţilor în conformitate cu menţiunile din cuprinsul titlului executoriu decât abia cu data de 01.08.2016, solicită a se dispune lămurirea dispozitivului titlului în legătură cu momentul până la care se datorează respectivele creşteri salariale, respectiv până la executarea efectivă a menţiunilor din cuprinsul titlului executoriu. Or, în mod evident, dispozitivul titlului executoriu în discuţie nu cuprinde nicio dispoziţie privind includerea creşterilor salariale în salariile de bază ale reclamanţilor, obligaţie care să fi fost stabilită în contradictoriu cu pârâţii.

Argumentele intervenientei din memoriul de recurs cu trimitere la dispoziţiile Legii nr. 330/2009 şi la Decizia nr. 23/29.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu sunt de natură a conduce la modificarea soluţiei atacate, actul normativ şi decizia menţionată fiind ulterioare titlului executoriu ce se cere a fi lămurit.

În fine, Curtea reţine că nu poate fi primită susţinerea intimatului Ministerul Justiţiei din întâmpinare (fila 55 – 56 dosar recurs), potrivit căreia recursul intervenientei ar fi inadmisibil în raport de dispoziţiile art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) Cod procedură civilă. Recursul intervenientei nu cuprinde cereri noi, în sensul art. 294 alin. (1) Cod procedură civilă – cu referire la momentul până la care se datorează creşterile salariale, prin cererea de intervenţie partea indicând (fila 41 dosar fond) acest moment ca fiind cel al „includerii respectivelor creşteri salariale (…) în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară”, iar nu decembrie 2009”. Pe de altă parte, formularea unei astfel de cereri în speţă nu ar fi atras respingerea recursului ca inadmisibil, ci ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare