Textul art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală (la care s-ar putea circumscrie unele dintre motivele invocate de petent) se referă la fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei. Acest caz de revizuire se referă la existenţa unor erori de fapt, erori puse în lumină ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări inexistente în materialul probator de la dosar. Prin urmare, acest caz de revizuire este dublu condiţionat:
- Trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei. Expresia fapte sau împrejurări semnifică probele propriu-zise. Astfel, constituie „fapte sau împrejurări” orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborarea cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii pronunţate.
- Faptele sau împrejurările respective trebuie să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal. Prin urmare, invocarea elementelor noi trebuie să conducă la o soluţie diametral opusă.
În speţă, instanţa constată că în cursul cercetărilor judecătoreşti efectuate revizuientul a fost prezent în faţa instanţelor de judecată și a fost asistat de apărători aleși/din oficiu. Acesta a recunoscut nuanțat faptele descrise în rechizitoriu, nu a contestat mijloacele de probă administrate în cauză și nici nu a solicitat administrarea de probe noi.
În prezenta cauză revizuientul nu a făcut dovada existenţei unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi care să conducă la pronunţarea unei hotărâri diametral opuse, precizând doar că tatăl persoanei vătămate este cel care a inițiat conflictul, provocându-l practic prin injuriile și amenințările adresate (cu martorii nou propuși dorind să dovedească tocmai această împrejurare).
Pe cale de consecință cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Constanța
Cerere de revizuire. Respingere. Solicitarea interpretării art. 31 Codul Muncii.
Curtea de Apel Oradea
Cerere de revizuire a unei hotărâri judecătorești. Condiții. Principiul securității raporturilor juridice
Curtea de Apel Galați
Revizuire. Cazul prevăzut de art. 322 alin. 1 punctul 2 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel Oradea
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza ii cod procedură civilă (înscris declarat fals). Data de la care curge termenul de 1 lună pentru exercitarea căii extraordinare de atac.
Curtea de Apel Alba Iulia
Cererea de revizuire admisibila în baza dispoziţiilor art.322 al.1 din Codul de procedură civilă si art.21 al.2 din Legea contenciosului administrativ. Obligarea pârâtelor la plata către reclamant a dobânzii legale stabilita de art.124 din Codul de proced