Litigiu de muncă. Hărţuire psihologică. Comportamentul necorespunzător trebuie să fie voluntar, cu excluderea unor acte/fapte accidentale şi neintenţionate.

Litigiu de muncă. Hărţuire psihologică. Comportamentul necorespunzător trebuie să fie voluntar, cu excluderea unor acte/fapte accidentale şi neintenţionate.

Art. 8 din Codul muncii, art. 4 lit. d 1 din Legea nr. 202/2002

Există hărţuire psihologică chiar dacă autorul hărţuirii nu a intenţionat ca prin acţiunile sale să discrediteze o altă persoană sau să îi afecteze în mod deliberat condiţiile de muncă. Este suficient ca acţiunile sale, săvârşite voluntar , nu accidental, să fi determinat obiectiv astfel de consecinţe.

Chiar dacă a fost remunerată potrivit contractului individual de muncă încheiat între părţi,apelantei-reclamante nu i s-a dat de către angajator posibilitatea de a îndeplini atribuţiile prevăzute în fişa postului, fapt de natură să afecteze demnitatea angajatei şi imaginea acesteia la locul de muncă, cu atât mai mult cu cât aceasta se presupunea că ocupă o funcţie de conducere, că ar trebui să reprezinte societatea în raporturile cu terţii, să  controleze actele îndeplinite de persoanele din subordine etc. Măsurile dispuse de angajator care au generat izolarea de colectiv a apelantei-reclamante, imposibilitatea de a mai avea raporturi cu clienţii societăţii, de a mai exercita un control asupra  subordonaţilor pe care teoretic trebuia să îi coordoneze, au fost de natură să o poziţioneze pe angajata –reclamantă într-o situaţie umilitoare, au creat un mediu ostil şi i-au produs o stare psihică negativă la locul de muncă.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia Nr.2681 din 2 mai 2017)

Prin cererea de apel  formulată în termen legal și motivată apelanta contestatoare R.C.E.  a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel, apelanta a arătat că, urmare a faptului că a refuzat să îşi prezinte demisia din funcţia de Director General Adjunct şi să elibereze postul pentru o terţă persoană, la cererea abuzivă şi expresă a directorului societăţii, d-l D. C., începând cu luna iulie 2014 a fost supusă unor tratamente anormale într-o relaţie de muncă, care se încadrează în noţiunea de hărţuire morală.

Subliniază că a fost supusă hărţuirii începând cu 11.07.2014 şi până la concedierea  sa pe motiv de reorganizare a societăţii, prin următoarele acte:

a) în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 07.07.2014 a fost iniţial revocată din funcţia de Director General Adjunct, pentru ca ulterior să se constate că, având contract individual de muncă, nu poate fi revocată în baza deciziei;

b) începând cu data de 11.07.2014, i s-a interzis să mai exercite orice sarcină de serviciu;

c) a fost izolată de ceilalţi colegi prin mutarea într-un birou izolat, la capătul coridorului, după WC-uri şi bucătăria comună, la capătul unui coridor lung de 7 metri;

d) în această perioadă a fost singurul salariat al Societăţii care a fost eliminat de pe site-ul de prezentare (în condiţiile în care îndeplinea funcţia de Director General Adjunct), fiind prezentaţi toţi salariaţii, cu excepţia secretarei şi a şoferului;

e) i s-a interzis să intre în camera de tranzacţionare, în condiţiile în care anterior funcţionase neîntrerupt în biroul traderilor, iar aceştia se aflau în subordinea sa în calitate de Director general adjunct;

f.) intimata  a făcut toate demersurile pentru a i se retrage toate acreditările, pentru a o izola profesional, alături de izolarea fizică;

g.) i s-a  interzis accesul la toate sistemele informatice ale societăţii, cu excepţia emailului, unde nu mai primea nicio corespondenţă având în vedere pe de o parte că nu i se mai trasau sarcini de serviciu, iar pe de altă parte faptul că numele şi adresa sa de email fuseseră eliminate de pe site-ul AFR.

Susţine apelanta că judecătorul fondului nu a analizat toate aceste fapte în ansamblul lor, în dinamica lor, ci le-a tratat separat, fiecare faptă în sine, fără să explice de ce fiecare dintre cele de mai sus au vizat-o numai pe C.R. , nu şi alţi colegi.

Subliniază că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală arătând că a fost supusă unei hărţuiri psihologice în sensul art. 4 lit. d din Legea 202/2002, în sensul că a existat un comportament necorespunzător din partea A.F.R. S.A..

A existat o perioadă suficient de lungă (timp de 15 - cincisprezece - luni) pentru a demonstra că aceste acţiuni nu sunt punctuale, ci dimpotrivă, au fost sistematice şi au urmărit un singur obiectiv: hărţuirea apelantei iar toate aceste fapte au adus atingere personalităţii şi demnităţii sale de om şi de salariat.

Apelanta arată că , în mod inexplicabil, instanţa de fond face abstracţie totală de fişa postului cu privire la atribuţiile  sale de serviciu şi face o confuzie inadmisibilă între atribuţiile de conducător şi cele din fişa postului.

Astfel, faţă de interzicerea accesului la sistemele informatice ale societăţii şi faţă de demersurile AFR, pe lângă autorităţile române, de a-i retrage licenţele de tranzacţionare şi de registru, instanţa de fond îşi însuşeşte punctul de vedere al AFR, făcând o "delimitare" între atribuţiile contractului individual de muncă şi atribuţiile mandatului de conducător.

Tribunalul a reţinut eronat că tranzacţiile efectuate de apelanta au fost făcute în afara atribuţiilor specifice funcţiei de Director General Adjunct exercitată în baza contractului de muncă, or aceasta contravine în mod fundamental atribuţiilor pe care le-a exercitat până în acel moment, cu atât mai mult cu cât ulterior AFR a angajat alte două persoane şi le-a autorizat, în condiţiile în care apelanta era deja angajată şi era deja autorizată.

Instanţa apreciază că aceste atribuţii ar fi fost exercitate în baza contractului de mandat, însă este contrazisă de chiar atribuţiile din contractul de mandat.

Aşadar retragerea licenţelor nu are nicio legătură cu mandatul de conducător al apelantei , care i-a fost retras prin Hotărârea CA nr. 127/07.07.2014 .

Reiterează faptul că atribuţiile  sale specifice funcţiei de Director General Adjunct au fost cele care i-au fost interzise a fi exercitate, şi nu atribuţiile de conducător .

Instanţa de fond nu reţine că revocarea din funcţia de Director General Adjunct nu este valabilă, apelanta nefiind DGA în sensul Legii nr. 31/1991 [mandat dat şi revocat], ci a deţinut funcţia de Director General Adjunct în baza contractului individual de muncă şi a fişei postului, parte integrantă a contractului individual de muncă, conform art. 17 alin. (3) lit. d) şi alin. (4) din Codul muncii.

Instanţa de fond omite inadmisibil să analizeze fişa postului, din care rezultă în mod clar atribuţiile specifice de reprezentare ale funcţiei de Director General Adjunct: Coordonarea întregii activităţi a societăţii ; Reprezentarea societăţii în raport cu terţii, având drept de primă semnătură pe toate contractele încheiate cu aceştia;Semnarea tuturor documentelor pe care le întocmeşte personalul sau care sunt întocmite de subordonaţii săi (un număr de 9 subordonaţi); Avizarea tuturor documentelor: contracte, corespondenţă, documente operative, situaţiile/lucrările curente sau periodice etc.) executate în cadrul societăţii, în conformitate cu normele/procedurile în vigoare şi atribuţiile de serviciu; Supervizarea departamentelor: back office, contabilitate, control intern, alte departamente.

Instanţa de fond nu a analizat şi la dosarul cauzei nu se regăseşte nicio dovadă a faptului că în perioada în cauză apelanta şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu.

Instanţa indică în mod aberant faptul că exercitarea atribuţiilor de serviciu se subsumează unei obligaţii a angajatului, şi anume obligaţiei instituite de art. 39 alin. 20 lit. a) din Codul muncii, respectiv obligaţiei de a realiza norma de muncă sau, după caz, atribuţiile ce îi revin fişei postului, în condiţiile în care i s-a interzis accesul în camera subordonaţilor săi; a fost izolată la capătul coridorului; i s-a interzis accesul la intranetul societăţii si la softurile de backoffice, tranzacţionare si registru.

Că susţinerea instanţei de fond este aberantă rezultă din faptul că nu a analizat dacă motivele pentru care nu şi-a îndeplinit sarcini de serviciu timp de cca 15 (cinsprezece) luni îi sunt imputabile sau nu, dacă a fost în imposibilitate de a exercita atribuţiile sau dimpotrivă, suntem în faţa unei abateri disciplinare, culpa revenind-i pentru neîndeplinirea atribuţiilor.

Instanţa susţine că doar o măsură fără justificare obiectivă prin care salariatul este adus în imposibilitatea exercitărilor atribuţiilor de serviciu ar putea fi considerată un act intenţionat, or, angajatorul a fost cel care i-a interzis practic să îşi exercite atribuţiile de serviciu prin actele mai sus enumerate.

A susţine că aceste acţiuni ale angajatorului nu sunt intenţionate înseamnă a susţine aberaţii şi nonsensuri juridice şi faptice.

A considera că aceste atribuţii erau în temeiul contractului de mandat este fie rea-credinţă, fie gravă neglijenţă în judecarea cauzei, în condiţiile în care la dosarul cauzei a depus atât fişa de post, cât şi lista atribuţiilor exercitate în baza mandatului.

Pentru o clară delimitare a celor două prezintă  un tabel comparativ cu sarcinile de serviciu prevăzute în fişa postului pentru funcţia de Director General Adjunct şi cu atribuţiile specifice funcţiei de Conducător, în baza contractului de mandat.

Faţă de izolarea de colectiv, instanţa reţine în mod eronat doar rezultatul probei cu martori. Faptul că noul birou alocat este la capătul unui hol îngust, la 7 m de celelalte birouri, după WC şi chicinetă, nu este luat în calcul, instanţa reţinând că alocarea biroului nu a avut drept scop izolarea apelantei , ci este o consecinţă a recompartimentării, o recompartimentare convenabilă, din care a rezultat izolarea  sa "cu acte în regulă".

AFR trebuie sa explice de ce locul de munca al apelantei a fost neîntrerupt, de la angajarea din 2002 si inclusiv pe perioada când a fost numita DGA si conducător, în sala de tranzacţionare, respectiv de ce imediat după revocarea ca si conducător acesta i-a fost schimbat in biroul de la capătul holului.

Faţă de izolarea profesională, instanţa reţine că AFR nu a făcut acţiuni care să o pună în imposibilitatea exercitării atribuţiilor de serviciu. Astfel, în optica instanţei, efectuarea tuturor demersurilor de către AFR (unele pe durata a câteva luni) celor 3 (trei) licenţe de tranzacţionare şi registru este normală şi naturală, activităţile de tranzacţionare şi registru nefiind prezente în fişa postului.

La fel, tăierea progresivă a accesului la platforma de tranzacţionare, backoffice şi până şi la intranetul intern al companiei sunt consecinţa firească a revocării din poziţia de conducător, fără însă să verifice ce presupunea poziţia de conducător, în virtutea căreia nu putea face nici tranzacţii, nici registru, nici backoffice.

Faţă de accesul la intranetul intern, accesibil tuturor angajaţilor, mai puţin apelantei , instanţa reţine în mod eronat, din susţinerea pârâtei, că nu i-a fost restricţionat accesul şi nu ia în considerare probele prin care demonstrează  restricţionarea accesului până şi pe intranet.

Faţă de scoaterea numelui şi a datelor de contact ale apelantei de pe site-ul societăţii, instanţa reţine în confuzie punctul de vedere al AFR, şi anume cine trebuie să fie prezent pe site în mod obligatoriu, şi nu verifică starea de fapt că pe site sunt prezenţi toţi angajaţii, cu excepţia apelantei care eram Director General Adjunct], a secretarei şi a şoferului!

Aprecierea instanţei de fond este pur teoretică, fără nicio legătură cu realitatea.

Această situaţie, corelată cu toate celelalte, creează fără urmă de îndoială imaginea unei acţiuni intenţionate de eliminare profesională a subsemnatei.

Faţă de interzicerea accesului la sistemele electronice ale societăţii şi faţă de demersurile voluntare ale AFR în faţa instituţiilor statului de retragere a tuturor licenţelor de tranzacţionare şi registru , arată că instanţa reţine în mod eronat că tranzacţiile făcute de apelantă au fost făcute în afara atribuţiilor specifice funcţiei de DGA [adică au fost făcute în virtutea mandatului], dar fără a preciza explicit şi fără a verifica în ce a constat mandatul în virtutea căruia tranzacţiona.

In realitate, apelanta tranzacționa in baza licenţelor de tranzacţionare pe care le deţinea şi susţine că nu ar exista un motiv pentru care Societatea a făcut cerere de anulare licenţelor de tranzacţionare pentru apelantă , însă angajează la scut timp un număr de 2 (doi) salariaţi pentru care solicită acordarea licenţelor.

În cazul specific al interzicerii efectuării de tranzacţii, instanţa nu ia în considerare că, de la angajarea în AFR din 2001, apelanta a obţinut cele 3 licenţe de tranzacţionare şi registru şi că a tranzacţionat neîntrerupt, inclusiv după numirea ei ca DGA.

Concluzionând, subliniază faptul că instanţa de fond nu a făcut o aplicare a textelor legale, ci doar o enumerare a acestora; nu a analizat toate actele menţionate ca fiind acte de hărţuire morală într-o legătură una cu cealaltă, ci defalcat, de parcă ar fi fapte diferite, în perioade diferite, la momente statice si separate de timp; nu a luat în considerare fişa postului comparativ cu atribuţiile de Conducător; nu a reuşit să facă diferenţa dintre funcţia de Director General Adjunct şi cea de Conducător.

Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul obligării intimatei la plata sumei de 400 000 euro cu titlul de încălcare a demnităţii în muncă, a violenţei psihice exercitate asupra sa  şi a hărţuirii morale la care a fost supusă începând cu data de 11.07.2014 şi până în prezent;obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata A.F.R. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În ce priveşte conducerea şi reprezentarea AFR, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 297/2004 şi art. 1 din Decizia CNVM (in prezent ASF) nr. 415 din 05.03.2008, prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al AFR aprobată în şedinţa nr. 116 din data de 3.04.2012, apelanta a fost numită în calitatea de „Conducător" şi „Director General Adjunct" al AFR, fiindu-i astfel delegate conducerea şi reprezentarea AFR.

Între AFR, în calitate de Angajator, şi Apelanta, în calitate de Salariată, a fost încheiat Contractul Individual de Muncă nr. 3900/16.09.2002 si, urmare a Hotărârii Consiliului de Administraţie al AFR menţionată mai sus, a fost încheiat Actul Adiţional nr. 2 din 24.04.2012 potrivit căruia funcţia Apelantei a devenit cea de Director General Adjunct.

Ulterior, prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al AFR aprobată în şedinţa nr. 127 din data de 7 iulie 2014, Apelanta a fost revocată din calitatea de „Conducător" şi „Director General Adjunct", Hotărâre care a fost confirmată şi de către Adunarea Generală a Acţionarilor AFR în data de 11 iulie 2014 . Conform atribuţiilor conferite prin lege, ASF a autorizat la data de 26.08.2014 modificarea structurii conducerii AFR în sensul revocării Apelantei şi numirii unei alte persoane care să exercite conducerea şi reprezentarea AFR potrivit reglementarilor mai sus menţionate.

Modificarea atribuţiilor Apelantei, respectiv revocarea din calitatea de ., Conducător " şi „Director General Adjunct" nu au avut loc în cadrul raportului juridic guvernat de Contractul Individual de Muncă

In concluzie, natura juridică a raportului stabilit între Apelantă şi AFR prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al AFR aprobată în şedinţa nr. 116 din data de 3 aprilie 2012, şi ulterior încetat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al AFR aprobată în şedinţa nr. 127 din data de 7 iulie 2014, a fost aceea de mandat încredinţat şi revocat în conformitate cu prevederile legale menţionate mai sus. Acest raport juridic este prin urmare guvernat de reglementările Legii 31/1990, fiind diferit de raportul de muncă stabilit prin Contractul Individual de Muncă şi supus dispoziţiilor Codului Muncii.

În atare condiţii, Contractul Individual de Muncă al Apelantei a rămas în mod evident nemodificat în ceea ce priveşte funcţia de „Director General Adjunct" si drepturile salariale aferente acestei funcţii. Contrar afirmaţiilor Apelantei, AFR nu a împiedicat-o pe aceasta să beneficieze de drepturile conferite în baza Contractului Individual de Muncă, ci pur şi simplu exercitarea anumitor atribuţii încredinţate în baza unui mandat din partea Consiliului de Administraţie nu a mai fost posibila ca urmare a revocării mandatului.

Astfel fiind, atâta timp cât revocarea Apelantei din calitatea de „Conducător" şi „Director General Adjunct" al AFR a fost realizată cu respectarea strictă a legii, demersurile AFR de implementare a revocării nu pot fi calificate ca fiind în afara legii şi ca atare nu constituie şi nu pot constitui acte de hărţuire la adresa Apelantei, astfel cum pretinde aceasta.

In măsura în care Apelanta ar fi considerat că revocarea sa a fost făcută cu încălcarea legii, avea deschisă calea atacării Hotărârii Consiliului de Administraţie al AFR aprobată în şedinţa nr. 127 din data de 7 iulie 2014, a Hotărârii Adunării Generală a Acţionarilor AFR în data de 11 iulie 2014, precum si a deciziei ASF care a confirmat revocarea sa, demersuri pe care însă Apelanta nu le-a apreciat ca s-ar fi impus.

Contrar afirmaţiei Apelantei, Directorul General al AFR nu a dispus ca aceasta să fie mutată singură într-o altă încăpere cu scopul de a o izola, prin intermediul unei pretinse fapte de hărţuire. Dimpotrivă, conducerea AFR a implementat o serie de lucrări de renovare şi recompartimentare a spaţiului disponibil la nivelul întregului birou, lucrări ce au vizat toţi angajaţii AFR, inclusiv Directorul General .

Aceste lucrări de renovare au fost necesare atât pentru nevoile de afaceri ale AFR, cât şi pentru conformitatea cu cerinţele legale impuse unei companii prestatoare de servicii de investiţii financiare care îşi desfăşoară activitatea conform Regulamentului ASF nr. 32/2006.

De asemenea, lucrările de renovare şi recompartimentare au avut în vedere şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale angajaţilor, spaţiul util oferit acestora crescând considerabil, după cum urmează : amplasamentul biroului Directorului General a fost mutat, iar suprafaţa acestuia a fost redusă cu -70% de la 36.2 mp la 11.4 mp; amplasamentul biroului de back office a fost mutat, iar suprafaţa acestuia a fost mărită de la 27.4 mp la 36 mp, în conformitate cu cerinţa minimă de 6mp per angajat prevăzută de Codul Muncii; amplasamentul biroului departamentului de tranzacţionare a fost mutat, iar suprafaţa acestuia a fost mărită de la 22.8 mp la 27.4 mp; a fost creată o sală pentru primirea clienţilor şi discutarea în confidenţialitate cu aceştia; a fost creat un birou pentru Directorul General Adjunct, Apelanta în cauză.

Ca urmare a acestor modificări, singurul efect negativ a implicat reducerea considerabilă, cu -70%, a spaţiului alocat Directorului General, în vreme ce pentru poziţia Directorului General Adjunct s-a creat un birou de care deţinătorul acestei poziţii, Apelanta în cauză, să beneficieze potrivit poziţiei sale.

Afirmaţiile Apelantei referitoare la caracterul impropriu desfăşurării activităţii zilnice în încăperea biroului Directorului General Adjunct, pretinzându-se că aceasta ar fi echipată cu ventilatoare speciale, de mare tiraj, sunt false. Dimpotrivă, încăperea descrisă este dotată cu acelaşi tip de aparate de climatizare şi control al temperaturii cu care sunt echipate şi celelalte birouri din spaţiul AFR.

Apelanta afirmă în mod fals că biroul care i-a fost atribuit ar constitui camera serverelor societăţii. încă din anul 2009 AFR a externalizat toate serviciile IT către un furnizor extern, şi drept urmare, începând cu anul 2009 nu mai există nici un server în cadrul societăţii.

Izolarea la care Apelanta pretinde că a fost supusă prin instalarea unui sistem de acces în camera tranzacţiilor, pe bază de card autorizat, este de asemenea falsă. In ciuda susţinerilor Apelantei, acest sistem de securitate nu a fost implementat pentru a o izola de membrii departamentului de tranzacţionare, ci pentru a garanta nivelul corespunzător de securitate şi confidenţialitate a informaţiilor în conformitate cu regulamentele ASF obligatorii pentru societate, precum şi cu regulamentul intern al AFR.

Tot în baza regulamentului intern, accesul în cadrul departamentului de tranzacţionare este permis doar membrilor acestui departament, membrilor departamentului de control intern şi Conducătorilor AFR, accesul permanent al oricărui alt angajat reprezentând o încălcare a legilor şi regulamentelor în vigoare. Neemiterea unui card de acces autorizat pentru camera de tranzacţionare nu constituie un act de hărţuire, ci o respectare a normelor speciale care guvernează această activitate.

Teza izolării Apelantei fizic şi profesional a fost infirmată chiar de către martorii propuşi de către aceasta, respectiv C. A. si P. G., care au fost audiaţi de către instanţa de fond la termenul de judecata din 26.04.2016.

Nici susţinerile Apelantei referitoare la izolarea ei profesională, realizată printr-o pretinsă retragere a tuturor instrumentelor prin care aceasta îşi poate desfăşura activitatea, nu sunt reale. Din contră, Apelanta dispunea în continuare de toate mijloacele materiale ale muncii necesare activităţii sale, ca orice alt angajat al AFR.

Prin urmare, este evident faptul că renovarea şi recompartimentarea spaţiului disponibil, nu reprezintă o măsură de hărţuire la adresa Apelantei ce ar încălca principiul bunei-credinţe în relaţiile de muncă, ci o măsură firească a AFR menită să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţii societăţii, în conformitate cu cerinţele impuse de lege acestei societăţi.

AFR nu a supus Apelanta unui tratament umilitor.

Acordarea unui birou individual Apelantei, corespunzător poziţiei sale, nu doar că nu poate fi acceptată drept o măsură de izolare a acesteia, ci trebuie respinsă şi interpretarea pe care o dă Apelanta acestui beneficiu descris drept un act de umilire. Dimpotrivă, beneficiul de care se bucură Apelanta prin biroul individual alocat o pune într-o poziţie comparabilă cu cea a Directorului General al societăţii, nicidecum într-una înjositoare.

Cu privire la susţinerile Apelantei conform cărora aceasta ar fi fost supusă unui tratament umilitor prin înlăturarea datelor acesteia de pe pagina de internet şi de pe materialele promoţionale ale societăţii,  arată că AFR prezintă detaliile de contact ale angajaţilor pe pagina de internet a societăţii în conformitate cu Regulamentul ASF nr. 32/2006 , invocând art. 126 (3) din Regulament.

În conformitate cu obligaţiile sale legale, AFR prezintă pe pagina sa de internet datele membrilor consiliului de administraţie, conducătorilor legali, acţionarilor semnificativi, reprezentantului departamentului de control intern, şi membrilor din departamentul de tranzacţionare. Suplimentar faţă de acestea, AFR a decis afişarea pe pagina de internet şi a datelor altor angajaţi a căror activitate implică o comunicare permanentă cu clienţii şi care sunt autorizaţi în acest sens de către ASF. Nu toţi angajaţii sau colaboratorii AFR sunt prezentaţi pe pagina de internet a societăţii.

Susţinerile Apelantei potrivit cărora aceasta a fost exclusă şi de pe materialele promoţionale ale societăţii sunt de asemenea înşelătoare. AFR prezintă în cadrul materialelor sale tipărite doar datele de contact ale persoanelor relevante cu privire la subiectul materialului respectiv, şi nu datele tuturor angajaţilor AFR.

Apelanta susţine de asemenea că organigrama AFR prevede un singur post de Director General Adjunct, ocupat de ea , în vreme ce pe pagina de internet a societăţii este prezentată Dna. R. în această poziţie. Precizează  că în urma revocării mandatului Apelantei de Conducător al AFR, acest mandat a fost acordat Dnei. R., iar contrar susţinerilor Apelantei, organigrama societăţii prevede doar două poziţii de Conducător, ocupat de către un Director General şi un Director General Adjunct, precum şi o a doua poziţie de Director General Adjunct la nivelul de business development.

Prezentarea Dnei. R. pe pagina de internet nu este făcută în virtutea poziţiei sale de Director General Adjunct, ci este făcută în conformitate cu Regulamentul nr. 32/2006 al ASF în considerarea calităţii sale de Conducător al societăţii, şi ca atare a fost inclusă în secţiunea corespunzătoare începând cu data la care autorizaţia acesteia de către ASF ca şi Conducător a fost emisă.

Rezultă aşadar că afirmaţiile Apelantei cu privire la excluderea prezentării sale din cadrul datelor făcute publice pe pagina de internet sau în materialele societăţii urmăresc cu rea-credinţă crearea unei impresii false de natură a sugera un pretins act de hărţuire, în vreme ce, în realitate, Apelanta nu a fost supusă unui act de înlăturare orientat exclusiv asupra persoanei sale. AFR pur şi simplu a procedat la prezentarea publică doar a acelor persoane impuse de obligaţiile sale legale şi nevoile activităţii sale de afaceri, iar aceasta nu poate fi privită drept un act de excludere cu caracter de hărţuire.

Apelanta pretinde în mod eronat că i-a fost interzisă exercitarea funcţiei şi atribuţiile specifice poziţiei de Director General Adjunct.

Susţinerile Apelantei referitoare la atribuţiile sale legate de activitatea specifică de broker, de tranzacţionare pe bursă şi de servicii financiare, precum şi cele legate de activităţile specifice back office sunt contrazise de fişa postului ei de Director General Adjunct în care asemenea atribuţii nu sunt incluse. Dimpotrivă, Apelantei i-au fost încredinţate aceste atribuţii în condiţiile mandatului de Conducător , care in prezent este revocat.

Accesul la sistemele de tranzacţionare şi la cele de back office a fost acordat Apelantei în cadrul mandatului de Conducător încredinţat de Consiliul de Administraţie al AFR. Aşadar, limitarea accesului Apelantei la aceste sisteme este în perfectă concordanţă cu retragerea acestui mandat.

Pentru păstrarea confidenţialităţii informaţiilor cu privire la clienţi, cât şi a confidenţialităţii ordinelor de tranzacţionare, precum şi protejarea intereselor clienţilor, accesul la anumite sisteme şi aplicaţii software este permis doar anumitor persoane conform dispoziţiilor legale în vigoare iar  informaţiile cu privire la tranzacţiile efectuate sau tranzacţiile în desfăşurare sunt informaţii cu un grad foarte înalt de confidenţialitate.

In conformitate cu prevederile legale incidente , precum şi cu codul Bursei de Valori Bucureşti, accesul la platforma de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti este permis doar persoanelor (i) membre ale departamentului de tranzacţionare din cadrul unui SSIF, (ii) autorizate în prealabil de către Bursa de Valori Bucureşti şi (iii) autorizate în mod prealabil de către ASF. Pentru a avea acces la platforma de tranzacţionare, un angajat trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiţii, ceea ce nu este cazul Apelantei întrucât aceasta nu mai era un membru al departamentului de tranzacţionare in perioada când pretinde ca a fost supusa actelor de hărţuire morala.

În plus, pentru a asigura confidenţialitatea informaţiilor, conform regulamentelor interne ale AFR, accesul la sistemul şi software-ul de back qffice este oferit doar conducătorilor AFR, membrilor departamentului de tranzacţionare, membrilor departamentului de control intern şi membrilor departamentului de back office. În urma revocării Apelantei din funcţia de Conducător, aceasta nu deţine în prezent calitatea de membru al nici unuia din aceste departamente.

Deşi Apelanta susţine contrariul, aceasta nu tranzacţiona frecvent pe platforma de tranzacţionare a Bursei, ci dimpotrivă, a efectuat un număr de nouă tranzacţii pe durata anului 2013, şi un număr de 25 de tranzacţii pe durata anului 2014, din care 19 au avut loc într-o perioadă când AFR avea un singur broker în camera de tranzacţii. În mod normal, în activitatea tranzacţională a unui broker acesta înregistrează mii de tranzacţii lunar.

Afirmaţia conform căreia accesul Apelantei la serverul intern al societăţii a fost restricţionat este falsă, întrucât Apelanta poate accesa în continuare acest server. Restricţia de acces la sistemul de back office se impune pentru păstrarea confidenţialităţii bazelor de date specifice, însă nu implică o lipsă totală de acces la serverele AFR de natură să împiedice Apelanta să îşi desfăşoare activitatea de business development.

Mai mult de atât, suplimentar faţă de ceilalţi angajaţi ai societăţii, Apelanta este singurul angajat din cadrul AFR care beneficiază de telefon mobil plătit de către societate cât şi de acces la căsuţa de e-mail de serviciu de pe telefonul mobil astfel că nu poate fi acceptată susţinerea acesteia că ar fi hărţuită prin acte de izolare, interzicerea exercitării activităţii sau „tragere pe linie moartă".

Instanţa de fond a reţinut în mod corect natura raportului juridic de mandat în baza căruia Apelanta a exercitat atribuţiile de conducere si reprezentare a AFR

Subliniază intimata faptul că atribuţiile aferente conducerii şi reprezentării AFR, care apar şi în documentul intitulat „Fişa postului" Apelantei, nu mai puteau fi în mod legal exercitate după revocarea de către AFR a mandatului acordat Apelantei, împrejurare de asemenea reţinută judicios de către instanţa de fond.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că revocarea mandatului în baza căruia Apelanta a exercitat atribuţiile de conducere şi reprezentare a AFR ca şi „Conducător", respectiv „Director General Adjunct" a fost făcută conform legii

Instanţa de fond a reţinut în mod corect ca actele de implementare a revocării mandatului acordat nu pot reprezenta acte de hărţuire a Apelantei

Întrucât revocarea atribuţiilor de conducere şi reprezentare a AFR acordate Apelantei a fost făcută în mod legal, nu există nici un argument care să susţină caracterul de fapta ilicită atât a revocării în sine cit şi a implementării acesteia de către AFR, în sensul actelor de pretinsă hărţuire morală atribuite AFR de către Apelantă - actele de hărţuire morală sunt prin natura lor fapte ilicite, în afara legii, iar atâta timp cât AFR a acţionat in conformitate cu legea, actele sale nu pot fi calificate ca fiind ilicite.

Totodată, în absenta unei fapte ilicite nu putem vorbi nici de presupuse prejudicii cauzate de atare fapte, astfel cum au fost pretinse de către Apelantă.

Concluzionând: criticile aduse prin apelul formulat în cauza sunt neîntemeiate iar hotărârea pronunţată de către instanţă de fond este legală şi temeinică, Apelanta nu a fost supusă vreunui tratament care ar putea fi interpretat drept hărţuire morală, prin oricare din formele descrise în cererea de chemare în judecată iar încetarea atribuţiilor Apelantei de conducere si reprezentare a AFR a survenit ca urmare a revocării mandatului acordat, in stricta conformitate cu legea.

Apelanta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând apelul declarat potrivit art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată,Curtea reţine că,potrivit dispoziţiilor art.4 lit. d1 din Legea nr. 202/2002, prin hărţuire psihologică se înţelege orice comportament necorespunzător care are loc într-o perioadă, este repetitiv sau sistematic şi implică un comportament fizic, limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenţionate şi care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică ori psihologică a unei persoane.

Aşadar,  prima condiţie pentru a ne afla in faţa unei hărţuiri morale la locul de muncă (particularizare în raport cu raporturile de muncă existente între părţi) , se referă la existenţa unor comportamente , a unui limbaj, a unor acte, gesturi sau înscrisuri , care să aibă o  anumită durată, repetate sau sistematice, ceea ce presupune că hărţuirea morală trebuie înţeleasă ca un proces care presupune derularea in timp , prin existenţa unor acţiuni repetate sau continue  si care sunt „intenţionate”.

A doua condiţie prevăzută de lege impune ca aceste comportamente să aibă ca efect atingerea personalităţii , demnităţii sau integrităţii fizice sau psihice a angajatului.

Curtea constată că cerinţa ca actul producător de prejudicii morale să fie intenţionat priveşte exclusiv prima condiţie prevăzută de art.4 lit. d1 din Legea nr.202/2002, nu şi pe a doua . Rezultă astfel că, pe de o parte comportamentul necorespunzător trebuie să fie voluntar, cu excluderea unor acte/fapte accidentale şi neintenţionate .

Pe de altă parte , contrar susţinerilor instanţei de fond , potrivit definiţiei legale a hărţuirii psihologice , nu este necesar ca aceste acte/ fapte/ gesturi să fi fost săvârşite cu intenţia de a duce atingere personalităţii, demnităţii sau integrităţii unei persoane .

Cu alte cuvinte există hărţuire psihologică chiar dacă autorul hărţuirii nu a intenţionat ca prin acţiunile sale să discrediteze o altă persoană sau să îi afecteze în mod deliberat condiţiile de muncă. Este suficient ca acţiunile sale, săvârşite voluntar , nu accidental, să fi determinat obiectiv astfel de consecinţe ( concluzie ce rezultă din formularea textului de lege care face referire la acte/fapte intenţionate care „ar putea afecta” starea psihică a altei persoane) .

O interpretare contrară ar avea ca rezultat lipsirea dispoziţiei legale de orice efect util , din cauza dificultăţii de a se dovedi intenţia răuvoitoare a autorului unui comportament de hărţuire psihologic şi ar lipsi victima de o protecţie juridică adecvată.

Prin  urmare , în considerarea argumentelor anterior expuse , Curtea constată că este suficient ca apelanta-reclamantă să dovedească existenţa unor acte/fapte succesive ale intimatei, derulate intr-un anumit interval de timp , de natură să îi afecteze demnitatea la locul de muncă şi starea sa psihică, pentru a se concluziona că ne aflăm în prezenţa unei hărţuiri psihologice din partea angajatorului , în înţelesul art.4 lit. d1 din Legea nr. 202/2002, fără ca angajatorul să se poată apăra susţinând că nu a intenţionat prin comportamentul afişat să producă rezultatul vătămător.

Din această perspectivă Curtea constată că instanţa de fond a analizat fiecare faptă aşa –zis vătămătoare invocată de reclamantă prin raportare la probele administrate în cauză şi legislaţia incidentă , fără a avea in vedere ansamblul acestor acte/fapte , nici împrejurarea că a existat o anume succesiune in timp a acestora , că acţiunile angajatorului au avut caracter repetat şi efect concertat asupra mediului în care reclamanta îşi desfăşura activitatea , imaginii acesteia la locul de muncă , stării psihice a angajatei .

Este evident că o asemenea modalitate de analiză disociată a aspectelor invocate de reclamantă, scoase din context, fără a fi avut in vedere ansamblul faptelor, nu poate reprezenta o reală cercetare a situaţiei dedusă judecăţii prin raportare la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată , respectiv art.4 lit. d1 din Legea nr. 202/2002.

Procedând la rejudecarea fondului , în temeiul efectului devolutiv al căii de atac a apelului, potrivit art.477 Cpc , prin raportare la criticile expuse in cererea de apel, Curtea reţine următoarele:

În ce priveşte conducerea şi reprezentarea societăţii intimate, Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital la art. 14 prevede :

(1)Conducerea SSIF trebuie sa fie asigurata de cel puţin doua persoane. Conducătorii trebuie sa fie angajaţi ai SSIF cu contract individual de muncă si pot fi membri ai consiliului de administraţie.

(2)Conducătorii sunt persoane care potrivit actelor constitutive si/sau hotărârii organelor sunt împuternicite să conducă si să coordoneze activitatea zilnica a acesteia si sunt investite cu competenta de a angaja răspunderea intermediarului;

(3)Conducătorii trebuie să asigure efectiv conducerea curenta a activităţii SSIF. să exercite exclusiv funcţia pentru care au fost numiţi si cel puţin unul dintre cunoaşterea limbii romane.

Decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (in prezent ASF) nr. 415 din 05.03.2008, art.1, stabileşte că:

(1)Funcţia de conducător prevăzuta la art. 14 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital se asimilează funcţiei de director prevăzută l art. 143 din Legea nr,. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)Persoana care îndeplineşte funcţia de conducător-director la o societate de servicii de investiţii financiare, potrivit Legii nr. 297/2004, trebuie sa îndeplinească si funcţia de director, potrivit Legii nr. 31/1990.

(3)Persoana care îndeplineşte funcţia de conducător-director, precum si cea care este conducător-director şi membru in consiliul de administraţie trebuie sa fie angajata a SS1F cu contract individual de munca.

În aplicarea acestor dispoziţii legale , potrivit procesului verbal nr. 116/3 aprilie 2012 al şedinţei Consiliului de Administraţie al A.F.R. S.A. s-a hotărât numirea  apelantei-reclamante în funcţia de Director General Adjunct şi Conducător al A.F.R. SA.

Prin actul adiţional nr. 02/24.04.2012 la contractul individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. 3900/16.09.2002 în Registrul general de evidență a salariaţilor, depus, în copie, la fila nr. 18 din dosar, s-a convenit modificarea felul muncii în sensul că funcţia este de Director General Adjunct societate comercială, începând cu data de 06.04.2012.

Instanţa de fond a reţinut in mod întemeiat că există o diferenţa între cele două calităţi in care acţiona apelanta în raport cu intimata, respectiv mandatul acordat acesteia de Consiliul de Administraţie al A.F.R. S.A pentru îndeplinirea funcţiei de conducător şi calitatea acesteia de angajat cu contract individual de muncă încheiat potrivit dispoziţiilor Codului Muncii, pentru funcţia de Director General Adjunct societate comercială. Mandatul presupune acordarea încrederii Consiliul de Administraţie persoanei numită in funcţia de conducător , element subiectiv care excede raporturilor generate  strict de contractul individual de muncă încheiat cu aceeaşi persoană pentru funcţie de director general.

Curtea constată însă , analizând modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale/decizionale redate mai sus , că  persoana care îndeplineşte funcţia de conducător  la o societate de servicii de investiţii financiare, cum este intimata din cauza de faţă, potrivit Legii nr. 297/2004 trebuie sa îndeplinească si funcţia de director de societate .

Prin urmare calitatea de conducător al unei asemenea societăţi este indisolubil legată de cea de director de societate comercială. Această este şi raţiunea pentru care legislaţia în materie impune pentru conducători încheierea unui contract individual de muncă pentru funcţia de director de societate comercială. Un argument in plus al acestei teze este faptul că în Decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (in prezent ASF) nr. 415 din 05.03.2008 se menţionează o singură funcţie de „conducător-director.”

Pornind de la această premisă legislativă , rezultă că  încetarea calităţii de conducător ar trebui să presupună şi încetarea raporturilor de muncă pentru funcţia de director de societate, desigur în condiţiile reglementate de Codul muncii pentru încetarea contractului individual de muncă .

Că aşa trebuie interpretate dispoziţiile legale în materie rezultă chiar din manifestarea de voinţă a reprezentanţilor societăţii intimate .

Astfel, conform menţiunilor din Hotărârea Consiliului de Administraţie al A.F.R. S.A. din data de 7 iulie 2014, Consiliul de Administraţie a aprobat revocarea d-nei C. E. R. din funcţiile de conducător şi director general adjunct al societăţii, în care aceasta fusese numită de către Consiliul de Administraţie în data de 3 aprilie 2012.

De altfel ,prin răspunsul intimatei adresat apelantei la data de 05 08 2014( fila 322 dosar fond) se precizează expres că „atribuţiile dvs. de conducere , coordonare şi reprezentare A.F.R. SA pe care le-aţi exercitat până la data revocării mandatului primit pentru funcţiile de  „conducător ” şi  „director general adjunct” au încetat de asemenea. … …revocarea din funcţia de director general adjunct /conducător nu reprezintă a modificare a contractului dvs. individual de muncă , ci se subscrie unui alt regim juridic , respectiv regulilor impuse de Legea nr. 31/1990 şi reglementărilor conexe aplicabile pieţei de capital”.

Prin urmare intenţia neechivocă a intimatei a fost de revocare a apelantei din ambele funcţii şi practic de încetare a orice raporturi de reprezentare/muncă dintre părţi .

În susţinerea acestei concluzii Curtea are în vedere şi faptul că în luna august 2014 a fost numită în funcţia de conducător , respectiv angajată pe funcţia de director general adjunct o altă persoană , d-na R.

Urmare a solicitărilor repetate ale apelantei de a i se comunica dacă s-a dispus şi încetarea raporturilor sale de muncă, intimata a precizat expres faptul că apelanta a fost revocată doar din funcţia de conducător, în care fusese numită de Consiliul de Administraţie, continuând între părţi raporturile de muncă născute din contractul individual de muncă încheiat pentru funcţia de director adjunct .

Această poziţie oficială a angajatorului este consecinţa faptului că, potrivit Codului muncii,  care guvernează executarea şi încetarea contractului individual de muncă , revocarea din funcţie nu este o modalitate legală de încetare a raporturilor de muncă dintre părţi.

Curtea subliniază şi faptul că angajatorul nu a dispus încetarea unilaterală a contractului individual de muncă încheiat cu reclamanta ulterior momentului revocării acesteia din funcţia de conducător ( nu a fost evaluată profesional pentru a se stabili dacă mai corespunde cerinţelor postului , nu s-a negociat încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor şi nu s-a decis desfiinţarea postului de director general adjunct ocupat de aceasta), alegând să continue raporturile de muncă cu aceasta până la data de 04 12 2015 , când a emis decizie de concediere , deci pentru aproximativ 18 luni .

Cu toate acestea în Actul constitutiv al AFR actualizat la data de 11 07 2014( filele 90-95 dosar apel)  sunt menţionaţi în calitate de conducători dar şi de directori ( director general, respectiv director general adjunct) doar D. C. şi N. R. . Deşi intimata a susţinut în mod repetat ca apelanta-reclamantă R. C.-E. şi-a păstrat ulterior revocării din poziţia de conducător atribuţiile de director general adjunct , aceasta nu este deloc menţionată în Actul constitutiv al AFR actualizat la data de 11 07 2014, ca şi cum un al doilea post de director adjunct ( in afara celui ocupat de angajata Ruxăndescu) nu ar exista .

Urmare a revocării din funcţia de conducător s-a ajuns în situaţia în care practic apelanta-reclamantă nu a mai putut să-şi exercite atribuţiile de serviciu , acestea fiind golite de conţinut prin acţiuni succesive ale angajatorului .

Astfel, deşi sarcina probei îi revenea, intimata nu a făcut dovada  sarcinilor de serviciu repartizate , proiectelor executate , atribuţiile îndeplinite de apelantă după luna iulie 2014 în calitate de director general adjunct al societăţii.

Cu privire la atribuţiile pe care apelanta-reclamantă trebuie să le îndeplinească potrivit fişei postului pentru funcţia de director general adjunct ,Curtea subliniază că fişa de post semnată de părţi la data de 24 02 2012 a fost denunţată ca înscris fals de către intimata-pârâtă în faţa instanţei de fond şi , urmare a administrării probei cu expertiză grafoscopică,  s-a constatat că semnătura de pe fişa de post aparţine persoanei menţionată in înscris ca fiind reprezentant legal al societăţii. În etapa procesuală a apelului nu s-au mai făcut noi susţineri cu privire la caracterul fals al acestui înscris , motiv pentru care Curtea îl va avea in vedere ca valabil şi producător de efecte între raporturile de muncă dintre părţi .

In întâmpinarea la cererea de apel intimata a făcut referire la o altă fişă de post pentru funcţia de director general adjunct ocupată de apelantă , cea depusă odată cu întâmpinarea , întocmită în luna august 2014 ( fila 112 dosar apel) .

Curtea reţine că fişa de post din august 2014 nu este semnată de către un reprezentant legal al societăţii intimate şi  nu poartă ştampila acestei societăţii . Pe înscris se află doar o menţiune olografă in sensul că s-a luat la cunoştinţă de conţinutul acestei fişe şi o semnătură care nu a fost contestată de către apelanta-reclamantă. Curtea apreciază că nu poate fi avută în vedere ca o fişă de post producătoare de efecte în raporturile de muncă dintre părţi atâta timp cât nu este asumată prin semnătură/ştampilă de către angajator ( spre deosebire de fişa de post din data de 24 02 2014 care poartă atât semnătura posesorului , adică a apelantei din cauză , cât şi semnătura superiorului direct al acesteia ) .

Pentru aceste motive , în analiza atribuţiilor ce îi reveneau apelantei în calitate de director general adjunct, inclusiv după data revocării acesteia din funcţia de conducător , Curtea va avea in vedere  fişa de post semnată de părţi la data de 24 02 2012.

Potrivit acestui înscris asumat de părţile contractului individual de muncă , în calitate de director general adjunct al societăţii intimate, apelanta avea următoarele atribuţii principale: coordonarea întregii activităţi a societăţii; reprezentarea societăţii în raport cu terţii, având drept de primă semnătură pe toate contractele încheiate cu aceştia; avizarea tuturor documentelor: contracte, corespondenţă,documente operative,situaţiile/lucrările curente sau periodice)executate în cadrul societăţii,în conformitate cu normele/procedurile în vigoare şi atribuţiile de serviciu.

În detalierea relaţiilor interdepartamentale de supervizare, în această fişă de post se prevede că apelanta, în calitate de director general adjunct , superviza departamentul de Back-Office, contabilitatea, departamentul de control intern , alte departamente.

În susţinerea faptului că raporturile de muncă dintre părţi au continuat şi că apelanta-reclamantă şi-a îndeplinit atribuţiile aferente funcţiei de director adjunct si după revocarea din funcţia de conducător, intimata nu a administrat în cauză probe .  Pentru perioada august 2014-decembrie 2015(când s-a emis decizia de concediere) nu au fost depuse la dosar înscrisuri in dovedirea faptului că apelanta a exercitat vreuna dintre atribuţiile ce îi reveneau ca director general adjunct

Apelanta a susţinut că i s-a interzis să între în camera de tranzacţionare, în condiţiile în care anterior funcţionase neîntrerupt în biroul traderilor, iar aceştia se aflau în subordinea sa în calitate de Director general adjunct.

În combatere, intimata afirmă că apelanta nu mai avea acces în camera de tranzacţionare din motive de securitate impuse de Regulamentul intern şi pentru ea nu mai avea dreptul să efectueze personal tranzacţii urmare a retragerii licenţei.

Curtea nu poate primi această apărare a societăţii atâta timp cât , potrivit fişei postului de director general adjunct, aceasta avea obligaţia de a superviza departamentul de Back-Office şi  departamentul de control intern, prin urmare era necesar să i se permită accesul in camera de tranzacţionare pentru supravegherea activităţii persoanelor din departamentele pe care le avea în subordine. De asemenea apare ca nejustificată interzicerea accesului directorului adjunct al unei societăţi într-un anume spaţiu al respectivei persoane juridice , în condiţiile in care acest director adjunct are atribuţii de coordonare a întregii activităţii a societăţii şi de reprezentare a acesteia în raporturile cu terţii , motiv pentru care ar trebui să aibă acces la orice informaţii , chiar şi cu caracter confidenţial .

La acest moment Curtea constată că intimata a susţinut in faţa instanţei de fond , fără a reitera în apel, faptul că apelanta-reclamantă nu şi-ar fi respectat obligaţia de a păstra confidenţialitatea unor informaţii aflate in exercitarea atribuţiilor de serviciu . Nu s-a reţinut de către tribunal o asemenea încălcare a obligaţiilor de serviciu , apelanta nu a fost sancţionată disciplinar pentru o abatere constând in nerespectarea acestei obligaţii , motiv pentru care instanţa de apel nu poate primi o asemenea apărare a intimatei.

În continuare Curtea reţine că apelanta-reclamantă nu a mai fost menţionată pe pagina de internet a societăţii angajatoare după data de 30 07 2014, situaţie pe care o apreciază ca fiind umilitoare pentru ea.

Cu privire la aceste susţineri intimata a precizat că prezintă detaliile de contact ale angajaţilor pe pagina de internet a societăţii în conformitate cu art. 126 (3) din Regulamentul ASF nr. 32/2006  , respectiv a menţionat pe pagina sa de internet datele membrilor consiliului de administraţie,conducătorilor legali, acţionarilor semnificativi, reprezentantului departamentului de control intern, şi membrilor din departamentul de tranzacţionare. Suplimentar faţă de acestea, AFR a decis afişarea pe pagina de internet şi a datelor altor angajaţi a căror activitate implică o comunicare permanentă cu clienţii şi care sunt autorizaţi în acest sens de către ASF. Nu toţi angajaţii sau colaboratorii AFR sunt prezentaţi pe pagina de internet a societăţii. Susţine astfel intimata că nu există o prevedere care să impună menţionarea pe pagina de internet a societăţii a datelor directorului general adjunct care nu mai deţine calitatea de conducător .

Curtea subliniază în primul rând faptul că apelanta deţinea in continuare funcţia de director general adjunct , având atribuţii de reprezentare a societăţii în raporturile cu terţii şi că în iulie 2014 încă deţinea licenţă de tranzacţionare si de registru în numele angajatorului său , ceea ce presupune necesitatea unui contact cu clienţii . Prin  urmare susţinerea intimatei în sensul că nu era necesară menţionarea datelor sale de contact pe pagina de internet nu este fondată.

În al doilea rând, Curtea apreciază că are relevanţă în sine chiar fapta angajatorului de ştergere expresă a tuturor datelor de contact ale apelantei din mediul on-line , ceea ce presupune intenţia directă a societăţii de a nu mai fi asociată public cu persoana apelantei şi de a nu mai fi reprezentată de aceasta în raporturile cu terţii , fapt ce vine în contradicţie cu menţinerea acesteia în funcţia de director general adjunct.

Cu altă cuvinte nu există nicio justificare obiectivă pentru această modalitate de a acţiona a intimatei şi comportamentul angajatorului nu trebuie analizat , astfel cum a procedat instanţa de fond , ca nereprezentând o încălcare a unei dispoziţii legale/regulamentare , ci ca faptă de sine stătătoare , prin prisma consecinţelor pe care le implică în raporturile de muncă dintre părţi.

Cu privire la susţinerea apelantei în sensul că a fost izolată fizic de restul colectivului prin mutarea sa în alt birou , necorespunzător ca spaţiu de desfăşurare a activităţii şi locaţie şi că s-a interzis celorlaltor angajati  să aibă contact cu ea , Curtea constată că este întemeiată în parte .

Astfel, din probele administrare în cauză de către intimată, rezultă că mutarea apelantei în al birou nu s-a făcut în scopul izolării acesteia de ceilalţi angajaţi, ci a fost consecinţa unei reorganizări a spaţiului de muncă pentru toţi angajaţii. De asemenea rezultă din probele administrate în cauză că noul spaţiu de lucru era unui corespunzător ca suprafaţă şi dotări, din această perspectivă fiind nefondată susţinerea apelantei că ar fi fost mutată in camera serverelor , un spaţiu impropriu pentru desfăşurarea activităţii . În plus din declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de fond rezultă că angajaţilor nu li s-a interzis contactul cu apelanta , nici nu li s-a interzis să meargă la aceasta in birou.

Pe de altă parte, Curtea reţine că nu i s-a mai permis apelantei accesul în camera de tranzacţionare, astfel încât nu mai avea contact direct cu persoanele care îşi desfăşurau constant activitatea în respectiva cameră. De asemenea , din declaraţiile martorilor audiaţi in faţa instanţei de fond, rezultă că noul birou al apelantei se afla la capătul unui hol mai lung , după bucătărie şi toaleta care sunt poziţionate la jumătatea distanţei dintre holul principal şi biroul apelantei ( fila 440 fond-declaraţia martorei C. A.) . Din declaraţia martorei P. G. (fila 441 dosar fond) rezultă că anterior biroul repartizat apelantei aparţinuse şoferului, prin urmare nefiind destinat unui membru al conducerii societăţii .

Prin urmare, deşi nu există dovezi în sensul că s-a urmărit de către intimată izolarea fizică a angajatei R. C. , această  izolare s-a produs prin alocarea unui birou aflat la o distanţă mai mare de holul principal şi prin interzicerea accesului în camera de tranzacţionare, unde se desfăşura în mod curent activitatea celorlalţi angajaţi .

Apelanta a invocat, ca dovadă a hărţuirii la care a fost supusă la locul de muncă , faptul că în luna august 2014 angajatorul a solicitat Bursei retragerea licenţelor sale de tranzacţionare şi registru.

Curtea constată că în anul 2002 apelanta s-a angajat în cadrul societăţii intimate pe funcţia de agent valori mobiliare-contract individual de muncă nr. 3900/16 09 2002 ( fila 59 dosar apel). A promovat in anul 2011 in funcţia de director departament tranzacţionare , conform actului adiţional la CIM nr. 02/24 02 2011. Ulterior , prin actul adiţional la CIM nr. 02/24 04 2012  a ocupat postul de director general adjunct .

În calitate de deţinător licenţă de tranzacţionare apelanta a efectuat tranzacţii la bursă în intervalul în care a fost angajata intimatei , iar numărul acestor tranzacţii nu are relevanţă .

Urmare a solicitării societăţii intimate, la data de 11 08 2014 Bursa a retras aceste autorizaţii in ceea ce o priveşte pe apelanta-reclamantă R. C.-E..

După cum chiar intimata susţine în întâmpinare, accesul la platforma de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti este permis doar persoanelor (i) membre ale departamentului de tranzacţionare din cadrul unui SSIF, (ii) autorizate în prealabil de către Bursa de Valori Bucureşti şi (iii) autorizate în mod prealabil de către ASF.

Apelanta a fost autorizată ca agent de valori mobiliare să desfăşoare activitate in numele şi contul societăţii intimate prin Decizia nr. 1904/22 10 2002 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare ( fila 426 vol.II dosar fond) . Potrivit acestei decizii intimata are obligaţia de a solicita retragerea autorizaţiei in termen de 48 de ore de la data încetării relaţiilor de muncă ale agentului de valori mobiliare .

Intimata justifică măsură retragerii autorizaţiei de tranzacţionare a apelantei arătând că în perioada de referinţă ( iulie 2014-2015) aceasta  nu mai era membră a departamentului de tranzacţionare iar în fişa postului de director general adjunct nu este prevăzută o asemenea atribuţie , exercitată de apelantă anterior in virtutea calităţii sale de conducător .

În Regulamentul nr. 32/2006 depus de intimată în extras la dosarul de apel nu se indică ca atribuţie a conducătorilor societăţii tranzacţionarea la brusă . Intimata nu a indicat expres in care anume act de reglementare a activităţii sale se prevede o asemenea atribuţie în sarcina conducătorilor . De asemenea în fişa postului de director general adjunct nu se menţionează o asemenea atribuţie .

Prin urmare, dacă s-ar accepta raţionamentul expus de intimată , dată fiind omisiunea de a menţiona această atribuţie expres pentru conducător-director, ar fi trebuit retrasă autorizaţie apelantei de tranzacţionare încă din anul 2012, când felul muncii sale s-a modificat şi a ocupat postul de director general adjunct şi nu mai făcea parte din departamentul de tranzacţionare .

În realitate autorizaţia de tranzacţionare în numele intimatei nu a fost acordată de CNVM în legătură cu un anume post pe care apelanta-reclamantă  trebuia să îl ocupe în cadrul societăţii ci ,potrivit deciziei mai sus menţionată a fost acordată pe durata existenţei raporturilor de muncă dintre părţi .

În consecinţă retragerea aceste autorizaţii in anul 2014 , când raporturile de muncă dintre părţi nu încetaseră într-o modalitate prevăzută de Codul muncii, nu are o justificare obiectivă.

A susţinut apelanta  că i s-a restricţionat accesul la serverul intern al societăţii , însă această afirmaţie este întemeiată doar în parte întrucât angajata putea accesa în continuare acest server. În realitate , din înscrisurile depuse de intimată la dosarul de fond, rezultă că i s-a restricţionat dreptul  de acces la sistemul de back office .

Această restricţionare este justificată de intimată prin faptul că se impunea pentru păstrarea confidenţialităţii bazelor de date specifice şi  nu implică o lipsă totală de acces la serverele AFR de natură să împiedice apelanta să îşi desfăşoare activitatea de business development.

După cum a analizat Curtea anterior, o asemenea apărare a intimatei nu poate fi primită atâta timp cât, potrivit fişei postului de director general adjunct , apelanta ar fi trebuit să supervizeze departamentul de Back-Office şi  departamentul de control intern, prin urmare era necesar să i se permită accesul la sistemul de back office.

Curtea subliniază că menţinerea in organigramă a două funcţii de director general adjunct ( una ocupată de apelantă şi cealaltă de angajata Ruxăndescu) nu are nicio relevanţă în situaţia în care din probele administrate în cauză rezultă că această menţinere a fost pur formală , fără ca in realitate angajata Rus Cerasela-Elena  să îndeplinească atribuţii specifice acestei funcţii.

Or, executarea unui contract de muncă cu respectarea principiului bunei-credinţe (impus părţilor de dispoziţiile art.8 din Codul muncii ) presupune că trebuie să i se dea angajatului posibilitatea reală de a presta muncă pentru angajator pe  postul şi funcţia deţinute  potrivit contractului şi de a fi remunerat pentru munca prestată.

Nu se impunea ca apelanta–reclamantă să conteste revocarea sa din funcţia de conducător , nici să accepte un alt post decât cel pentru care încheiase contract individual de muncă cu intimata . Atâta timp cât acest contract de muncă a fost în fiinţă , executarea lui de către părţi trebuia să se facă cu bună-credinţă .

În cauza de faţă, chiar dacă a fost remunerată potrivit contractului individual de muncă încheiat între părţi,apelantei-reclamante nu i s-a dat de către angajator posibilitatea de a îndeplini atribuţiile prevăzute în fişa postului, fapt de natură să afecteze demnitatea angajatei şi imaginea acesteia la locul de muncă , cu atât mai mult cu cât aceasta se presupunea că ocupă o funcţie de conducere, că ar trebui să reprezinte societatea în raporturile cu terţii , să  controleze actele îndeplinite de persoanele din subordine etc.

De asemenea Curtea reţine faptul că măsurile dispuse de angajator , analizate in cele ce preced, care au generat izolarea de colectiv a apelantei-reclamante , imposibilitatea de a mai avea raporturi cu clienţii societăţii, de a mai exercita un control asupra  subordonaţilor pe care teoretic trebuia să îi coordoneze, au fost de natură să o poziţioneze pe angajata –reclamantă într-o situaţie umilitoare , au creat un mediu ostil şi i-au produs o stare psihică negativă la locul de muncă.

În concluzie, Curtea apreciază că sunt întrunite în cauză condiţiile impuse de prevederile art.4 lit. d1 din Legea nr.202/2002, pentru a aprecia comportamentul angajatorului, în ansamblu , în intervalul iulie 2014-data formulării cererii de chemare în judecată (  28 septembrie 2015 ), ca fiind de natură să producă apelantei-reclamante R. C.-E. o afectare a stării psihice, a  demnităţii şi a imaginii  acesteia în executarea raporturile de muncă.

Curtea reţine şi faptul că la dosarul de fond s-au administrat probe ( înscrisuri) in dovedirea faptului că reclamanta a formulat împotriva angajatorului o plângere adresată  Consiliului  Naţional pentru Combaterea Discriminării , respectiv a faptului că reclamanta a fost condamnată penal pentru săvârşirea unor fapte care au legătură cu îndeplinirea atribuţiilor  de serviciu . Cum prin cererea de apel nu a fost pusă în discuţie relevanţă acestor probe , nici faptul că măsurile dispuse împotriva sa de angajator ar fi consecinţa formulării plângerii către CNCD,  iar intimata nu a invocat prin întâmpinare că măsurile luate cu privire la  raporturile de muncă ale apelantei ar fi fost determinate de obligaţii rezultând din punerea în executare a unei decizii penale , rezultă că , în aplicarea dispoziţiilor art. 478 Cpc  care reglementează limitele caracterului devolutiv al căii de atac a apelului , analiza acestor aspecte excede investirii instanţei de apel.

Reţinând că apelanta a fost supusă unei hărţuiri psihologice la locul de muncă , în temeiul dispoziţiilor art. 480 Cpc , Curtea urmează să admită apelul  şi să schimbe în parte sentinţa apelată în sensul că admiterii în parte a acţiunii  precizate. Intimata va fi obligată să plătească reclamantei suma de 50.000 Euro în echivalent lei la cursul oficial al BNR de la data plăţii, sumă reprezentând despăgubiri pentru hărţuire morală.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, Curtea reţine , în lipsa unei modalităţi de calcul stabilită de lege , ca având relevanţă faptul că apelanta-reclamantă ocupa in cadrul societăţii angajatoare o funcţie de conducere, cuantumul salariului stabilit prin contractul  individual de muncă încheiat între părţi (13.907 lei lunar) şi care relevă importanţa sporită a muncii prestată de angajată pentru societate dar si valoarea socială a acestei munci , precum şi intervalul de timp în care s-a manifestat comportamentul producător de prejudicii al angajatorului, respectiv din luna iulie 2014 şi până la data formulării cererii de chemare în judecată-28 septembrie 2015 ( aproximativ 15 luni) .

În raport de aceste criterii  se apreciază că despăgubiri în cuantum de 50.000 Euro în echivalent lei la cursul oficial al BNR de la data plăţii sunt adecvate pentru acoperirea integrală a prejudiciului moral suferit de reclamantă( cu precizarea că reclamanta a evaluat aceste despăgubiri  la suma de 400.000 Euro, motiv pentru care acţiunea se va admite doar in parte ).

Curtea reţine şi faptul că în şedinţa publică din data de 16 02 2016 , în faţa instanţei de fond , reclamanta a renunţat expres la judecarea capătului de cerere având ca obiect „obligarea pârâtei la încetarea hărţuirii morale la care a fost supusă de către pârâtă, a violenţei psihice la care a fost supusă pentru a părăsi postul, a încălcării demnităţii în muncă, precum şi încălcării principiului bunei credinţe în relaţiile de muncă”, tribunalul luând act de această manifestare de voinţă. Astfel , pronunţarea instanţei de fond şi a Curţii în apel are in vedere cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată( restrânsă) de către reclamantă.

În temeiul dispoziţiilor art.453 alin.1 şi 2 Cpc, aplicabile şi în etapa procesuală a apelului conform art. 482 Cpc , faţă de soluţia de admitere în parte a acţiunii , Curtea o va obliga pe intimată să plătească apelantei-reclamante suma de 8000 lei , cheltuieli de judecată  efectuate în etapa fondului şi în apel reprezentând onorariu  de expert ( 1200 lei conform facturii fiscale nr. 093/09 05 2016-file 157 vol. III fond ) şi onorariu de avocat ( dovedit cu transfer bancar- din 23 05 2016 pt. suma de  4104,49 lei şi pentru suma de 4019.76 lei -filele 156 , 158 vol. IIII fond , respectiv  factura nr.36/28 04 2017 şi extras de cont-filele 136-137 dosar apel- pentru suma de 3772,57 lei ).

Domenii speta

Spete similare