Conflict de muncă. Diurnă – transport internațional. Lipsa unei clauze contractuale. Domeniu de aplicare h.g. nr. 518/1995

Conflict de muncă. Diurnă – transport internațional. Lipsa unei clauze contractuale. Domeniu de aplicare H.G. nr. 518/1995

Art. 57 alin. 1 din Codul munci

Art. 17 alin. 3 din Codul muncii

Art. 5 alin. (1) pct. A, din H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar

Art. 16 alin.1  din H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar

Faptul că s-ar fi purtat sau nu negocieri asupra plăţii diurnei externe este lipsit de relevanţă, câtă vreme negocierile nu s-au finalizat printr-un acord materializat într-o clauză contractuală, doar aceasta având forţă obligatorie pentru părţi.

Neinserarea în contractul individual de muncă a unei clauze privind acordarea diurnei externe nu reprezintă o cauză de nulitate a contractului, sancţiune ce intervine, conform art. 57 alin. 1 din Codul muncii,  pentru nerespectarea oricăreia dintre condiţiile legale necesare pentru încheierea valabilă a acestuia, ceea ce nu este cazul în speţă. Acordarea diurnei externe nu reprezintă un element esenţial, obligatoriu a fi cuprins în contract, dintre cele menţionate la art. 17 alin. 3 din Codul muncii.

Domeniul de aplicare al H.G. nr. 518/1995 este stabilit cu claritate de art. 1 din actul normativ.

De drepturile prevăzute la art. 5, beneficiază, astfel cum rezultă fără dubiu din economia dispoziţiei legale, doar personalul „trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri”.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin.1  din H.G. nr. 518/1995, nu rezultă o obligaţie pentru angajatorul care nu este autoritate sau instituţie publică, regie autonomă sau societate comercială cu capital integral sau majoritar de stat, ci doar o recomandare, o facultate pentru „agentul economic” şi salariatul său de a negocia sau nu plata unor sume cu acest titlu, condiţiile de acordare a unui asemenea drept salarial şi cuantumul lui, obligaţia putând izvorî, în aceste condiţii, doar dintr-o clauză inserată în contractul individual de muncă  sau într-un act adiţional la acesta.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia nr. 4999 din 18 Octombrie 2017)

Prin apelul formulat, pârâta S.C. D S.R.L. a susținut nelegalitatea şi netemeinicia sentinței atacate.

 În motivarea apelului, aceasta a arătat, în esenţă, următoarele:

Diurna în valoare de 50 euro pentru fiecare zi de efectuare a activităţii de transport în Comunitatea Europeană nu a făcut obiectul vreunei negocieri şi plata acesteia nu a fost stabilită şi asumată de către pârâtă prin niciun înscris sau înţelegere verbală. Nu există niciun acord între părţi, salariat şi angajator, privind plata vreunei diurne pentru transport intracomunitar care să fi fost consemnat printr-un act adiţional la contractul de muncă.

Pârâta nu acordă diurnă de transport pentru km parcurşi în străinătate, nu a încheiat  acte adiţionale nici cu ceilalţi salariaţi ai societăţii, care au acelaşi tip de contract individual de muncă şi prestează aceeaşi activitate. Acordarea unei asemenea diurne pentru transport, în favoarea oricăruia dintre salariaţii societăţii, nu este evidenţiată în contabilitatea societăţii şi nu a fost constatată la niciunul dintre controalele Inspecţiei Muncii.

Apelanta a arătat că instanţa invocă dispoziţiile H.G. nr. 518/1995 care stabilesc modalitatea de acordare a cheltuielilor pentru deplasare, însă nu precizează şi dispoziţiile art. 16 şi 17 din aceeaşi hotărâre conform cărora „Art. 16. - (1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică şi personalului din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor menţionate la art.1. (2) Drepturile şi obligaţiile personalului român trimis în străinătate de către Preşedinţie, organele autorităţii legislative, judecătoreşti şi de alte organe ale autorităţii publice, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, se stabilesc prin reglementări proprii, aprobate  potrivit legii. Art. 17 - (1) Se recomandă agenţilor economici, alţii decât cei prevăzuţi la art. 16 alin. (1), precum şi fundaţiilor, asociaţiilor şi altora asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri. (2) În situaţia în care persoanele juridice prevăzute la alin. (1) acordă drepturi superioare, cheltuielile efectuate cu această destinaţie, care se au în vedere la calcularea profitului impozabil, nu pot depăşi pe cele cuvenite personalului respectiv, în limitele şi în condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre.”

Având în vedere că nu există o negociere directă între angajat şi angajator cu privire la diurnă, precum şi faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta aplica dispoziţiile acestei hotărâri de Guvern, cererea este neîntemeiată, aşa încât se impune admiterea apelului şi modificarea hotărârii atacate în ceea ce priveşte acordarea diurnei.

Dacă se va aprecia totuşi că se datorează diurna pentru reclamant, se arată că acesta nu a fost plecat în străinătate toate cele 32 de zile despre care se face vorbire.

În considerarea celor menţionate mai sus, apelanta a solicitat admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul MM a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate, care este legală şi temeinică.

În esenţă, acesta a arătat că diurna a făcut obiectul negocierii încă de la început, din momentul semnării contractului individual de muncă, aşa încât angajatorul nu poate fi scutit de îndeplinirea acestei obligaţii, ce decurge din aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. A din H.G. nr. 518/1995, fapt constatat şi cu prilejul controlului efectuat de ITM Ialomiţa.

Aşa fiind, în mod just prima instanţă a reţinut că înscrisurile depuse la dosar au făcut pe deplin dovada efectuării transportului internaţional în Anglia şi Spania în perioada indicată prin acţiunea introductivă, ceea ce îi dă dreptul la acordarea unei diurne în cuantumul prevăzut pentru categoria I, de 35 de euro pe zi.

Ca urmare a neconsemnării cuantumului diurnei în contractul individual de muncă, a intervenit nulitatea absolută a acestuia, conform art. 16 alin. 1 şi art. 57 alin. 1 şi 2 din Codul muncii.

În apel, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Examinând cauza prin prisma motivelor de apel formulate, în limitele prevăzute de art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Aşa cum în mod just a reţinut instanţa de fond, prin contractul individual de muncă încheiat între părţi, înregistrat sub nr. 21/28.07.2015, acestea au convenit ca salariatul să presteze muncă pentru angajator în meseria de şofer autocamion/maşină de mare tonaj (cod COR 833201) cu normă întreagă, 8 ore/zi 40 de ore/săptămână, repartizarea programului de lucru urmând a se face inegal, pentru un salariu de bază brut lunar de 1050 lei.

În privinţa locului de muncă, s-a stipulat că activitatea urmează a fi prestată pe teren, deci în afara sediului angajatorului.

Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are, între altele, obligaţia „c) să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă.”

Dispoziţii similare se regăsesc înscrise în cuprinsul contractului individual de muncă, clauza M „Drepturile şi obligaţiile generale ale părţilor” pct. 4 lit. a1).

În contractul individual de muncă nu sunt inserate clauze exprese privind diurna externă, pretinsă de salariat de la angajator.

Or, contractul individual de muncă este rezultatul voinţelor concordante ale celor două părţi contractante, al acordului de voinţe exprimat în scris, ad validitatem, izvorul unic al raportului juridic individual de muncă.

Faptul că s-ar fi purtat sau nu negocieri asupra plăţii diurnei externe este lipsit de relevanţă, câtă vreme negocierile nu s-au finalizat printr-un acord materializat într-o clauză contractuală, doar aceasta având forţă obligatorie pentru părţi.

Contrar concluziilor primei instanţe, Curtea reţine că neinserarea în contractul individual de muncă a unei clauze privind acordarea diurnei externe nu reprezintă o cauză de nulitate a contractului, sancţiune ce intervine, conform art. 57 alin. 1 din Codul muncii,  pentru nerespectarea oricăreia dintre condiţiile legale necesare pentru încheierea valabilă a acestuia, ceea ce nu este cazul în speţă. Acordarea diurnei externe nu reprezintă un element esenţial, obligatoriu a fi cuprins în contract, dintre cele menţionate la art. 17 alin. 3 din Codul muncii.

În mod greşit prima instanţă a stabilit existenţa unui izvor legal al obligaţiei angajatorului de a plăti diurna externă, identificat în dispoziţiile art. 5 alin. 1 pct. A lit. a) din H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.

Domeniul de aplicare al actului normativ menţionat este stabilit cu claritate de art. 1 din H.G. nr. 518/1995, potrivit căruia; „Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând: a) vizite oficiale, tratative (negocieri), consultări, încheieri de convenţii, acorduri şi alte asemenea înţelegeri; b) participări la târguri şi expoziţii; prospectarea pieţei; acţiuni de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică; contractări şi alte acţiuni care decurg din executarea contractelor de comerţ exterior; c) documentare, schimb de experienţă; d) cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare, inclusiv participarea elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice însoţitoare la olimpiade şi concursuri în domeniul învăţământului; e) participări la congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifică a unităţii, precum şi la manifestări ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele asemenea; f) primiri de titluri, grade profesionale, distincţii sau premii conferite pentru realizări ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive;  g) desfăşurarea unei activităţi ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive, temporare, fără dobândirea calităţii de salariat a partenerului extern, precum şi pentru ţinerea de cursuri în calitate de profesor vizitator; h) control şi îndrumare la misiuni diplomatice, oficii consulare şi alte asemenea reprezentanţe în străinătate; i) executări de lucrări de construcţii, reparaţii şi amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ale celorlalte forme de reprezentare în străinătate, precum şi ducerea şi aducerea pe roţi a mijloacelor auto aparţinând acestor reprezentanţe; j) asigurarea protecţiei demnitarilor români pe timpul cât aceştia se deplasează în străinătate de către personalul specializat din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază sau din alte unităţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, dacă în sistemele respective este prevăzută o asemenea activitate; k) exerciţii, aplicaţii, ateliere de lucru, controale la unităţile militare participante la misiuni de menţinere a păcii, cursuri la şcoli şi academii militare, participare la misiuni specifice urgente, desfăşurate la ordinul conducătorului unităţii; l) crearea şi consolidarea democraţiei, a prosperităţii, cooperării şi stabilităţii în Europa de Sud-Est, ca etapă preliminară a integrării statelor regiunii în structurile euroatlantice; m) participarea personalului Ministerului Afacerilor Interne la activităţi de cooperare judiciară internaţională în materie penală, la activităţi desfăşurate pentru prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor sau activităţilor infracţionale, la misiuni comune operative internaţionale organizate în scopul combaterii criminalităţii transfrontaliere, menţinerii ordinii şi siguranţei publice, combaterii migraţiei ilegale sau în vederea executării unor acţiuni specifice domeniului protecţiei civile şi al situaţiilor de urgenţă, precum şi la alte tipuri de activităţi de cooperare sau asistenţă poliţienească internaţională; n) transportul valizei diplomatice; o) participarea ca observator la acţiuni desfăşurate sub egida Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE); p) participarea ca expert naţional detaşat.”

Or, intimatul-reclamant nu se află în niciuna dintre aceste situaţii.

De drepturile prevăzute la art. 5, dispoziţie avută în vedere de Tribunal, beneficiază, astfel cum rezultă fără dubiu din economia dispoziţiei legale, doar personalul „trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri”, condiţie pe care intimatul-reclamant nu o îndeplineşte.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin.1  din H.G. nr. 518/1995, „Art. 16 (1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică şi personalului din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor menţionate la art. 1.”

Totodată, conform art. 17 din acelaşi act normativ, 17, „(1) Se recomandă agenţilor economici, alţii decât cei prevăzuţi la art. 16 alin. (1), precum şi fundaţiilor, asociaţiilor şi altora asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri. (2) În situaţia în care persoanele juridice prevăzute la alin. (1) acordă drepturi superioare, cheltuielile efectuate cu această destinaţie, care se au în vedere la calcularea profitului impozabil, nu pot depăşi pe cele cuvenite personalului respectiv, în limitele şi în condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre.”

 Aşadar, din dispoziţia legală, nu rezultă o obligaţie pentru angajatorul care nu este autoritate sau instituţie publică, regie autonomă sau societate comercială cu capital integral sau majoritar de stat, ci doar o recomandare, o facultate pentru „agentul economic” şi salariatul său de a negocia sau nu plata unor sume cu acest titlu, condiţiile de acordare a unui asemenea drept salarial şi cuantumul lui, obligaţia putând izvorî, în aceste condiţii, doar dintr-o clauză inserată în contractul individual de muncă  sau într-un act adiţional la acesta.

Nu poate fi primită apărarea intimatului potrivit căreia temeinicia pretenţiilor sale este validată de constatările ITM Ialomiţa evidenţiate în anexa Procesului-verbal de control nr. 29/PC/019957/31.03.2016.

În acest sens, prin decizia nr. 1526 din 3.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1486/98/2016, definitivă, a fost casată sentinţa recurată, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. D S.R.L. şi a fost anulat, în parte, procesul-verbal de control nr. 29/PC/019957/31.03.2016, sub aspectul măsurilor privind respectarea prevederilor art. 5 alin. (1) A din H.G. nr. 518/1995.

Instanţa de contencios administrativ a reţinut, în motivarea menţionatei decizii, că art. art. 5 alin. (1) pct. A din H.G. nr. 518/1995 impune obligaţii numai în sarcina anumitor categorii de destinatari, iar pentru persoanele publice private, cum este şi reclamanta S.C. D S.R.L.,  aceeaşi dispoziţie legală reprezintă o simplă recomandare, lipsită de sancţiuni juridice.

Pentru considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis apelul şi a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a respins în tot acţiunea, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare