Plangere contraventionala

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe apelant SC N SRL şi pe intimat PRIMARUL MUNICIPIULUI - SERVICIUL CORP CONTROL PRIMAR, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie nr.017839/29.01.2016

Prin sentința civila nr. 9090/14.07.2016 a Judecătoriei  a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta SC N în contradictoriu cu MUNICIPIUL , prin Primar –SERVICIUL CORP CONTROL PRIMAR.

S-a menținut  valabil procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.017839/29.01.2016.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut următoarele:

” Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.017839/29.01.2016, petenta S.C. N S.R.L. a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.1 lit.a din Legea nr.12/1990 coroborat cu art.268 alin.6 din Legea nr.571/2003 şi sancţionată de art.2 alin.1 din Legea nr.12/1990, reţinându-se că la data de 28.01.2016, la punctul de lucru, desfăşura activităţi de alimentaţie publică fără a avea autorizaţie de funcţionare eliberată de Primăria Municipiului.

Procesul-verbal contestat nu a fost semnat de către petentă, iar la rubrica „alte menţiuni” a fost înscris: „contravenientul nu este de faţă”.

Procesul-verbal contestat nu a fost semnat de nici un martor asistent menţionându-se în cuprinsul acestuia că „procesul-verbal a fost întocmit la sediul Primăriei  de faţă cu alţi agenţi constatatori”.

I. Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispoziţiile art.15-20 din acelaşi act normativ, referitoare la modalitatea de întocmire şi menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancţionare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce pot fi constatate din oficiu.

În ceea ce priveşte apărarea petentei privind greşita încadrare juridică a faptei, instanţa reţine că potrivit art. 1 lit. a şi art. 2 din Legea nr. 12 /1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, dacă a fost săvârşită de către o persoană juridică, efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege. Art. 5 alin. 1 din OG 99/2000 se referă la autorizarea în condiţiile legii a comerciantului, în timp ce art. 1 din legea 12/1990 vizează activitatea desfăşurată de comerciant, astfel că cele două texte de lege incriminează activităţi ilicite distincte, nefiind vorba despre o lege specială sau mai favorabilă. Prin urmare, descrierea faptei şi încadrarea juridică dată acesteia sunt corespunzătoare. De asemenea, instanţa reţine că OG nr.99/2000 nu are caracter special faţă de Legea nr.12/1990 şi nu se aplică faptei pentru care a fost sancţionată petenta.

Petenta a invocat lipsa unui martor care să confirme cele atestate în procesul-verbal, precum şi faptul că s-a menţionat în procesul verbal: „toţi cei de faţă suntem agenţi constatatori” deşi potrivit art.19 alin.2 O.G. nr.2/2001 nu poate avea calitatea de martor asistent un alt agent constatator. Instanţa înlătură această apărare având în vedere că menţiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută şi necondiţionată a procesului-verbal sunt cele prevăzute expres şi limitativ de art.17 din O.G.nr.2/2001, menţiuni printre care nu se află şi obligativitatea semnării procesului verbal de un martor. Astfel, lipsa semnăturii unui martor asistent atrage nulitatea relativă, virtuală a procesului-verbal, nulitate care, conform art.175 alin.1 din Codul de procedură civilă, este condiţionată de existenţa unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului. Aceasta trebuie să fie o vătămare care să afecteze drepturile procesuale ale petentei, şi să o pună pe aceasta în imposibilitatea de a se apăra în mod eficient în cadrul procesului. Or, în speţă, nesemnarea procesului-verbal de un martor asistent nu o afectează în nici un fel pe petentă în exercitarea drepturilor sale procesuale. Mai mult decât atât, instanţa constată că s-a menţionat motivul pentru care procesul-verbal nu a fost semnat de către un martor asistent, şi anume pentru că procesul-verbal a fost întocmit ulterior controlului, la sediul petentei, iar toţi cei prezenţi erau agenţi constatatori. De aceea s-a menţionat  că „toţi cei de faţă suntagenţi constatatori”, procesul-verbal nefiind semnat de unul din aceştia în calitate de agent constatator, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art.19 alin.2 din O.G. nr.2/2001.

II. În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal nr.017245/18.03.2015, actul de sancţionare a stabilit în mod corect şi complet situaţia de fapt, fiind întocmit prin constatarea nemijlocită a faptei de către agentul constatator, aflat în exerciţiul atribuţiilor ce îi revin potrivit competenţei legale.

Or, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului, procesul-verbal de contravenţie beneficiază de prezumţia de autenticitate şi veridicitate şi are forţă probantă prin el însuşi, cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Această concluzie nu contravine jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului conform căreia răspunderea contravenţională constituie o „acuzaţie în materie penală” ce atrage aplicabilitatea prezumţiei de nevinovăţie întrucât prezumţia prevăzută de art.6 para.2 din Convenţie nu are caracter absolut, procesului-verbal de contravenţie putându-i-se recunoaşte, la rândul său, în dreptul intern, prezumţii (de legalitate şi temeinicie), dacă îi sunt acordate contravenientului garanţii suficiente pentru respectarea dreptului la apărare. Prezumţia de temeinicie menţionată este însă una relativă, legea permiţând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară. De altfel, instanţa are obligaţia de a respecta prezumţia de nevinovăţie care presupune, totodată, nemijlocire şi contradictorialitate.

În dreptul nostru, aceste garanţii sunt recunoscute şi acordate prin reglementarea dreptului de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie conform art.31, alin.1 din O.G. nr.2/2001 şi prin posibilitatea de a proba contra împrejurărilor constatate. Potrivit dispoziţiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Pe de altă parte, în jurisprudenţa sa în materie contravenţională, Curtea Europeană nu a statuat că procesul-verbal de constatare a contravenţiei ar fi lipsit de orice putere probatorie sau că organele administrative ar avea obligaţia ca pe lângă constatările personale, să prezinte şi alte probe din care să rezulte vinovăţia persoanei.

Prin urmare, instanţa constată că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr.017839/29.01.2016 reprezintă un mijloc de probă şi conţine constatările personale ale agentului de constatare aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenţie constatată în mod direct de agentul constatator, instanţa apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa constată că petenta nu a făcut dovada că ar avea autorizaţie de funcţionare pentru punctul de lucru din -. Mai mult decât atât, petenta a recunoscut că nu are autorizaţie de funcţionare pentru acesta, invocând în apărare faptul că se refuză nejustificat eliberarea acestei autorizaţii, deşi a efectuat toate demersurile necesare. Se reţine în speţă că acest fapt învederat de petentă nu este de natură a o exonera de răspundere, împotriva acestei atitudini pretinse din partea autorităţilor publice existând remedii legale de care poate uzita şi neavând dreptul de a funcţiona cu încălcarea dispoziţiilor legale.

În raport de cele expuse, instanţa concluzionează că nu a fost răsturnată, prin proba contrară, prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de contravenţie, iar apărările invocate de petentă nu au fost dovedite şi, având în vedere dispoziţiile art.1 lit.a din Legea nr. 12/1990, sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei pentru care a fost sancţionată petenta, iar răspunderea sa a fost angajată în mod legal şi temeinic.

Cu privire la individualizarea sancţiunii aplicate instanţa reţine că în raport de dispoziţiile art. 34  din OG 2/2001, că are posibilitatea să aprecieze inclusiv asupra naturii şi cuantumului sancţiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată.

Potrivit art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

De asemenea, instanţa reţine că dispoziţiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 impun ca sancţiunea stabilită să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

În speţă, instanţa reţine că pentru fapta prevăzută de art.1 lit.a şi sancţionată conform art. 2 alin.1 din Legea nr.12/1990 petentei i-a fost aplicată sancţiunea amenzii îndreptată spre minimul prevăzut de lege, respectiv 3000 lei, faţă de limitele de 2000-20000 lei. Având în vedere criteriile enunţate de art. 21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, precum şi de contextul în care fapta a fost săvârşită, gradul de pericol social al faptei săvârşite, atitudinea reprezentanţilor petentei, instanţa apreciază că nu se impune înlocuirea sancţiunii amnezii cu avertisment.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, instanţa urmează să respingă plângerea contravenţională ca neîntemeiată.”

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea căii de atac, iar, pe fond, admiterea plângerii contravenţionale deduse judecăţii.

În motivarea apelului, petanta a arătat că hotărârea instanţei de fond nu se fundamentează pe o examinare a chestiunilor de fapt şi de drept invocate, ce vizat circumstanţierea vinovăţiei petentei, precum şi înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului. Se susţine buna-credinţă a petentei, care a intenţionat să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi îndeplinirea tuturor formalităţilor , deci implicit şi cu obţinerea autorizaţiilor de funcţionare. Prin urmare, instanţa de fond trebuia să dea eficienţă art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 şi să reindividualizeze sanţiunea aplicată, deoarece eliberarea autorizaţiei de funcţionare este blocată din culpa serviciilor aflate în subordinea Primăriei mun., din care face parte şi organul constatator.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.466 şi urm.C.proc.civ., precum şi art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Intimatul  nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în conformitate cu dispoziţiile art.476 din Codul de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este nefundat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa constată că petenta desfășura, la data controlului (28.01.2016), în municipiul -, activitate de alimentație publică fără a deține autorizația de funcționare prin Primarie.

Petenta nu a dovedit nici o împrejurare justificativă aptă de a o exonera de răspundere. Pe baza probelor administrate, respectiv înscrisurile depuse la dosarul de fond, instanţa de control judiciar apreciază că petenta a acţionat cu vinovăţie, astfel cum în mod corect a concluzionat şi instanţa de fond.

In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii contraventionale, instanţa de fond a reţinut în mod temeinic că nu se impune reindividualizarea acesteia, dat fiind faptul că societatea amendată a mai fost sancţionată, anterior, pentru aceeaşi faptă. În aceste condiţii şi observând că petentei i-a fost aplicată o amendă contravenţională orientată spre minimul prevăzut de lege (3000 RON, faţă de limita minimă de 2000 RON, cu posibilitatea de a achita, în 48 de ore de la comunicare, jumătate din acest minim, respectiv suma de 1000 RON), instanţa de control judiciar consideră că amenda contravenţională aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurarile săvârșirii contravenției, de modul şi de mijloacele de săvârşire, precum şi de circumstanțele personale ale contravenientei, care persistă în conduita neconformă dispoziţiilor legale, astfel încat nu se impune reevaluarea sancţiunii. Este adevărat că instanţa de fond a arătat într-o manieră succintă de ce nu se impune reindividualizarea amenzii aplicate, dar instanţa de control judiciar apreciază că Judecătoria  a analizat inclusiv acest motiv al plângerii contravenţionale deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte susţinerile privind existenţa legii contravenţionale mai favorabile sau necesitatea aplicării legii speciale tribunalul apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

Textul în baza cărei a fost amendată petenta art.2 alin.1 sancţionează încălcarea art.1 lit.a din Legea nr.12/1990 (Următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni:a) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;)

Ordonanţa 99/2000 – prevede la art.73 - Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează:  1. desfăşurarea oricărui exerciţiu comercial cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), cu suspendarea activităţii comerciale până la data autorizării şi cu amendă (…) art.5 alin.1 prevede că - Orice exerciţiu comercial se desfăşoară numai de către comercianţi autorizaţi în condiţiile legii.

În analiza raportului dintre aceste prevedere legale nu trebuie avute doar textele arătate anterior (invocate de către apelantă) dar şi celelalte prevederi ale ordonanţei nr.99/2000 cum ar fi art.4 lit.b. Acest text prevede definiţia noţiunii de comerciant - persoana fizică sau juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă;

Sintetizând, aplicarea sancţiunii în baza OUG nr.99/2000 vizează comercianţii în sensul definiţiei arătate - persoană autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare - şi care depăşesc sau încalcă limitele autorizării iar nu persoanele care nu deţin vreo formă de autorizare vizate de Legea nr.12/1990. De menţionat că OUG nr.99/2000 prevede suplimentar faţă de Legea nr.12/1990 şi sancţiunea complementară a suspendării activităţii comerciale ceea ce presupune existenţa unei forme anterioare de autorizare întrucât dacă aceasta ar fi lipsit cu desăvârşire s-ar fi menţionat interzicea desfăşurării de activitate comercială.

Fata de cele reţinute,  şi având în vedere motivele de apel invocate, în temeiul art.480 din Codul de procedură civilă, Tribunalul va respinge, ca neîntemeiat, apelul formulat, menţinând sentinţa instanţei de fond, ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat  de  SC  N  SRL împotriva sentinţei  civile  nr.  9090/14.07.2016 pronunţată  de  Judecătoria, pe  care  o păstrează.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare