Obiectul judecăţii şi schimbarea încadrării juridice

Decizie 82/A din 13.02.2018


Art. 371, 386 Cod procedură penală

În conformitate cu art. 371 Cod procedură penală, judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei. Astfel prin fapte arătate în actul de sesizare a instanţei sub nicio formă nu se înţelege simpla referire la anumite fapte în partea descriptivă a rechizitoriului, expuse cu prilejul prezentării activităţilor inculpatului, ci este vorba de acele fapte care sunt descrise într-o manieră susceptibilă să producă consecinţe juridice, mai exact să învestească instanţa, condiţie care este îndeplinită doar dacă faptele arătate în rechizitoriu sunt însoţite de precizarea încadrării lor juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată.

În ipoteza în care, din probele administrate, rezultă că inculpatul a săvârşit o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, instanţa nu va putea să recurgă la remediul prevăzut de art. 386 Cod procedură penală, ci este ţinută de limitele judecăţii prevăzute de art. 371 Cod procedură penală, urmând să dispună soluţiile prescrise de art. 396 Cod procedură penală exclusiv cu privire la fapta cu care a fost sesizată în mod originar.

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. xxx, inculpatul M.I. a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. xxx  pronunţate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. xxx.

În motivarea căii de atac, inculpatul contestă legalitatea şi temeinicia hotărârii Tribunalului Harghita.

Din perspectiva legalităţii, inculpatul critică:

-operaţiunea de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecăţii din tentativă la infracţiunea de violenţă în familie în această infracţiune şi cea de lipsire de libertate în mod ilegal, cu consecinţa condamnării sale şi pentru infracţiunea incriminată de ar.t 205  alin. 1 C. pen., cu toate că instanţa nu a fost sesizată şi cu această faptă;

-durata pedepsei principale aplicate pentru tentativa la infracţiunea de violenţă în familie, subliniind că pedeapsa de 10 ani închisoare fixată în prim grad depăşeşte limita maximă legală, care este de 7 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile în care prima instanţă nu a motivat şi nu este clar că s-a orientat spre pedeapsa detenţiunii pe viaţă;

-modalitatea de soluţionare a acţiunilor civile promovate de părţile civile M.M.  şi Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, precizând că, în cazul ambelor persoane vătămate, constituirea de parte civilă a avut loc tardiv, după începerea cercetării judecătoreşti.

Din perspectiva temeiniciei, inculpatul consideră că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru tentativa la infracţiunea de violenţă în familie este prea grea, solicită instanţei să ţină seama de persoana sa care se află la prima confruntare cu legea penală, este bine integrat în societate, a recunoscut comiterea faptei şi o regretă şi, în raport cu aceste date, să reducă durata pedepsei şi să dispună suspendarea sub supraveghere a executării ei.

Analizând apelul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. xxx al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor apelantului, părţii civile şi reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:

2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentinţa penală nr. xxx, Tribunalul Harghita:

-în baza art. 386 Cod procedură penală, a admis cererea persoanei vătămate M.M. , prin apărător din oficiu, şi a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii sesizate în cauză, din tentativă la infracţiunea de violenţă în familie, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 189 alin. 1, lit. a), h) Cod penal (omor calificat), în aceeaşi faptă penală de tentativă la infracţiunea de violenţă în familie, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 189 alin. 1, lit. a), h) Cod penal (omor calificat) în concurs real cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.

-în baza art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 189 alin. 1, lit. a), h) Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul M.I. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de violenţă în familie, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 189 alin. 1, lit. a), h) Cod penal (omor calificat), la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi h) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), executabilă conform art. 68 alin. 1, lit. c) Cod penal.

-în baza art. 65 alin. 1 Cod penal, a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi h) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), executabilă de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 Cod penal.

-în baza art. 205 alin. 1 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi h) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), executabilă conform art. 68 alin. 1, lit. c) Cod penal.

-în baza art. 65 alin. 1 Cod penal, a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi h) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), executabilă de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 Cod penal.

-în baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1, lit. b) şi art. 45 alin. 3, lit. a) Cod penal, a contopit pedepsele principale şi complementare stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, urmând ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa principală de 11 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi h) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), executabilă conform art. 68 alin. 1, lit. c) Cod penal.

-în baza art. 65 alin. 1 Cod penal, a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa accesorie pedepsei rezultante, a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi h) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), executabilă de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 Cod penal.

-în baza art. 404 alin. 4, lit. a) Cod procedură penală, a dedus din pedeapsa aplicată durata măsurii reţinerii şi a arestării preventive, luate în cauză faţă de inculpatul M.I. , începând cu data de 28.06.2017 la zi.

-în baza art. 399 Cod procedură penală, a menţinut măsura arestării preventive dispusă în cauză faţă de inculpatul M.I. .

-în baza art. 112, alin. 1, lit. b) Cod penal, a confiscat corpul delict – bucată de scândură prevăzută în capăt cu două cuie şi cablu prelungitor de curent electric, ridicate în cursul urmăririi penale conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului din data de 28.06.2017.

-în baza art. 7 din Legea  nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), cu modificările şi completările ulterioare, a dispus prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., privind pe inculpatul M.I. .

-în baza art. 397 Cod procedură penală, art. 19 şi urm. Cod procedură penală şi art. 1349 alin. 1 şi 2 Cod civil, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă M.M.  şi, în consecinţă, l-a obligat pe inculpatul M.I. să plătească acestei părţi civile suma de 15.000 de euro, cu titlu de daune morale.

-în baza art. 397 Cod procedură penală, art. 19 şi urm. Cod procedură penală şi art. 1349 alin. 1 şi 2 Cod civil, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc şi, în consecinţă, l-a obligat pe inculpatul M.I. să plătească acestei părţi civile suma de 4.661,27 lei, reprezentând sumă datorată cu titlu de despăgubiri civile.

-în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpatul M.I. la plata sumei de 379 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecată.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că la data de 12.iunie 2017, aflându-se în propria locuinţă din satul Satu Mare, nr. 145, jud. Harghita, împreună cu soţia sa persoană vătămată M.M. , pe fondul geloziei şi după ce în prealabil a confecţionat un obiect artizanal conductor electric (o scândură de lemn cu două cuie bătute în capete la care a conectat un prelungitor de curent electric), a electrocutat-o pe aceasta, la o tensiune de 220 de volţi, în repetate rânduri (de aproximativ nouă ori), în zona gâtului şi a pieptului, provocându-i leziuni corporale care au necesitat 18-20 de zile de îngrijiri medicale, cu pierderea cunoştinţei victimei şi împiedicarea părăsirii încăperii şi a locuinţei.

Intenţia de a suprima viaţa victimei a reieşit din mobilul faptei (gelozia) şi ameninţările directe cu moartea ale inculpatului, corpul delict apt de a produce moartea (conductor electric artizanal conectat la 220 V), caracterul vital al zonelor vizate (zona gâtului şi a pieptului), multitudinea actelor de violenţă, consecinţele imediate constând în pierderea cunoştinţei victimei şi repetarea ulterioară a acţiunilor violente, condiţii în care concluzia medico-legală privind lipsa punerii în primejdie a vieţii victimei apare în acest caz distinctă de caracterul juridic privind elementul constitutiv subiectiv al infracţiunii de omor, motiv pentru care este lipsită de relevanţă juridică sub acest din urmă aspect.

Caracterul calificat al omorului prev. de art. 189 alin. 1 lit. a) Cod penal, respectiv săvârşirea faptei cu premeditare reiese din pregătirea anterioară a corpului delict pe fondul unei situaţii de conflict continue cunoscute din timp de inculpat, în timp ce  calificarea faptei ca fiind comisă prin cruzimi, prev. de art. 189 alin. 1 lit. h) Cod penal, rezultă din îndeplinirea condiţiilor de ferocitate şi oroare, prelungite în timp şi depăşind suferinţele inerente ale acţiunii vătămătoare, prin modul de concepere şi comitere al faptei, anume prin producerea unui obiect vătămător artizanal specific cu risc vital şi aplicarea violentă asupra corpului victimei, în mod repetat şi pe timp îndelungat, cauzând suferinţe fizice abominabile, dincolo de cele inerente acţiunii specifice de omor şi trezind sentimente de oroare celor care iau cunoştinţă de o astfel de faptă. 

În ceea ce priveşte cererea persoanei vătămate M.M. , prin apărător din oficiu, privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii sesizate în cauză, prin reţinerea, în concurs real, şi a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, instanţa a reţinut, în acord cu susţinerile formulate, că ceea ce deosebeşte cele două infracţiuni este tocmai circumstanţa îngrădirii libertăţii de mişcare a victimei peste durata inerentă acţiunii vătămătoare specifice omorului, caz confirmat în speţă prin încuierea uşii încăperii şi a locuinţei de către inculpat, cu consecinţa împiedicării persoanei vătămată să le părăsească în momentele de luciditate, aşa cum s-a arătat şi în rechizitoriu („…a încuiat uşa de la intrare… persoana vătămată a intenţionat să fugă, dar nu a reuşit întrucât era închisă… a încercat să sară pe geam…”), motiv pentru care instanţa a admis cererea, astfel cum aceasta a fost formulată.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru tentativa la infracţiunea de violenţă în familie, prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 189 alin. 1, lit. a), h) Cod penal (omor calificat), este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani, maxim majorat cu o pătrime, iar în cazul orientării pentru cea dintâi categorie de pedeapsă principală, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, în timp ce pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal, este închisoarea de la unu la 7 ani.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, în concret, instanţa a avut în vedere modul de concepere a faptei de către inculpat, acţionând cu efort sporit şi denotând cruzime şi indiferenţă la suferinţele victimei şi urmările asupra acesteia, puterea de ignorare a specificului acţiunii vătămătoare de ardere a corpului uman dezumanizând practic persoana inculpatului, lipsa sentimentelor de afecţiune şi respect ce ar trebui să dăinuie indiferent de situaţia conjugală, inclusiv sub aspectul răsfrângerii acesteia asupra propriilor copii – aspecte care ar orienta instanţa către pedeapsa detenţiunii pe viaţă în cazul formei consumate a faptei, însă, rămânând în faza tentativei, instanţa va avea în vedere şi urmăririle efectiv produse, poziţia procesuală de recunoaştere a faptei, inclusiv sub aspect civil, precum şi lipsa antecedentelor penale şi caracterizarea pozitivă a inculpatului din evaluarea specifică efectuată în cauză, aspecte care au determinat instanţa să stabilească pedeapsa la limita minimă prevăzute de lege în cazul infracţiunii de violenţă în familie, respectiv 10 ani închisoare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate, instanţa a avut în vedere durata deloc neglijabilă a îngrădirii libertăţii de mişcare, sub acţiunea continuă de ameninţare a victimei şi chiar împiedicarea premeditată şi activă a acesteia de părăsire a locului în care era supusă violenţelor repetate ale inculpatului, motiv pentru care instanţa a stabilit o pedeapsă sporită către media celei prevăzute de lege, respectiv închisoarea de 3 ani. 

În latura civilă, instanţa a avut în vedere că inculpatul a recunoscut pretenţiile civile ale persoanelor vătămate constituite părţi civile.

3. Considerentele instanţei de apel.

3.1. Cu privire la apelul pendinte, constată, pentru început, că este la adăpost de orice critică hotărârea primei instanţe, în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt, analiza probelor, constatarea existenţei tentativei la infracţiunea de violenţă în familie deduse judecăţii, a săvârşirii acesteia de către inculpatul M.I. şi a împrejurării că aceasta constituie infracţiunea de violenţă în familie în formă de tentativă; încadrarea juridică dată faptei; natura şi durata pedepselor principală, complementară şi accesorie aplicate pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de violenţă în familie; computarea din pedeapsa principală a perioadei reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 28 iunie 2017 la zi; menţinerea măsurii arestării preventive; confiscarea specială a corpului delict; aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/2008; modalitatea de soluţionare a acţiunilor civile promovate de părţile civile M.M.  şi Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli.

Cu toate acestea, apelul promovat în cauză de către inculpatul M.I. împotriva sentinţei nr. xxx  este fondat şi considerentele expuse în continuare determină, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a  C. pr. Pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele desfiinţării în parte a hotărârii penale apelate şi rejudecării în al doilea grad a pricinii, în următoarele limite:

a) Textul art. 371 C. pr. pen. fixează în mod categoric obiectul judecăţii, pe care îl mărgineşte la „faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei”, însemnând faptele şi persoanele faţă de care procurorul a dispus expres trimiterea în judecată şi pentru care s-a efectuat urmărirea penală. Prin fapte arătate în actul de sesizare a instanţei sub nicio formă nu se înţelege simpla referire la anumite fapte în partea descriptivă a rechizitoriului, expuse cu prilejul prezentării activităţilor inculpatului, ci este vorba de acele fapte care sunt descrise într-o manieră susceptibilă să producă consecinţe juridice, mai exact să învestească instanţa, condiţie care este îndeplinită doar dacă faptele arătate în rechizitoriu sunt însoţite de precizarea încadrării lor juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată [a se vedea, în acest sens: G. Bodoroncea, în M. Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 1509].

În acelaşi timp, schimbarea încadrării juridice în faza de judecată este operaţiunea prin intermediul căreia instanţa competentă modifică formula legală ataşată la un moment dat pe durata procedurilor faptei concret săvârşite, cu care a fost sesizată. Schimbarea încadrării juridice obligatoriu se circumscrie faptei materiale descrise în partea expozitivă şi menţionată în dispozitivul rechizitoriului, astfel că procedeul schimbării încadrării juridice va fi incident numai dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii cu care a fost sesizată instanţa, sub aspectul acţiunii sau inacţiunii infracţionale, rămâne acelaşi, chiar dacă se vor stabili în cursul judecăţii urmări şi împrejurări ale comiterii infracţiunii, diferite de cele reţinute prin actul de sesizare.

În ipoteza în care, din probele administrate, rezultă că inculpatul a săvârşit o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, instanţa nu va putea să recurgă la remediul prevăzut de art. 386 C. pr. pen., ci este ţinută de limitele judecăţii prevăzute de art. 371 C. pr. pen., urmând să dispună soluţiile prescrise de art. 396 C. pr. pen. exclusiv cu privire la fapta cu care a fost sesizată în mod originar.

În prezenta cauză, deşi iniţial urmărirea penală începuse in rem şi faţă de infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 C. pen., a fost continuată in personam faţă de M.I. şi pentru această faptă, iar acţiunea penală a fost pusă în mişcare şi pentru lipsire de libertate în mod ilegal, prin ordonanţa din 10 iulie 2017, procurorul a schimbat încadrarea juridică a faptelor din tentativă la violenţa în familie şi lipsire de libertate în mod ilegal doar în tentativă la violenţa în familie. Prin rechizitoriul din 12 iulie 2017, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a încadrat juridic fapta descrisă la pagina 2 din actul de sesizare doar în tentativă la infracţiunea de violenţă în familie, prevăzută de art. 32 raportat la art. 199 alin. 1 C. pen. cu referire la art. 189 alin. 1 lit. a şi h C. pen., aceasta fiind singura faptă pentru care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.I. . Totuşi, trecând peste limitele judecăţii stabilite prin rechizitoriul din 12 iulie 2017 şi fără să fi administrat vreo probă în cursul cercetării judecătoreşti sau să fi indicat care sunt dovezile care duc la concluzia că lipsirea de libertate a părţii civile M.M.  a fost pe o durată mai îndelungată decât cea inerentă comiterii actelor specifice tentativei la violenţa în familie, prima instanţă prin hotărârea atacată, admiţând cererea părţii civile, a schimbat încadrarea juridică din tentativa la infracţiunea de violenţă în familie prevăzută de art. 32 raportat la art. 199 alin. 1 C. pen. cu referire la art. 189 alin. 1 lit. a şi h C. pen. în aceeaşi faptă alături de care a reţinut şi lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 C. pen., dispunând condamnarea inculpatului M.I. pentru cele două infracţiuni în concurs real.

Prin operaţiunile de schimbare a încadrării juridice şi condamnare a inculpatului şi pentru o altă infracţiune decât cea faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată, tribunalul a depăşit limitele judecăţii, astfel cum sunt ele impuse de art. 371 C. pr. pen., a efectuat practic o extindere mascată a obiectului judecăţii, nepermisă de legislaţia procesual penală, şi a adus atingere dreptului la apărare a inculpatului, acesta fiind luat prin surprindere cu o condamnare pentru o faptă în privinţa căreia nu a fost trimis în judecată şi nu a avut nicio ocazie rezonabilă să cunoască şi să combată  probele care îl incriminează. Pentru restabilirea legalităţii, în al doilea grad, în rejudecare, cererea părţii civile M.M.  de schimbare a încadrării juridice va fi respinsă ca nefondată şi vor fi înlăturate din hotărârea apelată dispoziţiile privind: admiterea cererii părţii civile şi schimbarea încadrării juridice a faptei care formează obiectul judecăţii; condamnarea inculpatului M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 205 alin. 1 C. pen.; aplicarea pedepselor principale, complementare şi accesorii pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal; precum şi aplicarea prevederilor art. 38 alin. 1 lit. b şi art. 45 alin. 3 lit. a şi alin. 5 C. pen.

b) În raport cu natura infracţiunii deduse judecăţii, circumstanţele în care aceasta s-a petrecut, gravitatea ridicată a faptei şi periculozitatea sporită a inculpatului, la care se adaugă relaţiile tensionate dintre inculpat şi partea civilă, tensiuni care s-au amplificat în urma activităţii infracţionale din 12 iunie 2017, pentru protejarea integrităţii fizice şi psihice a victimei, instanţa de prim grad ar fi trebuit, pe de o parte, să procedeze la informarea părţii civile asupra drepturilor acesteia, inclusiv dreptul să ceară să fie informată cu privire la punerea în libertate a inculpatului în orice mod sau evadarea acestuia. Pe de altă parte, tribunalul trebuia să impună inculpatului şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. n şi o C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu victima şi de a se apropia de locuinţa victimei. Tribunalul Harghita nu a procedat, însă, în acest fel.

Cu prilejul judecăţii în apel, parcea civilă a fost încunoştinţată de către instanţă asupra dreptului consacrat de art. 111 alin. 5 C. pr. pen. şi a solicitat să fie informată cu privire la punerea în libertate a inculpatului în orice mod sau evadarea acestuia. Participanţii la proces au fost de acord că regula neagravării situaţiei în propria cale de atac nu se opune ca, în apelul inculpatului, instanţa să dispună informarea victimei despre punerea în libertate a d-lui M.I. sau despre evadarea sa, din moment ce o asemenea dispoziţie nici nu îl avantajează şi nici nu îl prejudiciază pe inculpat.

În schimb, pedeapsa complementară în discuţie nu mai poate fi aplicată inculpatului în apelul acestuia, întrucât i s-ar agrava tratamentul sancţionator, ceea ce vine în contradicţie cu principiul enunţat deja, al neagravării situaţiei în propria cale de atac.

Referitor la celelalte motive de apel ale inculpatului, nu le va primi, pentru următoarele considerente:

(i) Contrar susţinerilor apărării, instanţa notează că pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului este una legală. Aminteşte că, în speţă, există concurs între o cauză generală de atenuare a pedepsei, dată de tentativă, şi o cauză specială de agravare a pedepsei, dată de săvârşirea tentativei la omorul calificat asupra unui membru de familie, ipoteză în care în baza art. 79 alin. 3 C. pen., dacă instanţa ar fi aplicat art. 33 alin. 2 teza întâi C. pen., într-o primă etapă reducea la jumătate pedeapsa prevăzută de art. 188 alin. 1 C. pen. (limitele în urma reducerii fiind de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 12 ani şi 6 luni închisoare), după care, în a doua etapă majora maximul, aşa cum a fost redus în prima etapă, cu o pătrime conform art. 199 alin. 1 C. pen., limitele între care trebuia să stabilească şi să aplice pedeapsa fiind astfel între 7 ani şi 6 luni închisoare şi 15 ani, 7 luni şi 15 zile închisoare.

Tribunalul Harghita nu a făcut însă aplicarea primei teze, ci a celei de a doua din art. 33 alin. 2 C. pen., explicând cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei (pg. 9 alin. 1 din sentinţa apelată) motivele pentru care s-ar orienta spre detenţiunea pe viaţă. În această situaţie tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, iar pedeapsa stabilită şi aplicată în sarcina inculpatului M.I. se situează la minimul prevăzut de art. 33 alin. 2 teza a doua C. pen.

În acest context, instanţa de apel și-a însușit integral considerentele tribunalului, just expuse cu prilejul individualizării judiciare a sancţiunilor şi care nu au putut să fie combătute în mod convingător în al doilea grad. Constată că natura şi durata pedepsei principale stabilite şi aplicate lui M.I. pentru tentativa la violenţa în familie  răspund criteriilor prescrise de art. 74 C. pen., sunt proporţionale şi satisfac, în concret şi în mod eficient, nevoile resocializării şi ale prevenţiei generale, neexistând niciun element care să justifice stabilirea şi aplicarea unei pedepse de o altă natură sau cu o durată mai blândă. Reaminteşte gravitatea deosebit de ridicată a infracţiunii care se judecă, ilustrată de modul de concepere a faptei, circumstanţele în care s-au produs agresiunile şi urmările pricinuite: inculpatul şi-a confecţionat corpul delict -la o bucată de scândură a bătut 2 cuie în capăt de care a legat cele 2 fire ale unui cablu, prelungitor de curent electric; cu obiectul astfel confecţionat şi conectat la priza de curent cu tensiunea de 220 volţi, şi-a curentat propria soţie în mod repetat timp de aproximativ 30 de minute, agresiuni în urma cărora victima a suferit multiple leziuni corporale, care au generat puternice suferinţe fizice, prelungite în timp şi au necesitat pentru vindecare o intervenţie chirurgicală şi 18-20 de zile de îngrijiri medicale. În aceeaşi ordine de idei, constată că prima instanţă a surprins corect atât periculozitatea şi ferocitatea demonstrate de inculpat la data faptei (ilustrate în cele două cauze de calificare a tentativei la violenţa în familie: premeditarea şi săvârşirea faptei prin cruzimi), cât şi conduita sa anterioară şi ulterioară faptei (absenţa antecedentelor penale, buna integrare în comunitate, recunoaşterea infracţiunii săvârşite).

Tuturor acestor aspecte obiective şi subiective care se degajă din circumstanţele reale şi personale dezvoltate de particularităţile prezentei pricini li s-a dat în prim grad o eficienţă exactă, reflectată în pedeapsa principală aplicată de 10 ani închisoare.

În faţa gravităţii extreme a infracţiunii care se judecă şi a persoanei inculpatului care a demonstrat o conduită de o maximă agresivitate, reducerea acestei pedepse nu se justifică, ar fi disproporţionată şi ar duce la stabilirea şi aplicarea pur formală a unei sancţiuni care nu ar fi aptă să răspundă scopurilor pedepsei.

Totodată, durata pedepsei aplicate exclude de plano suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, măsură cerută de inculpat în apel, dar nepermisă de lege, cât timp potrivit art. 91 alin. 1 lit. a pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsa aplicată trebuie să fie de cel mult 3 ani închisoare.

(ii) Persoana vătămată M.M.  s-a constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală, în faza de judecată majorându-şi câtimea daunelor morale de la 1.500 lei la 15.000 euro. Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc s-a constituit parte civilă în timpul judecăţii în prim grad, la data de 22 noiembrie 2017, dată la care cercetarea judecătorească nu începuse în cauză, cu sublinierea că, potrivit art. 374 alin. 1 şi 2 şi art. 376 C. pr. pen., debutul cercetării judecătoreşti nu este marcat de momentul citirii ori rezumării actului de sesizare, ci de acela al începerii administrării probelor. Declaraţia succintă a inculpatului din 19 septembrie 2017 a fost dată nu în cursul cercetării judecătoreşti, ci anterior acesteia, pe tărâmul art. 374 alin. 4 C. pr. pen., acuzatul urmărind ca judecata să aibă loc după procedura abreviată, cerere care i-a fost ulterior respinsă. În aceste împrejurări, ambele constituiri de parte civilă sunt valabile, fiind făcute în termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 C. pr. pen. S-a mai observat că, în faţa primei instanţe, părţile nu au contestat temeinicia probelor administrate în cursul urmăririi penale, astfel că potrivit art. 375 alin. 7 C. pr. pen., acestea nu au mai fost readministrate. Este adevărat că prima instanţă trebuia să efectueze o cercetare judecătorească în cauză, rezumată cel puţin la audierea inculpatului, însă constatând că nu sunt cereri, a trecut direct la etapa dezbaterilor judiciare. În apel, inculpatul nu a criticat maniera în care a procedat tribunalul, iar instanţa de al doilea grad nu a identificat vreo încălcare a echităţii procedurilor şi a drepturilor apărării prin absenţa cercetării judecătoreşti în prim grad, cu atât mai mult cu cât la termenul din 29 ianuarie 2018, d-l M.I. pe de o parte şi-a menţinut poziţia procesuală de necontestare a probelor strânse în cursul urmăririi penale, cerând administrarea de probe doar în ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, iar pe de altă parte s-a prevalat de dreptul său la tăcere.

3.2. Măsurile preventive. Prin ordonanţa din 28 iunie 2017, s-a dispus reţinerea preventivă a lui M.I. , pe atunci în calitate de suspect, pe o perioadă de 24 de ore. Prin încheierea penală nr. xxx, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Odorheiu Secuiesc a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile., măsură menţinută succesiv de către judecătorul de cameră preliminară şi de către instanţă, în prezent inculpatul fiind judecat în stare de arest preventiv.

La data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în baza art. 241 alin. 1 lit. c C. pr.pen., arestarea preventivă încetează de drept, inculpatul urmând să intre în executarea pedepsei de 10 ani închisoare, care i-a fost aplicată şi din care se compută pe lângă durata specificată în sentinţa apelată (de la 28 iunie 2017, la 19 decembrie 2017) şi perioada arestării preventive, începând cu 19 decembrie 2017, la zi.

4. Cheltuielile judiciare. Având în vedere soluţia principală adusă apelului, conform art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea căii de atac vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu în apel pentru inculpat şi partea civilă M.M. , în sume de 260 lei şi 195 lei, s-au plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.