Arest preventiv

Prin  încheierea din  10.10.2016 pronunţata de Judecătoria Oneşti in dosarul nr. 4342/270/2016/a3, în baza art. 362 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală menţină arestarea preventivă a inculpatului  S.S., măsură dispusă prin încheierea de şedinţă Nr. 9/28.06.2016 ( mandat de arestare preventivă nr.  5 din data de 28.06.2016.

Respinge cererea  inculpatului privind înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă  a arestului la domiciliu.

Constată că inculpatul a fost asistat de apărători aleşi.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la  comunicare.

Cu privire la măsura preventivă constată că  :

Pentru a pronunţa hotărârea prima instanţa a avut in vedere următoarele.

Prin propunerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.06.2016. sub nr. 3877/270/2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpatului S.S., cercetat pentru săvârşirea  infracţiunilor de viol  prev.şi ped. de art. 218, al. 1, al.3 lit. c din Codul penal şi. 2 infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi  ped. de art.205 al.1, al.3 lit.b din Cod penal, totul cu aplicarea art.41 al.1 din Cod penal şi art.38 al.1 din Cod penal.

În fapt, s-a reţinut că în seara de 30.05.2016, întâlnind-o pe stradă în satul C., comuna  D., judeţul Bacău, pe persoana vătămată L.E.M., în vârstă de 14 ani, inculpatul S.S. a introdus-o forţat în autoturismul său, a mers pe un câmp din comuna D., unde, prin ameninţare, a întreţinut raport sexual cu aceasta.

La data de 22.06.2016, a luat-o la ocazie, în acelaşi autoturism, din satul D., pe persoana vătămată L.A., în vârstă de 15 ani, pe care trebuia să o lase în satul B. din aceeaşi comună, dar a dus-o pe muntele M., situat în  apropierea oraşului Tg.Ocna, unde, prin ameninţare, a întreţinut raport sexual. După consumarea acestui raport sexual, a dus-o în locuinţa unui prieten din satul C., comuna D., judeţul Bacău, unde a mai întreţinut un raport sexual, ameninţarea fiind practic exercitată pe întreaga perioadă cât victima a fost lipsită de libertate.

Inculpatul S.S. a fost reţinut pentru 24 de ore, la data de 27.06.2016 orele 12:25 şi până la data de 28.06.2016 orele 12:25, conform ordonanţei de reţinere aflată la dosar - fila 123.

La data de 17.06.2016 şi 19.06.2016, prin ordonanţe s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 1364/P/2016 cu privire la faptele din 17.06.2016  şi din 18/19.06.2016. Ulterior la data de 23.06.2016 prin ordonanţă s-a dispus reunirea cauzelor nr. 1364/P/2016 şi 1574/P/2016 (fila 10).

Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi  a constatat  în fapt că în seara de 30.05.2016, întâlnind-o pe stradă în satul C., comuna D., judeţul Bacău, pe persoana vătămată L.E.M., în vârstă de 14 ani, inculpatul S.S. a introdus-o forţat în autoturismul său, a mers pe un câmp din comuna D., unde, prin ameninţare, a întreţinut raport sexual cu aceasta.

La data de 22.06.2016, a luat-o la ocazie, în acelaşi autoturism, din satul D., pe persoana vătămată L.A., în vârstă de 15 ani, pe care trebuia să o lase în satul B. din aceeaşi comună, dar a dus-o pe muntele M., situat în  apropierea oraşului Tg.Ocna, unde, prin ameninţare, a întreţinut raport sexual. După consumarea acestui raport sexual, a dus-o în locuinţa unui prieten din satul C., comuna D., judeţul Bacău, unde a mai întreţinut un raport sexual, ameninţarea fiind practic exercitată pe întreaga perioadă cât victima a fost lipsită de libertate.

În drept, aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol  prev.şi ped. de art. 218, al. 1, al.3 lit. c din Codul penal şi. 2 infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi  ped. de art.205 al.1, al.3 lit.b din Cod penal, totul cu aplicarea art.41 al.1 din Cod penal şi art.38 al.1 din Cod penal.

În drept, potrivit art. 202 alin. (1) C. proc. pen., „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”

Potrivit alin. (3) al art. 202 C. proc. pen. “orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.

Totodată, potrivit alin.1 şi 2 al art. 223 Cod procedură penală: „(1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;

b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;

c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;

d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.

(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”

Analizând dispoziţiile legale invocate, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.223 alin.1 lit. a şi d, dar şi cele de la alin. 2 al aceluiaşi articol din Codul de procedură penală în privinţa inculpatului S.S.:

Libertatea individuală este una dintre valorile fundamentale protejate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, impunând din cauza importanţei sale un control riguros. Astfel, conform art.5, paragraful 1, lit.c din Convenţie: „poate fi lipsită de libertate o persoană dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune ori să fugă după săvârşirea acesteia”.

Se observă astfel că scopul arestării sau reţinerii, este în lumina Convenţiei, aducerea persoanei în cauză în faţa autorităţii judiciare competente şi prevenirea săvârşirii de infracţiuni, şi nu trebuie să fie urmată întotdeauna de actul de inculpare sau de trimitere în judecată.

În acest sens, în Hotărârea Brogan şi Murry c.Marea Britanie, Curtea a arătat că art. 5, paragraful 1, lit. c nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul arestării. Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea, sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu prezintă acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea.

Se retine ca  din probele administrate în dosarul nr.1556/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul S.S. a săvârşit intenţionat, infracţiunile prev.şi ped. de art. 218, al. 1, al.3 lit. c din Codul penal şi. 2 infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi  ped. de art.205 al.1, al.3 lit.b din Cod penal, totul cu aplicarea art.41 al.1 din Cod penal şi art.38 al.1 din Cod penal.

Faptele au fost probate prin declaraţiile martorilor , proces verbal de cercetare la faţa locului  (filele 17,18),raport expertiză medico-legală nr.AID/142/01.06.2016, proces- verbal de percheziţie domiciliară ( filele 81,82,83).

Se retine ca deşi  apărătorul inculpatului a precizat că din înscrisurile de la dosar nu rezultă că acesta le-ar fi agresat pe cele două minore, în conţinutul certificatului medical nefiind consemnate urme de agresiune ci doar urme ale existenţei unor contacte sexuale, însă instanţa a apreciat că prin raportare la vârsta fragedă a acestora şi „palmaresul infracţional” al inculpatului (acesta a fost condamnat pentru vătămare corporală şi omor calificat, fiind recent eliberat din penitenciar), devine evidentă concluzia că victimele puteau fi constrânse nu doar prin agresiuni ci şi prin presiuni psihice materializate prin ameninţări cu acte de agresiune asupra lor şi familiilor acestora şi chiar de simpla sa prezenţă, devreme ce „reputaţia” acestuia este cunoscută în comunitatea locală.

Totodată,  se retine ca este grăitoare şi împrejurarea că într-un interval de 1 lună, 2 persoane de sex feminin şi minore au reclamat conduita abuzivă a inculpatului pretinzând că au fost determinate să întreţină relaţii sexuale prin ameninţări, astfel încât se poate contura presupunerea rezonabilă că prin lăsarea în libertate a acestuia există riscul ca şi alte persoane minore din cadrul aceleiaşi comunităţi să devină victime, modul de acţiune al acestuia scoţând în evidenţă faptul că acesta îşi îndreaptă interesul asupra persoanelor de sex feminin cu discernământ în formare şi uşor de influenţat.

Instanţa, verificând periodic legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, a constatat că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă în continuare în sensul că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 202 Cod procedură penală ( existenţa  unor probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni) şi ale 223 alin. 2 Cod procedură penală acesta fiind trimis în judecată pentru comiterea a două infracţiuni de viol şi a două infracţiuni  de lipsire de libertate în mod ilegal aflate în concurs real.

Instanţa nu poate face abstracţie de înscrisul depus la termenul din data de 10.101.2016 de apărătorul părţii civile care atenţionează familia părţii civile că „ a venit greu, că este greu fără un acoperiş deasupra capului” că dacă „ ală este acolo nu are cine să vă dea foc să arde-ţi ca şobolanii” aspect ce se circumscrie situaţiei prevăzută de legiuitor în dispoziţiile art. 223 alin. 1 lit. c Cod penal în sensul că se exercită presiuni asupra persoanei vătămate.

Împotriva încheierii din 10.10.2016 pronunţata de Judecătoria Oneşti in dosarul nr. .4342/270/2016/a3,  inculpatul a declarat contestaţie in termen legal, criticile vizând motive de  netemeinicie a hotărârii contestate  si  solicită înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, întrucât urmărirea penală este finalizată, inculpatul nu se considera vinovat de faptele pentru care este  cercetat, nu exista probe directe de vinovăţie.

Tribunalul văzând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi din oficiu, constată contestaţia formulata ca fiind nefondata.

În raport de gravitatea infracţiunilor pentru care este cercetat inculpatul,  dedusă şi din modalitatea în care se presupune că s-ar fi comis şi de condiţiile concrete ale acestora, dar si stadiul procesual, cauza aflata încă in procedura de camera preliminara, Tribunalul constată că există in continuare un just echilibru între măsura privativă de libertate a inculpatului şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave.

Astfel, in  condiţiile speţei, în acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate.

In consens cu judecătorul de la prima instanţa,  Tribunalul apreciază că lăsarea în libertate a  inculpatului în acest stadiu al cercetărilor cauzei ar prezenta un pericol  pentru ordinea publică, ar genera o stare de insecuritate socială, ar induce concluzia că persoanele împotriva cărora există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că au comis infracţiuni grave, cum sunt şi cele din cauza dedusă judecăţii, nu sunt private de libertate, ceea ce ar crea un impact negativ asupra ordinii sociale şi ar induce credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de un pericol social deosebit.

De asemenea, Tribunalul apreciază că măsura arestului preventiv este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 5 din CEDO respectiv că măsura a fost luată pe baza unor motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau că există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal, aceste motive subzistă şi la această dată.

 Potrivit art. 202 alin. (1) C. proc. pen., „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.” Potrivit alin. (3) al art. 202 C. proc. pen., “orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.

 Raportat si la aceste consideraţii legale, in  mod temeinic instanţa – cel puţin in acest moment procesual  a apreciat ca luarea  măsurii preventive a arestului preventiv fata de inculpat a fost legala si in continuare necesara raportat  la temeiurile prev de art. 223 alin.  al.1 si 2  C. proc. pen., temeiuri care subzista si impun in continuare  menţinerea măsurii arestului preventiv fata de inculpat.

Fata  de condiţiile si  criteriile legale prev de art.242 al.2 Cproc penala Tribunalul retine ca in mod corect s-a apreciat ca se impune - tocmai in scopul pentru care sunt prevăzute acestea de lege, anume buna desfăşurare in continuare a procesului penal,  acesta fiind încă in faza incipienta a cercetării judecătoreşti menţinerea arestului preventiv si nu exista temei pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsura mai uşoara.

Astfel, raportat la  împrejurărilor concrete ale cauzei si circumstanţele comiterii faptelor -  persoana  inculpatului si  poziţia acestuia pe parcursul cercetărilor , aspecte ce relevă un pericol social sporit,  precum  si a conduitei procesuale a inculpatului si stadiul procesual, corect evaluate de către instanţa, in sensul  că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este închisoarea de cel puţin  5 ani,  circumstanţele concrete în care se presupune că s-au săvârşit faptele de viol - dar si  persoana inculpatului si antecedentele acestuia, rezonanţa socială a faptelor,  intr-adevăr  lăsarea în libertate a inculpatului in acest moment procesual ar crea o stare de insecuritate în rândul colectivităţii locale si fundamentează  temerea plauzibilă că, lăsat in libertate, chiar si sub supraveghere, inculpatul fie ar persevera in comportamentul infracţional, fie ar influenta buna desfăşurare a procesului penal,  deci  se impune in continuare menţinerea inculpatului in stare de deţinere,  aceasta măsura preventiva fiind  necesara  pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 al.1 Cproc.penala. 

Motivele invocate de apărător inculpat in susţinerea cererii de înlocuire a măsurii arestării prev. – urmărirea penală este finalizată, nu sunt probe directe in acuzare - nu pot in sine si nici nu sunt suficiente pentru a fundamenta admiterea cererii inculpatului, in condiţiile in care inculpatul este judecat pentru  infracţiuni foarte grave,  sav. împotriva unei victime minore, nu a fost încă audiate părţile si martorii de către  instanţa de judecata inculpatul este cunoscut cu antecedente penale şi nu a recunoscut comiterea faptelor,  situaţie care raportata si la gravitatea extrem de ridicată a presupuselor infracţiuni de viol si lipsire de libertate asupra unor  persoane  minore, determine concluzia c a lăsarea in  libertate a inculpatului reprezintă  un pericol concret pentru ordinea publică, existând riscul iminent de reiterare a conduitei sale antisociale sau de influenţare a  bunei desfăşurări a procesului penal, 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant că, dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, faţă de regula respectării libertăţii individuale fixată de Convenţie, prelungirea detenţiei unui acuzat este legitimă. (Vrencev c.Serbiei, 2361/05, 23.09.2008; Letellier c.Franţei, 26.06.1991; Labita c.Italiei, MC, 26772/95, 06.04.2004, par.152; Kudla c.Poloniei, MC, 30210/96, par.104, 26.10.2000; CEDH, 26 ianuarie 1993, W.c./Suise, 13 iulie 1996, Van der Tang c/Espagne, 6 noiembrie 2003, Pantano c/Italiei).

Aşa fiind, în acord cu jurisprudenţa CEDO, dar şi cu practica instanţelor naţionale, se consideră că măsura arestării preventive se impune a fi menţinuta în acest dosar, pentru că niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în disp.art. 202 NCPP nu este potrivită datelor speţei (cauza Wemhoff c/Germaniei).

Pe de altă parte, în cauza Labita c/Italiei, Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii, se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii certe, cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului rezultă, într-adevăr, că, în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor presupus a fi săvârşite  şi de faptul că cercetarea judecătorească este la început, lăsarea inculpatului în libertate in aceasta faza procesuala ar putea crea  riscul  ca acesta să repete asemenea fapte sau  repus în stare de libertate, ar putea să zădărnicească aflarea adevărului prin exercitare de influenţe asupra persoanelor  vătămate/martorilor ce urmează să fie ascultaţi în instanţă.

Referitor la apărările inculpatului lipsa unor probe directe in acuzare este de reţinut ca suplimentar  aspectelor ce ţin de existenta unei constrângeri morale (presiuni psihice materializate prin ameninţări cu acte de agresiune asupra lor şi familiilor acestora şi chiar de simpla sa prezenţă, devreme ce „reputaţia” acestuia este cunoscută în comunitatea locală) sunt aplicabile  in cauza si principiile jurisprudenţiale CEDo- ex. c.IC.c. României si MGC,c, României -  potrivit cărora in cazul in care este vorba de infracţiuni de viol asupra unor victime minore, cu eventuale versiuni contradictorii, in soluţionarea acestor cazuri se impune o abordare orientata spre caracteristicile speciale ale minorilor, in special faptul ca lipsa urmelor,  lipsa ţipetelor sau omisiunea sau întârziere a informării părinţilor/autoritarilor  - nu trebuie considerate automat ca elemente ce demonstrează existenta unui consimţământ  al minorului la act sexual, ci se impune  o atenta evaluare a tuturor elementelor de fapt, precum si a credibilităţii tuturor declaraţiilor date,  prin extinderea chiar din in oficiu a probatoriului persoane care ii cunosc pe victima si agresor, antecedente, evaluări  psihologice-  iar  in cazul unei lipse a unor urme de rezistenta l a actul sexual – cum se invoca de inculpat trebuie analizate declaraţiile contradictorii ale persoanelor acuzate si ale victimelor, analizate documentele medicale si evaluarea psihologica a victimelor in vederea stabilirii capacitaţii victimei minore de a da un consimţământ valabil la actul sexual .

 În ceea ce priveşte stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului,  circumstanţele reale si personale  si verificarea apărărilor acestuia, acestea sunt aspecte ce vizează în exclusivitate soluţionarea fondului cauzei şi individualizarea sancţiunilor penale asupra cărora instanţa se poate pronunţa după finalizarea cercetării judecătoreşti. Circumstanţele personale ale inculpatului, nu pot constitui temei al reconsiderării privării sale de libertate, ele trebuind evaluate în contextul gravităţii sporite a presupuselor fapte de care este acuzat şi a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal.

Instanţa de control judiciar, având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, valoarea socială apărată de lege, căreia i s-a adus atingere prin comiterea faptei, precum şi limitele de pedeapsă stabilite de textele de lege incriminatoare, apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. art. 202 alin. (3) Cod pr. pen., care impun menţinerea încheierii şi respingerea contestaţiei inculpatului ca nefundata.

Va constata că inculpatul a  fost  asistat de apărător din oficiu.

In baza art.275 al.2 Cod procedură penală va obliga pe  contestator  să plătească statului suma de 200 lei , cheltuieli judiciare.

Domenii speta

Spete similare