Alte cereri privind drepturi salariale. Functionari publici

Sentinţă civilă 1130 din 13.12.2016


R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA Dosar nr. …../119/2016

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR.1130

Şedinţa publică din  13 decembrie 2016

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ……..

GREFIER: ……..

Pe rol  se află, în pronunţare, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii N.-A. M., F. M. C., Ş. O., T. P., D. E. I., I. D. şi P. K., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Covasna şi Curtea de Apel Braşov, având ca obiect anularea deciziilor nr. 109/DEFA din 27.04.2016, nr. 107/DEFA din 27.04.2016, nr. 106/DEFA din 27.04.2016, nr. 111/DEFA din 27.04.2016, nr. 112/DEFA din 27.04.2016, nr. 108/DEFA din 27.04.2016 şi nr.110/DEFA din 27.04.2016, precum şi alte cereri privind drepturi salariale.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au lipsit părţile.

Procedura  de citare  este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care  se constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc  în şedinţa publică din  18 noiembrie 2016, aşa cum s-au consemnat în încheierea de şedinţă din acea zi –parte integrantă din prezenta sentinţă,  pronunţarea fiind amânată la data de  5 decembrie  2016, apoi la data de 13 decembrie 2016.

TRIBUNALUL

Constată că, prin cererea formulată, reclamanții N. A. M., F. M. C., D. E. I., Ș. O., T. P., I. D. și P. K. au  chemat în judecată pârâții Tribunalul Covasna și Curtea de Apel Brașov, solicitând să se dispună:

- anularea deciziilor nr.l09/DEFA/27.04.2016, nr.107/DEFA/27.04.2016, nr. 106/DEFA/27.04.2016, nr.111/DEFA/27.04.2016, nr.l12/DEFAI 27.04.2016, nr.108/ DEFA/ 27.04.2016, nr. 110/ DEFA/ 27.04.2016 emise de Curtea de Apel Braşov;

- calcularea şi acordarea tranşei de vechime cu respectarea art.5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr.71/2015, pentru reclamanţii N. A. M. şi T. P.;

- calcularea corectă și acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15 %  şi nu 10 %, pentru toţi reclamanţii;

- calcularea și acordarea sporului de stabilitate în procent de 20 % pentru toţi reclamanţii;

- menținerea modului de calcul al salariului de încadrare lunar majorat conform procentului de 7 %, conform sentinţei civile nr.4125 /C/2007 a Tribunalului Braşov şi deciziei nr.339/R/2008 a Curţii de Apel Braşov, respectiv să se constate că salariul de încadrare lunar al reclamantei I. D.este de 2905 lei, dispunând aplicarea majorărilor la acest cuantum.

S-a mai solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că:

1. Reclamanta N. A. M. este angajată a Tribunalului Covasna în funcţia de expert, clasa I, grad profesional superior. Prin decizia nr. 109/DEFA/27.04.2016 a Curţii de Apel Braşov se prevede că începând cu data de 28.11.2015 beneficiază de un salariu brut lunar de 5.950 lei calculat conform coloanei nr.9 din anexa la decizia 109/27.04.2016. Conform art.2 din decizia109/2016, începând cu 01.12.2015 cuantumul brut lunar se majorează cu 10%.

Criticile aduse acestei decizii vizează calcularea tranşei de vechime, calcularea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și neacordarea sporului de stabilitate în procent de 20 %.

2. Reclamanta F. M. C. este angajata Tribunalului Covasna în funcţia  de  expert,  clasa  I, grad  profesional  superior. Prin  decizia nr.l07/DEFA/27.04.2016 a Curţii de Apel Braşov se prevede ca începând cu data de 28.11.2015 beneficiază de un salariu brut lunar de 6.231 lei calculat conform coloanei nr.8 din anexa la decizia 107/27.04.2016. Conform art.2 din decizia nr. 107/2016, începând cu 01.12.2015 cuantumul brut lunar se majorează cu 10%.

Criticile aduse acestei decizii vizează calcularea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și neacordarea sporului de stabilitate în procent de 20 %.

3. Reclamanta D. E. I. este angajata Tribunalului Covasna în funcţia de consilier, clasa  I,  grad  profesional  superior. Prin decizia nr.l06/DEFA/27.04.2016 a Curţii de Apel Braşov se prevede că începând cu data de 28.11.2015 beneficiază de un salariu brut lunar de 6583 lei calculat conform coloanei nr.9 din anexa la Decizia 106/27.04.2016. Conform art.2 din decizia nr. 106/2016, începând cu 01.12.2015 cuantumul brut lunar se majorează cu 10%. Criticile aduse acestei decizii vizează calcularea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și neacordarea sporului de stabilitate în procent de 20 %.

4. Reclamanta Ş. O. este angajata Tribunalului Covasna în funcţia de manager economic. Prin decizia nr.111/DEFA/27.04.2016 a Curţii de Apel Braşov se prevede că, începând cu data de 28.11.2015 beneficiază de un salariu brut lunar de 9346 lei calculat conform coloanei nr.8 din anexa la decizia 111/27.04.2016. Conform art.2 din decizia nr. 111/2016, începând cu 01.12.2015 cuantumul brut lunar se majorează cu 10%.

Criticile aduse acestei decizii vizează calcularea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi neacordarea sporului de stabilitate în procent de 20 %.

5. Reclamanta P. K. este angajata Tribunalului Covasna în funcţia de referent, clasa III, grad profesional superior. Prin decizia nr.110/DEFA/27.04.2016 a Curţii de Apel Braşov se prevede că începând cu data de 28.11.2015 beneficiază de un salariu brut lunar de 2508 lei calculat conform coloanei nr.8 din anexa la Decizia 110/27.04.2016. Conform art.2 din Decizia nr. 110/2016, începând cu 01.12.2015 cuantumul brut lunar se majorează cu 10%.

Criticile aduse acestei decizii vizează calcularea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și neacordarea sporului de stabilitate în procent de 20 %.

6. Reclamanta I. D. este angajata Tribunalului Covasna în funcţia de consilier, clasa I, grad profesional superior. Prin decizia nr.l08/DEFA/27.04.2016 a Curţii de Apel Braşov se prevede că începând cu data de 28.11.2015 beneficiază de un salariu brut lunar de 6231 lei calculat conform coloanei nr.8 din anexa la decizia 108 /27.04.2016. Conform art.2 din decizia nr. 108/2016, începând cu 01.12.2015 cuantumul brut lunar se majorează cu 10%. Criticile aduse acestei decizii vizează calcularea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și neacordarea sporului de stabilitate în procent de 20 % precum şi necalcularea salariului brut lunar pornind de la salariul de încadrare astfel cum a fost majorat cu procentul de 7 %

7. Reclamantul T. P. este angajat al Tribunalului Covasna în funcţia consilier, clasa I, grad profesional superior. Prin decizia nr.112/DEFA/27.04.2016 a Curţii de Apel Braşov se prevede că începând cu data de 28.11.2015 beneficiază de un salariu brut lunar de 6503 lei calculat conform coloanei nr.10 din anexa la decizia 112/27.04.2016. Conform art.2 din decizia l12/2016, începând cu 01.12.2015 cuantumul brut lunar se majorează cu 10%.

Criticile aduse acestei decizii vizează calcularea tranşei de vechime, calcularea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi neacordarea sporului de stabilitate în procent de 20 %.

Reclamanţii au contestat în termen legal salarizarea stabilită prin deciziile arătate, dar Curtea de Apel Braşov a respins toate contestaţiile formulate, ca neîntemeiate.

În privinţa calculării tranşei de vechime, reclamanţii N. A. M.  şi T. P. au arătat că s-au încălcat prevederile art.5 ind.1 din OUG nr.83/2014 aprobată prin Legea nr.71/2015 care dispune că "prin excepţie de la prevederile alin.l şi 2 personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art.5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivel maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin decizia nr.32/2015 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au statuat următoarele: ,,În raport de prevederile art.7 din Legea cadru nr.284/2010 ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale și de cele ale art.4 alin 2 din Legea nr.285/2010, art.4 alin2 din Legea nr. 283/2011, art.2 din OUG nr.103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă si a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii cadru nr.284/2010, ţinând seama şi de prevederile art.6 alin.l şi 3 din Legea nr.285/2010, se va face distincţie între reîncadrare, potrivit Legii cadru de salarizare şi plata efectivă a drepturilor salariale. Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art.2 din Legea nr.285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr.285/2010."

Prin urmare, în situaţia în care doi funcţionari publici au aceeaşi funcţie, grad profesional, vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, salariul trebuie sa fie egal, cu aplicarea aceleiaşi tranşe de vechime.

În privinţa calculării corecte a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % şi neacordarea sporului de stabilitate în procent de 20 %, se arată că Legea nr.71/2015 introduce la pct. 6 un nou articol: ,,(1 ind.1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării."

Textul de lege reţine că în situaţia în care angajatul îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă beneficiază pentru anul 2015 de salariul de încadrare de la data de 31.12.2009 la care se adaugă sporurile avute la acea dată; se dă dreptul angajatului să primească toate sporurile de care a beneficiat anterior datei de 31.12.2009, astfel că susţinerile pârâtei Curtea de Apei Braşov în sensul că sporul de stabilitate ori cel pentru condiţii periculoase ori vătămătoare nu au fost identificate în cadrul nivelului maxim de salarizare comunicat de Secretariatul generai al Guvernului ori în drepturile salariale enumerate în adresa nr.1797/2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, sunt neîntemeiate.

 OUG nr.57/9.12.2015 care reglementează modul de salarizare al personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2016 prevede la art.4.2 acelaşi mod de calcul.

De altfel, susţinerile paratei Curtea de Apel Braşov în privinţa sporului privind condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în sensul că acesta nu ar mai fi prevăzut de noua legislaţie şi nu s-ar acorda este contrazis chiar de deciziile contestate. Acest spor a fost acordat, dar într-un cuantum greşit de 10 % în loc de 15%.

Procentul de 15 % este corect fiind prevăzut de art.8 lit a din HG nr.281/1993, OMJ nr.910/C/2007 şi OMJ nr.279/C/2010. Sporul de stabilitate de 20 % a fost acordat tuturor reclamanţilor atât la data de 31.12.2009 cât şi ulterior până la prezenta decizie contestată, iar activitatea se desfăşoară pentru fiecare reclamant în aceleaşi condiţii.

Reclamanta I. D. beneficia la data de 31.12.2009 de un salariu de încadrare majorat (cu spor instanţă) în cuantum de 2905 lei.

Prin  sentinţa civilă nr. .4125/C/2007 a Tribunalului Braşov, irevocabilă prin decizia nr.339/R/2008 a Curţii de Apel Braşov, s-a. dispus ca reclamanta să beneficieze de un salariu de încadrare lunar majorat cu un procent de 7%. Conform terminologiei folosite prin hotărârile judecătoreşti arătate, denumirea de "spor de instanţă" îşi pierde individualitatea ca spor, el fiind regăsit în salariul de încadrare. Legislaţia actuală impune menţinerea modului de calcul al salariului brut lunar (în plată) ca fiind compus din salariul de încadrare majorat la care se adaugă sporurile avute de reclamant la data de 31.12.2009.

Este importantă clarificarea componentei salariului de încadrare (de bază) al reclamantei. Astfel, în urma hotărârii irevocabile mai sus arătate salariul de încadrare (baza) al reclamantei a fost cel de 2905 lei, suma la care se calculează majorarea de 50 % sau alte sporuri. Distincţia este importantă întrucât orice drept salarial ce va apare ulterior se raportează la salariul de încadrare (bază).

Pârâții au formulat întâmpinări, solicitând respingerea acțiunii, arătând în esență următoarele:

Stabilirea noilor salarii ale reclamanţilor a fost efectuată în temeiul prevederilor art.902 din Legea nr.567/2004 cu trimitere la art.63 alin.4 din Legea nr.317/2004, art.17 alin.2 din O.U.G. nr.86/2014. Aceste prevederi normative au creat, prin aplicare şi raportare succesivă, o nouă bază legală de salarizare a funcţionarilor publici din cadrul instanţelor.

S-a avut în vedere faptul că prin art.902 din Legea nr.567/2004 se face trimitere directă la dispoziţiile legale aplicabile aceloraşi categorii de personal din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii, prevedere care face trimitere indirectă la art.17 alin.2 din O.U.G. nr.86/2014, adică la nivelul maxim în plată al salariului funcţionarilor publici, pentru funcţii similare, la nivelul aparatului de lucru al Guvernului.

Cadrul legal anterior, ce a stat la baza stabilirii salariilor până la data emiterii deciziilor atacate a devenit inaplicabil, funcţionarii publici nemaiputând  beneficia de dispoziţiile legale privind salarizarea ce le-au fost aplicabile anterior, până la data recalculării conform art.902 din Legea nr.567/2004.

S-a luat în considerare procedura de calcul comunicată de către Consiliului Superior al Magistraturii prin adresa nr.1797/2016 prin care este descrisă modalitatea de calcul a salariilor acestor categorii de personal la nivelul CSM. S-a avut în vedere, totodată, şi nivelul maxim al salariilor în plată din cadrul Secretariatului General al Guvernului, pentru funcţiile similare, astfel cum acestea au fost relevate prin adresa nr.27353/15.01.2016.

Pârâții au arătat care este structura salariului de bază corespunzător personalului din aparatul de lucru al Guvernului, drepturile salariale totale fiind formate din salariul de bază şi sporul pentru condiţii vătămătoare de 10% calculat conform art.16 din O.G. nr.2/2006, aceste elemente fiind aplicate în vederea stabilirii salariilor tuturor funcţionarilor publici din cadrul Curţii de Apel Braşov şi a tribunalelor din jurisdicţie.

1. Cu privire la modalitatea de calcul a tranşei pentru vechime în muncă pentru reclamanţi, la trecerea în următoarea tranşă de vechime în muncă, au fost aplicate prevederile art.6 alin.l din O.U.G. nr.83/2014, respectiv art.l 1 şi art.13 alin.3 din Legea nr.284/2010 și au fost acordate clasele de salarizare corespunzătoare. După intrarea în vigoare a Legii nr.284/2010, la trecerea în următoarea tranşă de vechime în muncă nu se mai pot acorda procentele stabilite de legislaţia anterioară anului 2010, persoanele ce au împlinit condiţiile pentru a trece într-o nouă tranşă de vechime în muncă beneficiind de clase de salarizare şi nu procente, fără ca acest fapt să genereze situaţii de discriminare - în acest sens s-a pronunţat Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Î.C.C.J., prin decizia nr.32/19.10.2015.

2. În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15%, se arată că acest drept a fost iniţial introdus prin art.8 lit.a şi lit.c din H.G. nr.281/1993, având caracter facultativ. Prin Ordinul nr.910/C/30.03.2007, anexa 1, emis de Ministrul Justiţiei, au fost stabilite locurile de muncă şi categoriile de personal care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase.

Ulterior apariţiei Legii nr.330/2009, Ministerul Justiţiei a transmis ordonatorilor secundari de credite adresa nr.9064/2010, prin care s-a stabilit modalitatea de aplicare a Legii nr.330/2009; astfel, s-a făcut distincţia între modul de acordare a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase judecătorilor şi personalului auxiliar de specialitate, respectiv, funcţionarilor publici. Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.279/C/27.01.2010 sporul în cuantum de 15% a fost acordat judecătorilor, asistenţilor judiciari, personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti, din cuprinsul art.l al Ordinului rezultând fără echivoc că în categoria beneficiarilor acestui spor nu sunt incluşi funcţionarii publici din cadrul instanţelor judecătoreşti.

Pentru funcţionarii publici, ordonatorul principal de credite a arătat, în aceeaşi adresă, că sporul pentru condiţii deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase se va acorda numai în condiţiile stabilite prin regulamentul aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor Publice, un astfel de regulament nefiind aprobat până în prezent.

Sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15%, ulterior anului 2009, a fost reglementat pentru funcţionarii publici de Legea nr.284/2010 prin art. 1 alin. 1 din Anexa I, Capitolul I, Secţiunea B şi art.21, prevederi a căror aplicare a fost amânată succesiv, prin legile anuale de salarizare, până la 01.01.2017 ; nefiind elaborat regulamentul prevăzut de art.21 din Legea nr.284/2010, destinat să stabilească locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia, acest spor a fost acordat funcţionarilor publici într-o sumă fixă - cuantumul din luna decembrie 2009 - tocmai pentru a nu se înregistra diminuări ale salariului ulterior lunii decembrie 2009; prin urmare, reclamanţii nu au beneficiat de un spor de 15 % din salariul de bază, ci de o sumă fixă, echivalentul procentului menţionat din luna decembrie 2009.

În situaţia de faţă, acordarea acestui spor nu îşi mai găseşte nici raţiunea „de facto" şi nici şi cea „de jure", având în vedere că temeiul legal al salarizării nu mai este acelaşi şi că suma compensatorie nu se mai justifică sub aspectul cuantumului salariului care este net superior celui avut.

În condiţiile în care sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase a fost menţinut în plată în cuantumul din luna decembrie 2009, pentru a nu se înregistra diminuări ale salariului brut în anul 2010 şi ulterior, începând cu luna ianuarie 2011, conform actelor normative anuale de salarizare, iar salariul brut al funcţionarilor publici a înregistrat o creştere ca urmare a schimbării sistemului juridic de salarizare din data de 28.11.2015, solicitarea reclamanţilor de acordare în continuare a acestui spor este nelegală, nefiind identificat un cadru legal aplicabil pentru acordarea în continuare a unui drept salarial, care nu se regăseşte la nivelul aparatului de lucru al Guvernului. Salariul aferent funcţiilor similare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi Secretariatului General al Guvernului nu cuprinde un astfel de drept salarial.

Funcţionarii publici beneficiază în continuare de sporul pentru condiţii vătămătoare în cuantum de 10%, astfel cum rezultă şi din adresa Secretariatul General al Guvernului, spor ce  a fost acordat prin deciziile contestate în baza art. 16 din O.G. nr.2/2006. Rezultă deci că  evident că pentru condiţiile vătămătoare existente în instanţă, indiferent de natura lor, toate categoriile de personal care funcţionează beneficiază de un spor, cuantumul acestuia fiind însă diferit - 15% pentru judecători, personal auxiliar şi conex, respectiv, 10% pentru funcţionari publici.

3. Referitor la sporul de stabilitate de până la 20% din salariul de bază, prevăzut prin Ordinul nr.l400/C/2008 al Ministrului Justiţiei, se arată că acest spor a fost acordat pe considerentul că drepturile salariale ale funcţionarilor publici din instanţe au fost stabilite „potrivit dispoziţiilor legale aplicabile aceloraşi categorii de personal din aparatul Parlamentului", iar personalul din aparatul Parlamentului beneficia de prevederile Legii nr.53/1991. În adresa nr. 1797/2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, se arată că în drepturile salariale acordate personalului Consiliului Superior al Magistraturii nu a mai fost inclus vechiul spor de stabilitate, prevăzut de art.121 din Legea nr.53/1991, întrucât din salariile comunicate de Secretariatul General al Guvernului a rezultat că personalul acestei instituţii nu beneficiază de un astfel de spor. Ministerul Justiţiei, ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti, a adoptat soluţia Consiliului Superior al Magistraturii cuprinsă în adresa menţionată.

După data de 28.11.2015, prin aplicarea dispoziţiilor art.902 din Legea nr.567/2004, vechiul sistem de salarizare nu a mai avut acoperire normativă şi, trecând la o altă salarizare, elementele salarizării anterioare nu mai puteau fi acordate.

4. In ceea ce priveşte majorarea salarială de 7% (5% în cazul reclamantei I. D.) acordată prin sentinţa civilă nr.4125/C/18.12.2007, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. ……/62/2007, menţinută în plată cu titlu de sumă compensatorie prin decizia nr.207/14.10.2015 a Curţii de Apel Braşov, se arată că acest drept salarial nu a putut fi inclus în mod legal în salariul de bază actual, deoarece, prin aplicarea prevederilor art.902 din Legea nr.567/2004, baza legală în temeiul căreia a fost acordat nu mai este aplicabilă categoriei de personal din care reclamanta face parte.

Faptul că reclamantei i-a fost acordată, prin hotărâre judecătorească, majorarea salarială de 7% (respectiv 5% după mutarea la Tribunalul Covasna) prezintă relevanţă în cauză numai sub aspectul stabilirii salariului după intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009, majorarea salarială obţinută prin sentinţa civilă nr.4125/C/18.12.2007 fiind ocrotită de lege numai cu titlu de sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu şi numai atât timp cât subzistă raţiunea pentru care aceasta a fost acordată. Odată cu aplicarea Legii nr.293/2015 (prin care a fost modificat O.U.G. nr.86/2014), salariul reclamantei (respectiv salariile reclamanţilor) a crescut, astfel că nu mai există nicio justificare pentru acordarea vreunei sume compensatorii (inclusiv a cea care are la bază majorarea de 5%), pretenţiile reclamantei fiind neîntemeiate atât timp cât tind către permanentizarea unor sume tranzitorii ori a unor majorări în procente.

În drept, se invocă dispoziţiile Legii nr.330/2009, ale Legii nr.284/2010, Legii nr.285/2010, Legii nr.567/2004, Legii nr.317/2004, O.U.G. nr.86/2014, Legii nr.293/2015, O.U.G. nr. 1/2010 şi Codului de procedură civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanța constată în fapt și în drept următoarele:

Prin decizia nr.109/DEFA/27.04.2016, s-a dispus ca începând cu data de 28.11.2015 reclamanta N.-A. M., având funcţia de expert, clasa I, grad profesional superior în cadrul Tribunalului Covasna să beneficieze de un salariu brut lunar de 5.950 lei, calculat conform anexei fila 14, în care se regăsește sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, în procent de 10%, sporul pentru vechime în muncă de 15% și spor de confidențialitate de 15%. Începând cu data de 01.12.2015 reclamanta N.-A. M. beneficiază de o majorare cu 10% a cuantumului brut al salariului de bază şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, începând cu data de 01.12.2015 salariul brut lunar al acesteia fiind de 6.545 lei.(fila 12-18).

Prin decizia nr.107/DEFA/27.04.2016 a Curții de Apel Braşov s-a dispus ca începând cu data de 28.11.2015 reclamanta  F. M.-C., având funcţia de expert, clasa I, grad profesional superior în cadrul Tribunalului Covasna să beneficieze de un salariu brut lunar de 6.231 lei, calculat conform anexei fila 21, salariu în care se regăsește sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, în procent de 10%, sporul pentru vechime în muncă de 25% și spor de confidențialitate de 15%. De asemenea, începând cu data de 01.12.2015 reclamanta F. M.-C. beneficiază de o majorare cu 10% a cuantumului brut al salariului de bază şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, salariul brut lunar al acesteia fiind de 6.855 lei.(f.19-26).

Prin decizia nr.106/DEFA/27.04.2016 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus ca începând cu data de 28.11.2015 reclamanta  D. E.-I., având funcţia de consilier, clasa I, grad profesional superior în cadrul Tribunalului Covasna să beneficieze de un salariu brut lunar de 6.583 lei, calculat conform anexei de la fila 29,  în care se regăsește sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, în procent de 10%, sporul pentru vechime în muncă de 20% și spor de confidențialitate de 15%. Începând cu data de 01.12.2015 reclamanta D. E.-I. beneficiază de o majorare cu 10% a cuantumului brut al salariului de bază şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, al cărui cuantum este de 7.242 lei (f.27-34).

Prin decizia nr.111/DEFA/27.04.2016 a Curții de Apel Braşov, s-a dispus ca începând cu data de 28.11.2015 reclamanta  Ş. O., având funcţia de manager economic, în cadrul Tribunalului Covasna să beneficieze de un salariu brut lunar de 9.346 lei, calculat conform anexei depuse la f.37 din dosar, în care se regăsește sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, în procent de 10%, sporul pentru vechime în muncă de 25% și spor de confidențialitate de 15%. Începând cu data de 01.12.2015 reclamanta Ş. O. beneficiază de o majorare cu 10% a cuantumului brut al salariului de bază şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, care este de 10.280 lei.(f.35-42).

Prin decizia nr. 112/DEFA/27.04.2016 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus ca, începând cu data de 28.11.2015 reclamantul T. P., având funcţia de consilier, clasa I, grad profesional superior în cadrul Tribunalului Covasna să beneficieze de un salariu brut lunar de 6.503 lei, calculat conform anexei depuse la fila 37 din dosar, în care se regăsește sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, în procent de 10%, sporul pentru vechime în muncă de 15% și spor de confidențialitate de 15%. Începând cu data de 01.12.2015 reclamantul T. P. beneficiază de o majorare cu 10% a cuantumului brut al salariului de baza şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, ce este în cuantum de 7.154 lei.(f.44-51)

Prin decizia nr.108/DEFA/27.04.2016 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus ca, începând cu data de 28.11.2015 reclamanta  I. D., având funcţia de consilier, clasa I, grad profesional superior în cadrul Tribunalului Covasna să beneficieze de un salariu brut lunar de 6.231 lei, calculat conform anexei depuse la fila 54 din dosar, salariu în care se regăsește sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, în procent de 10%, sporul pentru vechime în muncă de 25% și spor de confidențialitate de 15%. Începând cu data de 01.12.2015 reclamanta I. D. beneficiază de o majorare cu 10% a cuantumului brut al salariului de bază şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar ce este de 6.855 lei.(f.52-60).

Prin decizia nr. 110/DEFA/27.04.2016 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus ca începând cu data de 28.11.2015 reclamanta  P. K., având funcţia de referent, clasa III, grad profesional superior în cadrul Tribunalului Covasna să beneficieze de un salariu brut lunar de 2.508 lei, calculat conform anexei depuse la dosar fila 63, în care se regăsește sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, în procent de 10%, sporul pentru vechime în muncă de 25% și spor de confidențialitate de 15%. Începând cu data de 01.12.2015 reclamanta P. K. beneficiază de o majorare cu 10% a cuantumului brut al salariului de bază şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar ce este de 2.759 lei.(f.61-70)

Pentru a emite aceste decizii, Curtea de Apel Brașov a avut în vedere prevederile art.17 alin.2 din O.U.G nr.86/2014 modificat prin art.III din Legea nr.293/2015 şi adresa nr.18/9083/14.04.2016 a Ministerului Justiţiei, conform cărora drepturile salariale ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti se stabilesc potrivit dispoziţiilor legale aplicabile aceloraşi categorii de personal din aparatul Parlamentului, respectiv la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

S-au indicat în preambulul deciziilor contestate și prevederile art.90 ind.2 din Legea nr.567/2004, art.63 alin.4 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. l, art. 1 ind.1, art.5 alin.l şi alin.1 ind.1 şi art.6 din O.U.G nr.83/2014, art.l şi art.5 din O.U.G nr.57/2015, art.6 alin.1 şi alin.4 din Legea-cadru nr.284/2010.

De asemenea, s-a ținut seama de adresa nr.27353/15.01.2015 prin care s-a comunicat pârâtei nivelul maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţiile similare din cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi calculul drepturilor salariale efectuat de Departamentul economico-financiar şi administrativ al Curţii de Apel Braşov, conform procedurii interne de lucru stabilită prin nota internă nr.1225/26.04.2016.

I. Analizând prima critică adusă deciziilor nr. 109/2016 și 112/2016 de către reclamanții N. A. M. și T. P., în ceea ce privește calcularea tranșei de vechime, instanța constată că, potrivit prevederilor art. 6, 11 și 13 alin. 3 din Legea nr. 284/2010, ,,Gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite.

 Ordonatorii principali de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază, soldele funcţiilor de bază/salariile funcţiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură stabilite potrivit legii, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu”.

Art. 11 din aceeaşi lege statuează: ”(1) Clasele de salarizare şi coeficienţii de ierarhizare pe baza cărora se stabilesc salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile şi alte drepturi specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, precum şi pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii sunt prevăzuţi în anexele nr. I - VIII.

(2) Clasele de salarizare şi coeficienţii prevăzuţi în anexe pentru funcţiile de execuţie corespund nivelului minim al fiecărei funcţii, la care se adaugă 5 gradaţii corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă.

(3) Tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:

- gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de nivelul minim al fiecărei funcţii;

- gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 1;

- gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 2;

- gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 3;

- gradaţia 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 4.

(4) Gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se plăteşte cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranşa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3).

(5) Pentru acordarea gradaţiei corespunzătoare tranşei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.

(6) Funcţiile de demnitate publică alese şi numite şi cele asimilate funcţiilor de demnitate publică au un singur nivel de salarizare, care este corespunzător clasei de salarizare şi coeficientului de ierarhizare”.

Potrivit 13 alin.3 din Legea nr. 284/2010, în cadrul fiecărui grad sau fiecărei trepte profesionale, diferenţierea salariilor de bază se face, de regulă, pe un număr de 5 gradaţii, corespunzătoare celor 5 tranşe de vechime în muncă, prevăzute la art. 11.

Sunt incidente și prevederile art. 5 ind. 1 și 6 alin. 1 din OUG 83/2014 potrivit cărora ,,În anul 2015, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.

(1^1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale-, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Iar art. 6 prevede că „(1) În anul 2015, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz.

Instanța constată că, dacă anterior aplicării Legii nr. 284/2010 funcționarii erau încadrați în tranșe de vechime cărora le corespund sporuri de vechime, evident mai mari decât cele avute anterior, după intrarea în vigoare a actului normativ arătat anterior, nu s-au mai acordat sporuri de vechime pentru tranșele de vechime ci gradații, clase de salarizare exprimate prin procente cuprinse între 2,5% și 7,5% (pentru vechime mai mare aplicându-se un procent mai mic).

În cazul reclamantei N. A. M. s-a specificat în anexa la decizia contestată faptul că la ,,28.08.2015, la reluarea activității s-a acordat 1 clasă pentru vechime în muncă de la 15 la 20 ani, Gr.4(20%)” (f.14). În cazul reclamantului T. P. s-a făcut mențiune în anexa de decizia contestată că la ,,01.07.2014 s-a acordat 1 clasă de salarizare pentru vechime în muncă de la 15 la 20 ani, Gr.4 (20%)” -f.45.

Rezultă deci, că în anexa la fiecare decizie s-a arătat sporul de vechime în muncă în procente, doar pentru tranșele de vechime împlinite anterior datei de 01.01.2011 și sporul de vechime în muncă în clase de salarizare pentru reclamanții care s-au încadrat în aceste clase după data de 01.01.2011, cu menționarea procentului sporului de vechime pentru gradația 4.

Evident, cei doi reclamanți s-au încadrat în noile tranșe de vechime după data de 01.01.2011, astfel că li se aplică alt act normativ decât cel aplicat persoanelor care s-au încadrat în aceleași tranșe de vechime anterior datei de 01.01.2011, respectiv li se aplică Legea 284/2010 nu Legea 330/2009. În cazul reclamanților, s-au acordat clase de salarizare corespunzătoare tranșei de vechime împlinită după data de 01.01.2010 (Gr.4 20%), dar în anexa la decizii a fost exprimat și procentul de vechime pentru vechimea în muncă împlinită anterior (15%).

Prin Decizia nr.32/2015 a ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a arătat că ,,Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr.285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste transe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr.285/2010."

În speță, raportarea la ,,funcții similare” se face avându-se în vedere categoriile de personal din cadrul aparatului Consiliului Superior al Magistraturii conform art. 90 ind. 2 din Legea 567/2004 care se raportează la art.17 alin. 2 din OUG 86/2014 respectiv la nivelul maxim în plată al salariului funcționarilor publici, pentru funcții similare, la nivelul aparatului de lucru al Guvernului.

Din cele arătate, inclusiv din Decizia nr. 32/2015 a ÎCCJ se poate constata că se face referire la plata efectivă a drepturilor salariale care urmează a se face prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste transe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr.285/2010, nu anterior .

Este adevărat deci că, așa cum susțin și reclamanții în acțiune, în situația în care doi funcționari publici au aceeași funcție și grad profesional, vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, dar inclusiv din punctul de vedere al normelor legale aplicabile și făcând o corectă aplicare a acestora în timp, trebuie să aibă aceeași tranșă de vechime și drepturile bănești aferente, aplicându-se însă actele normative în vigoare, nu cele care au reglementat tranșele de vechime ale unor funcționari care au intrat anterior în alte tranșe de vechime în muncă.

De altfel, și prin Decizia nr. 669/2012 prin care s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 din Legea nr.285/2010, Curtea Constituțională a reținut că „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate”.

II. Referitor la ce-a de-a doua critică adusă deciziilor arătate de către toți reclamanții, și anume calcularea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase (15%) și neacordarea sporului de stabilitate în procent de 20 %, instanța constată următoarele:

Sunt incidente în acest caz prevederile pct. 6 din Legea nr. 71/2015 conform cărora: ,,art. 5 alin.1 ind.1 prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de aceasta dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale de vechime și își desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării."

Se reține, de asemenea, că sporul de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase este reglementat, așa cum au arătat și reclamanții, prin art.8 lit. a și c din H.G. nr.281/1993 (sporul având caracter facultativ), prin O.M.J. nr.910/C/2007 care a stabilit categoriile de personal care își desfășoară activitatea în asemenea condiții, fiind incluși și funcționarii din cadrul instanțelor (f.90-92), dar și prevederile O.M.J. nr.279/C/2010 prin care sporul de 15% a fost acordat doar judecătorilor, asistenților judiciari, personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor (în acest sens a se vedea art. 1 din ordin f.105-106).

Totuși, instanța constată că, prin art.. 1 alin. 1 din anexa 1 cap.I secțiunea B și art. 21 din Legea 284/2010 s-a prevăzut posibilitatea acordării sporului de până la 15% funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în condiții periculoase sau vătămătoare de muncă dar prevederile acestei legi au fost amânate succesiv.

Rezultă deci că funcționarii publici nu au putut beneficia de un spor de până la 15% pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare iar în continuare,  după aplicarea OUG 86/2014, acest spor nu a fost identificat în componența nivelului maxim de salarizare comunicat de Secretariatul General al Guvernului și nici în drepturile salariale enumerate în adresa nr.1797/2016 a Consiliului Superior al Magistraturii.(fila111-118).

Totuși, așa cum rezultă din adresa nr.1491/2016 a Secretariatului General al Guvernului,  procentul de 10% aferent sporului pentru condiții vătămătoare a fost acordat în temeiul art. 16 din OG 2/2006 și se regăsește în continuare ca o componentă a salariului. (f.117)

Sporul de stabilitate în proporție maximă de 20% din salariul de bază a fost reglementat prin Ordinul 1400/C/2008 (f.107) și de asemenea, nu este identificat în nivelul maxim de salarizare comunicat de Secretariatul General al Guvernului ori în drepturile salariale enumerate în adresa nr.1797/2016 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin raportare la aceste salarii maxime și aplicând prevederile art. 90 ind.2 din Legea 567/2004, art. 17 alin. 2 din OUG 86/2014 și art. 63 alin. 4 din Legea 317/2004 cu consecința schimbării sistemului de salarizare, rezultă că reclamanții nu mai sunt îndreptățiți la plata acestui spor.

III. Referitor la critica adusă deciziei nr. 108/2016 pentru necalcularea salariului brut lunar pornind de la salariul de încadrare majorat cu 7%, instanța constată că reclamanta I. D. a beneficiat, în temeiul sentinţei civile nr. 4125/C/2007 a Tribunalului Braşov, irevocabilă prin decizia nr.339/R/2008 a Curţii de Apel Braşov, de un salariu de încadrare lunar majorat cu  7% conform OG 8/2007, începând cu data de 01.01.2007.

Astfel, instanța reține că, potrivit art. 90 indice 2 din Legea nr. 567/2004, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești sunt salarizați potrivit dispozițiilor legale aplicabile acelorași categorii de personal din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii

Prin interpretarea acestor dispoziţii, instanţa constată că acest drept salarial mai sus amintit nu mai poate fi inclus în mod legal în salariul de bază actual, deoarece, prin aplicarea acestor prevederi, baza legală în temeiul căreia a fost acordat nu mai este aplicabilă categoriei de personal din care reclamanta face parte.

Această  majorare salarială obţinută de reclamantă prin sentinţa civilă nr. 4125/C/18.12.2007 a Tribunalului Brașov este ocrotită de lege numai cu titlu de sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu, întrucât prin intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 293/2015, prin care s-au modificat  dispozițiile OUG nr. 86/2014 și s-au  mărit drepturile salariale nu mai există niciun temei de drept și nicio justificare pentru acordarea în continuare a majorării salariale cu 7%, ceea ce face ca pretențiile reclamantei I. D. să fie neîntemeiate.

În consecinţă, prin interpretarea dispoziţiilor legale menţionate mai sus, instanţa  apreciază că  prin schimbarea bazei  legale de salarizare, reclamanţilor nu li se mai pot acorda drepturile salariale avute anterior, întrucât noua bază normativă face trimitere în mod expres la salarizarea aceloraşi categorii de personal din cadrul Secretariatului General al Guvernului. 

Faţă de aceste considerente, tribunalul găseşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii N.-A. M., F. M. C., Ş. O., T. P., D. E. I., I. D. şi P. K.  ca fiind neîntemeiată şi, în consecinţă, o va respinge potrivit dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamantele N.-A. M., având CNP ………, cu domiciliul în municipiul …………………., F. M. C., având CNP ………….., cu domiciliul în oraşul ……………………., D. E. I., având CNP ………………….., cu domiciliul în  municipiul ………………………, Ş. O., având CNP ………………, cu domiciliul în municipiul …………………, T. P., având CNP ……………….., cu domiciliul în municipiul ……………………., I. D., având CNP …………………….., cu domiciliul în municipiul …………………………………, şi P. K., având CNP………………., cu domiciliul în municipiul …………………………., toţi cu domiciliul procesual ales în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Kriza Janos, numărul 2, judeţul Covasna, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Covasna, cu sediul  în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Kriza Janos, numărul 2, judeţul Covasna, şi Curtea de Apel Braşov, cu sediul în municipiul Braşov, B-dul Eroilor, numărul 5, judeţul Braşov, având ca obiect:

1. Anularea deciziilor nr.109/DEFA/27.04.2016, nr.107/DEFA/27.04.2016, nr.106/ DEFA/27.04.2016, nr.111/DEFA/27.04.2016, nr.112/DEFA/27.04.2016, nr.108/DEFA/ 27.04.2016 şi  nr.110/DEFA/27.04.2016 emise de Curtea de Apel Braşov;

2. Calcularea şi acordarea tranşei de vechime cu respectarea art.5 ind.1 din OUG nr.83/2014 aprobată prin Legea nr.71/2015, pentru reclamanţii N. A. M. şi T. P.;

3. Calcularea corectă şi acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15% şi nu 10% pentru toţi reclamanţii;

4. Calcularea şi acordarea sporului de stabilitate în procent de 20% pentru toţi reclamanţii;

5. Menţinerea modului de calcul al salariului de încadrare lunar majorat conform procentului de 7%, conform sentinţei civile nr.4125/C/2007 a Tribunalului Braşov şi deciziei nr.339/R/2008 a Curţii de Apel Braşov, respectiv a se constata că  salariul de încadrare lunar al reclamantei I. D. este de 2.905 lei şi a se dispune aplicarea majorărilor salariale la acest cuantum.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Covasna.

Pronunţată azi, 13.12.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE GREFIER