Sume compensatorii echivalente sporului pentru titlul de doctor

Asupra cauzei de față  ;

La data de 24.03.2017  reclamantul F. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, pentru U.M. , a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale care i se cuvin pentru perioada 27.07.2010  -  09.04.2015, reprezentând diferența dintre sumele pe care le-a încasat efectiv şi sumele pe care ar trebuit să le încaseze ca urmare a majorării salariului său de bază în sensul includerii unor sume compensatorii aferente titlului științific de doctor, calculate prin aplicarea unui procent de 15%, în conformitate cu metoda indicată la art. 8, din anexa nr. 5, a Legii nr. 63/2011, așa cum prevede Decizia nr. 21 din 21.11.2016 a ÎCCJ, intrată în vigoare în data de 13.12.2016, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective ; obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri reprezentând daune – interese, în sumă egală cu drepturile salariale mai sus menționate, pentru prejudiciile materiale şi morale pe care i le-a adus în mod intenționat ca urmare a faptului că a folosit în mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei credințe, dreptul său de a soluționa nefavorabil solicitarea sa de rezolvare pe cale amiabilă a unui litigiu de muncă generat chiar de el şi l-a obligat să apeleze din nou la instanța de judecată pentru rezolvarea unor probleme referitoare la plata drepturilor salariale care i se cuvin legate de titlul științific de doctor, deși a avut cunoștință şi de efectele Deciziei nr 21 din 21.11.2016 a ICCJ de dezlegare a tuturor problemelor de drept civil privind modul de soluționare chiar a problemei în cauză, dar nu a dorit să-şi asume nici un fel de răspundere în luarea unei decizii care, în consens cu prevederile din dispozitivul hotărârii ICCJ mai sus menționate, ar fi putut corecta propriile acțiuni în interpretarea şi aplicarea eronată a legii, ce au condus la apariția acestui litigiu de muncă, preferând să lase întreaga responsabilitate în rezolvarea acestei probleme exclusiv pe seama instanțelor de judecată. 

In fapt, a arătat că este inginer la U.M. și a obținut titlul științific de DOCTOR în domeniul ingineriei aerospațiale prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) nr.4542  pe baza rezoluțiilor de confirmare a titlurilor de DOCTOR de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) formulate în cadrul reuniunii din data de 15.07.2010, ca urmare a susținerii tezei de doctorat cu titlul ”Contribuții la pregătirea și instrumentarea aeronavelor pentru încercări în zbor” la Academia Tehnică Militară în 19.03.2010;

Ca urmare a aplicării prevederilor Legii 330/2009 și a Legii nr. 284/2010, pârâtul a considerat că nu mai există temeiul legal pentru a-i acorda o majorare a salariului său de bază în procent de 15% pentru titlul științific de doctor obținut în anul 2010, în mod similar cu colegii săi care obținuseră titlul științific de doctor anterior anului 2010 și, ca urmare, nu a mai beneficiat de acest drept până la data de 01.08.2016, când a început să producă efecte  Legea nr. 193/2016 pentru completarea Legii nr. 284/2010.

Constatând că după mai bine de 14 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 pârâtul nu a binevoit să aplice prevederile legii și a continuat să considere că nu există temei legal ca să-i majoreze salariul de bază cu 15% pentru titlul științific de doctor, în 27.06.2016 a deschis o acțiune în justiție prin care a solicitat Tribunalului Dolj ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale care i se cuvin, ca urmare a obținerii titlului științific de doctor, începând cu 09.04.2015 și până la 01.08.2016, când a început se acorde din nou sporul de doctorat, ca urmare a aplicării Legii nr. 93/2011 pentru completarea Legii nr. 284/2010; 

Prin dispozițiile Sentinței civile nr. 2867 din 12.10.2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 346 din 06.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel C., pârâtul a fost obligat să aplice prevederile Legii nr. 71/2015 începând cu 09.04.2015 în  sensul includerii în salariul său de bază a sumei reprezentând echivalentul sporului de 15% pentru titlul de doctor și să-i plătească sumele reprezentând diferența dintre sumele rezultate în urma aplicării Legii nr. 71/2015 cu privire la sporul de doctorat și sumele pe care le-a  încasat efectiv, începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a acestora, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În perioada de timp cât acțiunea deschisă de el în justiție pentru recuperarea sumelor aferente sporului de doctorat a fost pe rolul instanțelor de judecată, a fost pronunțată într-un recurs în interesul legii pe același subiect, Decizia nr.  21 din 21.11.2016 a de Înaltei Curți de Casație și Justiție, devenită obligatorie potrivit art. 517 alin(4) din Codul de procedură civilă, la data publicării în MO, Partea I, nr. 1002 din 13.12.2016, prin care ÎCCJ a stabilit următoarele:

”În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin(6) și art. 48 alin(l) pct. 7 din Legea  nr. 330/2009, art. 4 alin(l), art. 6 alin(l) din OUG nr. l/2010, art.] alin(5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011 au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009. ”

Ca urmare a celor prezentate mai sus, a considerat că, în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 21 din 21.11.2016 pronunțată de ÎCCJ, devenită obligatorie pentru toate instanțele de judecată potrivit art. 517 alin(4) din Codul de procedură civilă, la data publicării în MO, Partea I, nr. 1002 din 13.12.2016, au fost dezlegate toate problemele de drept în cauza judecată, astfel încât a fost deschisă calea pentru ca persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009 și care au dreptul la sume compensatorii, cum este cazul meu, să poată solicita acest drept și pentru perioada 01.01.2010 + 09.04.2015 și, drept consecință, că există de acum temeiului legal, necesar și suficient, pentru a - l îndreptăți să  solicite pârâtului plata drepturilor salariale aferente titlului științific de doctor care i se cuvin și  pentru perioada 27.07.2010 + 09.04.2015, reprezentând diferența dintre sumele pe care le-a încasat efectiv și sumele pe care ar fi trebuit să le încasez ca urmare a majorării salariului său  de bază în sensul includerii unor sume compensatorii aferente titlului științific de doctor, calculate prin aplicarea unui procent de 15%, în conformitate cu metoda indicată la art. 8, din anexa nr. 5, a Legii nr. 63/2011. Ca urmare, a solicitat aceste drepturi salariale printr-un raport înregistrat la U.M. C  cu nr. A 490/16.02.2017. 

În urma analizei raportului mai sus menționat, considerând că nu există încă temei legal  pentru acordarea drepturilor solicitate și că este rolul exclusiv al instanțelor de judecată de a rezolva toate nedreptățile și inechitățile care au apărut în timp în sistemul public de salarizare fie datorită unor neclarități legislative, fie (mai ales) datorită înțelegerii și aplicării eronate a legii de către ordonatorii de credite, prin adresa înregistrată la U.M. C. cu nr. A 758/15.03.2017, referitoare la solicitarea de soluționare pe cale amiabilă a litigiului de  muncă în cauză, pârâtul i-a comunicat că: că are cunoștință de faptul că Decizia nr. 21 din 21.11.2016, pronunțată de ÎCCJ, intrată în vigoare la publicarea în M.O. al României Partea I la 13.12.2016, este obligatorie pentru toate instanțele de judecată, că prin această decizie au fost dezlegate toate problemele de drept judecate în cauză și că în consens cu această decizie au dreptul la sume compensatorii și pentru perioada 01.01.2010  - 09.04.2015 persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009, cum este și cazul său.  În opinia reclamantului, pârâtul nu dorește să-și asume în  nici un fel de răspundere în luarea unei decizii prin care să corecteze propriile acțiuni în interpretarea și aplicarea eronată a legii, care au condus la acest litigiu de muncă, preferând să lase întreaga responsabilitate de rezolvare a acestei probleme exclusiv în sarcina instanțelor de judecată. Reclamantul  se consideră îndreptățit să solicite instanței să constate că pârâtul a folosit în mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe, dreptul său de a soluționa nefavorabil solicitarea sa de rezolvare pe cale amiabilă a unui litigiu de muncă generat chiar de el și, ca urmare, că este îndreptățit să ceară, pe lângă plata drepturilor salariale care i se cuvin pentru perioada 27.07.2010 - 09.04.2015, și plata unor despăgubiri reprezentând daune-interese, în sumă egală cu drepturile salariale mai sus menționate, pentru prejudiciile materiale și morale pe care pârâtul i le-a adus în mod intenționat, reprezentând drepturile salariale cuvenite și neprimite, timpul pierdut, stres acumulat și cheltuielile suplimentare aferente deschiderii și parcurgerii tuturor etapelor unei noi acțiuni în instanță necesară pentru dobândirea acestor drepturi, la care pârâtul l-a obligat.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispozițiile Deciziei nr. 21 din 21.11.2016 a de Înaltei Curți  de Casație și Justiție, devenită obligatorie potrivit art. 517 alin(4) din Codul de procedură civilă, la data publicării în MO, Partea I, nr. 1002 din 13.12.2016, pe Legea nr. 330/2009, OUG nr. 1/2010, pe Legea nr. 285/2010, pe Legea nr. 63/2011, pe Legea nr. 71/2015 și pe Codul Civil.

În dovedirea acțiunii, a solicitat încuviințarea probei cu următoarele înscrisuri, pe care le va depune la prezenta cerere, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în 3 exemplare: Diploma de Doctor, seria H, nr. 0000679, înregistrată la Academia Tehnică Militară cu nr. 435/29.09.2010, în baza ordinului MECTS nr. 4542 din 28.07.2010 (Anexa 1);  Adresa MECTS nr. 41069/29.07.2010 către Academia Tehnică Militară de înștiințare privind ordinul ministrului de acordare a titlului științific de Doctor (Anexa 2);  Ordinul Ministrului Educației, Cercetării Tineretului și Sportului nr.4542/28.07.2010, privind conferirea titlurilor științifice de DOCTOR (Anexa 3); Anexa nr. 49 la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării Tineretului și Sportului nr. 4542 din 28.07.2010, cu lista persoanelor cărora, pe baza rezoluțiilor de confirmare  formulate de CNATDCU în 15.07.2010, li se acorda titlul științific de DOCTOR, în care mă regăsesc la poziția 4 (Anexa 4);  Adresa nr. A2156 din 24.06.2016, eliberată de U.M. C., prin care se arată că la data respectivă salariului meu de bază nu conținea echivalentul sporului de 15% pentru titlul științific de doctor (Anexa 5); Sentința civilă nr. 2867 din 12.10.2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, prin care pârâtul a fost obligat să aplice prevederile Legii nr. 71/2015 începând cu 09.04.2015 în sensul includerii în salariul meu de bază a sumei reprezentând echivalentul sporului de 15% pentru titlul de doctor și să-mi plătească sumele reprezentând diferența dintre sumele rezultate în urma aplicării Legii nr. 71/2015 cu privire la sporul de doctorat și sumele pe care le-am încasat efectiv, începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a acestora, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective (Anexa 6); Decizia nr. 346 din 06.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel C., prin care a rămasă definitivă Sentința civilă nr. 2867 din 12.10.2016, pronunțată de Tribunalul D. (Anexa 7); Raportul înregistrat la U.M. cu nr.A490 din 16.02.2017, prin care a solicitat plata sumelor reprezentând diferența dintre sumele pe care le-a încasat efectiv și sumele rezultate din modificarea salariului său de bază în sensul includerii unei majorări în procent de 15% aferent titlului de doctor, pentru perioada OI .08.2010 * 01.08.2016 (Anexa 8); Adresa nr. A758 din 15.03.2017, eliberată de U.M. C., prin care, deși se recunoaște faptul că se cunosc dispozițiile și efectele Deciziei nr. 21/21.11.2016 a ÎCCJ, de dezlegare a tuturor problemelor de drept privind modul de soluționare a problemei în cauză, se  precizează că drepturile bănești, reprezentând diferențe salariale aferente includerii în salariul de bază a unor sume compensatorii aferente titlului științific de doctor pentru perioada 27.07.2010  -09.04.2015, nu pot fi acordate în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive care să dispună plata acestora (Anexa 9).

A ssolicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu art. 411 alin.(l) pct.2) din C. proc. civ.

 Ministerul Apărării Naționale București, pentru Unitatea Militară nr. C., prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, a formulat întâmpinare  prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamant.

În prealabil,  a învederat  instanței faptul că Unitatea Militară nr. 02512 Z Craiova nu are personalitate juridică, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (l) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, este reprezentată în instanță de către Ministerul Apărării Naționale, care are personalitate juridică.

Pe cale de excepție, a invocat prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile salariale și daunele interese solicitate pentru perioada de timp mai veche de 3 ani de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv pentru perioada de dinainte de data de 24.03.2014.

Conform dispozițiilor art. 2500 alin. (l) din Codul civil, dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

De asemenea, art. 171 alin. (1) din Codul muncii prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Având în vedere aceste dispoziții legale, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale și daunele interese solicitate de reclamant, corespunzătoare perioadei de timp mai veche de 3 ani de la data introducerii acțiunii, respectiv  perioadei 27.07.2010 — 24.03.2014, este prescris, și a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii cu privire la drepturile salariale și daunele interese corespunzătoare perioadei 27.07.2010 — 24.03.2014 ca fiind prescrisă.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru motivele care urmează.

Salarizarea personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale, până la data de 31.12.2009, s-a realizat în baza Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, iar  începând cu 01.01.2010, în baza legilor anuale de salarizare specifice Familiei  ocupaționale de funcții bugetare „APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ Șl SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ".

Art. 37 din Legea 138/1999 prevedea acordarea sporului de 15% din solda de funcție cadrelor militare și salariaților civili dacă își desfășurau activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific de „ doctor", iar acest spor a fost  reglementat și menținut în temeiul Legii nr. 138/1999 până la data de 01.01.2010, când prevederi din aceasta, inclusiv art. 37, au fost abrogate prin art. 48 alin. (1) pct. 8 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (forma în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.. 762 din 9 noiembrie 2009). De asemenea, conform Legii cadru nr. 330/2009, toate veniturile obținute în luna decembrie 2009, inclusiv sporurile, au devenit punct de referință în stabilirea salariilor acordate ulterior acestei date.

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009,  potrivit cărora personalul care a dobândit sporuri le menține în cadrul salariului,  practic, dispozițiile privind eliminarea unor sporuri se aplică doar pentru cei care, au dobândit sporurile respective după la data intrării în vigoare a legii (01.01.2010), inclusiv pentru cei care, de exemplu, au dobândit titlul de doctor ulterior intrării în vigoare a Legii 330/2009.

Legea - cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, însă, prin legi anuale de aplicare, legiuitorul a reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice,după cum urmează:

Potrivit actelor administrative cu aplicabilitate începând cu data de 01 ianuarie  2010, salariile/soldele funcțiilor de bază, sporurile și alte drepturi salariale cuvenite  personalului militar și civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-au determinat în mod individual, în raport cu reglementările în vigoare la 31 decembrie 2009 și pe baza prevederilor actelor normative aplicabile  în intervalul de timp cuprins între 1 ianuarie 2010 și data  calculării dreptului salariat respectiv.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum au fost completate prin art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015, invocate de reclamant ca temei al cererii de chemare în judecată, aceasta se face numai pentru viitor, așa cum statuează art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Codul civil. Așa fiind, aceste dispoziții nu se pot aplica și pentru perioada anterioară  datei intrării lor în vigoare, respectiv anterior datei de 09.04.2015, așa cum solicită reclamantul.

În ceea ce privește Decizia nr. 21 din 21.11.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmarea judecării recursului în interesul legii formulat de  Avocatul Poporului, având ca obiect „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 4 alin. (I) , art. 6 alin. (1) din  Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările și completările  ulterioare, art. I alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/20115', aceasta nu poate constitui temei legal pentru acordarea, în cazul dat, a sumei  compensatorii aferente titlului științific de doctor, întrucât. Potrivit prevederilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, „dezlegarea dată problemelor de drept  judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea l.”

Reclamantul  F. M., a formulat răspuns la întâmpinare prin care a  solicitat instanței să respingă ca neîntemeiate apărările formulate și argumentele invocate de pârât în întâmpinare, primită în data de 25.04.2017 și să admită cererea sa, așa cum a fost formulată, pentru următoarele motive:

În fapt, a arătat că în ceea ce privește solicitarea pârâtului de admitere a excepției invocate și de respingere a acțiunii sale cu privire la drepturile salariale și daune interese corespunzătoare perioadei 28.07.2010 — 24.03.2014 ca fiind prescrisă, conform dispozițiilor art. 2500 alin. (1) din Codul Civil, coroborate cu art. 171 alin (1) din Codul muncii, consideră că este neîntemeiat deoarece:

Prin raportul înregistrat la U.M. cu nr. A 490 din 16.02.2017 (anexa nr.8 la cererea de chemare în judecată a solicitat drepturile salariale pe care i le datora pârâtul pentru perioada 01.08.2010  - 01.08.2016, reprezentând diferența dintre sumele pe care le-a încasat efectiv și sumele rezultate din modificarea salariului său de bază în sensul includerii unei  majorări în procent de 15% aferent titlului de doctor, pe baza prevederilor Deciziei nr. 21 din 21.11.2016 pronunțată de ÎCCJ, devenită obligatorie pentru toate instanțele de judecată potrivit art. 517 alin(4) din Codul de procedură civilă, la data publicării în MO, Partea I, nr. 1002 din 13.12.2016, prin care au fost dezlegate toate problemele de drept judecate în cauză și a fost deschisă calea legală pentru ca persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 și care au dreptul la sume compensatorii, cum este cazul său, să  poată solicita acest drept.

 Pârâtul, prin U.M., a plătit pe ștatul de plată al lunii Februarie 2017, o parte din drepturile salariale pe care i le datora, respectiv cele aferente perioadei 09.04.2015 - 01.08.2016, ca urmare  a aplicării Deciziei nr. 346 din 06.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova (anexa 7 la cererea de chemare în judecată), prin care a rămas definitivă Sentința civilă nr. 2867 din 12.10.2016, pronunțată de Tribunalul D. (anexa 6 la Cererea de chemare în judecată).

A considerat că plata efectuată presupune recunoașterea din partea debitorului (pârâtului în cazul de față) a drepturile salariale datorate. Despre această plată se face vorbire și în adresa nr. A758 din 15.03.2017, eliberată de  U.M. . (anexa 9 la cererea de chemare în judecată), prin care pârâtul, prin U.M.  , nu neagă dreptul său de a-i recupera diferențele salariale neacordate aferente titlului științific  de doctor pentru perioada 28.07.2010 - 09.04.2015, ci doar precizează că aceste drepturi salariale nu pot fi acordate în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive care să dispună plata acestora.

În ceea ce privește argumentele și comentariile făcute de pârât la pct.ll din întâmpinare, cu privire la dispozițiile legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care, conform cu interpretările făcute de pârât, nu l-ar îndreptății să solicite diferențele salariale aferente titlului științific de doctor pentru perioada 28.07.2010 - 01.08.2016, consideră că sunt neîntemeiate.

Temeiul legal invocat în cererea de chemare în judecată nu îl reprezintă Decizia nr.21 din 21.11.2016 pronunțată de ÎCCJ, așa cum în mod greșit a reținut pârâtul, ci dispozițiile articolelor de lege aflate în vigoare, la care această decizie a ÎCCJ face referire: art. 30 alin(6) și art. 48 alin(l) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin(l), art 6 alin(l) din OUG nr. I/2010, art. I alin(5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011.

În concluzie a solicitat instanței să respingă ca neîntemeiate apărările formulate și argumentele invocate de pârât prin întâmpinare și să admită acțiunea sa cu privire la drepturile salariale și daunele interese corespunzătoare perioadei 28.07.2010 — 09.04.2015, așa cum a fost formulată.

 Analizând cu prioritate, conform art. 248 din NCPC, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale pentru UM  , instanța constată că excepția este întemeiată.

Astfel, reclamantul Firănescu Marin a investit instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, solicitând obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale care i se cuvin pentru perioada 27.07.2010  -  09.04.2015.

Prin  Decizia ÎCCJ nr. 1 din 17 februarie 2014 privind examinarea recursurilor în interesul legii formulate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. şi Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța s-a statuat că "în interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât şi părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.

Conform Decretului 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit .

De asemenea, art. 171 alin. (1) din Codul muncii prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

În raport de aceste texte de lege, dată fiind introducerea acțiunii de către reclamant la data de 24.03.2017, instanța reține că pretențiile reclamantului aferente perioadei 27.07.2010-23.03.2014 sunt prescrise.

Argumentul reclamantului, întemeiat pe prevederile art. 171 alin. 2 din CM, exprimat prin răspunsul la întâmpinare, referitor la întreruperea termenului  prescripției extinctive, prin recunoașterea pretențiilor sale de către pârât nu poate fi reținut de către instanța de judecată. Astfel, din conținutul adresei nr. A 758/15.03.2017 rezultă că, punctul de vedere exprimat de către pârât, în sensul că, pentru perioada" 01.08.2010-09.04.2015... UM nu poate plăti drepturile bănești pentru că nu există o hotărâre judecătorească definitivă" nu poate fi interpretat ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantului. Prin urmare, pârâta i-a confirmat reclamantului, că o eventuală plată a drepturilor solicitate, va fi o  consecință a pronunțării unei hotărâri definitive. Plata  sumelor de bani reprezentând spor de doctorat aferente perioadei de la 09.04.2015, efectuată de către pârât în vederea executării a dispozițiilor deciziei nr. 346/06.02.2017  pronunțate de către Curtea de Apel C. prin care a rămas definitivă sentința nr. 2867/12.10.2016 a Tribunalului D., nu poate fi considerată  o recunoaștere a pretențiilor reclamantului aferente perioadei 01.08.2010-09.04.2015. Odată pronunțată, sentința civilă nr. 2867/12.10.2016 de către tribunalul D., pârâtul MAN era obligat să o pună în executare. În materia litigiilor de muncă, conform art. 274 din CM, " hotărârile sunt definitive şi executorii".

 Analizând actele şi lucrările dosarului instanța reține următoarele :

Reclamantul  este angajat în funcția de  inginer la U.M. şi a obținut titlul științific de "doctor" în domeniul ingineriei aerospațiale prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) nr. 4542 din 28.07.2010, ca urmare a susținerii tezei de doctorat cu titlul "Contribuții la pregătirea şi instrumentarea aeronavelor pentru încercări în zbor" la Academia Tehnică Militară în 19.03.2010.

La data dobândirii titlului de doctor de către reclamant, legislația în domeniul salarizării personalului bugetar, nu mai prevedea acordarea sporului de 15% pentru titlul științific de doctor, dispozițiile art. 37 din L 138/1999 producându-și efectele doar până la intrarea în vigoare a dispozițiilor legii nr. 330/2009, legea care a acordat celor ce beneficiau de sporul de doctor până la acel moment, o sumă  compensatorie în locul sporului. Această situație a fost menținută  şi de legea de salarizare nr. 284/2010 aplicabilă de la 01.01.2011 dar şi de următoarele legi privind măsurile anuale în domeniul bugetar. Prin urmare, la data dobândirii de către reclamant a titlului științific de "doctor", nu mai exista un temei juridic pentru ca reclamantul să beneficieze de sporul de 15%.

Prin sentința civilă nr. 2867/12.10.2016 pronunțată de Tribunalul D. şi rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 346/2017 a Curții de Apel C.  a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul F. M. şi a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale  să plătească reclamantului diferența dintre sumele rezultate in urma aplicării prevederilor  legii nr. 71/2015 cu privire la sporul de doctorat şi sumele efectiv încasate de reclamant începând cu 09.04.2015 pana la plata efectiva a acestora, actualizate cu indicele de inflație la data plații efective.

Referitor la perioada 24.03.2014 - 09.04.2015, instanța, față de considerentele deciziei nr. 21/2016 a ÎCCJ,  obligatorie pentru instanțele de judecată, conform art.  517 alin. 4 din NCPC, constată că pretențiile reclamantului sunt întemeiate

În decizia nr. 21/2016 a ÎCCJ, pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că " în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009."

 Totodată, ÎCCJ, în decizia citată,  a menționat că potrivit jurisprudenței constante a instanței de contencios constituțional, precum și a celei a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv.

Așadar, celor care au obținut titlul de doctor după 12 decembrie 2009 și până la apariția Legii nr. 71/2015 nu li se acordă un spor de 15%, ci li se stabilește un salariu de bază care include "sume compensatorii" calculate conform metodei indicate la art. 8 din anexa nr. V a Legii nr. 63/2011, doar așa putându-se asigura respectarea principiului înscris în art. 3 lit. c) și d) din Legea nr. 330/2009. Situațiile tranzitorii nu însemnă încălcarea legii și nu pot justifica diferențe salariale importante perpetuate de la 1 ianuarie 2010 până la 9 aprilie 2015.

În considerarea deciziei, instanța  va  obliga pârâtul Ministerul Apărării Naționale  la plata unei sume compensatorii constând în sporul pentru titlul științific de doctor de 15% din salariul de bază pe perioada 24.03.2014 - 09.04.2015, sumă ce urmează a fi actualizată la momentul plății efective, la care se va adăuga dobânda legală. Prin acordarea daunelor interese sub forma actualizării sumei şi a dobânzii legale se asigură o justă reparare a prejudiciului suferit de reclamantă.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale, pentru prejudiciul creat reclamantului urmare, a nesoluționării amiabile diferendului dintre părți, instanța constată că,  cererea este neîntemeiată. Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de proba pretențiile salariatului, prejudiciul moral suferit si legătura de cauzalitate dintre măsura dispusa de unitate si impactul negativ atât in plan personal, in plan profesional asupra salariatului. Astfel, reclamantul F. M. trebuia să dovedească:  în ce a constat prejudiciul respectiv, fapta culpabilă a pârâtului şi legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtului şi prejudiciul suferit de reclamant. Așadar, simpla nesoluționare pe cale amiabilă a cererii reclamantului,  nu este suficientă pentru a prezuma îndeplinirea şi a celorlalte condiții  necesare angajării răspunderii patrimoniale a angajatorului. 

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele prezente.

Domenii speta

Spete similare