1.Posibilitatea solicitării de daune cominatorii după intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă, anterior existenţei unui titlu executoriu

Instanţa a constatat că acţiunii îi sunt aplicabile dispoziţiile noului cod de procedură civilă, care tratează instituţia penalităţilor aplicabile de instanţa de executare, în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de a face sau a nu face, intuitu personae, în cuprinsul art 906 cod proc civ. A reţinut instanţa că aceste dispoziţii se aplică doar după existenţa unui titlu executoriu, titlu pe care reclamanta tinde să îl obţină prin prezenta acţiune şi că nu sunt aplicabile motivele invocate de reclamantă referitoare la caracterul executoriu al contractului de privatizare, care prezintă această trăsătură doar în ceea ce priveşte plata preţului. Pe de altă parte, nu sunt aplicabile nici apărările referitoare la instituţia daunelor interese reglementate de disp art 1075 cod civil vechi, care sunt diferite de amenzile sau daunele cominatorii.

Scopul daunelor cominatorii îl reprezintă constrângerea debitorului la executarea obligaţiei respective, prin „ameninţarea pe care  o reprezintă pentru debitor”, acordarea acestora de către instanţa de judecată nefiind condiţionată de dovada vreunui prejudiciu. Spre deosebire de materia daunelor interese care a fost abordată destul de amănunţit atât de prevederile vechiului Cod Civil cât şi de dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind noul Cod Civil, instituţia daunelor cominatorii nu comportă o reglementare expresă, aparând, mai curând, ca un produs al jurisprudenţei instanţelor de judecată.

Asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 18.07.2017 sub nr 4869/118/2017 reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii Eurosantis SRL, SC Comtext SA şi Marreano Investments Limited să dispună obligarea pârâtei Eurosantis SRL la plata sumei de 184.740,36 lei penalităţi contractuale conform prevederilor art. 9.4 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni ale societăţii SC Comtext SA nr. CT 18/9.05.2003 cu dobândă legală calculată de la data notificării până la data încasării sumei de către reclamantă, cu menţiunea că dobânzile datorate de la data notificării plăţii şi până la data introducerii acţiunii sunt în cuantum de 888,27 lei calculul efectuându-se în continuare până la încasarea sumei, obligarea pârâtei Eurosantis SRL şi Comtext SA la transmiterea către reclamantă a documentelor din care să rezulte modul de îndeplinire a clauzelor 7.6.1, 8.5, 8.6, 8.7, 8.8 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni ale societăţii Comtext SA Constanţa nr 18/9.05.2003, în baza contractului, respectiv în baza dispoziţiilor art. 8 şi art. 9 din OG 25/2002, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere calculate de la data comunicării acţiunii până la îndeplinirea obligaţiei şi să constate nulitatea absolută a contractelor de cesiune a acţiunilor intervenite între pârâtă şi copârâtă înregistrate în registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub nr 55451 din 17.07.2014, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară cesiunii.

În motivare, s-a menţionat că la data de 9.05.2003 între reclamantă şi pârâtă a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr CT 18, acţiuni deţinute de statul român prin reclamantă la societatea Comtext SA Constanţa. De la data perfectării contractului s-a solicitat pârâtei îndeplinirea tuturor obligaţiilor, conform clauzelor contractului şi prevederilor OG 25/2002, aprobată prin legea 506/2002 cu modificări privind unele măsuri pentru monitorizarea post privatizare a contractelor de vânzare cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale. Pârâta a ignorat atât contractul cât şi legea refuzând să transmită reclamantei vânzătoare documentele doveditoare ale îndeplinirii clauzelor contractuale, necesare analizării respectării în tot a contractului, iar la data de 17.07.2014 a cesionat toate acţiunile cumpărate de la reclamantă către un terţ, fără acordul reclamantei şi fără actul adiţional la contractul de privatizare, ieşind din societatea Comtext SA. Procedura prealabilă a fost îndeplinită la data de 23.06.2017 pârâta fiind notificată în vederea plăţii penalităţilor.

Prin art. 9 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni, care reglementează cesiunea acţiunilor, este prevăzută interdicţia pârâtei de a cesiona acţiunile, până la îndeplinirea completă a obligaţiilor asumate prin contract fără a avea consimţământul prealabil scris al vânzătorului. Art. 9.4 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni prevede că nerespectarea prevederilor art. 9 obligă cumpărătorul la plata către vânzător a unei penalităţi de 70 % din preţul prev. la pct. 4.1. Pârâta deşi nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile din contract, în sensul că nu a comunicat situaţia certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în schimbul cărora revin de drept acţiuni în proprietatea reclamantei, nu a comunicat situaţiile ce ţin de dreptul muncii, a cesionat toate acţiunile şi a ieşit din societate, fără consimţământul prealabil scris al vânzătorului.

Debitoarea a fost pusă în întârziere conform art. 1522 alin. 4 cod civil, prin adresa din 21.06.2017, iar faţă de faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţia până la termenul acordat, reclamanta a solicitat plata de daune interese constând în dobânda legală penalizatoare calculată de la data notificării şi până la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere s-a menţionat că potrivit art 7.6.1 alin 2 din contractul de privatizare pentru terenurile pentru care nu a obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate, cumpărătorul se obligă ca în termen de 30 de zile de la data obţinerii acestui certificat să propună în AGA a societăţii majorarea capitalului social cu valoarea terenului, urmând ca acţiunile rezultate din această majorare să revină vânzătorului. Cu notificarea din 2.05.2017 au fost puse în întârziere atât pârâta cumpărător cât şi copârâta în ceea ce priveşte situaţia obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului şi a majorării capitalului social.

Pârâta cumpărător a încălcat atât contractul cât şi prevederile art 8 alin 1 din OG 25/2002, care obligă cumpărătorul la întocmirea unui raport cu privire la modul respectării clauzelor contractului.

La data de 2.04.2015 reclamantei i-au fost furnizate informaţii extinse de către ORC de pe lângă Tribunalul Constanţa cu adresa nr 20953 din 30.03.2015, din care rezultă: majorarea de capital social şi divizare parţială, hotărâre. Aceste operaţiuni au fost efectuate cu încălcarea disp  art 9 din OG 25/2002, care obligă la comunicarea către reclamantă, în cel mult 10 zile de la data luării la cunoştinţă a situaţiilor în care societatea este sau urmează să fie supusă unei proceduri de fuziune, divizare, lichidare voluntară, dizolvare, reorganizare judiciară sau faliment, dacă prin contract nu este prevăzut altfel. Pârâţii nu şi-au îndeplinit aceste obligaţii, motiv pentru care este necesară sancţionarea celor doi pârâţi.

În cazul în care acţiunile suplimentare emise ca urmare a majorării capitalului social cu valoarea terenurilor nu au fost atribuite Autorităţii, actele şi operaţiunile de la momentul majorării capitalului social sunt lovite de nulitate absolută. Cum capitalul societăţii s-a majorat fără să fie atribuite acţiuni suplimentare reclamantei şi cum pârâtele refuză să pună la dispoziţia reclamantei actele solicitate de reclamantă pentru natura şi legalitatea majorării capitalului social, acest refuz este de natură să înlăture calitate de acţionar a reclamantei căreia i se cuvin de drept acţiuni corespunzătoare aportului în natură adus de stat pentru care au fost eliberate certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra unor terenuri post privatizare.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune a acţiunilor intervenite între cele două pârâte, s-a menţionat că art 91 din OUG 25/2002 stabileşte că în perioada de derulare a contractelor transmiterea acţiunilor de la cumpărător către terţi este condiţionată de obţinerea prealabilă a acordului scris al Autorităţii, sub sancţiunea nulităţii de drept a transmiterii acţiunilor. Pârâta avea cunoştinţă de condiţiile legale şi procedurale în care poate fi efectuată transmiterea acţiunilor către alte societăţi încă din anul 2013 când a fost încunoștințată asupra necesităţii obţinerii acordului prealabil scris al reclamantei, acord ce putea fi acordat doar după transmiterea documentelor şi doar în condiţiile art 20 alin 3-5 din OG 25/2002, pârâta nu a mai solicitat acordul prealabil al reclamantei şi a cesionat acţiunile. Constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune şi recăpătarea calităţii de acţionar de către reclamantă conferă reclamantei posibilitatea monitorizării post privatizare a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr 18/2003 până la îndeplinirea tuturor obligaţiilor, motiv pentru care s-a formulat şi cererea de repunere a părţilor în situaţia anterioară.

În drept au fost invocate disp  art 969,970 cod civil, art 8 din OG 25/2002modificată şi completată, Normele metodologice de aplicare a OG 25/2002 şi OG 13/2011.

În susţinere, au fost ataşate, în copie, certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisuri.

Pârâta Eurosantis SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. În motivare, s-a menţionat că potrivit art. 39 din legea 137/2002 „termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de OUG 88/1997 aprobată prin legea 44/1998 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorificări un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului, cu excepţia cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate, precum şi a celor în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripţie.” În cauza de faţă este aplicabil Decretul 167/1958, dat fiind că pretenţiile reclamantei derivă dintr-un contract încheiat în anul 2003. Obligaţiile din contractul nr CT 18/9.05.2003 s-au stins încă de la data de 9.05.2006, unele prin ajungerea la scadenţă, altele prin prescripţie. Având în vedere că majoritatea clauzelor contractuale din contractul nr CT 18 din 9.05.2003 nu aveau un termen de executare stabilit, în timp ce altele aveau un termen de executare stabilit de un an de la data de 9.05.2004, prescripția extinctivă a intervenit la data de 9.05.2006 pentru clauzele de executare fără termen şi la data de 9.05.2004 pentru cele care aveau termen de executare de 1 an. Aceste acţiuni conform practicii judiciare nu sunt imprescriptibile. Contractul de cesiune de acţiuni este încheiat la data de 15.12.2013, iar societatea Comtext SA fiind o societate pe acţiuni publicarea pentru opozabilitate se face în Registrul Acţionarilor, astfel că în acest caz prescripția a intervenit  încă de la data de 15.12.2016.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Pârâta SC Comtext SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, motivat de faptul că este terţ faţă de părţile contractului, iar în conformitate cu principiul relativităţii contractului, forţa obligatorie a acestuia poate fi aplicată doar între părţile semnatare ale contractului, motiv pentru care nu poate fi ţinută la respectarea dispoziţiilor acestuia.

Pârâta SC Comtext SA a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, motivat de faptul că obligaţiile din contractul CT 18/9.05.2013 s-au stins încă de la data de 9.05.2006, unele prin ajungere la termen , altele prin prescripţie. Având în vedere că majoritatea clauzelor contractuale nu aveau termen de executare stabilit în timp ce altele aveau un termen de executare stabilit de un an de la data de 9.05.2004, prescripția extinctivă a intervenit la data de 9.05.2006 pentru clauzele de executare fără termen şi la data de 9.05.2004 pentru cele care aveau termen de executare de 1 an. Art 7.61, 8.5, 8.7, 8.8, 9.4 sunt stinse prin prescripţie de la data de 9.05.2006, în timp ce art8.6 este stins de la data semnării contractului, Măsurile post privatizare şi obligaţiile rezultate din contractele de vânzare cumpărare acţiuni nu sunt imprescriptibile. Contractul de cesiune de acţiuni este încheiat la data de 15.12.2013, iar societatea Comtext SA fiind o societate pe acţiuni publicarea pentru opozabilitate se face în Registrul Acţionarilor, astfel că în acest caz prescripția a intervenit  încă de la data de 15.12.2016.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta Eurosantis SRL prin care a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, motivat de faptul că pârâta doar a indicat şi redat norma fără a arăta dacă dreptul la acţiune se circumscrie acelei norme legale, pentru ca ulterior să menţioneze că temeiul normei legale s-ar regăsi în norma de drept comun. Dreptul la acţiune al reclamantei în materie de postprivatizare se circumscrie dreptului comun, în sensul art 39 din legea 137/2002 care exceptează cererile privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate, precum şi cele în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripţie.

Pârâta evocă normele generale ale dreptului comun afirmând generic şi fără temei că s-ar fi scurs termenul general de 3 ani de la data încheierii contractului de privatizare. Prescripţia extinctivă a dreptului material este legată de termenul stabilit de părţi, iar pârâta ignoră termenul stabilit de părţi  prin contract şi caracterul imprescriptibil al cererii în constatarea nulităţii absolute. În ce priveşte practica judiciară depusă a menţionat reclamanta că acţiunile respective aveau alt obiect, şi anume rezoluţiune.

Prin art 9 din contract pârâta şi-a asumat obligaţia de a nu vinde acţiunile dobândite până la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, cu consecinţa calculării de penalităţi de întârziere de 70 % din valoarea preţului în cazul nerespectării obligaţiilor. Până la împlinirea termenului prev de art 9.1 nu curge prescripția extinctivă, iar conform art 7 alin 1 din decretul 167/1958 prescripția curge de la data când se naşte dreptul la acţiune. Pârâta a încălcat obligaţia de a nu face la data de 17.07.2014, dată la care s-a născut dreptul la acţiune, punerea în întârziere pentru executarea clauzei penale fiind la data de 23.06.2017 deci în interiorul cursului prescripției extinctive a dreptului material la acţiune.

Efectele contractului privesc nu doar pe pârâta cumpărător dar şi pe societatea cumpărată, iar prescripția a început să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune  a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea lui. Titularul dreptului la acţiune a cunoscut naşterea acestuia la data comunicării datelor înregistrate la ORC Constanţa, acţiunea fiind introducă la data de 13.07.2017 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.07.2017, în interiorul termenului de prescripție.

Cauza acţiunii este generată de nulitatea absolută expresă, ceea ce îi conferă caracter imprescriptibil, iar despăgubirile sunt solicitate odată cu cererea de aplicare  a sancţiunii nulităţii absolute.

Reclamanta a formulat răspuns şi la întâmpinarea depusă de SC Comtext SA, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate, motivat de faptul că acţiunile Comtext au format obiect al privatizării pârâtei, iar legislaţia în materie de privatizare şi de postprivatizare stabileşte obligaţii în sarcina societăţii sau administratorului acesteia. Divizarea societăţii trebuia adusă la cunoştinţa reclamantei care stabileşte obligaţiile atât pentru cumpărător cât şi pentru societate. Divizarea societăţii ar fi determinat să cesioneze acţiunile, asupra divizării necomunicându-se Autorităţii reclamantei nici un cumpărător, nici de reprezentanţii societăţii privatizate.  Pârâta nu este terţ faţă de contractul de privatizare dat fiind că acţiunile sale au format obiectul contractului de privatizare. Societatea nu a comunicat la insistenţele Autorităţii reclamante, dacă aspectele de dreptul muncii au fost asigurate, astfel că cesiunea acţiunilor a cărei nulitate s-a solicitat prin acţiune se analizează în contextul complexităţii obligaţiilor legale, nu doar contractuale.

Totodată, reclamanta a reluat susţinerile din primul răspuns la întâmpinare cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin încheierea interlocutorie din data de 27.11.2017 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtele SC Eurosantis SRL şi SC Comtext SA şi a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC Comtext SA, invocată de această pârâtă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că:

„În ceea ce priveşte excepţia prescripției dreptului material la acţiune instanţa a  constatat că ambele pârâte au invocat aceleaşi apărări, motiv pentru care cele două excepţii vor fi analizate împreună.

Ca un prim aspect necesar să ducă la dezlegarea problemei de drept privind prescripţia dreptului material la acţiune, instanţa a constatat că prin decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, în dosarul nr. 20/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil şi a stabilit că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. Rezultă că relevant sub aspectul regimului prescripţiei extinctive este momentul la care a început curgerea termenului de prescripţie, în funcţie de care se poate stabili şi legea aplicabilă. În consecinţă, în analizarea excepţiei instanţa va pleca de la momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie, moment ce va fi analizat pentru fiecare care capăt de cerere separat, având în vedere obiectul diferit al acestora.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune, a constatat instanţa de judecată că indiferente de legea aplicabilă, acest capăt de cerere este imprescriptibil, atât în viziunea Decretului 167/1958 cât şi în cea a codului civil. Astfel conform art. 1249 cod civil „Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie”, iar potrivit art. 2 „Nulitatea unui act juridic poate fi invocata oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie”. Rezultă astfel că acest capăt de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute este imprescriptibil, motiv pentru care motivele invocate de pârâte cu privire la prescripţia extinctivă nu sunt întemeiate.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtelor la plata penalităţilor convenţionale, conform art 9.4 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni ale societăţii Comtext SA, instanţa a  constatat că reclamanta şi-a întemeiat acest capăt de cerere pe prevederile art. 9 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni, care reglementează cesiunea acţiunilor, este prevăzută interdicţia pârâtei de a cesiona acţiunile, până la îndeplinirea completă a obligaţiilor asumate prin contract fără a avea consimţământul prealabil scris al vânzătorului. Art. 9.4 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni prevede că nerespectarea prevederilor art. 9 obligă cumpărătorul la plata către vânzător a unei penalităţi de 70 % din preţul prev. la pct. 4.1. Contractul de cesiune de creanţe a fost încheiat la data de 15.12.2013, iar reclamanta a luat cunoştinţă de acest contract la data de 17.07.2014 ca urmare a comunicării adresei nr 55451 de către ORC de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Din situaţia de fapt astfel reţinută, raportat la dispoziţiile obligatorii ale deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr 1/2014, instanţa a constatat că în privinţa acestui capăt de cerere dreptul la acţiune a luat naştere la data de când reclamanta a cunoscut naşterea lui, conform prevederilor art. 2523 cod civil, potrivit cu care „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”. Aceasta pentru că, faţă de temeiul de drept al cererii având ca obiect penalităţi şi anume încălcarea prevederilor contractului de privatizare prin încheierea unui contract de cesiune fără acordul reclamantei, cererea nu putea fi formulată decât din momentul în care reclamanta a luat cunoştinţă de încălcarea acestor dispoziţii.  Cu alte cuvinte, termenul de prescripţie a început să curgă pentru reclamantă de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea acestui drept, adică de la data la care a cunoscut încheierea contractului de cesiune. Cum din actele dosarului rezultă că reclamanta a aflat despre perfectarea contractului de cesiune la data de 17.07.2014, instanţa constată că acesta este momentul naşterii dreptului la acţiune.

Instanţa nu a reţinut apărarea pârâtelor în sensul că data la care reclamanta a cunoscut naşterea dreptului la acţiune a fost data de 15.12.2013, ca urmare a înscrierii contractului în registrul comerţului, pentru că nu s-a făcut o astfel de dovadă a menţionării contractului de cesiune în registrul comerţului încă din data de 15.12.2013. Din istoricul societăţii Comtext SA aflat la dosarul cauzei reiese că cererea de depunere menţionare acte privind încheierea contractului de cesiune a fost înregistrată la data de 17.07.2014 şi înscrisă în registrul comerţului la data de 8.08.2014 în baza rezoluţiei nr 19210. ( filele 402 verso, 403 dosar)

În ceea ce priveşte termenul de prescripţie aplicabil în cauză, instanţa constată că acesta este cel general, de drept comun prev de art 2517 din noul cod civil, iar nu termenul special prev de art 39 din Legea 137/2002 invocat de către pârâte. Astfel, conform acestor prevederi „termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de OUG 88/1997 aprobată prin legea 44/1998 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorificări un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului, cu excepţia cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate, precum şi a celor în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripţie.”

Aşa cum corect a menţionat reclamanta deşi pârâtele au invocat acest text nu au precizat motivele pentru care consideră că ar fi aplicabile în cauză. Din economia textului şi raportând aceste prevederi la obiectul acţiunii, instanţa a constatat că în realitate sunt aplicabile dispoziţiile tezei a doua a textului, care se referă la excepţia de la termenul de prescripție special, excepţie ce determină aplicarea termenului general. Astfel norma legală menţionează că fac excepţie de la acest termen special de prescripție cererile privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate, precum şi a cele în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripţie. Obiectul prezentei cereri se circumscrie noţiunii de executare a contractului, motiv pentru care este aplicabil termenul general de prescripţie.

Dat fiind că momentul de început al termenul de prescripție a fost stabilit la data de 17.07.2013, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 12.07.2017, conform menţiunii privind recipisa de pe plicul adresat instanţei, se constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată în cadrul termenului legal de prescripţie a dreptului material la acţiune.

Aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru capătul de cerere care are drept obiect obligarea la transmiterea documentelor din care să rezulte modul de îndeplinirea a unor obligaţii contractuale, fiind tot o acţiune de natura celor care se încadrează în situaţia de excepţie a textului sus invocat şi despre care reclamanta a luat cunoştinţă de naşterea dreptului la acţiune tot la data de 17.07.2014, indiferent de scadenţa stabilită prin contract pentru obligaţiile a căror neîndeplinire se invocă. Reclamanta a acţionat tot ca urmare a perfectării contractului de cesiune, moment în care i s-a născut dreptul de a solicita verificarea îndeplinirii obligaţiilor din contract. De altfel, ceea ce solicită reclamanta este comunicarea unei documentaţii privind modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare, iar nu obligarea pârâtei la îndeplinirea acestor obligaţii. Prin urmare, raportarea la termenele menţionate în contractul de privatizare este neîntemeiată, din moment ce obligaţia de a comunica documentele nu este prevăzută în respectivele articole, care  se referă la majorarea capitalului social, la păstrarea obiectului de activitate, a salariaţilor, la respectarea protecţiei sociale, la dizolvarea voluntară, fuziunea sau lichidarea societăţii într-un anumit termen. Altfel spus, cererea de obligare la comunicarea documentelor care atestă modul de aducere la îndeplinire a acestor obligaţii, pentru care dreptul la acţiune  a luat naştere la data încheierii contractului de cesiune, nu trebuie confundată cu cererea de obligarea la îndeplinirea obligaţiilor contractuale.

Un ultim aspect ce trebuie remarcat în legătură cu excepţia prescripției dreptului la acţiune este că hotărârile depuse cu titlu de practică judiciară au fost analizate de instanţă deşi practica judiciară nu constituie izvor de drept, ocazie cu care s-a constatat că obiectul tuturor acelor acţiuni îl reprezenta rezoluţiunea contractelor de privatizare, nefiind o situaţie de identitate cu prezenta cauză.

Pentru aceste motive de fapt şi de drept instanţa a respins ca nefondată excepţia prescripției dreptului material la acţiune.

 În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a SC Comtext SA, instanţa a constatat că în raport de disp  art 36 din codul de procedură civilă aceasta este întemeiată, dat fiind că această pârâtă nu este parte contractantă nici în contractul de privatizare şi nici în cel de cesiune de acţiuni. Prin urmare, această societate nu a dobândit drepturi şi obligaţii în temeiul niciunuia din cele două contracte care fac obiectul cauzei, nefiind obligată la nicio conduită în temeiul lor. Pârâta Comtext SA este terţ faţă de contractele de privatizare şi de cesiune, iar faptul că acţiunile privatizate şi ulterior cesionate fac parte din structura acţionariatului acestei societăţi nu este de natură să îi confere legitimare procesuală. Astfel, prin cererile formulate reclamanta nu tinde la obligarea pârâtei Comtext la nicio acţiune, cât timp toate obligaţiile din contractul de privatizare au luat naştere faţă de cocontractantul Eurosantis SRL, iar nulitatea  unui contract impune o coparticipare procesuală doar a părţilor semnatare, nu şi a unor terţe persoane.

În consecinţă, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Comtex SA, motiv pentru care va respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC Comtext SA ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă.

Instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilității tezei a IIa a capătului de cerere al doilea prin care se solicită aplicarea unei sancţiuni privind plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere calculate de la data comunicării acţiunii  şi până la îndeplinirea obligaţiei, excepţia cu privire la care părţile au depuse note scrise, prin care reclamanta a solicitat respingerea excepţiei, iar pârâta SC Eurosantis SRL, admiterea acesteia. Prin aceleaşi note de şedinţă, pârâta SC Eurosantis SRL a precizat că referirile la lipsa de obiect a primelor două capete de cerere din cuprinsul întâmpinării reprezintă de fapt excepţia lipsei de obiect a acestor capete de cerere, excepţie care rezultă din faptul că la data cesiunii de acţiuni SC Comtext SA era deja divizată, patrimoniul societăţii fiind în mare parte preluat de societăţile nou înfiinţate.

Prin încheierea din data de 20.02.2018, instanţa a unit cu fondul excepţia lipsei de obiect invocată de pârâta SC Eurosantis SRL şi a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere care vizează obligarea la plata de daune cominatorii, reţinând în esenţă că acţiunii îi sunt aplicabile dispoziţiile noului cod de procedură civilă, care tratează instituţia penalităţilor aplicabile de instanţa de executare, în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de a face sau a nu face, intuitu personae, în cuprinsul art 906 cod proc civ. A reţinut instanţa că aceste dispoziţii se aplică doar după existenţa unui titlu executoriu, titlu pe care reclamanta tinde să îl obţină prin prezenta acţiune şi că nu sunt aplicabile motivele invocate de reclamantă referitoare la caracterul executoriu al contractului de privatizare, care prezintă această trăsătură doar în ceea ce priveşte plata preţului. Pe de altă parte, nu sunt aplicabile nici apărările referitoare la instituţia daunelor interese reglementate de disp art 1075 cod civil vechi, care sunt diferite de amenzile sau daunele cominatorii.

Suplimentar de aceste considerente, instanţa precizează că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a invocat un temei de drept distinct pentru acest capăt de cerere, fiind menţionat generic art 1075 cod civil vechi, care prevede dreptul creditorului de a obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei sale şi care este temeiul capătului de cerere având ca obiect obligaţia de a face, nefiind de natură să justifice şi cererea de aplicare a daunelor cominatorii, care aşa cum am menţionat nu sunt identice cu daunele interese, la care textul invocat de reclamantă dă dreptul. Disp art 1075 cod civil vechi dau dreptul creditorului la a cere daune interese compensatorii sau moratorii, după cum se invocă o neîndeplinire a obligaţiei sau o îndeplinire cu întârziere şi constituie temei pentru daunele cominatorii care se calculează, aşa cum a  solicitat reclamanta pe zile de întârziere, doar în cazul în care nu este îndeplinită obligaţia de a face, având dreptul la dezdăunări.

Scopul daunelor cominatorii îl reprezintă constrângerea debitorului la executarea obligaţiei respective, prin „ameninţarea pe care  o reprezintă pentru debitor”, acordarea acestora de către instanţa de judecată nefiind condiţionată de dovada vreunui prejudiciu. Spre deosebire de materia daunelor interese care a fost abordată destul de amănunţit atât de prevederile vechiului Cod Civil cât şi de dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind noul Cod Civil, instituţia daunelor cominatorii nu comportă o reglementare expresă, aparând, mai curând, ca un produs al jurisprudenţei instanţelor de judecată.

În susţinerea acestei soluţii instanţa a avut în vedere considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din cuprinsul Deciziei nr 16/2017 având ca obeict dezlegarea unei probleme de drept, în care se menţionează expres că „Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, a introdus ca o noutate absolută în legislație reglementarea unui nou mecanism pentru executarea obligațiilor de a face sau a nu face care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane.

Astfel, prin art. 905 din Codul de procedură civilă (devenit art. 906 după republicarea din 10 aprilie 2015) s-a prevăzut posibilitatea obligării debitorului la penalități de întârziere, ce vor fi încasate de către creditor, acestea reprezentând un mijloc indirect de constrângere a debitorului de a-și îndeplini obligațiile prevăzute în titlul executoriu.

S-a consacrat astfel, spre deosebire de vechea reglementare, dreptul creditorului de a folosi orice mijloc legal pentru a-l determina pe debitor să execute el însuși obligația, în natură.

Penalitățile prevăzute de Codul de procedură civilă sunt asemănătoare cu amenzile cominatorii prin caracterul lor de sancțiune patrimonială, „pedeapsă civilă” aplicabilă pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației de către debitor.

Natura juridică a penalităților este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor, acestea putându-se acorda independent de existența unui prejudiciu.

Penalitățile nu se identifică cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridică, de sancțiune de drept procesual civil aplicată de instanța de executare debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligație de a face sau a nu face ce implică un fapt personal, menită să înfrângă rezistența debitorului și care constă în obligarea acestuia la plata unei sume de bani în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, fie într-o sumă fixă, fie într-un anumit procent, atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

Reglementarea penalităților în Codul de procedură civilă la materia executării silite limitează sfera aplicării acestora strict la această fază a procesului civil, ce debutează prin încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu ce prevede executarea obligației de a face sau de a nu face.

Utilizarea penalităților prevăzute de Codul de procedură civilă nu este posibilă în planul dreptului substanțial, în raporturile dintre creditor și debitor, anterior obținerii titlului executoriu și începerii executării silite.

Reglementarea penalităților în Codul de procedură civilă corelată cu interzicerea daunelor cominatorii reprezintă o schimbare a viziunii legiuitorului față de reglementarea anterioară, având ca scop atât realizarea în natură de către acesta a obligației de a face sau a nu face ce implică faptul personal al debitorului, cât și repararea prejudiciului cauzat creditorului prin refuzul executării de către debitor a obligației care nu poate fi dusă la îndeplinire de către o altă persoană. În sensul reglementării menționate, penalitatea este o sancțiune de drept procesual civil, un mijloc indirect de constrângere a debitorului la îndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu. Ea constă în obligarea debitorului la plata unei sume fixe sau procentuale [după distincțiile cuprinse înart. 906 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă] în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a face sau de a nu face ce implică un fapt personal, menționate în titlul executoriu”.

Faţă de toate aceste argumente, instanţa va respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere calculate de la data comunicării acţiunii şi până la îndeplinirea obligaţiei de plată.

De asemenea, având în vedere faptul că excepţia lipsei de obiect a primelor două capete de cerere a fost unită cu fondul, in temeiul art 248 cod proc civ, instanţa va proceda la analiza acesteia, cu prioritate, reţinând că în susţinerea acestei excepţii pârâta SC Eurosantis SRL a invocat faptul că încă din anul 2013 SC Comtext SA a fost divizată, iar bunurile au fost transferate către cele patru noi entităţi înfiinţate. Deliberând asupra acestei excepţii, instanţa constată că obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenţia concretă a reclamantului este unul din elementele esenţiale ale acţiunii civile, care pentru a sta la baza formulării unei acţiuni trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, printre care şi aceea de a exista atât la momentul formulării cererii cât pe tot parcursul procedurii judiciare. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în primele două capete de cerere, obligarea pârâtei Eurosantis SRL la plata sumei de 184.740,36 lei penalităţi contractuale conform prevederilor art. 9.4 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni ale societăţii SC Comtext SA nr. CT 18/9.05.2003 cu dobândă legală calculată de la data notificării până la data încasării sumei de către reclamantă, cu menţiunea că dobânzile datorate de la data notificării plăţii şi până la data introducerii acţiunii sunt în cuantum de 888,27 lei calculul efectuându-se în continuare până la încasarea sumei, obligarea pârâtei Eurosantis SRL şi Comtext SA la transmiterea către reclamantă a documentelor din care să rezulte modul de îndeplinire a clauzelor 7.6.1, 8.5, 8.6, 8.7, 8.8 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni ale societăţii Comtext SA Constanţa nr 18/9.05.2003, în baza contractului, respectiv în baza dispoziţiilor art. 8 şi art. 9 din OG 25/2002. Reiese că obiectul primului capăt de cerere l-au reprezentat penalităţile contractuale, deci pretenţii rezultate din nerespectarea obligaţiilor contractuale, iar al doilea capăt de cerere are ca obiect  obligarea pârâtelor la o anumită acţiune către reclamantă. Pârâta Eurosantis SRL a afirmat că aceste capete de cerere ar fi rămas fără obiect ca urmare a predării unei părţi din bunurile SC Comtext SA în urma divizării către societăţile nou înfiinţate. Coroborând aceste aspecte, instanţa constată că de fapt se tinde la o apărare de fond în sensul că urmare a divizării obligaţiile a căror respectare se solicită nu mai existau. Pe de altă parte, pretenţiile reclamantei nefiind aduse la îndeplinire există în continuare, iar posibilitatea de a fi sau nu îndeplinite trebuie analizată pe fondul cauzei.

Pentru aceste motive, având în vedere definiţia obiectului acţiunii şi modul în care sunt formulate capetele de cerere, instanţa va respinge ca nefondată excepţia lipsei de obiect invocată de pârâta SC Eurosantis SRL.

Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că, în fapt, la data de 9.05.2003 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare de acţiuni, nr CT18, între Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor, în prezent Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi SC Eurosantis SRL, având ca obiect cumpărarea de către Eurosantis SRL a unui număr de 103496 acţiuni, având valoarea nominală de 25000 lei fiecare din capitalul social al SC Comtext SA. Conform art 1.2 societatea Comtext SA avea un capital social de 6202575 mii lei, împărţit în 248103 acţiuni, cu o valoare nominală de 25000 lei fiecare. În art 7.6 din contract s-a menţionat că societatea deţine certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor CT nr 0035,0039 şi 0052 eliberate de Consiliul Judeţean constanţa la datele de 2.05.1997, 26.06.1998 şi 1.11.1999 pentru suprafaţa de 138,17 mp exclusivă şi 6474,06 mp cotă indiviză. „pentru terenurile pentru care societatea nu a obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate, cumpărătorul se obligă ca în termen de 30 de zile de la data obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, să propună în Adunarea generală a Acţionarilor ca societatea să majoreze capitalul social cu valoarea terenului, conform art 12 pct 3 din legea 137/2002, urmând ca acţiunile din această majorare să revină vânzătorului.”

În legătură cu acest aspect din contractul de privatizare reclamanta a invocat faptul că pârâta Eurosantis nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală care corespunde dispoziţiilor legale menţionate în art 12 alin 3 din legea 137/2002 şi faptul că pârâtele au fost puse în întârziere în ceea ce priveşte comunicarea situaţiei obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate ulterior privatizării societăţii. Din analiza adresei nr 17/11740/2.05.2017 emisă de reclamantă reiese că aceasta a solicitat pârâtelor SC Eurosantis SRL şi SC Comtext SRL se constată că în cuprinsul acesteia reclamanta face referire la două certificate de atestare a dreptului de proprietate care existau la data încheierii contractului de privatizare, unul cu seria CT nr 0059 pentru suprafaţa de 101,81 mp cotă-parte indiviză  şi celălalt cu seria  CT nr 0064 pentru suprafaţa de 50,14 mp cotă parte indiviză, ambele emise în anul 2000. În legătură cu aceste certificate de atestare a dreptului de proprietate, care existau deja la data încheierii contractului de privatizare, în anul 2003 nu sunt aplicabile nici prevederile contractului de privatizare şi nici cele ale art 12 alin 3 din legea 137/2002, care stabilesc obligaţii în sarcina cumpărătorului doar pentru situaţia în care se vor obţine noi certificate de atestare a dreptului de proprietate. Or, dispoziţiile contractuale invocate de către reclamantă stabilesc neechivoc faptul că este vorba despre terenuri pentru care nu s-au obţinut la momentul încheierii contractului de privatizare, certificate de atestare a dreptului de proprietate, iar nu de terenuri pentru care astfel de atestate existau la data încheierii contractului de privatizare.

Pe de altă parte, instanţa constată că dispoziţia contractuală nu stabileşte în sarcina cumpărătorului o obligaţie de obţinere de noi certificate de atestare a dreptului de proprietate, ci doar o obligaţie ca în cazul în care astfel de certificate sunt obţinute să propună majorarea capitalului social. Or, din moment ce înscrisurile indicate de reclamantă existau deja la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, nefiind obţinute după data privatizării, în baza lor nu putea lua naştere nicio obligaţie în sarcina pârâtei cumpărător.

Reclamanta nu a făcut dovada faptului că în afară de cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate din anul 2000, ar mai fi existat şi altele obţinute după data încheierii contractului de vânzare cumpărare, iar solicitarea formulată către pârâtă de a depune o declaraţie pe proprie răspundere că nu era îndreptăţită să mai obţină certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, este lipsită de temei legal şi contractual.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei că pârâta nu au îndeplinit obligaţia de comunicare a documentelor solicitate, aşa cum stabileşte art 8 alin 1 din OG 25/2002, instanţa constată că în conformitate cu aceste dispoziţii legale „cumpărătorul sau reprezentanţii legali a acestuia sunt obligaţi să transmită, dacă prin contract nu se prevede altfel, în termen de 30 de zile de la data împlinirii scadenței sau a solicitării Autorităţii, un raport cu privire la modul de respectarea a clauzelor contractuale”. Din analiza prevederilor contractuale, instanţa a reţinut că potrivit art 8.12 din convenţia părţilor „cumpărătorul se obligă să asigure vânzătorului, prin reprezentanţii numiţi de acesta, pe toată perioada derulării clauzelor contractuale, deplinul acces la verificarea, oricând, şi ori de câte ori va fi nevoie, în societate, a tuturor documentelor şi bunurilor societăţii, referitoare la îndeplinirea obligațiilor asumate de cumpărător. Accesul va fi acordat pe baza unei notificări scrise cu 15 zile înainte, din partea vânzătorului, specificându-se agenda vizitei, incluzând data şi durata acesteia, numele reprezentanţilor, scopul verificării şi orice informaţie necesară.”

Comparând cele două reglementări, legală şi convenţională, instanţa constată că spre deosebire de dispoziţia legală care prevede obligativitatea comunicării unui raport de către cumpărător, dispoziţia convenţională prevede obligativitatea asigurării accesului vânzătorului la verificarea îndeplinirii obligaţiilor. Rezultă că părţile au înţeles să deroge de la reglementarea de drept comun, ceea ce legea le permite prin prevederea „dacă prin contract nu se prevede altfel”, ceea ce echivalează cu faptul că pârâta cumpărător nu era obligată la comunicarea unui raport asupra stadiului îndeplinirii obligaţiilor contractuale, fiind deschisă posibilitatea pentru reclamanta vânzătoare de a verifica oricând acest aspect.

Aceste considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la necomunicarea documentelor referitoare la modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul colectiv şi contractele individuale de muncă, menţinerea numărului de salariaţi, respectarea legislaţiei privind protecţia socială. Reclamanta motivează obligaţia pârâtei de transmitere a raportului şi a  documentelor însoţitoare pe prevederile art 8 alin 1 din OG 25/2002, omiţând că prin contractul de privatizare, părţile au derogat de la norma generală şi au stabilit o altă modalitate de verificare a stadiului îndeplinirii obligaţiilor de către cumpărător, procedură în care vânzătorul urma să facă verificările necesare pe baza unei notificări comunicată cu 15 zile anterior verificării. Or, reclamanta nu a manifestat vreodată intenţia de a efectua astfel de verificări, emiţând adrese în baza unei prevederile legale cu caracter general, care nu se aplică raporturilor dintre părţi.

În ceea ce priveşte aceste obligaţii, pretins a fi neîndeplinite şi indicate de reclamantă ca fiind reglementate de art 8.5, 8.6, 8.7 şi 8.8 din contract instanţa a analizat conţinutul acestor prevederi şi a constatat că acestea stabilesc următoarele aspecte: „Cumpărătorul, ca acţionar al societăţii se obligă să îşi asume de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor conform art 3 din contract, toate drepturile şi obligaţiile existente în ceea ce priveşte: contractul colectiv de muncă şi/sau alte acorduri sau înţelegeri existente între sindicat şi patronatul societăţii, contractele individuale de muncă, legislaţia legală de condiţiile de muncă, salarii, păstrarea şi concedierea angajaţilor  despăgubiri în caz de concedieri colective şi alte compensaţii: la data semnării prezentului contract, Cumpărătorul se obligă să nu propună, susţină sau hotărască reducerea numărului de salariaţi existent la data încheierii contractului; Cumpărătorul, ca acţionar al societăţii, este obligat să propună aprobarea plăţilor pentru reprezentantul în AGA şi CA după cum este stipulat în contractul de mandat; Cumpărătorul, ca acţionar al societăţii, se obligă să nu propună, susţină sau hotărască dizolvarea voluntară, fuziunea sau lichidarea societăţii în termen de un an de la data semnării contractului”.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în probaţiune, se constată că anexele 3 şi 5 ale contractului de vânzare cumpărare de acţiuni, reprezintă contractul colectiv de muncă şi avizul de mediu, care fac parte integrantă din contract. Din acest fapt reiese că odată cu încheierea contractului de vânzare cumpărare, reclamanta a preluat toate drepturile şi obligaţiile din contractul colectiv de muncă, inclusiv din legislaţia muncii. În ceea ce priveşte obligaţia de aprobare a plăţilor pentru reprezentantul în AGA şi CA în chiar cuprinsul contractului se face menţiune că la cererea cumpărătorului, vânzătorul a furnizat cadrul legal şi normele legale referitoare la aceste plăţi, iar reclamanta în notele de şedinţă de la fila 180 menţionează că nu există alte documente referitor la această obligaţia, „dar din economia textului menţionat în contractul de vânzare cumpărare e vădit faptul că prevederile clauzei privesc documentele de dinainte de privatizare.”

A reţinut instanţa pe de altă parte că aceste obligaţii, nefiind de rezultat, reclamanta nu putea produse probe concrete în dovedirea îndeplinirii lor, obligaţia de verificare a modului de îndeplinire efectivă revenind reclamantei.

În ceea ce priveşte păstrarea numărului de angajaţi, instanţa a constatat că textul contractual privea „la data semnării acestui contract, obligaţia de a nu propune, susţine sau hotărî reducerea numărului de salariaţi existent la data încheierii contractului”. Din adresa comunicată de ITM Constanţa aflată la fila 226 vol II, instanţa a constatat că numărul de salariaţi era de 16 în februarie 2005, însă reclamanta nu a făcut precizări privind acest număr la data încheierii contractului de privatizare. Este adevărat că în anul 2010 societatea SC Comtext SA avea un număr de 6 salariaţi, dar reclamanta nu a probat în nici un fel că pârâta Eurosantis acţionar al Comtext SA a propus, susţinut sau hotărât reducerea numărului, fiind de remarcat faptul că după încheierea contractului de privatizare pârâta deţinea doar 24,1 % din totalul acţiunilor Comtext, restul capitalului social fiind divizat între alte persoane fizice şi juridice. În consecinţă, având în vedere atribuţiile unui acţionar în desfăşurarea activităţii societăţii, cât timp nu s-a făcut dovada conform art 249 cod proc civ a propunerii, susţinerii sau votării de către pârâta Eurosantis SRL a reducerii numărului de salariaţi, instanţa constată că susţinerile reclamantei sunt nefondate şi din acest punct de vedere.

Acest raţionament logico-juridic este valabil şi în ceea ce priveşte obligaţia prev de art 8.9 cu privire la interdicţia pentru pârâtă de a nu propune, susţine sau hotărî dizolvarea voluntară, fuziunea sau lichidarea societăţii în termen de un an de la data semnării contractului. În primul rând această obligaţie este însoţită de un termen de un an de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, termen care a expirat în anul 2004. În al doilea rând, reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta ar fi propus, susţinut sau hotărât dizolvarea, fuziunea sau divizarea societăţii Comtext SA în acest termen de un an de la data încheierii contractului. Apărările reclamantei se circumscriu operaţiunii de divizare a SC Comtext SA, care a avut loc în anul 2012 în baza Hotărârii AGEA nr 2 din 31.12.2012, în urma căreia Comtext SA s-a divizat parţial şi au fost înfiinţate alte patru societăţi comerciale, iar actul constitutiv al SC Comtext SA a fost actualizat. Această operaţiune a fost consfinţită prin sentinţa civilă nr 1392 din 4.07.2013 a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosarul nr 5625/118/2013, iar operaţiunea a fost înregistrată în registrul Comerţului şi publicată în Monitorul Oficial.

Prin urmare, şi din acest punct de vedere afirmaţiile reclamantei nu sunt întemeiate, în primul rând pentru că nu s-a făcut dovada implicării pârâtei Eurosantis în sarcina căreia era prevăzută obligaţia de la art 8.9, în operaţiunea de divizare şi în al doilea rând pentru că interdicţia era stabilită pe o perioadă de un an de la data încheierii contractului, adică până în anul 2004, în timp ce divizarea parţială a avut loc în anul 2013.

În raport de toate aceste considerente, instanţa constată că în ceea ce priveşte capătul doi de cerere acţiunea este neîntemeiată, dat fiind că reclamanta nu are obligaţia de a comunica raportul privind îndeplinirea obligaţiilor, din moment ce părţile au stabilit că această verificare se face după o altă procedură personal de către reprezentanţii vânzătorului şi pentru că, pe de altă parte, toate obligaţiile au fost îndeplinite aşa cum stabilesc dispoziţiile contractului, susţinerile reclamantei în legătură cu aceste obligaţii depăşind limitele contractuale.

În consecinţă, raportat la constatarea lipsei de temeinicie a solicitării de comunicare a unor acte care să ateste îndeplinirea obligaţiilor din contract, corelativ cu constatarea îndeplinirii acestor obligaţii, instanţa a constatat faptul că şi celelalte capete de cerere sunt neîntemeiate.

Astfel, reclamanta a solicitat obligarea la plata de penalităţi de întârziere şi constatarea nulităţii contractului de cesiune de părţi sociale, motivat de faptul că au fost încălcate disp art 9din contract şi art 91 din OG 25/2002 în sensul că a cesionat acţiunile către un terţ, fără acordul vânzătorului. Dat fiind că ambele capete de cerere se întemeiază pe aceeaşi faptă contractuală presupus ilicită şi pe aceleaşi dispoziţii, instanţa le va analiza prin considerente comune.

Astfel, după încheierea contractului de vânzare cumpărare din 9.05.2003, pârâta SC Eurosantis SRL a solicitat acordul AVAS, în prezent reclamanta AAAS în vederea înstrăinării unui număr de 77622 acţiuni, reprezentând 75% din acţiunile cumpărate prin contractul de privatizare, către patru persoane fizice. În aceste condiţii, în anul 2003, pârâta Eurosantis a înstrăinat, cu acordul AVAS, un 77622 acţiuni către patru persoane fizic, care au devenit acţionari, conform menţiunilor din Registrul comerţului, în proprietatea pârâtei Eurosantis rămânând un număr de 25874 acţiuni, reprezentând 25% din cele cumpărare prin contractul de vânzare cumpărare din 9.05.2003.

În legătură cu aceste aspect, instanţa a constatat că, deşi reclamanta a încercat să nege existenţa acordului exprimat în anul 2003, contractul de cesiune către persoanele fizice a fost perfectat ca urmare a menţionării acestora în calitate de acţionari în Registrul Comerţului, esenţial fiind că din pachetul de acţiuni cumpărat de pârâta Eurosantis aceasta a vândut în anul 2003, 75% din acţiuni.

La data de 1.12.2013 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţe prin care pârâta SC Eurosantis SRL a cesionat către pârâta SC Marreano Investments Limited un număr de 58468 acţiuni nominative deţinute la SC Comtext SA, acţiuni libere de orice sarcini. Ulterior, prin contractul de cesiune din 15.12.2013, SC Eurosantis SRL a cesionat către pârâta SC Marreano Investments Limited un număr de 58468 acţiuni nominative deţinute la SC Comtext SA, acţiuni libere de orice sarcini.

Deşi, reclamanta a precizat că prin aceste contracte de cesiune au fost vândute întregul pachet achiziţionat de Eurosantis SRL în procesul de privatizare, se constată că în realitate este vorba doar despre un număr de 25874 acţiuni, reprezentând 25% din cele cumpărare prin contractul de vânzare cumpărare din 9.05.2003, restul procentului de 75 % fiind înstrăinat încă din anul 2003, cu acordul AVAS, actualmente AAAS. Reclamanta nu a indicat în care din cele două contracte de cesiune se regăsesc cele achiziţionate de Eurosantis în anul 2003, neputându-se face o distincţie clară între acţiunile pentru care dispoziţiile contractuale sunt aplicabile şi pentru care aceste prevederi nu au efecte.

Conform art 91 din OG 25/2002 „în perioada de derulare a contractelor transmiterea acţiunilor de la cumpărător către terţi este condiţionată de obţinerea prealabilă a acordului scris al Autorităţii, sub sancţiunea nulităţii de drept a transmiterii acţiunilor”. Conform art 9.1 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni, „cumpărătorul nu are dreptul să cesioneze unui afiliat sau la terţi, toate sau o parte din acţiunile cumpătate de la vânzător şi nici să transfere o parte sau întregul contract vreunui afiliat sau terţ, până la îndeplinirea completă a obligaţiilor asumate conform cu prezentul contract, fără a avea consimţământul prealabil scris al vânzătorului, care nu va fi refuzat în mod nejustificat”. Nerespectarea prevederilor art 9 din prezentul contract obligă cumpărătorul la plata către vânzător a unei penalităţi de 70 % din preţul contractului”.

Din ambele dispoziţii, legală şi convenţională, rezultă o interdicţie de cesionare a acţiunilor către terţi, care există în sarcina cumpărătorului, în perioada de derulare a contractului, în cazul prevederii legale sau până la îndeplinirea completă a obligaţiilor contractuale. Din analiza contractului de vânzare cumpărare se constată că acesta nu cuprinde o prevedere expresă în ceea ce priveşte noţiunea de perioadă de derulare a contractului, însă din disp art. 3 lit c din OG 25/2002 reiese că „perioada de derulare a contractului este definită ca perioada până la îndeplinirea oricăreia şi a tuturor obligaţiilor părţilor contractante.” Reiese astfel că ambele texte atât cel general din OG 25/2002 cât şi cel special din convenţia părţilor prevăd că interdicţia de înstrăinare a acţiunilor operează până la îndeplinirea completă a obligaţiilor contractuale.

Raportând aceste prevederi la concluzia anterioară a instanţei că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale analizate, dar şi cu confirmarea plăţii integrale a preţului şi depunerea capitalului de lucru conform art 8.11, se observă că în luna noiembrie 2013, contractul de vânzare cumpărare nu mai era în derulare, iar obligaţiile pârâtei fuseseră îndeplinite, motiv pentru care acordul reclamantei nu mai era necesar. A avut în vedere instanţa de judecată şi faptul că pentru unele obligaţii, cum ar fi cele de diligenţă din art 8.6, 8.8 nu a fost prevăzut un termen de aducere la îndeplinire, dar nici nu se poate considera că astfel de obligaţii sunt perpetue, iar contractul este încheiat pe o perioadă nedeterminată, aflată la dispoziţia vânzătorului, care poate afirma că obligaţiile nu sunt îndeplinite. Aşa este cazul obligaţiei de a păstra acelaşi număr de angajaţi, în legătură cu care reclamanta pretinde încă respectarea în anul 2018, raportat la anul 2003, deşi societatea Comtext SA a suferit mai multe modificări de capital social şi de structură.

Având în vedere aceste aspecte legate de îndeplinirea tuturor obligaţiilor contractuale, anterior încheierii contractelor de cesiune, ceea ce a făcut ca acordul vânzătorului să nu mai fie necesar, instanţa nu va mai analiza şi posibilitatea cumulării a două sancţiuni pentru aceeaşi faptă contractuală, adică aplicarea unei penalităţi în vederea acoperirii a prejudiciului produs, concomitent cu constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. 

Dând eficienţă tuturor acestor considerente de fapt şi de drept, instanţa constată că acţiunea este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecinţă.

În baza art 453 cod proc civ, dat fiind că reclamanta a pierdut procesul va dispune obligarea acesteia la plata către pârâta SC Eurosantis SRL a sumei de 5547,07 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare