Contestaţie creditor Legea 77/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:004.000158

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. ………….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

DECIZIA  Nr. 158/2018

Şedinţa publică de la 26.02.2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE ……….

Judecător ………………

Grefier ………………….

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanţii pârâţi …………… împotriva sentinţei civile nr. ……… pronunţată la data de ……. de Judecătoria ……… în dosarul nr. ………, în contradictoriu cu intimata reclamantă ……….., având ca obiect contestaţie creditor Legea 77/2016. 

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns avocat ….. pentru apelanţii pârâţi, lipsă fiind intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind cereri de formulat, s-a acordat cuvântul.

Avocat ……… pentru apelanţii pârâţi a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii contestaţiei şi admiterii cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată, atât la fond cât şi în apel.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă,

Prin contestaţia formulată de contestatoarea …… şi înregistrată pe rolul Judecătoriei ….. sub nr….,… în data de …… s-a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimaţii …………., să se constate neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în ceea ce priveşte Notificarea din data de 18.05.2016 formulată conform art.5 alin.1 din Legea nr.77/2016 de către  intimaţi şi privind darea în plată a imobilului situat în ……………, judeţul Gorj  în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit nr. …………., cu cheltuieli de judecată.

Ca şi  chestiune prealabilă, contestatoarea a solicitat ca instanţa să se pronunţe asupra solicitărilor de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr.77/2016 şi de suspendarea a judecării cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. ……., Judecătoria ……….. a admis contestaţia formulată de contestatoarea …….., în contradictoriu cu intimaţii ………... A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară Notificării din 18.05.2016. A respins cererea reconvenţională formulată de intimaţii …………. împotriva contestatoarei …………….

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Între ………, în calitate de creditor ipotecar, de o parte, şi intimaţii ……….. , în calitate de debitor, respectiv, codebitor,  de cealaltă parte, a fost încheiat contractul de credit nr. …….. având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 43.000 CHF pentru cumpărarea apartamentului situat în ………….., judeţul Gorj, intabulat în CF 35178-C1-U26 a …….. şi având număr cadastral 174/2;16.

În aceeaşi dată a fost încheiat în formă autentificată sub nr.2165/27.08.2007 de BNP Mănoiu Natalia, între aceleaşi părţi, contractul de ipotecă asupra respectivului apartament în favoarea  …………..

La data de 18.05.2016 intimaţii au comunicat contestatoarei Notificarea  de dare în plată a respectivului imobil pentru stingerea datoriei izvorâte din contractul de credit nr…………… .

Contestatoarea a formulat contestaţie în temeiul art.7 din Legea nr.77/2016 şi a expediat-o către instanţă prin poştă în data de 30.05.2016, contestaţia fiind înregistrată pe rolul instanţei în data de 01.06.2016 şi fiind respectat termenul prevăzut de art.7 alin.1 din Legea nr.77/2016, „(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege”.

Potrivit art.1 din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, ,, (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor.  (2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.”

Faţă de situaţia de fapt expusă la punctul anterior, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor Legii nr.77/2016.

Dispoziţiile relative la exercitarea dreptul de dare în plată sunt cele ale art.4 şi 5 din Legea nr.77/2016:

Art. 4 - ,, (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.”

Art. 5 - ,, (1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.

(4) Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părţile transmit acestuia informaţiile şi înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.

(5) Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.”

Instanţa a avut în vedere, în primul rând, Decizia nr.623 din 25.10.2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin.(3), art.3, art.4, art.5 alin.(2), art.6—8, în special art.8 alin.(1), (3) și (5), art.10 și ale art.11 din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a legii în ansamblul său, decizie publicată în Monitorul Oficial nr.53 din 18.01.2017.

Prin această decizie s-a decis că:

,, 1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Unicreditbank — S.A. din București în Dosarul nr.9.406/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 din București, de Societatea B.R.D. — Société Générale din București și, respectiv, de Societatea B.R.D. — Société Générale din București — Sucursala Timișoara în Dosarul nr.2.745/285/2016 al Judecătoriei Rădăuți, în Dosarul nr.888/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, în Dosarul nr.8.179/193/2016 al Judecătoriei Botoșani — Secția civilă, în Dosarul nr.867/220/2016 al Judecătoriei Deta, în Dosarul nr.17.053/245/2016 al Judecătoriei Iași — Secția civilă și în Dosarul nr.5.639/315/2016 al Judecătoriei Târgoviște, de Societatea Alpha Bank România — S.A. din București în Dosarul nr.2.789/285/2016 al Judecătoriei Rădăuți și în Dosarul nr.9.910/180/2016 al Judecătoriei Bacău — Secția civilă, de Banca Comercială Română — S.A. din București în Dosarul nr.1.415/295/2016 al Judecătoriei Sânnicolau Mare, precum și de Societatea Raiffeisen Bank — S.A. în Dosarul nr.838/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, în Dosarul nr.1.699/229/2016 al Judecătoriei Fetești, în Dosarul nr.6.156/1.748/2016 al Judecătoriei Cornetu, în Dosarul nr.3.192/202/2016 al Judecătoriei Călărași, în Dosarul nr.9.039/318/2016 al Judecătoriei Târgu Jiu — Secția civilă, în dosarele nr.2.846/312/2016 și nr.2.815/312/2016 ale Judecătoriei Slobozia, în Dosarul nr.1.839/229/2016 al Judecătoriei Fetești, în Dosarul nr.13.116/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 din București — Secția civilă, în Dosarul nr.10.083/180/2016 al Judecătoriei Bacău — Secția civilă, în Dosarul nr.14.640/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 din București — Secția civilă, în dosarele nr.16.339/300/2016 și nr.18.565/300/2016 ale Judecătoriei Sectorului 2 din București, în Dosarul nr.12.101/197/2016 al Judecătoriei Brașov și în Dosarul nr.7.604/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea — Secția civilă și constată că sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile” din art.11 teza întâi din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite este neconstituțională.

2. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe și constată că prevederile din art.11 teza întâi raportate la art.3 teza a doua, art.4, 7 și 8 din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii.

3. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.11 teza întâi raportate la dispozițiile art.3 teza întâi, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.11 teza a doua din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe.

4. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.11 teza întâi raportate la celelalte dispoziții din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe, și constată că acestea sunt constituționale, prin raportare la criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 25 octombrie 2016.”

În primul rând, instanţa a reţinut ca neîntemeiat motivul invocat de contestatoare şi constând în neîndeplinirea de către intimaţi a condiţiei prevăzute de art.4 alin.1 lit. a din Legea nr.77/2016.

Astfel, atât creditoarea-contestatoare, cât şi intimata-consumator fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin.1 şi 2 din lege, ,, (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. (2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.193/2000, ,, (1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.”, iar instanţa reţine că, la achiziţionarea apartamentului cu creditul acordat de contestatoare, intimata acţionat într-un scop din afara ,,activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”.

Ca urmare, instanţa a reţinut că notificarea efectuată de intimaţii-debitori îndeplineşte, formal, condiţiile prevăzute de art.4 şi 5 din Legea nr.77/2016.

Pentru a pronunţa Decizia nr.623/25.10.2016, Curtea Constituţională a avut în vedere şi dispoziţiile art.148 Integrarea în Uniunea Europeană  din Constituţia României, şi, de asemenea, a avut în vedere legislaţia comunitară şi jurisprudenţa CJUE, statuând că ,, În cauză, prevederile invocate ale Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr.1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr.60 din 28 februarie 2014, nu au, însă, legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută.”

În consecinţă, ţinând seama:

- pe de o parte, de faptul că atât dispozitivul, cât și considerentele unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art.147 alin.(4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept şi,

- pe de altă parte, de faptul că situaţia de fapt nu impune un conflict între legislaţia naţională şi legislaţia comunitară,

Instanţa a apreciat  ca nerelevante pentru soluţionarea cauzei apărările formulate de contestatoare prin raportare, generic (şi nu concret), la normele comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În consecinţă,  instanţa a soluţionat cererea prin verificarea condițiilor referitoare la existența impreviziunii.

Potrivit art.11 din Legea nr.77/2016,, ,,În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.”.

Curtea Constituţională a decis că sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile” din art.11 teza întâi din Legea nr.77/2016 este neconstituțională.

În consecinţă, instanţa nu a avut în vedere o posibilă devalorizare a imobilului achiziţionat de intimaţi cu creditul acordat de contestatoare şi, de altfel, în notificarea efectuată de intimaţi nu este invocat vreun astfel de fapt.

Singurul motiv invocat implicit de intimaţi (prin depunerea înscrisurilor privind situaţia familială şi starea materială a familiei) în spiritul deciziei pronunţate de Curtea Constituţională este deteriorarea situaţiei lor financiare.

Teoria impreviziunii a fost consacrată jurisprudenţial până la intrarea în vigoare a noului Cod civil (01.11.2011), fiind fundamentată pe prevederile art.970 din Codul civil de la 1864, „Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.” şi justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor.

Astfel, în jurisprudenţa instanţelor s-a stabilit că, în esență, impreviziunea intervine atunci când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta şi, drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune.

În acest sens, instanţa a reţinut considerente prezentate în Decizia nr. 623/25.10.2016 a Curţii Constituţionale:

,,… determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna-credință care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ținându-se cont de ideea de risc al contractului.

Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părți ale contractului, în baza autonomiei lor de voință, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, și unul supraadăugat care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanților și care ține de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.

Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestațiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți la același moment, fiind, așadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.

Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menținută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiții contractul își pierde utilitatea socială. În consecință, Curtea a reținut că revine, în primul rând, părților obligația de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate.”

În considerentele acestei decizii s-a arătat că, controlul judecătoresc în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor specifice impreviziunii are ca obiect:

- condițiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanțelor (existența situației neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absența unei clauze de adaptare a contractului)

- şi condițiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părților contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanțelor (caracterul licit al neexecutării obligațiilor contractuale).

Potrivit art.13. Litigii din contract, ,, Orice neînţelegere, rezultând din interpretarea şi/sau executarea prezentului contract, se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă. În cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti de drept comun.”

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că, înainte de formularea notificării de dare în plată, intimaţii nu au încercat soluţionarea amiabilă a neînţelegerii

Cu toate acestea, instanţa a arătat că, chiar şi în absenţa  clauzei prevăzute de art.13 din contract, intimaţii nu au făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impreviziunii, dovadă care trebuie făcută de cel ca o invocă, în condiţiile art.249 Sarcina probei din Codul de procedură civilă, ,,Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”.

În acest sens, instanţa a reţinut că intimaţii au depus la dosar înscrisuri privind situaţia lor familială (existenţa unui copil major cu handicap şi a unui copil minor aflat în perioada cursurilor şcolare) şi financiară.

Cu privire la situaţia financiară a intimaţilor, instanţa a reţinut următoarele:

-în anul 2007, anul contractării creditului, intimatul a realizat un venit impozabil de 24522 lei;

-venitul anual impozabil al intimatului a crescut în perioada următoare, fiind de 39.223 în anul 2008, 37.314 lei în anul 2009, 51.872 lei în anul 2010, 39.973 lei în anul 2011, 45.036 lei în anul 2012, 57.905 lei în anul 2013, 85.967 lei în anul 2014, 35.246 lei în anul 2015 şi 109434 lei în anul 2016.

Venitul impozabil prezentat anterior a fost realizat de intimatul ……… doar de la locul de muncă de bază ………….., iar acesta a mai realizat şi venituri din cedarea folosinţei bunurilor, care ar putea proveni din chiar închirierea imobilului dat în plată şi aflat în municipiul …….., ţinând seama de faptul că familia intimaţilor locuieşte în municipiul ………….. u, conform înscrisurilor depuse la dosar.

În concluzie, instanţa a reţinut că intimaţii-debitori  nu au făcut dovada intervenirii impreviziunii în derularea raporturilor contractuale cu contestatoarea-creditoare.

Astfel, intimaţii nu au făcut dovada faptului că, anterior formulării notificării de dare în plată,  a intervenit riscului supraadăugat prin aceea că obligaţia ar fi devenit excesiv de oneroasă pentru ei.

Având în vedere aceste considerente şi dispoziţiile legale invocate, instanţa a admis contestaţia şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară Notificării din 18.05.2016.

Cu privire la cererea reconvenţională:

Potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.77/2016, ,,(1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.”

Având în vedere că instanţa a admis cererea principală având ca obiect contestaţia prevăzută de art.7 alin..1 din Legea nr.77/2006, instanţa a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii ……………., solicitând schimbarea în tot a sentinţei criticate, în sensul respingerii contestaţiei şi admiterii cererii reconvenţionale.

În motivare, au arătat că nu este temeinica si legala soluţia pronunţata de Judecătoria Tg Jiu, instanţa analizând în mod greşit probatoriul administrat in cauza si interpretând injust dispoziţiile legale in materie atunci când a admis contestaţia formulata de contestatoarea ………. si a respins cererea lor reconvenţională.

Au învederat instanţei ca, nemaiputând face fata ratelor, datorita modificării în mod substanţial a veniturilor noastre, au formulat, in temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. l Legea 77/2016 o notificare privind darea in plata a imobilului ipotecat.

Au arătat că la momentul înregistrării cererii de chemare in judecata, respectiv 01.06.2016, Legea 77/2016 prevedea la art. 4 alin. (1) condiţiile pentru darea in plata. Au considerat ca îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de lege în sensul ca:

Pârâţii sunt consumatori, în înţelesul legislaţiei protecţiei consumatorilor, întrucât in vederea contractării creditului am acţionat in scopuri exclusiv personale, exterioare oricărei activităţi comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale, iar ………….., este instituţie de credit care a acţionat in cadrul activităţii sale comerciale;

Cuantumul sumei împrumutate prin Contractul de Credit nr. ………, este de 43 000 CHF si nu depăşeşte plafonul maxim de 250 000 euro la data semnării contractului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. l lit. b din L77/2016;

Indiferent de scopul contractării creditului, restituirea acestuia a fost garantata cu o ipoteca evaluata la suma de 57 600 CHF asupra unui imobil situat in municipiul Motru.

Pârâţii  în calitate de consumatori, nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitiva pentru infracţiuni in legătura cu creditul care face obiectul prezentei notificări.

Acestea fiind singurele condiţii prevăzute de lege la momentul promovării cererii de chemare in judecata, au apreciat ca îndeplinesc cumulativ aceste condiţii si au depus în probaţiune înscrisuri din care sa rezulte aceste aspecte. Prin urmare nu putem vorbi de o obligaţie a lor de a face dovada ca, anterior formulării notificării de dare în plata, a intervenit riscul cerut de Curtea Constituţionala. După pronunţarea Curţii in sensul ca astfel de acţiuni privind darea in plata trebuie analizate prin prisma teoriei impreviziunii, au depus la dosarul cauzei, la solicitarea instanţei, înscrisuri noi din care sa rezulte situaţia lor financiara. Au depus adeverinţe de venituri, cu toate ca dovada existentei impreviziunii se face raportându-se la creşterea de curs (aspect de notorietate) si prin devalorizarea de imobile (tot de notorietate). Nu şi-au putut imagina ce dovezi in plus trebuiau aduse pentru a face dovada că se află intr-o situaţie de excepţie ce nu le permite efectiv sa mai plătească luna de luna ratele, in condiţiile in care CHF a ajuns la un curs de 4,5 fata de 2 cat a fost la momentul contractării iar daca ar vinde imobilul nu ar obţine nici pe departe suma la care Banca a înţeles sa îl evalueze la momentul contractării.

Au învederat instanţei ca, in plus fata de cele doua aspecte de notorietate menţionate mai sus, au doi copii in întreţinere, dintre care unul încadrat in grad de handicap, apelantul pârât nu mai lucrează la ………., având locuri de munca pasagere in încercarea de a-si întreţine familia. Apelanta parata are un salariu fix ca si însoţitoare a copilului încadrat in grad de handicap.

Instanţa se raportează strict in analiza teoriei impreviziunii la veniturile pe care le aveau apelanţii paraţi la momentul contractării creditului si la momentul emiterii notificării de dare in plata, fără să analizeze în niciun moment ca, prin creşterea cursului CHF ratele apelanţilor s-au dublat, chestiune îndeobşte cunoscuta. Nu a avut in vedere instanţa nici faptul ca imobilul ipotecat nu mai are valoarea de la momentul contractării creditului (când oricum a fost supraevaluat pentru a îndeplini condiţiile de contractare). Deci chiar de buna credinţa daca ar fi si ar dori sa vândă bunul ipotecat pentru a achita datoria, apelanţii nu ar reuşi niciodată sa vândă imobilul cu suma menţionata în cadrul contractului, valoare stabilita de Banca in urma unei evaluări proprii.

Instanţa nu a avut în vedere ca la momentul contractării apelanţii au avut confortul psihic ca, daca nu vor mai face fata ratelor, vor acoperi datoria restanta prin oferirea către banca a imobilului ipotecat (acesta fiind însuşi scopul instituirii ipotecii), fapt ce in prezent le este negat de instanţa, cu toate ca legea 77/2016 a venit in sprijinul lor.

În temeiul dispoziţiilor art. 147 alin.4 din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la momentul publicării lor in Monitorul Oficial, atât in ceea ce priveşte dispozitivul cat si considerentele si se impun cu aceeaşi forţa tuturor subiecţilor de drept.

În considerarea soluţiei Curţii Constituţionale menţionata de instanţa de fond in cadrul considerentelor, instanţa de contencios constituţional a statuat ca, in mecanismul aplicării procedurii darii în plata, instanţa judecătoreasca va verifica Îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de legea 77/2016 îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 din lege , aplicând in mod obligatoriu teoria impreviziunii . Chiar daca Legea 77/2016 nu se refera in terminis la impreviziune , intenţia legiuitorului de a face aplicarea instituţiei impreviziunii reiese din art. 11 teza I care face referire la echilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit , precum si din Expunerea de motive a Legii care foloseşte expresia "criza a contractului". Legiuitorul a avut in vedere deci o reechilibrare a contractului, in condiţiile in care, pe perioada executării contractului, a intervenit un risc supraadăugat riscului firesc ce însoţeşte un contract de credit si in care niciuna dintre părţi nu este culpabila de apariţia evenimentului.

Conform art. 4 alin 1 din Legea 77/2016 , pentru a putea fi aplicabila procedura darii in plata, împrumutatul trebuie sa acţioneze in calitate de consumator, adică in scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Ori, in cauza, contrar celor susţinute de reclamanta creditoare, din cuprinsul contractului de credit, rezulta fără putere de tăgada ca paraţii debitori au acţionat in calitate de consumatori persoane fizice , in sensul art. 2 alin,2 din legea 193/2000 . întrucât nu se poate impune in sarcina paraţilor obligaţia de a proba un fapt negativ , sarcina ca aceştia au acţionat in alte scopuri aparţine creditoarei.

În ceea ce priveşte incidenţa impreviziunii si legea aplicabila acesteia, au apreciat aplicabilitatea prevederilor art. 107 din legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a legii 287/2009 privind Codul Civil in conformitate cu care dispoziţiile art. 1271 din Codul Civil privind impreviziunea se aplica numai contractelor încheiate după intrarea in vigoare a Codului Civil. Interpretând per a contrario aceste dispoziţii, rezulta ca, in privinţa contractelor Încheiate anterior intrării in vigoare a Codului Civil, respectiv 1 octombrie 2011 , cum este si cazul prezentului contract de credit, se aplica dispoziţiile Codului Civil din 1864. Aşadar, pentru acest contract, se va analiza incidenţa Instituţiei impreviziunii.

În doctrina si jurisprudenţa dezvoltate sub imperiul Codului civil de la 1864 s-a statuat ca pentru incidenţa instituţiei impreviziunii trebuie sa fie îndeplinite următoarele condiţii: intervenirea unei situaţii imprevizibile sau cu efecte imprevizibile; posterioritatea intervenirii schimbării de circumstanţe sau al constatării efectului asupra contractului; onerozitatea excesiva; neasumarea riscului de către partea ce invoca impreviziunea , riscul determinat sa nu se încadreze în categoria riscurilor contractului.

În esenţa, impreviziunea intervine când in executarea contractului a survenit un eveniment excepţional si exterior ce nu putea fi prevăzut in mod rezonabil la data încheierii contractului in privinţa amplorii si efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasa executarea obligaţiilor prevăzute de acesta.

Este evident ca este îndeplinita prima condiţie a impreviziunii, respectiv intervenţia unui eveniment excepţional ce nu putea fi prevăzut in mod rezonabil de părţi la data semnării contractului de credit, acest eveniment fiind volatilitatea mare al cursului de schimb al CHF , moneda in care dreptul a fost contractat. De la momentul contractării creditului si pana la momentul emiterii notificării de dare in plata cursul de schimb al CHF a crescut cu aproape 90% fata de momentul de referinţa 2008, evoluţia sa fiind un eveniment imposibil de prevăzut prin raportare la criteriul obiectiv al modelului omului de mijloc prudent si diligent.

Creşterea cursului moneda naţională - monedă străina intre data încheierii contractului de credit si data formulării notificării reprezintă o variaţie ce nu ar fi putut fi, în mod rezonabil, previzibila si acceptata de un consumator obiectiv si rezonabil , de tipul omului prudent si diligenta, aceasta variaţie nu se încadrează in noţiunea de risc inerent, are caracter excesiv, de natura a depăşi limitele rezonabilităţii si trece in sfera unei onerozităţi excesive. Stingerea obligaţiilor prin darea in plata a imobilului ipotecat reprezintă singura modalitate de reechilibrare contractuala, astfel ca instanţa trebuia sa aibă in vedere cele expuse mai sus si sa respingă contestaţia formulata de creditoare.

Pentru aceste motive, dar si pentru cele prevăzute in întâmpinarea depusa la dosar, au solicitat admiterea apelului si schimbarea soluţiei pronunţate in sensul respingerii contestaţiei.

Intimata reclamantă …………. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de apel pe cale de excepţie sau pe fond, ca neîntemeiată şi menţinerea sentinţei criticate ca fiind legală şi temeinică, cu obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că procedura constatării stingerii datoriei reglementata de prevederile Legii nr. 77/2016 reprezintă o excepţie de la importante principii de drept, şi chiar o încălcare a unor reguli constituţionale.

Întrucât legiuitorul a stabilit condiţii stricte pentru ca solicitanţii să beneficieze de prevederile legii, a apreciat că proba acestor condiţii le revine solicitanţilor, nefiind suficient să afirme îndeplinirea lor. Proba trebuie făcută cu înscrisuri corespunzătoare, exterioare contractului de credit, cel puţin în ceea ce priveşte dovedirea condiţiilor de la art.4 lit.  a) c) şi d).

Fiind sesizata cu notificarea, nu se poate susţine că banca ar trebui sa considere îndeplinite condiţiile fără un minim probatoriu, din moment ce îndeplinirea sau nu a condiţiilor determină conduita viitoare a acesteia.

Orice cerere privind valorificarea unui drept recunoscut de lege trebuie însoţită de dovada îndeplinirii condiţiilor pentru a beneficia de acel drept, neexistând o prezumţie legală sau de altă natura în sensul îndeplinirii lor doar în baza declaraţiei solicitantului.

În ceea ce priveşte condiţia a) prevăzută la art. 4 din Legea 77/2016, împrumutaţii trebuie sa facă dovada că au acţionat în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Condiţia c) a art. 4 din Legea 77/2016, precizam ca deşi împrumutul a fost făcut pentru achiziţionarea unui Imobil nu se poate trage concluzia ca în tot acest timp imobilul a avut destinaţia de locuinţă daca nu avem ataşată o dovada în acest sens. Oricine şi oricând poate schimba destinaţia imobilului, proprietate personală iar banca nu are toate informaţiile cu privire la toţi debitorii şl locuinţele acestora. Din acest motiv este necesar ca la momentul trimiterii notificării debitorul să aducă dovezi solide în sprijinul cererii sale.

Dispoziţiile art. 4 fit. c) din legea 77/2016 arata clar condiţia ce trebuie îndeplinita de debitor, creditul ce a fost contractat de consumator trebuie să fie folosit cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă, sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat; este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.

Mai mult decât atât debitorul nu are domiciliul la adresa bunului ipotecat, astfel că un debitor ce menţionează ca nu are venituri sa-si achite creditul nu poate avea două imobile cu destinaţie de locuinţă.

Condiţia prevăzuta la lit. d) a art. 4 din legea 77/2016: aceste dispoziţii prevăd condiţia ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru vreo infracţiune ce are legătură cu creditul acordat pentru achiziţionarea imobilului. Din interpretarea logico-juridică a acestui articol reiese, în mod indirect că la momentul notificării debitorul trebuie sa facă dovada că nu a fost condamnat prin prezentarea unui cazier Judiciar.

Prezentarea certificatului de cazier judiciar reprezintă unicul mijloc prin care o persoană poate face dovada faptului că nu a fost condamnata pentru săvârşirea unei infracţiuni, motiv pentru care, în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea 77/2016, era obligatoriu să fie ataşat la cererea depusă în conformitate cu prevederile art. 5 din Lege, sub sancţiunea inadmisibilităţi acesteia.

După cum se poate observa, la momentul trimiterii notificării banca nu a primit niciun înscris în acest sens, motiv pentru care nu poate fi de acord cu instanţa de fond în momentul în care afirma că au fost îndeplinite condiţiile de admisibilitate prin susţinerea că sunt îndeplinite, fără o probă în acest sens.

În concluzie, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea 77/1016 deoarece acestea au fost depuse în timpul soluţionării litigiului instanţa fiind învestită cu constatarea neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ala notificării privind darea în plată la momentul primirii acesteia din urmă. Nu are importanţă dacă acestea au fost complinite la momentul soluţionării cauzei deoarece prin cererea de chemare in judecata s-a formulat destul de clar obiectul acţiunii reclamantei. De asemenea a apreciat ca se impune ca la momentul trimiterii unei astfel de notificări să fie depuse toate dovezile pe care debitorul le deţine deoarece banca nu poate aprecia dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile pentru a putea intra în procedura darii în plata".

Mai mult decât atât, a solicitat să se observe  că dispoziţiile Legii 77/2016 arată în mod clar că se va putea promova contestaţie în temeiul art. 7 dacă creditorul consideră că nu sunt întrunite condiţiile da admisibilitate ale notificării de dare în plată. Astfel, în mod cert se va avea în vedere DATA PRIMIRII NOTIFICĂRII şi nu altă data pe care debitorul o apreciază. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere considerentele instanţei de fond nu ar mai fi reglementat posibilitatea creditorului de a contesta notificarea.

Deşi debitorii se apăra de faptul că legea 77/2016 ar menţiona că este necesar doar precizarea că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate, a menţionat ca în orice situaţie "CEL. CE FACE O AFIRMAŢIE TREBUIE SĂ O DOVEDEASCĂ " dacă doreşte într-adevăr ca acele afirmaţii să producă efecte. Prezenta acţiune a fost promovată din culpa debitorilor care nu depun diligentele necesare beneficierii de legea în discuţie, rezumându-se la inserarea in notificare a unor menţiuni fără o susţinere probatorie punând în sarcina reclamantei să facă demersuri pentru a verifica îndeplinirea unor obligaţii ce nu sunt în sarcina acesteia.

Mai mult decât atât, a solicitat să se observe că de la intrarea în vigoare a acestei legi majoritatea debitorilor au formulat notificare de dare în plată, or banca nu poate ca într-un termen de 10 zile să verifice  sute de debitori.

A solicitat să se observe că se face un abuz din partea debitorilor, iar instituţiile bancare trebuie sa suporte aceste abuzuri în mod neîntemeiat

A precizat că în ceea ce priveşte aplicabilitatea teoriei impreviziunii în practica judiciară, unica excepţie acceptată constă doar în recunoaşterea posibilităţii revizuirii clauzei referitoare la preţ dintr-un contract de locaţiune (contract cu executare succese) ce a fost încheiat pe o durată îndelungată, respectiv revizuirea chiriei.

În principal debitorii informează banca cu privire la Intenţia de a da în plată bunul imobil având în vedere creşterea cursului valutar a CHF-ului, motiv pentru care a arătat că aceste susţineri făcute în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiilor impreviziunii sunt neîntemeiate, având în vedere notorietatea aspectului privind fluctuaţia cursului valutar. Orice persoană cunoaşte că, in condiţiile în care contractează un credit în valută, trebuie să restituie în aceeaşi monedă, iar valuta respectivă poate varia în raport de moneda naţională, dată fiind perioada mare de timp în care se desfăşoară relaţiile contractuale.

Nu se poate face aplicarea teoriei impreviziunii  întrucât debitorii şi-au asumat riscul fluctuaţiilor monedei CHF, astfel cum s-a reţinut în mod corect şi în practica Instanţelor judecătoreşti în acţiunile având ca obiect conversia creditelor, întemeiate pe teoria impreviziunii, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.

Contractând un credit într-o monedă străină debitorii au acceptat, în deplină cunoştinţă de cauză, variaţia de curs valutar. Variaţia cursului valutar este o împrejurare previzibila, elementul central este schimbul valutar, ceea ce evidenţiază un factor variabil si previzibil care determină modul de restituire a creditului.

De asemenea nu se poate retine ca acesta suporta integral un eventual risc valutar  datorita faptului ca veniturile lor sunt in lei.

Ipotetic vorbind, în cazul scăderii cursului CHF, clientul va fi cel care beneficiază de această situaţie, alocând o parte mai mica din veniturile sale în lei achitării ratelor în CHF.

A solicitat reclamanta să se observe că este  vorba despre un contract de credit cu executare uno ictu, iar faptul că banca îşi asumă o obligaţie care se execută dintr-o dată, iar cealaltă parte îşi asumă o obligaţie de restituire succesivă astfel încât la momentul încheierii contractului nu se poate prevedea cum va evolua cursul.

Aşadar, clientul nu îşi asumă doar un eventual risc, el si un potenţial beneficiu in funcţie de cum va varia cursul de schimb.

Banca a predat împrumutatului/împrumutaţilor  o suma cu titlu de împrumut ce a constat într-o anumita cantitate de moneda CHF, astfel încât este îndreptăţită sa primească aceeaşi cantitate de moneda împrumutate.

Variaţia cursului monedei este o situaţie de fapt ce excede obligaţiilor si drepturilor contractuale, este o situaţie extra-contractuală care nu poate fi cenzurata prin amendarea contractului.

Încasând aceeaşi cantitate de moneda, conform dispoziţiilor contractuale, nu se poate retine ca banca ar realiza un profit suplimentar nejustificat, singurul profit realizat constând in preţul contractului, respectiv în suma încasata cu titlu de dobânda.

Modalitatea de dobândire a monedei de către împrumutat în vederea restituirii către banca este o situaţie extra-contractuala, o operaţiune juridica noua, creata la cererea împrumutatului, nereglementată în cuprinsul contractului de credit, deci nu poate face obiectul prezentelor discuţii.

Urmează a se observa ca împrumutatului nu i-a fost impusa obligaţia de a cumpăra moneda de la bancă, consumatorul fiind liber sa încheie aceasta noua operaţiune juridica in mod independent cu orice alt operator care prestează servicii de schimb valutar.

Simplul fapt ca pârâta este un profesionist în domeniul financiar-bancar nu implica în mod necesar cunoaşterea exhaustiva de către aceasta a modului cum va evolua cursul valutar, cu atât mai mult cu cât perioada contractuala este una îndelungata.

Existenţa riscului valutar general este o împrejurare care poate fi perceputa de orice consumator mediu mai ales că debitorii au ales să contracteze un credit într-o monedă străină deşi veniturile acestora erau în RON.

A menţionat că valoarea cursului este anunţata in fiecare zi de către Banca Naţionala a României (BNR) nefiind stabilită de instituţie, ci se formează prin flotare libera. Banca centrală poate influenta evoluţia dintr-o zi a cursului prin intervenţiile pe care te face pe piaţa. Dacă cumpăra lei in cantităţi mari, valoarea acestei monede va creste, deoarece cantitatea disponibila pe piaţa se reduce, însă pe termen lung nici Banca Naţionala, cu atât mai mult băncile Individuale nu pot influenţa creşterea sau scăderea cotaţia de plata a unei valute.

Plata de tranzacţionare a monedelor, numita FOREX, este una din cele mai mari din lume. În fiecare zi sunt tranzacţionale, potrivit unor estimări, monede in valoare de circa 2.000 miliarde de dolari.

Având in vedere ca multe din creditele in franci elveţieni sunt pe termen mediu şi îndelungat, este si absurd sa afirmi ca, la data acordării creditului, reclamanta ar fi putut estima in mod corect fluctuaţia unei valute pe o perioada atât de îndelungată.

Un aspect esenţial ignorat este legat de faptul ca Bancpost a acordat clienţilor un credit in CHF şi nu un credit in RON.

Acest lucru presupune ca i s-a virat in cont suma împrumutata in CHF si ca va trebui sa restituie CHF, nu RON, Aşadar, împrumutaţii nu urmau sa plătească mai mult decât li s-a acordat, ci exact aceeaşi cantitate de CHF împrumutata, la care se adăugau dobânda şi comisioanele.

Ratele în CHF nu s-au modificat, ce s-a modificat a fost ponderea costului creditului raportat la veniturile debitorilor, întrucât aceştia realizau venituri în lei.

Prin urmare, fluctuaţia valutara nu reprezintă un dezechilibru contractual, cu atât mai mult nu reprezintă un dezechilibru semnificativ, astfel încât in cauza nu sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii, Cu privire la afirmaţiile debitorilor ca banca ar ii avut cunoştinţa daca s-ar fi comis vreo infracţiune în legătura cu creditul a apreciat ca astfel de atitudine nu este una ce ţine de buna credinţa, debitorii au impresia ca deţin toate drepturile iar banca numai obligaţii. A adus la cunoştinţa instanţei ca banca nu este ca orice instituţie are resurse minime in vederea urmăririi debitorilor acesteia. Mai mult decât atât debitorii au formulat notificarea de dare in plata, motiv pentru care ar trebuie sa depună toate diligentele in vederea dovedirii susţinerilor acestora si soluţionarea în termen util a cererilor lor, însă aceştia se rezumă doar la a face simple afirmaţii încercând sa pună in sarcina băncii obligaţiilor acestora.

Un consumator mediu, informat şi suficient de atent şi de avizat ar trebui nu numai sa cunoască posibilitatea de creştere sau de depreciere a monedei străine, ci şi să fie pus în măsura să evalueze consecinţele unei astfel de clauze asupra obligaţiilor sale financiare, nu se poate totuşi merge până la a impune ca profesionistul să anticipeze evoluţiile ulterioare imprevizibile, precum fluctuaţiile cursurilor de schimb ale monedelor în discuţie în cauza şi nici să informeze consumatorul cu privire la acestea şi sa îşi asume consecinţele acestora, a considerat avocatul general.

Un profesionist nu poate fi considerat răspunzător pentru evoluţii ulterioare încheierii contractului şi independente de voinţa sa (precum variaţiile cursului de schimb). Daca situaţia ar fi diferită, nu numai ca ar fi impuse în sarcina profesionistului obligaţii disproporţionate, cum ar fi de asemenea compromis principiul securităţii juridice.

Astfel că trebuie să se ţină seama de toate împrejurările pe care profesionistul le-ar fi putut anticipa în mod rezonabil la încheierea contractului.

Nici condiţia negocierii nu este îndeplinita deoarece banca nu poate să facă propuneri de negociere ale contractului de credit fără a avea o oferta din partea debitorilor. Daca banca ar face oferte debitorilor pe care aceştia nu le-ar considera favorabile însă le-ar accepta cu speranţa că, pentru moment, au aplanat diferendul s-ar ajunge în faţa instanţei de judecată deoarece aceştia vor critica clauzele contractuale ca fiind abuzive, fiindu-le încălcat dreptul de negociere, motiv pentru care, în vederea înlăturării unul nou posibil litigiu a solicitat  să se constate ca daca se doreşte într-adevăr renegocierea contract debitorii trebuie sa ataşeze o ofertă.

În sensul susţinerilor sale s-a pronunţat si Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a statuat ca nu intra sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu şi dispoziţiile legale - Hotărârea din 30.04.2014, pronunţata în procedura C 280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garci, Alejandro Chacon Barrera: «Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi principiile dreptului Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor şi la echilibrul  contractual trebuie interpretate în sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuţie în litigiul principal in lipsa unei clauze contractuale de modificare a conţinutului sau a domeniului de aplicare al acestora."

Practic prin aparate formulate de parata se arata cantitatea de moneda naţionala data băncii în vederea achitării ratelor lunare, însă trebuie avut în vedere faptul ca se vor raporta la plăţile efectuate în moneda CHF nu la moneda LEU.

Mai mult decât atât, prin graficul de rambursare primit de debitor la momentul contractării i-au fost aduse la cunoştinţa informaţiile referitoare la cuantumul ratelor si modalitatea în care se va face imputaţia plăţilor, motiv pentru care a apreciat că la acest moment apărările potrivit cărora a achitat X suma în Y ani nu este relevanta, toate aceste informaţii erau cunoscute la momentul încheierii contractului de credit.

Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului, reţine:

Între ………, în calitate de creditor ipotecar, pe de o parte, şi intimaţii ………..,  în calitate de debitor, respectiv, codebitor,  de cealaltă parte, a fost încheiat contractul de credit nr. ……….. având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 43.000 CHF pentru cumpărarea apartamentului situat în …………., judeţul Gorj, întabulat în CF 35178-C1-U26 ……… şi având număr cadastral 174/2;16.

În aceeaşi dată a fost încheiat în formă autentificată sub nr.2165/27.08.2007 de BNP Mănoiu Natalia, între aceleaşi părţi, contractul de ipotecă asupra respectivului apartament în favoarea  …………...

La data de 18.05.2016 intimaţii au comunicat contestatoarei Notificarea  de dare în plată a respectivului imobil pentru stingerea datoriei izvorâte din contractul de credit nr. ……….. .

Contestatoarea a formulat contestaţie în temeiul art.7 din Legea nr.77/2016, contestaţie admisă de prima instanţă, care a reţinut, în esenţă, că  intimaţii-debitori  nu au făcut dovada intervenirii impreviziunii în derularea raporturilor contractuale cu contestatoarea-creditoare, mai precis aceştia nu au făcut dovada faptului că, anterior formulării notificării de dare în plată,  a intervenit riscului supraadăugat prin aceea că obligaţia ar fi devenit excesiv de oneroasă pentru ei.

Verificând această împrejurare Tribunalul apreciază că în mod eronat a reţinut prima instanţă că intimaţii-debitori  nu au făcut dovada că, anterior formulării notificării de dare în plată,  a intervenit riscului supraadăugat prin aceea că obligaţia ar fi devenit excesiv de oneroasă pentru ei, atâta timp cât media câştigurilor realizate de familia intimaţilor debitori  pe perioada 2007-2016 a fost cu 46,57 % mai mare decât la data contractării creditului, în timp ce cursul valutar leu – CHF s-a dublat (creştere de peste 100 % în condiţiile în care, la data de 27.08.2007, un CHF valora 1,97 lei, iar la data de 18.05.2016, un CHF valora 4,05 lei).

Prin urmare, faţă de această împrejurare, văzând că văzând că sunt îndeplinite condiţiile art. 4 din Legea 77/2016: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;  c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi, raportat la art. 8 alin. (5) din acelaşi act normativ: Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului, ţinând seama şi de prevederile art. 480 alin. (1) C.pr.civ. urmează a fi admis apelul şi schimbată sentinţa apelată în sensul că va fi respinge ca nefondată contestaţia  creditoarei,  admisă cererea reconvenţională formulată de  debitori, constatate stinse obligaţiile născute din creditul ipotecar nr. …………. şi transmis dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat către creditor.

În baza art. 453 C,pr.civ. va fi obligată reclamanta-creditoare la plata a 1388 lei cheltuieli de judecată pârâţilor-debitori (onorariu avocat în cele două cicluri procesuale).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâţii ……….. jud. Gorj,  împotriva sentinţei civile nr. …………. de Judecătoria …… în dosarul nr. …….., în contradictoriu cu intimata reclamantă …………., având ca obiect contestaţie creditor Legea 77/2016.

Schimbă sentinţa apelată în sensul că respinge ca nefondată contestaţia creditoarei, admite cererea reconvenţională, constată stinse obligaţiile născute din creditul ipotecar şi transmite dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat către creditor.

Obligă reclamanta la plata a 1388 lei cheltuieli de judecată pârâţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 26.02.2018, la Tribunalul Gorj.

PreşedinteJudecător

L.S L.S

Grefier

  L.S

Domenii speta

Spete similare