Constatare nulitate act

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:004.000016

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. ……….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 16/2018

Şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE ………..

Judecător ………………

Grefier ………………….

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanţii reclamanţi ……. împotriva sentinţei nr………. pronunţată de Judecătoria …….. în dosarul nr. ……….. în contradictoriu cu intimatele pârâte ………….., având ca obiect constatare nulitate act.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns apelanta reclamantă ……………, fiind asistată de avocat, lipsă fiind apelanţii reclamanţi ………….., fiind reprezentaţi de  avocat şi intimatele pârâte …………...

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, tribunalul constată apelul în stare de judecată şi acordă cuvântul.

Avocat pentru apelanţii reclamanţi ……….. solicită admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate şi rejudecând cauza, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă;

Prin sentinţa civilă nr……….. pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ……….. a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii ……………, în contradictoriu cu pârâtele …………..

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 10.10.2008 a fost încheiat între părţi contractul de credit ……….. cu ipotecă pentru suma de 58.000 CHF pentru o perioadă de 300 luni.

Potrivit art. 4 pct.1 din Condiţiile generale, rambursarea creditului se va face în rate lunare ce se vor calcula începând cu data primei trageri din credit, conform graficului de rambursare ce va fi semnat şi ridicat de împrumutat de la sediul unităţii teritoriale a băncii care i-a acordat creditul, în ziua efectuării primei trageri din credit. Graficul de rambursare va fi înmânat împrumutatului numai pentru perioada de dobândă fixă, urmând ca la expirarea acestei perioade banca să genereze un nou grafic de rambursare. În situaţia creditelor acordate în tranşe, împrumutatul va semna şi ridica un nou grafic de rambursare după tragerea fiecărei tranşe.

Potrivit art. 1 pct. 1.5 din Condiţiile speciale de creditare, tragerea şi utilizarea creditului se derulează prin contul curent al împrumutatului deschis în moneda creditului şi menţionat în graficul de rambursare – anexa nr. 1 la contract.

Instanţa a constatat că reclamanţii au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar şi stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului şi restituirea diferenţelor de curs valutar.

Instanţa a apreciat că nu se poate stabiliza cursul de schimb CHF- LEU la momentul contractării creditului întrucât la art. 1 pct. 1.5 din Condiţiile speciale de creditare,  se prevede că tragerea şi utilizarea creditului se derulează prin contul curent al împrumutatului deschis în moneda creditului (CHF), neputându-se reţine caracterul abuziv cu privire la restituirea creditului în moneda acordată întrucât aceasta se raportează la cel de-al 13-considerent al Directivei 93/13 şi la Codul civil vechi aplicabil contractului în raport de data încheierii – 2008 , respectiv art. 1584 şi 1578 C.civ.

Astfel, banca nu a impus clienţilor realizarea schimbului valutar la unităţile sale, lăsând petenţilor posibilitatea să găsească cel mai bun schimb valutar, neputându-se reţine că restituirea creditului în moneda acordată are caracter abuziv.

Caracterul comutativ al prestaţiilor nu este unul valabil întrucât întinderea prestaţiilor se apreciază în moneda creditului la momentul rambursării efective conform art. 1578 alin.2 C.civ. iar caracterul imprevizibil al cursului de schimb la data plăţii nu determină modificarea întinderii prestaţiilor cu atât mai mult cu cât rata de schimb nu este sub controlul băncii creditoare.

Chiar dacă în prezent restituirea împrumutului în CHF este împovărătoare pentru reclamanţi ea nu reprezintă un câştig pentru bancă, în schimb îngheţarea cursului de schimb valutar la data încheierii contractului  ar reprezenta  o pierdere pentru bancă care ar înfrânge principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 şi 1584 C.civ. dispoziţii aplicabile în raport de momentul încheierii contractului.

Astfel, art. 970 alin.2 C.civ. prevede că ele ( convenţiile ) „obligă nu numai la ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei , după natura sa”.

În acest sens legea consacră principiul nominalismului monetar şi restituirea unui împrumut în aceiaşi monedă în care  a fost acordat iar echitatea trebuie să vizeze analiza obligaţiei de restituire prin prisma efectelor faţă de ambele părţi.

Instanţa nu a putut aplica teoria impreviziunii  reglementată la art. 1271 C.civ. nou întrucât art. 107 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea a Codului Civil prevede că acest text legal se aplică doar contractelor încheiate după intrarea în vigoare a noului Cod civil, în speţă, contractul fiind încheiat la data de 28.03.2008.

În plus, denominarea plăţilor în moneda naţională nu îşi găseşte temei în Legea nr. 193/2000 iar aceasta ar însemna introducerea unei noi clauze în contract, ceea ce nu este permis judecătorului, acesta neputând reforma contractul peste voinţa părţilor  şi doar înlătura eventualele clauze abuzive.

Hotărârea pronunţată în cauza Kasler invocată de reclamanţi, nu este nici favorabilă consumatorilor, nici defavorabilă băncilor. Este o hotărâre „neutră” prin care instanţa europeană explicitează unele noţiuni destul de generale şi echivoce din Directiva 1993/13 CEE şi lasă judecătorului naţional puterea de a aprecia cu privire la caracterul abuziv al unor clauze din contractele de credit în valută.

Contractul de credit în valută conţine un element de risc valutar, însă acesta nu îl poate transforma automat într-un contract abuziv. Mai mult, atât codul civil din 1864 cât şi noul Cod civil consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia.

Prin urmarea principiul nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut.

În cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezenţa unei clauze abuzive pentru că nu banca  a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria clauzelor abuzive  nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiţionale de funcţionarea  unor instituţii juridice.

De altfel chiar CEJ s-a pronunţat în sensul că nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, nu şi dispoziţiile legale (Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunţată în procedura C280/1, Barclays Bank contra Sara Sanchez Garcia, Alehandro Chacon Barrera).

Având în vedere cele menţionate, a fost respinsă solicitarea reclamanţilor de constatare a caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 4 pct.1 din Condiţiile generale şi art. 1 pct. 1.5 din Condiţiile speciale, solicitarea reclamanţilor privind stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, precum şi restituirea diferenţelor de curs valutar.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, reclamanţii ……………, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate şi rejudecând cauza, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a susţinut că încălcarea flagranta a drepturilor consumatorilor prin punerea pe piaţă în perioada 2006-2008 a unor produse de creditare toxice trebuie să aibă ca efect constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind impunerea riscului valutar în sarcina consumatorilor prin contractarea creditelor în franci elveţieni (CHF) în necunoştinţă de cauza, fora a beneficia de o informare prealabilă corespunzătoare din partea băncilor.

În realitate, aceste produse de creditare nu ar fi trebuit comercializate (fiind periculoase, toxice) sau, cel puţin, ar fi trebuit să fie prezentate într-o manieră transparentă, adecvată, care să asigure informarea asupra avantajelor şi mai ales a dezavantajelor şi a riscurilor pe care le implică.

Băncile care au acordat credite în franci elveţieni au încălcat dispoziţii legale imperative, care se referă la obligaţia de a pune pe piaţă produse sigure, de a informa consumatorii corect şi complet asupra avantajelor şi dezavantajelor acestora, de a nu insera clauze abuzive în contracte.

Toate aceste încălcări au avut drept efect încheierea unor contracte de credit prejudiciabile, pe care consumatorii nu le-ar fi încheiat dacă băncile şi-ar fi respectat obligaţiile legale şi i-ar fi avertizat în mod corespunzător asupra riscului valutar asumat raportat la moneda CHF, îngheţarea cursului valutar la momentul încheierii contractelor de credit este singura reparaţie posibila de care consumatorii pot beneficia pentru contractarea acestor produse financiare toxice.

Această măsură a îngheţării cursului valutar se poate pune în practică prin înlocuirea obligaţiei de restituire a creditului acordat în CHF cu obligaţia de restituire a acestuia în lei, conversiunea urmând a se face la data contractării fiecărui credit în parte. În perioada contractării creditelor, nivelul de informare era foarte jos, preţul imobilelor creştea semnificativ de la o zi la alia, consumatorul avea încredere totală in instituţiile de credit, consumatorul era încurajai frenetic să se împrumute, iar instituţiile de credit manifestau lejeritate maximă (ba chiar agresivitate) în acordarea creditelor şt în dobândirea unei cote de piaţă cât mai mare. în acest context, merită amintită o practică aproape neverosimilă în prezent: „credit doar cu buletinul").

Transparenţa totală (impusă sub sancţiuni grave de legislaţia europeană) şi informarea completă a consumatorilor, precum şi acordarea unui timp suficient de reflecţie înainte de încheierea contractelor de credit constituie obligaţii prevăzute de legislaţia naţională în vigoare la momentul arătat, care au fost ignorate de bănci, întrucât veneau în contradicţie cu politicile de marketing, promovare şi vânzare a produselor de creditare.

Din analiza obligaţii lor/drepturi lor consacrate legal ale celor două părţi ale raportului juridic, raportat la circumstanţele faptice ale Încheierii convenţiilor de credit, putem observa cum consumatorii erau dezinformaţi şi influenţaţi să aleagă un produs de creditare, creditul în CHF era monetizat ca singură opţiune în cazul în care ratingul clientului îl descalifica pentru credite în lei sau euro, pentru care se stabiliseră limite de îndatorare în raport de veniturile lunare ale clientului,

Produsele de creditare în CHF destinate persoanelor fi zice, au beneficiat de o campanie furibundă de promovare în perioada 2006-2008, acestea făcând parte din strategia activă de vânzare a băncilor, consumatorii fiind induşi în eroare în mod deliberat de campaniile publicitare derulate de majoritatea instituţiilor bancare din perioada 2006-2008.

Contractarea acestui produs de creditare era prezentată ca fiind preferabilă creditorilor în alte monede pentru că, aparent, avea costuri mai mici decât creditele în alte monede, suma acordată era mai mare, iar CHF era promovat ca fiind o monedă foarte stabilă, consumatorii fiind direcţionaţi către acest produs prin prezentarea acestor avantaje care, în următorii ani, s-au dovedii a fi, fără excepţie, înşelătoare.

Alegerea acestui tip de credit făcută de consumatori pe baza informaţiilor primite de la bancă într-o manieră înşelătoare a fost una prejudiciabilă, întrucât în scurt timp, avantajele s-ou transformat în dezavantaje, iar creditele în CHF au devenit ruinătoare.

Se apreciază astfel că, clauzele care instituie obligaţia de a restitui creditul m moneda „contractată" (CIIF) sunt abuzive, întrucât plasează în sarcina consumatorului întreg riscul valutar, fără o informare corespunzătoare, acest risc special trebuia atenuat prin avertizarea consumatorilor anterior contractării creditului, banca trebuind să cunoască, prin diligente proprii unui profesionist din domeniul bancar, că moneda CHF se va aprecia în raport cu alte valute (aspect reţinut în pct. 88, Concluziile avocatului general din 12 februarie 2014, cauza C-26/13).

Riscul cel mai mare implicat de creditele denominate în CHF era variaţia cursului valutar, aspect asupra căruia consumatorii nu au fost avertizaţi în niciun mod la încheierea contractelor deduse judecăţii.

Evoluţia ulterioară a cursului CHF a adus prejudicii imense debitorilor şi a avantajat băncile care obţin un pierit suplimentar consistent, acest produs se caracterizează prin suportarea variaţiei cursului de schimb valutar exclusiv de către împrumutat, acesta având reprezentarea unui curs de schimb foarte stabil la momentul acordării creditului.

Împrumutaţii nu aveau niciun interes special pentru a solicita un credit în franci elveţieni de vreme ce nu realizau venituri în această monedă, nu utilizau această monedă şi nu cunoşteau aproape nimic despre ea, decizia de a contracta un credit în franci elveţieni fiind indusă de bancă, printr-o promovare insistentă şi prin neîndeplinirea obligaţiei de informare doar în scopul de a atinge o anumită cotă de piaţă".

Nerespectarea de către instituţiile de credit a obligaţiilor de Informare, consiliere şi avertizare anterior încheierii contractelor de credit cu reclamanţii reprezintă o încălcare a legii şi circumstanţiază săvârşirea unei fapte ilicite de natură a atrage nulitatea clauzelor referitoare la obligaţia împrumutatului la restituirea creditului în franci elveţieni (CHF) la paritatea leu-franc elveţian de la data achitării fiecărei rate, precum şi a clauzelor vizând suportarea riscului valutar de împrumutatul-consumator.

Comercializarea unui astfel de produs şi introducerea în contract a unor astfel de clauze, enumerate în petitul cererii de chemare în judecată, coroborate cu nerespectarea obligaţiilor precontractuale creează fin dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor părţilor în defavoarea consumatorului şi constituie o încălcare a art. 4 alin, (1) din Legea nr. 193/2000.

Exigenţa respectării cerinţelor bunei-credinţe este cuprinsă şi în legislaţia protecţiei consumatorilor, fiind unul dintre indiciile caracterului abuziv al unei clauze art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, art. 79 din Codul consumului.

In cadrul reglementărilor specifice referitoare la creditele destinate persoanelor fizice, se regăsesc texte exprese cu privire la obligaţia băncii de informare a consumatorilor în etapa precontractuală.

Această soluţie este motivata de constrângerile inerente societăţii de consum, consumatorii fiind consideraţi incapabili, oricât de bine ar fi informaţi, să tragă toate concluziile ce se impun din complexitatea tehnică a bunurilor şl serviciilor care constituie obiectul contractelor a căror încheiere este propusă sau din subtilitatea juridică sau economică a clauzelor care alcătuiesc cuprinsul convenţiilor ce le sunt impuse.

Intensitatea acestei obligaţii variază: aceasta poate fi mai pronunţată în ipoteza unor servicii sau produse de creditare implicând un risc valutar, astfel cum este cazul creditelor acordate în moneda franc elveţian.

Se apreciază, prin urmare, ca obiectul obligaţiei de consiliere este mai profund decât cel al informării obişnuite, întrucât debitorul nu se poate limita la enunţarea unor chestiuni de fapt, ci trebuie să evidenţieze clientului oportunitatea, în plan tehnic şi/sau pecuniar, a încheierii contractului preconizat.

Pentru o buna executare a datoriei de consiliere nu este suficientă simpla atenţionare a cumpărătorului asupra aspectelor de ordin teluric ale unui echipament sau altul, ci este necesară asigurarea că profanul (consumatorul) a achiziţionat un bun corespunzător trebuinţelor sale concrete.

De altfel, asumarea unei astfel de obligaţii de către Bancă este expresă, acordarea unui credit fiind precedată în toate cazurile de analiza dosarului şi îndrumarea potenţialului client/împrumutai de un consilier de credit.

Aşadar, nu este suficient ca acea clauza să fie clară, „vizibilă" din punct de vedere gramatical, ci şi inteligibilă în plan juridic şi economic, adică aptă să arate consecinţele asumării obligaţiilor şi riscurilor generate de contract.

Pentru nerespectarea obligaţiei precontractuale generale de informare, obligaţie consacrată prin norme legale imperative, care ocrotesc un interes public, clauzele din contract afectate de neîndeplinirea acestei obligaţii sunt lovite de nulitate absoluta.

Răspunderea civilă delictuală a băncilor se va materializa prin suportarea riscului valutar de către bănci, cu titlu de reparare în natură a prejudiciului suportat în urma nerespectării de către bănci a obligaţiilor precontractuale de informare, consiliere şi avertizare şi stabilirea obligaţiei consumatorilor de a restitui creditul la cursul valutar de la momentul acordării.

Se apreciază că întrucât consumatorilor le-a fost provocată o pagubă, în sensul art. 1 pet. 12 din O-G. nr. 21/1992 -prejudiciul creat consumatorului prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte (toxic), precum şi cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator - se impune aplicarea prevederilor art. 12 şl 15 din O.G. nr. 21/1992, respectiv a prevederilor art. 17 din Codul consumului, respectiv constatarea faptului că băncile au furnizat prin intermediul contractelor de credit servicii defectuoase.

Se apreciază că produsele de creditare în CHF nu ar fi trebuit să existe pe piaţă, la momentul respectiv, iar dacă totuşi ele au fost comercializate, ar fi trebuit să fie prezentate într-o manieră transparentă, care să permită consumatorilor aprecierea impactului economic al creditelor respective. Aplicarea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionist şi consumatori (care transpune prevederile Directivei 93/13/CEF) este condiţionată de stabilirea calităţii de consumator, respectiv a calităţii de profesionist. Prin urmare, utilizarea contractelor de adeziune în sine nu este o măsură ilicită, ci constituie doar premisa pentru verificarea celorlalte condiţii ale clauzelor abuzive. Tocmai pentru că instituţia de credit utilizează acest gen de contracte, face ca îndeplinirea celorlalte obligaţii să fie esenţială pentru formarea valabila a contractului. Preocuparea legiuitorului este evidentă pentru reglementarea detaliată şi în numeroase acte normative a comportamentului corect al profesionistului faţă de consumatori; în aplicarea legii, este evidentă necesitatea monitorizării comportamentului profesioniştilor de către organismele abilitate (inclusiv instanţele de judecată) şi sancţionarea drastică în cazul constatării încălcării legii de către profesionişti.

 Aşadar, condiţia dezechilibrului semnificativ contrar principiului bunei-credinţe, se apreciază în funcţie de plasarea consumatorului de către profesionist într-o situaţie juridică inferioară decât cea prevăzută în legislaţia internă şi nu prin compararea efectivă a contra-prestaţiilor părţilor rezultând din clauzele contractuale analizate.

Prin încălcarea de către bănci a obligaţiilor legale menţionate mai sus, acest dezechilibru este incontestabil, poziţia juridică a consumatorului, garantata de legea romană, fiind una în care decizia de a contracta este documentată cu toate caracteristicile şi riscurile contractului în care se pregăteşte să intre.

Modul în care profesionistul a acţionat l-a pus pe consumator în postura de a contracta un produs de creditare prejudiciabil, fară a cunoaşte riscurile asociate acestuia, fiind indus prin raportarea sumei de restituit la o monedă - francul elveţian, CHF. Efectul încălcării obligaţiilor legale arătate este constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale prin care se instituie în sarcina consumatorilor obligaţia resti¬tuirii în CHF a creditului şi de a suporta riscul valutar raportat la această monedă, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, consecinţa calificării ca abuzive a clauzelor contractuale atacate constă în lipsirea acestora de efecte în raport cu consumatorii. Se arată că răspunderea băncilor este una de natură delictuală, constând în încălcarea unor obligaţii legale imperative anterioare încheierii contractelor de credit, iar reparaţia prejudiciului cauzat consumatorilor prin aceste încălcări se poate obţine numai prin lipsirea totală de efecte a clauzelor prin care se instituie în sarcina consumatorilor obligaţia restituirii în CHF a creditului şi de a suporta riscul valutar raportat la această monedă. Momentul la care se stabileşte cursul pentru efectuarea conversiei nu poate fi altul decât momentul încheierii contractului de credit, întrucât acela a fost momentul la care suma ce putea fi creditată a fost stabilită (prin raportare la cursul de schimb CHF-leu de la acea dată), soluţia „îngheţării" cursului la momentul contractării se justifică pe considerentul ca acela era singurul curs pe care îl putea percepe şi accepta conştient consumatorul. Ulterioara creştere a cursului depăşeşte, în mod evident, „posibilitatea reală" a consumatorului de a lua cunoştinţă de ea la momentul încheierii contractului [ceea ce face aplicabile dispoziţiile alin. (1) lit. b) din anexa la Legea nr. 193/2000, care stabilesc o prezumţie absolută de caracter abuziv al unei clauze care obligă consumatorul să se supună unor clauze contractuale de natura a-i mări obligaţiile dar de care nu a avut cum să ia cunoştinţă la momentul contractării.

La data de 22.05.2017 pârâta ……….. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Analizând apelul declarat, raportat la motivele de apel invocate în cauză, Tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr ……….., pronunţată în dosarul nr ……….. al Judecătoriei Tg Jiu, a fost  respinsă  acţiunea formulată de reclamanţii ………. în contradictoriu cu  ………. . Prin cererea de chemare judecată, reclamanţii solicitaseră constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale privind efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs  valutar, îngheţarea cursului  de schimb valutar CHF –leu la valoarea de la data încheierii contractului, obligarea pârâtelor la restituirea  sumelor încasate  în plus faţă de cursul de la data încheierii contractului, cheltuieli judecată.

Împotriva sentinţei mai sus amintite au formulat apel reclamanţii ………….. solicitând  admiterea apelului, modificarea  sentinţei apelate în sensul  admiterii acţiunii formulate.

În susţinerea apelului, apelanţii reclamanţi au expus pe larg motivele pentru care consideră abuzive clauzele a căror nulitatea au solicitat-o prin acţiune, apreciind nelegală hotărârea primei instanţe ce a respins  acţiunea reclamanţilor.

Cu privire la constatarea ca abuzivă a clauzelor referitoare la riscul valutar şi  stabilizarea cursului valutar CHF –leu la valoarea de la data încheierii contractului, Tribunalul apreciază ca temeinice susţinerile apelanţilor. Clauzele privind suportarea de către împrumutaţi a riscului valutar au fost cuprinse în prevederile  art. 4 pct. 1 din Condiţiile  generale şi art. 1.5 din  Condiţiile speciale ale contractului  de credit nr ………., prevăzându-se că împrumutaţii  vor  suporta din resurse  proprii toate diferenţele de curs valutar  rezultate din conversia sumei creditului  în valuta în care s-a acordat  creditul.

Tribunalul constată că pentru a avea caracter abuziv, în sensul prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000, este necesar ca o clauză contractuală stipulată într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist să întrunească următoarele condiții minimale: să nu fi fost negociată cu consumatorul, să fie de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei credințe și în detrimentul consumatorului, respectiv să nu respecte criteriile de transparență și inteligibilitate. Referitor la criteriul transparenţei, este necesar  ca orice clauză contractuală să fie  redactată într-un mod clar şi neechivoc,  iar pentru înțelegerea acesteia să nu fie necesare cunoștințe de specialitate, după cum specifică chiar art.1 din Legea nr.193/2000. În evaluarea caracterului clar și inteligibil al unei clauze contractuale se are în vedere un criteriu obiectiv, prin raportare la tipul consumatorului cu educație și grad de cunoaștere mediu, întrucât se impune ca orice consumator să aibă posibilitatea de a-și forma un punct de vedere corect cu privire la existența și conținutul unei clauze. Totodată, din cuprinsul Legii nr 193/2000 reiese obligaţia profesionistului să informeze, complet, corect şi precis  consumatorii asupra caracteristicelor esenţiale ale serviciilor financiare oferite, astfel încât aceştia din urmă să aibă posibilitatea  de a face o alegere raţională, în deplină cunoştinţă de cauză,  între produsele şi serviciile oferite, în conformitate cu propriile interese.

 În ce privește caracterul nenegociat al clauzelor supuse analizei, tribunalul reține că acestea nu au fost negociate de părțile în litigiu, au avut un caracter preformulat, astfel încât pârâtei îi revenea obligația de a proba faptul că acestea au fost negociate, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, fără însă ca o asemenea probă să fie făcută. Tribunalul apreciază că alegerea de către consumator a unui tip de contract financiar nu echivalează cu o negociere propriu-zisă care să se poarte asupra clauzelor contractuale,  contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de bancă clienţilor în baza unui model validat în prealabil de bancă, astfel libertatea de voinţă a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este şi ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabileşte ,,ratingul clientului”, elemente în funcţie de care banca indică clientului tipul de credit  pe care îl poate contracta. Mai mult, nu prezintă relevanță nici faptul că reclamantul nu și-au exprimat nemulțumirea față de conținutul unora dintre clauze cu ocazia încheierii contractului, câtă vreme nu s-a probat de către profesionist faptul că eventualele obiecțiuni a ar fi putut influența modul de redactare al clauzelor cu privire la care au fost ridicate.

 În jurisprudența constantă a C.J.U.E. (cauzele C-241/98, C-484/08, C-26/13) și a Î.C.CJ. (Deciziile Secției a Il-a Civile nr. 3661/20.11.2014, nr. 3864/04.12.2014, nr. 1410/21.05.2015) s-a relevat în mod constant faptul  că valabilitatea și caracterul abuziv al clauzelor contractuale din contractele încheiate de profesioniști cu consumatorii se examinează întotdeauna din perspectiva legislației speciale a protecției consumatorilor, nu a dreptului comun; că „limbajul clar și inteligibil” nu înseamnă doar claritate gramaticală ci și posibilitatea pentru consumator de înțelegere a mecanismului contractual și a consecințelor economice, chiar și în cazul unor clauze care vizează obiectul principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului.

Tribunalul constată că raportat la circumstanţele  economice de la momentul încheierii convenţiei şi la  posibilităţile de a cunoaşte  implicaţiile clauzelor contractuale pe termen lung, contractarea creditului în franci elveţieni apărea  a fi mai avantajoasă faţă de alte oferte de creditare în lei sau în euro. Însă pe parcursul  contractului, francul elveţian s-a apreciat într-un mod rapid,astfel că, raportat la moneda naţională, valoarea acestuia s-a dublat, cu repercusiuni grave asupra consumatorului în privinţa posibilităţii de îndeplinire a obligaţiilor de plată a ratelor lunare, cu riscul de a pusă în imposibilitatea de executare fortuită a contractelor încheiate.

 La data semnării contractului de credit din speță (10.10.2008), cursul leu/franc elvețian era de 2,48 lei/l franc elvețian iar la data introducerii acţiunii, 08.07.2016, acest curs a depășit 4 lei/l franc elvețian, atingând nivelul de 4,16 RON/ 1 CHF, creșterea față de momentul acordării creditului fiind evidentă. În raport de aceste împrejurări de fapt, Tribunalul reţine că s-a produs o schimbare fundamentală faţă de momentul contractării împrumutului când a fost exprimată voinţa de a contracta a consumatorilor, astfel că, în prezent,  aceştia din urmă  sunt obligaţi  la prestaţii vădit disproporționate faţă de cele avute în vedere la data încheierii contractului de credit.

Tribunalul apreciază că banca, în calitatea sa de profesionist în sistemul bancar, cunoştea sau trebuia să cunoască studiile de specialitate anterioare acordării creditului, realizate de specialiştii ai Băncilor Naţionale ale Elveţiei dar şi ale României, care indicau că francul elvețian este o monedă cu cele mai ridicate proprietăți de refugiu, înregistrând aprecieri semnificative în perioada episoadelor de criză și că riscurile de curs valutar sunt transferate integral asupra debitorilor neacoperiți ,consumatori care nu realizează venituri  în franci elvețieni. Tribunalul constată că Banca nu a prezentat consumatorului la momentul anterior contractării creditului riscurile valutare ce derivă din contractarea unui credit în franci elveţieni, astfel riscurile valutare au revenit exclusiv în sarcina consumatorului. În aceste condiţii, banca nu a oferit consumatorului, aflat într-o pozitie de inferioritate în raport cu finanţatorul, o protecţie anticipată adecvată împotriva riscului valutar, acţiune care fără  îndoială ar fi antrenat costuri suplimentare ce ar fi avantajele creditului în franci elvețieni comparativ cu cele existente în alte monede străine.

Instanţa de control constată că au caracter abuziv clauzele contractuale ce prevăd suportarea în întregime a riscului valutar de către reclamant, obligaţia de a rambursa creditul în moneda CHF, indiferent de evoluţia parităţii acestei monede străine cu moneda naţională, ducând la un efort financiar enorm din partea acestuia, plătind o rată lunară ce reprezintă în lei mai mult decât dublu în prezent, faţă de data încheierii contractului de credit.

Raportat la poziţia de inegalitate în care acţionează părţile în contractul de credit, în sarcina băncii, ce are  poziţia dominantă, există obligaţia informării în mod complet, corect şi precis a consumatorului  cu privire la aspectele esenţiale ale produsului  oferit (art. l8 din OG 21/1992) şi implicit cu privire la implicaţiile îndatorării şi la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar, astfel cum reiese din O.U.G. 50/2010.  În speţa dedusă judecăţii, banca nu a acţionat cu bună credinţă, aceasta neîndeplinindu-şi obligaţia de a explica riscurile clienţilor, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a evalua consecinţele economice ale contractării creditelor. Astfel, în  condiţiile în care împrumutaţii nu au fost corect informaţi de către bancă la momentul contractării creditului,  fiind  influenţaţi in alegerea tipului de credit de condiţiile atractive prezentate de bancă, fără a li se atrage  asupra posibilităţii de schimbare în viitor  a acestor condiţii contractuale în care doar  împrumutaţii vor suporta greul, fără ca finanţatorul să fie atins de aceste schimbări de curs valutar, se reţine reaua credinţă a băncii în momentul contractării contractului cu împrumutaţii. În speță, prin neîndeplinirea obligației de informare asupra riscului valutar accentuat, profesionistul a obţinut un  avantaj economic vădit disproporţionat faţă de consumatori, creând un dezechilibru major și contrar bunei-credințe obiective între drepturile și obligațiile părților din contract.

Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorului, un remediu  apt să înlăture consecințele negative ale clauzelor privind suportarea de consumator a riscului valutar îl constituie stabilizarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit mai sus menționat, la cursul valabil la momentul semnării contractului de credit, calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi restituirea sumelor plătite în plus către reclamanți,astfel încât să se asigure o proporţionalitate a prestaţiilor asumate de părţi care să corespundă manifestării de voinţă în sensul angajării în acest raport juridic.

În privinţa respingerii de prima instanţa  a cererea de denominare, Tribunalul apreciază ca legală şi temeinică soluţia pronunţată. Astfel, se apreciază că dispoziţia contractuală  privind moneda în care este acordat creditul-franci elveţieni, nu prezintă o complexitate  deosebită care să necesite  o detaliată informare  prealabilă iar în cauză nu s-a făcut dovada  că  decizia de a opta  pentru creditul în CHF nu a corespuns  nevoilor consumatorului sau nu a fost luată în cunoştinţă de cauză, astfel că cererea de  înlocuire  a obligaţiei de restituire  a creditului in franci elveţieni cu obligaţia de restituire a sumei în lei apare ca lipsită de fundament juridic.

Instanţa reţine că  dispoziţiile  contractuale  referitoare la restituirea creditului în franci elveţieni sunt  clare şi inteligibile, nepresupunând dificultăţi de înţelegere. Este evident  din cuprinsul acestor clauze că cel mai puţin avizat consumator  poate  înţelege că a contractat un credit în CHF şi are obligaţia de a achita lunar sume în aceeaşi monedă, CHF.

Prin simplul fapt al contractării unui credit  în valută nu s-a creat  un dezechilibru semnificativ  între drepturile şi obligaţiile părţile, cu atât mai mult cu cât, prin soluţia instanţei de apel referitoare la stabilizarea cursului francilor la data încheierii contractului, au fost înlăturate consecinţele creşterii galopante a cursului leu-franci elveţieni. 

Tribunalul apreciază că, în privinţa clauzei privind restituirea creditului în moneda în care a fost acordat, nu se poate reţine reaua credinţă a bănicii. Astfel,  în mod corect prima instanţa a reţinut că părţile au încheiat un contract de credit bancar căruia i se aplică  principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1578 cod civil  1864, conform căruia  restituirea împrumutului  se face în moneda în care creditul a fost acordat. Se apreciază de instanţa de control că  banca nu l-a  plasat pe consumator într-o poziţie de inferioritate  celei  reglementate de lege, atâta timp cât  Codul civil de la 1864 consacră în materia împrumutului principiul nominalismului. Aşadar, întrucât principiul nominalismului este consacrat legislativ, în cazul creditelor în valută nu suntem în prezenta unor clauze abuzive întrucât  regula restituirii în aceeaşi monedă este  instituită de lege  nu reglementată  de o clauză contractuală  care doar  aplică regula legală.  De altfel şi CJUE s-a pronunţat  în sensul  că pot face obiectul controlului caracterului abuziv numai clauze  contractuale nu şi dispoziţii legale,  în Cauza  C 280/13,  Barclays Bank contra Sara Sanches Garcia, Alehandro Chacon Barrera,  se reţine că sunt excluse discutării caracterului abuziv acte cu putere de lege şi norme administrative ale unui stat membru.

Pentru motivele mai sus expuse, Tribunalul, în baza art 480 cpc, va admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr ……….. pronunţată în dosarul nr …………….,  pe care o va schimba în parte, în sensul că va constata nulitatea  absolută a clauzei privind schimbul valutar, va dispune recalcularea şi plata ratelor în  moneda  creditului la cursul de schimb de la data  încheierii contractului, va dispune  restituirea sumelor  încasate cu titlu de diferență de curs valutar  între ratele plătite şi cele  care ar fi trebuit achitate  ca urmare a recalculării la cursul de la data  încheierii contractului, cu dobânda legală de la data reţinerii până la data restituirii  efective, urmând să menţină soluţia primei instanţe cu privire la  constatarea  caracterului abuziv al clauzei privind efectuarea plăților în moneda  creditului.

Reţinând culpa procesuală a intimatei pârâte, în temeiul art. 453 şi art. 455 C.proc.civ va obliga intimatele  pârâtele  să plătească apelanţilor reclamanți suma de 4800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat reclamanţi pârâți,  dovedit prin chitanţa nr 24/14.11.2017, depusă la fila  57 dosar apel. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanţii reclamanţi ……………….., împotriva sentinţei nr………….. pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. …………….., în contradictoriu cu intimatele pârâte ………….., având ca obiect constatare nulitate act.

Schimbă sentinţa nr………….. pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ……………… în sensul că, constată caracterul abuziv al clauzei privind riscul valutar.

Dispune recalcularea şi plata ratelor în moneda creditului la cursul de schimb de la data încheierii contractului.

Dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de diferenţă de curs valutar, între ratele plătite şi cele care ar fi trebuit achitate ca urmare a recalculării la cursul de schimb de la data încheierii contractului, cu dobânda legală de la data reţinerii până la data restituirii efective.

Respinge cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind efectuarea plăţilor în moneda creditului.

Obligă intimatele pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4800 lei către apelanţii reclamanţi, reprezentând onorariu avocat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2018, la Tribunalul Gorj.

Preşedinte

L.SJudecător

L.S

Grefier

l.s

Domenii speta

Spete similare