Inselaciune. Achitare. Fapta care nu este prevazuta de legea penala. Litigiu de natura civila

Sentinţă penală 504 din 16.05.2017


Data publicare portal: 02.10.2018

Prin rechizitoriul Parchetului de pe linga Tribunalul XXXX nr. XXXX din XXXX inregistrat pe rolul Judecatoriei XXXXX sub nr. XXX s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatului G.I. pentru savarsirea infractiunii de inselaciune prev. de art. 244 alin. 1, alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen.

Din continutul actului de sesizare rezulta  ca în perioada 05.05.2011-12.05.2011, inculpatul G.I., agent de vanzari in cadrul XXXXX, a indus în eroare persoana vătămată XXXXX reprezentată de Xxxxx, creându-i acestuia din urma o falsă reprezentare a realităţii, prin mijloace viclene, în sensul că l-a convins că pachetul tehnologic oferit asigură toate necesităţile de înfiinţare şi întreţinere a întregii suprafeţe de teren cultivate cu sorg (pachetul fiind special conceput de către specialiştii XXXXX), cu scopul de a încheia contractul de vânzare cumpărare nr.xxxxx, concretizat prin factura Xxxxx, inducere în eroare care a avut drept consecinţă pricinuirea unei pagube XXXXX în sumă de 325.299,20 lei, conform expertizei contabile efectuate în cauză.

In cursul judecatii, s-a procedat la audierea inculpatului G.I., care nu a recunoscut savarsirea infractiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa in judecata.

S-a procedat la audierea reprezentantului partii civile XXXXX, numitul Xxxxx si a martorior Xxxxx, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.

Pentru solutionarea cauzei, instanta a procedat la administrarea probei cu inscrisuri depuse de parti in timpul judecatii.

Din fisa de cazier judiciar rezulta ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa reţine ca potrivit declaratiei reprezentantului partii civile, acesta, intentionand sa infiinteze o cultura de sorg pe o suprafata dde 200 ha., a vizitat site-ul partii responsabile civilmente XXXXX.si a constatat ca societatea in cauza promoveaza pachete tehnologice concepute special pentru fermieri cu scopul cresterii productivitatii si calitatii produselor.

In urma discutiilor purtate intre reprezentantii celor doua societati, initial  s-a stabilit ca XXXXX, sa livreze catre XXXXXun pachet tehnologic continand erbicid preemergent, seminte si erbicit postemergent respectiv Xxxxx iar ulterior, cele doua parti  au stabilit ca XXXXX sa livreze catre XXXXXprodusele mentionate in Anexa 1.1. ( fila 212 vol. I) respectiv samanta sorg Targa, si erbicidele Dicopur top 20 L si Adengo, terenul avand nevoie de aceste erbicide intrucat era imburuienat.

Parchetul de pe langa Tribunalul Xxxxx a retinut reaua-credinta a inculpatului in derularea relatiilor contractuale prin prisma faptului ca în calitate de reprezentant al XXXXX Galaţi, prin intermediul agentului de vanzari, inculpatul G.I.,  i-a creat partii civile o falsă reprezentare a realităţii si l-a convins că pachetul tehnologic oferit asigură toate necesităţile de înfiinţare şi întreţinere a întregii suprafeţe de teren cultivate cu sorg, pachetul fiind special conceput de către specialiştii XXXXXS-a mai retinut faptul ca reaua-credinta din partea inculpatului G.I. rezulta si din faptul ca la momentul respectiv, în piaţă exista erbicidul Casper, strict omologat pentru sorg iar XXXXX achiziţionase deja produsul Casper si îl avea în stoc la data de 06.05.2011 insa nu l-au pus la dispozitia partii civile, introducand in pachetul tehnologic produsul Adengo  care nu  era omologat pentru culturile de sorg ci pentru culturile de porumb.

Astfel, s-a retinut ca intre XXXXXin calitate de vanzator si societatea reclamanta XXXXX reprezentata de  Xxxxx, in calitate de cumparator, s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. xxxxx, avand ca obiect ca obiect vanzarea-cumpararea de produse agricole necesare infiintarii unei culturi de sorg, respectiv samanta sorg Targa si erbicidele Dicopur top si Adengo iar, in urma folosirii acestor produse, cultura de sorg a avut de suferit in sensul ca o parte din  plante nu se dezvxxxxxau normal in comparatie cu produsele de pe terenurile invecinate iar altele nu rasarisera.

Fiind audiat, inculpatul G.I. nu a recunoscut savarsirea infractiunii pentru care a fost trimis in judecata  aratand ca in derularea relatiilor comerciale cu societatea parte civila nu a existat rea-credinta din partea sa. Inculpatul a arata ca, la nivelul anului 2011, pe piata romaneasca nu exista un erbicit preemergent destinat culturii de sorg, astfel ca producatorii de samanta de sorg  tratau samanta cu  Concep III, (un antidot  de tip safener) pentru a putea fi protejate de erbicidele destinate culturilor de porumb. Cunostea ca in Romania exista aceasta practica, respectiv in cazul culturilor de sorg tratate cu Concept III sa fie folosite erbicidele preemergente destinate culturilor de porumb. A mai precizat inculpatul ca XXXXX nu a comercializat catre XXXXX un pachet tehnologic, ci produse distincte, iar inlocuirea erbicitului preemergent initial, Gardoprim, cu produsul Adengo s-a efecuat cu acordul reprezentantului societatii parte civila. Initial cele doua parti stabilisera de comun acord sa foloseasca alte erbicide de asmenea neomologate, respectiv produsele Acetogan si Gardoprim, insa, fiind sfarsit de campanie agricola, aceste produse nu s-au mai gasit in gestiunea XXXXX., iar departamentul de executie a oferit cumparatorului erbicidul preemergent ADENGO, un produs nou pe care inculpatul nu il cunostea. Tot din declaratia inculpatului rezulta ca datele necesare folosirii unui erbicid sunt mentionate in prospectul tehnic atasat recipentului acestuia.

Analizand cauza de fata, instanta apreciaza ca din materialul probator administrat rezulta ca fapta dedusa judecatii excede sferei ilicitului penal, in cauza fiind incidente dispozitiile art. 16 alin. 1 lit. b), teza a I-a din Codul de procedura penala, respectiv fapta  nu este prevazuta de legea penala.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 244 alin. 1 C.pen. constituie infractiunea de inselaciune si se pedepseste cu pedeapsa de la 6 luni la 3 ani, inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust si daca s-a pricinuit o paguba.

Potrivit alineatului 2 al aceluiasi articol inselaciunea savarsita prin folosirea de nume sau calitati mincinoase ori de alte mijloace frauduloasese pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. Daca mijlocul fraudulos constituie prin el insusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.

Elementul material al infractiunii de inselaciune consta in inducerea in eroare printr-o actiune sau omisiune a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, avand ca efect crearea unei reprezentari eronate a realitatii.

Astfel, pentru existenta infractiunii de inselaciune cu prilejul incheierii unui contract este necesar ca persoana acuzata sa exercite o actiune de inducere in eroare a victimei infractiunii sau sa omita sa-i aduca la cunostinta victimei anumite aspecte importante ale incheierii contractului determinand-o pe aceasta sa consimta astfel la incheierea contractului, iar in lipsa acestei erori, partea civila nu ar fi incheiat contractul.

Instanta apreciaza ca dispozitiile art. 244 C.p. reprezinta in cauza de fata dispozitii penale mai favorabile pentru inculpat fata de dispozitiile art. 215 din codul penal anterior  prin raportare la limitele de pedepse prevazute de lege pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.

In cauza de fata, instanta constata ca intre XXXXX in calitate de vanzator, reprezentata de inculpatul G.I., si partea civila, XXXXX reprezentata de  Xxxxx, in calitate de cumparator s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. xxxxx, avand ca obiect ca obiect vanzarea-cumpararea de produse necesare infiintarii unei culturi de sorg, iar in urma folosirii acestor produse, cultura de sorg a avut de suferit in sensul ca o parte din  plante nu se dezvxxxxxau normal in comparatie cu produsele de pe terenurile invecinate iar altele nu rasarisera. Ulterior partea civila, prin reprezentatul Xxxxx a reclamat faptul ca a fost indus in eroare cu privire la proprietatile erbicidului Adengo care este omologat pentru culturile de porumb nu si pentru cele de sorg. In declaratia data in fata organelor de urmarire penala, acelasi reprezentant al partii civile a invocat faptul ca a fost indus in eroare prin modul in care i s-a prezentat oferta de catre inculpat, oferindu-i-se un alt produs decat cel pe care el credea ca il va primi conform contractului ( d.u.p., vol II, fila 186).

Contrar celor sustinute de reprezentantul partii civile si Parchetul de pe langa Tribunalul Xxxxx, instanta constata ca inculpatul nu a oferit spre vanzare societatii parte civila un pachet tehnologic, acest aspect rezultand cu certitudine din contractul de vanzare-cumparare nr. xxxxx si din anexa acestui contract in cadrul careia se precizeaza in mod clar ca XXXXX, in calitate de vanzator, reprezentata de inculpatul G.I., i-a vandut partii civile produsele necesare infiintarii culturii de sorg respectiv: samanta sorg Targa, si erbicidele Dicopur top 20 L si Adengo.

Desi initial cele doua parti stabilisera sa fie folosit un alt erbicit preemergent, respectiv erbicidul Gardoprim (de asemenea neomologat in cazul culturilor de sorg), instanta constata ca astfel cum rezulta din corespondenta electronica dintre inculpat si reprezentantul partii civile, inlocuirea acestui produs cu produsul Adengo s-a efectuat cu acordul celor doua parti, la dosarul de urmarire penala existand desfasuratorul discutiilor dintre cele doua parti avand ca obiect inlocuirea produsului Gardoprim cu produsul Adengo, iar din cuprinsul acestor discutii rezulta ca  reprezentantul partii civile a fost de acord cu inlocuirea produsului mentionat mai sus, aspect care contrazice sustinerea numitului Xxxxx potrivit careia i s-a prezentat un alt produs decat cel pe care el credea ca il va primi conform contractului.

Referitor la proprietatile produsului Adengo, instanta constata ca din ansamblul  probator administrat in cauza rezulta ca acest produs este destinat culturilor de porumb si nu celor de sorg. Aceasta rezulta din declaratiile inculpatului G.I., ale reprezentantului partii civile, Xxxxx, din depozitiile martorilor audiati in cauza precum si din inscrisurile si expertizele agricole efectuate in cauza.

Insa, avand in vedere faptul ca la dosarul instantei (fila 89), in cadrul administrarii probei cu inscrisuri admise de instanta, a fost depus si un inscris care prezinta imaginea de distribuire a acestui erbicid, iar de pe ambalajul acestui produs rezulta  ca produsul este destinat exclusiv culturilor de porumb fiind mentionat in mod expres ,,Erbicid preemergent si postemegent timpuriu pentru combaterea buruienilor dicotiledonate si monocotiledonate anuale din cultura porumbului”, instanta apreciaza ca reprezentantul partii civile nu a fost indus in eroare cu privire la faptul ca erbicidul Adengo este destinat culturilor de porumb si nu celei de sorg.

Din depozitiile martorilor Xxxxxrezulta faptul ca produsele comercializate prezentau pe ambalaj si instructiunile de folosire,  ceea ce denota faptul ca reprezentantul partii civile putea  cunoaste astfel proprietatile si modul in care produsul Adengo poate fi folosit, cu atat mai mult cu cat pentru efectuarea lucrarilor de erbicidare a folosit o firma specializata. 

In aceste conditii,instanta apreciaza ca reprezentantul partii civile, desi in cunostinta de cauza, a acceptat folosirea acestui produs in infiintarea culturii de sorg.

In ceea ce priveste intentia de inducere in eroare a partii civile de catre inculpatul G.I., instanta constata ca, din materialul probator administrat in cauza, nu a rezultat reaua-credinta a acestuia in derularea relatiilor comerciale intre acesta, ca agent de vanzari in cadrul XXXXX., si partea civila XXXXX

Astfel conform declaratiilor inculpatului, la nivelul anului 2011, pe piata romaneasca nu exista un erbicit preemergent destinat culturii de sorg, ceea ce a determinat  producatorii de samanta de sorg sa trateze samanta cu tratamentul Concep III pentru a putea fi protejate de erbicidele destinate culturilor de porumb.

Astfel, cunostea ca in Romania exista aceasta practica, respectiv in cazul culturilor de sorg, tratate cu Concept III, sa fie folosite erbicidele preemergente destinate culturilor de porumb.

Declaratia inculpatului  se coroboreaza cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele74-88, dos. inst.) din care rezulta ca hibrizilor de sorg de la Euralis li se aplica tramentul Concep III, care permite folosirea erbicidelor pentru porumb atat in preemergenta cat si in postemergenta. Aceleasi aspecte rezulta si din brosuri depuse la dosarul cauzei avand denumirea ,, Tehnologia de cultura a sorgului de boabe” in care se precizeaza ca in cazul hibrizilor de sorg, tratati cu un safner, se permite utilizarea erbicidelor precum Dual Gold si Gardoprim Plus Gold 1. De precizat ca, asa cum rezulta din probele administrate in cauza, inculpatul a dorit sa vanda catre partea civila aceste din urma produse insa, fiind sfarsit de campanie agricola, aceste produse nu s-au mai gasit in oferta XXXXX

In aceste conditii, instanta apreciaza ca sub aspectul laturii subiective, in cauza  nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune,  iar din probele administrate nu rezulta ca inculpatul G.I. a actionat cu intentia directa de a prejudicia partea civila in derularea relatiilor comerciale.

In consecinta, apreciind ca fapta imputata inculpatului G.I., excede sferei ilicitului penal, putand face eventual obiectul unei actiuni civile, instanta va dispune in baza art. 396 alin.1 si 5 C.proc. pen. rap. la art. 16 alin. 1) lit. b), teza a I-a, achitarea acestui inculpat petru savarsirea infractiunii de inselaciune .

In ceea ce priveste actiunea civila exercitata in cauza, instanta constata ca persoana vatamata s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 426 193,26 lei reprezentand productia nerealizata.

Avand in vedere aspectele mentionate mai sus, instanta apreciaza ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 25 alin. 5 C.proc. pen., urmand ca actiunea civila sa fie lasata nesolutionata.

Desi, la dosarul cauzei exista Decizia Civila nr. 24/04.02.2016 a Tribunalului xxxx( fila 5, vol IV), prin care aceasta instanta se pronunta in calea de atac a apelului asupra aceluiasi diferent, ceea ce ar impune aplicarea in cauza a dispozitiilor art. 27 alin. 4, teza finala C.proc. Pen. si, in consecinta, ar atrage respingerea actiunii civile ca inadmisibila, instanta, avand in vedere temeiul de drept in baza caruia a dispus achitarea inculpatului, apreciaza ca dispozitia cuprinsa in art. 25 alin. 5 C.proc. pen. reprezinta o dispozitie speciala careia i se va da prioritate in rezolvarea litigiului civil dintre cele doua parti.