Înşelăciune în convenţii. Contract de împrumut în bani având clauză de garantare a restituirii împrumutului, cu un imobil. Înstrăinarea de către inculpatul împrumuturilor a imobilului obiect al garanţiei anterior împlinirii scadenţei.Fapta civilă

Decizie 1464/R din 22.10.2012


Infracţiunea de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. Contract de împrumut în bani având clauză de garantare a restituirii împrumutului, cu un imobil. Înstrăinarea de către inculpatul împrumuturilor a imobilului obiect al garanţiei anterior împlinirii scadenţei. Natura juridică a faptei inculpatului de a lipsi partea civilă de obiectul garanţiei. Faptă de natură civilă. Consecinţe: achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţii, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală [art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. pr. pen.]

Potrivit art. 215 alin. (1) şi (3) Cod penal, pentru a fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii, este necesară constatarea inducerii sau menţinerii în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, persoana înşelată nu ar fi încheiat sau executat contractul. În condiţiile în care partea civilă putea să prevadă posibilitatea înstrăinării a obiectului garanţiei de către inculpat, în absenţa instituirii unei ipoteci asupra imobilului, de natură să împiedice actul de înstrăinare a imobilului obiect al garanţiei convenţionale, instanţa de recurs apreciază că partea civilă a avut reprezentarea riscului înstrăinării imobilului de către inculpat şi, cu toate acestea a acceptat încheierea contractului de împrumut, astfel că nu se poate constata în sarcina inculpatului acţiunea infracţională de inducere în eroare a părţii civile. Fapta inculpatului are natura juridică a faptei civile, iar răspunderea sa poate fi angajată doar în temeiul unei acţiuni civile, impunându-se achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 155 din 18 aprilie 2012 pronunţată în dosar nr. 1807/252/2011, Judecătoria Lugoj în baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen, cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.V., […] la pedeapsa de trei luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul din data de 08.06.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, emis în dosarul nr. 1247/P/2010, înregistrat la Judecătoria Lugoj sub nr. dos. 1807/252 la data de 14.06.2011, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată inculpatul P.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

Analizând materialul probator administrat în cauză în ambele faze ale procesului penal, instanţa de judecată reţine următoarele:

În cursul anului 2009 martorul C.B. a prezentat pe inculpatul P.V. împreună cu soţia sa P.M. părţii vătămate B.D., ocazie cu care a „intermediat” un contract de împrumut între cele două părţi motivat de faptul că învinuiţii au o situaţie materială prosperă, cunoscută în oraş, că deţin multe proprietăţi şi că prezintă încredere din acest punct de vedere.

După această prezentare, rolul martorului a luat sfârşit iar părţile au încheiat la data de 24.03.2009, contractul de împrumut sub semnătură privată pentru suma de 38.000 euro, cu scadentă la data de 23.03.2010.

În cuprinsul contractului de împrumut scris în întregime de către împrumutatul P.V., se oferea drept „garanţie” apartamentul din Lugoj, situat pe […].

Contractul a fost semnat de împrumutaţii P.V., P.M., martorii B.D. şi C.P. şi împrumutătorul B.D.

Din actele depuse la dosar, respectiv contract „de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere” autentificat sub nr. 310/12.03.2010 de BNP […] a rezultat că la data de 12.03.2010 împrumutaţii au înstrăinat către fiica lor P.B.M. imobilul menţionat mai sus, înscris în CF 40[…] Lugoj, dar şi un alt imobil, casă de locuit, situat în Lugoj, […], înscris în CF nr. 401[…] Lugoj.

Din declaraţiile inculpatului şi a soţiei sale, P.M., – audiată ca învinuită în faza de urmărire penală şi ca martoră în instanţă – a rezultat că, aceleiaşi fiice, i-au înstrăinat un autoturism marca „Peugeot”.

Tot din cele relatate de către inculpat şi soţia sa în faza de urmărire penală a rezultat şi faptul că au predat şi cele trei tiruri deţinute la societatea de leasing.

La data scadenţei împrumutului către B.D., împrumutaţii nu mai deţineau în proprietate nici un bun care ar fi putut acoperi valoarea împrumutului respectiv, aspect recunoscut de aceştia în declaraţiile pe care le-au dat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 2663 pronunţată în dos. nr. 1326/252/2010 a Judecătoriei Lugoj s-a admis acţiunea civilă având ca obiect pretenţii formulată de B.D. în contradictoriu cu pârâţii P.V. şi P.M., obligându-i pe aceştia din urmă să-i plătească primului menţionat suma de 38.000 euro reprezentând împrumut nerestituit cu cheltuielile de judecată aferente.

Audiat în cauză, inculpatul P.V. a recunoscut existenţa împrumutului de 38.000 de euro – susţine că în realitate suma împrumutată era 30.000 euro, iar 8.000 euro era dobânda –, însă a pretins că acesta a fost restituit înainte de termenul scadent, însă că partea civilă B.D. nu le-a emis chitanţă liberatorie, după încasarea sumei spunându-le inculpatului şi soţiei sale că merge până acasă ca să le aducă înscrisul original constatator al creanţei, promisiune în care inculpatul şi soţia sa s-au încrezut, întrucât partea civilă B.D. locuieşte la câteva minute de ei. Partea civilă nu le-a mai restituit însă celor doi soţi înscrisul constatator al creanţei.

Această apărare este însă de circumstanţă şi urmează a fi înlăturată, fiind infirmată de declaraţia martorului C.B.E. care arată că a însoţit-o în luna martie sau aprilie 2010 pe partea civilă B.D. la locuinţa inculpatului din com. C. pentru a discuta despre restituirea împrumutului, ocazie cu care inculpatul i-a arătat părţii civile că îi va restitui banii, însă că atunci nu avea de unde, fără a face vreo referire la faptul că a restituit deja banii părţii civile.

Chiar dacă depoziţia martorei P.M., soţia inculpatului, a susţinut declaraţia soţului său, instanţa de judecată urmează a o înlătura, fiind evident că martora este direct interesată în cauză, atât sub aspect material cât şi subiectiv.

Este clară intenţia frauduloasă a inculpatului şi a soţiei sale care, în mod deliberat, şi-au creat o stare de insolvabilitate înainte de termenul scadent pentru restituirea împrumutului, făcând astfel imposibilă recuperarea creanţei de către partea civilă B.D.

Intenţia frauduloasă de a induce în eroare partea civilă în legătură cu executarea convenţiei rezultă fără echivoc şi din modalitatea în care s-a realizat înstrăinarea bunurilor aparţinând familiei P., care au fost transmise fiicei lor, sub rezerva uzufructului, fiind astfel prezumate a fi făcute cu titlu gratuit.

Fapta inculpatului P.V. care a indus-o în eroare pe partea civilă B.D. cu ocazia executării convenţiei de împrumut încheiate între părţi la data de 24.03.2009 a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

Instanţa de judecată, consecventă principiului reparării în natură a prejudiciului, instituit de art. 14 alin. (3) lit. b), art. 170 C. pr. pen., văzând îndeplinirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale şi constatând că prin sentinţa civilă nr. 2663/02.11.2010, pronunţată în dosarul nr. 1326/252/2010 al Judecătoriei Lugoj, irevocabilă şi investită cu formulă executorie, a fost obligat inculpatul şi soţia acestuia P.M. la restituirea împrumutului de 38.000 euro către partea civilă B.D. – astfel că nu se mai impune o nouă obligare a inculpatului la plata acestei sume –, în temeiul art. 346 C. pr. pen. a admis acţiunea civilă formulată în cauză de B.D. şi a dispus anularea contractului intitulat „Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere”, autentificat sub nr. 310/12.03.2010 de BNP […], contract încheiat între P.V. şi P.M., pe de o parte, şi P.B.-M., pe de altă parte.

În sensul celor reţinute de instanţa de judecată, s-a avut în vedere că acest contract este lovit de nulitate absolută datorită cauzei ilicite ce a stat la baza încheierii actului, scopul urmărit prin acesta fiind fraudarea intereselor părţii civile B.D.

Ca o consecinţă a anulării acestui contract, instanţa de judecată a dispus, în temeiul art. 170 C. pen. şi al art. 34 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 115/1938, şi rectificarea cărţilor funciare în care sunt înscrise cele două imobile transmise de inculpat şi soţia sa, părţii vătămate P.B.M., […], în sensul revenirii la situaţia de carte funciară anterioară încheierii contractului amintit.

Împotriva sentinţei Judecătoriei Lugoj au declarat recurs inculpatul P.V. şi partea civilă B.D.

Inculpatul a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate motivând că nu a comis infracţiunea de înşelăciune deoarece a restituit integral suma împrumutată şi chiar dacă nu ar fi aşa în speţă este vorba de o neexecutare a contractului civil.

Partea civilă nu a motivat recursul, iar apărătorul ales a declarat că nu îl mai susţine întrucât critica pe care intenţiona să fie făcută a rămas fără obiect în urma pronunţării Încheierii din camera de Consiliu din data de 22 mai 2012 a instanţei de fond.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum şi sub toate aspectele, conform prevederilor art. 385 ind. 6, alin. (3) C. pr. pen., se constată că recursul inculpatului este fondat, iar a părţii civile nefondat pentru următoarele considerente:

Din actele de la dosar se reţine că inculpatul P.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. Din starea de fapt expusă în rechizitoriu rezultă că în data de 24.03.2009 între inculpatul P.V. şi soţia sa P.M., pe de o parte şi partea civilă B.D. s-a încheiat un contract de împrumut sub semnătură privată în care se consemnează că partea civilă împrumută pe soţii P. cu suma de 38.000 euro, cu scadenţă la data de 23.03.2010. Prin actul încheiat se mai consemnează că împrumutaţii oferă drept garanţie apartamentul situat în Lugoj […].

Ulterior, înainte de data scadentă, împrumutaţii au înstrăinat imobilul oferit ca şi garanţie precum şi alte bunuri astfel că s-au aflat în situaţia de a nu reuşi să restituie suma împrumutată şi nici să aibă alte bunuri pentru a fi în măsură să despăgubească partea vătămată, iar această conduită a inculpatului, de înstrăinare a bunurilor a fost apreciată de către instanţă ca fiind una frauduloasă de inducere în eroare a părţii vătămate.

Curtea analizând întregul material probator administrat în cauză constată că instanţa de fond a apreciat în mod nefondat că inculpatul a indus în eroare partea civilă cu ocazia executării contractului de împrumut.

Pentru a aprecia dacă fapta comisă constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii trebuie să se aibă în vedere în ce măsură acţiunea inculpatului a avut valenţele necesare inducerii în eroare a părţii vătămate, cu ocazia încheierii sau executării contractului de împrumut.

Articolul 215 alin. (3) C. pen. arată că pentru a fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii se cere condiţia ca inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract să fie în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul respectiv.

Această condiţie nu este îndeplinită în speţă întrucât la data încheierii contractului, partea civilă putea să întrevadă posibilitatea înstrăinării de către inculpat a imobilului.

De asemenea, chiar dacă prin actul semnat de părţi se stipulează că suma acordată cu titlu de împrumut este garantată cu un imobil nu se poate afirma că partea civilă a fost în eroare întrucât el avea interes şi posibilitatea legală de a  institui o ipotecă asupra imobilului respectiv ceea ce ar fi făcut imposibilă înstrăinarea imobilului.

Curtea apreciază că faţă de circumstanţele în care a fost încheiat contractul de împrumut, neînţelegerile dintre părţi cu privire la neexecutarea acestuia se poate face doar pe calea unei acţiuni civile, demers care a şi fost urmat de partea vătămată, din datele de la dosar rezultând că aceasta l-a acţionat în judecată pe inculpat, iar acţiunea sa a fost admisă şi obligat inculpatul printr-o sentinţă civilă de către Judecătoria Lugoj la plata sumei de 38.000 de euro.

Faţă de considerentele expuse mai sus, în baza art. 385 ind. 15, pct. 2 lit. d) C. pr. pen., Curtea a admis recursul inculpatului, a casat sentinţa recurată şi rejudecând cauza în baza art. 11, pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. pr. pen. a dispus achitarea inculpatului P.V. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

În baza art. 346 alin. (4) C. pr. pen. Curtea a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei.