Contract împrumut. Clauză penală. Cauză ilicită.

C. civ. (1864) : art. 948 şi art. 968.

Înţelegerea părţilor privind transferul dreptului de proprietate în cazul neachitării împrumutului la scadenţă constituie o clauză penală, întrucât se stabileşte răspunderea intimaţilor în cazul nerestituirii la scadenţă a sumelor împrumutate, această răspundere materializându-se în predarea construcţiei nefinalizate.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea 313/1879, clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi sau de prestaţiuni în natură, este şi va rămâne anulată, încălcarea acestei dispoziţii fiind sancţionată cu nulitatea absolută.

Prin urmare este evident că înţelegerea părţilor cu privire la transferul dreptului de proprietate nu îndeplineşte condiţia cauzei licite, fiind incidente prevederile art. 966 din Codul civil aplicabil.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 500 din 23.10.2014 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 17197/320/2010 s-a respins apelul declarat de reclamantul S. G. S. împotriva Sentinţei civile nr. 6177 din 12.09.2013 pronunţate de Judecătoria  Târgu-Mureş şi s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 1850 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor L. A. şi L. L. C..

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel, în urma analizei contractului de împrumut înregistrat la Cabinetul Individual de avocatură M. M. sub nr.265/17.11.2009 si actului adițional înregistrat sub nr.40/19.05.2010, din punct de vedere al validității sale, potrivit art.948 si art. 968 din Codul civil de la 1864,  a constatat ca acesta conține o clauza penala, respectiv transmiterea proprietăţii imobilului de către împrumutați împrumutătorului, in cazul neachitării sumei la termenul scadent, motiv pentru care nu îndeplineşte condiţiile de convenţie legal făcută in conformitate cu dispoziţiile art.969 Cod civil. Constatând existenţa clauzei penale, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea 313/1879, potrivit cărora „clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi sau de prestaţiuni în natură, este şi va rămâne anulată”, încălcarea acestei dispoziţii fiind sancţionată cu nulitatea absolută.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat  recurs, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului promovat împotriva Sentinţei civile nr. 6177 din 12.09.2013 a Judecătoriei Târgu-Mureş, schimbarea acestei hotărâri şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în contractul de împrumut încheiat la data de 17.11.2009 nu este prevăzută obligaţia pârâţilor de a achita vreo dobândă sau vreo altă clauză care să poată fi interpretată clauză penală. În ceea ce priveşte actul adiţional încheiat la data de 19.05.2010 acesta a fost interpretat în mod nelegal de instanţe ca fiind unul de împrumut şi conţinând o clauză penală. În realitate, obiectul principal al actului adiţional  viza imobilul construcţie şi nu împrumutul vreunei sume de bani. Cu titlu de clauză specială doar s-a menţionat în cuprinsul acestui act un alt termen până la care soţii L.  şi-ar fi putut răscumpăra imobilul la preţul egal cu valoarea împrumutului plus a investiţiilor făcute de recurent, fără însă ca această clauză să dea contractului caracterul unuia de împrumut.

Recurentul  a mai arătat că a edificat imobilul cu bună-credinţă, răsturnând prezumţia instituită de art. 492 din Codul civil.

Acesta a mai subliniat că intenţia părţilor a fost de a vinde, respectiv a cumpăra construcţia aflată în stare incipientă, pe terenul Statului Român, astfel încât în mod nelegal instanţele au aplicat actului adiţional dispoziţiile art. 948, art. 968 şi art. 1066 din Codul civil, respectiv art. 1 alin. 1 din Legea nr. 313/1879, încălcând dispoziţiile art. 977 din Codul civil.

În drept, recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 din Codul de procedură civilă.

Intimaţii L. A. şi L. L. C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului reclamantului şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, arătând că instanţa a interpretat corect actul juridic încheiat între părţi, clauza penală inserată în cuprinsul contractului contravenind dispoziţiilor art. 969 din Codul civil.

În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: tranzacţia încheiată între părţi –proiect, extras de carte funciară nr. 51383 Sâncraiu de Mureş, planşe fotografice  .

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat că recursul promovat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Între părţi s-a încheiat la data de 17.11.2009 un contract de împrumut, prin care reclamantul S. G. S. a împrumutat pârâților L. A.  şi L. L. C.  suma de 35.000 de euro la cursul BNR, având ca data de restituire data de 15.04.2010, fără dobândă.

Ulterior, la data de 19.05.2010, părțile au încheiat un act adițional la contractul de împrumut, prin care s-a majorat cuantumul împrumutului cu suma de 1.500 euro si s-a menționat că pană la data de 15.06.2010 intimaţii trebuie să achite suma de 36.500 euro, în caz contrar reclamantul urmând să preia construcția edificată de intimaţi, în stadiul in care se afla, construcție situată pe terenul identificat în CF nr. 2379/N/Sâncraiul de Mureș, teren primit în folosinţa  de către pârâți, în baza Dispoziţiei nr. 125/2006 a Primăriei Sâncraiul de Mureş.

S-a mai stipulat că recurentul va depune diligenţa necesară pentru definitivarea lucrărilor, pentru  a aduce construcția la nivelul evidențierii în CF (în roșu) pe propria cheltuială financiară si după intabulare, împrumutătorul S. G. - S., devenit proprietar tabular, se obliga sa pună locuința în vânzare pentru recuperarea sumei investite, care se cuantifica la suma de 45.000 euro.

La art.3 din actul adițional s-a menționat ca împrumutații sunt de acord să predea către împrumutători construcția în stadiul în care se afla şi se obliga sa îndeplinească formalitățile legale în fata notarului pentru a transmite  toate drepturile necesare aducerii construcției la stadiul în care se poate evidenția si la intabularea acestuia pe numele împrumutătorului.

Curtea a constatat că instanţa a aplicat în mod corect prevederile art. 948 si art. 968 din Codul civil de la 1864, care era incident în cauză raportat la data încheierii convenţiei, reţinând că înţelegerea părţilor privind transferul dreptului de proprietate în cazul neachitării împrumutului la scadenţă constituie o clauză penală, întrucât se stabileşte răspunderea intimaţilor în cazul nerestituirii la scadenţă a sumelor împrumutate, această răspundere materializându-se în predarea construcţiei nefinalizate ce se află pe terenul din CF nr. 2379/N Sâncraiu de Mureş, precum şi efectuarea actelor de înscriere/evidenţiere în CF pe numele reclamantului.

Nu se poate aprecia că părţile au înţeles să încheie un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la construcţie, o garanţie imobiliară sau o dare în plată, din moment ce clauza cuprinsă în actul adiţional se referă exclusiv la situaţia nerestituirii  împrumutului la scadenţă, fiind nefondate din această perspectivă criticile recurentului referitoare la interpretarea eronată de către instanţă a convenţiei părţilor.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea 313/1879, clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi sau de prestaţiuni în natură, este şi va rămâne anulată, încălcarea acestei dispoziţii fiind sancţionată cu nulitatea absolută.

Prin urmare este evident că înţelegerea părţilor cu privire la transferul dreptului de proprietate nu îndeplineşte condiţia cauzei licite, fiind incidente prevederile art. 966 din Codul civil aplicabil.

Faţă de cele reţinute anterior, este de prisos a mai analiza argumentele recurentului referitoare la calitatea acestuia de constructor de bună-credinţă.

În consecinţă, constatând că nu este incident nici un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 din Codul de procedură civilă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. G. S. împotriva Deciziei civile nr. 500 din 23.10.2014 pronunţate de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 17197/320/2010.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, fiind în culpă procesuală, recurentul urmează a fi obligat la plata către intimaţi a sumei de 1240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţei nr. 55 din 04.06.2014.

Domenii speta

Spete similare