Actiune in constatare

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant SC C.E.I.I. SA şi pe pârât G.H.L.  CU DOMICILIU PROCESUAL ALES, pârât A.G.R. CU DOMICILIU PROCESUAL ALES, intervenient C.E.B. N.V. CU SEDIUL PROC. ALES, intervenient C.E.B. N.V. PRIN S.C. C.E.I.I. S.A., având ca obiect acţiune în constatare LEGEA 77/2016.

În lipsa părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de şedinţă pronunţată la data de 24 mai 2017, când instanţa, din lipsă de timp, a amânat pronunţarea pentru data de 8 iunie 2017 și, apoi, pentru data de 12 iunie 2017.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş, sub nr. ..., la data de 30.05.2016, formulată de contestatoarea S.C. C.E.I.I. S.A., în contradictoriu cu intimaţii G.H.L. şi A. (fosta G.) R., a solicitat admiterea contestaţiei şi constatarea neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării formulate de intimaţi, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, referitor la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate pentru a putea beneficia de procedura dării în plată, faptul că această procedură reglementată de prevederile Legii nr. 77/2016 reprezintă o excepţie de la importante principii de drept, şi chiar o încălcare a unor reguli constituţionale.

Întrucât legiuitorul a stabilit condiţii stricte pentru ca solicitanţii să beneficieze de prevederile legii, proba acestor condiţii le revine solicitanţilor, nefiind suficient să afirme îndeplinirea lor. Proba trebuie făcută cu înscrisuri corespunzătoare, exterioare contractului de credit, cel puţin în ceea ce priveşte dovedirea condiţiilor de la art. 4 lit. a), c) şi d).

Contestatoarea a subliniat că toate aceste dovezi se impuneau a fi ataşate la notificarea prevăzută de art. 5 din lege, astfel încât creditorul să poată decide în sensul prezentării la notar sau al contestării pe calea acţiunii reglementate de art. 7.

Fiind sesizată cu notificarea de la art. 5, nu se poate susţine că banca ar trebui să considere îndeplinite condiţiile fără un minim probatoriu, din moment ce îndeplinirea sau nu a condiţiilor determină conduita viitoare a acesteia.

Orice cerere privind valorificarea unui drept recunoscut de lege trebuie însoţită de dovada îndeplinirii condiţiilor pentru a beneficia de acel drept, neexistând o prezumţie legală sau de altă natură în sensul îndeplinirii lor doar în baza declaraţiei solicitantului.

Aşadar, nici probarea condiţiilor în faţa instanţei de judecată nu ar putea să determine, în mod retroactiv, admisibilitatea notificării.

Cu privire la condiţia de la art. 4 alin. (1) lit. a), s-a arătat că petenţii nu au făcut dovada faptului că au păstrat destinaţia de locuinţă a imobilului prin prezentarea unei dovezi de la DITL din care să reiasă faptul că la adresa imobilului nu se plătesc taxe şi impozite pentru sediul unei societăţi său punct de lucru, împreună cu dovada de la Oficiul Registrului Comerţului a faptului că la adresa imobilului nu figurează niciun sediu al vreunei societăţi. În opinia contestatoarei, această probă trebuia ataşată la notificare.

Cu privire la condiţia de la art. 4 alin. (1) lit. d), s-a arătat că debitorii nu au dovedit îndeplinirea acestei condiţii prin prezentarea unui certificat de cazier judiciar şi a altor documente relevante din care să rezulte că nu au fost condamnaţi pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea Legii nr. 77/2016.

Contestatoarea C.E.I.I. a menționat că nu are calitate de creditor. Pe parcursul derulării contractului, între contestatorea C.E.I.I. şi C.E.B. NV, a intervenit contractul de cesiune prin care drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de credit au fost cesionate către C.E.B. NV.

Aşadar, la comunicarea notificării de către debitori, contestatoarea nu are calitate în înţelesul Legii 77/2016, actualul creditor fiind C.E.B. NV.

Notificarea formulată nu poate fi considerată admisibilă şi nu i se poate da curs întrucât încalcă normele de drept ale Uniunii Europene care au prioritate faţă de dreptul intern:

Contestatoarea, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituţie, a menționat că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de normele naţionale şi impune tuturor organelor statelor membre, inclusiv jurisdicţiilor naţionale sau constituţionale, obligaţia de a lăsa neaplicată orice normă naţională, în cazul unui conflict cu o normă de drept al UE. În acest sens, a citat hotărârea Curții de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza 106/77, Simmenthal.

Contestatoarea a apreciat că efectul procedurilor reglementate de Legea nr. 77/2016 asupra patrimoniului său este similar unui exproprieri întrucât duce la stingerea dreptului de proprietate asupra creanţei rezultate din contractul de credit, fără o justă şi prealabilă despăgubire, fiind astfel încălcat art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

Dispoziţiile Legii nr. 77/2016 prin care se prevede stingerea forţată a creanţei şi trecerea la fel de forţată în proprietatea băncii a unui alt bun, şi anume imobilul adus garanţie - fără a asigura condiţiile pentru respectarea caracterului just al despăgubirii - echivalează cu o încălcare gravă a dreptului de proprietate.

Contestatoarea a mai subliniat şi faptul că stingerea creanţei sale nu se realizează pentru cauză de utilitate publică, aşa cum prevede legislaţia europeană, legea nr. 77/2016 servind exclusiv intereselor unei categorii de persoane delimitată doar prin calitatea de parte în anumite contracte de credit.

Trecând peste lipsa cauzei de utilitate publică, Legea nr. 77/2016 nu are nici măcar o justificare socială, întrucât nu ocroteşte interesele unei categorii sociale cu dificultăţi, singurele criterii de includere între beneficiarii legii fiind legate de calitatea de parte în anumite contracte de credit, fără a exista un criteriu de excludere bazat pe existenţa unui pericol concret care afectează drepturile fundamentale ale debitorului.

Stingerea nejustificată a dreptului de proprietate asupra unei creanţe rezultată dintr-un contract comercial legal încheiat în cadrul activităţii specifice a băncii reprezintă o ingerinţă abruptă şi extrem de gravă, total incompatibilă cu sistemul de drept european şi cu principiile democratice.

În drept, contestatoarea a invocat art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 148 alin. (2) din Constituţie, art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Intimaţii G. H.L. şi A. (fosta G.) R.- B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimaţii au arătat că contestatoarei sunt neîntemeiate şi nemotivate.

Cu privire la susţinerea potrivit căreia intimaţii nu au anexat în probaţiunea notificării, înscrisurile ce urmau a confirma îndeplinirea condiţiilor speciale pentru a se putea prevala de procedura dării în plata, intimaţii au arătat faptul că nu exista nici o prevedere legală care să impună anexarea acestor înscrisuri la notificarea adresată creditorului. Din contră, prin prezenta acestuia în faţa notarului public la datele învederate de către intimaţi, creditoarea putea să ia cunoştinţă despre toate aspectele aferente acestei proceduri, de înscrisurile pe care şi-au fundamentat notificarea, iar ulterior să utilizeze calea procedurala a contestaţiei. Cât timp, creditoarea nu a depus minima diligenţă de profesionist de a se prezenta la notarul public spre a lua cunoștință de toate aspectele relative la procedura darii în plata, este absurdă invocarea de către aceasta a inadmisibilităţii notificării ca urmare a neprobării îndeplinirii condiţiilor. Intimaţii, conform art. 5 alin. 4 din Legea darii în plata, au depus înainte cu 3 zile de prima întrevedere planificată la Biroul Notarului Public A.F., toate înscrisurile impuse de lege, justificatoare ale notificării formulate, precum şi cele solicitate de către notarul public.

Contrar celor reţinute de contestatoare privind încălcarea principiului priorităţii normelor comunitare, respectiv nerespectarea art. 17 din Carta Uniunii Europene, intimaţii au arătat că rolul acestui act normativ a fost de protejare a dreptului de proprietate privată în România şi nu o atingere nepermisă a dreptului de proprietate al creditorului. Astfel cum rezultă şi din expunerea de motive a Legii, prin adoptarea acestei legi s-a dorit o disponibilizare a imobilelor ce garantau creditele acordate de bănci, prin reintroducerea lor în circuitul civil. Aceasta viziune este însăşi transpunerea textului invocat ca fiind încălcat de către creditoare şi vizează protecţia dreptului de proprietate privată.

Cu privire la asimilarea recuperării creanţei doar în limita valorii imobilului adus garanţie şi supus transferului forţat de proprietate, intimaţii au solicitat să se constate că la momentul contractării creditului, contestatoarea şi-a asumat riscul ca în caz de neplată a creditului, să uziteze garanţiile pe care şi le-a constituit şi să treacă la executarea silită a imobilului adus în garantarea creditului.

Prin urmare, intimaţii au apreciat că nu poate fi vorba în nici un caz de o expropriere fără drept, cât timp aceasta a fost voinţa iniţială a băncii, situaţie negociată şi asumată de către un profesionist diligent.

Chiar şi în situaţia în care prin absurd s-ar aduce în discuţie o expropriere pentru cauză de utilitate publică, prin analogie putem considera ca îndeplinită condiţia privind dreapta şi prealabilă despăgubire, cât timp banca a încasat ratele de credit excesiv de oneroase până la momentul notificării acesteia. De asemenea, până la momentul dării în plată, banca a încasat ratele de credit şi comisioanele aferente care în unele cazuri specifice este posibil să şi depăşească valoarea creditului.

Practic, legea nu impune de drept transferul dreptului de proprietate asupra imobilului debitorului ca urmare a notificării formulate de acesta, ci prin dispoziţiile legale contestate de către creditoare se impune efectuarea unor anumite formalităţi pentru că părţile să ajungă la un acord în acest sens.

Prin urmare, nu poate fi vorba în niciun caz de o discriminare a creditorilor prin comparaţie cu debitorii, cât timp nu vorbim de aceeaşi poziţie juridică a acestora. Mai mult decât atât, în jurisprudenţa comunitară, s-a reiterat posibilitatea statelor de a adopta o legislaţie care să conducă la o discriminare pozitivă a unei anumite categorii, în cazul de faţă, debitorii supra îndatoraţi a căror obligaţie de plată de devenit excesiv de oneroasă, în comparaţie cu creditori profesionişti care şi-au luat la momentul acordării creditului, toate garanţiile pentru a-şi acoperi creditul şi care acum nu mai sunt mulţumiţi de garanţiile luate anterior.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocata de către contestatoare, intimaţii au învederat faptul că nu au avut cunoştinţă despre cesiunea contractului de credit asumat de ei, aflând de aceasta cesiune doar odată cu comunicarea contestaţiei. În cazul în care într-adevăr a avut loc o cesiune, intimaţii au solicitat introducerea în cauză şi a societăţii bancare C.E.B. NV.

Având în vedere cele expuse mai sus, intimaţii au solicitat a se constata faptul că Notificarea adresată de aceştia, creditoarei este admisibila, îndeplineşte toate condiţiile impuse de Legea dării în plata şi pe cale de consecinţa respingerea ca neîntemeiata contestaţia formulată de creditoare, cu cheltuieli de judecată.

Contestatoare S.C. C.E.I.I. S.A. a formulat completare a contestației, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate, iar cu prioritate, înainte de discutarea oricărui alt aspect procedural, a solicitat ca instanţa să se pronunţe asupra solicitărilor sale de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, şi de suspendarea a judecăţii prezentei cauze, care fac obiectul documentului anexat la prezenta.

Contestatoare a mai solicitat ca instanţa să analizeze prezenta contestaţie şi din perspectiva art. 11 din Legea 77/2016, raţiunea măsurii instituite de către legiuitor având efect repararea dezechilibrului contractual, iar debitorii nu au făcut dovada acestui dezechilibru constând într-o dificultate financiară extremă care să justifice aplicarea legii.

În opinia contestatoarei, notificarea nu îndeplineşte condiţia legală, nefiind în prezenţa unor riscuri de natură să justifice un asemenea mecanism excepţional şi forţat de dare în plată şi de stingere a datoriei; riscurile astfel identificate, care prin ipoteză sunt ulterioare încheierii contractului, au creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor; acest dezechilibru este atât de grav sau semnificativ, în sensul că obligaţia a devenit atât de oneroasă, încât nu există un alt remediu pentru a restabili echilibrul, singura soluţie fiind darea în plată şi stingerea datoriei.

Dacă debitorul nu este insolvabil sau nu este în pragul insolvabilităţii prin menţinerea contractului, nu există nicio raţiune pentru a impune darea în plată şi a şterge datoria.

Prin urmare, legea nu prevede ca doar în temeiul unei notificări, ca act unilateral al debitorului, instanţa să dispună darea în plată a imobilului, fără să fie condiţionate de lipsa veniturilor şi a bunurilor debitorului, adică de starea lui de insolvabilitate.

Atâta timp cât debitorii nu au dovedit că se confruntă cu „dificultăţi extraordinare în ceea ce priveşte rambursarea creditului", spre exemplu că nu au venituri din muncă sau din activităţi economice, că nu deţin alte bunuri, gradul de îndatorare este foarte ridicat, etc., contestatoarea a apreciat că o asemenea măsură extremă nu este justificată.

Intimaţii G. H.L. şi A. (fosta G.) R.-B. au formulat cerere de intervenţie forţată a terţului C.E.B. N. V. solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenţie forţată în proces a terţului C.E.B. N. V., introducerea în proces a terţului C.E.B. N. V. în calitate de intervenient forţat, pronunţarea unei hotărâri în prezenţa cauză care să-i fie opozabilă terţului C.E.B. N. V.

În motivare, intimaţii au arătat că iniţial Contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. 104923 din data de 24.04.2008, garantat cu ipoteca constituită prin Contract de ipotecă din data de 24.04.2008 autentificat prin încheierea de autentificare nr. 750/24.04.2008 a Biroului Notarului Public D.C. a fost încheiat cu C.E.I. I.F.N. S.A. , însă odată cu contestaţia privind inadmisibilitatea notificării prealabile privind procedura de dare în plata li s-a adus la cunoştinţă faptul că acest contract a fost cedat către C.E.B. N. V.

În drept, intimaţii au invocat art.68 Cod proc. civ..

Contestatoarea SC C.E.I.I. SA a formulat note scrise cu privire la cererea de intervenție formulată prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de intervenţie forţată, în temeiul art. 68 alin. 3 Cod de proc. civ., excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată a terţului C.E.B. NV și excepţia inadmisibilităţii introducerii în cauză a C.E.B. NV.

Cererea contestatoarei de sesizarea a Curții Constituționale a României pentru soluționarea excepției de neconstituționale a fost înregistrată ca dosar asociat .../a1 și prin încheierea din 17/10/2016, instanța a admis cererea și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 3, art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, în raport de art. 15 alin. 2 din Constituţia României, invocată de reclamanta SC C.E.I.I. SA.

Contestatoarea a depus note scrise față de soluția pronunțată de Curtea Constituțională la data de 25/10/2016 și a susținut că prin această soluție a fost delimitată sfera de aplicare a Legii 77/2016, respectiv darea în plată se aplică doar contractelor încheiate după octombrie 2011, adică sunt excluse contractele încheiate sub imperiul vechiului cod civil și doar în situații de impreviziune, adică acolo unde plata ratelor a devenit excesiv de oneroasă, din cauze legate de contract care nu puteau fi anticipate.

Prin urmare, raportat la data încheierii contractului, contestatoarea a susținut că acesta nu intră în sfera de aplicare a Legii 77/2016, dezvoltând pe larg argumentele ce susțin această afirmație.

În subsidiar, contestatoarea a menționat că impreviziunea înainte de intrarea în vigoare a Codului civil 2009, a cunoscut aplicații legislative izolate, iar practica judiciară a recunoscut posibilitatea revizuirii clauzei referitoare la preț doar cu privire la contractele de locațiune încheiat pe o perioadă îndelungată.

Au fost prezentate condițiile pentru aplicarea impreviziunii și s-a arătat că în cauză debitorii au informat banca cu privire la intenția de dare în plată a bunului imobil având în vedere creșterea cursului valutar a CHF-ului. Or, având în vedere notorietatea aspectului privind fluctuația cursului valutar, nu sunt întrunite condițiile impreviziunii.

La termenul din 11/01/2017, instanța a calificat excepția prematurității și excepția inadmisibilității invocate de contestatoare față de cererea de intervenție forțată formulată de intimați ca apărări cu privire la admisibilitatea cererii de chemare în judecată a altei persoane și a respins excepția tardivității formulării cererii de intervenție forțată. De asemenea, instanța a admis în principiu cererea de chemare în judecată a cesionarului creanței derivată din contractul de credit nr. 104923 din 24.04.2008, încheiat între părți. Considerentele ce au stat la baza acestor soluții sunt cuprinse în încheierea de ședință de la acel termen (f. 145-146).

La data de 11/04/2017, intimații au depus note scrise prin care au prezentat argumentele prin care susțin că sunt îndeplinite condițiile impreviziunii și, la data de 29/05/2017, au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea contestației și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În probaţiune au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri în copie: extras CF (f. 13-14, 195-206, 215, 333-334, 351-352, 357, 390-391, 403-44, 409), notificare prealabilă (f. 16), acte de identitate (f. 17, 211, 388), contract de facilitate de credit (f. 18-32), extras ONRC (f. 33-34), contract de cesiune (f. 74-85), contract de furnizare servicii şi act adiţional (f. 115-127), certificate cazier judiciar (f. 139-140), chitanţe (f. 141, 144), factură (f. 142), bonuri fiscale (f. 143), borderou pentru trimiteri corespondenţă (f. 167), adrese (f. 168, 194, 401-402), adeverinţe de venit (f. 170-189, 346-347), detalii conturi (f. 190-193), contract de vânzare cumpărare (f. 212, 353-356, 405-406), Încheierea CF nr.21018 (f. 214), fişă de cont (f. 218-220), raport sintetic de evaluare (f. 221-222), tabel cu valoarea bunului imobil (f. 223), oferte de vânzare de pe internet (f. 224-226), raport de evaluare (f. 227-243, 375-384), adeverinţă de venit (f. 251-254), acte medicale (f. 255-258), cupoane de pensie (f. 259-260), facturi (f. 262-276, 336-344), plan rambursare credit (f. 277-286, 322-331, 392-396), act adiţional (f. 287-317, 385-387), formular sesizare (f. 318-321), certificate de naştere (f. 332), certificat de atestare (f. 335), extras de cont (f. 359-372).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În temeiul contractului de credit nr. 104923 încheiat la data de 24.04.2008 (în continuare „contractul”) de către contestatoarea S.C. C.E.I.I. S.A, în calitate de împrumutător și intimatul G.H.L., în calitate de împrumutat, iar intimata A. (fosta G.) R., în calitate de codebitor. În baza acestui contract, intimații au beneficiat de un împrumut în sumă totală de 82.203 CHF cu obligația de restituire în 360 rate lunare (f. 18-22), pentru achiziționarea apartamentului nr. ... (contract vânzare-cumpărare, f. 353-355).

În considerarea acestei convenţii a fost încheiat şi un contract de ipotecă încheiat între aceleaşi părţi, ce a fost înscris sub C+2 în CF 21024 Tg. Mureș (f. 13), pentru garantarea obligaţiei de rambursare a creditului în suma de 82.203 CHF, a dobânzilor aferente, a comisioanelor și altor sume datorate, prin constituirea unei ipoteci asupra imobilului – apartament ce a fost achiziționat prin credit.

Conform raportului de evaluare din martie 2008, valoarea imobilului adus garanție a fost stabilită la suma de 86530 CHF (f. 227 și urm.).

La data de 31/03/2009, între contestatoare și intervenientă, s-a încheiat contractul de cesiune de creanță, având ca obiect o universalitate de creanțe, printre care și creanța deținută de contestatoare împotriva intimaților (f. 74-84). Totodată, între cedent și cesionar, se încheie contractul de furnizare servicii în legătură cu creanțele ce au făcut obiectul cesiunii (f. 115-f. 127), în baza căruia cedentul urma să acționeze ca agent al cesionarului.

Având în vedere contractul de cesiune și contractul de furnizare servicii încheiat între C.E.B. NV și C.E.I.I. S.A și cererea împrumutatului de reeșalonare nr. 350/16.03.2010, s-a încheiat actul adițional nr. 1 din 24/04/2008 între intimați și contestatoare, aceasta din urmă în calitate de mandatar al C.E.B. NV, prin care s-a convenit asupra unei perioade de 12 luni, începând din 22/03/2010, în care împrumutații nu plăteau dobândă, urmând ca după expirarea perioadei de grație – 21/03/2011, dobândă să fie stabilită conform formulei stabilite prin acest act – Libor 6 luni + marjă 4,7 p.a.. (f. 23-27). De asemenea, s-a convenit ca pentru această perioadă, intimații să nu achite decât comisionul lunar de administrare. Din cuprinsul actului, rezultă că la acea dată intervenise divorțul intimaților. Conform scadențarului eliberat la data 22/03/2010 (f. 303-310), în baza actului adițional, împrumutații la finalul contractului trebuiau să plătească suma totală de 101737,34 CHF, din care la acea dată, mai era de plată suma de 93225,78 CHF, suma de 79796,29 CHF reprezentând împrumutul nerestituit.

Față de încheierea acestui act adițional, instanța nu poate avea în vedere susținerile contestatorilor cu privire la inopozabilitatea cesiunii intervenită între creditorul inițial, C.E.I.I. S.A. și cesionarul C.E.B. NV, chiar dacă nu s-a făcut dovada comunicării notificării cesiunii.

Totodată, la data de 30/10/2015, s-a încheiat un al doilea act adițional (f. 27 verso -30), dat fiind restanțele înregistrate de către intimați și cererea de reeșalonare 1339/28.10.2015, prin care părțile au convenit ca pe perioada 30/10/2015 – 21/08/2016, reducerea marjei la 3,5% p.a., urmând ca la expirarea perioadei – 22/08/2016, să fie percepută dobândă stabilită prin primul act adițional. Pentru această perioadă, s-a convenit și acordarea unei perioade de grație pentru plata principalului și a comisionului de administrare lunar, urmând ca intimații să achite exclusiv dobânda curentă, precum și dobânzile restante, eșalonate în 10 tranșe, principalul restant fiind inclus în principal curent. 

În cuprinsul scadențarului eliberat cu urmare a încheierii acestui act, nu s-a mai precizat care era situația plăților și a restului rămas de plată la acel moment din credit. (f. 277-286).

În timpul acestei perioade de grație, la data de 16/05/2016, intimaţii au notificat contestatoarea aducându-i la cunoştinţă că au decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat în vederea stingerii datoriei izvorând din contract, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016 (f. 15 verso –f. 16).

Contestatoarea nu a depus o situație din care să rezulte care cât s-a restituit din credit și ce mai era de plată la data de 16/05/2016, însă din planul de rambursare întocmit la data de 15/03/2017 (f. 392 – f. 396), rezultă că suma rămasă din valoarea creditului de restituit era de 73.436,35 CHF, soldul creditului la data acordării perioadei de grație. Astfel, cum rezultă din extrasele de cont depuse de contestatoare, până la data notificării, intimații au achitat suma totală de 44.075,03 CHF, din care suma de 6.351,47 CHF anterior cesiunii în contul contestatoarei C.E.I.I. S.A, iar suma de 37723,56 CHF, către cesionar, intervenienta C.E.B. NV.  Prin urmare, pe parcursul derulării contractului, din valoarea creditului, intimații au achitat suma de 8666,65 CHF din valoarea creditului, iar suma de 35.414,38 CHF cu titlu de accesorii (dobândă, comisioane). Raportându-ne la costul total al creditului arătat în planul de rambursare din 22/03/2010, din care rezultă că accesoriile creanței principale, în total au fost stabilite inițial la suma de 19534,34 CHF (101737,34 CHF, costul total al creditului – 82,203 CHF, valoarea creditului), rezultă că intimații au achitat de aproximativ două ori accesoriile inițial stabilite. 

Conform datelor oficiale oferite de Banca Națională a României, publicate pe site-ul http://www.cursbnr.ro/, la data de 24.04.2008, data încheierii contractului, cursul de schimb pentru un franc elvețian (CHF) era de 2.2160 lei.

Din extrasul de cont depus de contestatoare, nu rezultă ca aceasta sau cesionarul să fi efectuat tranzacții de schimb valutar pe parcursul derulării contractului, sumele rambursate fiind evidențiate exclusiv în CHF .

Ca atare, instanța se va raportat la cursul de schimb al BNR, pentru evidențierea plății ratelor (dobândă și credit) în CHF. Astfel, rezultă că la data de 20/05/2008, pentru plata primei rate, intimații au efectuată o plată de 1049,74 lei, reprezentând 470,63 CHF, la un curs de 2,2305 lei/CHF, din care s-a achitat dobânda în cuantum de 326,53 CHF și valoarea de restituit din credit în cuantum de 144,10 CHF.

Din februarie 2009, chiar dacă continuă plățile lunare, intimații încep să înregistreze restanțe.

Începând din mai 2009, intimații încep să plătească și comisioane, iar la data încheierii primului actului adițional 22/03/2010, intimații achitau cu titlu de rată suma de 508,69 CHF, din care suma de 119,69 cu titlu de comision administrare, 238,22 cu titlu de dobândă și suma de 150,78 CHF cu titlu de restituire credit. Raportat la cursul de schimb BNR de la acea dată, intimații au achitat suma de 1448,3930 lei.

După perioada de grație acordată conform primului act adițional, suma de plătită de intimații era de 564,37 CHF, adică 1778,3298 lei, la un curs situat la 3,1510  lei/CHF.  Anterior intervenirii BNE pentru stabilirea parității maxime între francul elvețian si euro la 1,2 pentru cursul EUR/CHF, adică la data de 22/08/2011, pentru rata de 563,65 lei, intimații achitau suma de 2118,8730 lei, la cursul oficial de 3,7592 lei/CHF

După această intervenție din 6/09/2011, cursul oficial la plata următoarei rate scade la  3,5512 lei/CHF, astfel că suma de plată a ratei de 563,51 CHF înseamnă în lei, suma de 2001,1367 lei.

Intimații mențin  plata ratelor constant până la data de  martie 2014, când rata totală plătită 550,45 CHF la data de 20/03/2014, înseamnă 2028,9587 lei, la un curs de 3,6860 lei/CHF. Din această sumă, s-a achitat la acea dată 112,79 CHF reprezentând comision administrare, 275,80 CHF reprezentând dobândă și 161,86 CHF valoarea de restituit din credit.

Intimații nu reușesc să revină la zi cu plățile până la data de 15/01/2015, când BNE a renunțat la pragul de 1,2 pentru EUR/CHF. În data de 15/01/2015, intimații au achitat pentru plata ratei suma totală de 560 CHF, dată la care din curent nu s-a achitat decât suma de 23,15 CHF cu titlu de comision administrare, restul acoperind plăți restante. La acea dată suma achitată de către intimați reprezenta 2424,072 lei, la cursul de schimb BNR de 4,3287 lei/CHF.

Intimații nu mai reușesc să plătească restanțele, de la această dată scăzând simțitor rambursările lunare pe care le fac, pentru ca în perioada august – septembrie să nu mai facă nicio plată. Pentru încheierea celui de al doilea act adițional, au achitat suma de 1000 CHF la data de 30/10/2015, pentru acoperirea comisionului de administrare restant de 764,76 CHF și restul parțial dobândă restantă.

La data notificării, 16/05/2016, cursul oficial de schimb pentru un franc elvețian (CHF) era de 4.0612 lei.

Conform art. 3 din Legea nr. 77/2016, „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.”.

Potrivit art. 4 alin. 1 din acelaşi act normativ, „Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.”

Prin decizia nr. 623/2016, Curtea Constituțională a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 și 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii.

 Conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 77/2016 „În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.”

Astfel, împotriva notificării transmise de către debitori, agentul creditoarei, căruia de astfel i s-a comunicat notificarea, a formulat prezenta contestație solicitând instanței să constate că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a procedurii reglementată de prevederile Legii 77/2016.

Astfel, pentru a verifica dacă poate opera stingerea creanţei izvorând din contract şi a accesoriilor sale, instanța va analiza dacă intimații fac dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016 și, în plus, dacă în cauză sunt împlinite condițiile impreviziunii.

În acest sens, instanța are în vedere paragraful 120, teza a II-a, din decizia Curții Constituționale nr. 623/2016: „Astfel, din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8 ori în cadrul art. 9 din aceeaşi lege.”

Instanţa constată că intimaţii au procedat în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, conform prevederilor art. 5 din actul normativ menţionat. Astfel, aceştia au transmis reprezentantului creditorului, prin intermediul unui avocat o notificare (f. 15 verso-17) prin care au informat contestatoarea că au decis să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul garantat cu ipotecă, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. De asemenea, în notificare este indicat notarul public propus de debitori şi este stabilit un interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la notarul public propus de debitori în vederea încheierii actului translativ de proprietate; iar prima zi de convocare la notarul public a fost stabilită la un termen mai mare de 30 de zile libere.

Apărarea contestatoarei în sensul că notificarea a fost comunicată de către intimaţi greșit acesteia, întrucât nu mai are calitatea de creditor va fi înlăturată.

Este adevărat că nu poate să rețină apărarea intimaților în sensul că nu au cunoscut această cesiune întrucât nu le-a fost comunicată, având în vedere că aceștia au încheiat două acte adiționale la contractul de credit din care rezultă că contestatoarea a semnat aceste acte adiționale, în calitate de mandatar al creditoarei C.E.B. NV, însă în toate raporturile dintre părți legate de derularea contractului, creditoarea a fost reprezentată de către mandatarul său, iar toate cererile formulate de către intimați au fost adresate reprezentantului creditoarei.

Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 stabilesc că notificarea se transmite creditorului, iar din economia dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 rezultă că aceasta priveşte relaţiile dintre împrumutaţi şi creditorii lor de la momentul notificării, respectiv instituţiile de credit ori instituţiile financiare nebancare sau, după caz, cesionarii creanţelor.

Însă instanța apreciază că în cauză, notificarea nu a fost adresată contestatoarei ca fost creditor, ci debitorii au transmis notificarea acesteia întrucât chiar dacă ulterior încheierii contractului de cesiune a creanţei, a reprezentant creditorul în raporturile juridice cu aceștia.  În această situaţie, instanța apreciază că nu i se poate pretinde debitorului să transmită notificarea creditorului actual, fiind corectă transmiterea acestei notificări creditorului iniţial, dar care are calitatea de reprezentant al creditorului actual, ci doar constatarea stingerii datoriilor, fie că se realiza în fața notarului, fie că se realizează în fața instanței, trebuie să fie opozabilă creditorului actual, motiv pentru care s-a și formulat cererea de chemare în judecată a altei persoane de către intimați.

De altfel, din contractul intervenit între cedent și cesionar, legat de prestarea de către cedent, în calitate de agent al cesionarului, a serviciilor de administrare a portofoliul creanțelor cesionate (contractul de furnizare de servicii din 31/03/2009), s-a prevăzut în mod expres că agentul rezolvă „orice problemă referitoare la corespondența reprezentând orice plângeri, solicitări, notificări din partea sau către obligați sau a oricăror autorități, societăți de asigurare, etc. în legătură cu creditele” (art. 2.1.16 din contract, f. 118 verso).

Cât privesc condițiile de fond ce trebuie a fi îndeplinite pentru ca procedura reglementată de Legea nr. 77/2016 să fie aplicabilă în raporturile dintre părţi, conform regulilor generale de procedură ( art. 9 alin. 2 și art. 14 alin.2 Cod procedură civilă), instanța va analiza contestația din perspectiva motivelor care au fost invocate, prin cererea introductivă, precum și prin notele scrise depuse ulterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016, precum și condițiile de principiu ce trebuie îndeplinite pentru ca această procedură să fie aplicabilă, și anume: creditorul are calitatea de instituţie de credit, instituţie financiară nebancară sau cesionar al unei creanţe deţinute asupra unui consumator; emitentul notificării are calitatea de consumator; cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; consumatorul nu a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea Legii nr. 77/2016.

Analizând prima condiţie prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, instanţa reţine că intimaţii au calitatea de consumator conform definiției dată acestei noțiuni prin legi speciale, după cum urmează: potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, prin „consumator” se înţelege „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”; în conformitate cu art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, prin „consumator” se înţelege „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”. De asemenea, contestatoarea o instituţie de credit, iar intervenienta, creditorul actual pe care îl reprezintă contestatoarea, este cesionar.

În cauză este îndeplinită şi a doua condiţie prevăzută de lege, suma împrumutată, 82203 CHF, fiind sub plafonul legal de 250.000 euro echivalent în lei.

Totodată, instanţa constată că suma a fost contractată pentru achiziționarea unui apartament, asupra căruia s-a și constituit  garanţia  ipotecară imobiliară.

Destinaţia de locuinţă  a imobilului ipotecat a  fost contestată. Însă, se constatată că la data notificării, intimatul G.H.L.  avea domiciliul  la adresa imobilul ipotecat, din adresa Municipiului Tg. Mureș nr. 14025/2017 (f. 168) rezultă că acest apartament are destinația de clădire rezidențială și din adresa Asociației de Proprietari nr. … rezultă că toate apartamentele din bloc au destinația de locuință (f. 194). Față de aspectul arătat în cuprinsul acestei adrese că niciunul dintre proprietari nu mai locuiește în imobil, prin notele scrise depuse la data de 11/04/2017, intimații au arătat că, intervenind divorțul părților, intimata A. (fosta G.) R., locuiește cu mama sa, care are nevoie de îngrijire, iar intimatul G.H.L.  s-a recăsătorit, fiind depusă și dovada că în anul 2014 i s-a născut și un copil (f. 352). Intimații au probat că ei suportă cheltuielile de întreținere pentru acest apartament. Ca atare, îndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 77/2016,  rezultă  din chiar  conţinutul contractului. De asemenea, față de extrasul CF depus la dosar, rezultă că intimații sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat. (f. 403-404)

Nu în ultimul rând, intimații nu au antecedente penale, astfel cum rezultă din certificatele de cazier judiciar (f. 139-140).

Instanţa nu reţine susţinerea băncii că notificarea nu ar fi fost însoţită de acte din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, deoarece îndeplinirea condiţiilor prevăzute la lit. a), b), c) rezultă chiar din contractul de credit, iar pentru cea prevăzută la lit. d), debitorii au depus certificate de cazier judiciar.

Totodată, dovezile îndeplinirii acestor condiţii nu trebuiau ataşate notificării prevăzute de art. 5 alin. (1) din lege, expediată de către intimați pentru declanşarea procedurii. Conform acestui text de lege, notificarea expediată de către debitor trebuie să cuprindă detalierea condiţiilor de admisibilitate a cererii, prevăzute de art. 4 din lege, fără să trebuiască a fi însoţită şi de înscrisuri doveditoare în acest sens. În ipoteza contestării respectivelor condiţii de către creditor, acestea sunt verificate de către instanţa de judecată, în procedura contestaţiei reglementate de art. 7 din lege, verificare care a avut loc în prezenta cauză.

În consecință, în raport de cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, notificarea privind darea în plata formulată de către debitori este admisibilă.

În finalul cererii sale, contestatoarea a invocat art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care protejează dreptul de proprietate, stipulând că orice persoană are dreptul de a deţine în proprietate, de a folosi, de a dispune şi de a lăsa moştenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege şi în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosinţa bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.

Instanţa nu poate reţine încălcarea acestor prevederi, deoarece legiuitorul a adoptat Legea 77/2016, intervenind în raporturile dintre consumatori și instituțiile de credit, în considerarea împrejurărilor speciale în care se află foarte multe persoane ce au luat credite și numai pot face față plății ratelor. Statul are o marjă de apreciere cu privire la măsurile care se impun în astfel de situaţii, iar legislaţia europeană nu se opune ca un stat să legifereze şi să adopte măsuri care să protejeze anumite persoane aflate în situaţii speciale.

Or, art. 52 alin. (1) din Cartă prevede că orice restrângere a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzut de lege şi să respecte substanţa acestor drepturi şi libertăţi. Prin respectarea principiului proporţionalităţii, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare şi numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscut de Uniune sau necesităţii protejării drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.

Și în prezenta cauză, restrângerea este prevăzută de lege, respectiv de dispoziţiile Legii nr. 77/2016, şi este necesară pentru realizarea unui obiectiv de interes general recunoscut de Uniune, fiind adoptată pentru necesitatea protejării consumatorilor – debitori ai unor contracte de credit – în ipoteza intervenirii unui dezechilibru contractual. Restrângerea respectă substanţa dreptului de proprietate, câtă vreme creditoarea nu este privată în totalitate de dreptul său de creanţă, ci acesta va fi stins prin primirea în plată a unui bun, acceptat ca garanţie a creanţei chiar de către creditoare. Prin urmare, instanţa reţine că în cauză nu se aduce o atingere a dreptului de proprietate al creditoarei, incompatibilă cu dispoziţiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Prin notele scrise depuse la data de 28/11/2016, contestatoarea a subliniat inaplicabilitatea Legii nr. 77/2016, invocând că în acest sens că din decizia Curții Constituționale din 25/10/2016, rezultă că aceasta se aplică contractelor încheiate după octombrie 2011.

Instanţa constată că în speţă se aplică Legea nr. 77/2016, chiar dacă contractul este încheiat sub imperiul vechiului cod civil. În acest sens, din Decizia nr. 623 din 25.10.2016 pronunţată de Curtea Constituţională a României, se arată Legea nr. 77/2016 nu retroactivează, în măsura în care instanța de judecată se îngrijește ca ceea ce aplică din Legea nr. 77/2016 să fie în deplină concordanță cu teoria impreviziunii, astfel cum era aceasta recunoscută în sistemul Codului civil din 1864. (par. 115)

Totodată, față de interpretarea Curții Constituționale, instanţa reține că, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia.

Cât privește condițiile impreviziunii, instanța urmează să verifice dacă pe parcursul derulării contractului de credit a intervenit un eveniment excepțional și exterior voinței părților ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului și care face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului.

Instanța apreciază că valorizarea francului elvețian în fața leului constituie un astfel de eveniment, dat fiind că aceasta s-a produs neașteptat de rapid, fapt ce a determinat chiar intervenția autorității monetare din Elveţia, care în 6/09/2011 a introdus un prag pentru a menține supraevaluarea francului elveţian faţă de euro, decizie luată pentru protejarea economiei elvețiene. La data de 15 ianuarie 2015, când Banca Naţională a Elveţiei (BNE) a renunţat la pragul de 1,2 CHF pentru un EUR, s-a produs o aprecierea imediată şi semnificativă a francului elveţian faţă de euro şi alte valute, fapt ce a avut ca și consecință deprecierea leului faţă de CHF.

Din analiza creditelor în franci elvețieni publicată  pe site-ul BNR (http://www.bnr.ro), rezultă că într-adevăr acest tip de credit ridică probleme debitorilor, în funcție de veniturile acestora ajungându-se ca cei cu venituri mici să ajungă în imposibilitate de plată.

Conform acestei analize, debitorii cu venituri nete lunare sub 2500 lei, sunt supraîndatoraţi ca urmare atât a deteriorării veniturilor în timpul crizei, precum şi a aprecierii CHF. Din această cauză, se apreciază că nu este justificat a se oferi soluţii similare atât pentru debitorii care au veniturile mai reduse de 700 lei (şi un grad mediu de îndatorare de 184 la sută), cât şi pentru debitorii care au venituri mai ridicate decât 7000 lei (şi un grad mediu de îndatorare de 26 la sută).

Însă, semnificativ pentru această speță, este că din această analiză efectuată la nivelul anului 2015 rezultă că aprecierea francului elvețian reprezintă o problemă pentru posibilitatea de rambursare a debitorilor care au contract credite în franci elvețieni, că la nivelul altor țări UE au fost adoptate măsuri în raport de particularitățile creditelor acordate în această monedă în fiecare stat și că este necesar ca și pentru România să fie identificate soluții adecvate și sunt identificate o serie de măsuri, în principal insistându-se pe măsuri individualizate, negociate între părţi: menţinerea ratele lunare în lei aferente creditelor în CHF la un nivel apropiat celui din luna decembrie 2014; conversia creditelor din CHF în lei la cursul zilei şi/sau acordarea de către creditori a unui discount privind cuantumul serviciului datoriei; reducerea temporară a ratei dobânzii la creditele în CHF pentru a compensa efectul aprecierii CHF.

În acest context, contestatoarea nu a prezentat reclamanților o soluție, deși era evident față de cele două cereri de reeșalonare că intimații se află în dificultate cât privește plata ratelor.

Instanţa reţine debitorii au încercat găsirea altor soluţii pentru plata creditului, sens în care l-a solicitarea acestora au fost încheiate deja 2 acte adiţionale pentru reeşalonarea datoriilor, ceea ce nu a fost suficient din punctul lor de vedere, singura soluţie de echilibrare a prestaţiilor, față de situația lor, fiind cea a dării în plată a imobilului ipotecat, conform Legii nr. 77/2016.

Instanța, față de cele mai sus-menționate, reține că este evident că aprecierea francului elvețian și a consecințelor pe care le-a avut asupra creditelor acordate consumatorilor în franci elveţieni, prezintă caracterul unui eveniment excepțional, fapt ce a determinat chiar autoritățile să intervină, prin diverse măsuri.

Astfel, în România, chiar adoptarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite constituie o astfel de măsură la care s-a recurs pentru a rezolva dificultăţile privind rambursarea creditelor contractate de la bănci de către populaţie pentru creditele imobiliare sau garantate cu ipotecă imobiliară.

Astfel, deși riscul creșterii sau descreșterii cursului de schimb valutar este inerent oricărui contract încheiat în valută, nu se poate nega că stabilitatea unei monede este un element care nu ține de voința părților, ci depinde de alte elemente extrinseci, de exemplu: politica economică a unui stat, evoluția relațiilor comerciale internaționale, fenomene de criză economică și politică internațională, etc.

Or, chiar din motivarea Curții Constituționale privind necesitatea de a lua în calcul teoria impreviziunii, rezultă că prin chiar adoptarea legii, de fapt, legiuitorul, a luat o măsură specială menită să reechilibreze contractele afectate de criza provocată de valorizarea acută şi imprevizibilă la momentul încheierii contractului, a monedei de calcul (fie că ea a fost moneda creditului, fie că a fost moneda de referinţă a acestuia) faţă de moneda naţională şi, anume darea în plată.

Astfel, Curtea a reținut, printre altele, că, deși Legea nr.77/2016 nu se referă în terminis la impreviziune, intenția legiuitorului de a face aplicarea instituției impreviziunii reiese din art. 11 teza întâi care face referire la echilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din Expunerea de motive a legii, care folosește expresia „criză a contractului”.

Ca atare, având în vedere că s-a înregistrat o dublarea a cursului de schimb CHF/leu (intimații de la suma de aproximativ 1000 lei au ajuns să plătească aproape 2500 lei cu titlu de rată lunară), amploarea pe care a avut-o această creștere, atât în planul relațiilor economice internaționale ce a determinat impunerea unui prag de către BNE, cât și în ceea ce privește situația consumatorilor, ce au determinat autoritățile din diferite state UE să adopte măsuri pentru atenuarea acestui impact, chiar înainte la renunțarea plafonului de către BNE, este evident că această apreciere depășește ipoteza riscului inerent și asumat, fiind evident că nu a fost prevăzută amploarea și efectele sale, nici chiar de către profesioniști, nu numai de către consumatori.

În esenţă, survenirea unei valorizări acute a CHF în anul 2011 faţă de RON şi faţă de valutele de referinţă, urmată în anul 2015 de o a doua creștere semnificativă, are semnificaţia unui eveniment imprevizibil. Evident, dezechilibrarea contractuală s-a produs în toate contractele de credit care au fost acordate în această valută şi nicio parte nu putea realmente să prevadă acest eveniment.

În situația din speță, instanța va avea în vedere ca acesta a fost încheiat la data de 24.04.2008, când pentru moneda în care s-a acordat împrumut, paritatea oficială față de leu era 2,2305 lei/CHF. Ulterior acestei date, această paritate s-a modificat substanțial, astfel cum s-a arătat mai sus, ajungând în luna ianuarie 2015 la un nivel de 1CHF echivalent a 4,3287 lei, modificare care a determinat o împovărare doar pentru împrumutați.

Un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat (criteriu ce trebuie aplicat în privința intimaților), putea să se aștepte la o variație de curs asemănătoare celor din anii anteriori încheierii contractului de credit, însă nu se poate pretinde în mod rezonabil că un astfel de consumator să fi anticipat dublarea cursului de schimb în mai puțin de șapte ani.

În acest caz, instanţa poate interveni în vederea aplicării remediilor impreviziunii şi să urmărească o revizuire a contractului sau să aplice remediu legal al dării în plată.

Pentru rearanjarea prestațiilor în condițiile noi realității economice, instanța apreciază că singurul remediu posibil ar fi renegocierea. Or, în cauză, niciuna dintre părți nu a și-a manifestat voința reală de a negocia această rearanjare a prestațiilor. Contestatoarea prin susținerile făcute în prezenta cauză nu lasă se înțeleagă că ar fi dispusă să facă concesii, neînțelegând ca la primirea notificării de dare în plată sau ulterior pe parcursul soluționării acestei cauze, să găsească împreună cu intimații o soluție de reechilibrare a prestațiilor. De altfel, deși a încheiat acte de reeșalonare a datoriei, prin aceasta a impus costuri suplimentare (comision administrare, prime asigurare), astfel că nu a încercat în mod real o reechilibrare a prestațiilor, ci chiar a îngreunat situația debitorilor. Intimații prin susținerile făcute prin notele scrise depuse la 11/04/2017 arată că singura soluţie echitabilă este cea stabilită prin lege, întrucât ratele creditului la acest moment sunt excesive și împovărătoare, iar valoarea imobilului poate asigura îndestularea creanței creditoarei, aceasta încasând până în prezent ratele creditului și comisioanele aferente, astfel că doar în această variantă s-ar realiza partajarea riscului între ambele părți ale contractului.

Prin urmare, față de această situație, când din poziția exprimată de părți, instanța deduce că pentru niciuna dintre părți, contractul numai prezintă utilitate, în afara condițiile impuse de acestea, constată că se impune încetarea contractului, aplicarea impreviziunii în acest caz, făcându-se conform Legii 77/2016, prin predarea imobilului creditoarei și ștergerea datoriilor intimaților.

În acest mod, instanța apreciază că principiul echității este respectat, întrucât creditoarea dobândește un bun imobil, a cărei valoare a fost apreciată chiar de către contestatoare la 86530 CHF la data încheierii contractului, iar pentru faptul că împrumutații au folosit suma de 82.203 CHF pentru cumpărarea imobilului pe care îl cedează în favoarea creditoarei după 9 ani de la cumpărare, aceștia au plătit pentru aceiași perioadă, suma de 44.075,03 CHF, din care cu titlu de beneficiu  s-a achitat contestatoarei 35.414,38 CHF, deci aproape dublu decât beneficiu scontat de bancă la momentul încheierii primului act adițional (19534,34 CHF) pentru întreaga perioadă de derulare a contractului. 

În concluzie, având în vedere că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, cât și îndeplinirea condițiilor impreviziunii, precum și că niciuna dintre părți nu manifestă un interes real pentru adaptarea contractului, instanţa va respinge contestaţia formulată de contestatoarea C.E.I.I. S.A. în contradictoriu cu intimații G. H.L. și A. (fosta G.) R.-B., precum și cu intervenienta C.E.B. N. V., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARĂŞTE

Respinge contestația formulată de contestatoarea S.C. C.E.I.I. S.A., cu sediul în …, cu număr de ordine în Registrul Comerţului …, având CUI …. și sediul procesual ales la sediul profesional al reprezentantului său convențional, în contradictoriu cu intimații G. H.L., cu domiciliul în …, având CNP  și A. (fosta G.) R.- B. cu domiciliul în…, având CNP …, având domiciliul ales la…, precum și cu intervenienta . C.E.B. N. V., reprezentantă prin S.C. C.E.I.I. S.A., cu sediul în ….

Obligă contestatoarea la plata sumei de 1000 lei către intimați, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Tg. Mureș.

Pronunțată potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 12.06.2017.

Domenii speta

Spete similare