Pretentii

Hotărâre 3254 din 30.06.2017


Se află pe rolul instanţei judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta  N.I.  în contradictoriu cu pârâții C.B.S.A. prin Sucursala T.M. și STATUL ROMÂN prin M.F.P. având ca obiect pretenții.

Fără citarea părţilor.

Mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 21.06.2017, când instanţa având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de azi, 30.06.2017, încheierea menţionată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.10.2016, sub nr. de dosar ..., reclamanta N.I., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.B.S.A. - Sucursala T.M. şi Statul Român prin M.F.P. obligarea acestora, în solidar, la restituirea sumei de 2712,59 lei, ce reprezintă suma indexată cu nivelul indicilor preţurilor de consum a sumei de 5.000 lei depusă de către aceasta la C. la data de 30.11.1980, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de 30.11.1981 s-a constituit, pe numele său, un depozit la C., în cuantum de 5.000 lei, cu titlu de depozit cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, astfel cum rezultă din Libretul de economii nr.750 155 598 eliberată de C. -Agenţia E..

Potrivit prevederilor art. 1604 Cod civil din 1864, aplicabile, conform art. 3 din Legea nr.71/2011, depozitarul trebuie să înapoieze tot acel lucru ce a primit, iar potrivit art. 1616 Codul civil din 1864, depozitarul trebuie să restituie deponentului îndată ce s-a reclamant, chiar atunci când s-ar stipula prin contract un anumit termen pentru restituirea lui.

Reclamanta a precizat că prin Legea nr. 66/1996, C., persoană juridică română de drept privat, s-a reorganizat în societate bancară pe acţiuni, cu acţionar unic Statul Român, astfel că, potrivit art. 4 din acest act normativ, sumele depuse de persoanele fizice la C. pe instrumente de economisire, precum şi dobânzile şi câştigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat, care se restituie la cererea titularilor sau a reprezentanţilor legali ai acestora, drepturile de creanţă asupra sumelor depuse, dobânzilor şi câştigurilor fiind imprescriptibile.

Aceasta a menționat că prin O.U.G nr. 156/2007, la art. 1 s-a stabilit de către legiuitor că persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la C. C. - S.A., precum şi cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile  B.R.D. - S.A., în vederea achiziţionării de autoturisme, au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale C. - S.A., respectiv ale  - B.R.D. - S.A., îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial, art. 3 alin. 1 stabilind faptul că sumele reprezentând despăgubirea prevăzută la alin. 2 se asigură de către Ministerul Economiei şi Finanţelor.

De asemenea, aceasta a invocat dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituţia României, învederând că violarea principiului egalităţii apare atunci când se aplică un tratament juridic diferenţiat unor situaţii de fapt asemănătoare, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie vădită între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite, făcând referire și la prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanta a subliniat că, din moment ce alţi deponenţi au beneficiat de despăgubiri, în cazul de faţă nu s-a identificat niciun motiv de natură a justifica o astfel de discriminare, menționând că prin Hotărârea pronunţată privind cererea nr. 34746-97 formulată de Asociaţia pentru Protecţia Cumpărătorilor de Autoturisme, Liga pentru Protecţia Cumpărătorilor de Autoturisme şi alţii vs. România, Curtea Europeană a statuat că se impune restituirea sumelor constituite de reclamanţi în depozite C. cu câştiguri în autoturisme, în caz contrar aducându-se atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 Protocolul nr. 1 anexă la C.E.D.O., potrivit căruia privarea de un bun proprietate personală se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii.

Aceasta a învederat că judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acestei Convenţii, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte intervenţia legiuitorului pentru abrogarea sau modificarea ei, astfel că instanţa poate constata că OUG nr. 156/2007 instituie o discriminare, încalcă şi contravine practicii C.E.D.O. în situaţii juridice similare.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 194 şi urm. Cod procedură civilă, precum şi prevederile legale enumerate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În temeiul art. 411 alin. l pct.2 teza a 2-a raportat la prevederile art. 223 alin.3 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei şi în eventuala ei lipsă.

La data de 03.11.2016 pârâta C.B.S.A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică şi nelegală.

Pârâta a arătat că înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul, motiv pentru care nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât conţin informaţii contrare celor susţinute prin acţiunea formulată.

Aceasta a precizat că în urma verificărilor efectuate, a rezultat că libretul de economii invocat de către reclamantă nu există, apreciind că se impune a fi respinsă cererea formulată de către aceasta ca inadmisibilă.

De asemenea, pârâta a solicitat să se verifice dacă reclamanta a timbrat cererea de chemare în judecată, în caz contrar, solicitând anularea acţiunii ca netimbrată.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că depunerea şi păstrarea disponibilităţilor băneşti la Bancă este o decizie personală şi voluntară a fiecărui deponent, în funcţie de interesele sale, iar faptul că la acest moment, sumele depuse pe libretele de economii nu mai reflectă valoarea lor iniţială, nu poate fi imputat Băncii.

Aceasta a susținut că sumele depuse pe libretele de economii sau în alte conturi au fost în permanenţă la dispoziţia titularilor care puteau să le retragă oricând şi să le dea destinaţia dorită, în cazul în care avantajele oferite de produsul respectiv nu mai corespundeau dorinţelor acestora sau când au constatat deteriorarea puterii de cumpărare a banilor.

Totodată, pârâta a învederat că libretul de economii cu dobândă la termen este asimilat contractului de depozit care este definit ca fiind convenţia încheiată de bancă cu clientul acesteia pentru predarea unei sume spre fructificare, banca având dreptul de a dispune de aceste fonduri în propriul interes, dar şi obligaţia de a le restitui la cererea titularului de cont, în orice moment sau la termenul convenit, dar și că depozitul reclamantei s-a lichidat ca urmare a denominării şi a aplicării comisioanelor practicate de bancă.

În urma aplicării prevederilor Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, începând cu 1 iulie 2005, sumele depuse în conturi la bănci au fost supuse prevederilor acestei legi, respectiv au fost convertite în noua unitate monetară, iar suma exprimată în moneda veche a fost înlocuită cu suma exprimată în monedă nouă, prin împărţire la 10.000, respectiv suma de 5.000 ROL a devenit 0,5 RON.

Potrivit prevederilor Circularei C. nr. 48/5.03.2004, aprobată în şedinţa Consiliului de Administraţie al C. S.A. din data de 28.02.2004, în cazul produselor bancare a căror valoare nominală este mai mică de 10 RON şi pe care nu au fost efectuate operaţiuni de depunere/restituire timp de un an, valoarea soldului existent pe acestea se virează într-un cont colector.

Aceasta a menționat că din aceste conturi sunt permise numai operaţiuni de lichidare a produselor bancare inactive, la solicitarea titularului, cu plata soldului şi a dobânzilor cuvenite până la data lichidării, inclusiv, și că în aceste condiţii s-a lichidat şi depozitul reclamantei, în urma denominării şi fiind aplicat comisionul indicat.

Totodată, aceasta a învederat că în speţă, se impune a face diferenţierea între cei care au depus la C. pe libretele de economii cu dobândă şi câştiguri, diferite sume de bani (cazul nostru) şi cei care au făcut acest lucru în vederea achiziţionării de autoturisme D., cele două instrumente de economisire având caracteristici diferite: în primul caz, cei care au adoptat această formă de economisire (cazul în speţa - a depozitelor de economisire cu dobândă), urmau să beneficieze doar de o dobândă fixa, acordată pentru perioada de timp pentru care a fost constituit acel depozit, pe când în cel de-al doilea caz, depozitul era constituit în vederea obţinerii unui autoturism D., la finalul perioadei contractuale (fiind despăgubiţi prin efectul OUG nr. 156/2007), astfel că cele două premise nu sunt asemănătoare.

Pârâta a arătat că măsurile reparatorii edictate în favoarea unei categorii speciale nu pot fi extinse, prin analogie, față de toţi cei care au constituit depozite la C..

Pârâta a precizat că sumele de bani au fost la dispoziţia titularului libretului, acesta având posibilitatea de a le retrage, oricând, împreuna cu dobânda aferentă, însă nu şi-a exercitat acest drept.

Nu în ultimul rând, pârâta a precizat că nu poate fi sancţionată pentru dezinteresul manifestat de titular faţă de sumele aflate pe librete, având în vedere faptul că pe aceste instrumente nu a mai fost efectuată vreo operaţiune o perioadă foarte îndelungată de timp, motiv pentru care au şi fost încadrate în categoria conturilor inactive.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă, precum şi dispoziţiile precizate în cuprinsul întâmpinării.

De asemenea, pârâta a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, conform prevederilor art. 223 alin. 3 şi art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.

La data de 23.11.2016 pârâtul Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare prin care pe cale de excepţie, a solicitat să se constate lipsa calităţii sale procesuale pasive şi prin urmare, scoaterea acestuia din cauză, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, precum şi a cheltuielilor de judecată solicitate.

În baza dispoziţiilor art. 72-74 Cod procedură civilă coroborate cu dispoziţiile art. 4 din O.U.G. 156/2007 cu modificările şi completările ulterioare, pârâta a solicitat și admiterea cererii de chemare în garanţie a pârâtei B..

În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâtul a arătat că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, calitatea procesuală pasivă fiind o condiţie a dreptului la acţiune a cărui justificare în persoana pârâtului se verifică pe tot parcursul procesului, lipsa sa reprezentând o excepţie absolută de fond şi peremptorie, care poate fi invocată şi din oficiu de instanţă și presupunând existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic.

Mai mult, aşa cum s-a arătat potrivit H.G. nr. 34/2009-art. 3 alin. 1 pct. 81 în realizarea funcţiilor sale M.F.P. reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ. De altfel, în orice acţiune în justiţie, instanţa de judecată trebuie să verifice calitatea părţilor.

De asemenea, M.F.P., în conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, poate reprezenta Statul Român în litigiile în care acesta este parte, sub condiţia ca, prin legi speciale reprezentarea Statului Român să nu fie atribuită altor organe, or, în raporturile juridice de vânzare-cumpărare de autoturisme statul nu participă nemijlocit, motiv pentru care, M.F.P. nu are calitate procesuală.

În aceeaşi ordine de idei, pârâtul a învederat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 156/2007 cu modificările şi completările ulterioare, Ministerului Finanţelor Publice îi revine responsabilitatea asigurării resurselor financiare prin emisiunea şi răscumpărarea titlurilor de stat, iar întreaga responsabilitate pentru realitatea şi corectitudinea sumelor reprezentând valoarea despăgubirilor, precum şi pentru ducerea la îndeplinire a acţiunii de despăgubire efectivă a persoanelor fizice beneficiare ale acestora, revine mutatis mutandis B., motiv pentru care a apreciat oportună chemarea în garanţie a B. în opinia acesteia fiind îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 72-74 Cod procedură civilă.

În argumentarea celor anterior menţionate, precum şi cu referire la caracterul neîntemeiat al cererii reclamantei, pârâta a învederat faptul că H.C.M. nr. 1187/1962 a reglementat ca unică modalitate de cumpărare a unui autoturism depunerea la C. a sumei echivalente preţului de vânzare - cumpărare a unui astfel de bun, iar în aplicare, C. a emis Instrucţiunile nr. 16/1971 privind tehnica operaţiunilor în legătură cu înscrierea depunerilor C. pentru cumpărarea de autoturisme şi normele metodologice nr. 10.558/1973 privind decontarea dintre filialele C. şi I.D.M.S a contravalorii autoturismelor livrate cumpărătorilor, aplicabilitatea acestor norme încetând la data de 11.06.1985, când au intrat în vigoare Normele metodologice nr. 16/1984, emise de C., cu privire la tehnica operaţiunilor în legătură cu înscrierea depunătorilor pentru cumpărarea de autoturisme.

Astfel, autoturismele se vindeau solicitanţilor care depuneau la C. o sumă egală cu preţul autoturismului, preţ de vânzare cu amănuntul sau cu avansul minim necesar în cazul cumpărării în rate, depunerile fiind constituite în conturile personale ale depunătorilor, cu plata dobânzilor aferente pe perioada consemnării lor, sumele aflându-se la dispoziţia depunătorilor şi putându-le retrage oricând.

Consemnarea sumei la C. pentru achiziţionarea unui autoturism nu poate fi calificată ca promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, întrucât o astfel de promisiune reprezintă un contract, care nu poate fi revocat decât prin consimţământul părţilor, conform art. 1270 alin 2 Cod civil. Ori, în situaţia dată, suma putea fi retrasă oricând prin voinţa unilaterală a deponentului, fiind vorba de un contract de depozit neregulat intervenit între deponent şi C., acest depozit reprezentând o garanţie în vederea stabilirii rangului preferenţial în vederea încheierii, la o dată ulterioară, a contractului de vânzare cumpărare a autoturismului D..

Acesta a susținut că libretelor de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) nu le sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 156/2007 invocând dispozițiile art.  1 din O.U.G. nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la C. C. S.A., în vederea achiziţionării de autoturisme, reliefând că prin modificările aduse O.U.G. nr. 156/2007 prin Legea nr. 9/2014, respectiv prin Legea nr. 19/2016, nu au fost vizate persoanele care sunt posesoarele unor librete cu dobândă şi câştiguri în autoturisme.

În drept, pârâtul a invocat textele de lege la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

În conformitate cu prevederile art. 223 din Codul de procedură civilă, pârâtul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

La data de 30.12.2016 reclamanta a formulat note de ședință prin intermediul cărora a precizat că pârâtul Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă și a reiterat aspectele precizate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 01.03.2017 instanța a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de către pârâta C.B.S.A.

La data de 14.03.2017 reclamanta a precizat că cererea sa se întemeiază pe libretul de economii nr. 750 155 596, depus la dosar în original.

Prin încheierea de ședință din data de 12.04.2017 instanța a calificat excepţia inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de către pârâta C.B.SA ca fiind o apărare de fond și a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de M.F.P..

Prin încheierea de ședință din data de 10.05.2017 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român prin M.F.P.  în contradictoriu cu B.

Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat proba cu următoarele înscrisuri de depuse la dosar în copie certificată ca fiind conformă cu originalul: libret de economii 750 155 596 (f. 3-4; 54-57), adresă Institutul Național de Statistică-Direcția Județeană de Statistică Mureș nr. 3714/2016 (f. 5), răspuns adresă C.B.–Sucursala TG.Mureș (f. 6-7), răspuns adresă M.F.P. (f. 8).

Analizând întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:

Potrivit libretului de economii nr. 750 155 596 depus în copie certificată ca fiind conformă cu originalul la dosar, la filele 54-57, dar și în original, acesta a fost constituit pe numele reclamantei de către N.G.și N.I.E. la data de 30.11.1981, în ceea ce privește suma de 5000 lei, până în anul 2000 în cuprinsul acestuia fiind evidențiată dobânda corespunzătoare sumei menționată anterior.

Prin prezenta acţiune, reclamanta urmărește restituirea sumei de 2712,59 lei reprezentând suma actualizată cu nivelul indicilor preţurilor de consum corespunzătoare sumei de 5000 de lei depusă cu titlu de economie la data de 30.11.1981.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea  nr. 66/ 1996 rep. privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancară pe acţiuni, C., denumită prescurtat C., persoană juridică română de drept privat, s-a reorganizat în societate bancară pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, articolul 4 alin. 1 al acestui act normativ stabilind că sumele depuse de persoanele fizice la C. pe instrumente de economisire, precum şi dobânzile şi câştigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat, acestea restituindu-se la cererea titularilor sau a reprezentanţilor legali ai acestora, iar drepturile de creanţă asupra sumelor depuse, dobânzilor şi câştigurilor fiind imprescriptibile.

Conform art. 1 din O.U.G. nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la C. C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la C. C. - S.A., precum şi cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile  - B. - S.A., în vederea achiziţionării de autoturisme, au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale  C. - S.A., respectiv ale  - B.. - S.A., îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial, în înţelesul acestui act normativ, depozitele existente în conturile active care îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial, conform alin. (1), fiind acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziţionării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă şi din care nu s-au efectuat retrageri.

 Din analiza textului de lege precizat mai sus instanța reține că acesta este aplicabil exclusiv cu privire la depunerile care au avut drept scop achiziţionarea de autoturisme, or, în prezenta cauză, libretul de economii nr. 750 155 596, invocat de către reclamantă, nu constituie un instrument de depunere în vederea achiziţionării de autoturisme, ci reprezintă un instrument de constituire de depozit bancar în vederea economisirii, cu dobândă, şi cu posibilitatea câştigului de autoturisme.

Prin urmare, instanța constată că dispozițiile O.U.G. nr. 156/2007 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, libretul de economie depus la dosar reprezentând un simplu instrument de economisire cu dobândă, și eventual, câștiguri în autoturisme, suma de 5000 de lei nefiind depusă la data de 31.11.1981 în vederea achiziționării de autoturisme.

 Sub acest aspect, instanța ia în considerare și faptul că libretul de economii invocat de către reclamantă a fost constituit pe numele acesteia la o dată la care reclamanta era minoră, respectivul libret fiind constituit de către părinţii acesteia cu titlu de economie.

Având în vedere excluderea aplicabilităţii în prezenta cauză a ordonanţei de urgenţă indicată mai sus, instanţa reţine că în speță este incident un simplu depozit, iar potrivit dispozițiilor art. 1604 alin. 2 Cod civil de la 1864, un depozit de bani, când depozitarul, conform art. 1602, făcuse întrebuinţare de dânsul, trebuie să se restituie în acele monede în care s-a făcut, atât în cazul de sporire, cât şi în acela de scădere a valorii lor. Astfel, reclamanta este îndreptăţită de principiu să îi fie restituită exact suma depusă plus dobânzile corespunzătoare, indiferent de scăderea sau creşterea valorii monezii.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, la data de 1 iulie 2005, moneda naţională a României, leul, va fi denominată astfel încât 10.000 lei vechi, aflaţi în circulaţie la această dată, vor fi preschimbaţi pentru 1 leu nou, iar conform alin. 2, denominarea reprezintă acţiunea de reducere a valorii nominale a însemnelor monetare.

În consecință, instanța apreciază că, în mod corect, i s-a răspuns reclamantei de către pârâta C.B.– Sucursala T.M. (f. 6-7) că suma exprimată în moneda veche a fost înlocuită cu suma exprimată în moneda nouă prin împărţire la 10.000 și că suma de 5000 de lei depusă la data de 30.11.1981, la momentul denominării, a devenit 0,5 RON.

Luând în considerare aspectele precizate anterior, instanța reține că, în raport de prevederile legislative naționale aflate în vigoare, reclamanta nu este îndreptățită să solicite obligarea pârâților la plata sumei indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată întrucât libretul de economii invocat în susținerea pretențiilor sale reprezintă un simplu instrument de economisire cu dobândă, și eventual, câștiguri în autoturisme, or, dispozițiile O.U.G. nr. 156/2007 stabilesc dreptul titularilor de depozite, constituite până la data de 15 februarie 1992, de a obține despăgubiri bănești doar dacă respectivele depozite au fost realizate în vederea achiziţionării de autoturisme, această situație reglementată nefiind incidentă în cauză.

 În ceea ce privește susținerea reclamantei conform căreia, alţi deponenţi au beneficiat de despăgubiri, în cazul de faţă nefiind identificat niciun motiv de natură a justifica o astfel de discriminare, instanța constată că aceasta a susținut că printr-o astfel de reglementare i se atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 Protocolul nr. 1 anexă la C.E.D.O., potrivit căruia, privarea de un bun proprietate personală se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii. De asemenea, aceasta a învederat că judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acestei Convenţii, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, prevederile O.U.G nr. 156/2007 instituind o discriminare care încalcă şi contravine practicii C.E.D.O. în situaţii juridice similare.

În raport de aspectele precizate de către reclamantă, instanța are în vedere dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României, potrivit cărora, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, dar și pe cele ale art. 20 din legea fundamentală, conform cărora, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

 Potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției menționată anterior, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional, dispoziţiile precedente neaducând atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.

 Anterior analizării atingerii invocată de către reclamantă în ceea ce privește dreptul său la proprietate prin conținutul dispozițiilor O.U.G. nr. 156/2007, instanța va proceda la efectuarea unei analize în ceea ce privește existența unei diferențe de tratament și dacă aceasta se justifică în mod obiectiv și în raport de scopul urmărit de legiuitor.

 Față de jurisprudența conturată de CEDO în ceea ce privește art. 14 din cadrul acesteia, instanța reține că pentru a determina existența unei diferențe de tratament trebuie realizată o comparație între două persoane în situații similare, iar pentru a se putea discuta despre discriminare trebuie îndeplinite două condiții, și anume, existența unei diferențe de tratament și lipsa unei justificări obiective și rezonabile a acestei diferențe de tratament.

 În prezenta cauză, instanța apreciază că nici măcar nu există o similitudine între situația persoanelor care au constituit depozite la C. C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, anterior datei de 15 februarie 1992 și situația reclamantei din speță.

Într-adevăr, se reține faptul că, la data de 30.11.9181, pe numele reclamantei s-a constituit un depozit în sumă de 5000 de lei, însă respectiva sumă nu a fost depusă în vederea achiziţionării de autoturisme la finalul perioadei contractuale, ci libretul de economii invocat de către aceasta reprezintă un simplu instrument de economisire cu dobândă, și eventual, câștiguri în autoturisme.

Prin urmare, constituirea unui depozit în vederea economisirii unei anumite sume de bani și a beneficierii de către titular de sumele de bani cu titlu de dobândă corespunzătoare sumei depuse nu prezintă asemănare cu situația unei persoane care a constituit respectivul depozit în vederea achiziționării unui autoturism la finalul perioadei contractuale, scopurile constituirii acestor depozite fiind diferite.

În consecință, instanța apreciază că situația juridică a reclamantei nu comportă asemănare cu situația juridică a unei persoane care a constituit un depozit în vederea achiziționării unui autoturism, astfel că, în speță nu este incidentă o similitudine între situația acesteia și cea a deponenților de anumite sume de bani în vederea achiziționării de autoturisme la finalul perioadei contractuale.

Luând în considerare aspectele precizate, se reține că analiza existenței unei discriminări, și implicit, a unei atingeri adusă dreptului de proprietate al reclamantei în concordanță cu jurisprudența conturată de CEDO în această materie nu se mai impune a fi efectuată, situația reclamantei fiind total diferită de situația deponenților la care fac referire prevederile O.U.G. nr. 156/2007.

În baza argumentelor expuse anterior, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata de cheltuieli de judecată, instanța are în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Având în vedere dispozițiile legale menționate anterior, dar și soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, instanța va respinge ca neîntemeiată și cererea acesteia de obligare a pârâților la plata de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

 Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta N.I., având CNP 2751126264247, domiciliată în …., în contradictoriu cu pârâții C.B.S.A. – Sucursala T.M., cu sediul în … și STATUL ROMÂN PRIN M.F.P., cu sediul în…..

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Judecătoria T.M..

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 30.06.2017.

 PREŞEDINTE GREFIER

C.B.G.   S.R.