Anulare act administrativ - anulare certificat de incadrare in grad de handicap

Hotărâre 34 din 23.01.2017


Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe  la data de 04 aprilie 2016, reclamanta P V, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE - COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP şi DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MUREŞ - COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP PENTRU ADULŢI, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

-anularea Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 11355/20.11.2015 emis de pârâta de rând 2;

- obligarea pârâţilor la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap în baza dosarului medical aflat la nivelul Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Mureş, care să evidenţieze realitatea afecţiunilor medicale care îi dau dreptul la încadrare în grad de handicap grav cu însoţitor, pentru afecţiuni dobândite de la vârsta de 1,5 ani, tip de handicap somatic şi alte afecţiuni cu încadrabilitate în grad de handicap grav cu însoţitor;

-obligarea pârâţilor la acordarea tuturor drepturilor pentru gradul de handicap grav cu asistent personal;

-obligarea pârâţilor la stabilirea unui termen permanent de valabilitate a noului certificat, date fiind afecţiunile de care suferă, aflate într-un stadiu ireversibil.

În motivarea acţiunii, reclamanta a  arătat că la data de 20.11.2015, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Mureş a emis Certificatul de handicap nr. 11355 cu încadrare în grad de handicap accentuat având o valabilitate de 6 luni, cu termen de revizuire 30.04.2016, iar contestaţia formulată împotriva acestuia nu a fost soluţionată până la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Se susţine că în mod inexplicabil i-a fost diminuat reclamantei gradul de handicap de la „grav” cu caracter permanent la „accentuat” cu o valabilitate iniţială de 12 luni, iar în cazul de faţă cu o valabilitate de 6 luni, în contextul în care în mod evident afecţiunile medicale sunt ireversibile, fapt care rezultă din documentele medicale depuse la dosar.

Reclamanta precizează că în emiterea certificatului de încadrare în grad de handicap, autorităţile emitente eludează aprecierile şi concluziile autorităţii locale – Primăria municipiului Tg. Mureş, care efectuaează ultima anchetă socială la data de 15.07.2015 a cărui scop a fost stabilirea statutului social în care aceasta trăieşte şi care evidenţiază clar faptul că persoana evaluată este incapabilă să efectueze activităţi gospodăreşti, depinzând de alte persoane pentru prepararea hranei zilnice şi toate celelalte activităţi.

Se mai arată că reclamanta încă de la vârsta de 1,5 ani suferă de epilepsie cu crize grand-mal şi totodată de afecţiuni care îi acordă dreptul la încadrare în grad de handicap grav: polineuropatie diabetic, parapareză flaşcă, ateroscleroză cerebrală stadiul II/III, demenţă mixtă, coxartroză bilateral, polidiscopatie cervico-dorso- lombară cu fenomene iritative radiculare, atrofie cerebrală.

Reclamanta consideră că în evaluarea sa ca persoană cu handicap, aceste autorităţi demonstrează și o oarecare rea credință, iar întrebarea care se pune este aceasta: care dintre cele două comisii a respectat legea şi a făcut încadrarea în mod corect, cea care a constatat deficienţa funcţională gravă cu cod handicap 2 cu valabilitate permanentă sau cea care dispune diminuarea gradului de handicap în accentuat şi revizuirea certificatului iniţial la 12 luni.

În drept au fost invocate prevederile Legii 554/2004.

În întâmpinarea formulată, pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând în motivarea acesteia că Serviciul de Evaluare  Complexă din cadrul acestei direcţii nu are atribuţii în stabilirea încadrării în grad de handicap a persoanelor beneficiare a Legii nr. 486/2006, conform dispoziţiilor art. 49 şi 50 din HG 268/2007, ci eventual doar o recomandare sau nu, privind încadrarea, respectiv menţinerea în grad de handicap a unei persoane, precum şi întocmirea programului individual de reabilitare şi integrare socială a persoanei.

Pârâta a solicitat în ceea ce priveşte fondul, respingerea acţiunii ca nefondată şi netemeinică, redând istoricul medical al reclamantei şi arătând că la emiterea ambelor decizii au fost respectate criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul ministrului MMFES şi al ministrului MSP nr. 762/1992/2007 cu modificările şi completările ulterioare, iar încadrarea în grad de handicap este corectă.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, în întâmpinarea formulată, a invocat excepţia prematurităţii, arătând în motivarea acesteia că atâta timp cât reclamanta nu se află în posesia deciziei emise în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap, acţiunea acesteia este prematură.

A mai invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând în motivarea acesteia că instanţa nu poate adăuga la lege, prin stabilirea obligaţiei de încadrare în grad de handicap şi de plată a drepturilor în sarcina acestei părţi, deoarece în conformitate cu prevederile HG 344/2014 aceasta nu are atribuţii în acest sens.

În ceea ce priveşte fondul, acest pârât a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că, analizând documentaţia din dosar, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a stabilit că încadrarea reclamantei în grad de handicap accentuat a respectat criteriile medico-psihosociale, fiind emisă decizie de respingere a contestaţiei.

Prin precizările de acţiune înregistrate la dosar la data de 13.05.2016 (fila 217) şi respectiv 14.09.2016 (fila 283), anterior primului termen de judecată fixat în cauză, reclamanta solicită şi anularea Deciziei nr. 2838/14.03.2016 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, ce i-a fost comunicată la data de 05.05.2016, ca nelegală şi netemeinică, precum şi anularea Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 5457/31.05.2016 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Mureş, obligarea pârâtelor la emiterea unui certificat de încadrare în grad de handicap grav, având în vedere afecţiunile care au generat deficienţe funcţionale şi structural anatomice ireversibile.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Certificatului de încadrare în grad handicap nr. 5457/31.05.2016, reclamanta arată că nici până la data de 07.09.2016, pârâta nu a soluţionat contestaţia formulată împotriva acestuia, înregistrată la data de 22.06.2016, iar faptul că acesta a fost emis fără a se avea în vedere ancheta socială şi raportul de evaluare complexă, relevă netemeinicia sa.

Începând cu data de 30.06.2016, potrivit Cap. II, art. 8, pct. X din OUG 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, art. 90 indice 1 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, se modifică, astfel: „ în structura Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi funcţionează Comisia Superioară de Evaluare a Pesoanelor Adulte cu Handicap denumită în continuare Comisia superioară, cu activitate decizională în soluţionarea contestaţiilor la certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap, emise de comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap judeţene sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti”. Ca atare, având în vedere aceste modificări legislative, potrivit cărora, Comisia Superioară de Evaluare a Pesoanelor Adulte cu Handicap funcţionează în structura Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, a fost introdusă această autoritate în cauză, în calitate de pârâtă.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi - Comisia Superioară de Evaluare a Pesoanelor Adulte cu Handicap a formulat întâmpinare (fila 298), în cuprinsul căreia a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte capetele de cerere privind obligarea pârâtelor la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal şi cel privind  stabilirea unui termen permanent de valabilitate a noului certificat de încadrare în grad de handicap grav, având în vedere afecţiunile care au generat deficienţe funcţionale şi structural anatomice ireversibile precum şi acordarea retroactivă a drepturilor pecuniare aferente încadrării în gradul de handicap grav, actualizate cu indicele inflaţiei, începând cu data de 20.11.2015 şi până la momentul acordării drepturilor reclamantei, atestate prin emiterea noului certificat de încadrare în grad de handicap grav.

În ceea ce priveşte fondul, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând în esenţă că au fost respectate criteriile medico psihosociale aflate în vigoare, confirmând încadrarea stabilită de comisia de evaluare.

Analizând cu prioritate excepţia prematurităţii, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 448/2006:

(4) Încadrarea sau respingerea încadrării în grad şi tip de handicap se atestă prin certificat emis de către comisiile de evaluare. Eliberarea certificatului este scutită de taxa de timbru.

(5) Certificatele emise potrivit prevederilor alin. (4) pot fi contestate de titularii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare Comisia superioară.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 90 indice 2 alin. 4 din acelaşi act normativ:

(4) Deciziile emise de Comisia superioară pot fi atacate la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererile adresate instanţei fiind scutite de taxa judiciară de timbru.

Aşadar, reclamanta a formulat contestaţie împotriva certificatelor de încadrare în grad de handicap, care au fost soluționate prin decizii emise de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, iar aceste decizii au fost atacate, potrivit Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prin prezenta cerere de chemare în judecată.

În concluzie, excepția invocată este neîntemeiată și va fi respinsă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesule pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, instanţa reţine că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, reclamanta contestă două  decizii al căror emitent este Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Direcţia Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi – Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesule pasive a pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş - Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap  pentru Adulţi, instanţa reţine că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, reclamanta contestă două certificate de încadrare în grad de handicap, al căror emitent este această instituţie.

Analizând pe fond cererea reclamantei, în raport de actele dosarului și de prevederile legale incidente, instanţa constată că aceasta este întemeiată în parte, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Prin Decizia nr. 2838/14.03.2016 a fost respinsă contestaţia formulată împotriva certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap nr. 11355/20.11.2015, prin care reclamanta a fost încadrată în grad de handicap accentuat, deficienţă funcţională acentuată, cod boală G82; M16; G40, cod handicap 1, cu termen de valabilitate de 6 luni. S-a reţinut că s-au respectat criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/1992/2007 cu modificările şi completările ulterioare, şi menţiunea că certificatul contestat îşi păstrează valabilitatea.

Pârâta susţine că, cu excepţia celor două solicitări ale reclamantei, nu există niciun document care să ateste faptul că aceasta este nedeplasabilă, paraplegia flască – G82 - fiind singurul diagnostic care se poate încadra în grad de handicap, în funcţie de gravitatea deficitului motor şi a posibilităţii de deplasare şi autonomie, conform cap. 7 – III - 2 din Ordinul MMFES şi al MSP nr. 762/1992/2007, se încadrează în grad de handicap accentuat persoana care se poate deplasa sprijinită în baston (sprijin unilateral) sau nesprijintă, dar cu mare dificultate, nu poate realiza mersul normal, nici chiar pe distanţe scurte, deficit motor total al unui membru superior ce afectează activitatea profesională şi cea cotidiană, asociat cu afectare funcţională a celuilalt membru toracic sau a unui membru pelvin, ori deficit motor bilateral moderat, se pot asocia tulburări accentuate de coordonare: se deplasează cu sprijin unilateral sau nesprijint, dar cu mare greutate, cu bază de susţinere lărgită, cu tendinţă la deviaţii în cazul asocierii unor tulburări vestibulare, se pot asocia tulburări de limbaj de tip afazic de diferite forme clinice şi intensităţi care permit o comunicare parţială şi/sau tulburări neurocognitive severe constante.

Prin Decizia nr. 10095/30.08.2016 a fost respinsă contestaţia formulată împotriva certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap nr. 5457/31.05.2016, prin care reclamanta a fost încadrată în grad de handicap accentuat, deficienţă funcţională acentuată, cod boală E66, F02, G40, G82; M17, E11, F33, cod handicap 7, cu termen de valabilitate de 12 luni. S-a reţinut că nu au fost respectate criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/1992/2007 cu modificările şi completările ulterioare, şi menţiunea că certificatul contestat îşi păstrează valabilitatea, cu propunerea unei evaluări cu încadrare corespunzătoare/neîncadarare  - cap. 7.III.2, 1.II dispensarizare neurologie psihiatrie, referat aprobat CAS pentru tratament, două examene psihologice, scala Barthel, ADL, IADL, bilet externare recuperare medicală.

La data de 12202/16.12.2016 a fost emis Cerificatul de încadrare în grad de handicap nr. 12202/16.12.2016, prin care reclamanta a fost încadrată în grad de handicap grav, cod boală F07, G40, M16, Z46.7, G82, M17, cod handicap 7, deficienţă funcţionaă gravă – fără asistent personal, cu valabilitate permanentă. În cuprinsul acestuia se menţionează că au fost avute în vedere dosarul şi propunerea serviciului de evaluare complexă a persoanelor cu handicap, data dobândirii handicapului fiind 01.01.1941, astfel cum rezultă din referatul medicului de familie şi specialist.

Faţă de emiterea acestui din urmă certificat de încadrare în grad de handicap, reclamanta a precizat la termenul de judecată din data de 10.01.2017 că renunţă la petitul privind “obligarea la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap grav”.

Instanţa reţine că la emiterea acestui din urmă certificat, au fost avute în vedere prevederile Ordinului nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale, capitolul III – III. Evaluarea persoanelor cu afectarea funcţiilor motorii (a staticii şi mobilităţii - locomoţiei sau/şi gestualităţii) în vederea încadrării în grad de handicap pct. 2 - 2. Afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic, potrivit cărora:

„Deficienţă accentuată – grad accentuat:

Deficienţă locomotorie accentuată. Se poate deplasa sprijinit în baston (sprijin unilateral) sau nesprijinit, dar cu mare dificultate. Nu poate realiza mersul normal, nici chiar pe distanţe  scurte. Deficit motor total al unui membru superior ce afectează activitatea profesională şi cea cotidiană, asociat cu afectare funcţională a celuilalt membru toracic sau a unui membru pelvin ori deficit motor bilateral moderat. Se pot asocia tulburări accentuate de coordonare: se deplasează cu sprijin unilateral sau nesprijinit, dar cu mare greutate, cu bază de susţinere lărgită, cu tendinţă la deviaţii în cazul asocierii unor tulburări vestibulare (vezi criteriile de la afectarea funcţiilor de coordonare). Se pot asocia tulburări de limbaj de tip afazic de  diferite forme clinice şi intensităţi care permit o comunicare parţială şi/sau tulburări neurocognitive severe constante - vezi cap. 1 - Funcţiile mentale  şi/sau tulburările de câmp vizual - vezi cap. Funcţiile senzoriale.

Deficienţă gravă - handicap  grav:

Deficit grav de locomoţie: persoana nu se poate deplasa nici cu sprijin, nici fără sprijin, fiind dependentă de un mijloc de transport adecvat (fotoliu rulant, alte dispozitive) sau este imobilizată la pat; nu îşi poate îndeplini activităţile vieţii cotidiene, necesită adaptări şi accesibilizări importante pentru îndeplinirea activităţii profesionale; nu se poate autoservi decât cu sprijin total sau parţial din partea altei persoane.

În funcţie de etiologia afecţiunii, asociază sau nu tulburări neurocognitive, inclusiv sindroame demenţiale ca formă extremă - vezi cap. 1; 

Funcţiile mentale şi tulburări de câmp vizual (de tip hemianopsie laterală homonimă, mai rar hemianopsie heteronimă bitemporală sau binazală sau dublă hemianopsie - care se manifestă ca şi cecitate corticală sau subcorticală) – vezi  cap. 2 - Funcţiile senzoriale”.

Instanţa constată că din cuprinsul evaluării medicale avute în vedere de pârâtă la emiterea Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 12202/16.12.2016 (prin care reclamanta a fost încadrată în grad de handicap accentuat) – depusă la filele 33 - 35 din volumul II al dosarului, rezultă că reclamanta suferă de următoarele boli: „epilepsie din copilărie – 5-6 crize/lună în prezent, parapareză flască – FMS 3 -membre inferioare, gonartroză bilaterală – protezată pe partea stângă din noiembrie 2015, coxartroză bilaterală decompensată algic şi funcţional, prezentând: mers posibil cu sprijin în două bastoane, semne pseudobulbare, deplasarea cu dispozitiv se poate face doar pe distanţe scurte. Prezintă degete în ciocan şi deget 2 calkare pe haluce membre inferioare bilateral. Pacienta este monitorizată şi tratată şi psihiatric datorită tulburării organice de personalitate de tip epileptoid şi demenţei mixte forma uşoară”.

Deşi aceleaşi boli însoţite de deficite grave de locomoţie, imposibilitatea îndeplinirii activităţilor vieţii cotidiene precum şi a autoservirii fără sprijinul altei persoane, au fost reţinute şi în cuprinsul raportului de evaluare complexă avut în vedere la emiterea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 11355/20.11.2015 (fila 182-184 ), reclamanta a fost încadrată în grad de handicap accentuat.  Anterior emiterii certificatului de încadarare în grad de handicap nr. 5457/31.05.2016, reclamantei nu i-a fost efectuată evaluarea complexă, dat fiind faptul că aceasta nu s-a prezentat personal la programarea din data de 16.05.2016, trimiţând doar însrisurile ce i-au fost solicitate, astfel că aceasta a fost încadrată în acelaşi grad de handicap ( accentuat).

Raportat la criteriile de stabilire a gradului de handicap aprobate prin Ordinul nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale, capitolul III – III. Evaluarea persoanelor cu afectarea funcţiilor motorii (a staticii şi mobilităţii - locomoţiei sau/şi gestualităţii) în vederea încadrării în grad de handicap pct. 2 - 2. Afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic, faţă de diagnosticele din actele medicale depuse de reclamantă, Tribunalul constată că  încadrarea făcută reclamantei prin Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 11355/20.11.2015 şi respectiv Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 5457/31.05.2016, emise de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Mureş, se impune a fi modificată în ceea ce priveşte gradul de handicap accentuat, cu cel grav, sens în care se impune anularea acestora, cu obligarea pârâţilor să dispună încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav – cod boală F07, G40, M16, Z46.7, G82, M17, cod handicap 7 , deficienţă funcţională gravă – fără asistent personal, valabilitate permanentă, începând cu data emiterii Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 11355/20.11.2015. Astfel, se impune şi obligarea pârâţilor la plata retroactivă către reclamantă a drepturilor pecuniare aferente încadrării  în gradul de handicap grav, deficienţă funcţională gravă – fără asistent personal, începând cu data de 20.11.2015 şi până la data la care reclamanta beneficiază de acestea în temeiul Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 12202/16.12.2016, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei, corespunzătoare perioadei cuprinse între data de 20.11.2015 şi până la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal, instanţa reţine că potrivit criteriilor de stabilire a gradului de handicap aprobate prin Ordinul nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale, capitolul III – III. Evaluarea persoanelor cu afectarea funcţiilor motorii (a staticii şi mobilităţii - locomoţiei sau/şi gestualităţii) în vederea încadrării în grad de handicap pct. 2 - 2. Afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic:

„În funcţie de rezultatul evaluării complexe, persoana poate fi încadrată în grad de handicap grav cu asistent personal, în situaţia în care are pierdută total capacitatea de autoservire, autoîngrijire şi autogospodărire şi necesită sprijin permanent sau grav fără asistent personal, atunci când necesită sprijin parţial pentru unele activităţi cotidiene. Monitorizare medicală la domiciliu pentru recuperare  (CFM) şi pentru prevenirea leziunilor de decubit”.

Astfel, constatând că potrivit concluziilor anchetelor sociale efectuate anterior emiterii certificatelor de încadarare în grad de handicap contestate în cauză, reclamanta nu are pierdută total capacitatea de autoservire autoîngrijire şi autogospodărire şi nu necesită sprijin permanent sau grav la toate activităţile de bază, nefiind întrunite criteriile necesare încadrării în grad de handicap cu asistent personal, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată această solicitare a reclamantei.

Totodată, în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligarea a pârâtei la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap în baza dosarului medical aflat la nivelul Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Mureş, care să evidenţieze realitatea afecţiunilor medicale care îi dau dreptul la încadrare în grad de handicap grav, instanţa reţine că aceasta a rămas fără obiect, având în vedere că la data de 16.12.2016 a fost emis Certificatul de încadarare în grad de handicap grav, deficienţă funcţională gravă – fără asistent personal, cu valabilitate permanentă, nerevizuibil.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.