Recurs. Beneficiază de concediu de acomodare numai adoptatorii cărora, anterior adopţiei, le-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei

Beneficiază de concediu de acomodare numai adoptatorii cărora, anterior adopţiei, le-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei

Intimata Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a dispus în mod legal respingerea acordării indemnizaţiei lunare pe perioada concediului de acomodare, motivat de faptul că minora nu a fost încredinţată în vederea adopţiei la familia recurentei, ci s-a aflat la această familie în plasament mai mult de 6 luni, din 2014 şi până în 2016.

Legea face distincţie între cazul în care copilul adoptat a fost încredinţat anterior în vederea adopţiei şi cel în care o astfel de încredinţare nu a existat. Din art. 50 din Legea 273/2004 rezultă că pentru  acordarea concediului de acomodare, timp de maxim un an, timp ce include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, rezultă că etapa încredinţării în vederea adopţiei este strict necesară pentru a se putea acorda concediu de acomodare.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 2059 din 11 mai 2018

- art. 45 şi 50 din Legea nr.273/2004

Prin sentinţa nr. (...)/CA/17.11.2017, Tribunalul (...) a respins cererea formulată de reclamanta pe reclamanta (...) în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (...) ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta (...), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate iar în urma rejudecării cererii, admiterea acţiunii formulate şi precizate, în sensul:

- anulării Deciziei nr. (...)/28.03.2017 şi

- obligării pârâtei la acordarea în favoarea recurentei a concediului de acomodare şi la plata indemnizaţiei lunare aferente, în mod retroactiv, începând cu data de 09.03.2017, data înregistrării cererii şi până la 12 octombrie 2017, respectiv până la expirarea termenului de un an de la pronunţarea sentinţei civile nr. (...)/AC/2016 privind încuviinţarea adopţiei.

În motivare, arată recurenta că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor Legii nr. 273/2004, fiind incidente prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8. din Codul de procedură civilă.

Precizează recurenta că în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea nr. 273/2004, a formulat o cerere adresată intimatei, prin care a solicitat acordarea concediului de acomodare în urma adopţiei.

Potrivit susţinerilor recurentei, condiţiile de acordare a concediului de acomodare sunt stabilite prin art. 50 din Legea nr. 273/2004 de unde rezultă că perioada concediului se acordă pe perioada de maximum un an, care se compune din perioada de încuviinţare în vederea adopţiei, la care se adaugă o perioadă ce urmează încuviinţării adopţiei, respectiv finalizarea procedurii, până la împlinirea perioadei de maximum un an.

Arată recurenta că legea nu are prevederi speciale pentru situaţiile în care încuviinţarea în vederea adopţiei nu este necesară, fiind pronunţată direct sentinţa de încuviinţare a adopţiei. În această situaţie, în mod evident se impune acordarea concediului începând cu data pronunţării hotărârii de încuviinţare a adopţiei.

Consideră recurenta că restricţionarea termenului limită pentru depunerea cererii de acordare a concediului, stabilit prin art. 67 alin 3 din normele metodologice, menite să stabilească regulile tehnice de aplicare a legii, este nelegală, în condiţiile în care printr-o hotărâre de guvern nu se pot aduce restricţii la lege, deci nu se pot stabili termene de decădere care nu figurează şi în actul normativ principal, respectiv legea adoptată de Parlamentul României.

Menţionează recurenta, în esenţă, că prin hotărârea atacată, instanţa de fond concluzionează în mod greşit că din cele două prevederi legale citate ar rezulta în mod evident că în cazul în care în procedura de adopţie nu s-a dispus încredinţarea în vederea adopţiei nu s-ar putea acorda nici concediul de acomodare.

Pe de altă parte, arată recurenta că instanţa de fond nu a analizat motivul principal pe care l-a invocat, respectiv împrejurarea că normele metodologice de aplicare a unei legi nu pot restrânge aria de aplicare a legii, respectiv nu pot introduce noi condiţii aplicabile beneficiarilor drepturilor constituite prin lege.

În concluzie, apreciază recurenta că în condiţiile în care Legea nr. 273/2004 nu conţine vreo condiţie referitoare la obligativitatea existenţei unei faze de încredinţare în vederea adopţiei, pentru ca adoptatorii să beneficieze de concediul de acomodare, normele de aplicare care restrâng în mod nelegal numărul beneficiarilor prin impunerea unor condiţii noi, care nu figurează în lege, sunt nelegale şi se impune a fi ignorate atât de către instituţiile care au atribuţii de aplicare a legii cât şi de către instanţele judecătoreşti.

În drept, recurenta invocă dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8. din Codul de procedură civilă.

Intimata Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (...) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, arată intimata că raportat la situaţia de fapt şi de drept în care s-a aflat recurenta, nu există motive temeinice şi legale potrivit cărora instanţa de recurs să modifice sentinţa atacată.

În ceea priveşte motivele de recurs invocate, consideră intimata că acestea sunt neîntemeiate, raportat la situaţia de fapt în care s-a aflat recurenta şi la dispoziţiile legale care reglementează acordarea concediului de acomodare. Apreciază intimata că soluţia instanţei de fond este întemeiată şi în concordanţă cu situaţia de fapt şi cu dispoziţiile legale aplicabile.

În drept intimata invocă art. 201, 205 Cod de procedură civilă, Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 113/21.12.2011; H.G. nr. 151/2012, Codul civil, Legea nr. 273 din 21 iunie 2004 şi H.G. nr. 579/2016.

Examinând recursul, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. (...)/AC/2016 pronunţată de Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/2016 (f. 34-37 dosar fond) a fost încuviinţată adopţia copilului (...). Sentinţa a rămas definitivă la data de 25.10.2016 şi din considerentele care au stat la baza hotărârii instanţei rezultă ca minora s-a aflat în plasament la recurentă conform dispoziţiei de plasament în regim de urgenţă nr. (...)/PC/2014 emisă de directorul DGASPC (...) iar ulterior a fost stabilit plasamentul minorei la recurentă printr-o hotărâre judecătorească.

Recurenta a solicitat, prin cererea înregistrată la intimată sub nr. (...)/09.03.2017 (fila 33 dosar fond), acordarea concediului de acomodare.

Prin decizia nr. (...)/28.03.2017 (filele 29-30 dosar fond) emisă de intimată s-a dispus respingerea acordării indemnizaţiei lunare pe perioada concediului de acomodare, motivat de faptul că minora (...) nu a fost încredinţată în vederea adopţiei la familia recurentei, ci  s-a aflat la această familie în plasament mai mult de 6 luni, din 2014 şi până în 2016.

Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul fiind neîntemeiat.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond aplicabilitatea prevederilor art. 45 şi 50 din Legea nr.273/2004.

În acord cu judecătorul fondului, Curtea a constatat că din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă că beneficiază de concediu de acomodare numai adoptatorii cărora anterior adopţiei le-a fost anterior încredinţat copilul în vederea adopţiei.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că sunt neîntemeiate criticile recurentei care pornesc de la interpretarea dispoziţiilor legale menţionate în sensul că legea nu ar face distincţie între cazul în care copilul adoptat a fost încredinţat în vederea adopţiei şi cel în care o astfel de încredinţare nu a existat.

Din contră, instanţa de control judiciar a constatat că din chiar conţinutul art. 50 din Legea 273/2004, care face vorbire despre acordarea concediului de acomodare timp de maxim un an care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, rezultă că o astfel de etapă este strict necesară pentru a se putea acorda concediu de acomodare.

Instituirea unei astfel de condiţii prin însăşi prevederile legale ţine de opţiunea legiuitorului pe care instanţele judecătoreşti nu o pot cenzura deoarece, în caz contrar, s-ar încălca sfera de atribuţii a puterii legislative.

Pe de altă parte, faţă de claritatea prevederii legale menţionate, apar ca nefondate susţinerile recurentei în sensul că numai prin normele metodologice de aplicare a legii s-a instituit condiţia ca pentru acordarea concediului de acomodare să fi fost încredinţat copilul în vederea adopţiei.

În ceea ce priveşte critica recurentei privind nepronunţarea instanţei de fond asupra motivului principal al acţiunii, respectiv nelegalitatea normelor metodologice de aplicare a legii menţionate, instanţa de recurs a constatat că aceste critici sunt întemeiate însă nu sunt de natură să atragă casarea hotărârii recurate.

Astfel, instanţa de control judiciar a constatat, în primul rând, că cerinţa motivării hotărârilor judecătoreşti impune obligaţia instanţelor judecătoreşti de a răspunde tuturor susţinerilor esenţiale ale părţilor. Argumentele invocate de o parte pot fi grupate iar motivarea poate să nu cuprindă răspunsul la toate apărările părţilor în măsura în care acestea nu sunt esenţiale.

În speţă, Curtea a constatat că recurenta a invocat practic, în faţa instanţei de fond, o excepţie de nelegalitate, vizând nelegalitatea prevederilor art. 67 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.273/2004.

Pe de altă parte, o astfel de excepţie este admisibilă numai dacă de soluţionarea excepţiei depinde soluţionarea cauzei, conform prevederilor art. 4  alin. 2 teza I din Legea 554/2004 care statuează că „instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză”.

Cu privire la îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate, instanţa de control judiciar a constatat că aceasta nu este întrunită, având în vedere că aşa cum s-a arătat anterior, neîndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea concediului de acomodare nu rezultă din dispoziţia a cărei nelegalitate s-a invocat ci din prevederile Legii nr.273/2004. Această concluzie este întărită de faptul că în cuprinsul deciziei atacate se invocă în motivarea soluţiei adoptate numai dispoziţiile art. 50 din Legea 273/2004, nu şi prevederea cuprinsă la art. 67 alin. 3 din H.G. 579/2016.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că nesoluţionarea unei excepţii de nelegalitate inadmisibile de către instanţa de fond nu este de natură să atragă casarea hotărârii recurate.

Pentru aceste considerente, constatând că toate motivele de recurs sunt neîntemeiate, instanţa a respins ca nefondat recursul şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.

Domenii speta

Spete similare