Anulare act administrativ - drepturi salariale

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului de faţă, constată că prin Sentinţa nr. 480/13.06.2017 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 19/43/2017 s-a admis excepţia inadmisibilităţii cu privire la capetele de cerere numărul 1, 2, 3 din acţiunea introductivă formulată de reclamantul G T în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, invocată din oficiu de instanţă.

S-a luat act de renunţarea reclamantului la soluţionarea capătului nr. 5 de cerere cu privire la transmiterea unei comunicări către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş prin care să se informeze despre corectarea efectuată şi dispunerea recalculării drepturilor de natură salarială ce se cuvin reclamantului pentru lunile iulie – decembrie 2016, prin aplicarea procentului  de majorare salarială de 50% prevăzut de art. 15 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice.

S-a revenit de la excepţia inadmisibilităţii cu privire la capătul 4 de cerere cu privire la corectarea erorii cuprinsă în anexa Ordinului M.A.I. nr. S/II/7926/29.06.2016, în ceea ce-l priveşte pe reclamant, prin menţionarea unui procent de majorare salarială de 40% în locul procentului cuvenit de 50%, majorare acordată pentru lunile iulie – decembrie 2016, în baza art. 15 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice.

S-a admis, în parte cererea formulată de reclamantul G T în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE.

S-a dispus rectificarea anexei Ordinului M.A.I. nr. S/II/7926/29.06.2016, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul G T, în sensul menţionării unui procent de majorare salarială de 50% în locul în loc de 40%, majorare acordată pentru lunile iulie – decembrie 2016, în baza art. 15 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului diferenţa rezultată din sumele cuvenite  cu titlu de drepturi salariale în baza majorării de 50%, respectiv 2524 lei brut (1779 lei net) şi suma încasată prin aplicarea procentului eronat de 40%.

S-a luat act  de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, solicitând să se constate faptul că prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii cu privire la capetele de cerere nr. 1,2 şi 3, precum şi prin renunţarea intimatului-reclamantului la soluţionarea capătului de cerere nr. 5, obiectul acţiunii reclamantului a fost restrâns la soluţionarea de către instanţa de fond a capătului de cerere nr. 4, respectiv corectarea unei erori care a fost cuprinsă în anexa O.m.a.i. nr. S/II/7926/29.06.2016, în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant.

Pârâtul recurent a susţinut că instanţa de fond, soluţionând capătul de cerere nr. 4, în mod greşit, a dispus rectificarea O.m.a.i. nr. S/II/7926/29.06.2016 în ceea ce-1 priveşte pe reclamantul G T.

Raportat la prevederile legale aplicabile cauzei de faţă, respectiv prevederile Anexei nr. 91 la O.m.a.i. nr. S/214/2011, conducătorul unităţii, respectiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, a nominalizat persoanele propuse pentru acordarea majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale şi a menţionat procentul aferent majorării salariale, în cazul intimatului-reclamantului fiind de 40%.

În opinia pârâtului recurent singura atribuţie a Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este aceea de a analiza încadrarea în numărul de posturi şi în limita financiară prevăzută la art. 15 alin. (2) din Capitolului II al Anexei nr. VII la Legea nr. 284/2010, obligaţia stabilirii procentului aferent majorării salariale fiind în sarcina conducătorului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Pârâtul recurent a subliniat faptul că instanţa de fond rectifică un act administrativ fără să justifice în vreun fel existenţa vreunei motiv de nelegalitate a O.m.a.i. nr. S/II/7926/29.06.2016, ci îşi motivează soluţia pe existenţa răspunderii civile delictuale a unui angajat al I.P.J. Mureş, şi, în consecinţă, modifică un act administrativ emis de M.A.I. fără ca între persoana care a nominalizat persoanele propuse pentru acordarea majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale şi a menţionat procentul aferent majorării salariale şi M.A.I. să existe un raport de prepuşenie.

În opinia pârâtului recurent nu se poate reţine că răspunderea Ministerului Afacerilor Interne poate fi angajată potrivit art. art. 1373 alin. 1 C.civ. pentru angajaţii din cadrul I.P.J. Mureş, întrucât între aceştia şi M.A.I. nu există un raport de prepuşenie, iar faptul că I.P.J. Mureş, unitate cu care şi-a desfăşurat raporturile de serviciu intimatul-reclamant se află în subordinea I.G.P.R., unitate centrală a Poliţiei Române în subordinea M.A.I., nu are vreo relevanţă în angajarea unei astfel de răspunderi.

Potrivit Anexei nr. 1 la H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, I.P.J. Mureş nu face parte din structura organizatorică a M.A.I., ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, ci este o unitate subordonată Inspectoratului General al Poliţiei Române care este unitatea centrala a poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate.

Mai mult decât atât, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare, în judeţe se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie.

Pârâtul recurent a susţinut că I.P.J. Mureş este o unitate din subordinea I.G.P.R., care la rândul său face parte din structura organizatorică a Ministerul Afacerilor Internelor. Aşadar, deoarece între I.P.J. Mureş şi M.A.I. nu se poate stabili un raport de subordonare nemijlocită, nu se poate vorbi de un raport de prepuşenie între angajaţii I.P.J. Mureş şi instituţia pârâtă, care să justifice soluţia instanţei de fond.

În opinia pârâtului recurent în aceste condiţii, chiar şi în cazul în care pretenţiile intimatului-reclamant ar fi întemeiate, instituţia pârâtă nu ar putea fi obligată la repararea unui prejudiciu pe care nu 1-a creat.

În opinia pârâtului recurent nu există o faptă proprie a M.A.I., răspunderea instituţiei pârâte nu poate fi angajată nici pentru fapta altei persoane deoarece nu există un raport de prepuşenie între aceasta şi M.A.I.

Pârâtul recurent a subliniat faptul că instanţa de fond, prin soluţia adoptată duce la o concluzie fără precedent, care statuează angajarea răspunderii civile delictuale a M.A.I., în calitate de autoritate publică centrală, prin preluarea calităţii de comitent pe care unităţile subordonate o au în raport cu prepuşii lor.

Un raţionament viciat precum cel prezentat mai sus ar determina o grevare lipsită de temei legal a bugetului instituţiei pârâte prin stabilirea în sarcina M.A.I. a unor obligaţii de natură pecuniară care trebuiau statuate în sarcina altor unităţi, doar pe considerentul că acestea se află în raport de subordonare ierarhică faţă de Ministerul Afacerilor Interne, fapt care ar excede chiar şi celor mai permisive interpretări ale dispoziţiilor art. 1373 C. Civ.

Faptul că Ministerul Afacerilor Interne exercită controlul şi coordonarea structurilor din subordine nu poate fi considerat un temei al dobândirii calităţii de comitent al prepuşilor acestora, deoarece calitatea de comitent presupune atribuţii de stabilire în mod concret a sarcinilor prepusului, precum şi un raport de subordonare directă, iar nominalizarea persoanelor propuse pentru acordarea majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale şi menţionarea procentului aferent majorării salariale nu se numără printre atribuţiile instituţiei noastre, astfel cum acestea sunt reglementate de prevederile O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare.

Pârâtul recurent a susţinut că raportat la prevederile art. 16^1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 78 C.proc.civ, instituţia pârâtă a solicitat instanţei de fond să dispună introducerea în cauză a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, solicitare care nu a fost analizată de către instanţa de fond.

Instanţa de fond analizează în mod eronat îndeplinirea condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală, întrucât temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispoziţiile Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu prevederile art. 1345-1347 C.civ. (îmbogăţirea fără justă cauză), intimatul-reclamant solicitând corectarea unui act administrativ, legalitatea acestuia putând fi verificată, în temeiul Legii nr. 554/2004, prin raportare la prevederile legale în baza căruia a fost emis.

Pârâtul recurent a solicitat să se constate că sentinţa este nelegală şi pe cale de consecinţă, să se caseze hotărârea atacată şi să  se rejudece cauza în fond, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi să se constate că Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. S/II/7926/2016, prin care intimatul-reclamant a fost nominalizat cu o majorare pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale în procent de 40% este legal şi temeinic, iar criticile aduse de acesta sunt neîntemeiate.

La data de 1 septembrie 2017 reclamantul  G T a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, menţinerea sentinţei atacate, obligarea pârâtului recurent la plata diferenţei rezultate din sumele cuvenite cu titlu de drepturi salariale în baza majorării de 50 %, cu cheltuieli de judecată.

În considerentele întâmpinării reclamantul intimat a învederat faptul că hotărârea instanţei de fond prin care a dispus rectificarea anexei Ordinului MAI nr. S/II/7926/2016 şi obligarea la plata diferenţei rezultate din modificarea majorării la 50%, este întemeiată.

Reclamantul intimat se consideră prejudiciat prin diminuarea veniturilor salariale aferente lunilor iulie-decembrie 2016 ca urmare a aplicării unei majorări de numai 40% faţă de o majorare de 50% care de drept i s-ar fi cuvenit. Solicitarea s-a priveşte doar perioada iulie-decembrie, deoarece din ianuarie este trecut în rezervă.

Reclamantul intimat a învederat faptul că sunt îndeplinite atât condiţiile generale de admisibilitate ale unei cereri introductive de instanţa, cât şi condiţiile speciale de admisibilitate ale unei acţiuni în contencios administrativ.

Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate conform art. 488 Cod proc.civ., Curtea apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Curtea constată că soluţia instanţei de fond asupra excepţiei de inadmisibilitate respectiv cu privire la actul de dispoziţie al reclamantului care a renunţat la soluționarea capătului 5 de cerere nu fac obiectul criticilor în recurs. Pe cale de consecinţă soluţia pronunţată asupra capetelor de cerere 1,2,3 şi 5 a intrat în putere de lucru judecat şi nu face obiectul verificării jurisdicţionale în calea de atac a recursului.

În ceea ce priveşte soluţia asupra capătului 4 de cerere, având ca obiect rectificarea anexei Ordinului M.A.I. nr. S/II/7926/29.06.2016, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul G T, în sensul menţionării unui procent de majorare salarială de 50% în locul în loc de 40%, majorare acordată pentru lunile iulie – decembrie 2016, în baza art. 15 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 şi obligarea pârâtului să plătească reclamantului diferenţa rezultată din sumele cuvenite  cu titlu de drepturi salariale în baza majorării de 50%, respectiv 2524 lei brut (1779 lei net) şi suma încasată prin aplicarea procentului eronat de 40%, Curtea constată întemeiate susţinerile recurentei privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1349  şi 1371 Cod civil

Curtea constată că acțiunea formulată de recurentă are ca și cauză juridică Legea 284/2010 şi Legea 554/2004. Fiind o cauză care vizează raportul de serviciu al unui funcţionar public cu statut special în raport de prevederile Legii 188/1999, cererea de chemare în judecată a fost corect întemeiată în drept şi se impunea a fi analizată în aceste limite, cu luarea în considerare a legislaţiei specifice funcţiei publice. Din această perspectivă apar ca întemeiate susţinerile recurentei cu privire la conţinutul organigramei MAI  conform HG 416/2007, în sensul excluderii unui raport de prepuşenie dintre recurentă şi IPJ.

Analiza realizată de judecătorul fondului, întemeiată pe dispoziţiile  art. 1373 şi 1349 Cod civil ignoră pe de o parte specificul litigiului dedus judecăţii iar pe de altă parte chiar cauza juridică a cererii de chemare în judecată (prin care s-a justificat expres competența instanţei de contencios administrativ şi admisibilitatea acțiunii din această perspectivă) şi reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii.

În condiţiile în care analiza instanței de fond a vizat un alt temei de drept decât cel aplicabil cauzei şi care a făcut obiectul investirii, acest aspect care a determinat o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1373 şi 1349 Cod civil în verificarea legalităţii Ordinului M.A.I. nr. S/II/7926/29.06.2016 .

 Raportat la cele ce preced, Curtea reține incidența dispozițiilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă precum și faptul că prin admiterea acțiunii raportat la o altă cauză juridică decât cea indicată de parte,  instanța nu a intrat în cercetarea fondului.  Pe cale de consecință conform art. 498 alineat 2 Cod procedură civilă, sentinţa atacată va fi casată iar cauza  va fi trimisă spre rejudecare instanței de fond  în ceea ce priveşte soluţia dată capătului de cerere având ca obiect rectificarea anexei Ordinului M.A.I. nr. S/II/7926/29.06.2016, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul G T, în sensul menţionării unui procent de majorare salarială de 50% în locul în loc de 40%, majorare acordată pentru lunile iulie – decembrie 2016, în baza art. 15 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 şi obligarea pârâtului să plătească reclamantului diferenţa rezultată din sumele cuvenite  cu titlu de drepturi salariale în baza majorării de 50%, respectiv 2524 lei brut (1779 lei net) şi suma încasată prin aplicarea procentului eronat de 40%.

Domenii speta

Spete similare