Recurs. Pretenţii. Acţiune în regres exercitată împotriva persoanei vinovate de cauzarea unui accident de circulaţie pe teritoriul altui stat, fără ca autovehiculul să fie asigurat, pentru plata despăgubirilor achitate victimelor accidentului.

Acţiune în regres exercitată împotriva persoanei vinovate de cauzarea unui accident de circulaţie pe teritoriul altui stat, fără ca autovehiculul să fie asigurat, pentru plata despăgubirilor achitate victimelor accidentului. Posibilitatea instanţei de a stabili o altă stare de fapt decât cea rezultată din acordul de stabilire a despăgubirilor încheiat de Biroul competent din statul în care a avut loc evenimentul cauzator de prejudicii. Sarcina probei îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 62 din 24.05.2018

- Directiva 72/66/CEE

- art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

- art. 21 din Constituţia României

- Cauza CJUE C-587/15

- Regulamentul CA nr. 864/2007

- art. 2296 şi 2288 alin. 1 Cod civil

Prin Decizia nr. 214/AP/LP din 17 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul (...) a fost admis apelul formulat de apelantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, cu sediul în (...) în contradictoriu cu intimatul (...), având CNP (...), cu domiciliul în (...), (...) (...) împotriva Sentinţei civile nr. (...) pronunţată de Judecătoria (...) în dosar nr. (...), schimbată sentinţa apelată în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, obligat pârâtul (...) la plata sumei de 26.187,48 lei cu titlu de pretenţii, la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sumei de la data de 02.06.2015 până la plata efectivă şi la plata sumei de 1.115,60 lei reprezentând T.V.A, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 1.390,62 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă, iar intimatul la plata sumei de 695,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel Tribunalul (...) a reţinut că, prin adresa din data de 17.10.2011 UFFICIO CENTRALE ITALIANO - Biroul Naţional de Asigurări pentru Autovehicule de circulaţie internaţională a informat B.A.A.R. cu privire la faptul că în data de 27.07.2011, în localitatea (...) a avut loc un accident de circulaţie în care a fost implicat camionul (...) cu nr. de înmatriculare (...) condus de intimatul pârât (...). Totodată, s-au solicitat informaţii cu privire la numărul de înregistrare şi la asigurătorul competent (fila nr. 12, vol. I din dosarul primei instanţe).

Conform informaţiilor obţinute de B.A.A.R. din baza de date CEDAM, autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) nu era asigurat pentru data de 27.07.2011 (fila nr. 15, vol. I din dosarul primei instanţe).

Ulterior, prin adresa nr. (...), apelantul i-a comunicat intimatului că a fost avizat de Biroul Naţional Carte Verde din Italia că în data de 27.07.2011, în Italia, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat autovehiculul deţinut de intimat cu nr. de înmatriculare (...) care, conform verificărilor efectuate de apelant, nu era asigurat pentru răspundere civilă auto (RCA - Carte Verde) la data producerii accidentului (fila nr. 16, vol. I din dosarul primei instanţe). Prin aceeaşi adresă i s-a solicitat intimatului ca, în situaţia în care deţine o asigurare valabilă pentru data de 27.07.2011, să transmită o copie a acesteia şi, totodată, i s-a solicitat ca în 14 zile de la data primirii adresei, să comunice punctul său de vedere în ceea ce priveşte circumstanţele producerii accidentului şi a consecinţelor acestuia. Această adresă a fost comunicată intimatului cu confirmare de primire, însă intimatul nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru ridicarea corespondenţei (fila nr. 17, vol. I din dosarul primei instanţe). Din probele administrate în cauză nu rezultă că intimatul a răspuns acestei adrese.

Prin adresa nr. (...), B.A.A.R. a comunicat Ufficio Centrale Italiano (U.C.I.) că autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) este înmatriculat în România, fără a fi asigurat la data accidentului, exprimându-şi totodată acordul ca U.C.I. să soluţioneze dosarul în numele său (fila nr. 18, vol. I din dosarul primei instanţe).

Prin cererea de despăgubire nr. (...), U.C.I. a solicitat plata sumei de 4.088,47 euro cu titlu de despăgubire pentru pagubele produse de autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) condus de intimat, părţilor vătămate (...) şi (...) (filele nr. 33 şi 34, vol. I din dosarul primei instanţe). La această cerere au fost anexate adresa emisă la data de 06.09.2012 de (...) SRL, adresa emisă de dl. (...), expert estimări - probe, raportul Corpului de Carabinieri încheiat la data de 26.07.2011, raport medical din data de 19.06.2012, dovadă transfer bancar pentru suma de 3200 euro, contract de tranzacţie şi chitanţă, scrisoare de mandat, factura nr. (...), declaraţie martor, deviz estimativ, foaie de observaţie, chitanţă nr. (...)(filele nr. 34- 46, vol. I din dosarul primei instanţe).

La data de 16.11.2012, B.A.A.R. a virat în contul indicat de U.C.I. suma de 4.098,47 euro (fila nr. 48, vol. I din dosarul primei instanţe).

Raportat la împrejurarea că suma solicitată de apelantă a fost achitată de aceasta cu titlu de despăgubire pentru pagubele produse de un autovehicul înmatriculat în România (stat membru UE) într-un accident de circulaţie care a avut loc în Italia (stat membru UE), tribunalul a apreciat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţii comunitare în materia asigurării de răspundere civilă auto, conform art. 1, 2 şi 3 din Directiva 72/66/CEE. Dintre acestea, tribunalul a reţinut că prin art. 3 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor (Apendicele 1 la Decizia Comisiei din 28 iulie 2003 privind aplicarea Directivei 72/66/CEE a Consiliului privind controlul asigurării de răspundere civilă auto) s-a reglementat procedura de gestionare a cererilor de despăgubire formulate pentru pagube rezultate din accidente auto produse pe teritoriul unui stat membru de un autovehicul înmatriculat într-un alt stat membru.

Astfel, potrivit alineatului 1 al acestui text legal, în cazul în care un birou este informat cu privire la producerea unui accident pe teritoriul ţării în care este competent, în care este implicat un vehicul care provine dintr-o altă ţară, acesta trebuie să efectueze, fără a aştepta o cerere formală de despăgubire, o anchetă asupra împrejurărilor accidentului. Biroul comunică aceste informaţii, cât mai repede posibil, asigurătorului care a emis carte verde sau poliţa de asigurare sau, după caz, biroului în cauză. Conform alineatului 2, în cazul în care nu există un corespondent autorizat al asigurătorului, la primirea unei cereri de despăgubire biroul informează de îndată asigurătorul care a emis cartea verde sau poliţa de asigurare sau, după caz, biroul în cauză, cu privire la faptul că a primit o cerere de despăgubire şi că o va investiga sau va asigura investigarea ei de către un agent a cărui identitate o comunică.

Aşa cum rezultă din art. 3 alin. 4, fiecare cerere de despăgubire trebuie tratată de către birou în mod autonom şi în conformitate cu actele cu putere de lege şi normele administrative aplicabile în ţara în care s-a produs accidentul privind răspunderea, despăgubirea părţilor prejudiciate şi asigurarea auto obligatorie, reprezentând cât mai bine interesele asigurătorului care a emis cartea verde sau poliţa de asigurare sau, după caz, ale biroului în cauză. Numai biroul este competent în toate problemele privind interpretarea legii aplicabile în ţara în care s-a produs accidentul şi pentru soluţionarea cererii de despăgubire.

Întrucât, aşa cum rezultă din verificările efectuate de B.A.A.R, autovehiculul condus de intimat nu era asigurat pentru răspundere civilă auto la data producerii accidentului, iar accidentul de circulaţie a avut loc în Italia, rezultă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. 2 şi 4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, numai Biroul din Italia avea competenţa de a soluţiona cererea de despăgubire prin stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de producerea accidentului raportat la dispoziţiile legale din dreptul italian, ceea ce înseamnă că este nelegală hotărârea primei instanţe prin care, ţinând cont de dispoziţiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală în dreptul român, a stabilit că intimatul nu răspunde pentru prejudiciile pentru care apelanta solicită, în regres, plata despăgubirii achitate.

Coroborând cererea de despăgubire formulată de Ufficio Centrale Italiano nr. (...) cu adresa emisă de (...) SRL, cu adresa emisă de dl. (...), expert estimări - probe, tribunalul constată că biroul naţional al asigurătorilor din Italia (U.C.I.) a investigat prin agentul (...) SRL cererea de despăgubire formulată de persoanele vătămate (...) şi (...) concluzionând că, potrivit dispoziţiilor legale din dreptul italian, persoana care a condus autovehiculul (...) cu nr. de înmatriculare (...) răspunde civil pentru pagubele produse prin accidentul care a avut loc în localitatea (...) în data de 27.07.2011.

Întrucât, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3 alin. 4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, numai biroul din ţara în care s-a produs accidentul este competent în toate problemele privind interpretarea legii aplicabile în ţara în care s-a produs accidentul şi pentru soluţionarea cererii de despăgubire, rezultă că instanţele din ţara în care este înmatriculat autovehiculul nu pot stabili o altă stare de fapt cu privire împrejurările producerii accidentului şi la obligaţia de despăgubire.

În consecinţă, constatând că Biroul Naţional al Asigurătorilor din Italia a stabilit, potrivit procedurii reglementate de art. 3 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, că persoana care a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) răspunde civil pentru pagubele produse prin accidentul care a avut loc în localitatea (...) în data de 27.07.2011 coroborat cu faptul că din probele administrate în cauză rezultă că la data respectivă intimatul a condus autovehiculul sus menţionat, iar acest autovehicul nu era asigurat pentru răspundere civilă auto la data producerii accidentului, precum şi cu împrejurarea că biroul naţional al asigurătorilor din România a achitat suma calculată cu titlu de despăgubire de biroul naţional al asigurătorilor din Italia, tribunalul a apreciat că cererea în regres formulată de apelant având ca obiect plata sumei achitate cu titlu de despăgubire şi cheltuieli legate de plata acesteia este întemeiată, dată fiind calitatea acestuia de garant pentru plata despăgubirii.

În ceea ce priveşte dobânda legală, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus B.A.A.R a achitat despăgubirea în calitate de garant, tribunalul a apreciat că acesta este îndreptăţit să primească dobânda legală aferentă sumei achitate în numele intimatului de la data introducerii acţiunii până la plata efectivă.

De asemenea, referitor la suma de 1.115,6 lei solicitată de apelantă cu titlu de T.V.A., tribunalul a apreciat că din moment ce conform art. 127 şi 137 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 571/2003, apelanta va achita această sumă cu titlu de obligaţie fiscală, acesta reprezintă un prejudiciu viitor cert, apelanta fiind astfel îndreptăţită şi la acoperirea acestei sume.

Având în vedere toate aceste motive, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis apelul şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamantă şi în temeiul art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă, a obligat intimatul, ca parte care a pierdut procesul, la plata sumei de 1.390,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi la plata sumei de 695,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, ambele sume reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul intimat (...), solicitând instanţei admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate cu trimitere spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea la recursul formulat, înregistrată la data de 11 aprilie 2018, recurentul solicită instanţei casarea deciziei recurate, cu reţinere spre rejudecare, precizare care de altfel s-a invocat în şedinţa publică din 5 aprilie 2018.

În motivarea cererii de recurs, se arată următoarele:

Hotărârea dată de instanţa de apel este nelegală fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material astfel că recursul este fondat prin prisma dispoziţiilor art.488 (1) pct.8 Cod procedură civilă. Obiectul cauzei îl constituie pretenţii. Acţiunea a fost promovată de reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA recurentul având calitatea de pârât.

Prin Sentinţa civilă nr.(...), pronunţată de Judecătoria (...) acţiunea a fost respinsă, instanţa de fond motivând prin aceea că potrivit art.2305 pe care şi-a întemeiat reclamantul cererea, fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului. Însă, potrivit art.2288 Cod civil, fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie valabilă. Atâta vreme cât obligaţia principală întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, nu este valabilă, nici fidejusiunea nu poate exista, prin urmare, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

Instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada săvârşirii vreunei fapte ilicite de către pârât, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie fiind necesare întrunirea cumulativă a condiţiilor, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat şi vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile. În lipsa unuia dintre elementele răspunderii, în speţă lipsa unei fapte ilicite care să poată fi reţinută în sarcina pârâtului, nu poate antrena răspunderea civilă delictuală a acestuia.

Astfel, instanţa a constatat că reclamantul a achitat Biroului de Carte Verde din Italia suma de 4088,77 euro, în baza solicitării şi înscrisurilor depuse la dosar de către acesta, fără însă a face minime verificări cu privire la starea de fapt care, în mare parte rezultă chiar din documentele puse la dispoziţie de Biroul Naţional de Carte Verde din Italia. De asemenea instanţa de fond, a reţinut că, faţă de procedura pe care trebuia să o urmeze în astfel de situaţii, aşa cum a fost prezentată la fila 169 din dosar (vol. I), Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România nu a făcut dovada comunicării notificării pârâtului, în aşa fel încât acesta să poată transmite declaraţii cu privire la circumstanţele producerii accidentului, astfel cum este menţionat la pct.6 al procedurii.

Din raportul Legiunii de Carabinieri Campania din (...)(filele 35, 36) care a efectuat intervenţia la faţa locului, în urma unei cereri efectuate la serviciul 112 prin care s-a reclamat faptul că „un autoturism (...) de culoare gri este urmărit de o utilitară de culoare albă rezultă că pârâtul (...), conducătorul autoutilitarei a spus că a cerut ajutorul unor italieni pentru a ajunge la (...) şi că aceştia s-au oferit să facă acest lucru, spunându-i să-i urmeze cu autoutilitara.

În acelaşi raport s-a mai menţionat că unul dintre tinerii italieni care apelase serviciul 112 le-a arătat poliţiştilor „nişte daune foarte uşoare la nivelul portierei autoturismului”, spunând că acestea se datorează impactului dintre autoutilitară şi autoturism. S-a mai reţinut că şoferul autoutilitarei (pârâtul (...) nu a spus nimic legat de eventuala coliziune dintre autoutilitară şi autoturism, iar tinerii din autoturism nu au contestat cele spuse de conducătorul autoutilitarei. Poliţiştii au mai consemnat că, deşi a fost efectuat un control extern al autoutilitarei, care se prezenta într-o stare foarte proastă în partea din faţă, nu au putut fi identificate daune evidente.

Din declaraţia martorului (...) (fila 205), care s-a aflat cu numitul (...) în maşină la data presupusului eveniment rutier (aspect rezultat şi din Raportul poliţiştilor italieni, care au comunicat datele de identitate ale acestuia) rezultă că pârâtul (...) a fost oprit pe autostradă de poliţia italiană care i-a ajutat să găsească drumul deoarece s-au rătăcit. Poliţiştii italieni le-au cerut şi documentele şi, în urma controlului acestora, le-au fost restituite fără a li se aplica vreo amendă. Martorul (...) a mai arătat că nu a asistat la vreun eveniment rutier în care ar fi fost implicat pârâtul, iar maşina acestuia nu era lovită, nu se vedea nici o urmă de accident. Aspectele relatate de martor sunt confirmate de starea de fapt reţinută în raportul poliţiştilor italieni menţionat anterior.

În faţa instanţei de fond pârâtul (...) a arătat că nu a fost implicat în niciun accident de circulaţie pe teritoriul Italiei şi nici nu a cunoscut solicitările B.A.A.R. până la data la care a fost citat în instanţă calitate de pârât în contradictoriu cu B.A.A.R.

În aceste condiţii instanţa de fond a solicitat reclamantului să depună probe cu privire la implicarea pârâtului (...) în presupusul accident de circulaţie din Italia. Astfel, în motivarea respingerii cererii reclamantului, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, deşi i s-au solicitat reclamantului B.A.A.R. înscrisuri, evident provenind de la autorităţile italiene şi nu din partea persoanelor interesate, din care să rezulte producerea evenimentului rutier, respectiv, declaraţiile celor doi conducători auto implicaţi în accident, poze efectuate la faţa locului, schiţa accidentului, proces-verbal de constatare sau orice alte înscrisuri, reclamantul nu a putut depune la dispoziţia instanţei înscrisurile solicitate pentru că nu s-a produs nici un accident de circulaţie.

Astfel că, din înscrisurile depuse în probaţiune de către reclamant nu rezultă că pârâtul (...), ar fi provocat accidentul rutier invocat de către Biroul Naţional de Carte Verde din Italia. La solicitarea instanţei, cu privire la intervenţia efectuată la data presupusului eveniment rutier, autorităţile italiene au comunicat răspunsul de la fila 26, vol. II din dosar din care rezultă că intervenţia adresată la 112 al Comandamentului de Carabinieri (...) din data de 25.07.2011 a fost făcută pentru un presupus jaf (care nu s-a confirmat) nu pentru un accident rutier.

Prin urmare, instanţa de fond a stabilit că atât din raportul poliţiei depus în probaţiune de reclamant cât şi din adresa Comandamentului de Carabinieri (...), nu s-a putut reţine că pârâtul (...) ar fi determinat producerea evenimentului rutier invocat de către Biroul Naţional de Carte Verde din Italia. Având în vedere considerentele prezentate, în mod corect instanţa de fond a apreciat că B.A.A.R. nu a făcut dovada săvârşirii vreunei fapte ilicite de către numitul (...).

Consideră că Tribunalul (...) a făcut o aplicare greşită a legii, inclusiv a dispoziţiilor art. 2288 alin.1 Cod civil, aplicabile speţei, potrivit căruia fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie valabilă. Atâta vreme cât obligaţia principală nu este valabilă, nici fidejusiunea nu poate exista.

În motivarea sa, instanţa de apel aplică în mod greşit chiar dispoziţiile la care face referire, şi în baza cărora a admis apelul formulat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, respectiv art.3 alin.4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, precizând în fila 13 alin.2 din Decizia recurată că fiecare cerere de despăgubire trebuie tratată de către birou în mod autonom şi în conformitate cu actele cu putere de lege şi normele administrative aplicabile în ţara în care s-a produs accidentul privind răspunderea, despăgubirea părţilor prejudiciate şi asigurarea auto obligatorie, reprezentând cât mai bine interesele asigurătorului care a emis cartea verde sau poliţa de asigurare sau, după caz, ale biroului în cauză. Numai biroul este competent în toate problemele privind interpretarea legii aplicabile în ţara în care s-a produs accidentul şi pentru soluţionarea cererii de despăgubire.

Este de observat că textul de lege evocat de instanţa de apel face referire la cererea de despăgubire în cazul producerii unui accident şi nicidecum în cazul în care nu s-a produs nici un accident. Or în dosar nu există nici o dovadă a producerii vreunui accident pe teritoriul Italiei la data de 27.07.2011, de care să se facă răspunzător numitul (...), cetăţean român. Ba mai mult, se subliniază la pct.4 lit. a) din Preambulul Regulamentului General al Consiliului Biroului, că (a) "scopul sistemului, a cărui denumire comună este „sistemul de carte verde auto", este acela de a facilita circulaţia internaţională a autovehiculelor făcând ca asigurarea de răspundere civilă auto să răspundă criteriilor impuse de ţările vizitate şi în cazul producerii unul accident de a garanta despăgubirea părţilor prejudiciate în conformitate cu reglementările ţării respective. Aşa cum rezultă din dispoziţiile mai sus citate din Regulamentului General al Consiliului Biroului în temeiul căruia instanţa de apel admite cererea de apel, doar în situaţia producerii unui accident asigurarea de răspundere civilă auto trebuie să răspundă criteriilor impuse de ţările vizate şi să garanteze despăgubirea părţilor prejudiciate în conformitate cu reglementarea ţării respective.

Astfel, în mod corect, instanţa de fond, în baza documentelor depuse de către B.A.A.R. a constatat că reclamantul a achitat Biroului de Carte Verde din Italia suma de 4088,77 euro, în baza solicitării şi înscrisurilor depuse la dosar de către acesta, fără însă a face minime verificări cu privire la starea de fapt, în sensul de a stabilii dacă a avut sau nu un accident pe teritoriul Italiei în care să fie implicat numitul (...) cetăţean român.

În situaţia în care B.A.A.R. ar fi lecturat documentele trimise de Biroul de Carte Verde din Italia (nu era necesar să efectueze verificări în acest sens) ar fi constatat că nici reglementările din Italia, ţara în care s-a produs presupusul accident nu permit despăgubiri, pentru presupusele victime. Nu există nici o probă că recurentul pârât ar fi fost implicat în vreun accident pe teritoriul Italiei.

În acest sens, exemplifică: documentul intitulat Raport medical din 19.06.2012. al dr. (...) - medic specialist asigurări (document anexat de către B.A.A.R. cererii de chemare în judecată), care precizează că leziunile suferite de (...) nu pot fi despăgubite potrivit dispoziţiilor Legii nr.27/24.03.2012 (reglementare legală a statului italian). Potrivit pct. 10 din Raportul medical mai sus indicat intitulat "OBSERVAŢII ŞI SUGESTII" - " Leziunile suferite de persoana supusă expertizei (Traumatism cervical) în condiţiile în care nu au fost constatate prin mijloace instrumentale şi nu au fost evidenţiate în urma unor examene sau cu instrumente medicale care să aibă caracter obiectiv (de ex. prin radiografie a coloanei cervicale), nu pot fi despăgubite, conform prevederilor Legii nr.27 din 24/03/2012 (pagina 2 din 04.04.2012)". Cu toate acestea se poate observa că atât (...) cât şi ocupantul maşinii (...) sunt despăgubiţi, iar B.A.A.R., fără să observe aceste aspecte, este întrutotul de acord cu solicitările UFFICIO Centrale Italiano (U.C.L) şi achită sumele de bani solicitate de aceştia. De asemenea, nu există nici un document, respectiv proces-verbal de constatare încheiat de organele de poliţie italiene din care să rezulte implicarea cetăţeanului român (...), în vreun accident de circulaţie pe teritoriul Italiei, ori o constatare amiabilă încheiată între cei doi conducători auto a autovehiculelor implicate în presupusul accident.

În orice ţară din UE, existenţa unui accident de circulaţie este constatată printr-un proces-verbal încheiat de organele competente (în care se descrie fapta, locul săvârşirii acesteia, persoanele implicate, împrejurările comiterii faptei, persoana vinovată de producerea accidentului), ori printr-o constatare amiabilă (în situaţia în care părţile implicate în accident se înţeleg). În cazul de faţă se poate observa că nu rezultă din nici un document depus la dosar că cetăţeanul român (...), ar fi fost implicat în vreun accident de circulaţie la data de 27.07.2017, aşa cum greşit reţine instanţa de apel şi astfel să fie aplicabile dispoziţiile legale evocate de instanţa de apel, în baza căruia s-a admis cererea de apel. Chiar sit-ul oficial al B.AA.R. la rubrica întrebări frecvente, face precizări cu privire la documentele care atestă că o persoană a fost sau nu implicată într-un accident rutier pe teritoriul altui stat, precizând că trebuie să existe un document în care să se consemneze circumstanţele producerii accidentului date despre autovehiculele implicate, date despre asigurări şi despre şoferi. Totodată precizează că acest document poate fi un proces-verbal încheiat de organele de poliţie sau o constatare amiabilă de accident încheiată între cei doi şoferi implicaţi. Din documentele ataşate cererii şi chiar ca urmare a solicitării exprese a instanţei de fond reclamantul nu a depus nici un document din care să rezulte că numitul (...) ar fi fost implicat în vreun accident de circulaţie.

Consideră că în această situaţie, reclamantul B.A.A.R., înainte de a plăti o sumă de bani pretinsă de U.C.I., trebuia să verifice dacă din documentele trimise de autorităţile italiene, rezultă sau nu vreun accident de circulaţie la data de 27,07.2011, în care să fi fost implicat (...), cetăţean român, şi doar în aceste condiţii, după respectarea procedurii privind notificarea acestuia să efectueze plata. În temeiul art. 2296 Cod civil, reclamantul B.A.A.R. în calitate de fidejusor, putea să opună creditorului toate mijloacele de apărare pe care le putea opune debitorul principal. Atâta timp cât nu există nici o dovadă că s-a produs un accident, respectiv un proces verbal în care să se consemneze circumstanţele producerii accidentatului, date despre autovehiculele implicate ori nu există o constatare amiabilă de accident nu se poate vorbi despre un prejudiciu pe care B.A.A.R. ar fi fost ţinut să-l repare în baza documentelor pe care le invocă, respectiv a Acordului Multilateral de Garantare şi Regulamentul General al Consiliului Birourilor, fiindcă obligaţia de reparare presupune obligatoriu săvârşirea unui accident.

Este adevărat că aceste documente stabilesc în sarcina B.A.A.R. anumite obligaţii, însă condiţia esenţială este aceea ca un autovehicul înmatriculat în România să fi fost implicat într-un accident de circulaţie pe teritoriul altui stat. În acest sens art.10 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor prevede că: "Birourile la care se aplică prevederile acestei secţiuni vor garanta, pe bază de reciprocitate în totalitate, rambursarea tuturor sumelor plătibile conform acestui Regulament şi care provin din orice accident ce implică un vehicul staţionat în mod normal pe teritoriul statului pentru fiecare dintre aceste birouri are competenţă, fie că este vehicul asigurat sau nu". În concluzie, rambursarea se face pentru sume plătite care provin din accident. Atâta timp cât recurentul nu a fost implicat în nici un accident pe teritoriul statului Italian, B.A.A.R, dacă nu ar fi tratat cu superficialitate analiza documentelor trimise de Biroul U.C.L. din Italia, ar fi putut să constate că nu există nici un act care să-l oblige să plătească pentru un aşa zis accident, care în realitate, aşa cum a arătat şi în întâmpinare a fost „construit”, în mod gradual, de către partea italiană.

Documentul pe care reclamantul l-a ataşat cererii şi l-a intitulat proces verbal, în realitate sunt nişte note, întocmite la data de 26 iulie 2011 de către doi agenţi din cadrul echipei mobile a Unităţii Operaţionale şi Mobile.

 Se poale constata cu uşurinţă că în notele încheiate de cei doi agenţi la data de 26 iulie 2011, nu sunt descrise circumstanţele producerii vreunui accident, ori că recurentul (...) s-ar face vinovat de vreun accident pe teritoriul Italiei. Ba mai mult prin răspunsul furnizat la data de 10.01.2017, autorităţile italiene subliniază că nu au participat la constatarea vreunui accident de circulaţie. Este logic că în situaţia în care ar fi participat la constatarea unui eveniment rutier aceştia îi puneau la dispoziţie documentele din care să rezulte că numitul (...) ar fi fost implicat în vreun accident de circulaţie pe teritoriul Italiei. Recurentul nu se face vinovat de implicarea în vreun accident de circulaţie, astfel că nu poate fi obligat să repare vreun prejudiciu pe care nu l-a produs. În această situaţie B.A.A.R. înainte de a plăti o sumă de bani pretinsă de U.C.I., trebuia să facă minime verificări ale documentelor trimise de autorităţile din Italia, documente, pe care dacă le-ar fi analizat, ar fi putut să observe, că existau motive temeinice de a refuza plata solicitată, ori să solicite date legate de accident, respectiv, un proces verbal de constatare încheiat la faţa focului, schiţa accidentului, fotografii, declaraţiile persoanelor implicate în accident.

Este de observat faptul că în răspunsul la întâmpinare, reclamantul B.A.A.R. arată că, cauza determinantă pentru intervenţia acestora în calitate de garant nu a fost cea referitoare la lipsa asigurării "ci a fost provocarea accidentului în sine din culpa pârâtului". În cauza de faţă se pun firesc mai multe întrebări, respectiv: Cine a stabilit că s-a produs vreun accident în care să fi fost implicat? Cine a stabilit culpa recurentului? Dar mai presus de toate, cine a stabilit existenţa unei obligaţii? În situaţia în care B.A.A.R. ar fi verificat documentele trimise de Biroul U.C.I. Italia, (obligaţie ce le incumba), ar fi constatat că recurentul nu se face vinovat de implicarea în vreun accident de circulaţie pe teritoriul Italiei şi ar fi refuzat de la plată o solicitare fără bază reală. B.A.A.R., avea obligaţia ca la primirea documentelor şi deschiderea dosarului de daună, să verifice aspecte legate de producerea sau nu a accidentului şi numai după aceea să plătească sumele stabilite de autorităţile italiene.

În concluzie apreciază că sumele achitate de reclamant, nu erau datorate, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că s-ar fi produs un accident de circulaţie în care să fie implicate autovehiculele (...) de culoare gri, model coupe cu număr de înmatriculare (...) şi Autoutilitara (...) de culoare albă, cu număr de înmatriculare (...), proprietatea numitului (...), iar acesta din urmă nu se face vinovat de producerea vreunui accident pe teritoriul Italiei. Această concluzie rezultă fără putinţă de tăgada din probatoriul administrat în această cauză.

În drept au fost invocate prevederile art. 488 (1) pct.8 Cod procedură civilă, articolele invocate în prezenta cerere.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, prin înscrisul înregistrat la data de 23 aprilie 2108, intitulat ”răspuns la întâmpinare”, solicită instanţei respingerea recursului şi menţinerea în totalitate a Deciziei nr.214, pronunţată de Tribunalul (...).

Referitor la admiterea recursului arată că, potrivit Regulamentului Roma II (864/2007) legea, aplicabilă acţiunii de regres este legea română dar pentru stabilirea şi întinderea prejudiciului este legea germană. Referitor la aceste susţineri, faptul că acţiunea reclamantului nu este o acţiune în răspundere civilă delictuală ci este o acţiune în regres, o acţiune a garantului (fidejusorului) împotriva debitorului (pârâtului din prezenta cauză) pentru sumele plătite în numele şi pentru acesta, acţiunea reclamantului a fost întemeiată în principal pe prevederile art. 2305 - 2306 alin. 2 din Noul Cod civil şi pe prevederile legislaţiei europene în materia răspunderii civile ce rezultă din folosirea autovehiculelor.

Calificarea ca act ilicit a faptei pârâtului (...) de a produce accidentul de circulaţie pe teritoriul Italiei, angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia la repararea prejudiciului produs precum şi întinderea prejudiciului său au fost stabilite în baza legii italiene legea statului în care s-a produs actul ilicit de către Biroul Naţional din această ţară conform competenţei conferite de art. 3.4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, reclamantul intervenind în raportul obligaţional de natură delictuală născut între pârât şi persoanele care au suferit prejudicii ca urmare a faptei ilicite săvârşite de acesta şi care a achitat despăgubirile pe care pârâtul le datora, în considerarea calităţii de garant al obligaţiei de despăgubire.

În acest sens arată faptul că Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România funcţionează în baza acordurilor încheiate în cadrul Sistemului Carte Verde, dar prin însăşi aceste acorduri s-a obligat să garanteze despăgubirea persoanelor prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul altui stat membru prin intermediul unor autovehicule neasigurate înmatriculate în România. Dacă această garanţie nu ar exista din partea Biroului, nu ar răspunde cerinţei C.E. de eliminare a controlului documentelor de asigurare, fapt ce ar fi de neacceptat pentru un stat membru al U.E.

Având în vedere aceste aspecte Biroul Naţional Carte Verde din Italia a stabilit angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului iar după soluţionarea cazului de daună a transmis documentele doveditoare inclusiv Procesul Verbal al Legiunii de Carabinieri

Compania din (...) respectiv declaraţia martorului (...).

După primirea avizării B.A.A.R. a deschis dosarul de daună cu referinţa BAAR/(...) şi a verificat situaţia asigurării autovehiculului (...) în baza de date CEDAM care este o bază de date comună a asigurătorilor administrată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

În privinţa angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, solicită instanţei să constate că aceasta a fost stabilită de Biroul Naţional din Italia în baza competenţei conferite de prevederile art. 3 alin. 4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, prevederi care sunt în acord şi cu prevederile art. 107 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat (în vigoare la data respectivă).

Referitor la existenţa şi cuantumul prejudiciului, solicită instanţei să constate că Biroul Naţional din Italia a dobândit competentă deplină şi a soluţionat cazul de daună ca mandatar al reclamantului, în baza „Acordului Multilateral încheiat între birourile naţionale din statele membre ale Spaţiului Economic European şi ale altor state" aşa cum s-a arătat pe larg în cererea introductivă de instanţă, după soluţionarea cazului, acesta i-a pus la dispoziţie documentele justificative pe care la rândul său le-a depus în probatoriu la dosarul cauzei (anexa 7 la cererea introductivă de instanţă).

Aşa cum a arătat şi anterior în faţa instanţei de fond referitor la acest caz solicită a se constata că pârâtul nu a procedat el însuşi la repararea prejudiciului pe care l-a cauzat prin fapta sa, cu toate că a fost notificat de reclamant cu privire la pretenţiile formulate de persoanele prejudiciate şi cu privire la consecinţele pe care le-ar avea neonorarea acestora. Mai mult decât atât, la notificările reclamantului, pârâtul nu a invocat nicio excepţie inerentă obligaţiei, nu a contestat în nici un fel obligaţia sa şi nu a invocat nici un motiv prin care să susţină că obligaţia nu ar exista, că nu ar fi la nivelul pretenţiilor sau că ar fi fost stinsă. Pârâtul deşi a fost notificat nu s-a prezentat la Oficiul Poştal pentru a ridica notificările reclamantului.

Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată solicită instanţei respingerea cererii formulate de pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Curtea de apel analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate a reţinut că este fondat, urmând ca în baza prevederilor art. 498 alin.2 Cod procedură civilă să dispună admiterea lui şi casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecare la aceeaşi instanţă, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul intimat BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA a solicitat obligarea pârâtului recurent (...) la plata sumei de 26.187,48 lei cu titlu de pretenţii, la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sumei de la data de 02.06.2015 şi până la plata efectivă, precum şi la plata sumei de 1.115,60 lei reprezentând T.V.A.

Acţiunea formulată a fost respinsă de către prima instanţă ca neîntemeiată, însă în calea de atac a apelului, instanţa de apel a dispus schimbarea sentinţei primei instanţe în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului la plata sumelor solicitate de către reclamant, apreciind că nu poate stabili o altă stare de fapt în afara celei rezultate din acordul de stabilire a despăgubirilor încheiat de biroul competent din statul în care a avut loc evenimentul cauzator de prejudicii.

Prin recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, pârâtul recurent invocă nelegalitatea deciziei pe considerentul că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, prin prisma dispoziţiilor art. 488 pct.8 Cod procedură civilă.

Analizând modalitatea în care instanţa de apel a aplicat normele de drept material incidente cauzei deduse judecăţii, curtea a constatat că motivele de recurs invocate sunt fondate, instanţa de apel interpretând eronat dispoziţiile legale aplicabile cu consecinţa neanalizării fondului cauzei prin prisma probatoriului administrat la prima instanţă.

Astfel, curtea a constatat că litigiul are ca obiect acţiunea în regres pe care reclamantul a demarat-o împotriva pârâtului pentru plata despăgubirilor pe care le-a achitat în urma unui accident de circulaţie produs pe teritoriul statului italian către victimele accidentului respectiv.

În acest sens, s-a reţinut că prin adresa emisă la data de 17.10.2011, UFFICIO CENTRALE ITALIANO - Biroul Naţional de Asigurări pentru Autovehicule de circulaţie internaţională a informat B.A.A.R. cu privire la faptul că în data de 27.07.2011, în localitatea (...) a avut loc un accident de circulaţie în care a fost implicat camionul (...) cu nr. de înmatriculare (...) condus de intimatul pârâtul (...), solicitând informaţii cu privire la numărul de înregistrare şi la asigurătorul competent. Din informaţiile obţinute de B.A.A.R. din baza de date CEDAM, a rezultat că autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) nu era asigurat pentru data de 27.07.2011.

Prin adresa nr. (...), B.A.A.R. a comunicat Ufficio Centrale Italiano (U.C.I.) că autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) este înmatriculat în România, dar nu era asigurat la data accidentului, exprimându-şi acordul ca U.C.I. să soluţioneze dosarul de daună în numele său.

Prin cererea de despăgubire nr. (...), U.C.I. a solicitat plata sumei de 4.088,47 euro cu titlu de despăgubire pentru pagubele produse de autovehiculul condus de recurent părţilor vătămate (...) şi (...), fiind anexate adresa emisă la data de 06.09.2012 de (...) SRL, adresa emisă de dl. (...), expert estimări - probe, raportul Corpului de Carabinieri încheiat la data de 26.07.2011, raportul medical din data de 19.06.2012, dovada transferului bancar pentru suma de 3200 euro, contractul de tranzacţie şi chitanţa, scrisoarea de mandat, factura nr. (...), declaraţia martorului, devizul estimativ, foaia de observaţie şi chitanţă nr. (...).

La data de 16.11.2012, B.A.A.R. a virat în contul indicat de U.C.I. suma de 4.098,47 euro, iar prin acţiunea formulată în prezenta cauză s-a îndreptat cu acţiune în regres împotriva recurentului pârât.

Referitor la normele de drept incidente cauzei, curtea a constatat că despăgubirile solicitate de către intimata reclamantă s-au stabilit în cadrul procedurii reglementate de dispoziţiile Directivei 72/66/CEE şi ale Apendicelui 1 la Decizia Comisiei din 28 iulie 2003 privind aplicarea Directivei 72/66/CEE, norme care reglementează procedura de gestionare a cererilor de despăgubire formulate pentru pagube rezultate din accidente auto produse pe teritoriul unui stat membru de un autovehicul înmatriculat într-un alt stat membru.

Potrivit acestor dispoziţii, în cazul în care un birou este informat cu privire la producerea unui accident pe teritoriul ţării în care este competent şi în care este implicat un vehicul care provine dintr-o altă ţară, acesta trebuie să efectueze, fără a aştepta o cerere formală de despăgubire, o anchetă asupra împrejurărilor accidentului. Biroul comunică aceste informaţii, cât mai repede posibil, asigurătorului care a emis cartea verde sau poliţa de asigurare sau, după caz, biroului în cauză. În cazul în care nu există un corespondent autorizat al asigurătorului, la primirea unei cereri de despăgubire biroul informează de îndată asigurătorul care a emis cartea verde sau poliţa de asigurare sau, după caz, biroul în cauză, cu privire la faptul că a primit o cerere de despăgubire şi că o va investiga sau va asigura investigarea ei de către un agent a cărui identitate o comunică.

Din prevederile art. 3 alin. 4 ale directivei rezultă că fiecare cerere de despăgubire trebuie tratată de către birou în mod autonom şi în conformitate cu actele cu putere de lege şi normele administrative aplicabile în ţara în care s-a produs accidentul privind răspunderea, despăgubirea părţilor prejudiciate şi asigurarea auto obligatorie, reprezentând cât mai bine interesele asigurătorului care a emis cartea verde sau poliţa de asigurare sau, după caz, ale biroului în cauză. De asemenea, se stipulează că numai biroul este competent în toate problemele privind interpretarea legii aplicabile în ţara în care s-a produs accidentul şi pentru soluţionarea cererii de despăgubire.

Instanţa de apel interpretând dispoziţiile art. 3 alin. 4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, a reţinut că numai biroul din ţara în care s-a produs accidentul este competent în toate problemele privind interpretarea legii aplicabile în ţara în care s-a produs accidentul şi pentru soluţionarea cererii de despăgubire, instanţele din ţara în care este înmatriculat autovehiculul neputând stabili o altă stare de fapt cu privire împrejurările producerii accidentului şi la obligaţia de despăgubire.

Analizând dispoziţiile comunitare mai sus arătate, în temeiul cărora s-au stabilit despăgubirile şi nu s-a procedat la cercetarea fondului cauzei de către instanţa de apel, curtea a constatat că acestea prevăd o procedură de stabilire pe cale amiabilă a despăgubirilor solicitate de către partea vătămată, la care nu participă în mod direct şi persoana vinovată de producerea accidentului. Acesta are doar posibilitatea de a prezenta punctul său de vedere asupra circumstanţelor producerii accidentului în urma notificării emise în acest sens de către biroul competent din statul său, care transmite informaţiile obţinute la biroul competent din statul producerii evenimentului asigurat, însă fără a se stabilii în cadrul directivei dacă acesta are dreptul de a solicita administrarea de probe în susţinerea punctului său de vedere ori în ce modalitate s-ar administra acestea.

Într-adevăr normele statuate în cadrul directivei stabilesc o obligaţie de diligenţă în sarcina biroului competent în vederea soluţionării cererii de despăgubire, în sensul de a lua măsurile necesare pentru investigarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul cauzator de prejudicii în conformitate cu dispoziţiile legale din statul respectiv, însă în cadrul directivei nu se prevede dacă persoana nemulţumită de rezultatul investigaţiilor efectuate ori de soluţia dată asupra cererii de despăgubire are dreptul de a contesta rezultatul respectiv la o instanţă de judecată independentă şi imparţială.

Ori, potrivit prevederilor art.47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, orice persoană ale cărui drepturi şi libertăţi sunt garantate de dreptul Uniunii are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unui instanţe judecătoreşti, precum şi dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege.

De asemenea, prevederile art. 21 din Constituţia României garantează liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale oricărei persoane.

Date fiind aceste prevederi comunitare şi constituţionale, nu se poate reţine că persoana vinovată de producerea unui accident cauzator de prejudicii nu ar avea dreptul să invoce apărări ori să formuleze cereri în probaţiune în raport circumstanţele producerii evenimentului şi paguba solicitată a fi reparată, în faţa instanţei de judecată investită cu soluţionarea acţiunii în regres introdusă împotriva sa de către biroul din statul care a plătit despăgubirile, câtă vreme procedura înlăuntrul căreia s-au stabilit daunele solicitate s-a desfăşurat fără participarea sa directă şi fără garanţia posibilităţii de a administra probe în apărare ori de a contesta deciziile luate în cadrul procedurii amiabile în faţa unei instanţe de judecată.

Prin urmare, curtea a reţinut că Regulamentul general al Consiliului birourilor nu poate fi interpretat în sensul că acesta impune executarea automată a unui acord de soluţionare pe cale amiabilă, încheiat fără participarea persoanei considerate responsabile în statul membru în care s a produs accidentul, împotriva persoanei respective în statul membru în care a fost înmatriculat autoturismul, fără acordarea posibilităţii de a formula apărări şi probe în cadrul litigiului în regres demarat de biroul din statul membru unde a fost înmatriculat autoturismul.

În acest sens, s-a statuat de către CJUE în cauza C-587/15 - Lietuvos Respublikos transporto priemonių draudikų biuras, având ca obiect întrebarea preliminară adresată Curţii cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi despăgubirile aferente de către Curtea Supremă a Lituaniei. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Lietuvos Respublikos transporto priemonių draudikų biuras (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Lituania, denumit în continuare „Biroul B”), pe de o parte, şi domnul (...) şi doamna (...), resortisanţi lituanieni, pe de altă parte, în legătură cu o acţiune subrogatorie prin care Biroul B solicită obligarea pârâţilor din litigiul principal, care nu îşi îndepliniseră obligaţia de asigurare de răspundere civilă auto atunci când au fost implicaţi într un accident de circulaţie produs în Germania, să îi ramburseze sumele plătite Biroului Naţional German al Asigurătorilor (denumit în continuare „Biroul A”) cu titlu de rambursare a sumelor plătite de acest birou ca despăgubire celeilalte părţi implicate în accidentul menţionat.

Prin hotărârea Curţii pronunţată la data de 15 iunie 2017, s-a statuat că „Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005, Directiva 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/14, şi Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto şi de modificare a Directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE ale Consiliului şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că nu se opun, consecinţelor care rezultă din jurisprudenţa instanţei de trimitere potrivit căreia revine Lietuvos Respublikos transporto priemonių draudikų biuras (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Lituania), în scopul exercitării acţiunii subrogatorii, sarcina probei referitoare la ansamblul elementelor care stabilesc răspunderea civilă a pârâţilor din litigiul principal pentru accidentul produs la 20 iulie 2006”.

Date fiind aceste statuări, curtea a reţinut că intimatului reclamat îi revine sarcina probei îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale ale pârâtului recurent în cadrul prezentului litigiu, cu respectarea garanţiilor prevăzute de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 21 din Constituţia României în favoarea pârâtului chemat în judecată, dispoziţii care consacră dreptul oricărei persoane la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime. Câtă vreme pârâtul nu a participat în mod direct la încheierea acordului de soluţionare amiabilă a cererii de despăgubire formulate de persoanele vătămate, acestuia trebuie să i se ofere posibilitatea de a se apăra şi a solicita administrarea de probe în faţa instanţei investite cu acţiunea în regres cu privire la circumstanţele producerii accidentului, starea de fapt invocată, daunele solicitate a fi achitate, etc.

Pe de altă parte, normele comunitare stipulate în Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II ) consacră dreptul persoanelor vătămate printr-o faptă ilicită de a se adresa unei instanţe de judecată în vederea recuperării prejudiciului produs prin fapta respectivă, situaţie în care este echitabil şi just ca şi persoanele acuzate de săvârşirea faptei ilicite şi de producerea prejudiciului să se bucure de aceleaşi garanţii procesuale ca şi persoanele vătămate.

De asemenea, posibilitatea de a se contesta valabilitatea obligaţiei principale garantate de către fidejusor este prevăzută şi în legea română aplicabilă acţiunii în regres, care la art. 2296 Cod civil, stipulează că fidejusorul va putea să opună creditorului toate mijloacele de apărare pe care le va putea opune debitorul principal, câtă vreme fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie valabilă, potrivit prevederilor art. 2288 alin.1 Cod civil.

Ori, în aceste condiţii, cu atât mai mult subzistă dreptul persoanei chemate în judecată de a-şi apăra drepturile şi interesele sale legitime în cadrul acţiunii în regres formulate împotriva sa, prin orice mijloace de probă prevăzute de lege.

Concluzionând, curtea a constatat că instanţa de apel, în mod greşit nu a analizat îndeplinirea sau nu a condiţiilor răspunderii civile delictuale ale pârâtului chemat în judecată în acţiunea în regres formulată de către reclamant prin prisma probatoriului administrat, apreciind că nu se mai poate stabilii o altă stare de fapt cu privire la împrejurările producerii accidentului şi la obligaţia de despăgubire datorită interpretării eronate a dispoziţiilor comunitare mai sus arătate.

În consecinţă, curtea a reţinut că motivele de recurs invocate de recurent sunt fondate, motiv pentru care a dispus admiterea recursului şi casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecare la aceeaşi instanţă deoarece soluţionarea procesului în apel a avut loc fără a se intra în judecata fondului cauzei.

La rejudecarea cauzei, instanţa de apel va avea în vedere considerentele prezentei decizii, aspectele legate de fondul cauzei invocate în recurs de către părţi în virtutea efectului devolutiv al căi de atac a apelului, precum şi eventualele cheltuieli de judecată solicitate de către acestea.

Domenii speta

Spete similare