Excepţia de tardivitate

Decizie 701 din 21.06.2018


Cuprins : Cpc

 Index alfabetic efect devolutiv apel

Tribunalul Galaţi decizia 701/21.06.2018.

La data de .......pe rolul Tribunalului Galaţi secţia CAF  a fost înregistrat sub nr. .......apelul declarat de CNAIR în contradictoriu cu intimatul N împotriva sentinţei civile nr. .....a Judecătoriei Tecuci.

Motivele de apel invocate au avut în vedere faptul că rovinieta este în sarcina utilizatorului, iar plângerea a fost formulată tardiv .

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

În prezenta cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine că prin sentinţa apelată, judecătoria Tecuci a admis plângerea şi a anulat procesul-verbal contestat. Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor în materia nulităţilor, iar cele consemnate corespund realităţii.

Concret s-a reţinut că la data de ......petentul a circulat cu maşina ......pe DN fără a deţine rovinietă.

Judecătoria a apreciat că petentul nu mai era proprietar al maşinii pe care o înstrăinase către P căruia îi vânduse autovehiculul prin contract cu dată certă.

Referitor la apelul declarat, tribunalul îl apreciază neîntemeiat deoarece conform fişei de înmatriculare auto de la fila 7 dosar de fond , înregistrarea la organul fiscal de către intimatul petent a înstrăinării vehiculului a fost în martie 2015 , iar luarea în evidenţă a maşinii de către acelaşi organ fiscal pe numele dobânditorului P a avut loc la data de 07.04.2015 . Instanţa apreciază că luna martie 2015 reprezintă data certă conform art. 278 Cod procedură civilă a înstrăinării maşinii, dată care într-adevăr este anterioară datei de încheiere a procesului-verbal , aceea de 19.04.2017. În acest sens, tribunalul reţine că petentul nu mai era utilizator în sensul art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 . Noţiunea presupune întrunirea cumulativă a două condiţii: cea referitoare la înregistrarea în certificatul de înmatriculare al maşinii a persoanei care deţine maşina şi exercitarea de către aceeaşi persoană a unui drept prevăzut de lege asupra autovehiculului în discuţie. Prin înstrăinarea maşinii în cauză , instanţa reţine că nu mai este întrunită condiţia referitoare la exercitarea uni drept prevăzut de lege. Prin înstrăinare, petentul nu mai exercita niciun drept prevăzut de lege asupra maşinii. În aceste condiţii, petentului nu îi mai revenea nici obligaţia corelativă a achitării rovinietei.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel , tribunalul reţine că nici acesta nu este întemeiat, deoarece excepţia de tardivitate a formulării plângerii contravenţionale nu a fost invocată în faţa primei instanţe. În fapt este vorba despre nerespectarea , în opinia apelantei, a termenului de depunere a plângerii contravenționale cu ocazia judecăţii în primă instanţă a cauzei. Termenul în discuţie – de promovare a plângerii contravenţionale - este unul imperativ, iar sancţiunea nerespectării sale constă în decăderea părţii din dreptul de a formula plângerea. Actul formulat cu nerespectarea termenului imperativ este considerat tardiv, iar excepţia prin intermediul căreia se invocă această nerespectare şi sancţionarea nerespectării este excepţia de tardivitate.  Deşi , excepţia este una absolută , care potrivit art. 247 Cod procedură civilă poate fi invocată în orice stare a procesului , în acest caz ea nu poate fi invocată deoarece nu a fost invocată mai întâi la judecata în primă instanţă . Textul de lege care se opune invocării direct în apel fie şi a unei excepţii absolute , care nu a fost însă invocată în primă instanţă, îl reprezintă art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă  conform căruia în apel nu se pot formula pretenţii noi. Noţiunea de ”pretenţie” are sensul de cerinţă, solicitare, cum este şi acest caz al solicitării de a se avea în vedere că plângerea nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege. De altfel , din dovada de comunicare a procesului-verbal de la fila 19 dosar de apel rezultă că procesul-verbal a fost comunicat la data de 11.05.2017 , iar plângerea contravenţională a fost înregistrată la Judecătoria Lieşti la data de 18.05.2017 cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicare.

Faţă de cele menţionate anterior, tribunalul va respinge apelul declarat ca neîntemeiat.