Restituire cautiune

Hotărâre 7 din 30.01.2018


Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniştii privind pe recurent S.C. P C  S.R.L. şi pe intimat S.C. M MS.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR XX REORGANIZARE ŞI LICHIDARE IPURL, având ca obiect alte cereri restituire cauţiune.

Înregistrarea dezbaterilor  s.a realizat  cu mijloace  tehnice  audio  conform disp.  art. 231  alin  4. NCPC.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică , se  prezintă pentru  contestatoare  av. Irimie Lucian  în substituire  pentru  apărătorul  ales Bora Horia, lipsă fiind  celelalte  părţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează;

Instanţa constată  că  prin încheierea  din  21.11.2017  cauza  a  fost  suspendată  pentru  lipsa  părţilor, însă pe  data  de  10.01.2018 recurenta  a  formulat  cerere  de  repunere  pe rol  a  cauzei.

Instanţa acordă  cuvântul  pe cererea  de  repunere pe  rol  formulată de  recurent.

Apărătorul  contestatorului solicită  admiterea  cererii  de  repunere  pe  rol.

Instanţa încuviinţează cererea  de  repunere  pe  rol, şi dispune  repunerea  cauzei  pe  rol.

Nemaifiind  alte  cereri  de  formulat,  excepţii  de  invocat şi probe de  administrativ, instanţa  constată  cauza  în stare  de  judecată  şi  acordă  cuvântul  pe  fond.

Apărătorul  contestatorului  având  cuvântul  solicită  admiterea  recursului  aşa  cum a  fost  formulat  şi motivat, casarea  sentinţei  recurate,  iar  în rejudecare  a  se  dispuse  restituirea  cauţiunii  în valoare de  9.395  lei  constituită în dosarul  nr. 1917/270/2017  prin recipisa  de  consemnare nr. 946090/1/04.04.2016  emisă  de  CEC Bacău, pentru  următoarele  considerente:  în fapt  în data  de  20.03.2015  în temeiul titlului  executoriu  reprezentat  de  sentinţa  civilă nr.  300/2014  pronunţată de  Tribunalul  Bacău  în dosarul  nr. 3798/110/2013  subscrisa  a  formulat o cerere  de  executare  silită  către  BEJ  C şi Asociaţii”  prin care  a  solicitat  declanşarea  executării silite  faţă  de  subscrisă pentru  recuperarea  sumei  de 489.464,64  lei  reprezentând  debit  neachitat , formându-se  astfel  dosarul de  executare  nr. 639/2015. În urma  verificărilor, executorul judecătoresc  a  identificat  trei bunuri  imobile  proprietatea subscrisei, a  desemnat  un expert  evaluator pentru  stabilirea  valorii de  piaţă  a acestora, iar  ulterior  s-a  emis  publicaţii de  vânzare. Totodată  subscrisa  a  înregistrat  pe  rolul Judecătoriei Oneşti  o cerere  de  suspendare  provizorie a executării silite care  formează  obiectul dosarului execuţional  nr. nr. 639/2015  până la  soluţionarea  cererii  de  suspendare  formulată în dosarul nr.  1795/270/2016, cerere  care  a  fost admisă de  instanţă  prin încheierea  nr. 1019/06.04.2016  pronunţată în dosarul  nr. 1917/270/2016. În vederea  soluţionării cererii  de  suspendare  provizorie, subscrisa  a  constituit  o cauţiune în cuantum de  9.395  lei  prin recipisa  de consemnare  nr.  946090/1/04.04.2016  emisă  de  CEC  Bacău, care  ulterior  a  fost  dedusă în totalitate din  cauţiunea finală ce  a  trebuit constituită  în dosarul nr. 1795/270/2016  având  ca  obiect  contestaţie  la  executare. Consideră că hotărârea  instanţei  de  fond  este nelegală, întrucât aceasta  a  interpretat  şi  aplicat  în mod  eronat dispoziţiile  legale 448  alin. 1  pct. 5  şi 8; de  asemenea temeiul de  drept  al  cererii de  restituire  cauţiune  l-a  reprezentat prevederile  art. 1064  alin. 1  din CPC, potrivit  căruia  cauţiunea  depusă  se  va  restitui  la cerere,  după soluţionarea  definitivă  a  procesului  în legătură cu care  s-a  stabilit  cauţiunea. Mai arată  că referitor  la  afirmaţia  instanţei  de  fond, potrivit  căreia  în  speţa  de  faţă  se  impune  indisponibilizarea cauţiunii, întrucât  prin contestaţia  la  executare  formulată  nu  s-au anulat acte  de  executare  silită, nu poate  fi primită  întrucât  potrivit  art. 720  alin. 6  din CPC  cauţiunea  se  indisponibilizează  şi urmează  să servească  la  acoperirea  creanţelor prevăzute  în  titlul  executoriu, doar  în situaţia  în care  s e respinge  contestaţia  la executare, şi nicidecum  şi situaţia  din speţa dedusă judecăţii.

S-au  declarat dezbaterile  închise, trecându-se  la  deliberare.

INSTANŢA

Deliberând asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti  în data de data de 10.05.2017 sub nr. 2921/20/2017 petenta-contestatoare S.C. P C  S.R.L. a solicitat restituirea cauţiunii în cuantum de 9395 lei depusă cu recipisa de consemnare a cauţiunii nr. 946090/1 din 04.04.2016 emisă de CEC Bank.

Intimata S.C. M MS.R.L. prin administrator judiciar XX Reorganizare şi Lichidare IPURL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii întrucât nu şi-a recuperat creanţa de la debitoarea petentă.

Instanţa a ataşat dosarul nr. 1795/270/2016.

Prin încheierea nr.63/09.08.2017, Judecătoria Oneşti a respins cererea formulată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

„Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 29.03.2016 sub nr. 1795/270/2016 contestatoarea debitoare SC P C SRL, în contradictoriu cu intimata SC MM SRL prin administrator judiciar XX Reorganizare şi Lichidare IPURL, a solicitat restrângerea executării silite obiect al dosarului de executare nr. 639/2015 al SCPEJ Ciobanu şi Asociaţii.

În motivarea cererii contestatoarea arată că datorează creditoarei o anumită sumă de bani stabilită prin sentinţa civilă nr. 300/2014 a Tribunalului Bacău, s-a început executarea silită a debitoarei, s-a format dosarul de executare nr. 639/2015, iniţial părţile s-au înţeles ca debitoarea să plătească debitul în şase tranşe, s-a achitat o primă tranşă, au intervenit anumite dificultăţi financiare şi creditoarea a solicitat reluarea executării silite. Reluându-se executarea silită, executorul a scos la vânzare silită trei suprafeţe de teren pentru care s-a stabilit termen de vânzare la licitaţie data de 14.04.2016, iar valoarea acestor terenuri este vădit disproporţionată faţă de suma ce trebuie recuperată, motiv pentru care debitoarea a formulat prezenta contestaţie la executare şi suspendarea executării silite.

Contestatoarea a formulat pe cale separată şi cerere de suspendare provizorie a executării silite, ce a făcut obiectul dosarului nr. 1971/270/2016. Prin încheierea nr. 1019/06.04.2016 instanţa a dispus suspendarea provizorie a executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 639/2015 al SCPEJ C şi Asociaţii până la soluţionarea definitivă a cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul dosarului nr. 1795/270/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Oneşti, având ca obiect „contestaţie la executare”, urmând ca asupra cauţiunii în valoare de 9395 lei, achitată conform recipisei de consemnare nr. 946090/1 din 04.04.2016, eliberată de CEC Bank, să se pronunţe preşedintele de complet legal învestit cu soluţionarea dosarului având ca obiect „contestaţie la executare”.

Prin sentința civilă nr. 1950/27.07.2016 instanța a respins contestația la executare, a respins cererea de suspendare a executării silite și a dispus ca în temeiul 720 alin. 6 Cod procedură civilă, suma de 9395 lei reprezentând cauţiunea să rămână indisponibilizată, urmând a servi, la data rămânerii definitive a hotărârii, la acoperirea creanţelor stabilite prin titlul executoriu, scop în care se va comunica SCPEJ cvch şi Asociaţii recipisa de consemnare a cauţiunii nr. 946090/1 din 04.04.2016 emisă de CEC Bank, aflată la camera de valori a Judecătoriei Oneşti.

Contestatoarea a declarat apel împotriva acestei sentințe. Tribunalul Bacău, prin decizia nr. 255/A/21.03.2017, a admis apelul și a schimbat sentința apelată în sensul că a restrâns executarea silită la un singur teren din cele trei suprafețe în litigiu. Instanța de apel nu a menționat nimic în ceea ce privește restituirea cauțiunii.

În consecință, instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1064 coroborate cu cele ale art. 720 alin. 6 Cod procedură civilă – normă specială pentru contestațiile la executare.

Rațiunea depunerii cauțiunii într-o cerere de suspendare a executării silite în cadrul unei contestații la executare este aceea de a exista o sumă de bani din care creditorul prejudiciat de suspendarea executării să poată fi despăgubit.

Dispozițiile art. 720 alin. 6 Cod procedură civilă, care trebuie interpretate și în spiritul lor, vin și dispun ca această sumă să fie indisponibilizată în cazul respingerii contestației, urmând ca această sumă să servească la acoperirea creanțelor, ceea ce este firesc.

În speță însă, instanța reține că nu s-au contestat actele de executare și nu s-a formulat o contestație la executare care să ducă la anularea executării, ci s-a solicitat restrângerea executării la anumite bunuri. Astfel, chiar dacă instanța de control a admis apelul și a restrâns executarea, nu înseamnă că această executare a încetat sau a fost anulată. Debitoarea datorează în continuare bani creditoarei, astfel că rațiunea indisponibilizării cauțiunii în vederea acoperirii creanțelor nu a dispărut.

Petenta contestatoare invocă dispozițiile art. 1061 Cod procedură civilă:

”Când cauţiunea a fost depusă în numerar sau în instrumente financiare, ea nu poate fi urmărită de creditorii depunătorului decât în măsura în care urmează a-i fi restituită acestuia. De asemenea, cauţiunea nu va putea fi urmărită nici de creditorii depozitarului.”

Instanța reține că aceste dispoziții reglementează alte situații, nu situația dedusă judecății.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge prezenta cerere de restituire a cauțiunii.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta S.C. P C  S.R.L., prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, restituirea cauţiunii în valoare de 9.395 lei.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esenţă, faptul că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile legale în temeiul cărora a solicitat restituirea cauţiunii, respectiv art.1064 alin.1 Cod procedură civilă.

De asemenea, a arătat că în mod greşit prima instanţă a apreciat că în cauză nu a avut loc o anulare a actelor de executare şi că astfel cauţiunea rămâne indisponibilizată, în condiţiile în care cererea de restrângere a executării silite a fost admisă.

Cu privire la invocarea de către prima instanţă a dispoziţiile art.1061 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că suma consemnată cu titlu de cauţiune la dispoziţia instanţei nu poate fi urmărită de nimeni, nici măcar de creditorii depunătorului.

Recurenta a apreciat că hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată.

În drept, au fost invocate prevederile art.488 alin.1 pct.5, 6 şi 8 Cod procedură civilă.

În susţinere, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimata S.C. M MS.R.L. prin administrator judiciar XX Reorganizare şi Lichidare IPURL, legal citată nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a formula oral apărări.

Analizând recursul formulat, încadrabil în drept în dispoziţiile art.488 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din 06.04.2016, pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr.1917/270/2016, a fost admisă cererea formulată de debitoarea S.C. P C S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. M MS.R.L. prin administrator judiciar XX Reorganizare şi Lichidare IPURL şi s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 639/2015 al SCPEJ C şi Asociaţii până la soluţionarea definitivă a cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul dosarului nr. 1795/270/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Oneşti, având ca obiect „contestaţie la executare”.

Pentru soluţionarea acestei cereri, petenta S.C. P C S.R.L. a consemnat o cauţiune în valoare de 9395 lei, achitată conform recipisei de consemnare nr. 946090/1 din 04.04.2016, eliberată de CEC Bank, conform dispoziţiilor art.718 alin.2 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr.1950/27.07.2016, pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr.1795/270/2016, a fost respinsă cererea având ca obiect „restrângere executare silită” formulată de contestatoarea S.C. P C S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. M MS.R.L. prin administrator judiciar XX Reorganizare şi Lichidare IPURL şi a respins cererea de suspendare a executării silite din dosarul de executare nr. 639/2015 al SCPEJ C şi Asociaţii. În temeiul 720 alin. 6 Cod procedură civilă, s-a dispus ca suma de 9395 lei reprezentând cauţiunea să rămână indisponibilizată, urmând a servi, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, la acoperirea creanţelor stabilite prin titlul executoriu, scop în care se va comunica SCPEJ C şi Asociaţii recipisa de consemnare a cauţiunii nr. 946090/1 din 04.04.2016 emisă de CEC Bank, aflată la camera de valori a Judecătoriei Oneşti.

Sentinţa civilă sus-menţionată a fost schimbată în totalitate prin decizia civilă nr.255/A/21.03.2017 a Tribunalului Bacău, prin care a fost admis apelul şi s-a dispus restrângerea executării silite la terenul în suprafaţă de 13500mp situat în Bacău, cartier 8 şi suspendarea executării silite conform art. 702 alin 3 din Codul de procedură civilă cu privire la terenurile în suprafaţă de 8060mp situat în judeţul Bacău şi cel în suprafaţă de 9847mp situat în Bacău,

În ceea ce priveşte cererea de restituire cauţiune, tribunalul reţine că potrivit dispoziţiilor art.719 alin.1, 2 Cod procedură civilă, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea; pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune.

De asemenea, potrivit art.1064 alin.1 Cod procedură civilă, cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus; cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1).

Aplicând aceste prevederi legale în speţă, tribunalul constată că cererea recurentei de restituire a cauţiunii în cuantum de 9395 lei consemnată pentru cererea de restrângere a executării silite este întemeiată.

Astfel, instanţa de recurs reţine că temeiul de drept al cererii formulată de către contestatoare este reprezentat de dispoziţiile art.1064 alin.1 Cod procedură civilă, condiţiile impuse de acest text de lege fiind îndeplinite în cauză. În acest sens, se evidenţiază faptul că procesul în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv cererea de restrângere a executării silite, a fost soluţionat în mod definitiv, prin decizia nr.255/A/21.03.2017 a Tribunalului Bacău, prin care a fost restrânsă executarea silită doar la unul din imobilele urmărite.

În ceea ce priveşte întâmpinarea formulată de intimată în faţa primei instanţe prin care aceasta a solicitat ca suma afectată cauţiunii să fie indisponibilizată şi remisă în contul său pentru acoperirea unei părţi din creanţă, tribunalul apreciază că aceasta nu reprezintă o cerere pentru plata despăgubirii în sensul art.1064 alin.1 Cod procedură civilă, deoarece nu a indicat care este prejudiciul pe care l-a suferit prin admiterea cererii de restrângere a executării silite, având mai mult caracterul unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art.720 alin.6 Cod procedură civilă.

Referitor la analiza instanţei de fond a incidenţei în cauză a prevederilor art.720 alin.6 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că aceasta este eronată, în condiţiile în care în dosarul nr. 1795/270/2016 nu s-a analizat legalitatea actelor de executare desfăşurate de SCPEJ C şi Asociaţii în dosarul de executare nr. 639/2015, ci s-a stabilit că se impune continuarea executării silite cu privire la bunul cel mai valoros, actele de executare fiind doar suspendate cu privire la celelalte două bunuri imobile, până la valorificarea primului, imobile cu privire la care s-a încuviinţat executarea silită. Prin urmare, instanţa nu a fost învestită cu o contestaţie la executare silită, în care să se fi pronunţat o soluţie de respingere şi menţinere ca legale a actelor de executare silită, pentru a fi incidente prevederile art.720 alin.6 Cod procedură civilă, şi în consecinţă indisponibilizarea cauţiunii, ci s-a parcurs procedura reglementată de art.702 Cod procedură civilă în care, contestatoarea care a recunoscut existenţa creanţei, a solicitat restrângerea actelor de executare numai referitor la un bun imobil, a cărei valoare s-a apreciat că ar fi suficientă pentru acoperirea creanţei.

Prin urmare, măsura indisponibilizării cauţiunii este contrară prevederilor art.1064 alin.1 Cod procedură civilă, aceasta urmând a fi restituită contestatoarei.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, tribunalul va admite recursul formulat, va casa încheierea Judecătoriei Oneşti nr.63/09.08.2017, în sensul că se va admite cererea formulată şi se va dispune restituirea către recurentă a cauţiunii în cuantum de 9395 lei depusă cu recipisa de consemnare a cauţiunii nr. 946090/1 din 04.04.2016 emisă de CEC Bank.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta S.C. P C S.R.L.  cu  sediul în Judeţ BACĂU în contradictoriu cu intimata S.C. M M S.R.L. prin administrator judiciar XX Reorganizare şi Lichidare IPURL CONSTANŢACasează încheierea nr.63/09.08.2017 a Judecătoriei Oneşti  în sensul că:

Admite cererea de restituire cauţiune formulată.

Dispune restituirea către recurentă a cauţiunii în cuantum de 9395 lei depusă cu recipisa de consemnare a cauţiunii nr. 946090/1 din 04.04.2016 emisă de CEC Bank.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 30.01.2018.