Cerere valoare redusa

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniştii privind pe apelant G R  S.R.L. şi pe intimat B C R, având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la strigarea cauzei la ordine, au lipsit părţile din prezenta cauză.

Faţă de lipsa părţilor din cauza de faţă, la prima strigare a cauzei, instanţa dispune lăsarea dosarului pentru a doua strigare a cauzei, la sfârşitul şedinţei de judecată, astfel încât părţile să aibă posibilitatea de a fi prezente în instanţă la strigarea cauzei.

La a doua strigare a cauzei, la sfârşitul şedinţei de judecată, la apelul nominal făcut în

şedinţă publică, au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care :

Faţă de actele depuse la dosar şi faţă de faptul că nu au mai fost formulate alte cereri, instanţa, în baza disp. art. 394 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile, reţinând apelul spre soluţionare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cererii de apel de faţă, reţine următoarele:

OBIECT: Prin sentinţa civilă nr. 5113/21.09.2017 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 8406/180/2017 s-a respins cererea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta Sc G R în contradictoriu cu pârâtul B C R.

Soluţia primei instanţe a avut la bază următoarele considerente:

“Pârâtul a încheiat  cu SC Orange România SA contractul de  servicii de telecomunicaţii: seria 53765059/29 09 2014. Ulterior, S.C. Orange România S.A. a cesionat creanţa către reclamanta G R  S.R.L., astfel cum rezultă din menţiunile operate la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Potrivit art. 1578 din Noul Cod Civil in vigoare la data cesionării creanţei

(1) Debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care:

a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;

b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi întinderea cesiunii.

(2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.

(3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.

(4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.

(5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului. „

Sub aspectul îndeplinirii formalităţilor de notificare a cesiunii de creanţă, instanţa reţine faptul că la dosarul cauzei s-a depus o notificare a cesiunii de creanţă, pentru suma de 1440,76 lei, dar aceasta nu este însoţită de dovada comunicării către debitor.

Prin urmare, această procedură nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a se considera că cesiunea a fost notificată debitorului.

Pe de altă parte, instanţa nu poate determina întinderea creanţei pretinsă prin acţiune pe baza actelor depuse. Astfel, prin cerere nu se precizează care anume facturi se pretind la plată. Însumate, facturile emise pentru serviciile neachitate depuse in copie la dosar nu corespund sumei pretinsă prin acţiune. De asemenea nu se poate determina nici modalitatea de calcul a penalităţilor contractuale, la dosar neexistând un calcul concret, verificabil al penalităţilor. Chiar dacă suma pretinsă prin cerere este aceeaşi cu cea menţionată in Notificarea cesiunii de creanţă, din verificarea sumelor înscrise in facturile ataşate, rezultă diferenţe intre soldul debitor reprezentat de serviciile pretinse la plată şi sumele facturate.

Rolul activ al instanţei in aflarea adevărului nu poate înfrânge principiul disponibilităţii in procesul civil, respectiv acela potrivit căruia reclamantul determină prin cerere atât câtimea pretenţiilor cât şi izvorul acestora. O instanţă investită cu soluţionarea unei cauze verifică temeinicia susţinerilor şi nu se poate substitui reclamantului in motivarea in fapt, in concreto. Cererea de faţă cuprinde doar susţineri generice, dar fără  a fi indicate înscrisurile pe care se întemeiază fiecare dintre capetele de cerere (izvorul pretenţiilor), situaţie ce echivalează cu lipsa motivelor de fapt a acesteia.

În ceea ce priveşte despăgubirile pentru încetarea prematură a contractului, instanţa reţine că potrivit art. 8 lit. b din clauze contractuale de bază contractul poate înceta prin reziliere conform art. 1.16 din termeni şi condiţii generale. Faţă de dispoziţiile articolului 1.16 din termeni şi condiţii generale, instanţa reţine faptul că s-a prevăzut obligaţia în sarcina clientului de achitare a unor despăgubiri  care constau în contravaloarea abonamentului contractat înmulţit cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale, pentru situaţia în care contractul încetează înainte de perioada minimă contractuală. Instanţa reţine că această despăgubire se datorează ca urmare a  rezilierii contractului de către prestator condiţionată de o notificare scrisă de reziliere a beneficiarului, aşa cum reiese din dispoziţiile contractuale (fără însă a fi necesară punerea în întârziere, intervenţia instanţei sau îndeplinirea unei alte formalităţi ceea ce echivalează cu un pact comisoriu de grad IV). Or,  în speţă, nu s-a făcut dovada aceste notificări. Totodată, instanţa mai reţine că deşi reclamanta se prevalează de aceste prevederi din înscrisul intitulat „termeni şi condiţii generale” pe care le opune pârâtei, acest înscris nu este semnat de pârâtă. Astfel, instanţa  nu poate reţine ca pârâta a consimţit la prevederile cuprinse în înscris, nefiind însuşit de aceasta. Împrejurarea că în contract s-a prevăzut că pârâta a primit un exemplar din Termenii şi condiţiile generale nu prezintă relevanţă sub acest aspect atât timp cât nu s-a făcut dovada că înscrisurile depuse la dosar de reclamantă sunt identice cu cele remise pârâtei, iar  pârâta ar fi consimţit la prevederile din cuprinsul acestora.

Faţă de cele mai sus reţinute urmează a respinge cererea.”

CALEA DE ATAC EXERCITATĂ ÎN CAUZĂ:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a sentinţei şi obligarea pârâtei la plata sumei de 323,72 lei cu titlu de penalităţi contractuale, 28,75 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, 1088,29 lei cu titlu de despăgubiri, taxă timbru şi dobândă legală de la data 27.04.2016 şi până la plata efectivă a debitului.

În motivarea cererii de apel s-a arătat că între Orange România şi pârât au fost încheiate contracte de prestări servicii, pârâtul beneficiind de servicii de comunicaţii electronice, abonamentele fiind închise pentru neplată. S-a indicat că pârâtul şi-a asumat obligaţia de plată a facturii, suma restantă fiind de 1440,76 lei, factura fiind un înscris sub semnătură privată care face dovada împotriva emitentului. S-a mai precizat că neexecutarea obligaţiei de plată reprezintă o faptă ilicită, pentru care răspunde conform articolului 1530 Cod civil, penalităţile fiind calculate conform clauzei penale. Apelanta a precizat că dobânda legală este solicitată de la data cesiunii, astfel încât nu este vorba de o dublă reparaţie.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru încetarea contractului prin reziliere apelanta a invocat dispoziţiile articolului 1.16 din Termenii şi Condiţiile Generale, pârâtul fiind notificat cu privire la întârzierea la plată.

ANALIZA INSTANŢEI:

Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel observă faptul că soluţia de respingere a pretenţiilor reclamantei a avut la bază trei categorii de argumente, respective neîndeplinirea formalităţilor de notificare a cesiunii, lipsa probelor pentru determinarea întinderii creanţei şi neîndeplinirea obligaţiei de notificare şi lipsa asumării condiţiilor generale pentru capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.

Cu privire la respectarea condiţiei de opozabilitate a contractului de cesiune încheiat între cedentul Orange România şi cesionarul G R , Tribunalul apreciază că în mod eroant s-a reţinut că actul juridic nu a fost comunicat debitorului.

Ca noţiune juridică, cesiunea de creanţă reprezintă o modalitate de transmitere a obligaţiilor în formă convenţională, debitorul creanţei fiind obligat faţă de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni. Raportat la definiţia cesiunii de creanţă şi la condiţiile impuse pentru opozabilitatea contractului faţă de debitor, instanţa de apel reţine că este corect argumentul primei instanţe referitor la necesitatea transmiterii notificării cesiunii, în lipsa parcurgerii acestei etape, debitorul nefiind obligat faţă de cesionar, fiind un terţ fata de raportul juridic încheiat între cesionar şi cedent. Dacă însă partea a efectuat procedura notificării, debitorul devine obligat faţă de cesionar pentru valoarea nominală a creanţei, calitatea de creditor fiind deţinută de către cesionar, raportat la funcţia principală a cesiunii de creanţă.

Cu privire la îndeplinirea formalităţii notificării debitorului asupra intervenirii cesiunii de creanţă, instanţa de apel constată faptul că odată cu cererea de chemare în judecată reclamanta a ataşat şi contractul de cesiune de creanţă, înscris care a fost transmis pârâtului, acesta fiind informat în mod corespunzător cu privire la schimbarea persoanei creditorului. Scopul notificării este acela de asigurare a formalităţilor de publicitate şi de apărare a drepturilor debitorului, instanţa trebuind să verifice dacă actul a ajuns efectiv la parte, respectiv dacă acesta a fost informat cu privire la modificarea părţii cu care a contractat. Astfel dispoziţiile articolului 1578 alineat 1 stabilesc regula potrivit căreia debitorul este ţinut să plătească debitorului din momentul în care primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, legiuitorul impunând doar condiţia caracterului scris al comunicării, fără a reglementa o anumită modalitate de transmitere, transmiterea în cadrul procesului declanşat împotriva sa respectând exigentele legale. Aceasta opinie este susţinută de însuşi titlul articolului 1580 Cod civil, respectiv comunicarea cesiunii de creanţă odată cu cererea de chemare în judecată, fiind astfel admis dreptul cesionarului de a trimite actul juridic odată cu declanşarea litigiului, esenţial fiind ca debitorul sa fie înştiinţat asupra modificării care a intervenit în derularea raporturilor juridice.

Analizând procesul verbal de comunicare a actelor de procedură instanţa de apel observă că cesiunea de creanţă a fost transmisă la domiciliul pârâtului, fiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de articolul 1578 Cod civil, neregularitatea sesizată nefiind astfel incidentă.

Cu privire la fondul raporturilor juridice Tribunalul observă că pretenţiile reclamantei vizează răspunderea contractuală a debitorului, sub forma contravalorii serviciilor furnizate, a penalităţilor de întârziere, a dobânzii legale calculate de la data cesiunii şi a despăgubirilor pentru rezilierea înainte de termen a actului juridic.

Instanţa de apel reţine faptul că raporturile juridice au fost stabilite prin  încheierea contractului de prestări servicii reprezentând servicii de telecomunicaţii, preţul fiind stabilit prin facturile JAH036542852, JAH040279619, JAH032851941.

Din examinarea contractului 53765059/29.09.2014 şi a facturilor JAH036542852, JAH040279619, JAH032851941 Tribunalul apreciază că reclamanta a făcut dovada încheierii raporturilor juridice specifice contractului de prestări servicii, Sc Orange, în calitate de prestator, iar B C R, în calitate de beneficiar.

Instanţa de apel observă faptul că prima instanţă a procedat la înlăturarea înscrisurilor doveditoare depuse de reclamantă, creanţa reprezentată de preţul abonamentului fiind individualizată în mod expres în facturile fiscale ataşate cererii de chemare în judecată, acestea reprezentând astfel un mijloc de probă referitoare la operaţiunea efectuată.

Având în vedere actul justificativ depus de reclamantă, instanţa de apel apreciază faptul că revenea debitorului sarcina probării achitării integrale a debitului, obligaţia de plată a pârâtului fiind corelativă obligaţiei reclamantei de prestare a serviciilor. Faţă de aceste motive va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 323,72 lei, reprezentând rest plată.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a penalităţilor de întârziere individualizate în facturile fiscale enumerate mai sus, instanţa reţine faptul că şi acest capăt de cerere este întemeiat, pentru acoperirea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării obligaţiei contractuale de către partea adversă. Principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al neîndeplinirii obligaţiei de plată a debitului principal impune remedierea şi celui de al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune interese moratorii, sub forma dobânzii convenţionale. Beneficiul nerealizat reprezintă sporul patrimonial pe care l-ar fi obţinut creditorul, în condiţiile obişnuite ale circuitului civil, dacă debitorul ar fi executat întocmai, în natură şi la timp, obligaţiile la care s-a îndatorat prin fapta sa.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a dobânzii legale, instanţa de apel apreciază că nu este întemeiată, raportat la inserarea clauzei penale în contractul părţilor, respectiv asumare de către debitor a obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5%. Deşi creditorul a solicitat calcularea penalităţilor de întârziere până la data intrevenirii cesiunii de creanţă şi dobânda legală după acest moment, instanţa apreciază că reclamanta nu are un drept de opţiune între cele două tipuri de dobândă şi nici nu poate realiza o combinare a acestora, rolul clauzei penale şi al dobânzii legale fiind acelaşi. Modificarea părţilor originare ale actului juridic prin cesiune nu afectează substanţa titlului, poziţia cesionarului fiind aceea a unui succesor cu titlu particular, care preia toate drepturile pe care creditorul iniţial le avea în legătură cu creanţa, inclusiv accesoriile, în acest sens fiind dispoziţiile articolului 1568 alineat 1 litera b Cod civil.

Potrivit dispoziţiilor articolului 1489 Cod civil dobânda este cea convenită de părţi, şi doar în lipsa acestei convenţii este cea stabilită de lege. Evaluarea anticipată a prejudiciului prin stabilirea penalităţilor, prin acordul părţilor acoperă atât pierderea suferită de reclamantă (damnum emergens) cât şi beneficiul de care creditoarea a fost lipsită (lucrum cessans), fiind o reparare integrală, aspect care atrage inadmisibilitatea acordării dobânzii legale.

Chiar dacă reclamanta a solicitat plata dobânzii legale şi a penalităţilor de întârziere pentru perioade distincte, cele două instituţii juridice nu pot fi completate, creditorul având dreptul de a solicita doar penalităţi de întârziere, atât timp cât există acordă părţilor cu privire la răspunderea contractuală, dobânda legală putând fi solicitată doar în ipoteza în care nu a fost stabilită o astfel de clauză. Scopul urmărit de creditor, acela de acoperire a prejudiciului suferit prin neexecutarea contractuală, poate fi atins prin solicitarea penalităţilor de întârziere acestea urmând a fi calculate până la achitarea integrală a debitului.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 1088,29 lei cu titlu de despăgubiri pentru încetarea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, Tribunalul apreciază că în mod corect a fost respins acest capăt de cerere, obligaţia invocată de creditor nefiind asumată de debitor prin semnarea condiţiilor generale.

Instanţa de apel observă faptul că daunele stabilite cu titlu de reparare a prejudiciului au fost inserate în Condiţiile Generale ale contractului, înscris care nu a fost acceptat de către consumator, lipsind consimţământul consumatorului cu privire la modul de evaluare anticipată a pagubei, fiind stipulate prin voinţa unilaterală a operatorului economic.

Una dintre cerinţele impuse de jurisprudenţa comunitară în materia drepturilor consumatorilor este aceea a caracterului transparent al clauzelor contractuale, pentru asigurarea dreptului de informare, sens în care condiţiile contractuale trebuie să fie redactate într un limbaj clar şi inteligibil şi să fie comunicate utilizatorilor înaintea încheierii contractului.

Faptul că operatorul economic a procedat la înmânarea unui exemplar al condiţiilor generale către consumator nu echivalează cu negocierea şi nici cu acceptarea acestor clauze, agentul economic şi utilizatorul nefiind pe poziţii de egalitate nici în ce priveşte cunoştinţele juridice şi economice, nici în ce priveşte puterea financiară şi puterea de negociere. Jurisprudenţa CJUE şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că actele juridice de adeziune sunt prezumate a fi nenegociate, fiind prestabilite unilateral de profesionist, fiind de datoria acestuia de a prezenta probe în sensul negocierii clauzei, respective a acceptării acesteia, ceea ce în speţă nu s-a petrecut.

Raportat la principiile desprinse din jurisprudenţa CJUE, pentru producerea efectului de opozabilitate a condiţiilor generale faţă de consumator trebuie să se verifice următoarele elemente: aducerea efectivă la cunoştinţa clientului a conţinutului condiţiilor generale; referinţa expresă în contract la condiţiile generale prin individualizarea acestora, urmată de acordul scris al clientului cu privire la aplicabilitatea acestora; claritatea exprimării / caracterul neechivoc al condiţiilor generale.

Din analiza clauzelor contractuale asumate de catre consumator, Tribunalul reţine că în mod corect prima instanţa nu a conferit valoare contractuală condiţiilor generale, neexistând niciun element din care să rezulte informarea utilizatorului asupra conţinutului acestora şi nici acceptarea acestora, simpla bifare cu privire la luarea la cunoştinţă nefiind suficientă pentru a demonstra respectarea condiţiilor enumerate mai sus.

Simpla menţiune în cuprinsul condiţiilor generale referitoare la plata daunelor interese pentru intervenirea rezilierii de drept a contractului nu poate fi asimilată unei clauze penale si nici a unui pact comisioriu de grad IV, din perspectiva principiului forţei obligatorii a contractului, întrucât conditiile generale reprezintă un act unilateral de voinţă al reclamantei, neasumat de către pârâtă.

Penalitatea reprezintă o sancţiune contractuală prestabilită ceea ce înseamnă că este rezultatul exclusiv al manifestării de voinţă a părţilor contractante, element care nu se verifică în speţa de faţă.

Faţă de aceste motive, în baza articolului 480 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba în parte sentinţa apelată, va admite în parte acţiunea, obligând pârâta la plata sumei de 323,72 lei cu titlu de debit, penalităţi de întârziere în cuantum de 28,75 lei.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, faţă de culpa procesuală a intimatei va obliga aceasta la plata sumei de 75 lei cu titlu de taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta G R  S.R.L., CUI  cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul B C R CNP  cu domiciliul jud. Bacău.

Schimbă în parte sentinţa civilă.

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Obligă intimata la plata către reclamant a sumei de 323,72 lei cu titlu de debit principal, 28,75 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi 75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge capetele de cerere având ca obiect despăgubiri pentru rezilierea prematură a contractului şi dobândă legală.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.02.2018.

Domenii speta

Spete similare