Contestaţiei privind tergiversarea procesului

Sentinţă civilă 4 din 16.01.2014


Dosar nr. XXXXXXX/297/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SĂVENI

ÎNCHEIERE

Şedinţa Camerei de Consiliu din data de 29 Iulie 2013

Instanţa constituită din:

Preşedinte – XXXXXXXXX

Grefier  - XXXXXXXXXXX

Pe rol se află judecarea contestaţiei privind tergiversarea procesului, formulată de petenta XXXXXX

Contestaţia se soluţionează fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

INSTANŢA:

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul XX/297/2013 la data de 23.07.2013, petenta XXX a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului referitor la cauza înregistrată sub nr. 1XXX/297/2013 pe rolul aceleiaşi instanţe.

În motivarea cererii, petenta a arătat că la data de 26.06.2013 a depus la Judecătoria Săveni o acţiune în evacuare, conform procedurii speciale cuprinse în art. 1039 – 1041 din Noul Cod de procedură civilă, iar până la data formulării prezentei contestaţii părţile litigante nu au primit acte de procedură.

În drept, petenta a invocat dispoziţiile art. 522 alin 2 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă timbru.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

La data de 23.07.2013, petenta XXXXXXX a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului referitor la cauza înregistrată sub nr. XXX/297/2013 pe rolul aceleiaşi instanţe, solicitând instanţei demararea de îndată a procedurii de verificare a cererii introductive, comunicarea cererii de chemare în judecată şi a eventualei întâmpinări, precum şi fixarea primului termen de judecată în acord cu cerinţa de a fi „optim şi previzibil”.

Art. 522 alin 2 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă menţionează că se poate formula contestaţie prin care partea, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată, în cazul în care legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat.

Instanţa reţine că în dosarul civil nr. XXXX/247/26.06.2013, având termen recomandat pentru demararea procedurii de regularizare la data de 06.06.2014, preşedintele completului a dispus comunicarea acţiunii şi a înscrisurilor depuse în copie de către reclamantă la data de 11.07.2013, stabilind un termen de 25 de zile pentru depunerea întâmpinării de către pârât, termen ce urmează a se împlini la data de 09.08.2013. Reţine instanţa că pârâţii au primit copia acţiunii introductive şi înscrisurile ataşate acesteia la data de 15.07.2013, semnând dovada de înmânare.

Raportat la aceste considerente instanţa nu poate primi susţinerile apărătorului petentei, în sensul că până la data formulării contestaţiei privind tergiversarea procesului, respectiv 23.07.2013, părţile nu au primit acte de procedură.

Pe de altă parte, principiul fundamental al procesului civil privind dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, prevăzut în art. 6 din Noul Cod de procedură civilă nu poate înlătura un alt principiu fundamental, cel al dreptului la apărare, principiu ce presupune inclusiv dreptul pârâtului de a lua cunoştinţă de cuprinsul dosarului şi de a face apărări. Astfel, acordând termen pentru depunerea întâmpinării, instanţa a respectat dreptul la apărare al pârâtului, fără a se putea  susţine că prin aceasta s-a încălcat principiul inserat în art. 6 din Noul Cod de procedură civilă.

Totodată, deşi acţiunea petentei din dosarul civil nr. XXX/247/26.06.2013 s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1039 – 1041 din Noul Cod de procedură civilă, procedură ce impune judecarea de urgenţă a cererii, textele de lege menţionate nu exclud procedura regularizării cererii. Astfel, dispoziţiile art. 201 Noul Cod de procedură civilă prevăd în mod imperativ ca primul termen de judecată să fie fixat după expirarea termenului stabilit pentru depunerea întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare.

Prin urmare, faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată contestaţia petentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petenta XX, domiciliată în comuna XXXXXX, judeţul Botoşani, cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat XXXXXXXX, cu sediul în municipiul Botoşani, XXX, ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula plângere  în termen de 3 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Săveni.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.07.2013.

Preşedinte, Grefier,

Red./Tehnored. C.D.

3 ex./30.07.2013