Pretentii

Sentinţa civilă nr. 5058/2017

Şedinţa publică din data de 30.06.2017

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE – ..

GREFIER – ..

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul şi pe pârâta., având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 19.06.2017, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face corp comun cu prezenta sentinţă, dată la care instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) C.pr.civ. a amânat pronunţarea pentru data de 28.06.2017, respectiv pentru data de 30.06.2017.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei O la data de 02.03.2017, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei. la plata sumei de 6.237,93 lei, reprezentând dobândă legală calculată pentru perioada iunie 2011 – 29.10.2015, aferentă sumei totale de 12.815 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

În motivare, reclamantul a arătat faptul că a deţinut funcţia de director tehnic în cadrul pârâtei, potrivit contractului de management nr. 104../08.12.2009 pentru o perioadă de doi ani, până la data de 04.11.2011, însă la data de 07.06.2011 a fost notificat cu privire la revocarea consiliului de administraţie şi alegerea unei noi conduceri în cadrul pârâtei, astfel fiind sistată plata indemnizaţiei lunare cuvenite reclamantului începând cu luna iunie 2011.

S-a mai învederat faptul că prin decizia civilă nr. 2../R/2015, pronunţată de Tribunalul B în dos. nr. 1…/2011, instanţa de control judiciar a admis recursul declarat de către reclamant împotriva hotărârii primei instanţe, a admis acţiunea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune-interese şi a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 12.815 lei, reprezentând indemnizaţia pentru patru zile aferente lunii iunie 2011, indemnizaţia aferentă lunilor iulie, august, septembrie octombrie 2011, precum şi indemnizaţia pentru trei zile aferente lunii noiembrie 2011, însă plata efectivă a sumei de 12.815 lei a fost efectuată la data de 29.10.2015.

Potrivit reclamantului, dobânda legală aferentă sumei de 12.815 lei se ridică la 6.237,93 lei, aceasta fiind calculată pentru perioada iunie 2011 – 29.10.2015 potrivit O.G. nr. 13/2011.

În drept, s-au invocat prevederile art. 1489 C.civ., art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011.

Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 417 lei (f. 13), conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocaţial.

Cu titlu preliminar, pârâta a arătat faptul că legislaţia aplicabilă pretenţiilor deduse judecăţii este reprezentată de prevederile Vechiului Cod civil, având în vedere dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 71/2011 şi faptul că acestea sunt aferente sumelor plătite în temeiul contractului de management nr. 104../08.12.2009, iar, în privinţa prescripţiei dreptului material la acţiune, sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011.

În temeiul principiului accesorium sequitur principale, s-a învederat faptul că legislaţia aplicabilă debitului principal acordat reclamantului prin decizia civilă nr. 2../R/2015, pronunţată de Tribunalul Bihor în dos. nr. 1..../2011 este deopotrivă aplicabilă în cazul debitelor accesorii pretinse în prezenta cauză; prevederile O.G. nr. 13/2011 au intrat în vigoare la data de 01.09.2011 şi sunt aplicabile doar dobânzilor legale aferente indemnizaţiilor din lunile septembrie, octombrie şi noiembrie 2011, însă reclamantul nu a menţionat dacă debitele accesorii solicitate au fost calculate conform prevederilor art. 3 alin. (2) sau art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011; cât priveşte dobânda legală aferentă indemnizaţiilor din lunile iunie, iulie şi august 2011, sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000, ţinând seama de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ, precum şi de faptul că reclamantul nu este comerciant, contractul de management este unul de natură civilă (contract de mandat), iar activitatea desfăşurată de reclamant nu este una constantă pentru a reprezenta o ocupaţie comercială.

Pârâta a expus pe larg contextul revocării reclamantului din funcţia deţinută în cadrul societăţii., conform contractului de management nr. 104../08.12.2009, încheiat pentru intervalul de timp cuprins între 08.12.2009 – 04.11.2009, arătând totodată faptul că obiectul acţiunii formulate de către reclamant în dos. nr. 1…./2011 l-a reprezentat solicitarea de obligare a pârâtei la plata drepturilor ce decurgeau din contractul de management pentru perioada cuprinsă între revocarea acestuia din funcţia de director tehnic şi împlinirea termenului prevăzut în contract.

În privinţa excepţiei prescripţiei extinctive, pârâta a arătat că prescripţia dreptului material la acţiune este reglementată de prevederile Decretului nr. 167/1958, regimul juridic al prescripţiei dreptului material al acţiune aferent debitului principal este aplicabil şi în cazul debitului accesoriu, plata indemnizaţiei cuvenite reclamantului în temeiul contractului de management era efectuată lunar, astfel încât termenul de prescripţie aferent debitelor accesorii solicitate prin acţiune s-a împlinit cel mai târziu la data de 30.11.2014, acţiunea fiind formulată abia la data de 02.03.2017. Sub acest aspect, s-a învederat faptul că reclamantul ar fi trebuit să solicite debitele accesorii prin acţiunea ce a format obiectul dos. nr. 1..../2011.

În motivarea excepţiei inadmisibilităţii, pârâta a susţinut faptul că, în ipoteza în care s-ar considera că dreptul la acţiune în privinţa debitelor accesorii s-a născut doar la momentul pronunţării deciziei civile nr. 2../R/2015, pronunţată de Tribunalul Bihor în dos. nr. 1..../2011, trebuie considerată inadmisibilă solicitarea reclamantului de a-i fi plătită dobânda legală calculată pentru perioada anterioară. Sub acest aspect, s-a învederat caracterul inadmisibil şi nefondat al acţiunii din prisma faptului că pârâta a efectuat plata debitului principal la prima adresă transmisă de către reclamant, cu indicarea contului său bancar, astfel încât nu se poate reţine reaua-credinţă a pârâtei sau efectuarea plăţii cu întârziere.

Pe fond, pârâta a arătat că motivarea în drept şi în drept a acţiunii, precum şi înscrisurile anexate acesteia, nu reflectă modul de calcul al sumei solicitate cu titlu de dobândă legală, reclamantul nu a indicat cu exactitate temeiul de drept al acţiunii, creanţa pretinsă nu prezintă caracter cert, lichid şi exigibil, potrivit art. 662 şi urm. C.pr.civ., impunându-se constatarea nulităţii cererii de chemare în judecată conform prevederilor art. 178 alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) teza I, teza a II-a şi art. 200 alin. (3) C.pr.civ.

În drept, s-au indicat prevederile art. 205 C.pr.civ.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune conform art. 16 lit. b) şi art. 17 din Decretul nr. 167/1958, ţinând seama de întreruperea cursului prescripţiei extinctive prin formularea acţiunii ce a format obiectul dos. nr. 1..../2011, începerea unui nou termen de prescripţie după pronunţarea deciziei civile nr. 2…/R/2015 şi aplicarea principiului accesorium sequitur principale.

S-a mai solicitat respingerea excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată, întrucât indicarea eronată ori neindicarea temeiului de drept nu atrage nulitatea acţiunii, judecătorul având obligaţia de a da sau de a restabili încadrarea juridică conform dispoziţiilor art. 22 C.pr.civ.

La termenul de judecată din data de 22.05.2017, instanţa a pus în vedere părţilor faptul că stabilirea calificării juridice exacte a acţiunii va avea loc prin hotărâre, conform prevederilor art. 22 alin. (4) C.pr.civ., a unit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu fondul cauzei şi a dispus recalificarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în apărare fond, ce vizează temeinicia pretenţiilor.

Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar, acestea fiind reprezentate de extras de cont nr. 3/02.11.2015 (f. 5), tabele calcul dobândă legală (f. 6-11), copia minutei deciziei nr. 2../R/2015 din data de 11.05.2015, pronunţată de Tribunalul B… – Secția a II-a civilă în dos. nr. 1..../2011 (f. 12), contract de management nr. 104…/08.12.2009 (f. 27-30).

Din dispoziţia instanţei, emisă la termenul de judecată din data de 22.05.2017, s-a procedat la acvirarea dos. nr. 1..../2011.

La termenul de judecată din data de 19.06.2017, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi asupra fondului cauzei.

Reclamantul a formulat concluzii scrise, prin care a învederat faptul că apărările pârâtei sunt pur formale şi nefondate, stabilirea modului de calcul a dobânzii legale depinde de soluţia asupra acţiunii şi termenul la care această sumă va trebui să fie plătită de către pârâtă, însă ceea ce este esenţial de stabilit priveşte constatarea de către instanţă a îndreptăţirii reclamantului de a-i fi acordată dobânda legală aferentă sumei de 12.815 lei, urmând a fi stabilită legea aplicabilă pentru calcularea efectivă a dobânzii, suma la care se ridică aceasta putând fi verificată de instanţă sau de către executorul judecătoresc potrivit art. 628 alin. (2) C.pr.civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între părţile prezentei cauze s-a încheiat contractul de management nr. 104../08.12.2009 (f. 27-30), având ca obiect încredinţarea de către societatea pârâtă în favoarea reclamantului, în calitate de manager, organizarea, conducerea şi gestionarea direcţiei tehnice pe baza obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite de părţi, cel din urmă având dreptul de a primi 12 remuneraţii/an, în sumă lunară de 4200 lei.

Potrivit susţinerilor necontestate ale reclamantului, contractul menţionat urma să îşi producă efectele până la data de 04.11.2011, însă la data de 07.06.2011 acesta a fost notificat cu privire la revocarea consiliului de administraţie şi alegerea unei noi conduceri în cadrul pârâtei, astfel fiind sistată plata indemnizaţiei lunare cuvenite reclamantului începând cu luna iunie 2011.

În acest context, reclamantul a formulat acţiunea ce formează obiectul dos. nr. 11051/111/2011, solicitând Tribunalului Bihor obligarea pârâtei la plata unor daune interese în cuantum total de 12.815 lei, compus din indemnizaţie pentru 4 zile aferente lunii iunie 2011, indemnizaţie aferentă lunilor iulie, august, septembrie, octombrie 2011, indemnizaţie pentru 3 zile aferente lunii noiembrie 2011 pentru revocarea fără justă cauză din funcţia de director tehnic. Ca urmare a declinării competenţei materiale a Tribunalului Bihor în favoarea Judecătoriei Oradea prin sentinţa nr. 278/COM/2012, pronunţată în dos. nr. 11051/111/2011, cea din urmă instanţa învestită a hotărât respingerea acţiunii astfel formulate prin sentinţa civilă nr. 11014/2014.

Prin decizia civilă nr. 2../R/2015 din data de 11.05.2015, pronunţată de Tribunalul B.. – Secția a II-a civilă în dos. nr. 1..../2011, instanţa de control judiciar a decis cu titlu irevocabil admiterea recursului formulat de către reclamant în contradictoriu cu pârâta împotriva sentinţei civile nr. 11014/2014, pronunţată de Judecătoria O.., modificarea în totul a sentinţei primei instanţe şi admiterea acţiunii civile formulate de către reclamant în contradictoriu cu pârâta. În consecinţă, s-a decis obligarea pârâtei la plata unor daune interese în cuantum total de 12.815 lei, compus din indemnizaţie pentru 4 zile aferente lunii iunie 2011, indemnizaţie aferentă lunilor iulie, august, septembrie, octombrie 2011, indemnizaţie pentru 3 zile aferente lunii noiembrie 2011, pentru revocarea fără justă cauză din funcţia de director tehnic, precum şi obligarea pârâtei să achite impozitele şi contribuţiile aferente sumei de 12.815 lei, către bugetul consolidat al statului, conform art. 152 alin. (2) – (3) din Legea nr. 31/1990.

 Astfel, prin decizia civilă nr. 2../R/2015 din data de 11.05.2015, pronunţată de Tribunalul B.. – Secția a II-a civilă în dos. nr. 1..../2011, ale cărei considerente şi dispozitiv se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, s-a stabilit temeinicia pretenţiilor reclamantului în privinţa debitului principal în cuantum total de 12.815 lei, compus din indemnizaţie pentru 4 zile aferente lunii iunie 2011, indemnizaţie aferentă lunilor iulie, august, septembrie, octombrie 2011, respectiv indemnizaţie pentru 3 zile aferente lunii noiembrie 2011.

Conform extrasului de cont nr. 3/02.11.2015 (f. 5), pârâta a efectuat plata debitului principal total în cuantum de 12.815 lei la data de 29.10.2015.

La f. 6-11 din dosar se află tabele privind modul de calcul a debitelor accesorii aferente debitului principal total de 12.815 lei, din cuprinsul cărora reiese cuantumul debitelor parţiale ce compun suma de 12.815 lei. Astfel, indemnizaţia pentru 4 zile aferente lunii iunie 2011 se ridică la suma de 609 lei, fiecare dintre indemnizaţiile aferente lunilor iulie-octombrie 2011 au valoarea de 2939 lei, iar indemnizaţia pentru 3 zile aferente lunii noiembrie 2011 prezintă cuantumul de 450 lei. Având în vedere caracterul necontestat al cuantumului acestor debite principale parţiale, instanţa reţine că aceste sume compun debitul principal total acordat reclamantului prin decizia civilă nr. 2../R/2015 din data de 11.05.2015, pronunţată de Tribunalul Bihor – Secția a II-a civilă în dos. nr. 1..../2011.

Totodată, din cuprinsul tabelelor aflate la f. 6-11 rezultă faptul că pretenţiile accesorii formulate de către reclamant în prezenta cauză privesc intervalele de timp cuprinse între 01.08.2011 – 29.10.2015 pentru indemnizaţia parţială aferentă lunii iunie 2011, între 01.09.2011 – 29.10.2015 pentru indemnizaţia aferentă lunii iulie 2011, între 01.10.2011 – 29.10.2015 pentru indemnizaţia aferentă lunii august 2011, între 01.11.2011 – 29.10.2015 pentru indemnizaţia aferentă lunii septembrie 2011, între 01.12.2011 – 29.10.2015 pentru indemnizaţia aferentă lunii octombrie 2011, respectiv între 01.01.2012 – 29.10.2015 pentru indemnizaţia parţială aferentă lunii noiembrie 2011.

În privinţa cuantumului pretenţiilor accesorii formulate de către reclamant, se observă faptul că debitul solicitat prin acţiune, în cuantum de 6.237,93 lei, a fost calculat de către reclamant prin înmulţirea fiecărui debit principal parţial ce compune suma de 12.815 lei cu numărul de zile cuprins în fiecare dintre intervalele de timp menţionate anterior, rezultat la care s-a aplicat procentul reprezentat de nivelul dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011, astfel cum s-a menţionat şi în cuprinsul acţiunii.

În temeiul art. 248 alin. (1) C.pr.civ., analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare, instanţa reţine următoarele:

În speţă, pretenţiile formulate în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă reprezintă cuantumul dobânzilor legale aferente fiecărui debit principal parţial ce compune suma de 12.815 lei, debite principale parţiale identificate conform celor ce preced. Aceste debite accesorii sunt pretinse de către reclamant prin raportare la intervalele de timp anterior menţionate şi la nivelul dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011, aplicabile în cazul raporturilor între profesionişti.

Potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa, iar, conform art. 220 alin. (1) din acelaşi act normativ, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011.

Având în vedere faptul că aceste debite accesorii sunt aferente unor debite principale ce izvorăsc din contractul de management nr. 104../08.12.2009, încheiat anterior intrării în vigoare a Noului C.civ., precum şi faptul că solicitarea de acordare a acestor debite priveşte contextul executării contractului menţionat, rezultă că analiza temeiniciei acestor pretenţii se impune a fi efectuată prin raportare la dispoziţiile Vechiului C.civ., în aplicarea prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Cu toate acestea, instanţa apreciază că legea aplicabilă prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa debitelor accesorii se determină în funcţie de momentul în care au început să curgă termenele de prescripţie incidente în cazul fiecărui debit accesoriu în parte, având în vedere dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Aceste prevederi au făcut obiectul analizei instanţei supreme cu ocazia soluţionării Deciziei nr. 1/2014, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 284/17.04.2014. Potrivit Deciziei nr. 1/2014, (…) prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat (…).

Per a contrario, se observă faptul că doar prescripţiile extinctive începute ulterior datei de 01.10.2011 sunt supuse dispoziţiilor Noului C.civ.

Aşadar, ceea ce prezintă relevanţă pentru stabilirea legii aplicabile din perspectiva prescripţiei extinctive este determinarea începutului prescripţiei în cazul fiecărui debit accesoriu în parte, respectiv a momentului din care fiecare creanţă a devenit exigibilă.

Sub acest aspect, contrar susţinerilor părţilor, instanţa apreciază că exigibilitatea acestei categorii de creanţe şi, implicit, începutul prescripţiei extinctive în ce le priveşte, se determină zi cu zi, iar nu în mod global, prin raportare la data exigibilităţii dreptului de creanţă principal în raport de care se calculează. A considera altfel ar presupune ca la împlinirea termenului de plată a debitului principal să fie considerat exigibil nu doar debitul principal, ci şi ansamblul debitelor accesorii reprezentate de dobânzi, calculate până la data plăţii efective a debitului principal, raţionament ce nu poate fi primit.

Astfel, legea aplicabilă prescripţiei extinctive în privinţa dobânzilor legale solicitate prin acţiune este cea veche pentru intervalul de timp cuprins între 01.08.2011 – 30.09.2011, respectiv cea nouă pentru intervalul de timp cuprins între 01.10.2011 (data intrării în vigoare a Noului C.civ.) – 29.10.2015.

Pentru dobânzile legale aferente indemnizaţiei parţiale din luna iunie 2011, prescripţia dreptului material la acţiune este guvernată de Decretul nr. 167/1958 în intervalul de timp cuprins între 01.08.2011 – 30.09.2011, respectiv de Noul C.civ. în intervalul de timp cuprins între 01.10.2011– 29.10.2015.

În mod similar, în privinţa dobânzilor legale aferente indemnizaţiei din luna iulie 2011, prescripţia dreptului material la acţiune este guvernată de Decretul nr. 167/1958 în intervalul de timp cuprins între 01.09.2011 – 30.09.2011, respectiv de Noul C.civ. în intervalul de timp cuprins între 01.10.2011– 29.10.2015; în privinţa dobânzilor legale aferente indemnizaţiei din luna august 2011, prescripţia dreptului material la acţiune este guvernată de Noul C.civ. în integralitate, intervalul de timp fiind cuprins între 01.10.2011 – 29.10.2015; în privinţa dobânzilor legale aferente indemnizaţiei din luna septembrie 2011, prescripţia dreptului material la acţiune este guvernată de Noul C.civ. în integralitate, intervalul de timp fiind cuprins între 01.11.2011– 29.10.2015; în privinţa dobânzilor legale aferente indemnizaţiei din luna octombrie 2011, prescripţia dreptului material la acţiune este guvernată de Noul C.civ. în integralitate, intervalul de timp fiind cuprins între 01.12.2011– 29.10.2015; în cele din urmă, în privinţa dobânzilor legale aferente indemnizaţiei parţiale din luna noiembrie 2011, prescripţia dreptului material la acţiune este guvernată de Noul C.civ. în integralitate, intervalul de timp fiind cuprins între 01.01.2012 – 29.10.2015.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, Prescripţia începe să curgă de la data cînd se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar, conform art. 12 din acelaşi act normativ, În cazul cînd un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită. De asemenea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora Termenul prescripţiei este de 3 ani (…).

În privinţa legii noi, art. 2526 Noul C.civ. prevede: Când este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaţie devine exigibilă, iar, potrivit art. 2517 Noul C.civ., Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Dată fiind similitudinea celor două reglementări succesive, instanţa va analiza simultan regimul juridic aplicabil prescripţiei extinctive guvernate de către acestea.

Astfel, se observă faptul că debitele accesorii ce fac obiectul prezentei analize reflectă existenţa unor obligaţii succesive de a da, ce au luat naştere distinct, în fiecare zi ce compune intervalele de timp anterior menţionate, obligaţiile devenind astfel exigibile în fiecare nouă zi. Prin urmare, termenele generale de prescripţie, de 3 ani, au început să curgă deopotrivă, distinct, în fiecare zi cuprinsă în aceste intervale.

Momentul ieşirii din pasivitate a creditorului-reclamant cu privire la aceste debite accesorii coincide cu cel al sesizării instanţei de judecată învestite cu soluţionarea prezentei cauze, acesta fiind reprezentat de data de 02.03.2017.

În raport de acest moment, se observă faptul că numai debitele accesorii aferente intervalului de timp de 3 ani anterior învestirii acestei instanţe au fost pretinse în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani, în vreme ce, în privinţa debitelor accesorii calculate până la data de 01.03.2014 (inclusiv), termenul de prescripţie extinctivă s-a împlinit anterior sesizării instanţei.

Contrar susţinerilor reclamantului, instanţa apreciază că formularea acţiunii ce a format obiectul dos. nr. 1..../2011 nu constituie un caz de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive în privinţa debitelor accesorii, având în vedere faptul că acestea nu au fost pretinse de către reclamant în cadrul acelui litigiu. Sub acest aspect, sunt aplicabile prevederile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, conform cărora Prescripţia se întrerupe: b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent, respectiv dispoziţiile art. 2537 pct. 2 Noul C.civ., ce prevede: Prescripţia se întrerupe: 2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie.

Raţiunea instituirii unor termene de prescripţie extinctivă a dreptului material la acţiune şi a consecinţei împlinirii acestora, reprezentată de stingerea acestui drept, o constituie necesitatea sancţionării pasivităţii creditorului, ce omite a pretinde activarea protecţiei judiciare a dreptului său subiectiv prin formularea, spre exemplu, a unei cereri de chemare în judecată.

Pasivitatea creditorului se poate manifesta atât în raport de dreptul său principal de creanţă, cât şi faţă de cel accesoriu, dat fiind faptul că, în virtutea principiului disponibilităţii, creditorul poate solicita instanţei de judecată doar executarea obligaţiei principale corelative dreptului principal de creanţă, doar a obligaţiei accesorii corelative dreptului accesoriu de creanţă ori executarea ambelor obligaţii.

De aceea, sunt neîntemeiate susţinerile reclamantului în privinţa pretinsului efect întreruptiv de prescripţie al formulării acţiunii din dos. nr. 1..../2011 în raport de debitele accesorii solicitate doar în prezenta cauză.

În speţă, omisiunea reclamantului de a pretinde debitele accesorii reprezentate de dobânda legală prin acţiunea introductivă de instanţă din dos. nr. 1..../2011 ori ulterior, înăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani calculat conform celor deja analizate, este imputabilă acestuia, instanţa neidentificând vreo cauză de suspendare ori întrerupere a cursului prescripţiei extinctive în cursul termenului general de prescripţie aplicabil fiecărui debit accesoriu în parte.

Concluzionând, instanţa apreciază că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este parţial întemeiată, aceasta operând doar în privinţa pretențiilor formulate pentru intervalul de timp cuprins între data de 01.08.2011 și data de 01.03.2014.

Analizând temeinicia pretenţiilor formulate de către reclamant pentru intervalul de timp cuprins între 02.03.2014 – 29.10.2015, instanţa reţine următoarele:

Conform celor deja menţionate, legea aplicabilă dreptului de creanţă pretins prin acţiune este reprezentată de Vechiul C.civ. Potrivit prevederilor art. 969 alin. (1) Vechiul C.civ., Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar, conform art. 1073 Vechiul C.civ., Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Îndreptăţirea reclamantului de a obţine obligarea pârâtei la plata debitului principal în cuantum de 12.815 lei a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 2../R/2015, pronunţată de Tribunalul Bihor în dos. nr. 1..../2011, împrejurare ce se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Totodată, instanţa constată faptul că executarea obligaţiei de plată a sumei de 12.815 lei de către pârâtă a avut loc cu întârziere, la data de 29.10.2015, deşi obligaţiile de plată a indemnizaţiilor aferente lunilor iunie-noiembrie 2011 au devenit scadente, în ordine, la datele de 01.08.2011, 01.09.2011, 01.10.2011, 01.11.2011, 01.12.2011, respectiv 01.01.2012, potrivit susţinerilor necontestate ale reclamantului.

Astfel, sunt incidente prevederile art. 1088 Vechiul C.civ., conform căruia (1) La obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate. (2) Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În speţă, curgerea de drept a dobânzii este determinată de aplicabilitatea prevederilor art. 43 din Codul comercial, potrivit cărora Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile. Caracterul comercial al obligaţiei de plată a indemnizaţiilor aferente lunilor iunie –noiembrie 2011 rezultă din coroborarea prevederilor art. 4, art. 7 şi art. 56 din Codul comercial, ţinând seama de faptul că pârâta are calitatea de comerciant în sensul art. 7, încheierea contractului de management nr. 104../08.12.2009 se asimilează unei fapte de comerţ potrivit art. 4, iar, în aplicarea art. 56, caracterul comercial al actului juridic în raport de pârâtă determină aplicabilitatea legii comerciale şi în privinţa reclamantului, în calitate de cocontractant.

În raport de intervalul de timp supus analizei, sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, conform cărora Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare, precum şi art. 2 din acelaşi act normativ, ce prevede: În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.

Dată fiind plata debitului principal total în cuantum de 12.815 lei de către pârâtă cu întârziere, la data de 29.10.2015, instanţa constată caracterul întemeiat al solicitării reclamantului de obligare a pârâtei la plata debitelor accesorii aferente debitelor principale parţiale reprezentate de indemnizaţii, calculate pentru intervalul de timp cuprins între 02.03.2014 – 29.10.2015.

Cu toate acestea, contrar susţinerilor reclamantului, nivelul dobânzii legale penalizatoare aplicabile pentru determinarea cuantumului acestor debite accesorii nu este cel prevăzut de art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011, ce instituie nivelul dobânzii aplicabile raporturilor dintre profesionişti ori dintre aceştia şi autorităţi contractante. Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 72/2013, Termenul profesionist prevăzut la art. 3 alin. (2^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările aduse prin prezenta lege, va avea sensul prevăzut la art. 2 pct. 2 din prezenta lege, art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013 definind profesionistul ca fiind orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ.

Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011 este necesar ca raportul juridic să existe între profesionişti ori între aceştia şi autorităţi contractante. Or, în speţă, deşi pârâta reprezintă un profesionist în sensul art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013, probatoriul administrat în cauză nu atestă aceeaşi calitate a reclamantului, în raport de care încheierea contractului de management nr. 104../08.12.2009 prezintă caracter singular, nesistematic. Prin urmare, nivelul dobânzii legale penalizatoare nu se stabileşte potrivit art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, instanţa apreciază că nu sunt incidente în speţă prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, potrivit cărora În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%, având în vedere faptul că activitatea desfăşurată de către pârâtă presupune exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în cursul desfăşurării acestei activităţi luând naştere raportul juridic determinat de încheierea contractului de management nr. 104../08.12.2009, în temeiul căruia au fost formulate pretenţiile accesorii deduse judecăţii. De altfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011 reiese faptul că în cuprinsul alin. (3) al textului legal se regăseşte reglementarea incidentă în cazul raporturilor juridice existente între persoane ce nu deţin calitatea de profesionişti. A aprecia în sensul că art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 se referă inclusiv la ipoteze precum cea din speţă, în care doar una dintre părţi deţine calitatea de profesionist, ar presupune ca dispoziţiile art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ să devină inaplicabile. Aceste din urmă prevederi statuează, independent de calitatea părţilor, astfel: Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale.

Prin urmare, instanţa reţine aplicabilitatea prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, în raport de care urmează a fi determinată dobânda legală cuvenită reclamantului pentru intervalul de timp cuprins între 02.03.2014 – 29.10.2015, aferentă fiecărui debit principal parţial ce compune suma de 12.815 lei.

Cât priveşte ansamblul apărărilor formulate pe fondul cauzei de către pârâtă, instanţa apreciază că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, plata debitului principal la data de 29.10.2015 este considerată ca fiind efectuată cu întârziere prin raportare la scadenţa obligaţiilor pârâtei de a plăti indemnizaţiile cuvenite reclamantului pentru lunile iunie – noiembrie 2011, devenite exigibile, în ordine, la datele de 01.08.2011, 01.09.2011, 01.10.2011, 01.11.2011, 01.12.2011, respectiv 01.01.2012, potrivit susţinerilor necontestate ale reclamantului. Sub acest aspect, prin decizia civilă nr. 2../R/2015, pronunţată de Tribunalul B. în dos. nr. 1..../2011, s-a recunoscut dreptul reclamantului de a-i fi plătită contravaloarea indemnizaţiilor neachitate, fără a se da naştere la acel moment unui drept de creanţă în favoarea reclamantului.

Presupunând faptul că pârâta a plătit debitul principal total imediat ce i s-a solicitat de către reclamant, cu indicarea contului său bancar, această împrejurare nu este de natură să înlăture concluzia anterioară privind executarea cu întârziere a obligaţiei de plată.

În privinţa susţinerilor referitoare la imposibilitatea stabilirii întinderii obligaţiei de plată a debitelor accesorii, instanţa apreciază că pretenţiile formulate de către reclamant pentru intervalul de timp cuprins între 02.03.2014 – 29.10.2015 au caracter lichid potrivit art. 663 alin. (3) C.pr.civ., întinderea creanţei fiind determinabilă.

Potrivit celor reţinute în cele ce preced, indemnizaţia pentru 4 zile aferente lunii iunie 2011 se ridică la suma de 609 lei, fiecare dintre indemnizaţiile aferente lunilor iulie-octombrie 2011 au valoarea de 2939 lei, iar indemnizaţia pentru 3 zile aferente lunii noiembrie 2011 prezintă cuantumul de 450 lei, acestea fiind debitele principale parţiale ce compun suma de 12.815 lei. De asemenea, intervalul de timp pentru care vor fi calculate debitele accesorii este cuprins între 02.03.2014 – 29.10.2015, iar nivelul dobânzii legale penalizatoare este cel prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Astfel, cunoscând debitele principale parţiale în raport de care se pretind debitele accesorii, nivelul dobânzii legale penalizatoare şi intervalul de timp pentru care dobânzile urmează a fi calculate, întinderea creanţei poate fi determinată în faza executării silite potrivit prevederilor art. 628 alin. (2) C.pr.civ., conform cărora În cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.

*

* *

Pentru aceste considerente, instanţa va admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare, va constata prescripția dreptului material la acțiune în privința pretențiilor formulate pentru intervalul de timp cuprins între data de 01.08.2011 și data de 01.03.2014, respingând în rest ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâta., aceasta urmând a fi obligată la plata în favoarea reclamantului a dobânzii legale aferente debitelor principale ce compun suma de 12815 lei, acordată reclamantului conform Deciziei nr. 2../R/2015, pronunțată de Tribunalul Bihor – Secția a II-a civilă, în dos. nr. 1..../2011, dobândă ce va fi calculată conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 pentru intervalul de timp cuprins între data de 02.03.2014 și data de 29.10.2015.

Conform prevederilor art. 453 C.pr.civ., (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

În speţă, se observă faptul că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate şi a onorariului avocaţial, iar pârâta a menţionat cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei faptul că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În privinţa cheltuielilor de judecată invocate de către reclamant, instanţa constată caracterul nedovedit al cheltuielilor constând în onorariu avocaţial, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, motiv pentru care acestea nu vor fi acordate. Pe de altă parte, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 417 lei se află la f. 13 din dosar.

Având în vedere soluţia prefigurată, măsura în care pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de contravaloarea taxei judiciare de timbru se determină în raport de proporţia în care acţiunea urmează a fi admisă.

Dat fiind faptul că dispozitivul prezentei hotărâri va conţine elementele necesare determinării daunelor interese moratorii cuvenite reclamantului, iar nu cuantumul exact al acestora, nivelul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului urmează a fi stabilit la rândul său în faza executării silite potrivit art. 628 alin. (2) C.pr.civ. Sub acest aspect, în cuprinsul art. 628 alin. (2) C.pr.civ. se face referire la categoria altor sume stabilite prin titlul executoriu în favoarea creditorului, fără a fi determinat cuantumul exact al acestora, precum în cazul prezentei hotărâri.

Prin urmare, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată constând în valoarea taxei judiciare de timbru aferente sumei reprezentând proporţia în care va fi admisă acţiunea, prin raportare la prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare.

Constată prescripția dreptului material la acțiune în privința pretențiilor formulate pentru intervalul de timp cuprins între data de 01.08.2011 și data de 01.03.2014.

Respinge în rest ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul, CNP 1, domiciliat în Oradea, , jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta., CUI, înmatriculată în Registrul Comerţului sub nr., cu sediul în Oradea, , jud. Bihor, cu sediul procesual ales

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a dobânzii legale aferente debitelor principale ce compun suma de 12815 lei, acordată reclamantului conform Deciziei nr. 2../R/2015, pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, în dos. nr. 1..../2011, dobândă ce va fi calculată conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 pentru intervalul de timp cuprins între data de 02.03.2014 și data de 29.10.2015.

Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată constând în valoarea taxei judiciare de timbru aferente sumei reprezentând proporţia în care este admisă acţiunea, prin raportare la prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria O.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.06.2017.

PREŞEDINTEGREFIER

Domenii speta

Spete similare