Pretenţii

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1434/230/2009, la data de 20.11.2009, reclamanta A.L.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R. P., pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul să-i plătească suma de 20.000 lei RON, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţi efective şi cheltuielile de judecată.În motivare a arătat că l-a împrumutat pe pârât cu suma de 20.000 lei la data de 05.01.2006, iar acesta trebuia să îi restituie suma la sfârşitul lunii ianuarie 2009, dar a refuzat.În drept a invocat dispoziţiile art. 942 şi 998 şi urm. C.civ.În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar xerocopia înscrisului sub semnătură privată intitulat "declaraţie" şi a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 263/13.01.2006.Odată cu acţiunea introductivă, reclamanta a formulat şi o cerere de scutire a taxei judiciare de timbru, întemeiată pe dispoziţiile OUG 51/2008.În dovedirea acestei din urmă cereri, reclamanta a depus la dosar: adeverinţa emisă de UNiCredit Ţiriac Bank la data de 04.12.2009, adresa nr. 11084/04.12.2009 emisă de Banca Transilvania către reclamantă, adeverinţa de venit pe anul 2009 eliberată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Dolj, adeverinţa nr. 118/09.12.2009 eliberată de SC V. T.SRL, adeverinţa nr. 118/09.12.2009 eliberată de  SC G. SRL Craiova, adeverinţa nr. 118/09.12.2009 eliberată de SC M. SRL Filiaşi,  adeverinţa nr. 118/09.12.2009 eliberată de SC I SRL Filiaşi şi declaraţia pe propria răspundere autentificată prin încheierea nr. 96/15.02.2010 a BNP B. E.Cauza a fost repartizată iniţial completului C1S, prezidat de un judecător stagiar şi cum potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 R privind statutul judecătorilor şi procurorilor „judecătorii stagiari judecă: (…)  b) litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depăşeşte 100 milioane lei (10.000 lei RON)”, luând act de aceste dispoziţii legale, precum şi de valoarea de 20.000 lei a obiectului litigiului dedus judecăţii în dosarul nr. 1434/230/2009, prin încheierea de şedinţă din data de 06 ianuarie 2010 s-a luat act că acest complet nu este competent să judece prezenta cauză şi în temeiul art. 99 alin. 2 din R.O.I. al instanţelor judecătoreşti nr. 387/22.09.2005, s-a dispus trimiterea cauzei spre repartizare aleatorie celorlalte complete de judecată din cadrul Judecătoriei Filiaşi.După soluţionarea acestui incident procedural, cauza a fost repartizată spre competentă soluţionare completului nr. 1 al Judecătoriei Filiaşi.La data de 16 februarie 2010, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. În acest sens, pârâtul a susţinut că în condiţiile în care reclamanta afirmă că ar fi acordat împrumutul pe data de 05 ianuarie 2006, de la data acordării împrumutului şi până la data introducerii cererii au trecut mai mult de 3 ani, astfel că s-a împlinit termenul de prescripţie.Totodată , pârâtul a susţinut că motivul pentru care reclamanta i-a împrumutat suma solicitată a fost acela că în perioada respectivă el dorea să contracteze un credit un împrumut la Banca Transilvania, sens în care a avut nevoie de nişte documente contabile, însă acestea fiind eronat întocmite de către reclamantă, care era contabil la firma sa, banca i-a refuzat suma de care avea nevoie iar reclamanta, dându-şi seama că a greşit, s-a oferit să îi acorde suma de 20000 lei cu titlu de împrumut, însă i-a spus că are un împrumut la Pro Credit iar pârâtul s-a oferit să îi plătească ratele, lucru pe care acesta a susţinut că l-a şi realizat până în luna iunie 2008, când ultima rată în sumă de 600 lei a fost achitată de soţia pârâtului.În ceea ce priveşte împrumutul, pârâtul a susţinut că a restituit o parte din acesta, respectiv diverse sume cuprinse între 1500-2000 lei iar în cursul anului 2009 a trimis-o pe soţia sa cu suma de 1500 lei însă reclamanta a refuzat-o, spunând că vrea cel puţin 10000 lei, aspect pe care pârâtul nu l-a putut satisface întrucât situaţia firmei al cărei administrator este, era destul de dificilă , fiind afectată de criza economică.Prin încheierea din Camera de Consiliu pronunţată la data de 19 februarie 2010 a fost admisă în parte cererea formulată  de reclamantă privind scutirea sa de plata taxei judiciare de timbru, respectiv numai pentru jumătate din suma datorată de reclamantă cu titlu de taxă judiciară de timbru.Privitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât, aceasta a fost pusă în discuţia părţilor la data de 02 martie 2010 când prin încheierea de la aceeaşi dată, instanţa a respins excepţia invocată pentru următoarele considerente:

În înscrisul încheiat de părţi se menţionează ca termen al restituirii luna ianuarie 2009. Or, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 "  Prescripţia începe sa curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune sau dreptul de a cere executarea silită. În obligaţiile care urmează sa se execute la cererea creditorului precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe sa curgă de la data naşterii raportului de drept. Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe sa curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.", motiv pentru care în prezenta cauză, dreptul la acţiune a început să curgă la sfârşitul lunii ianuarie 2009, când s-a împlinit termenul în care pârâtul putea restitui împrumutul, termen ce are natura unui termen suspensiv al executării obligaţiei sale.În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiaţi la propunerea reclamantei martorii I. M. A. şi C. E.Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa constată  că la data de 05 ianuarie 2006,  între părţi s-a încheiat o convenţie a cărei natură, în mod indiscutabil este aceea a unui contract de împrumut.  Astfel, reclamanta a depus la dosarul cauzei  copia acestui înscris iar pârâtul nu a tăgăduit nici faptul că este scris sau semnat de acesta, ceea ce denotă că înscrisul întocmit în scop probator este real şi dovedeşte convenţia părţilor.Din conţinutul acestui înscris instanţa constată că reclamanta i-a împrumutat pârâtului suma de 20.000 lei , iar acesta din urmă s-a obligat să-i restituie până în ianuarie 2009. Cum însuşi pârâtul, menţionează clar în cuprinsul înscrisului menţionat că se obligă să dea banii înapoi până în ianuarie 2009, faptul că între părţi s-a încheiat un contract de împrumut este pe deplin dovedit.În concluzie, reclamanta a făcut dovada creanţei sale, respectiv a faptului că pârâtul avea obligaţia contractuală să-i restituie suma împrumutată de 20.000 lei.În raport de dispoziţiile art. 969 Cod civil şi a principiilor răspunderii civile contractuale, revenea pârâtului să facă dovada plăţii , respectiv a restituirii acestei sume . În acest sens, pârâtul s-a apărat de maniera că a restituit suma împrumutată printr-o plată succesivă, respectiv ratele unui împrumut pe care reclamanta l-ar fi avut la societatea P.C. precum şi prin acordarea unor sume de bani, după data încheierii împrumutului. Or, sub acest aspect, instanţa constată că pe de o parte, reclamanta nu recunoaşte că banii i-au fost restituiţi în această modalitate, iar pe de altă parte nici pârâtul nu face dovada plăţii acestor sume.Astfel, din cuprinsul extrasului de cont privind-o pe reclamantă eliberat de P.C. B. instanţa constată că aceasta a fost cea care personal a plătit rata scadentă a acestui împrumut, cu o singură excepţie în data de 26.06.2008, când pentru aceasta a plătit doamna av. S C.. Cum însă nici în acest caz nu s-a î  eliberat vreo chitanţă care să ateste că plata respectivă s-a făcut în contul datoriei pârâtului, instanţa nu poate reţine că astfel pârâtul ar fi efectuat o plată parţială ( o restituire parţială a împrumutului).De asemenea, instanţa apreciază că nu are relevanţă asupra obligaţiei de restituire ce pârâtul şi-a asumat-o prin încheierea contractului de împrumut nici faptul că acest împrumut s-a acordat în condiţiile în care pârâtul , datorită unei culpe profesionale a reclamantei , ce era contabilă la firma sa, nu ar mai fi obţinut un împrumut de la o bancă , întrucât chiar reală de ar fi această situaţie, este clar că părţile au încheiat un contract de împrumut şi nu o altă convenţie, respectiv o convenţie prin care reclamanta l-ar fi despăgubit pe pârât pentru prejudiciul creat.

Mai mult, pârâtul  chiar dacă  ar fi obţinut împrumutul de la bancă avea aceeaşi obligaţie de restituire cum  are şi faţă de reclamantă.Faţă de cele reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 969, 1073, 1576, 1584 Cod civil, instanţa va urma să îl oblige pe pârât să plătească reclamantei suma de 20000 lei, cu titlu de împrumut nerestituit, sumă reactualizată cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective.În temeiul dispoziţiilor art. 274 C.pr.civ., pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 1055 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocatAdmite acţiunea civilă având ca obiect " pretenţii" formulată de  reclamanta A. L. F., împotriva pârâtului S. R. P.,Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 20.000 lei cu titlu de împrumut nerestituit, sumă reactualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1055 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Domenii speta

Spete similare