Anulare proces verbal de contravenţie

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe apelant PV şi pe intimat IPJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie seria PISX, nr. 0124097/14/10/2016.

Instanţa constată că apelul a formulat în termen şi a fost achitată taxa judiciară de timbru. Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat ori probe de administrat, instanţa constată încheiată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul pe motivele de apel.

Avocat A pentru apelant arată că a declarat apel împotriva sentinţei Judecătoriei Iaşi întrucât motivarea instanţei raportat la plângerea contravenţională formulată de petent, este una netemeinică sub aspectul modului în care instanţa a apreciat neîndeplinirea unei condiţii de nelegalitate a procesului verbal contestat. Procesul verbal contestat nu conţine toate elementele impuse de OG nr. 2/2001 cu privire la modul în care trebuie inserate elementele obligatorii. În cazul în care se refuză sau nu este posibilă semnarea procesului verbal de către persoana depistată în trafic sau de către contravenient,  organul constatator are obligaţia de a insera numele unui martor asistent care să semneze tocmai acest refuz de primire a procesului verbal iar în lipsa unui astfel de martor, trebuie să se indice motivele pentru care nu a fost indicat numele unui martor asistent. Instanţa de fond admite faptul că procesul verbal nu conţine menţiunea existenţei unui martor asistent dar pe de altă parte, apreciază că această lipsă nu ar dezbrăca de legalitate procesul verbal atacat ci ar constitui doar o nulitate relativă atâta timp cât nu au fost vătămate interesele petentului într-un asemenea mod încât să nu se poată remedia altfel decât prin anularea procesului verbal. Or, apelantul apreciază că prin lipsa unui martor asistent se dezbracă de legalitate procesul verbal atacat tocmai prin faptul că elementele pe care le conţine cu privire atât la identitatea persoanei cât şi cu privire la  modul în care s-a realizat constatarea contravenţiei sancţionate, nu mai pot beneficia de prezumţia de legalitate de care beneficiază un proces verbal de contravenţie atâta timp cât refuzul de a semna un asemenea proces nu este consfinţit de un martor asistent. Solicită avocatul apelantului admiterea apelului pentru motivele formulate, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi anularea procesului verbal de contravenţie.

Apelantul personal, solicită a fi avut în vedere memoriul însoţit de planşele foto depus la dosar.

TRIBUNALUL

Asupra apelului contraventional de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 8433/16.06.2017 a Judecătoriei Iasi a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul PV, împotriva procesului-verbal seria PISX nr.0124097 din 14.10.2016, incheiat de IPJ Iasi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele;

„Sub aspectul legalităţii, instanţa constată că în prezenta cauză nu se poate reţine nici un motiv de nulitate absolută procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PISX nr. 0124097 din data de 14.10.2016 acesta fiind întocmit cu respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

În ceea ce privește critica petentului privind lipsa unui martor la încheierea procesului-verbal de contravenție precum şi lipsa menţiunilor privind motivele pentru care actul de sancţionare a fost întocmit în lipsa unui martor asistent, instanța constată faptul că potrivit art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient iar în cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de către cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod, așa cum prevede art. 19 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

În cauză, procesul-verbal a fost încheiat în prezenţa petentului, acesta din urmă refuzând să îl semneze iar agentul constatator  nu a făcut în cuprinsul actului sancţionator mențiunile obligatorii prevăzute de art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, la rubrica martor asistent fiind menţionată împrejurarea că "în auto se mai află o persoană".

Această împrejurare poate constitui un motiv de nulitate relativă a procesului-verbal de contravenţie în situaţia în care subzistă urmare a acestei situaţii o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului de constatare.

Or, în speţă, petentul nu a invocat faptul că ar fi suferit vreo vătămare ca urmare a faptului că agentul constatator nu a menţionat motivele pentru care actul de sancţionare a fost întocmit în lipsa unui martor asistent, împrejurare faţă de care instanţa reţine că, sub acest aspect, critica petentului nu constituie un motiv care să atragă nulitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PISX nr. 0124097 din data de 14.10.2016.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal, instanţa reţine că acesta reprezintă un mijloc de probă, conţine constatările personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi beneficiază de o prezumţie de veridicitate în sensul că situaţia de fapt consemnată în cuprinsul acestuia corespunde adevărului.

Cu privire la prezumţia de legalitate şi temeinicie a proceselor verbale de contravenţie instituită de dreptul român, instanţa reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în anumite condiţii, prezumţiile sunt permise de Convenţie. În cauzele Salabiaku împotriva Franţei (07.10.1998, par. 28) şi Haiducu  împotriva României  (13.03.2012, par. 13) Curtea a statuat următoarele: Curtea, a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumţii de fapt sau de drept iar convenţia nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depăşească un anumit prag. În special, art. 6 pct. 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumţii, în limite rezonabil, ţinând cont de gravitatea faptelor şi păstrând dreptul la apărare.

Aşadar, persoana sancţionată contravenţional are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt reţinută nu este reală.

Fapta reținută cu caracter contravenţional este prevăzută de 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002  potrivit căruia constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Analizând probele depuse la dosarul cauzei (înregistrare video- fila 24,  fotografii –fila 23), instanţa constată că intimatul a făcut dovada faptului că, în data de 14.10.2016, pe DN 28, în localitatea Vulturi,  petentul a condus autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare - cu viteza de 102 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h.

Susţinerile petentului referitoare la faptul că viteza cu care se deplasa autoturismul nu poate fi cea constatată în procesul verbal, sunt simple afirmaţii netemeinice, contrazise de probele tehnice administrate de intimat.

Constatând că, în esenţă, petentul nu a dovedit o altă situaţie de fapt decât cea reţinută prin procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PISX nr. 0124097 din data de 14.10.2016, apreciind că motivele învederate de petent nu sunt de natură a răsturna prezumţia de legalitate şi veridicitate a acestuia, instanţa constată că actul sancţionator a fost temeinic întocmit.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora “sancţiunea se aplică în limitele prevăzute în actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi de mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal”.

Se constată că sancţiunea amenzii contravenţionale, în cuantum total de 1125 lei,  reprezintă minimul prevăzut de lege şi a fost aplicată în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

Pericol social al faptei, scopul reglementării contravenţiei săvârşite de petent şi importanţa valorilor sociale ocrotite în concret care vizează în principal ordinea şi siguranţa circulaţiei rutiere, dreptul la integritate corporală şi sănătate a participanţilor la trafic sunt împrejurări de natură să releve caracterul justificat al sancţiunii aplicate.

Totodată, instanţa are în vedere faptul că petentul nu a învederat motive legate de faptă sau personale care să impună o reindividualizare a sancțiunii aplicate.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelantul PV, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicei.

A arătat apelantul că procesul verbal este lovit de nulitate absolută intrucât nu contine numele si semnătura unui martor asistent, iar in subsidiar a solicitat reindividualizarea sanctiunii.

In drept a invocat art 466 C pr civ.

Apelul a fost legal timbrat si nu s-a depus intâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispoziţiilor legale în domeniu, precum şi din oficiu,  instanţa de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PISX nr. 0124097 din data de 14.10.2016 petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1125 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, pentru săvârşirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În fapt, s-a reţinut că, în data de 14.10.2016, pe DN 28, în localitatea Vulturi,  petentul a condus autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare - cu viteza de 102 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, fapta fiind înregistrată cu aparatul radar.

Dispozitii legale relevante:

OUG 195/2002 Art. 49

(1) Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.

(2) Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităţilor, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A şi B, şi limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliţiei rutiere.

(3) Pe anumite sectoare de drum, ţinând seama de împrejurări şi de intensitatea circulaţiei, administratorul drumului, cu avizul poliţiei rutiere, poate stabili şi limite de viteză inferioare, dar nu mai puţin de 10 km/h pentru tramvaie şi de 30 km/h pentru toate autovehiculele.

(4) Limitele maxime de viteză în afara localităţilor sunt:

a) pe autostrăzi - 130 km/h;

b) pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) - 100 km/h;

c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.

Contrar susţinerilor apelantului, instanţa de control judiciar observă că instanţa de fond a apreciat temeinicia procesului verbal în ansamblul său,  în conformitate cu dispoziţiile legale incidente,  conform situaţiei de fapt reţinută în considerentele expuse anterior acestei analize, indicând expres probele relevante care au determinat-o să adopte această soluţie . De asemenea, este de remarcat că, prima instanţă a analizat procesul verbal prin prisma tuturor criticilor invocate de către petent şi în ceea ce priveşte legalitatea procesului verbal şi în ceea ce priveşte temeinicia acestuia.

În ceea ce priveşte legalitatea procesului verbal, în mod corect prima instanţă a reţinut că acesta nu este afectat de niciun viciu.

Din acest punct de vedere agentul constatator a respectat dispoziţiile legale şi a întocmit procesul verbal în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, nefiind lovit de nulitate absolută, fiind cuprinse toate menţiunile obligatorii, făcându-se astfel  aplicarea corectă a dispoziţiilor Art. 16 din OG nr. 2/2001 modificată şi completată, susţinerile petentului, neavând susţinere în situaţia din prezenta speţă . Fapta este descrisă de agentul constatator în amănunt, făcând posibilă încadrarea acesteia în dispoziţiile legale.

Imprejurarea că refuzul apelantului de a semna procesul verbal nu a fost certificată de un martor asistent este sanctionată de lege doar cu nulitatea relativă.

Potrivit dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele , prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei sau lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Per a contrario, lipsa celorlalte mențiuni (în speță lipsa martorului) atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției, numai în măsura în care petentului i se aduce o vătămare care nu poate fi înlăturată în niciun . Or, în speță, nu s-a făcut dovada vreunei vătămări.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. XXII/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat în sensul că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe legale la încheierea procesului verbal de constatare a contravenției atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt strict delimitate prin reglementarea dată în art. 17 OG 2/2001.

Vătămarea nu poate fi considerată, aşa cum sustine apelantul, ca reprezentând lipsirea acestuia de posibilitatea concretă de a proba netemeinicia procesului verbal.

 În sensul art. 175 Cod Procedură Civilă, trebuie să fie o vătămare care să afecteze drepturile procesuale ale petentului, și să îl pună pe acesta în imposibilitatea de a se apăra în mod eficient în cadrul procesului. Or, în speță, nesemnarea procesului verbal de un martor asistent, nu afectează în nici un fel pe apelant în exercitarea drepturilor sale procesuale, intrucât, pe de o parte rolul martorului asistent ar fi fost doar acela de a certifica refuzul de semnare a procesului verbal ( aspect recunoscut de către petent), iar pe de altă parte, sub aspect probatoriu, martorul nu ar fi putut face aprecieri pertinente cu privire la viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent.

Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale si o apreciat corespunzător probatoriul administrat.

Referitor la proba reprezentată de înregistrarea video a contravenției, Tribunalul, in acord cu instanţa de fond, va constată că această înregistrare redă fără dubiu faptul că autoturismul marca VW nr. -  circula cu o viteză de 102 km/h.

Pe de o parte, va nota instanţa de apel că nici un moment petentul nu a contestat valoarea vitezei înregistrate de aparatul radar pentru autovehiculul marca VW nr. -, ci doar a susţinut, atât la fond cât si prin motivele de apel, că nu el a săvârşit această faptă si nu înțelege cum au stabilit reprezentanţii Politiei Rutiere împrejurarea că el conducea acest autovehicul.

Însă petentul nu contestă împrejurarea că a fost ulterior oprit de către reprezentanții Politiei Rutiere, care l-au legitimat si au constat in mod direct identitatea conducătorului auto, întocmind procesul verbal, pe care a refuzat a-l semna.

Apelantul  prin memoriul depus separat la data de 25.04.2018 – fila24 dosar apel, a invocat o apărare nouă, apărare potrivit căreia arată: „ ataşez imagini fotografice cu locul in care am fost surprins de aparatul radar- respectiv localitatea Vulturi , din care se poate observa faptul că la intrarea in localitate nu este prevăzut nici un indicator rutier care să stabilească limita de viteză”, susţinând că a apreciat că se află sub incidenta ultimului indicator care limita viteza la 70 km/h.

Sub acest aspect, instanţa de apel ,va nota că au incidenţă in cauză dispozițiile art. 49 alin 1 din OUG 195/2002, dispoziții legale pe care orice conducător auto trebuie să le cunoască si care stabilesc imperativ, limita maximă de viteză în localităţi ca fiind de 50 km/h.

Astfel, din fotografiile depuse de petent reiese că anterior indicatorului care indică începutul localităţii Vulturi se afla un indicator cu limită de 70 km/h, acesta având rolul de a obliga conducătorul auto la reducerea progresivă a vitezei de deplasare de la 90 km/h sau 100 Km/h ( viteza legală în afara localităţii, in functie de regimul drumului) cu puțin timp înainte de intrarea in localitate, unde limita legală este de 50 Km/h.

Astfel, nu era necesară montarea unui indicator suplimentar de stabilirea limitei de viteză la 50 km/h, in conditiile in care a fost montat indicatorul de începere a localităţii, iar regimul vitezei in interiorul localităţii este unul legal, stabilit de lege.

Individualizarea sancțiunilor:

În ce priveşte temeinicia sancţiunii aplicate, instanţa apreciază că aceasta a fost corect stabilită în raport de textele sancţionatorii, iar în ceea ce priveşte proporţionalitatea sancţiunii, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancţiunilor aplicate petentei.

Opinia instanţei se fundamentează, pe de o parte, pe dispoziţiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancţiunea trebuie să fie proporţională cu pericolul social al faptei săvârşite, iar, pe de altă parte, pe dispoziţiile art. 21 alin. 3 din acelaşi act normativ, conform cărora, la aplicarea sancţiunii, trebuie să se ţină cont de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.

Orice faptă contravenţională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenţionale asemănătoare, precum şi un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârşită fapta, la modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum şi la circumstanţele personale ale contravenientului şi la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat şi stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenţionale şi se reflectă în special în modul de sancţionare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.

Aşadar, observând sancţiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum şi cuantumul ridicat al acesteia, se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prevăzută de textul legal, prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine că pericolul social al faptei reţinute ca fiind săvârşite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanţă deosebită, respectiv cele privind circulaţia pe drumurile publice. Ca atare, instanţa va considera operaţiunea de individualizare a sancţiunii aplicate ca fiind corect şi proporţional realizată în raport de fapta reţinută şi impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condiţiile în care  dispoziţiile legale incidente urmăresc îmbunătăţirea siguranţei rutiere în general.

Faţă de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârşire a faptei, care să justifice reţinerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanţa nu poate reţine că în speţă s-ar impune reindividualizarea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate.

În ceea ce priveşte posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancţiunea avertismentului, reţinând că petentul a fost sancţionat cu amendă, instanţa consideră că scopul educativ, dar şi cel preventiv al sancţiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii şi a sancţiunii complementare, în acest fel asigurându-se atât prevenţia generală, cât şi cea specială.

Instanţa, analizând pozitia procesuală a petentului, refuzul constat de recunoastere a săvârşirii contraventiei, precum si interpretarea proprie dată indicatoarelor rutiere, in dezacord cu dispozitiile legii, nu justifică înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate cu cea a avertismentului şi înlăturarea suspendării dreptului de a conduce.

Măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce este luată de drept şi reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumţie de vinovăţie a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenţiei ce face obiectul procesului în faţa instanţei. Prin urmare această sancţiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulaţie rutieră şi îndeosebi faţă de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispoziţiilor legale pentru participanţii la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franţa, 7 decembrie 1999).

Cu toate acestea, instanţa constată că şi această sancţiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc şi unei operaţiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite", text în care nu se face nici o distincţie după cum ar fi vorba de sancţiuni principale sau sancţiuni complementare, cât şi în temeiul art. 6 şi 7 din  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În aceste condiţii, aplicând aceleaşi principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter "penal" în sensul Convenţiei, astfel că aplicarea acestor sancţiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanţelor, iar instanţa are dreptul în condiţiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice şi modul de individualizare a acestei sancţiuni.

Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, având în vedere viteza mare cu care a circulat petentul în localitate ( cu 52 de km /h peste limita legală), ştiută fiind frecvenţa accidentelor auto petrecute în mediul rural, unde în mod neaşteptat pot apărea persoane sau oameni pe carosabil, instanţa apreciază că şi sub aspectul sancţiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce. Instanţa consideră că trebuie păstrată o proporţionalitate între valorile sociale protejate ( siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, atât pentru petent cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic) şi interesele particulare ale petentului, în acest caz, faţă de viteza mare cu care a circulat în localitate, balanţa înclinând către interesele generale.

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul PV impotriva sentinţei civile nr. 8433/16.06.2017 a Judecătoriei Iasi, pe care o mentine.

Domenii speta

Spete similare