Anulare testament

Prin sentinţa civilă nr. X/24.10.2017, pronunţată de Judecătoria C, în dosar nr. X/207/2010*, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantele BD, BA P şi BI, având ca obiect anularea testamentului autentificat sub nr. X/23.10.2012 emis de BNP C P., C C.S. şi M  R..

S-a constatat deschisă succesiunea autoarei LEM, decedata la data de 03/11/2012, cu ultimul domiciliu in C, judetul O.

S-a respins capătul de cerere privind constatarea calităţii de moştenitori acceptanţi ai moştenirii autoarei LEM, decedata la data de 03/11/2012, a reclamantelor BD, BA P si BI, în cote de cate 1/3 pentru fiecare, constatând că prin testamentul sus-amintit, au fost înlăturate de la moştenire de autoare care a desemnat, în calitate de legatari universali pentru întreaga sa avere pe pârâţii MM, domiciliat in C, strada jud. O şi ME, domiciliata in C, , jud O.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 05.12.2012, pe rolul Judecătoriei C sub nr. X/207/2012, reclamantele BD, BA P şi BI au chemat  în judecată pe pârâţii MM şi ME, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa dispună deschiderea succesiunii autoarei  LEM decedată la data de 03.11.2012 cu ultimul domiciliu în  municipiul C, jud. O, să se stabIscă masa succesorală, calitatea de moştenitori acceptanţi a reclamantelor în cota de 1/3 şi să fie anulat  testamentului autentificat sub nr. X/23.10.2012 emis de BNP C I şi M  R.-C, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, s-a arătat că la data de 03.11.2012 a decedat autoarea LEM, cu ultimul domiciliu în  municipiul C, jud O, ca moştenitori acceptanţi ai succesiunii autoarei fiind reclamantele în calitate de colaterali privilegiaţi (nepoate de frate).

La data de 23 octombrie 2012 autoarea LEM a încheiat testamentul autentificat sub nr.3053 testând în beneficiul pârâţilor MM şi ME întreaga avere mobilă şi imobilă, testament care este lovit de nulitate relativă, lipsind una din condiţiile de fond pentru ca acesta să fie valabil încheiat.

Potrivit art. 1038 Cod civ. pentru a fi valabil testamentul este obligatoriu ca testatoarea să fi avut discernământ în momentul încheierii actului.

Având în vedere vârsta înaintată (93 de ani), bolile de care suferea,  arteroscleroză, cardiacă, hipertensivă şi infirmitate (surzenie), motive ce au determinat ca actul să fie încheiat la domiciliul ei, fiind bolnavă netransportabilă, aceasta nu a putut să-şi exprime conştient voinţa de a încheia un act juridic, neavând prezentarea semnificaţiilor şi consecinţelor juridice ce decurg din aceasta.

Medicul de familie al autoarei, la cererea expresă a pârâţilor a refuzat să elibereze adeverinţa din care să rezulte că autoarea era în stare să-şi exprime liber şi conştient consimţământul. Motivarea refuzului medicului a constat în starea de sănătate precară datorită bolilor de care suferea, inclusiv accident cerebral suferit cu puţin timp înainte de întocmirea testamentului, aceasta nerecunoscând persoanele cu care intra in contact.

În  cuprinsul testamentului se impune ca sarcină pentru legatari îngrijirea pe timpul vieţii a fratelui B D M, acesta fiind un argument edificator pentru dovedirea lipsei de discernământ, întrucât acesta decedase la data de 18.06.2011.

Un alt motiv de anulare îl constituie încălcarea dispoziţiilor art. 1045 al.3 C.civ potrivit căruia, dacă infirmul surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin interpret.

Pentru toate serviciile prestate de legatari aceştia au fost retribuiţi, autoarea fiind o persoană cu o pensie lunară de peste 1.800 RON, economii, conturi în valută, bijuterii, obiecte de artă, bibliotecă, venituri din arendă, etc.

Nu există niciun înscris din care să reiasă că autoarea era într-o stare psihică normală la momentul semnării testamentului, iar pârâţii nu au făcut altceva decât să profite de starea de sănătate precară a autoarei, iar prin mijloace dolosive, clandestine au determinat-o pe aceasta să pună amprenta digitală pe un act ale cărui efecte viitoare nu era în stare să înţeleagă.

Când în faţa notarului a fost prezentată o persoană a cărui stare fizică şi psihică nu este una normală (boală gravă, vârsta înaintată), notarul avea obligaţia de a înştiinţa autoritatea tutelară în vederea numirii unui curator special, persoA nefiind capabilă să-şi exercite dreptul de dispoziţie, mai ales că averea aflată în patrimoniul său era de o valoare mare, iar testatoarea avea moştenitori legali.

În C era de notorietate faptul că aceasta nu a intenţionat niciodată să testeze întreaga avere a familiei L (fostă B) unei persoane străine, cu atât mai mult că relaţiile acesteia cu reclamantele erau bune, fiind singurele ei rude şi în mod frecvent reclamanta făcea afirmaţii şi în public că după deces,  vor moşteni întreaga avere.

Masa succesorală rămasă după urma autoarei se compune din: cota de 1/2 din imobilul casa de locuit construită din cărămidă, acoperită cu tablă, format din 5 încăperi şi o sală împreună cu suprafaţa de 950 m.p, imobil situat în C, judeţul O ( cota dobândită prin moştenire conform certificatului de moştenitor nr.X/1986 emis de Notariatul de Stat Local C); cota de 1/2 din suprafaţa de 860 m.p teren intravilan situat în C, curţi -construcţii înscris în TP 6706/26 din data de 23.07.1993; cota de ½ din suprafaţa de 50 ha teren arabil extravilan situat pe teritoriul Comunei T, conform titlului de proprietate nr. X/14.11.2002; cota de 1/3 din suprafaţa de 25 ha şi 5800 m.p teren arabil extravilan situat pe teritoriul Comunei T, judeţul O, înscris în TP 133/14.11.2006; cota de 1/3 din suprafaţa de 17 ha teren arabil extravilan situat pe teritoriul Comunei R, judeţul O ,înscris în TP 48849/70 din data de 21.11.2002; cota de 1/3 din suprafaţa de 10 ha teren arabil extravilan situat pe teritoriul Comunei R, judeţul O, înscris în TP 0795/69 din data de 02.08.2002 şi suma de bani constituită ca depozit bancar pe numele autoarei LEM, bunuri evaluate la suma de 110.000 RON.

In dovedirea cererii s-au solicitat probele cu acte, martori, interogatoriu, expertiză medico-legală şi s-au ataşat înscrisuri ( f. 5-14).

În şedinţa publică din 21.01.2013 s-a depus de pârâţii MM şi ME, în temeiul art. 115 şi urm. C.p.c, întâmpinare, prin care au solicitat admiterea cererii de conexare şi înaintarea acestei cauze la compLl de judecată C 3 în vederea conexării cu dosarul nr. X/207/2012 existând o strânsă legătură de cauză, obiect părţi şi pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie, succesiunile ale celor doi defuncţi B D şi respectiv L E - M trebuind sa fie dezbătute împreună, drepturile succesorale ale defunctei LEM, respectiv parte din averea succesorală a acesteia decurgând în mare parte şi din averea succesorală rămasă de la fratele acesteia, B DuM.

Au solicitat ca, în situaţia în care instanţa va respinge cererea de conexare, prezenta cauza să fie soluţionată numai sub aspectul valabilităţii testamentului, deoarece cererea de dezbatere a succesiunii defunctei LEM formează obiectul dosarului X/207/2012 fiind primită în dosar la data de 10.12.2012.

Pârâţii au solicitat respingerea  pct.2 al  cererii  de  chemare în judecată, ca fiind lipsită  de temei legal  şi nefondată, întrucât defuncta LEM a fost o persoană cultă, conştientă de fiecare gest pe care l-a făcut, iar bolile de care a suferit în afară de faptul că îi confereau o „slăbiciune" musculară care nu-i permiteau deplasările nu-i afectau alte simţuri sau organe.

Toate  argumentele  descrise în cererea de chemare în judecată nu sunt şi nu vor putea fi susţinute de niciun mijloc de probă; era de notorietate faptul că cele trei nepoate care nu sunt moştenitori rezervatari o abandonaseră şi chiar o şicAseră cu anumite acte juridice ce îi îngrădeau dreptul de a-şi însuşi banii corespunzători recOelor de pe terenul ei, bani ce îi erau absolut necesari pentru a trăi în demnitate.

Defuncta a fost  nevoită să le roage prin scrisori să fie dezbătută succesiunea fratelui pentru a-şi putea valorifica drepturile aspect pe care cele trei reclamante nu le-a luat în seamă.

Privitor la aspectul invocat de reclamante, respectiv lipsa discernământului şi refuzul medicului de a elibera o adeverinţă medicală privind starea de sănătate a testatoarei, pârâţii au  arătat că la data de 22.10.2012 medicul specialist a eliberat adeverinţa medicală din care rezultă fără echivoc faptul că testatoarea avea starea de conştienţă păstrată, aspect ce se poate dovedi şi cu martorii cu care a purtat discuţii pe tema testamentului şi a stării de sănătate, a reclamantelor care au abandonat-o.

Încă  din luna august şi chiar mai de dinainte, testatoarea şi-a afirmat în repetate rânduri intenţia de a  testa întreaga avere pârâţilor având în vedere faptul că aceştia au fost cei care l-au îngrijit pe fratele său B DuM, aşa cum reiese şi din cuprinsul testamentului.

Răstălmăcirea termenilor în sensul că testatoarea i-ar fi însărcinat să îl îngrijească  pe B DuM ca şi cum acesta trăia (aspect invocat ca o dovadă a lipsei de discernământ al testatoarei) este încă o dovadă de nerecunoştinţă la adresa mătuşii lor, care a renunţat la averi importante în favoarea lor şi le-a făcut daruri manuale de valoare.

 Pârâţii au menţionat  că testatoarea şi-a exprimat conştient voinţa, că era în deplinătatea facultăţilor mintale fiind lucidă, conectată la realitate, la curent cu tot ce se întâmplă. De altfel la cei 93 de ani, citea ziarul, fără ajutorul ochelarilor, nu a suferit nici un accident vascular, era perfect conştientă, ştia şi înţelegea tot, vorbea perfect aşa încât nu era nevoie de alte formalităţi (curator interpret) aspecte pe care notarul le-a cunoscut şi a ştiut că nu se impun.

Au precizat că  nu au fost retribuiţi de defunctă, toată agoniseala acesteia a fost investită în renovări şi la crearea unor condiţii omeneşti pentru a locui decent.

Ultima voinţă a defunctei a fost aceea de a le lăsa acestora întreaga avere, fără a avea mustrări de conştiinţă faţă de nepoatele sale cărora le-a făcut donaţii importante şi care nu au „deranjat-o" nici măcar cu un telefon, nu au dat curs rugăminţilor acesteia, aşteptându-i „sfârşitul".Nimeni nu va putea confirma susţinerile reclamantelor referitoare la vicierea consimţământului testatoarei prin folosirea de manopere viclene, dolozive.

Testatoarea nu a suferit de afecţiuni neurologice , ci de afecţiuni interne , cardiace, testamentul fiind un act autentic ce îndeplineşte toate condiţiile prev. de lege , testatoarea având discernământ , iar consimţământul său a fost valabil exprimat fiind autentificat cu respectarea dispoz. art. 1045 alin 1 C. civ, notarul făcând menţiunile necesare în încheierea de autentificare.

Testatoarea era lucidă, o persoA cultă, care a trăit într-un mediu elevat, avea păstrat discernământul faptelor sale şi ar fi fost greu de înşelat, de sugestionat, făcând acest testament unor oameni care au îngrijit-o pe ea şi pe fratele ei ani de zile.

In dovedirea întâmpinării s-a solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu.

Instanţa a dispus emiterea de adrese către BNP C P – C C şi M R, pentru a se comunica actele medicale care au stat la baza încheierii testamentului autentificat sub nr X/23.10.2012 şi numele persoanei  care i-a solicitat să facă deplasarea,  către Bancpost , BCR , BRD C pentru a se comunica numărul conturilor existente pe numele autoarei L E începând cu data de  1 ianuarie 2010, datele efectuării tranzacţiilor şi ce sume de bani au mai rămas în conturi la data  decesului 30.11.2012, către medicul de familie al autoarei L E , d-na doctor P L , C ,jud O ,  pentru a se comunica  fişa de consultaţie  medicală , deplasările efectuate la domiciliul  autoarei , afecţiunile de care suferea.

Prin sentinţa civilă nr. X din data de 02 decembrie 2013, pronunţată de Judecătoria C,  în dosar nr. X/207/2012 s-a respins acţiunea reclamantelor BD, BA P şi  BI, împotriva  pârâţilor MM şi  ME, privind anularea testamentului autentificat sub nr. X/23.10.2012 emis de BNP C I. şi M  R. şi deschiderea succesiunii autoarei  LEM, decedată la data de 3.11.2012, cu ultimul domiciliu în  municipiul C, jud. O, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantele  BD, BA P şi BI au chemat  în judecată pe pârâţii MM şi ME, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună deschiderea succesiunii autoarei  LEM decedată la data de 03.11.2012 cu ultimul domiciliu în  municipiul C, jud O, să se stabIscă masa succesorală, calitatea de moştenitori acceptanţi a reclamantelor în cota de 1/3 şi sa fie anulat  testamentului autentificat sub nr. X/23.10.2012 emis de BNP C I şi M  R.-C, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantele au susţinut ca la data întocmirii testamentului mai sus menţionat autoarea LEM nu a avut discernământ, având în vedere vârsta înaintată, bolile de care suferea, respectiv arteroscleroza cardiacă hipertensivă şi infirmitate (surzenie), astfel ca nu si-a exprimat conştient voinţa neavând reprezentarea semnificaţiilor şi consecinţelor juridice ce decurg din aceasta.

Instanţa a respins cererea formulata de reclamanta privind conexarea dosarului X/207/2012, deoarece problema esenţială o constituie capătul de cerere privind anularea testamentului 3053/2012 , în  funcţie de care urmează dezbaterea succesiunii autorilor B DuM si  L E.

În cauză au fost audiaţi martorii prezenţi la încheierea testamentului O C Ml şi I A D, precum şi cate doi martori pentru reclamante şi pârâţi, ale căror depoziţii se află ataşate la dosarul cauzei, la care s-a ataşat şi declaraţia extrajudiciară a numitei P V data în dosarul nr. X/207/2012.

Din depoziţiile martorilor a rezultat că testamentul autentificat sub nr. X/23.10.2012, emis de BNP C I şi M  R.-C a fost încheiat la domiciliul autoarei LEM, aceasta fiind voinţa testatoarei în semn de recunoştinţă faţă de familia M care a îngrijit-o în ultimii doi ani, familia M stând în permanenţă la domiciliul autoarei (declaraţia martorei I A D).

Din adresele înainte către instituţiile bancare a rezultat că autoarea nu a  deţinut conturi bancare.

La dosar au fost depuse relaţiile solicitate de instanţă.

Astfel, din conţinutul actelor medicale (f. 63-75) nu a rezultat că autoarea L M în timpul vieţii nu a suferit de boli neuropsihice, ci de boli interne, inima, stomac, colecist.

La dosar a fost depus raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de IML O ( f. 224-226; 250) care a concluzionat  că cel mai probabil numita LEM nu a avut capacitatea psihică de testare. Astfel, s-a apreciat faptul că evoluţia afecţiunilor cronice prezentate de autoare, (boli cardiovasculare, îndeosebi fibrilaţie atrială cronică, insuficienţă circulatorie vertebro bazilară; ateroscleroza cerebrală, deficit vizual şi auditiv consemnat constant in documentele medicale) ar fi putut conduce la o degradare organică generală care să afecteze puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestării sale de voinţă. S-a menţionat în raportul de expertiza că în favoarea acestei posibilităţi pledează şi afecţiunea prezentată în ziua semnării testamentului ( boala digestivă acută-colică biliară, ce poate produce o deshidratare), precum şi administrarea metoclopramidului prescris, medicament cu efecte secundare asupra psihicului.

În drept, instanţa a apreciat că acţiunea reclamantelor este neîntemeiată, deoarece, testamentul este un act juridic unilateral, personal şi irevocabil, a cărui valabilitate depinde de existenţa discernământului dispunătorului la momentul încheierii lui.

Prin testamentul autentificat sub nr. X/23.10.2012 emis de BNP C I şi M  R., testatoarea LEM a lăsat soţilor MM şi ME întreaga avere mobilă şi imobilă, înţelegând să-i desemneze legatari universali, potrivit  art. 1055 C. civ. luând la  cunoştinţă de disp. art. 1088 C civ. cu privire la întinderea rezervei succesorale a moştenitorilor în prezenţa martorilor O C Ml şi I A D, fiind întocmit cu respectarea art. 1044 C. civ. reprezentând ultima sa voinţă. Acest testament a fost făcut legatarilor din fireşti consideraţiuni de afecţiune, fiind convinsa ca aceştia o vor îngriji şi întreţine, cu toate mijloacele necesare traiului, până la încetarea sa din viaţă, iar la deces îi vor face cele necesare după datini, şi de asemenea pentru îngrijirea pe timpul vieţii a fratelui B DuM.

Instanţa a constatat că la încheierea testamentului a fost respectată în totalitate procedura autentificării actelor notariale reglementate de Legea nr. 36/1995. În condiţiile în  care notarul ar fi avut dubiu cu privire la starea de sănătate  mintală a testatoarei ar fi solicitat acte medicale, însă acesta a constatat cu simţurile proprii că nu este cazul, deoarece testatoarea era perfect lucidă, aceasta fiind ultima ei voinţă exprimată în prezenţa martorilor O C Ml şi I A D, la care s-a adăugat şi faptul că niciodată testatoarea nu a fost înregistrată în evidenţele medicale cu boli neuropsihice, situaţie ce a rezultat cu certitudine şi fără putinţă de tăgadă din actele medicale înaintate de dr. de familie P L, precum şi adeverinţa medicală emisă la data întocmirii testamentului de către  dr. C M. Mai mult, martorii prezenţi la întocmirea testamentului au declarat ca într-adevar starea fizică a testatoarei se deteriorase datorită vârstei înaintate de 93 ani, însă nu era deteriorată starea psihică a acesteia, ceea ce a rezultat fără putinţă de tăgadă din depoziţiile martorilor propuşi de pârâţi,  martori oculari la încheierea testamentului.  Datorită faptului că testatoarei  îi tremura mâna, notarul a observat atunci când au fost semnate exemplarele testamentului că scrisul este diferit şi de aceea a refăcut conţinutul testamentului şi pentru a nu exista discuţii şi dubii cu privire la autenticitatea semnăturii, testatoarea a aplicat amprenta digitală.

Potrivit art. 269 cod procedură civilă „înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau , după caz, primit si autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană investită de stat cu autoritate publică, în forma şi în condiţiile stabilite de lege.

Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului acestuia cu privire la conţinut , semnătura acestora şi data înscrisului. Este de asemenea autentic orice alt înscris emis de către o autoritate publică şi căruia legea îi conferă acest caracter.

In conformitate cu prev. art. 270 Cod procedură civilă „înscrisul autentic face deplină dovadă, fata de orice persoA, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de cel care a autentificat înscrisul , în condiţiile legii.

Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovada până la proba contrară , atât între părţi cât şi faţă de oricare alte persoane”

Raportul de expertiză medico legală întocmit în cauză concluzionează că ,,cel mai probabil numita L E nu a avut capacitatea psihică de testare”, însă acesta nu creează convingerea instanţei că testatoarea a fost lipsită de discernământ, întrucât susţinerile raportului de expertiză nu sunt  convingătoare, ci lasă loc de îndoială, ba mai mult sugerează efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice de către o comisie medico-legală, însă instanţa a apreciat că aceasta probă nu se impune, determinat de faptul că autoarea a decedat şi a rezultat cu certitudine faptul că niciodată autoarea L M în timpul vieţii nu a suferit de boli neuropsihice, fapt confirmat de actele medicale şi de probele testimoniale administrate în cauză.

A apreciat instanţa că probele testimoniale propuse de reclamante nu reflectă în totalitate adevărul, deoarece autoarea LEM în timpul vieţii  a renunţat la serviciile acestora, declarându-se nemulţumită, iar afirmaţiile acestora privind starea psihică a autoarei sunt speculaţii, fără suport probatoriu.

A constatat instanţa pe baza probelor testimoniale administrate în cauză că ultima  voinţă a testatoarei a fost determinată de faptul că autoarea a fost dezamăgită de atitudinea reclamantelor, nepoatele sale de frate care nu au sprijinit-o atunci când a avut nevoie de o sumă mai mare de bani, deşi aceasta le ajutase, în sensul că le donase un apartament în S, bijuterii şi obiecte din  cristal. Din probele testimoniale administrate de către  pârâţi  a rezultat  că  LEM în timpul vieţii a fost vizitată foarte rar de nepoatele acesteia, un timp foarte scurt, şi nu au contribuit la întreţinerea acesteia, ceea ce rezultă şi  din conţinutul scrisorii adresată acestora f. 92-94., iar de persoanele pe care nepoatele le indicaseră să aibă grijă de aceasta, L M s-a declarat total nemulţumită şi a întrerupt orice legătură cu acestea (B N şi B C).

În consecinţă a întocmit testamentul in favoarea familiei M care a îngrijit-o sub toate aspectele in ultimii ani ai vieţii, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul pe care i l-au dat pA in ultimele clipe ale vieţii.

Nu poate fi pusă la îndoială voinţa testatoarei, deoarece era o femeie cultă, ancorată în realitate, cu o educaţie aleasă şi aşa cum au declarat martorii, nu putea fi dusă în eroare. Faptul că nu a semnat testamentul olograf s-a datorat stării fizice, în sensul că îi tremura mâna, lucru care a fost observat de notar şi pentru a evita eventualele discuţii, la sugestia notarului şi în prezenta martorilor la întocmirea testamentului, testatoarea a aplicat amprenta digitală. Instanţa a reţinut că testatoarea a semnat olograf în favoarea soţilor M testamentul nr. X/10.11.2011 ( f. 234), precum şi procurile nr. X/05.12.2012 şi nr. X/08.10.2012 aflate la dosar (f. 233, 235), astfel că nu poate fi pusă la îndoială lipsa discernământului testatoarei, care semna acte olografe cu puţin timp înainte de deces.

Susţinerile reclamantelor în sensul ca în testament aceasta au fost făcute referiri la fratele său B D, deşi acesta nu mai era in viaţă, sunt pur speculative,  deoarece prin testamentul întocmit, testatoarea L M a avut în vedere şi faptul că în timpul vieţii autorul B D a fost îngrijit tot de familia M, toate probele testimoniale administrate in cauza confirmând faptul că familia M a îngrijit sub toate aspectele pe autorul B D şi LEM încă din anul 2008.

În consecinţă, testamentul nu este lovit de nulitate, a fost încheiat valabil cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prev. de lege şi reflectă ultima voinţă a autoarei LEM.

În ceea ce priveşte deschiderea succesiunii autoarei LEM decedată la 03.11.2012, cu ultimul domiciliu în  municipiul C, jud. O, instanţa constată că bunurile care formează masa succesorală de pe urma autoarei menţionată în cererea de chemare în judecată face obiectul testamentului autentificat sub nr. X/23.10.2012 emis de BNP C I şi M  R, astfel că întreaga masă succesorală mobilă şi imobilă a fost testată în favoarea soţilor M, nemaiexistând alte bunuri în patrimoniul autoarei.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins acţiunea reclamantelor privind anularea  testamentului autentificat sub nr. X/23.10.2012 emis de BNP C I şi M  R şi deschiderea succesiunii autoarei  LEM decedată la data de 3.11.2012 cu ultimul domiciliu în  municipiul C, jud O, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei au declarat apel apelantele reclamante BD, BA P şi BI, considerând-o nelegală şi netemeinică.

Instanţa a motivat multe aspecte ce ţin de temeiul de drept pe texte de lege ce nu-şi au aplicare în cauză, nefiind în vigoare la data de introducerii acţiunii la instanţa de judecată. Un exemplu în acest sens este şi cel prin care instanţa Alizează legalitatea testamentului autentic în temeiul dispoziţiilor art. 269 şi urm. N c.p.c, deşi aceste texte de lege nu-şi găsesc aplicarea în speţă, dacă se are în vedere data înregistrării acţiunii la instanţa de judecată 09.12.2012 şi prevederile art. 24,25 N. C.p.c. art. 3 din Legea nr.76/2012, precum şi data întocmirii testamentului 23.10.2012.

Instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă nr.X/02.12.2013 cu încălcarea gravă a dispoziţiilor art .129 al. 5 cp.c/l865 pentru că nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.

Un exemplu revelator în acest sens este acela că, deşi în concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.X/E/ 30.09.2013 se menţionează că afecţiunile cronice prezentate de L E(bolile cardiovasculare, îndeosebi fibrilaţie atrială cronică, insuficienţă circulatorie vertebro-bazilară, ateroscleroză cerebrală, deficitul vizual şi auditiv consemnat constant în documentele medicale, chiar si sub tratament medical) ar fi putut conduce Ia o degradaré organică generală care sa afecteze puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestării sale de voinţă, în favoarea acestei posibilităţi pledează si afecţiunea prezentată în ziua semnării testamentului(boală digestivă acută-colică biliară),precum şi administrarea medicamentului cu efecte secundare asupra psihicului. În ceea ce priveşte capacitatea psihică a testatoarei L E, aceasta se apreciază exclusiv în urma unei expertize  medico-legale, psihiatrice efectuată de către o comisie medico-legală constituită conform legii, iar din completarea la acest raport nr.X/13452/12.11.2013, se apreciază din nou că testatoarea nu a avut capacitatea psihică de testare.

Instanţa a respins cererea lor de a se efectua o asemenea expertiză la un institut de specialitate, doar cu o motivare absolut laconică şi neconcludentă şi anume că testatoarea a decedat la data de 03.11.2012, iar din actele medicale existente la dosar nu rezultă că a suferit în timpul vieţii de boli neuropsihice.

Sentinţa este pronunţată cu încălcarea prevederilor art.1236 N.C.C potrivit cărora existenţa cauzei condiţionează validitatea actului juridic.

Sentinţa civilă nr.X/02.12.2013 este netemeinică pentru că probele pe care  şi-a motivat instanţa de fond soluţia nu sunt concludente şi utile.

Astfel, instanţa a invocat ca temei al existentei discernământului testatoarei la data întocmirii testamentului faptul că notarul şi martorii au constatat starea psihică normală a acesteia.

Este însă pe deplin acceptată opinia atât în teorie cât şi în practică judecătorească că proba care înglobează cu preponderenţă atât caracterul de utilitate cât şi concludentă, deci calitatea de a conduce prin ea însăşi la rezolvarea fondului problemei existenţei sau nu a discernământului părţii în momentul încheierii actului juridic civil este raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.

Hotărârea este netemeinică, instanţa a interpretat greşit şi unilateral probele administrate în cauză.

Pentru aceste considerente au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei civile nr.X/02.12.2013, iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

La  data de 19 februarie 2014, M M şi ME au depus la dosar întâmpinare  la apelul declarat de BD, BA P şi BI împotriva sentinţei civile nr. X/02.12.2013 pronunţată de Judecătoria C în dosarul nr. X/207/2012  prin care solicită respingerea acestuia şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică.

 Au susţinut că este adevărat că aceasta a testat cu 10 zile înainte de deces însă din depoziţiile martorilor reiese cu prisosinţă faptul că de mult timp îşi manifesta această intenţie şi în acest sens invocă şi testamentul olograf al defunctei prin care doreşte ca „familia M să fie înmormântată în cavoul familiei, aceasta fiind şi „dorinţa lui M” (B DuM, fratele autoarei).Tot ca semn al intenţiilor defunctei este şi testamentul cu titlu particular autentificat sub nr. X/10.11.201 făcut tot în favoarea familiei M precum şi numeroasele acte notariale (procuri) dresate pentru MM.

Nu este lipsit de importanţă faptul că toate actele autentice au fost dresate de acelaşi notar care de fiecare dată s-a prezentat la domiciliul defunctei şi care îi cunoştea foarte bine modul de gândire.

Nu este de asemenea lipsit de importanţă faptul că în continuare pârâţii îl pomenesc şi pe fratele ei alături de ea, după datini, îi pomenesc memoria şi le ţin vie amintirea printre cunoscuţi.

La data întocmirii testamentului starea psihică a testatoarei a fost constatată nu numai de notar şi martori ci şi de medicul curant care o trata pe testatoare de bolile interne de care suferea şi care a eliberat un act medical din care rezulta starea sănătăţii acesteia.

Actele normative invocate, respectiv OG 1/2000 din 20.01.2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, R. în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 996/10.11.2005 precum şi HG nr. 774/2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a O.G. 1/2000 nu-şi găsesc aplicabilitatea în prezenta speţă,eventual numai în ceea ce priveşte art.10 (1) lit. a în care se  stipulează că" medicul legist sau comisia desemnată în acest sens " şi nu depoziţiile de martori şi conţinutul testamentului aşa cum s-a procedat în prezenta cauză.

În niciun caz, starea testatoarei nu impunea o examinare medico - legală în vederea eliberării unui certificat medico - legal care să se refere la constatarea capacităţii psihice în vederea stabilirii capacităţii de exerciţiu necesare pentru întocmirea unor acte de dispoziţie.

Chiar dacă avea o vârstă înaintată şi suferea de mai multe boli interne aceasta era conştientă, cooperantă, lucidă, slăbită fizic dar nu psihic.

Atât înainte cât şi după dresarea testamentului şi-a manifestat mulţumirea şi liniştea sufletească în sensul că a făcut ceea ce trebuia să facă. Nici medicul specialist, nici notarul, nici martorii asistenţi nu au sesizat vreo clipă faptul că testatoarea avea vreo suferinţă psihică,suferinţă ce nu a existat.

Instanţa a apreciat temeinic şi a interpretat probele cauzei în ansamblul lor dând eficienta necesară fiecăreia.

Pensia defunctei în sumă de 1800 lei nu era nici pe departe suficientă pentru a-i asigura bătrânei standardul de viaţă, gradul de confort cu care a fost obişnuită toată viaţa şi la care a ţinut până în ultima clipă.

Veniturile din arendă nu le-a mai putut încasa datorită atitudinii reclamantelor, tot ele, reclamantele au uitat că unchiul lor decedase şi s-au cheltuit sume importante cu înmormântarea şi pomenirea acestuia.

Din aceleaşi economii defuncta îşi asigura traiul de zi cu zi, respectiv medicamente, hrană deosebită, căldură, plătea impozite, a dat procuri notariale, a promovat cauza de partaj nr. X/207/2012 achitând taxe de timbru enorme şi alte cheltuieli pe care şi le permitea în virtutea statutului ei.

Legătura de afecţiune dintre reclamante şi defunctă nu o negăm, aceasta a funcţionat insă până la decesul nuMlui B DuM când acestea au întrerupt orice legătură cu mătuşa lor aşteptându-i cu nerăbdare sfârşitul umilind-o cu 100 dolari ceruţi ţinând legătura cu persoane pe care defuncta nu le agrea, care o răniseră sufleteşte (de exemplu B N).

Au  solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică.

La data de 28 aprilie 2015, apelantele B Yna, BD şi B A au depus la dosar concluzii, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

La data de 28 aprilie 2015, MM şi ME  au depus concluzii scrise la dosar, solicitând respingerea apelului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, susţinând aceleaşi motive ca şi în întâmpinare.

Tribunalul Olt – Secţia I Civilă prin decizia civilă nr.306 din 29 aprilie 2015 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii reclamanţi BD, BA P şi BI, împotriva sentinţei civile nr. X din data de 02 decembrie 2013, pronunţată de Judecătoria C, în dosar nr. X/207/2012, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi MM şi ME

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:

Motivul vizând  indicarea dispoziţiilor art. 269 şi următoarele din noul cod de procedură civilă care vizează înscrisul autentic şi puterea doveditoare a acestuia în condiţiile în care apelantele au investit instanţa la data de 05.12.2012, anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură nu este  în măsură să afecteze legalitatea soluţiei pronunţată în cauză.

Nici motivul de apel vizând încălcarea gravă de către instanţă a dispoziţiilor art .129 al. 5 c.p.c/l865 pentru că nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză nu este întemeiat.

Instanţa de apel a dat curs tuturor solicitărilor de probatorii formulate de apelante însă din niciunul dintre actele medicale noi nu rezultă că testatoarea ar fi suferit boli psihice, neurologice, neuropsihice de natură să-i afecteze capacitatea psihică sau, conform susţinerilor apelantelor, să prezinte o „lipsă de discernământ” în momentul încheierii testamentului, respectiv 23.10.2012.

În concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică al IML Craiova  se menţionează că ”din actele medicale şi medico-legale puse la dispoziţie nu se poate  preciza dacă numita LEM, la data semnării testamentului (23.10.2012) ar fi avut sau nu capacitatea psihică influenţată”.

Aceste concluzii au fost menţinute şi de Comisia de control şi avizare a  actelor medico-legale de pe lângă IML Craiova care a aprobat raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. X/A1/21.10.2015.

La întocmirea acestui raport a fost avut în vedere şi raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr. X/E/27.09.2013 precum şi completarea nr. X/E/8.11.2013 întocmite de SJML O.

Or, cât timp apelantele – reclamante nu au produs în dosarul cauzei dovezi certe şi clare care să ateste o lipsă de discernământ din partea numitei LEM, la data încheierii testamentului instanţa nu putea lua în calcul decât probatoriul administrat în cauză (înscrisuri, martori, expertize) care merg către ideea că dorinţa numitei LEM a fost aceea de a le testa soţilor M întreaga sa avere mobilă şi imobilă, instituindu-i legatari universali şi că aceasta, la momentul încheierii testamentului avea discernământ.

În ceea ce priveşte inexistenţa girului autorităţii tutelare  tribunalul a reţinut că nu este precizat textul legal ce prevede o astfel de sancţiune pentru un impediment de acest gen la încheierea unui act juridic.

La data semnării testamentului starea psihică a testatoarei a fost  constatată de medicul curant care o trata pe testatoare de bolile interne de  care suferea şi care a eliberat actul medical din care rezultă starea sănătăţii acesteia,  stare de sănătate care a fost constatată şi de notar şi de martorii asistenţi care au asistat la încheierea testamentului.

Apelantele nu pot invoca lipsa discernământului autoarei datorită stării de boală, având în vedere concluziile neconcludente ale raportului de expertiză efectuat în apel , motiv pentru care apreciind că prima instanţa a pronunţat o soluţie temeinică şi legală apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva  acestei decizii au declarat recurs reclamantele BD, BA P şi BI, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând următoarele:

1.Hotărârile sunt nelegale  fiind  încălcate  dispoziţiile  prevăzute  de  O.G. 1/2000 şi H.G. 774/2000.

În cauză s-au efectuat două expertize medico - legale cu concluzii contradictorii.

Deşi instanţa era obligată să respecte procedura specială în mod nejustificat a încălcat aceste dispoziţii.

Prin O.G. 1/2000 şi H.G. 774/2000 legiuitorul a stabilit o procedură specială pentru stabilirea capacităţii psihice a părţii în momentul încheierii unui act juridic.

Potrivit regulamentului de aplicare respectiv metodologiei de lucru a Comisiei de Control şi Avizare, aceasta poate aviza în totalitate sau parţial concluziile uneia din expertizele medico - legale trimise spre avizare cu obligaţia de a face anumite precizări sau completări.

În cauză Comisia de Control şi Avizare aprobă raportul de expertiză întocmit de IML Craiova fără să se precizeze motivul pentru care a fost înlăturat raportul întocmit de Serviciul de Medicină Legală O.

In mod nelegal instanţa nu a înaintat toate documentele medicale şi de medicină legală existente la dosarul cauzei.

Deşi au solicitat instanţei emiterea unei adrese prin care să se răspundă la

solicitările reclamantelor, respectiv:

- să se precizeze starea psihică a testatoarei L E la momentul semnării testamentului cu posibile influenţe asupra voinţei testatoarei;

- dacă la momentul semnării testamentului medicamentaţia administrată a avut efecte asupra capacităţii psihice, respectiv modificarea câmpului de conştienţă precum şi efectele afecţiunilor asupra câmpului de conştienţă.;

- să se explice motivul pentru care o persoană şcolarizată nu a semnat testamentul încheiat de testatoarea L E - pe testament este aplicată amprenta digitală;

- dacă actul emis de C M ţine loc de certificat medico-legal psihiatric pentru încheierea actelor de dispoziţie;

- dacă  există elemente criteriologice din care să rezulte existenţa sau lipsa discernământului testatoarei la data încheierii testamentului;

- dacă actele medicale întocmite în cauză au fost efectuate pe baza metodologiei specifice examinării ştiinţifice medicale psihiatrice precum şi modul de valorizare a acestor rezultate în determinarea capacităţii testatoarei L E de a face aprecieri critice asupra conţinutului şi consecinţelor juridice ce puteau decurge din actul încheiat nelegal - instanţa a respins proba fără a indica motivele pentru care nu a încuviinţat, deşi era utilă, concludentă, pertinentă şi de natură să ducă la stabilirea adevărului în cauză.

De asemenea în mod nelegal instanţa a respins şi cererea de înaintare a tuturor actelor medicale şi medico-legale Comisiei Superioare IML Bucureşti - deşi în cauză se impunea pe de o parte ca anterior decesului testatoarei L E starea de luciditate şi discernământul acesteia nu a făcut obiectul unei evaluări de specialitate, iar pe de altă parte instanţa de judecată nu poate face aprecieri de specialitate sub aspectul lipsei discernământului testatoarei având în vedere medicaţia administrată , bolile indicate în actele medicale , capacitatea auditivă şi vizuală mult diminuată, vârsta acesteia, etc.

2. O altă critică adusă se referă la faptul că instanţa a motivat multe aspecte

ce ţin de temeiul de drept pe texte de lege ce nu-şi au aplicarea în cauză, nefiind în

vigoare la data introducerii acţiunii la instanţa de judecată.

Instanţa de fond a Analizat legalitatea testamentului autentic în temeiul dispoziţiilor art.263 şi urm. N.C.P.C. deşi aceste texte de lege nu-şi găsesc aplicarea în speţă,  dacă se are în vedere data înregistrării acţiunii la instanţa de judecată, 09.12.2012 şi prevederile  art. 24,25 N.C.P.C, art.3 din Legea nr.76/2012 precum şi data întocmirii testamentului.

3. Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra pct. 3 al apelului, prin care

se critica hotărârea instanţei de fond sub aspectul necercetării şi nepronunţării asupra unui alt motiv de desfiinţare a actului respectiv lipsa cauzei.

Astfel, dacă instanţele anterioare consideră testamentul valabil trebuiau să aibă în vedere că, aşa cum este specific actelor cu titlu gratuit, scopul mediat îl reprezintă intenţia de a gratifica, în speţă se menţionează şi scopul imediat pentru care testatoarea a încheiat testamentul,  respectiv a fi îngrijită dar şi întreţinută, atât ea cât şi fratele său decedat - B DuM.

Instanţele nu s-au pronunţat asupra existenţei unui asemenea scop dacă se are în vedere că beneficiarul era decedat anterior încheierii actului. Ori condiţiile de validitate ale actului juridic pentru cauza actului se raportează la scopul mediat şi nu la cel imediat.

Potrivit art. 1236 C. civil cauza actului trebuie să existe, iar potrivit art. 1238 C. civil lipsa cauzei atrage anulabilitatea actului. În temeiul art. 129 alin. 5 V .C.p.c, aplicabil în cauză, celor două instanţe le revenea această obligaţie.

4. Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C.p.c

După cum se observă, ambele hotărâri cuprind argumente şi stări de fapt aflate în contradictorialitate.

Motivarea instanţei în ceea ce priveşte starea materială a testatoarei şi lipsa de afecţiune existentă între reclamante şi aceasta sunt contrazise de probele administrate în cauză.

Astfel: - s-au depus la dosar dovezi că testatoarea avea depozite bancare, încasa bani din arendă şi era şi pensionară; - la dosarul cauzei sunt depuse extrasele de cont (filele 78-88) privind depozitele bancare în cuantum de 17.397 dolari americani retraşi de M M intre 16.12.2011-09.2012, închizând toate cele 3 conturi, suma cea mai mare de 12 050 dolari a fost retrasă pe 18.09.2012; - pensia testatoarei era în cuantum de 1800 RON lunar (interogatoriu M  M-fila 106, întrebarea 2; interogatoriu M E-fila 148, întrebarea 6 - dosar fond); - venituri din arendă  111 milioane lei vechi - interogatoriu M M-fila 108, întrebarea 17;

Testatoarea a locuit până la deces în imobilul reclamantelor, beneficiind de confort sporit şi dotat cu toate utilităţile.

Referitor la lipsa de afecţiune reţinută în motivarea hotărârii ca argument că ultima  voinţă a testatoarei a fost determinată de atitudinea reclamantelor este contrazisă de probele administrate în cauză respectiv înscrisuri şi declaraţiile martorilor.

Din aceste probe rezultă în mod cert legătura foarte apropiată existentă între reclamante şi mătuşa acestora, L E.

Au păstrat permanent legătura, chiar îi suplimentau veniturile, o vizitau, fiind singurele rude de sânge, astfel încât este greu de crezut că aceasta, dacă ar fi putut aprecia conştient efectele încheierii unui astfel de act ar fi dispus ca averea familiei să rămână unor persoane străine.

5. O altă critică vizează nelegalitatea deciziei în sensul că instanţa de apel a

Analizat sumar motivele invocate prin cererea de apel ceea ce practic echivalează

cu nemotivarea hotărârii.

Dacă ar fi Analizat cu atenţie, hotărârea primei instanţe, ar fi constatat că probele administrate în cauză conduc în mod neechivoc la o altă soluţie.

Soluţia instanţei de fond şi a celei de apel s-a bazat pe declaraţiile martorilor propuşi de intimaţi şi raportul de expertiză medico - legal întocmit de I.M.L. Craiova.

Apreciază că ambele instanţe au ignorat aproape total mijlocul de probă cu cea mai mare relevanţă pentru stabilirea capacităţii de discernământ a autoarei L E la momentul întocmirii testamentului autentic nr. X/28.10.2012. Ori acest mijloc de probă este cel mai concludent, iar declaraţiile martorilor audiaţi la solicitarea reclamantelor se coroborează cu proba menţionată.

În testament a fost înserată o sarcină cu un obiect indivizibil şi anume ca legatarii să o îngrijească şi să o întreţină cu toate mijloacele necesare traiului până la încetarea ei din viaţă,  iar la deces să îi facă cele necesare după datini şi de asemenea pe timpul vieţii pe fratele său B DuM.

Nu se pune în discuţie că intimaţii-pârâţi nu şi-au îndeplinit sarcina, (B DuM a fost îngrijit de martora V P, aspect recunoscut de intimatul-pârât M M la interogatoriu - fila 107, întrebarea 7) dar în ceea ce priveşte discernământul testatoarei este neîndoielnic pentru oricine că o persoA care îl avea nu putea să solicite îngrijirea unei persoane decedată cu mult înainte de încheierea testamentului.

Numai o persoană care la momentul respectiv nu avea discernământul faptelor pe care le săvârşeşte şi a actelor juridice pe care le încheie putea să solicite inserarea unei asemenea clauze.

Mai mult ambele instanţe nu au ţinut seama că o astfel de concluzie este şi se impune şi ţinând seama că, aşa cum se menţionează expres în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de S.M.M.L. O nr. X/E/27.09.2013 se menţionează expres că în cazul testatoarei capacitatea ei psihică era influenţată şi de tratamentul medical urmat de aceasta.

Lipsa discernământului este confirmată şi de faptul că testatoarei i s-a cerut să-şi pună amprenta digitală pe testament în loc să semneze.

Din probe rezultă că acest lucru s-a datorat faptului că testatoarea executa semnături diferite pe exemplarele testamentului. Această situaţie se datora însă tocmai faptului că nu era în deplinătatea facultăţilor mintale, aflându-se în agonia ultimelor sale zile de viaţă care au luat sfârşit la scurt timp, aproximativ după o săptămână, coroborată cu vârsta sa înaintată, 93 ani.

Este de neînţeles cum atât instanţa de fond cât şi cea de apel nu a dat prevalenţă probatorie unui act juridic.

Au dat prevalenţă declaraţiilor martorilor audiaţi la cererea intimaţilor, care este sigur, că nu ar putea explica ce grad de raţionabilitate poate avea cel care a solicitat inserarea unei asemenea clauze în testament.

De asemenea, pe raportul de expertiză întocmit de I.M.L. Craiova care concluziona că nu se poate preciza dacă numita L E la data semnării testamentului ar fi avut sau nu capacitate psihică influenţată, deoarece o astfel de concluzie nu ar rezulta din actele medicale şi medico - legale puse la dispoziţie, deci nu raportat şi de celelalte probe şi în mod prevalent în raport de actul autentic.

S-a ţinut seama de o adeverinţă medicală, eliberată însă cu o zi înainte de încheierea actului, dar nu s-a ţinut seama că medicul de familie al testatoarei, care cunoştea cel mai bine capacitatea psihică a acesteia în ultimele zile de viaţă,  a refuzat de aceea să elibereze actul medical care să confirme că avea capacitatea de a încheia acte juridice.

În acest fel cele două instanţe în mod netemeinic şi nelegal au dispus ca averea strămoşilor să intre în mâinile unor persoane străine, după doar câţiva ani după ce revenise în proprietatea lor având în vedere că anterior fuseseră deposedaţi tot abuziv, în condiţiile regimului politic existent în ţară după anul 1944.

În acest fel ambele instanţe şi-au încălcat obligaţia de a stabili adevărul în cauză, respectiv să stabIscă dacă discernământul testatoarei îi permitea să-şi exprime o voinţa conştientă liberă..

În lipsa unei concluzii clare în raportul de expertiză medico-legal întocmit de I.M.L Craiova, adevărul cu privire la problema menţionată trebuie stabilit aşa cum s-a menţionat, de cele doua instanţe de mijloacele de probă având prevalenta probatorie în raport de celelalte probe şi acele probe au fost menţionate anterior.

Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii şi pe fond admiterea cererii aşa cum a fost formulată.

Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin decizia nr. 627 din 22 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I Civilă, s-a admis recursul declarat de reclamantele BD, BA P şi  BI împotriva deciziei civile nr.X din29 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Olt – Secţia I Civilă în dosarul nr.X/207/2012, în contradictoriu cu pârâţii MM, ME.

S-a casat decizia şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, la Tribunalul Olt.

Examinând lucrările dosarului , Curtea a constatat că în cauză subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, hotărârea recurată fiind afectată de nelegalitate.

Prin motivul nr. 3 de recurs recurentele reclamante au susţinut că instanţa de apel nu  a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra motivului nr. 3 de apel. Această critică s-a retinut ca fiind fondată.

 În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă raportat la art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, tribunalul ca instanţă de apel are obligaţia să răspundă argumentat fiecărui motiv de apel în parte.

Această obligaţie a instanţei de judecată  derivă atât din normele legale prevăzute în dreptul intern, dar şi din Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ( cauza Burzo contra Românei din 4 martie 2008 ) , având drept scop cercetarea pe deplin a fondului pretenţiilor deduse judecăţii şi implicit, asigurarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO şi art. 21 alin 3 din Constituţia României.

În speţă, s-a retinut că Tribunalul Olt a încălcat această obligaţie deoarece a omis examinarea motivului nr. 3 de apel, deşi a fost investit în mod legal în termenul prevăzut de lege cu acest motiv,  chiar prin cererea de apel existentă la filele 4-9 în dosarul tribunalului.

Astfel, prin motivul nr. 3 de apel  reclamantele au formulat critici clare cu privire la încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 1236 Cod civil, potrivit cărora existenţa cauzei condiţionează validitatea actului juridic.

Au susţinut că în condiţiile în care la data încheierii testamentului fratele testatoarei – B DuM era decedat cu peste un an în urmă, iar aceasta a menţionat în testament că legatarii au obligaţia să-l îngrijească în timpul vieţii şi pe fratele său, acest aspect  reprezintă o dovadă certă că testatoarea s-a aflat într-o gravă eroare cu privire la scopul pentru care a testat, situaţie în care în conformitate cu prevederile art. 1328 Cod civil, lipsa cauzei atrage anulabilitatea actului.

Observând considerentele deciziei recurate Curtea a  constatat că instanţa de apel nu face nici un fel de referire cu privire la aceste critici,  lăsând  practic  necercetat  motivul nr. 3  de apel,  ceea ce echivalează implicit cu necercetarea deplină a fondului cauzei şi atrage casarea deciziei şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă,  în raport de prevederile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă şi art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.

Acesta nu este însă singurul considerent pentru care hotărârea tribunalului este afectată de nelegalitate şi pentru care s-a impus casarea cu trimitere spre rejudecare.

Curtea a constatat că în speţă tribunalul nu a administrat toate probele considerate pertinente şi utile pentru aflarea adevărului, nesocotind astfel dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă,  ceea ce a avut drept consecinţă stabilirea unei situaţii de fapt care poate da naştere la ambiguitate în ceea ce priveşte existenţa discernământului testatoarei în momentul încheierii testamentului.

 Astfel, prin criticile formulate expres prin motivele nr. 4 şi 5 de apel apelantele reclamante au invocat  încălcarea de către instanţa de fond a  procedurii prevăzute de OG nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală  şi HG nr. 774/2000 pentru  aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor OG nr. 1/2000, precum şi interpretarea greşită şi în mod unilateral a probelor administrate în cauză, implicit stabilirea unei stări de fapt neconforme cu realitatea.

Faţă de investirea făcută prin aceste critici, tribunalul trebuia să se preocupe să administreze probatorii pe baza cărora să se poată concluziona cu certitudine dacă în momentul încheierii testamentului testatoarea L E a avut sau nu discernământ, condiţie cerută imperativ de lege pentru valabilitatea testamentului.

Or, sub acest aspect singura probă relevantă este expertiza psihiatrică medico legală, deoarece numai o comisie formată din medici specialişti psihiatri, în urma examinării actelor medicale şi medico legale puse la dispoziţie, poate concluziona cu privire la existenţa discernământului testatoarei în momentul încheierii testamentului.

În cauză , la instanţa de fond a fost efectuată o primă expertiză medico legală psihiatrică de către Serviciul Judeţean de Medicină legală O,  întocmindu-se raportul de expertiză nr. X/E/30.09.2013 aflat la fila 224 dosar fond, prin care nu s-a concluzionat cu certitudine asupra existenţei discernământului testatoarei L E în momentul încheierii testamentului.

Ca urmare a concluziilor ambigue cu privire la discernământul testatoarei, instanţa de fond a solicitat Serviciului Judeţean de Medicină legală O efectuarea unei completări la raportul de expertiză prin care să se arate expres dacă la momentul încheierii testamentului testatoarea a avut sau nu discernământ. 

Serviciului Judeţean de Medicină legală O a întocmit completarea nr. X/E/08.11.2013 la raportul iniţial de expertiză medico legală psihiatrică ( fila 250 dosar fond ) prin care a concluzionat  în sensul că „ cel mai probabil numita L E nu a avut capacitatea psihică de testare”.

În faza procesuală a apelului  a fost efectuat un alt raport de expertiză medico legală psihiatrică de către Institutul de Medicină Legală Craiova, raport înregistrat sub nr.X/A1/21.01.2015 (fila 143 dosar tribunal) prin care s-a concluzionat în sensul că din actele medicale şi medico-legale puse la dispoziţie, nu se poate preciza dacă numita L E la data semnării testamentului (23. 10.2012) a avut sau nu capacitatea psihică influenţată.

Faţă de concluziile contradictorii ale celor două rapoarte de expertiză, Tribunalul Olt a admis cererea formulată de reclamanţi şi a dispus efectuarea unei adrese la Comisia de  Control şi Avizare a actelor medico - legale de pe lângă Institutul de Medicină Legală Craiova prin care a solicitat să avizeze rapoartele de expertiză întocmite de  Serviciul Judeţean de Medicină Legală O şi Institutul de Medicină Legală Craiova.

Comisia de Control şi Avizare a actelor medico-legale de pe lângă Institutul de Medicină Legală Craiova a emis avizul nr.X/A1/21.03.2015 (fila 160 dosar apel) prin care a aprobat raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.X/A1/21.03.2015 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova, fără să precizeze motivul pentru care a fost înlăturat raportul de expertiză întocmit de Serviciul de Medicină Legală O.

Având în vedere acest aviz, apelantele reclamante (prin apărătorul ales) au solicitat înaintarea celor două rapoarte de expertiză spre verificare şi avizare Comisiei Superioare Medico - Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Bucureşti, prevalându-se de dispoziţiile prevăzute în Regulamentul de aplicare a OG nr.1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.

Prin încheierea din 08.04.2015 Tribunalul Olt a respins ca neîntemeiată cererea privind înaintarea rapoartelor de expertiză medico-legale către Comisia Superioară Medico - Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală Bucureşti cu motivarea că a fost avizat raportul de expertiză medico-legală dispus în cauză de instanţă, iar ceea ce se solicită este de fapt o nouă expertiză.

Curtea a apreciat că respingerea cererii formulată de apelantele reclamante în vederea înaintării celor două rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică la  Comisia Superioară Medico - Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală Bucureşti a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art.26 alin.1 din HG nr.774/07.09.2000 privind Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor OG nr.1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.

Potrivit art.26 alin.1 din HG nr.774/2000 Comisia Superioară Medico-Legală se poate pronunţa, verificând şi avizând din punct de vedere ştiinţific, şi în situaţiile în care au fost efectuate noi expertize sau au fost date avize de către comisiile de avizare şi control al actelor medico-legale competente teritorial.

În acelaşi timp prin art. 27 şi 28 din HG nr.774/2000 se  prevede  procedura care trebuie urmată în cazul avizării sau neavizării concluziilor actelor medico-legale supuse verificării, dar şi situaţia în care se poate efectua o nouă expertiză medico-legală.

În cauză, Curtea a constatat că instanţa de apel nu a respectat procedura prevăzută de HG nr.774/2000, câtă vreme nu a permis supunerea spre verificare şi avizare a celor două  acte medico-legale (în totală contradicţie) de către Comisia Superioară Medico –Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală Bucureşti.

Verificarea şi avizarea celor două rapoarte medico-legale de către Comisia Superioară era necesară pe de o parte pentru respectarea procedurii instituită prin Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor OG nr.1/2000 şi, pe de altă parte pentru că  numai pe baza concluziilor  acestei comisii se lămurea definitiv din punct de vedere ştiinţific, care dintre cele două expertize medico-legale este concludentă şi trebuie luată în considerare de instanţa de judecată.

Neprocedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică ce s-a casat cu trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, s-au dat indicatii ca instanţa de apel sa se conformeze prevederilor art.26 alin.1 din HG nr.774/2000 în sensul de a înainta spre verificare şi avizare din punct de vedere ştiinţific Comisiei Superioare Medico - Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Bucureşti cele două rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică, respectiv raportul medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală O şi completarea la acest raport, precum şi raportul medico-legal întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova şi,  în raport de concluziile Comisiei Superioare, va continua procedura prevăzută prin art.27 şi 28 din HG nr.774/2000 sau va proceda la judecarea cauzei.

De asemenea, cu ocazia rejudecării instanţa de apel va fi ţinută  a avea  în vedere şi celelalte susţineri formulate în recurs de către recurentele reclamante, susţineri care în raport de soluţia pronunţată de Curte, nu se impun a fi examinate.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, recursul a fost  admis şi s-a casat decizia, cauza fiind  trimisă cauza spre rejudecare la  Tribunalul Olt.

Cauza s-a reînregistrat la Tribunalul Olt la nr. X/207/2012*, la data de 18.11.2015, termen la care,  din oficiu, in temeiul dispoz art.295 al.1 C.pr.civ., instanţa de apel a pus în discuţie  motivul de ordine publică privind nulitatea sentinţei pronunţată de judecătorie,  ca  urmare a nesemnării minutei de către  judecătorul de fond.

Alizând motivul de ordine publica invocat din oficiu, Tribunalul Prin decizia nr.X/17.12.2015 – Tribunalul  Olt – secţia 1 Civilă,  a admis apelul, declarat de apelanţii reclamanţi BD, BA P şi BI, împotriva sentinţei civile nr. X din data de 02 decembrie 2013, pronunţată de Judecătoria C, în dosar nr. X/207/2012, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi MM şi ME,  a anulat  sentinţa şi a trimis cauza la instanţa de fond pentru rejudecare, constatatând că sentinţa  instanţei de fond este nelegală, motivat de faptul că judecătorul fondului nu a semnat minuta hotărârii apelate (f. 268 ds fd).

Cerinţa semnării acesteia, conform art. 258 alin.1 C.p.c.  este menită să garanteze neschimbarea hotărârii pronunţate, precum şi să ofere  posibilitatea de a verifica legalitatea compunerii compLlui de judecată. Încălcarea acestei dispoziţii este de natură a atrage nulitatea hotărârii pronunţate, conform art. 258 alin.1 C.p.c.

În raport de cele expuse, având in vedere şi disp. art.  297 al.1 C.p.c., Tribunalul a admis apelul si  a  dispus anularea  sentinţei şi trimiterea  cauzei spre rejudecare, la instanţa de fond cu recomandarea pentru această instanţă de a respecta indicaţiile instanţei de recurs in sensul că se va conforma prevederilor art.26 alin.1 din HG nr.774/2000 şi va înainta spre verificare şi avizare din punct de vedere ştiinţific Comisiei Superioare Medico - Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Bucureşti cele două rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică, respectiv raportul medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală O şi completarea la acest raport, precum şi raportul medico-legal întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova şi, în raport de concluziile Comisiei Superioar,  va continua procedura prevăzută prin art.27 şi 28 din HG nr.774/2000 sau va proceda la judecarea cauzei.

La Judecătoria C, dosarul a fost reînregistrat sub nr. X/2307/2012*.

La  termenul din 23.02.2016 instanţa a admis administrarea probei cu acte iar, in ceea ce priveşte administrarea probei cu efectuarea unei noi expertize medico-legale sau avizarea de către Comisia Superioara de Medicina Legala a unuia din cele doua rapoarte medico legale întocmite in primul ciclu procesual-primul raport de expertiza întocmit de Serviciul de Medicina Legala O, inclusiv completarea la acesta - si raportul de expertiza medico-legala întocmit de Institutul de Medicina Legala Craiova, a dispus  emiterea unei adrese către INML Bucureşti, pentru  comunicarea de relaţii cu privire la costurile ce le implica atât efectuarea unei noi expertize medico-legale, cat si avizarea de către Comisia Superioara de Medicina Legala a unuia dintre cele doua rapoarte, sens in care a dispus  emiterea unei adrese în acest sens.

La  termenul din 22.03.2016, instanţa având în vedere adresa nr. X/X/2014/17/03/2016, emisa de INML Mina Minovici Bucuresti, depusa la dosarul cauzei,  a dispus emiterea unei adresa către Institutul de Medicina Legala Craiova, Dolj, cu privire la costurile ce le implica atât efectuarea unei noi expertize medico-legale, cat si avizarea de către Comisia Superioara de Medicina Legala a unuia dintre cele doua rapoarte  iar la termenul din  10.05.2016, instanţa a  pus in vedere apărătorului reclamanţilor sa achite suma de 660 lei - reprezentând costul avizului Comisiei Superioare de Medicina Legala in contul indicat în adresă de către Institutul de Medicina Legala Craiova, reţinând că din adresa INML Bucureşti a rezultat obligativitatea ca înainte  de adresarea către INML Bucureşti, instanţa trebuie să se adreseze IML Craiova.La  24.05.2016 instanţa a dispus  emiterea unei  adrese către Comisiei de Avizare si Control al actelor medicale din cadrul Institutului de Medicina Legala Craiova, cu menţiunea de a detalia avizul nr.  X/E2/2015 care a fost înaintat Tribunalului Olt la data de 05/03/2015, in sensul de a  explica motivaţia care a stat la baza acelui aviz deoarece avizul respectiv concluzionează faptul ca nu se poate preciza daca numita L E, la data testamentului ( 23/10/2012 ) ar fi  avut sau nu capacitatea psihica influenţată.

De asemenea, a solicitat a se preciza daca este nevoie de efectuarea unei noi expertize psihiatrice in cauza care sa elucideze acest aspect respectiv, sa precizeze in mod clar, pe baza actelor medicale, cat si a celorlalte probe administrate daca L E a avut sau nu discernământ la data întocmirii testamentului, dat fiind mai ales faptul ca aceasta, deşi era ştiutoare de carte, a pus la rubrica semnătura, amprenta digitala, avându-se in vedere si solicitările reclamantelor formulate in cuprinsul notelor de şedinţă depuse de acestea la dosar la data de 24/05/2016.

La 16.09.2016 la dosar au fost depuse obiecţiuni formulate de reclamante la avizul de expertiză întocmit de IML Craiova.

 La termenul din 20.09.2016 instanţa a dispus înaintarea dosarului cauzei la Comisia Superioara Medico - Legala din cadrul Institutului de Medicină Legală Bucureşti, cu solicitarea de a aviza unul din cele doua rapoarte de expertiza medico-legala întocmite în cauza si, eventual, cu menţiunea de a efectua o noua expertiza medico-legala in cauza, in cazul in care apreciază ca se impune pentru a ajunge la o concluzie pertinenta, obiectiva, cu privire la capacitatea psihica a defunctei L E atunci când a întocmit testamentul autentificat  sub nr.X/23/10/2012 de către BNP C I.si M R.-C.

In vederea efectuării acestor demersuri, s-a înaintat o adresa către Comisia Superioara Medico - Legala din cadrul Institutului de Medicină Legală Bucureşti pentru a comunica care este costul unui aviz dat pentru unul din cele doua rapoarte de expertiza, precum si care este costul unei noi expertize medico-legale pentru a fi in măsura sa pună in vedere reclamantelor sa achite aceste costuri, urmând ca ulterior sa înainteze dosarul la INML Bucureşti.

La 25.10.2016 instanţa a respins cererea apărătorului reclamantelor, având in vedere  si încheierea de şedinţă anterioara, în care s-a concluzionat in sensul ca, fata de răspunsul primit la instanţa din partea  IML Craiova, au fost epuizate toate etapele pe plan local, atâta timp cat Institutul de Medicina Legala Craiova a arătat ca nu poate adopta un alt punct de vedere in lipsa altor acte medicale, aşa încât a înaintat întreg dosarul la Comisia Superioara din cadrul INML Bucureşti, in vederea avizării unuia dintre cele doua rapoarte şi, totodată pentru efectuarea unei noi expertize medico legale  psihiatrice, în situaţia în care  va aprecia că se impune efectuarea unei astfel de expertize.

La termenul din 14.02.2017 instanţa a respins cererea aparatoarei reclamantelor, av.P I privind emiterea adresei către Spitalul Municipal C, pentru a comunica detaliat tratamentul efectuat de LEM, cat timp a fost internata in Spitalul municipal C la secţia psihiatrie precum si costul acestora sau foaia de observaţie, întrucât Spitalul municipal C a răspuns la aceasta solicitare si instanţa s-a lămurit cu privire la acest aspect  şi a pus în vedere reclamantelor, prin aparator, sa achite suma de 230 lei - reprezentand costul unei noi expertize medico – legale psihiatrice la Institutul de Medicina Legala,, Mina Minovici,, Bucureşti si a amânat judecarea cauzei la data de  28.02.2017, pentru  a da posibilitatea reclamantelor sa achite aceasta suma, urmând ca după acest moment sa se înainteze întreg dosarul la Comisia Superioara din cadrul INML Bucureşti in vederea efectuării expertizei.

 În şedinţa publică din 28.02.2017 instanţa având in vedere faptul ca s-a depus la dosar dovada consemnării costului efectuării unei noi expertize medico – legale psihiatrice, a acordat un nou termen de judecata la data de  25.04.2017,  când s-a dispus  înaintarea dosarului către Institutul de Medicina Legala „ Mina Minovici ”, in vederea efectuării unei noi expertize, cu menţiunea de a se avea in vedere si obiectivele propuse de părţi şi avizarea de către Comisia de Avizare şi Control a unuia dintre rapoartele de expertiză medico legală psihiatrică efectuate in cauză.

La 25.04.2017, instanţa a dispus emiterea unor adrese către Spitalul C, in vederea comunicării de copii complete, lizibile, după toate Foile de Observaţie întocmite cu ocazia internărilor in spital, indiferent de specialitate; copie completa, lizibila, după Fisa medicala întocmita la nivelul Ambulatoriului pe care defuncta L E l-a frecventat, indiferent de specialitate, cat si către medicul de familie P L, in vederea comunicării de copii de pe fisa de consultaţie a acesteia.

De asemenea, s-a emis adresă către Serviciul de Autoritate Tutelara din cadrul Primăriei C, in vederea efectuării unei anchete sociale la ultimul domiciliu al defunctei, conform metodologiei . 

 În şedinţa publică din 03.10.2017 instanţa a constatat faptul ca s-au depus la dosarul cauzei de către reclamante, prin apărător, obiecţiuni la  raportul de noua expertiza medico-legala psihiatrica nr. X/X/05/09/2017,  întocmit de către Institutul de Medicina Legala „ Mina Minovici ”, însoţit de avizul Comisiei de Avizare si Control de pe lângă INML Bucureşti nr. X/X/06/09/2017, s-a comunicat un exemplar de pe obiecţiunile menţionate mai sus, apărătorului pârâţilor iar apărătorul pârâţilor au solicitat acordarea unui nou termen de judecata, scurt, pentru  a  exprima un răspuns fata de obiecţiunile ce i-au fost comunicate.

La termenul din 10.10.2017, instanţa a pus in discuţie obiecţiunile formulate de reclamante, prin apărător, la raportul de nouă expertiză medico legală psihiatrică efectuat de INML Bucureşti, apărătoarea reclamantelor solicitând admiterea acestor obiecţiuni imn timp ce apărătoarea pârâţilor a solicitat respingerea obiecţiunilor, motivat d e faptul că  Comisia medico legală psihiatrică din cadrul INML Bucureşti, a Analizat in detaliu , toate aspectele cauzei răspunzând la toate întrebările şi obiecţiunile formulate anterior, aşa încât obiecţiunile formulate de reclamante la acest raport de expertiză nu reprezintă altceva decât  o tergiversare a soluţionării cauzei care nu se justifică în mod obiectiv.

Instanţa faţă de probele administrate in cauză şi de conţinutul raportului de nouă expertiză  medico legală psihiatrică întocmit la 05.09.2017 sub nr.X/2510/2017 de Comisia din cadrul  INML Bucureşti, compusă din 3 medici, având în vedere şi avizul dat de Comisia de avizare şi control  din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti, la 06.09.2017 sub nr.X/2510/2017, a respins obiecţiunile formulate, apreciind că nu se justifică  admiterea acestora şi  înaintarea către INML Bucureşti, considerând că această instituţie atât prin raport cât şi prin avizul dat a răspuns la toate obiectivele avute în vedere  de instanţă şi a acordat cuvântul pe fond, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acest termen ce face corp comun cu hotărârea privind fondul cauzei.

Totodată, având in vedere complexitatea cauzei, instanţa a mânat pronunţarea la 24.10.2017, pentru a da  posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise .

Având în vedere probele administrate in cauză, instanţa a respingă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantele BD, BA P, BI, in contradictoriu cu pârâţii MM şi ME privind anularea testamentului autentificat prin încheierea nr. X/23.10.2012 a BNP C I. şi M R. reţinând faptul că potrivit raportului de nouă expertiză medico legală psihiatrică întocmit de Comisia de nouă expertiză medico legală psihiatrică din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti, nr.X/2510/2017 din 05.09.2017, s-a concluzionat in sensul că la data intocmirii testamentului sus amintit defuncta  LEM,  a fost competentă psihic de a întocmi testamentul, arătând că prin competenţă psihică se înţelege capacitatea persoanei de a aprecia critic şi predictiv consecinţele social juridice ce decurg din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile sintagma  de „ competenţă psihică „ înlocuind termenul „discernământ” ce este specific numai cauzelor penale, şi care reprezintă capacitatea persoanei de a aprecia critic conţinutul şi consecinţele social negative ale faptei comise, raport de expertiză care are şi avizul Comisiei de avizare şi control  nr.X/2510/2017 din 06.09.2017 a Comisiei de avizare şi control.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere faptul că în cele două cicluri procesuale susţinerile reclamantelor au fost în mod constant în sensul că defuncta LEM, mătuşa lor, la data la care  s-a întocmit testamentul sus menţionat şi care a fost întocmit cu puţin timp înainte  de intervenirea decesului autoarei lor, aceasta nu ar fi avut discernământul faptelor sale datorită problemelor de sănătate care au fost de natură a-i afecta acest  discernământ şi de asemenea au susţinut faptul că testamentul respectiv a fost întocmit şi datorită manevrelor efectuate de către pârâţii MM şi ME care în acea perioadă se ocupau de îngrijirea defunctei.

Instanţa a apreciat că prin probele administrate în cauză, respectiv proba cu acte, proba testimonială şi cea cu expertiza medico legală psihiatrică, reclamantele nu au reuşit să facă proba lipsei discernământului autoarei lor  sau, aşa cum prevăd noile reglementări în materie lipsa competenţei psihice a acesteia constând în lipsa capacităţii de a aprecia critic şi predictiv consecinţele social juridice ce decurg din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile.

Faţă de cele ce preced, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantele BD, BA P şi BI, avand ca obiect anularea testamentului autentificat sub nr. X/23.10.2012 emis de BNP C P., C C.S. şi M  R..

 A constatat deschisă succesiunea autoarei LEM, decedată la data de 03/11/2012, cu ultimul domiciliu in C, judeţul O.

 A respins capătul de cerere privind constatarea calităţii de moştenitori acceptanţi ai moştenirii autoarei LEM, decedata la data de 03/11/2012, a reclamantelor BD, BA P şi BI, în cote de cate 1/3 pentru fiecare, constatând că prin testamentul sus-amintit, au fost înlăturate de la moştenire de autoare care a desemnat, în calitate de legatari universali pentru intreaga sa avere pe pârâţii MM şi  ME.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantele BD, BA P şi BI, considerând-o nelegală şi netemeinică sub aspectul probatoriului administrat.

Arată că sentinţa este netemeinica deoarece probele administrate in cauza nu sunt de natura să fundamenteze soluţia instanţei de fond, chiar si soluţia privind constatarea deschiderii, succesiunii autoarei LEM.

Mai mult, prima instanţa nu enumera, nu nominalizează mijloacele de proba care ar fundamenta soluţia în afara raportului de noua expertiza medico-legala psihiatrica întocmit de Comisia de noua expertiza medico-legala psihiatrica din cadrul INML Mina Minovici din data de 5.09.2017.

În ceea ce priveşte proba testimoniala fata de cea cu acte instanţa de control respectiv Curtea de Apel Craiova s-a concluzionat ca nu sunt de natura sa fundamenteze soluţia instanţei de fond in primul ciclu procesual in care s-a pronunţat sentinţa civila X/2.12.2013 si nici soluţia instanţei de apel din decizia nr.X/17.12.2015.

Chiar şi expertiza psihiatrica efectuata de INML Mina Minovici nu are puterea probatorie care sa fundamenteze soluţia instanţei de fond din sentinţa civila nr. 1466/24.10.2012, pentru ca instanţa nu a urmat paşii procesuali legali care i-ar fi conferit o putere probatorie deosebita in cauza fiind încălcate prevederile imperative din HG nr. 774/7.11.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OG nr. 1/2000, privind organizarea activităţii si funcţionarea instituţiilor de medicina legala.

În speţă au fost efectuate trei expertize psihiatrice pentru a se stabili daca autoarea LEM a avut sau nu capacitatea psihica de a testa (testamentul autentic 3053 din 23.10.2012) întreaga avere mobila si imobila in favoarea legatarilor universali M M si M E , conform art.1055 cod civil.

Prima expertiza a fost efectuata de SML O raportul nr.X/30.02.2013 care a concluzionat ca afecţiunile cronice prezentate de autoare conduc la concluzia ca cel mai probabil autoarea nu a avut capacitatea psihica de testare in ziua semnării (amprenta digitala) testamentului.

A doua expertiză a fost întocmită de IML Craiova –raportul nr.X/A1/21.10.2013 , avizat de Comisia de Control si Avizare de pe lingă acest institut in urma căruia se concluzionează "ca nu se poate preciza daca autoarea ar fi avut sau nu capacitatea psihica influenţată.

A treia expertiză a fost efectuată de INML Mina Minovici - raportul nr.X/25%10/2017 din 5.09.2017 avizat de Comisia de Control si avizare de pe lingă acest institut in urma căreia se concluzionează că autoarea LEM la data testării 23.10.2012 nu a prezentat tulburări psihice clinic manifeste şi a avut competenta psihica de a întocmi testamentul.

Prin urmare, concluziile celor trei expertize medicale psihiatrice sunt total diferite unul fata de celalalt şi de aceea a solicitat instanţei de fond ca săa fie sesizată Comisia Superioara medico-legala de pe lingă INML Mina Minovici.

Prima instanţă prin încheierea din 10.10.2017 a respins cererea cu motivarea ca prin raportul medico-legal nr.X/2510/2017 întocmit de Comisia de Avizare şi control din cadrul INML Mina Minovici, avizat sub nr. X/2510/2017 s-a răspuns la toate obiectivele avute in vedere de instanţa.

La acest raport au formulat obiecţiuni inclusiv completarea acestuia dat fiind ca pe de o parte nu au răspuns la toate obiectivele iar pe de alta parte si-au depăşit atribuţiile întocmind un raport incomplet cu încălcarea legii apreciind ca termenul discernământ este specific numai cauzelor penale.

Apreciază că acest raport medico-legal nu poate avea o putere probatorie diferita fata de celelalte doua anterioare, iar instanţa de judecata nu are competenţa să stabIscă ce soluţie din care raport este preferabil şi de aceea în speţă au fost încălcate aşa cum au precizat dispoziţiile HG 774/2000. Astfel potrivit art. 5 alin. l din HG nr. 774/2000 pe lingă INML Mina Minovici funcţionează Comisia Superioara medico-legala cu sediul în acelaşi institut, iar potrivit art. alin.2 pe lingă institutul de medicină legală , precum şi în cadrul INML Mina Minovici, comisii de avizare şi control a actelor medicale. Ca atare exista deosebire între, Comisia Superioară de pe lingă INML Mina Minovici şi comisiile de pe lingă celelalte instituţii de medicina legala si chiar fata de Comisia de avizare si control de pe lingă INML.

Potrivit art.27 din HG 774/2000 numai Comisia Superioara medico-legala este competenta să constate existenta unor concluzii contradictorii ale expertizelor medico-legale si numai aceasta poate aviza in totalitate sau parţial concluziile uneia dintre ele.

Deci numai Comisia Superioara stabileşte care raport de expertiza medico legala dintre mai multe rapoarte medico-legale poate avea putere probatorie într-o speţa si nu instanţa de judecata aşa cum greşit a procedat prima instanţa.

În speţa nu sunt aplicabile prevederile art.28 din HG 774/2000 pentru ca nu a fost eliberat un aviz de Comisia Superioara ci doar de Comisia de avizare si control, ambele de pe lingă INML Mina Minovici.

Opinia instanţei de fond în soluţionarea cauzei, capătul de cerere privind anularea testamentului autentic nu este fundamentata pe probe utile şi concludente, Curtea de Apel a dispus ca expertiza să fie avizata de către Comisia Superioara Medico-Legală.

  O alta greşeala procedurala care afectează legalitatea sentinţei civile X/24.10.2017 este şi aceea care priveşte soluţionarea capătului de cerere din acţiune privind constatarea deschiderii succesiunii autoarei LEM Astfel in dispozitivul sentinţei se dispune ca se constata deschisa succesiunea autoarei fără să se prevadă în prealabil ca este admis acest capăt de cerere.  Or, numai in cazul admiterii acţiunii sau numai a unui capăt de cerere instanţa se poate pronunţa asupra existentei dreptului părţii care a formulat-o, în speţă dreptul  reclamantei de a solicita deschiderea succesiunii autoarei.

Mai mult chiar şi soluţia constatării deschiderii succesiunii este eronata. Într-adevăr, din examinarea acţiunii formulată de reclamante rezultă fără echivoc, că în speţa capătul de cerere principal este cel privind anularea testamentului autentic nr-.X/23.10.2012, iar capetele de cerere privind deschiderea moştenirii autoarei, stabilirea moştenitorilor, a cotelor ce li se cuvin din moştenire, a masei succesorale sunt capete de cerere accesorii a căror soluţionare depinde de soluţionarea capătului de cerere principal.

Or, daca prima instanţa a respins capătul de cerere principal, legal trebuia să respingă şi celelalte capete de cerere accesorii chiar, şi, capătul de cerere privind deschiderea succesiunii.

O altă greşeala a instanţei de fond, care afectează legalitatea sentinţei civile nr. X/24.10.2017, este aceea ca prima instanţa nu a Analizat şi nici nu s-a pronunţat asupra unei cauze de nelegalitate a testamentului autentic, X/23.10.2012, datorita lipsei scopului mediat, fiind încălcate prevederile art. 129 pct.5 v.c.p.c. şi art. 1236 C.civil.

Nu s-a pronunţat nici asupra caracterului indivizibil al obligaţiei ce le revenea legatarilor, stipulata in testament de autoare, privind întreţinerea si îngrijirea ei si a fratelui ei.

Caracterul indivizibil al acestei obligaţii rezulta din folosirea conjuncţiei "SI" ceea ce presupune îndeplinirea cumulativa si concomitenta pentru ambii beneficiari in favoarea căreia a fost prevăzuta, adică un obiect unic al obligaţiei.

Soluţionarea acestei probleme juridice de către prima instanţa condiţionează pronunţarea unei soluţii legale în aceasta cauză, pentru că de valabilitatea testamentului şi de stabilirea existentei sau nu a unei cauze, nu numai asupra scopului imediat dar şi a scopului mediat. Or, dacă autoarea a testat în favoarea celor doi legatari bunurile mobile şi imobile, dar a inserat in actul de liberalitate şi obligaţia indivizibila de îngrijire şi întreţinere a ei si a fratelui sau nu este posibil ca testamentul sa aibă o cauza valabila în ceea ce priveşte reclamanta şi lipsa scopului mediat, în ceea ce priveşte celalalt beneficiar, întregul act juridic fiind lipsit de cauza mediata, fiind încălcate dispoziţiile art.1326 c. civ.

Beneficiarul - B DuM era decedat anterior încheierii testamentului, ori condiţiile de validitate ale actului juridic pentru cauza actului se raportează la scopul mediat si nu la cel imediat.

Potrivit art. 1236 cod civil cauza actului trebuie sa existe.

Precizează că primei instanţe ii revenea obligaţia să se pronunţe şi asupra problemelor juridice menţionate deoarece Curtea de Apel, aşa cum rezultă din decizia X/22.10.2015 pronunţată în dosarul X/207/2012 a indicat Tribunalului Olt care a soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr.X/2.12.2013 să se pronunţe şi asupra acestor motive de apel ca şi asupra celorlalte susţineri formulate în recurs de reclamante. La rândul său tribunalul rejudecând apelul declarat de reclamante în decizia nr.X/17.12.2015 a indicat primei instanţe să respecte indicaţiile instanţei de recurs la judecarea în fond a cauzei.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 din Convenţia EuropeA a Drepturilor Omului „include in esenţa obligaţia instanţelor de a-si motiva hotaririle (Hotarirea Ruiz Torija impotriva Spaniei din 9 decembrie 1994, Hotarirea Higgins împotriva Franţei din 19 februarie 1998 si Hotarirea Hiwisari impotriva Finlandei din 27 septembrie 2001). Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti serveşte unui dublu obiectiv, pe de o parte, este menita să asigure ca dreptul de a fi audiat in instanţa este respectat şi ca, prin urmare, instanţa ia în considerare în suficienta măsura argumentele părţilor, iar pe de alta parte, este menita să servească la reanalizarea controlului judiciar în căile de atac.

Hotărârea instanţei de fond nu este motivata art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implica în special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de proba ale părţilor.

În mod nelegal instanţa le-a respins toate probele solicitate, a interpretat greşit şi unilateral probele administrate în cauză.

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea cauzei. Cu cheltuieli de judecată.

 Faţă de apelul promovat intimaţii pârâţi  ME şi MM au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea şi menţinerea sentinţei civile nr. X/24.10.2017 pronunţată de Judecătoria C în dosar nr. X/207/2012* ca fiind legală şi temeinică.

Instanţa de fond a Analizat întregul material probatoriu administrat în cauză şi fără a face o ierarhizare a probelor a reţinut ca fiind elocventă şi lămuritoare pentru cauza concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti nr. X/2510/2017 din 05.09.2017, raport care poartă avizul Comisiei de Avizare şi Control nr.E/X/2017 din 06.09.2017. Din acest act medical rezultă fără dubiu că defuncta LEM a fost competentă psihic de a întocmi testamentul, arătându-se că prin competenţa psihică se înţelege capacitatea persoanei de a aprecia critic şi predictiv consecinţele social juridice ce decurg din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile sintagma de „competenţă psihică înlocuind termenul „discernământ” ce este specific numai cauzelor penale şi care reprezint capacitatea persoanei de a aprecia critic conţinutul şi consecinţele social negative ale faptei comise.

Era firesc că, având în vedere susţinerile apelantelor din cele două cicluri procesuale că mătuşa lor nu ar fi avut discernământ datorită problemelor de sănătate instanţa coroborând toate probele, respectiv proba cu înscrisuri proba testimonială şi cea cu expertiză medico-legală psihiatrică să ajungă la concluzia că apelantele nu au reuşit să facă dovada lipsei discernământului defunctei L E -M. În raportul medico-legal sunt Analizate toate probele, respectiv testimonială, cu înscrisuri şi cu Analizarea expertizelor anterioare aşa încât soluţia instanţei care a îmbrăţişat concluzia ultimului raport se bazează pe toate probele cauzei.

Instanţa nu a comis nicio greşeală în a face aplicarea dispoz. H.G. 774/07.11.2000 pentru aplicarea Regulamentului de Aplicare a OG 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală. Ceea ce uită apelantele să amintească în cronologia efectuării expertizelor este faptul că această ultimă expertiză s-a întocmit după ce s-a solicitat avizarea rapoartelor de expertiză adresate la nivel teritorial.

Tocmai Comisia Superioară medico-legală în răspunsul dat a recomandat efectuarea unei noi expertize, iar aceasta a fost avizată aşa cum am arătat, şi cum reiese cu prisosinţă din dosarul cauzei(art. 27 din HG 774/2000).

Nu este fondată „răstălmăcirea” modului de efectuare a acestei probe ştiinţifice împotriva căreia este adevărat că apelantele au formulat obiecţiuni respinse motivat de instanţa de fond.

În aşa zisele obiecţiuni se solicită avizul Comisiei Superioare Medico-Legale de pe lângă INML Mina Minovici", în temeiul art. 24 din HG774/2000 articol ce nu are niciun fel de legătură cu solicitarea apelantelor.

Din cronologia efectuării demersurilor privind respectarea dispoz. OG.774/2000 rezultă cu prisosinţă faptul că, instanţa s-a preocupat în mod deosebit pentru a respecta termenii actului normativ aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă 20.09.2016 -18.10.2016; 25.10.2016; 14.02.2017

Prin cererea de chemare în judecată  apelantele au solicitat deschiderea succesiunii autoarei LEM, decedată la data de 03.11.2012;  să fie stabilită masa succesorală, calitatea de moştenitori acceptanţi a reclamantelor; să fie anulat testamentul autorului sub nr. X/23.10.2012.

Nu consideră că poate fi calificată drept o greşeală procedurală ordinea în care instanţa s-a pronunţat cu privire la cele trei petite ale cererii de chemare în judecată.

Capătul de cerere principal, în opinia lor şi în ordinea în care a fost inserat în cerere, este cel privind deschiderea succesiunii şi stabilirea calităţii  de moştenitor.

În cererea de chemare în judecată apelantele invocă „sarcina” inserată privind îngrijirea pe timpul vieţii a fratelui testatoarei - B DuM ca pe un argument edificator pentru dovedirea  lipsei de discernământ.

În cererea de apel invocă dispoz. art. 129 pct. 5 V.C.P.C civilă şi art. 1236 N.C. Civ privitoare la cauză.

Este de domeniul evidenţei şi nu se impune o Aliză pe text faptul că „pentru îngrijirea pe timpul vieţii a fratelui meu B DuM„ decedat la întocmirea testamentului  se referă la o acţiune trecută, înţelegând să-i gratifice pe soţii M şi pentru îngrijirea  acordată fratelui ei.

Din ansamblul probator  rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că familia M l-a îngrijit şi pe fratele ei B DuM.

În testamentul olograf scris datat şi semnat de defunctaăse afirmă „Doresc să fie respectată această dorinţă pe care şi M o avea".

Legătura dintre cei doi fraţi a fost una deosebit de puternică şi defuncta simţea nevoia să-1 invoce şi să-i ţină vie memoria fratelui ei prin tot ceea ce întreprindea.

Aşa cum rezultă din înscrisuri, din dispoziţiile martorilor şi din interpretarea cu bună credinţă a termenilor testamentului singura interpretare logică este aceea că defuncta a dorit să-şi exprime gratitudinea faţă de familia M şi nu să-i însărcineze cu îngrijirea unei persoane decedate deja.

Conjuncţia şi este urmată de prepoziţia „pentru îngrijirea" şi evocă deja o acţiune trecută, un fapt consumat. Aceasta este şi concluzia din raportul medico-legal X/2510/2017.

Testatoarea nu a fost cu eroare cu privire la scopul pentru care a testat aceasta fiind acela de a fi îngrijită şi înmormântată după datina creştină şi a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de familia M „pentru îngrijirea pe timpul vieţii a fratelui meu B DuM..."

Recomandarea instanţei de apel (decizia civilă nr. X/17.12.2015) a fost aceea că instanţa de fond să respecte indicaţiile instanţei de recurs în sensul de a se conforma prevederilor art. 26 alin 1 din HG 774/Í000.

Sentinţa apelată este motivată, iar concluzia instanţei este bazată pe toate probele administrate.

Însuşirea expertizei „a 3 a" se impunea dat  fiind avizul care o însoţeşte şi care se regăseşte în dosar, concluziile acestei expertize fiind corOl tuturor expertizelor efectuate în cauză.

Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la aspectul de nelegalitate a sentinţei civile nr.X/24.10.2017 legat de nemotivarea hotărârii judecătoreşti întrucât instanţa nu a Analizat efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale părţilor, tribunalul constată că motivele de apel sunt neîntemeiate sub acest aspect, întrucât hotărârea primei instanţe cuprinde atât motivele pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată în cauză cât şi o Aliză a probatoriului încuviinţat la prima instanţă.

Astfel, deşi a efectuat o Aliză succintă a probatoriului, judecătoria a constatat că, în lumina concluziilor raportului de expertiză întocmit în acest nou ciclu procesual, niciuna dintre probele produse de reclamante nu a fost în măsură să conducă instanţa la concluzia lipsei discernământului defunctei la întocmirea testamentului.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate legat de lipsa din dispozitivul hotărârii a menţiunii referitoare la admiterea sau admiterea în parte a acţiunii, tribunalul constată că aceasta nu afectează legalitatea hotărârii, fiind incidente dispoziţiile legale referitoare la eroarea materială prevăzută de art.281 V.Cpc, această omisiune putând fi îndreptată prin intermediul căii procesuale indicate de Secţiunea a VI-a, Capitolul IV, Titlul III din Vechiul Cod de procedură civilă.

Cu privire constatarea deschiderii succesiunii defunctei care, în opinia apelantelor, este eronată, tribunalul constată că, indiferent de topografia cererii introductive de instanţă, soluţia este corectă, ca urmare a faptului că petitul referitor la cererea de anulare a testamentului este subsidiar cererii de constatare a deschiderii succesiunii, iar nu invers. Concluzia se verifică prin aceea că, în cazul respingerii cererii de constatare a deschiderii succesiunii, contestarea testamentului ar fi inadmisibilă.

În ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii prin prisma probatoriului administrat, Tribunalul reţine că în cauză au fost efectuate următoarele rapoarte de expertiză:

1.Raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. X/E/30.09.2013 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală O la solicitarea judecătoriei, în primul ciclu procesual (f.224-226 dosar J. C, primul ciclu procesual); ca urmare a concluziilor ambigui cu privire la discernământul testatoarei, instanţa de fond a solicitat Serviciului Judeţean de Medicină legală O efectuarea unei completări la raportul de expertiză prin care să se arate expres dacă la momentul încheierii testamentului testatoarea a avut sau nu discernământ. Serviciului Judeţean de Medicină legală O a întocmit completarea nr. X/E/08.11.2013 la raportul iniţial de expertiză medico legală psihiatrică ( fila 250 dosar fond ) prin care a concluzionat  în sensul că cel mai probabil numita L E nu a avut capacitatea psihică de testare.

2.Raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr.X/A1/21.01.2015 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova la solicitarea tribunalului, în primul ciclu procesual (f.143-144 dosar T. O, primul ciclu procesual) prin care s-a concluzionat în sensul că din actele medicale şi medico-legale puse la dispoziţie, nu se poate preciza dacă numita L E la data semnării testamentului ( 23. 10.2012 ) a avut s-au nu capacitatea psihică influenţată.

Faţă de concluziile contradictorii ale celor două rapoarte de expertiză, urmare a solicitării Tribunalului Olt, a fost avizat de către Institutul de Medicină Legală Craiova prin adresa nr.X/E2/2015 al doI raport de expertiză, respectiv cel întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova (f.160, dosar T. O, primul ciclu procesual), fără să se precizeze, după cum a sesizat Curtea de Apel Craiova, motivul pentru care a fost înlăturat raportul de expertiză întocmit de Serviciul de Medicină Legală O.

În considerarea disp. art. 315 alin.1 VCpc care prevede că hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii, faţă de indicaţiile date de Tribunal în apelul soluţionat prin decizia de anulare cu trimitere, Judecătoria C a dispus în rejudecare, prin încheierea de şedinţă din data de 18.10.2016, înaintarea dosarului cauzei la Comisia Superioară din cadrul INML Bucureşti, în vederea avizării unuia dintre cele două rapoarte de expertiză.

Astfel cum rezultă din adresa nr. X/11117/2016 emisă de Comisia Superioară Medico Legală din cadrul INML „Mina Minovici” (f.7 din dosarul supliment al Judecătoriei C), avizul acesteia a fost în sensul că niciuna dintre cele două expertize nu poate fi avizată, fiind necesară efectuarea unei noi expertize medico-legale la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti.

La data de 11.09.2017 a fost depus la dosarul cauzei Raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de INML „Mina Minovici” împreună cu Avizul Comisiei de Avizare şi Control de pe lângă INML Bucureşti (f.72-82).

Cu privire la solicitarea apelantelor-reclamante de a înainta prezentul raport de expertiză Comisiei Superioare Medico Legale din cadrul INML „Mina Minovici”, Tribunalul reţine că aceasta este neîntemeiată întrucât, din interpretarea art.27 alin.2 din HG 774/2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală care prevede că În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii, rezultă cu claritate că, în cazul în care constată deficienţe în întocmirea rapoartelor de expertiză, Comisia superioară nu va proceda la avizarea acestora, ci va recomanda întocmirea unui nou raport de expertiză.

Deşi apelantele au solicitat avizarea noului raport de expertiză întemeindu-se pe considerentele deciziei pronunţate în recurs, din Aliza acesteia rezultă că utilitatea avizului Comisiei Superioare Medico Legale era generată de cele două rapoarte de expertiză în totală contradicţie, impunându-se în rejudecare, în raport de concluziile Comisiei Superioare, fie continuarea procedurii prevăzute de art. 27 şi 28 din HG 774/2000, fie judecarea cauzei.

Or, aceasta a fost şi cursul procedurii urmate în cauză, deoarece, neputându-se pronunţa în baza primelor două rapoarte de expertiză, implicit, Comisia superioară a procedat la invalidarea acestora, impunând întocmirea unui nou raport de expertiză, ale cărui concluzii au fost avizate de Comisia de Avizare şi Control.

Astfel, contrar afirmaţiilor apelantelor, din moment ce autoritatea ştiinţifică supremă în domeniul medicinei legale (art. 23 din HG774/2000), respectiv Comisia Superioară, în urma verificării rapoartelor de expertiză întocmite la nivelul Institutului de Medicină Legală Craiova şi unităţii subordonate din judeţul O, a constatat că acestea nu pot fi avizate, impunându-se efectuarea unui nou raport de expertiză, nu se poate considera că în cauză există trei rapoarte de expertiză cu concluzii contradictorii.

Din actele dosarului astfel cum rezultă din avizul Comisiei Superioare, reiese că au fost întocmite două rapoarte de expertiză inapte de a produce consecinţe juridice şi un nou raport de expertiză potrivit indicaţiilor Comisiei Superioare.

În privinţa valorii probatorii a raportului de expertiză medico-legală şi a solicitării apelantelor de înlăturare a concluziilor acestuia, se reţine că, deşi s-a arătat în doctrină că instanţa nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, cu toate acestea, este necesar ca înlăturarea raportului să se facă de o manieră motivată, cu indicarea consecinţelor rezultate din celelalte probe administrate.

Or, în cauză, nu doar că nu există mijloace de probă care să contrazică raportul de expertiză ci, acestea, inclusiv probatoriul administrat la solicitarea apelantelor, susţin concluziile experţilor legişti de la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti în sensul că la data de 23.10.2012 defuncta L E-M nu a prezentat tulburări psihice clinic manifeste.

Declaraţia martorei I A-D (f.36 dosar apel), propusă de intimaţi, este în conformitate cu întregul probatoriu administrat, în sensul că, deşi avea o vârstă înaintată, 93 de ani, defuncta L era în deplinătatea facultăţilor mintale, fiind neschimbată până în ultimele zile ale vieţii sale. A mai arătat martora că aceasta era ancorată la realitate, citea ziarul şi era interesată de ceea ce se întâmpla în jurul ei. Martora a învederat că defuncta nu a mai putut vorbi cu aproximativ o zi şi jumătate înainte de deces. Cu privire la momentul întocmirii testamentului, doamna L era conştientă, însă îi tremura mâna, astfel încât notarul a decis ca aceasta să îşi dea acordul prin punerea amprentei.

Aceeaşi situaţie de fapt rezultă şi din declaraţiile martorului O C-Ml (f.110 dosar prima instanţă) care a fost prezent la întocmirea testamentului şi a constatat că doamna L era perfect lucidă iar motivul pentru care a pus amprenta pe testament a fost acela că îi tremura mâna. A mai arătat martorul, în concordanţă cu declaraţiile tuturor martorilor audiaţi, că defuncta L era o persoană educată, care avea studii la pension. Acelaşi martor a confirmat cele declarate de martora I cu privire la deteriorarea din punct de vedere fizic a bătrânei, cu păstrarea însă a calităţilor psihice.

Potrivit declaraţiei martorului B DuM (f.115 dosar prima instanţă), deşi avea o vârstă înaintată şi deficienţe de auz, defuncta L E era o persoană educată, cultă, fermă, verticală şi care nu putea fi indusă în eroare cu privire la ultima sa voinţă.

Martorul I P (f.156 prima instanţă), care o cunoştea pe doamna L de 50 de ani, a confirmat starea de luciditate în care se afla defuncta cu 3 săptămâni înainte de deces. A mai relatat martorul că, în decursul unei perioade îndelungate, reclamantele au vizitat-o o singură dată pentru 25 de minute, iar defuncta a fost foarte indignată de modalitatea în care au tratat-o nepoatele, trimiţându-i suma de 200 de dolari.

Din declaraţia martorei P V (f.37 dosar apel), propusă de apelante, rezultă că, deşi defuncta L E-M prezenta anumite comportamente apreciate de martoră drept ciudate (se răzbuna pentru lucruri minore, era suspicioasă), cu toate acestea, ele nu erau generate de bătrâneţe, ci de firea defunctei.

Sub aspectul stării psihice a defunctei, martora a arătat că, potrivit propriei aprecieri, deşi în anul 2011, când a văzut-o ultima dată, aceasta era pe linia de plutire, în anul 2012, la momentul semnării testamentului, din cauza crizei biliare, nu mai era în deplinătatea facultăţilor mintale.

Ulterior, la interpelarea instanţei şi a părţii care a propus-o, martora a revenit asupra propriilor afirmaţii şi a arătat că nu a fost prezentă cu ocazia semnării testamentului ce face obiectul acţiunii şi, fiind sub jurământ, nu poate afirma că la acel moment doamna L nu mai era în deplinătatea facultăţilor mintale.

Nici declaraţia martorei B N (f.152 din dosarul primei instanţe) nu este de natură să contrazică concluzia ce se desprinde din ansamblul probatoriului administrat. Aceasta a afirmat că defuncta L E nu a figurat înregistrată la medici cu boli de natură neuropsihică, dar avea probleme legate de vârstă. Deşi martora a menţionat că defuncta îşi pierdea uneori memoria şi era puţin dezorientată, afirmaţia e contrazisă chiar de relatările sale potrivit cărora starea bătrânei îi permitea acesteia să aprecieze critic serviciile  pe care martora i le presta şi să manifeste o stare de suspiciune faţă de aceasta, atitudine în totală contradicţie cu o pretinsă stare de senilitate.

Aceleaşi contradicţii, de natură a permite înlăturarea de către instanţă ca subiectivă, rezultă şi din declaraţia martorei B C (f.154 prima instanţă) potrivit căreia defuncta era senilă având în vedere vârsta înaintată. Detaliind aspectele din care ar rezulta senilitatea, martora indică însă atitudini care mai degrabă ţin de firea defunctei, după cum arăta şi martora P. Astfel, aceasta era suspicioasă, neîncrezătoare, nemulţumită de servicii.

Cu toate că apelantele au susţinut că mătuşa, ca şi unchiul lor, nu au intenţionat să înstrăineze averea către terţi, urmând ca succesiunea să revină exclusiv reclamantelor, declaraţie care ar susţine teza potrivit căreia semnarea testamentului s-ar fi făcut pe fondul lipsei discernământului defunctei, din actele şi lucrările dosarului rezultă că B DuM a întocmit în timpul vieţii un testament pentru trei persoane străine de familie (martora P, MM şi B N) şi un alt testament doar pentru sora sa, L. Totodată, în anul 2011 L a mai întocmit un testament, dar cu titlu particular,  tot în favoarea celor doi soţi M (f.41 dosar apel, primul ciclu procesual). Astfel, întocmirea celor trei testamente de către unchii reclamantelor având ca beneficiari alte persoane decât cele 3 nepoate dovedeşte că defuncta L şi fratele său au intenţionat, cu mai mult timp înaintea decesului, ca beneficiarii succesiunii lor să fie persoanele care i-au îngrijit, iar nu apelantele-reclamante.

Dezamăgirea defunctei faţă de nepoatele sale a fost generată de lipsa acestora de interes faţă de cei doi fraţi. Astfel, din scrisorile trimise reclamantelor rezultă că defuncta considera că scrisoarea reclamantei BI a fost „dureros de laconică”, că între aceasta şi unchii săi a intervenit o „regretabilă răcire”, simţind nevoia să ştie „cât mai multe” despre nepoatele sale (f.140-142 dosar primă instanţă).

Deşi apelantele-reclamante au afirmat că defuncta avea suficiente resurse financiare pentru a se întreţine, nu au explicat motivul pentru care au trimis acesteia suma de 200 dolari, astfel cum rezultă din recipisa de la fila 130 din dosar.

Alizând probatoriul administrat sub acest aspect, nu poate fi ignorată existenţa mijloacelor financiare ale defunctei, însă nu poate fi omisă nici atitudinea reclamantelor care, în urma cererii de ajutor venită din partea mătuşii la a cărei succesiune sperau să urmeze, au trimis acesteia, în ajutor, suma de 200 dolari.

Aceeaşi atitudine, care justifică întocmirea unui testament în favoarea unor persoane din afara familiei, rezultă din declaraţia dată în apel de martora I A D care a relatat că, în urma blocării conturilor care conţineau sume de bani provenite din arendă, defuncta L le-a numit pe cele trei nepoate „ingrate”. Martora a relatat că, la solicitarea şi după dictarea defunctei, a redactat scrisori către reclamante, fără a primi însă răspuns.

Niciunul dintre martori nu a negat afecţiunea pe care mătuşa o purta nepoatelor sale, însă tocmai aceasta a fost de natură a produce suferinţă bătrânei în momentul în care reclamantele  i-au răspuns ajutorului solicitat dureros de laconic şi ofensator, trimiţându-i o sumă derizorie.

Această atitudine a celor trei surori a condus la o îndepărtare atât a doamnei L cât şi a fratelui său, B DuM, de cele trei şi la o îndreptare a atenţiei către persoane străine care au fost binevoitoare şi chiar slugarnice şi niciodată nu au spus „nu” la solicitările bătrânilor, după cum a arătat chiar martora P, propusă de reclamante.

Concluzionând, tribunalul reţine că niciuna dintre mărturiile depuse în cauză nu este de natură a contrazice concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, creând convingerea instanţei că defuncta L E-M a avut discernământ la momentul întocmirii şi semnării testamentului, iar motivul pentru care beneficiarii au fost soţii M este legat de atitudinea dezinteresată a celor trei reclamante faţă de defunctă.

Cu privire la lipsa cauzei invocată de apelantele-reclamante în apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr.X/02.12.2013 pronunţată de Judecătoria C în primul ciclu procesual, aceasta a fost bazată pe eroarea cu privire la scopul pentru care a testat şi anume „pentru îngrijirea pe timpul vieţii a fratelui meu B DuM”, care însă la data încheierii testamentului era decedat cu peste un an în urmă.

Din Aliza sistematică a testamentului autentificat sub nr.X/23.10.2012 (f.5) efectuată potrivit art.1039 alin.1 C.civ. rap. la art.1267 C.civ. rezultă cu claritate că acesta a fost întocmit în scopul întreţinerii viitoare şi efectuării datinilor creştineşti după decesul doamnei L şi pentru îngrijirea deja acordată domnului B DuM. Este evident că nu s-a avut în vedere o întreţinere pentru viitor a fratelui defunctei,  din moment ce nu s-a prevăzut şi obligaţia pârâţilor cu privire la datinile creştineşti în cazul decesului acestuia care la momentul menţiunii era, în mod evident, Pcut.

Mai mult, acest motiv de apel este în contradicţie cu susţinerile referitoare la lipsa discernământului doamnei L de la momentul întocmirii testamentului. Astfel, în contextul invocat al unei deteriorări a facultăţilor mintale care ar fi transformat-o într-o persoană lipsită de reacţie, este imposibil ca defuncta să fi dictat în vederea consemnării în actul autentic aspecte contrare logicii, fără ca cei prezenţi, care potrivit reclamantelor, i-au viciat voinţa, să ia atitudine.

De altfel, din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că defuncta s-a aflat în deplinătatea facultăţilor mintale în momentul întocmirii testamentului,  fapt ce contrazice ipoteza unei confuzii grave cu privire la decesul domnului B DuM, Pcut cu un an înainte, respectiv în anul 2011.

În consecinţă, tribunalul reţine că, în acord cu disp. art.1239 alin.2 C.civ referitoare la prezumţia de existenţă a cauzei, constatând că nu s-a făcut dovada lipsei acesteia, va înlătura ca neîntemeiat motivul de apel invocat.

Faţă de cele arătate în precedent, în temeiul art. 296 VCpc, neexistând motive temeinice pentru modificarea hotărârii primei instanţe în sensul pretins de apelante, se va respinge apelul formulat, ca nefondat.

Data publicarii pe portal: 05.10.2018

Domenii speta

Spete similare