Plângere contravenţională. Reindividualizarea sancţiunii

Cu referire însă la posibilitatea reindividualizării sancţiunii amenzii contravenţionale în sensul înlocuirea acesteia cu sancţiunea avertisment, ţinând cont de dispoziţiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, contrar statuării instanţei de fond, tribunalul reţine separat de conduita petentului care chiar şi în condiţia dovedirii faptei contravenţionale, a încercat vigilenţa instanţei, planşele fotografice depuse (fila 20 dosar fond) redând doar aspectele favorabile.

Separat de acestea, tribunalul observă că pentru a se reţine circumstanţe personale favorabile petentului, nu s-a invocat cu nicio ocazie eventual realizarea unor venituri financiare reduse, care analizate să poată determina concluzia imposibilităţii plăţii amenzii, chiar în condiţiile în care nu s-a dovedit plata/neplata amenzii reduse de 250 lei

Prin sentinţa civilă  nr. 3441/20.04.2017 pronunţată de Judecătoria Baia Mare s-a admis în parte plângerea contravenţională formulată de petentul D A în contradictoriu cu intimatul IPJ MM, împotriva procesului-verbal seria PMMX nr. 0060671/17.11.2016, s-a modificat în parte procesul verbal de contravenţie seria PMMX nr. 0060671/17.11.2016, în sensul că s-a înlocuit sancţiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată petentului cu sancţiunea „Avertisment” şi s-a atenţionat petentul asupra pericolului social al faptei şi i s-a  recomandat ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale în materie.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria PMMX nr. 0060671, s-a reţinut în sarcina petentului că la data de 17.11.2016, în calitate de conducător auto, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare ---, pe DE 58, în localitatea Buşag, cu viteza de 75 km/h, fiind înregistrat de aparatul video radar verificat şi omologat metrologic, montat pe autovehiculul aparţinând Poliţiei Române cu numărul de înregistrare MAI 34716.

Din cuprinsul procesului verbal reiese că fapta reţinută în sarcina petentului este prevăzută de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 şi sancţionată de art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

Acesta a fost sancţionat contravenţional cu sancţiunea amenzii în cuantum de 500 lei.

La analiza din oficiu a legalităţii procesului-verbal contestat, conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa constată că plângerea contravenţională a fost formulată în termen şi nu sunt incidente cauze de nulitate absolută a acestuia, fiind respectate la completarea sa, dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Procesul verbal încheiat cuprinde data şi locul încheierii sale, datele de identificare ale petentului, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele şi prenumele agentului constatator, descrierea faptei precum şi locul săvârşirii acesteia.

Cu privire la analiza temeiniciei procesului verbal de contravenţie, instanţa a reţinut că, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în raport de dispoziţiile art. 6 CEDO, deşi necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenţia este subsumată noţiunii de „acuzaţie în materie penală”, având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât şi preeminenţa caracterului represiv al sancţiunii contravenţionale. Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanţiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care şi prezumţia de nevinovăţie a petentului, ce priveşte şi aspectul sarcinii probaţiunii în cadrul soluţionării unei plângeri contravenţionale.

În cauză, instanţa a constatat că prezenta contravenţie şi anume depăşirea vitezei legale este o contravenţie constatată prin mijloace tehnice de către agentul constatator şi nu în mod direct, prin propriile simţuri. În cazul acestui tip de contravenţii, prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal este mai atenuată, agentul constatator având sarcina de a aduce în sprijinul procesului verbal şi anumite probe. Potrivit jurisprudenţei CEDO, în cauza Anghel contra României, s-a reţinut că această prezumţie de veridicitate şi legalitate nu are caracter absolut, în sensul că aceasta poate opera până la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge la situaţia în care persoana învinuită ar fi pusă în imposibilitate de a face proba contrară celor consemnate în procesul verbal. Astfel, în lipsa unor alte mijloace de probă care să confirme situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, aplicarea prezumţiei de legalitate şi temeinicie ar fi contrară garanţiilor prevăzute de art. 6 CEDO, care garantează dreptul la un proces echitabil.

Instanţa a reţinut că petentul a fost sancţionată contravenţional în temeiul art. 48 din O.U.G. 195/2002, potrivită căruia „Conducătorul de vehicul trebuie sa respecte regimul legal de viteza si sa o adapteze in funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevra în condiţii de siguranţă”, iar art. 49 din acelaşi act normativ prevede că limita maximă în localităţi este de 50 km/h.

De asemenea, potrivit art. 100 alin. 2 raportat la art. 108 alin. 2 lit. b pct. 2 O.U.G. nr. 195/2002 „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: depăşirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”

În cauză, instanţa a constatat că situaţia de fapt constată prin prezentul proces verbal este susţinută de probe şi anume de înregistrarea video a aparatului radar, verificat şi omologat metrologic (aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate pe CD-ul depus în probaţiune de intimată). Astfel, din înregistrarea video aflată la dosarul cauzei reiese că la minutul 11:06:52 petentul, circulând cu autoturismul având nr. de înmatriculare -- (minutul 11:06:52), a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 75 km/h, depăşind astfel viteza legală cu 25 km/h.

Instanţa nu poate a reţine susţinerea petentului cu privire la imposibilitatea ca viteza de 75 km/h să îi fie atribuită autoturismului condus de către acesta, întrucât din înregistrarea video depusă la dosarul cauzei se observă cum la minutul 11:06:52 aparatul radar înregistrează viteza de 75 km/h, reprezentând primul moment în care aparatul radar surprinde autoturismul penetului, apoi pe măsură ce acesta se apropie de echipajul de poliţie viteza scade treptat până la cea de 40 km/h.

In consecinţă, instanţa a apreciat că fapta reţinută în sarcina petentului întruneşte elementele constituie ale contravenţiei prevăzute de art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, procesul verbal fiind temeinic întocmit.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea sancţiunii aplicate petentului, instanţa a reţinut că acesta a fost sancţionat cu sancţiunea amenzii în cuantum de 500 lei, agentul constatator aplicând mimul sancţiunii contravenţionale prevăzut de lege.

Instanţa a constatat că pentru a aprecia proporţionalitatea sancţiunii aplicate trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, respectiv: împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanţele persoanele ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Astfel, referitor la sancţiunea aplicată petentului pentru depăşirea limitei de viteza, având în vedere circumstanţele concrete în care a fost săvârşită fapta, în sensul că viteza cu care circula acesta nu era una ridicată, sancţiunea amenzii în cuantum de 500 lei apare ca nefiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei reţinute în sarcina petentului, sancţiunea avertismentului fiind îndestulătoare pentru ca sancţiunea contravenţională să îşi atingă scopul preventiv şi coercitiv.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite în parte plângerea contravenţională formulată împotriva procesului verbal seria PMMX nr. 0060671/17.11.2016, va modifica în parte procesul verbal, în sensul că va înlocui sancţiunea amenzii aplicate în cuantum de 500 lei cu sancţiunea avertismentului şi va atrage atenţia petentului ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a formulat apel intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş care a motivat cererea la primul termen de judecată – conform art. 34 alin. 2 prop. 3,4  din OG nr. 2/2001, data dezbaterii apelului, în sensul schimbării hotărârii şi menţinerii sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate petentului în raport de gradul de pericol social al abaterii.

Prin întâmpinarea formulată raportat la motivarea apelului intimatul a solicitat respingerea căii de atac.

Cu ocazia deliberării, constatând că pentru soluţionarea cauzei se impune verificarea istoricului contravenţional al petentului intimat, din oficiu s-a dispus comunicarea acestor informaţii din evidenţele oficiale.

Analizând apelul intimatului în raport de dispoziţiile legale incidente şi probatoriul administrat:

Prin Procesul verbal de contravenţie seria PMMX nr. 0060671 din 17.11.2016 petentul a fost sancţionat contravenţional pentru depăşirea vitezei legale de circulaţie cu 25 km/h (fila 6 dosar fond)., fiindu-i aplicată amenda contravenţională în cuantum de 500 lei.

Deşi prin plângerea contravenţională petentul a negat constant săvârşirea abaterii, înregistrarea video confirmă săvârşirea acesteia, iar actul atacat nu este afectat de vicii de legalitate şi temeinicie în raport de dispoziţiile art. 16, 17 din OG nr. 2/2001.

De altfel constatarea săvârşirii faptei statuată de către instanţa de fond, a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacată de către petent.

Cu referire însă la posibilitatea reindividualizării sancţiunii amenzii contravenţionale în sensul înlocuirea acesteia cu sancţiunea Avertisment, ţinând cont de dispoziţiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, contrar statuării instanţei de fond, tribunalul reţine separat de conduita petentului care chiar şi în condiţia dovedirii faptei contravenţionale, a încercat vigilenţa instanţei, planşele fotografice depuse (fila 20 dosar fond) redând doar aspectele favorabile.

Astfel nu s-a reţinut/recunoscut împrejurarea că la data faptei – 17.11.2016, la minutul 11:06:52, indicatorul F (Fastum) – care indică viteza cea mai mare a autovehiculului în situaţia în care în imagine apar două, cu precizarea vizionării/înregistrării autovehiculului ce circulă din sens opus, confirmată la minutul 11:06:52, cu 72 km/h – cu indicaţia T (Target – ţintă), viteză care scade progresiv la 71 şi 69 km/h.

Viteza 47 km/h, cu indicatorul T, la minutul 11:06:52, aparţine altui autoturism cu nr. ----, care se deplasa în direcţia înainte în raport de autoturismul în care este montat aparatul radar.

Separat de acestea, tribunalul observă că pentru a se reţine circumstanţe personale favorabile petentului, nu s-a invocat cu nicio ocazie eventual realizarea unor venituri financiare reduse, care analizate să poată determina concluzia imposibilităţii plăţii amenzii, chiar în condiţiile în care nu s-a dovedit plata/neplata amenzii reduse de 250 lei.

Mai mult, din istoricul contravenţional vizând petentul, se observă săvârşirea unei abateri aproape similare, însă mai gravă inclusiv sub aspectul consecinţelor, deşi intimatul petent nu pare să îşi amintească ţinând cont de poziţia procesuală în faza apelului, chestiune ce pune problema credibilităţii acestuia.

Pentru cele ce preced, tribunalul constată că nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, apreciază fondat apelul intimatului care urmează a fi admis în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă cu consecinţă schimbării parţiale a sentinţei atacate respectiv respingerii plângerii petentului.

Domenii speta

Spete similare