Ordonanta presedintiala

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 24 septembrie 2018, sub numărul 26019/299/2018, reclamantul C. I. a solicitat suplinirea consimţământului pârâtei C. F., în vederea eliberării de către Serviciul Paşapoarte a unui paşaport temporar, pentru o perioadă de 12 luni, pentru minorul C. M. A. şi a călătoriei minorului în Elveţia, la locuinţa reclamantului.

În fapt, reclamantul a precizat că a depus cerere de divorţ, prin care a solicitat exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti asupra minorului sau în cazul în care s-ar decide ca aceasta să se facă în comun de ambii părinţi, să se decidă suplinirea consimţământului pârâtei pentru emiterea paşaportului pentru copil, cu scopul ca minorul să poată călători l locuinţa actuală a tatălui din Elveţia.

A susţinut că deşi pârâta a fost iniţial de acord să îi dea o procură reclamantului cu acest scop, reclamantul agreând la rândul său să îi dea procură pârâtei pentru ca minorul să poată călători la locuinţa acesteia de la Londra, ulterior, mama-pârâtă nu a mai fost de acord, deşi tatăl-reclamant între timp rezolvase problema înscrierii copilului la şcoală în Elveţia.

A precizat că sunt îndeplinite condiţiile ordonanţei preşedinţiale şi că el beneficiază de condiţii stabile în Elveţia, locuinţa în care stă fiind închiriată pentru patru persoane, între acestea fiind inclus şi copilul său şi în plus, lucrează cu forme legale în Elveţia.

În drept, a invocat prevederile art.998 alin.(2) şi următoarele Cod proc.civ., precum şi ale Legii nr.272/2004.

În dovedire, a propus administrarea probei cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 02 octombrie 2018, pârâta, legal citată, a depus întâmpinare (f.8-13), prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul nu precizează pe ce perioadă de timp urmează să călătorească minorul, interesul superior al minorului neputând fi respectat doar prin înscrierea acestuia la o şcoală din Elveţia, câtă vreme reclamantul nu precizează în ce limbă se vor desfăşura cursurile şi nici dacă s-a asigurat că fiul său cunoaşte acea limbă.

A mai precizat, în mod detaliat, că din punctul său de vedere nu sunt întrunite condiţiile prevăzute pentru ordonanţa preşedinţială, neexistând vreo urgenţă, măsurile ce se doresc a fi luate nu sunt vremelnice şi nici nu a fost dovedit prejudiciul care nu s-ar putea repara în lipsa adoptării măsurilor cerute de reclamant.

În drept, a invocat prevederile art.997 şi următoarele Cod proc.civ. şi ale Legii nr.272/2004.

 În dovedire, nu a fost propusă administrarea de probe, dar au fost depuse înscrisuri.

Instanţa, după punerea în dezbaterea contradictorie a părţilor a aspectelor legate de locuinţa efectivă a copilului, dar şi a părţilor, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin sentinţa civ. nr 6003 /02.10.2018 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, Secţia a II- a civilă, definitivă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a avut în vedere raportat la disp. art. 248 Cod pr. civ. , că prin cererea adresată acestei instanţe, reclamantul C. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. F., prin intermediul procedurii ordonanţei preşedinţiale, suplinirea consimţământului acesteia pentru deplasarea minorului C. M. A., născut la data de 16 februarie 2009, în Elveţia, la tată.

Părţile sunt căsătorite din anul 2008 şi anul acesta, reclamantul a promovat o cerere de divorţ, înregistrată la Judecătoria Sectorului şi aflată în procedura administrativă.

În prezent minorul locuieşte la bunicii paterni, în comuna Gostavăţu, judeţul Olt, iar mama-pârâtă se află în Marea Britanie, la Londra.

La data de 24 septembrie 2018, tatăl-reclamant a sesizat Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru suplinirea consimţământului mamei ca minorul să călătorească la tată, în Elveţia.

În paralel, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti se desfăşoară un proces între aceleaşi părţi, promovat de reclamantul din acest dosar, având ca obiect divorţ şi alte măsuri cu privire la minor (Dosar nr.1851/299/2018).

S-a mai arătat indicându-se temeiul de drept că art.131 alin.(1) Cod proc.civ. stabileşte că „La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina…”.

Art.132 alin.(1) Cod proc.civ. prevede: „Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.”

Art.129 alin.(2) pct.3 Cod proc.civ. dispune că necompetenţa este de ordine publică „în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile  nu o pot înlătura.”

În temeiul art.998 Cod proc.civ. „Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului. ”.

Art.114 alin.(1) Cod proc.civ. prevede: „Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.”.

Potrivit art.248 alin.(1) Cod proc.civ. „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. ”

Instanţa a reţinut că, situaţia premisă din această cauză având ca obiect ordonanţă preşedinţială, este că fiul minor al reclamantului, C. M.-A., în vârstă de aproximativ 10 ani, locuieşte actualmente în chip stabil într-un sat din judeţul Olt, iar solicitările tatălui său vizează efectuarea de către fiu a unei călătorii în Elveţia, pentru care este necesară eliberarea unui paşaport temporar.

Cu privire la acest aspecte, instanţa arată că este adevărat că potrivit art.998 Cod proc.civ. (suscitat), cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să judece fondul dreptului, în primă instanţă, însă astfel cum s-a precizat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr.2816/22.05.2013), acest text de lege care reglementează competenţa de soluţionare a cauzelor în materie de ordonanţă preşedinţială reglementează competenţa materială, iar nu competenţa teritorială, aceasta din urmă fiind determinată potrivit regulilor generale.

Pe de altă parte, instanţa precizează că ordonanţa preşedinţială reprezintă o procedură specifică de soluţionare a unei acţiuni, însă aceasta trebuie în mod cert să întrunească, pe lângă condiţiile date de particularitatea procedurii, pe cele generale, ale oricărei acţiuni civile, neavând caracterul unei cereri incidentale, constituind o cerere de sine stătătoare, care poate fi formulată în mod distinct, chiar şi atunci când pe rolul instanţelor nu se află pendinte un alt proces de fond. 

Pe cale de consecinţă, la stabilirea competenţei teritoriale a cererii formulate pe cale de ordonanţă preşedinţială, instanţa va avea în vedere regulile de competenţă teritorială, prin raportare la obiectul cererii şi la momentul introducerii acesteia, independent de faptul că pe rolul instanţelor se află un alt proces de fond.

Mai mult, instanţa notează că cererea de fond, având ca obiect divorţ, cereri accesorii cu privire la minor, dar şi suplinirea consimţământului pârâtei pentru efectuarea unei călătorii în Elveţia de către copilul minor, a fost depusă pe rolul acestei judecătorii, aflându-se încă în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, motiv pentru care nu a fost deocamdată stabilită competenţa de soluţionare a acesteia, sens în care această instanţă nu se poate raporta la dispoziţiile art.998 Cod proc.civ..

Aşa cum s-a arătat deja, în prezenta speţă, obiectul cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale vizează în sens larg, măsuri cu privire la copilul minor al reclamantului şi a pârâtei, C. M.-A., în vârstă de aproximativ 10 ani.

Având în vedere aceste consideraţii, instanţa apreciază că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute de art.114 Cod proc.civ., care determină competenţa teritorială de soluţionare, prin raportare la locuinţa minorilor.

Cu privire la modalitatea de interpretare a sintagmei „cereri privind ocrotirea persoanei fizice” din cuprinsul art.114 alin.(1) Cod proc.civ., instanţa precizează că aceasta include şi cererile care decurg din autoritatea părintească, în condiţiile în care potrivit art.106 alin.(1) din Codul civil se prevede că ocrotirea părintească se realizează în primul rând de către părinţii copilului.

Aşadar, instanţa observă că faţă de obiectul ordonanţei preşedinţiale, se deduce faptul că reclamantul solicită în esenţă, luarea unor măsuri privind ocrotirea copilului minor al părţilor, în acest sens trebuind să fie interpretată şi cererea sa vizând eliberarea paşaportului temporar al minorului în vederea deplasării acestuia pe teritoriul Elveţiei.

Or, asemenea cereri revin, în virtutea art.114 Cod proc.civ., instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa minorul, ca şi persoană ocrotită.

În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr.5218/2013, Decizia nr.1322/2014 şi Decizia nr.3416/2014 (regulator de competenţă), stabilind că în materia ocrotirii minorilor prin părinţi, competenţa se determină prin raportare la dispoziţiile art.114 Cod proc.civ..

În aceste condiţii, instanţa consideră că nu Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (instanţă care a fost învestită cu procesul de divorţ al părinţilor aceluiaşi minor şi cu cererile accesorii divorţului vizând măsuri cu privire la copilul cuplului), este instanţa competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale referitoare exclusiv la minor, ci judecătoria din circumscripţia unde minorul îşi are stabilită viaţa actualmente.

Cu acest prilej, pentru a răspunde argumentelor reclamantului, instanţa precizează că sensul stabilirii acestei competenţe teritoriale exclusive este ca probele ce trebuie administrate într-o procedură ce reclamă urgenţă, să fie administrate cu celeritate la locul unde se află minorul, astfel că nu se poate raporta la un domiciliu stabilit în cartea de identitate sau printr-o hotărâre judecătorească şi unde persoana ocrotită nu locuieşte în fapt, chiar dacă ar fi discutabilă legalitatea şi/sau oportunitatea măsurii de schimbare a locuinţei copilului.

Faţă de toate aceste aspecte, având în vedere faptul că legea instituie o competenţă teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are reşedinţa în fapt persoana ocrotită (avându-se în vedere noţiunea de reşedinţă în sens larg – locuinţa efectivă), întrucât minorul C. M.-A. locuieşte în comuna Gostavăţu, judeţul Olt, instanţa a admis excepţia lipsei competenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal stabilindu-se termen de judecată la data de 18.10.2018 pentru când au fost citate părţile.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.248 alin.(1) Cod proc.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Instanţa va respinge excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Caracal, ca neîntemeiată, reţinând că părţile sunt căsătorite din anul 2008, reclamantul  promovând o cerere de divorţ înregistrată la Judecătoria Sectorului  1 şi aflată în procedura administrativă iar în prezent minorul locuieşte la bunicii paterni, în comuna Gostavăţu, judeţul Olt, mama-pârâtă  aflându-se în Marea Britanie, la Londra.

În cauză sunt incidente  disp. art.131 alin.(1) Cod proc.civ.care stabilesc că, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

Potrivit art.132 alin.(1) Cod proc.civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

Instanţa reţine că potrivit art.129 alin.(2) pct.3 Cod proc.civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile  nu o pot înlătura, art.998 Cod proc.civ. stabilind că cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului, iar conform art.114 alin.(1) Cod proc.civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită..

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că cererea de ordonanţa presedintiala nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate cumulative, prevăzute de disp. art. 996 C.pr. civ.

Este de reţinut că în cazul procedurii divorţului, conform art.919 C.p.c. instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială,  măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori,  la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.

Instanţa reţine pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti există o acţiune promovată având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiată între părţi.

Ordonanţa preşedinţială procedură specială conform Codului de procedură civilă este o instituţie juridică cu norme specifice.

Astfel, potrivit art.996 alin.1 CPC, instanţa stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Rezultă că, pentru admisibilitatea cererii este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, respectiv aparenţa dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existenţa unor cazuri grabnice şi nejudecarea fondului, neîndeplinirea oricăreia din aceste condiţii ducând la respingerea acţiunii.

Totodată, art.996 alin.5 din CPC stabileşte că pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

În speţă, reclamantul nu a făcut dovada urgenţei măsurilor solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale, instanţa urmând să  respingă acţiunea.

Se va lua act că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Postat 26.10.2018

Domenii speta

Spete similare