Contencios administrativ anulare proces verbal de contraventie

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

ANULARE PROCES VERBAL DE CONTRAVENTIE

Cod ECLI ECLI:RO:TBNMT:2017:018.001339

Dosar nr. XX - anulare proces-verbal de contravenţie -

COD OPERATOR 3074 - CONFIDENŢIAL

DATE CU CARACTER PERSONAL

R O M Â N I A

TRIBUNALUL XX

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1339/2017

Şedinţa publică din 02.11.2017

Instanţa compusă din:

Preşedinte: XX – judecător

XX – judecător

Grefier – XX 

Pe rol se află soluţionarea apelului declarat de apelanta-petentă XX, cu sediul în XX, împotriva sentinţei civile nr. XX din 21.02.2017 pronunţată de Judecătoria XX în dosarul nr. XX, în contradictoriu cu intimatul-intimat XX, cu sediul în XX,  având ca obiect anulare proces-verbal de contravenţie.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei următoarele:

- cauza este la primul termen de judecată;

- obiectul cauzei este anulare proces-verbal de contravenţie;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- în urma verificării efectuate în programul ECRIS, s-a constatat că nu mai există pe rolul Tribunalului XX alte dosare formate ca urmare a unor cereri formulate de aceleaşi persoane şi având acelaşi obiect.

Instanţa constată că apelul este la primul termen de judecată, este declarat şi motivat în termenul legal şi este legal timbrat (fila 16 dosar apel).

Instanţa constată terminată cercetarea dosarului, declară dezbaterile închise şi reţine cauza în pronunţare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. XX din 21.02.2017 pronunţată de Judecătoria XX în dosarul nr. XX, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. XX din 21.02.2017 Judecătoria XX a respins plângerea contravenţională formulată de către petenta XX în contradictoriu cu intimatul XX.

Pentru soluţionarea cauzei, instanţa de fond a reţinut în motivare următoarele:

În fapt, prin procesul verbal XX din data de 24.03.2016, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 10.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin.(1) coroborat cu art. 260 alin. (1) lit.e din Legea 53/2003 privind Codul muncii, reţinându-se că petenta a primit la muncă, fără a-i încheia în formă scrisă contract individual de muncă, pe numitul XX care a desfăşurat activitate ca şofer de autocamion pe autovehiculul înmatriculat cu nr. XX în perioada 23.11.2015 – 01.12.2015  aşa cum rezultă din fişele de parcurs, card tahograf, scrisori de transport din perioada noiembrie 2015 – decembrie 2015, din adresa înregistrată la XX cu nr. XX/29.02.2016, din datele transmise de către angajator în registrul general de evidenţă a salariaţilor şi din procesul verbal de control nr. XX din 24.03.2016 .

Petenta a formulat plângere împotriva procesului verbal XX din data de 24.03.2016 la data de 25.04.2016, plângerea fiind formulată în termenul legal de 15 zile.

Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat prin raportare la situaţia de fapt descrisă în procesul verbal, instanţa de fond a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând  toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute indicate de dispoziţiile art.17 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal de contravenţie, instanţa de fond a reţinut că petenta a fost sancţionată potrivit dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e din Codul muncii conform cărora " Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: [... ] e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată."

A mai reţinut instanţa de fond că, prin plângerea formulată, petenta nu contestă situaţia de fapt reţinută prin procesul verbal de contravenţie, însă susţine că numitul XX a întârziat cu fişa medicală, făcând astfel imposibilă încheierea contractului de muncă. Or, instanţa de fond a apreciat că aceste susţineri nu pot înlătura răspunderea contravenţională a petentei în condiţiile în care contravenţia menţionată nu are ca element material neîncheierea contractului de muncă în condiţiile art.16 alin.(1) din Codul muncii, ci primirea la muncă, folosirea muncii, fără existenţa unui astfel de contract, iar pe de altă parte petenta nu a dovedit prin probele administrate în cauză aspectele prezentate în cuprinsul plângerii. 

De asemenea, situaţia de fapt reţinută prin procesul verbal de contravenţie este susţinută de înscrisurile depuse la dosar respectiv fişele de parcurs, card tahograf, scrisori de transport din perioada noiembrie 2015 – decembrie 2015, înscrisuri din care rezultă că numitul XX a lucrat la petentă în perioada noiembrie 2015 – decembrie 2015, iar potrivit menţiunilor din contractul individual de muncă în formă scrisă persoana în cauză urmând să înceapă activitatea la data de 02.12.2015.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că situaţia de fapt reţinută de către inspectorul de muncă prin procesul verbal de contravenţie XX din data de 24.03.2016 corespunde realităţii, fapta de a primi la muncă o persoană fără a încheia acesteia un contract individual de muncă întrunind elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicată petentului, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor „sancţiunea stabilita trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite”, iar conform art. 21 alin 3 din acelaşi act normativ prevede că „sancţiunea (…)trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise in procesul-verbal.”

Instanţa de fond a apreciat că sancţiunea cu amenda de 10.000 lei aplicată pentru primirea la lucru a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă este proporţională faţă de împrejurările în care a fost săvârşită, în condiţiile în care această amendă reprezintă minimul legal, circumstanţele săvârşirii faptei relevând un grad ridicat de pericol social al faptei, care exclude înlocuirea amenzii cu avertisment.

Astfel, încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă are efecte majore pe plan social. Din momentul încheierii contractului angajatului îi sunt recunoscute o serie de drepturi vitale – asigurare de sănătate, asigurare pentru accidente de muncă, asigurare pentru pensie, asigurare de şomaj, salariu, vechime în muncă, concediu de odihnă, dreptul la servicii de sănătate şi securitate în muncă, accesul la servicii de medicina muncii  .

Neîncheierea contractului în formă scrisă îl privează automat pe angajat de toate drepturile enumerate mai sus, fapt ce nu poate fi primit într-o societate democratică de drept.

De asemenea, prin neîncheierea contractului de muncă în formă scrisă angajatorul săvârşeşte practic şi frauda fiscală întrucât nu plăteşte impozitele şi restul contribuţiilor datorate statului.

S-a mai reţinut că gravitatea pe care statul român o recunoaşte faptelor de tipul celei săvârşite de petentă transpare în mod evident şi din continua înăsprire legislativă în domeniul muncii, legiuitorul modificând succesiv, în sensul majorării limitelor de sancţiune, prevederile legale ce stabilesc contravenţiile în domeniul muncii.

Pentru toate elementele de mai sus, instanţa de fond a constatat că faptei săvârşite de petentă – neîncheierea contractului de muncă în formă scrisă – nu îi poate fi reţinută o gravitate redusă şi nici un grad de pericol social scăzut pentru a putea beneficia de posibilitatea înlocuirii sancţiunii amenzii cu avertismentul.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentă şi a menţinut procesul verbal de contravenţie XX din data de 24.03.2016 întocmit de către intimat.

Petenta XX a declarat apel împotriva sentinţei civile, pe care o consideră netemeinică.

În motivare, arată că în perioada 17.03 – 24.03.2016 la sediul societăţii a fost efectuat de către inspectorii XX XX un control tematic privind verificarea respectării legislaţiei muncii în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, în urma căruia s-a constatat:

1 „Angajatorul nu respectă dispoziţiile art. 119 din Legea nr. 53/2003 referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa reală a orelor prestate de fiecare salariat”,

2 „Angajatorul nu face dovada plăţii drepturilor salariale pentru perioada noiembrie 2015 – februarie 2016 către toţi salariaţii îndreptăţiţi prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative”, fiind încălcate, potrivit agenţilor constatatori, dispoziţiile art. 168 din Legea nr. 53/2003.

3 „Angajatorul nu respectă dispoziţiile legale referitoare la primirea la muncă a unei persoane numai în baza unui contract individual de muncă în formă scrisă”, fiind încălcate, potrivit agenţilor constatatori, dispoziţiile art. 16 alin. 1-2 coroborat cu art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.

Pentru constatările de la punctele 1 şi 2 s-a apreciat că faptele nu au produs urmări grave şi s-au dispus măsuri pentru remedierea neregulilor, iar pentru fapta constatată la punctul 3 din procesul-verbal, în temeiul prevederilor art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, societatea a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 lei.

Petenta arată că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor legale şi o eronată apreciere a probelor administrate, ignorând argumentele invocate de către petentă. Societatea efectuează comerţ cu furaje, respectiv importuri de mărfuri din Republica Moldova, care ulterior sunt comercializate către societăţi din România, Ungaria, etc. Numitul XX s-a prezentat la sediul societăţii în luna noiembrie 2015 cu intenţia de a ocupa postul de şofer de camion disponibil la acea dată. Acestuia i-au fost comunicate condiţiile în care urma să-şi desfăşoare activitatea, precum şi înscrisurile necesare pentru încheierea contractului de muncă.

Întrucât XX şi-a exprimat opţiunea de a încheia contractul de muncă, societatea nu a mai procedat la intervievarea altor persoane pentru postul disponibil. Deşi administratorul societăţii i-a comunicat că avea nevoie urgent de şofer pe unul din camioane pentru un transport, acesta a întârziat cu fişa medicală, făcând imposibilă încheierea contractului de muncă.

Petenta arată că, la solicitarea numitului XX, a amânat încheierea contractului de muncă, iar în perioada 23.11.2015 – 30.11.2015 societatea trebuia să efectueze un transport pentru care nu a putut asigura alt conducător dintre ceilalţi angajaţi, astfel că numitul XX a prestat activitate în calitate de şofer camion în acea perioadă, iar, imediat ce acesta a adus la societate fişa medicală, a fost încheiat contractul de muncă. Aşadar, numitul XX a beneficiat de toate drepturile salariale din prima zi de muncă şi nu a fost prejudiciat în nici un fel. Ulterior controlului efectuat de XX, toate deficienţele constatate au fost remediate în termenul stabilit de către inspectorii de muncă.

Petenta invocă hotărârea CEDO Anghel împotriva Româniri (4.10.2007), prin care s-a statuat că soluţionarea plângerii contravenţionale este asimilată unei proceduri penale. Astfel, sarcina probaţiunii incumbă părţii care a aplicat sancţiunea contravenţională, contravenientul bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, care nu poate fi răsturnată în lipsa unor probe certe de vinovăţie. Menţiunile agentului constatator, inserate în procesul-verbal, nu constituie singure o probă, ci dimpotrivă acestuia îi revine sarcina de a dovedi temeinicia şi legalitatea procesului-verbal.

Petenta a amintit şi Decizia nr. 70/21.02.2013 în care Curtea Constituţională a României a subliniat faptul că procesul-verbal de constatare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii adevărului.

Faţă de toate acestea, apreciază petenta că situaţia de fapt a fost reţinută greşit de inspectorii de muncă şi solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii plângerii. În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertismentul, motivat de faptul că amenda aplicată reprezintă o sumă împovărătoare pentru societate. Reiterează faptul că orice sancţiune juridică, inclusiv cea contravenţională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta  nu este necesar ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii. Sancţiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societăţii, ci de prevenire a săvârşirii faptelor ilicite şi de educare a persoanelor vinovate.

Având în vedere dispoziţiile art. 260 alin. 3 din Legea nr. 53/2003 R, apreciază că în cauză pot fi incidente dispoziţiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 modificată, iar instanţa poate face o nouă individualizare a sancţiunii aplicate raportat la pericolul social minim al faptei săvârşite, înlocuind sancţiunea amenzii cu cea prevăzută de dispoziţiile art. 5 alin. 2 lit. 2 din O.G. nr. 2/2001, ce prevede ca primă sancţiune avertismentul.

Intimatul XX a formulat întâmpinare, prin care a cerut respingerea apelului, cu motivarea că fapta contravenţională are un grad ridicat de pericol social, ce constă în insecuritatea raporturilor de muncă, astfel că nu se justifică înlocuirea cu avertisment a amenzii contravenţionale.

Analizând apelul de faţă în raport cu motivele invocate şi probele administrate, tribunalul constată că acesta nu este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

În motivarea apelului, petenta a invocat prezumţia de nevinovăţie asupra căreia CEDO a făcut statuări în cauza Anghel contra României, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr. 70/21.02.2013 şi s-a referit în acest sens la greşita reţinere a situaţiei de fapt care a determinat săvârşirea contravenţiei.

Or, în condiţiile în care petenta a recunoscut lipsa contractului de muncă pentru perioada 23.11.2015 – 01.12.2015, fapt dovedit, de altfel, cu sesizarea angajatului XX, contractul de muncă încheiat începând cu data de 02.12.2015 şi actele depuse de intimat, despre care s-a făcut vorbire în hotărârea apelată, tribunalul constată că soluţionarea cauzei la fond s-a făcut cu respectarea acestei prezumţii, situaţia de fapt invocată de apelantă în apărare urmând să fie analizată şi în această cale de atac.

Astfel, petenta susţine că a avut raporturi de muncă, în perioada mai sus arătată, cu angajatul XX, fără încheierea contractului de muncă, cauza fiind lipsa fişei medicale a angajatului. Or, tribunalul constată că această situaţie de fapt nu justifică lipsa contractului de muncă, după cum nu este justificată nici lipsa de personal pe efectuarea transporturilor care intră în obiectul de activitate al petentei. Cu privire la acest ultim aspect, tribunalul constată că petenta a optat pentru interesul personal în detrimentul interesului prioritar al angajatului ale cărui drepturi sunt protejate de Codul muncii. Nerespectarea acestor drepturi are un grad ridicat de pericol social, aceasta rezultând chiar din actele normative care o incriminează – în speţă art. 260 alin. 1 lit. c Codul muncii – în scopul evident de responsabilizare a entităţii căreia i se adresează. Gradul ridicat de pericol social derivă din valoarea socială protejată, respectiv integritatea fizică şi psihică a angajatului, drepturile materiale ce decurg din raporturile de muncă, astfel că, în lipsa contractului de muncă, nu se poate vorbi de o protecţie efectivă.

Văzând şi prevederile art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 actualizată, conform cărora avertismentul se aplică în cazul faptelor contravenţionale de gravitate redusă, tribunalul va constata că nu sunt fondate cererea de înlocuire a amenzii contravenţionale cu avertisment şi argumentele invocate în sprijinul acestuia.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de petenta XX (XX, CIF RO XX), cu sediul în XX, împotriva sentinţei civile nr.XX din data de 21.02.2017 pronunţată de Judecătoria XX, în contradictoriu cu intimatul-intimat XX, cu sediul în XX.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi:02.11.2017.

Preşedinte, Judecător, Grefier,

XX XX  XX 

Red. XX. – 24.11.2017

Tehnored. XX. – 12.12.2017

4 ex.

Fond: XX

Domenii speta

Spete similare