Plângere contravenţională

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei, la data de 13.07.2017, sub nr. 5624/327/2017, petentul ---, cu domiciliul în mun. ---, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenţie seria R17 nr.0359805/20.06.2017 încheiat de intimata ---, cu sediul în mun. ---, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea acestuia, ca nemeteinic şi nelegal.

În motivarea plângerii pe care a promovat-o, petentul a arătat că nu mai are calitatea de proprietar al autovehiculului care a fost surprins circulând fără a deţine rovinietă valabilă, încă din data de 27.11.2016.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La data de 15.11.2017, intimata a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii petentului, arătând în acest sens că, în fapt, la data de 23.03.2017, pe DN22 A km1+138 m, pe raza localitatii ---, vehiculul cu nr. de înmatriculare ---, aparţinând petentului ---, a fost surprins că a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă. Întrucât, potrivit alin. (1) al art. 8 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă, la data de 20.06.2017, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenţiei seria R17 nr. 0359805 de către C.N.A.I.R,-S.A. (denumire modificată a C.N.A.D.N.R.-S.A.) prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN, fiind aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale, în cuantumul minim prevăzut în Anexa 2 a O.G. nr. 15/2002.

În motivarea poziţiei sale procesuale, intimata a arătat că, potrivit dispoziţiilor art.l, alin. 2 din Ordonanţa nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, începând cu data de 01 iulie 2002, a fost introdus tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi structurat în funcţie de perioada de parcurs şi de staţionare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) şi de numărul de axe, după caz.

A mai arătat intimata că, procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului şi a martorilor, constatarea contravenţiei fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Procesul-verbal a fost comunicat în copie, conform prevederilor art. 25, alin.l din O.G. nr. 2/2001, si a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, inclusiv a orientării impuse de către I.C.CJ. prin Decizia nr. 6/2015, respectiv poarta semnătură olografă a agentului constatator.

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Potrivit art. 7 „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile (...) revine în exclusivitate utilizatorilor români”.

Art. 1 lit. b) defineşte utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Din analiza dispoziţiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse in art. 1, alin.l, pct. B din O.G. nr. 15/2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitarii rovinietei revine persoanei inscrise in cartea de identitatea a autoturismului ca detinator sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatarii contravenţiei.

Atât timp cât petentul/petenta figurează ca şi proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât şi în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculări, si nici o altă persoană nu este menţionată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravenţional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002, şi îi revine obligaţia de a face dovada valabilităţii rovinietei.

In acest sens, intimata a solicitat instanţei sa aibă in vedere decizia nr. 43/21.11.2016 a I.C.C.J., publicata in Monitorul Oficial Partea I, nr. 107/07.02.2017, in dosarul 2160/1/2016, prin care a fost respinsa ca inadmisibila sesizarea privind interpretarea termenului de utilizator al autovehiculului in situatia in care acesta a fost instrainat in baza unui act de vanzare-cumparare. In acest sens, au fost invocate ca fiind relevante pentru soluţionarea sesizării urmatoarele decizii prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002:

1.Prin Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 23 iulie 2012, Curtea Constituţională a apreciat ca neîntemeiată critica potrivit căreia sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiei de a deţine rovinietă pentru circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din România aplicată persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, iar nu conducătorului auto, ar conduce la crearea unei discriminări între cele două categorii de persoane. Curtea a reţinut, pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie ca aceasta să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe reţeaua de drumuri naţionale, unde deţinerea unei roviniete este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă îi aparţine. Totodată, deţinătorul sau, după caz, cel care foloseşte în mod legal autovehiculul are acţiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredinţat autovehiculul, dacă aceasta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autovehiculul şi a circulat pe reţeaua de drumuri naţionale fără rovinietă.

2.Prin Decizia nr. 459 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 13 august 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat" şi că "deşi în limbajul comun termenul de «utilizator» poate evoca acea persoană care conduce la un moment dat autovehiculul, legiuitorul a oferit o definiţie legală, circumscrisă domeniului în care norma a fost edictată. Astfel, acesta a optat pentru stabilirea obligaţiei de plată a tarifului de utilizare în sarcina celui înscris în certificatul de înmatriculare în considerarea faptului că, teoretic, acelaşi autovehicul poate fi folosit, temporar şi succesiv, de mai multe persoane. Or, ar fi avut o relativizare a obligaţiei plăţii acestui tarif în ipoteza în care legiuitorul ar fi conferit responsabilitatea plăţii persoanei care era conducător al autovehiculului la momentul depistării acestuia în trafic fără a fi fost achitat acest tarif. Scopul introducerii unui asemenea tarif l-a reprezentat îmbunătăţirea calităţii reţelei de drumuri naţionale, obiectiv preconizat a fi îndeplinit inclusiv prin contribuţia fiecărui deţinător legal de autovehicule (proprietar sau titular al unui contract de leasing). Soluţia legislativă aleasă este optimă pentru realizarea finalităţii menţionate şi, în acelaşi timp, nu este de natură să contravină prevederilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, constituind, în fapt, una dintre modalităţile prin care statul îşi duce la îndeplinire obligaţia stabilită în textul constituţional menţionat".

3.Prin Decizia nr. 217 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 18 iunie 2013, referitor la art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, Curtea Constituţională a reţinut că "dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, aşa încât, potrivit art. 44 alin. (I) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite de lege, iar alin. (7) al aceluiaşi articol obligă proprietarul la «respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului», îi revin. Aşa fiind, nu se poate susţine că prin instituirea unei sancţiuni contravenţionale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenţiei înseamnă diminuarea patrimoniului.

Conform art. 1675 din C. civil coroborat cu art. 278 din NCPC: „(1) Data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una dintre modalităţile prevăzute de lege, respectiv, din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcţionar competent în această privinţă; 2. din ziua când au fost înfăţişate la o autoritate sau instituţie publică, făcându-se despre aceasta menţiune pe înscrisuri; 3. Din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public; 4. din ziua morţii ori din ziua când a survenit neputinţa fizică de a scrie a celui care l-a întocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris, după caz; 5. din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar şi pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite în condiţiile art. 269, precum încheieri, procese-verbale pentru punerea de sigilii sau pentru facere de inventar; 6. din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeaşi natură care dovedeşte în chip neîndoielnic anterioritatea înscrisului. ”

Sistemul promovat de Codul civil precum şi de Codul de Procedură Civilă, urmăreşte să nu fie opuse terţilor înscrisuri care pot fi antedatate, astfel încât, prin aplicarea la situaţia de faţă, să nu fie trecută în documente o dată anterioară săvârşirii faptei, deşi transferul dreptului de proprietate să fi operat la o dată ulterioară săvârşirii faptei contravenţionale. Acest tip de înscrisuri au forţă probantă doar între părţile contractante.

Înscrierea in cartea de identitate a utilizatorului este o conditie de opozabilitate, iar formalitatile prevăzute de dispoziţiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri nationale din Romania sunt necesare pentru a face actul incheiat de parti opozabil si persoanelor ce nu au participat la încheierea lui.

În continuarea motivării întâmpinării sale, intimata a solicitat instanţei sa ia in considerare faptul că, daca în urma contractului de vânzare - cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, nu cade in sarcina CESTRIN sa faca investigaţii cu privire la transferul privat de proprietate asupra autoturismului.

Cu privire la acelaşi aspect, acceptarea unei soluţii contrare nu ar conduce decât la perpetuarea şi consolidarea unei situaţii juridice anormale, în sensul că părţile nu vor efectua nici pe viitor demersurile necesare în vederea reglementării situaţiei juridice dintre ele, atitudinea de pasivitate având la baza şi convingerea părţilor contractului de vânzare-cumpărare că orice sancţiune contravenţională aplicabilă fostului proprietar după data predării autoturismului va fi anulată de instanţa de judecată.

Atât timp cât petenta figurează ca proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât şi în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări, si nicio altă persoană nu este menţionată în calitate de utilizator, aceasta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravenţional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. nr. 15/2002, şi acesteia îi revine obligaţia de a face dovada valabilităţii rovinietei.

Totodată, intimata a arătat că întelege sa invoce, de lege ferenda, prevederile O.G. nr. 14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Asa cum rezulta din Nota de fundamentare a O.G. nr. 14/2017, „ (...) reglementările în vigoare instituie în sarcina noului proprietar obligaţia de a întreprinde demersurile necesare pentru transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în evidenţele autorităţilor abilitate (să înmatriculeze autovehicule). Cu toate acestea, sunt şi situaţii în care noii proprietari de vehicule rămân în pasivitate; motivele ţin de indiferenţă sau, mai grav, de încercarea de a evita răspunderea juridică (în situaţia săvârşirii unor abateri de la normele privind circulaţia pe drumurile publice) sau chiar plata unor taxe. “

Pentru a evita astfel de situaţii, instrumentele de control ale statului, în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate asupra vehiculelor, au fost îmbunătăţite, prin intervenţii normative dar şi printr-un schimb de informaţii mai eficient.

Astfel, legislaţia fiscală prevede că pentru a înstrăina un vehicul, vânzătorul trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local (art. 159 alin.(5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală]. Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Legii nr.207/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 prevăd (la pct. 101 din titlul IX «Impozite şi taxe locale») următoarele:

-obligaţia organului fiscal local de a institui şi conduce «Registrul de evidenţă a mijloacelor de transport supuse înmatriculării/ înregistrării»,

-obligaţia celui care înstrăinează/dobândeşte vehiculul de a înregistra actul de înstrăinare- dobândire în Registrul menţionat;

-o copie a actului de înstrăinare-dobândire se trimite organului competent privind înmatricularea/înregistrarea/ radierea vehiculelor (Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor sau, după caz, serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor),

-realizarea schimbului de informaţii dintre organele fiscale locale şi organele competente privind înmatricularea/radierea mijloacelor de transport, inclusiv prin încheierea unor protocoale («pentru a optimiza şi eficientiza schimbul de informaţii»)

În aplicarea pct. 101 din titlul IX al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, privind Codul fiscal, a fost emis Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, al ministrului finanţelor publice şi al ministrului afacerilor interne nr. 1069/1578/114/2016. Acesta a introdus formularul tipizat «Contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport», care, prin rubricile sale, permite verificarea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, «prin completarea de către organul fiscal local a cartuşului B se atestă îndeplinirea prevederilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiiscală, cu modificările şi completările ulterioare, nemaifiind necesară eliberarea unui certificat de atestare fiscală.»

În contextul în care actele de înstrăinare a vehiculelor sunt nule de drept dacă sunt încheiate cu încălcarea prevederii privind atestarea achitării tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local (art.159 alin.(6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală), rezultă că transferul de proprietate devine efectiv numai după „validarea" de către organul fiscal. În plus, schimbul de informaţii amintit asigură informarea autorităţilor competente, care astfel au la dispoziţie o informaţie certă că a intervenit transmiterea dreptului de proprietate a unui vehicul înscris în evidenţe.

Mecanismele descrise asigură o protecţie fostului proprietar, în sensul că situaţia sa în ceea ce priveşte actualizarea evidenţelor privind vehiculele înmatriculate nu mai depinde doar  de voinţa noului proprietar. Cu toate acestea, pentru a asigura finalitatea procedurilor este necesară introducerea unui instrument eficient care (împreună cu schimbul de informaţii realizat între autorităţi) să-l determine pe noul proprietar să-si îndeplinească obligaţia de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate.

Astfel, introducerea instituţiei juridice a suspendării înmatriculării, ca măsură de retragere provizorie a dreptului de utilizare a unui vehicul pe drumul public, care să intervină de drept în anumite condiţii stricte prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, ar trebui să contribuie la crearea unui instrument complet de control şi la normalizarea unei situaţii care afectează interesele private ale persoanelor, dar şi interesul public.

Demersul legiuitorului este justificat de faptul ca reglementarea (inca in vigoare) anterioara modificarii aduse prin O.G. nr. 14/2017 a permis, prin interpretare nerezonabila, o aplicare deviata si neprincipiala a normelor generale si speciale incidente, fara luarea in calcul a consecinţelor asupra interesului public create de aceasta abordare. In acest context, tocmai pentru a proteja adecvat interesul public, s-a impus adoptarea unor mijloace de corecţie (reglementarea noua), care sa faca eficiente mecanismele administrative initiale, deci pentru a determina vanzatorul, respectiv cumpărătorul sa transfere dreptul de proprietate in mod legal si respectând integral procedurile legale aferente, asa incat efectul translativ al contractului pe care l-au incheiat sa poate fi opozabil tuturor, prin intermediul registrului public specific (R.N.E.P.C.V.I.), gestionat de D.R.P.C.I.V.

Înc ontinuarea motivării întâmpinării sale, intimata a solicitat instanţei sa constate că O.G. nr. 15/2002 prevede obligaţia sa legală de a încheia procesul verbal de constatare a contravenţiei numai pe baza datelor furnizate de MAI - D.R.P.C.I.V., fără a fi permis accesul la o altă bază de date, iar intimata nu a făcut decât să respecte rigorile legii, identificând contravenientul în baza datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor", conform obligaţiei impuse de art. 9 alin 4 din O.G. nr. 15/2002.

Totodată, intimata a solicitat instanţei să observe că Procesul Verbal de Constatare a Contravenţiei seria R17 nr. 0359805 este întocmit în mod legal şi temeinic, potrivit O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor coroborat cu O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din Romania.

Sub aspectul legalităţii, procesul verbal conţine elementele obligatorii prevăzute de art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, a căror lipsă atrage nulitatea procesului verbal, iar sub aspectul temeiniciei, procesul verbal a fost întocmit ca urmare a constatării că vehiculul înmatriculat cu numărul TL03TYZ a circulat pe reţeaua de drumuri naţionale fără a deţine rovinietă valabilă.

Procesul verbal contestat a fost întocmit într-un unic exemplar original, semnat olograf de către agentul constatator ---, iar o copie a acestuia a fost comunicată contravenientului, potrivit art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea plângerii ca nefondată şi neîntemeiată şi, în consecinţă, menţinerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenţiei seria R17 nr. 0359805, ca fiind temeinic şi legal.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată în baza dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Ordinul M.T. nr. 611/2015 cu modificările şi completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, D.C.C. nr. 623 din 12 iunie 2012, nr. 459 din 16 iunie 2015 si nr. 217 din 9 mai 2013 si Decizia I.C.C.J. nr. 43/2016.

În probaţiune, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi orice alte probe ce vor reieşi din dezbateri.

La termenul de judecată din data de 06.09.2018, instanţa, în temeiul art. 254, art. 255 şi art. 258 Cod procedură civilă, a încuviinţat  pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că aceasta este utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile legale incidente în speţă, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria R17  nr. 0359805, emis la 20.06.2017 de către intimată, petentul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 250 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi sancţionată de art. 8 alin. 3 indice 2 din acelaşi act normativ.

În cuprinsul actului de sancţionare s-a reţinut că, la data de 23.03.2017, pe DN22 A km1+138 m, pe raza localitatii ---, vehiculul cu nr. de înmatriculare ---, aparţinând petentului ---, a fost surprins că a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă.

Conform art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie, pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acelaşi proces-verbal.

Referitor la legalitatea actului de sancţionare, instanţa reţine că procesul-verbal de contravenţie cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, a căror lipsă ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia, dar şi menţiunile prevăzute de art. 16 din acelaşi act normativ.

Din punct de vedere al condiţiilor de fond, faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (1) indice 1 din OG nr. 15/2002, instanţa constată că principiul legalităţii incriminării şi al sancţiunii a fost respectat.

Având în vedere faptul că, la momentul constatării faptei, autoturismul categoria A, cu numărul de înmatriculare ---, a circulat fără a deţine rovinietă valabilă, instanţa constată că încadrarea faptei în dispoziţiile art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 este corectă.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că la data de 27.11.2016, mai înainte de data săvârşirii faptei (23.03.2017), petentul a vândut autoturismul cu numărul de înmatriculare --- numitului ---, în baza contractului de înstrăinare-dobândire mijloc de transport (f. 3) astfel că, deşi petentul a continuat să figureze în cartea de identitate a vehiculului ca fiind ultimul deţinător, acesta nu a mai avut calitatea de proprietar al bunului.

În plus, în temeiul art. 278 alin.1 pct.2 C.proc.civ., din data de 27.11.2016, atunci când petentul a solicitat Primăriei municipiului --- scoaterea din evidenţa fiscală a mijlocului de transport ca urmare a înstrăinării, contractul de vânzare-cumpărare a dobândit dată certă(f. 35).

Coroborând această împrejurare cu dispoziţiile art. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora „constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, instanţa constată că petentul nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) indice 1 din OG nr. 15/2002.

Aceasta întrucât, pe de o parte, săvârşirea contravenţiei cu vinovăţie, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din OG nr. 2/2001, implică, în mod necesar, utilizarea drumurilor pentru care s-a instituit taxa, astfel că obligaţia achitării rovinietei nu poate cădea în sarcina unei persoane care a înstrăinat autovehiculul doar în considerarea faptului că acesta figurează în continuare în evidenţele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor ca fiind proprietarul bunului, împrejurare care nu corespunde însă realităţii, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 prevăd că „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar.

Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”.

Or, instanţa constată că, în măsura în care noul proprietar este de rea credinţă şi refuză să îşi îndeplinească obligaţia anterior menţionată, vechiul proprietar continuă să figureze în evidenţele autorităţii competente şi să suporte orice consecinţe care decurg din această împrejurare, fără ca legea cadru în materie, respectiv OUG nr. 195/2002, să îi pună la dispoziţie vreun mijloc legal prin care să îl constrângă pe noul proprietar să îşi îndeplinească obligaţia ori să efectueze demersurile corespunzătoare în numele şi pe seama acestuia ori chiar în nume propriu, fiind astfel inechitabil să răspundă pentru fapte de natură contravenţională imputabile exclusiv persoanei căreia i-a vândut autovehiculul în condiţii de legalitate.

Mai mult decât atât, radierea bunului mobil din evidenţele fiscale-menţionată în certificatul de atestare fiscală nr. 128874/18.06.2018(f. 35), face dovada că petentul a îndeplinit acele formalităţi care implicau faptul său personal şi a procedat la radierea din evidenţele fiscale a autoturismului înstrăinat, iar, în altă ordine de idei, nici nu s-a dovedit, de către intimată, că petentul ar fi condus acel autoturism la momentul săvârşirii faptei.

Procedând în această manieră, intimata a sancţionat o altă persoană decât cea căreia îi aparţine vehiculul din captura foto, fiind încălcat astfel principiul personalităţii răspunderii contravenţionale prevăzut în art.1 din O.G. nr.2/2001, sancţiunea pentru nerespectarea acestei condiţii de fond a procesului-verbal de constatare a contravenţiei fiind-în mod evident-nulitatea absolută a actului de constatare a contravenţiei.

În consecinţă, instanţa-constatând că a fost încălcat principiul personalităţii răspunderii contravenţionale-va admite plângerea şi, în baza art. 34 din OG 2/2001, va anula procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R17 nr. 0359805, emis la 20.06.2017 de către intimată.

Domenii speta

Spete similare