Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizaţie aferentă stabilirii domiciliului obligatoriu.

Legea  nr. 125/2014:  art. 1 al. 1;

Indemnizaţia plătită în temeiul Decretului Lege  nr.118/1990 nu este menţionată în textul respectiv, şi nu se include ca formulare de text în noţiunea de indemnizaţie socială pentru pensionari, menţionată de art.1 alin.1 din Legea nr.125/2014, aceasta din urmă fiind reglementată de un act normativ cu caracter special – O.U.G. nr.6/2009.

Secţia I civilă - Decizia civilă nr.435/25.04.2017.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr…/107/2017, formulată de reclamantul F.N. împotriva pârâtei C.J.P. A. s-a solicitat ca, prin hotărâre judecătorească să se dispună:

l.  anularea  deciziei  nr…/30.06.2017 emisă la data de 30.06.2017 de C.J.P. A. şi comunicată la data de 12.07.2017 prin care s-a revizuit Decizia nr…/31.08.1992 prin corectarea perioadei 18.08.1950-15.10.1954 ca fiind domiciliu obligatoriu, şi pe cale de consecinţă să fie exonerat reclamantul de plata sumei de 24.960 lei considerate plăţi necuvenite;

II  suspendarea executării silite a deciziei care constituie titlu executoriu, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei.

Prin sentința civilă nr…/2017 Tribunalul Alba a  admis  acţiunea civilă formulată de către  reclamantul  F.N. împotriva pârâtei C.J.P. A. şi în consecinţă a anulat decizia nr…/30.06.2017, şi a dispus exonerarea reclamantului de la plata sumei de 24.960 lei.

 Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Din decizia  nr…/31.01.1992 rezultă  că reclamantul  a  fost  beneficiarul unei  indemnizaţii  lunare  de 832 lei  stabilită  potrivit  Decretului  Lege  nr.118/1990, reţinându-se la  acel moment că  în  perioada  18.08.1950 - 15.10.1954 acesta  a  fost  strămutat  şi că urmare acestui  aspect  beneficiază  de  dispoziţiile  acestui  act  normativ. La  data  de  30.06.2017  pârâta  a  emis  Decizia  nr. 298  privind  recuperarea  sumelor  încasate  necuvenit, reţinând  că reclamantul  trebuie să  restituie  suma de 24960 lei, existenţa debitului fiind  generată de  plata  eronată efectuată  prin  valorificarea  perioadei  18.08.1950 – 15.10.1954, ca  fiind  perioadă de  strămutare  şi nu de domiciliu  obligatoriu cum ar  fi  fost  corect.

Este  reală  susţinerea  pârâtei  potrivit  căreia  cuantumul indemnizaţiei  cuvenite  persoanelor  strămutate  este  mai  mare  decât a celor  cu  domiciliu  obligatoriu  cum la fel de real este  faptul că  reclamantul a beneficiat de  un  cuantum mai mare  al  acestei  indemnizaţii  decât cel la care ar fi fost  îndreptăţit câtă  vreme toate  documentele  depuse  la  dosar, respectiv Hotărârea nr…/1992 emisă de Comisie pentru aplicarea  prevederilor  Decretului  Lege  nr.118/1990  din  județul A.  şi  Hotărârea  nr…/1991  a aceleiaşi comisii, atestă faptul că perioada  18.08.1940–15.10.1954  este  considerată ca fiind domiciliu  obligatoriu  şi  care  îi  conferă  dreptul  reclamantului la  indemnizaţia  prevăzută  de  actul  normativ  sus menţionat.

Aceste documente însă s-au aflat în posesia pârâtei, prin  urmare, culpa pentru stabilirea  unei  indemnizaţii  incorecte  aparţine  acesteia şi nu  reclamantului .

În plus, s-a mai reținut că art.1 al. 1 din Legea  nr.125/2014  prevede că, prin derogare  de  la  prevederile Legii nr.263/2010,  debitele constituite  sau  care  urmează  a  fi  constituite  în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială  pentru pensionari şi indemnizaţie pentru  însoţitor, nu se recuperează.

Mai mult decât atât, alin.2 al aceluiaşi text de lege prevede că sumele sus menţionate  provenite din  debite şi recuperate de la pensionari începând cu  data 01.01.2011  şi până la data intrării în vigoare a acestei legi, se restituie eşalonat, pe o perioadă  de 5 ani calendaristici, începând  cu  data de  01.01.2015, prin plăţi anuale egale.

Aşa fiind, decizia emisă de pârâtă este nelegală câtă vreme textul de lege invocat  prevede că nu se recuperează sumele încasate necuvenit de pensionari cu titlu de indemnizaţie  socială, urmând a fi anulată cu consecinţa exonerării  reclamantului de plata sumei de (…)lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen legal pârâta C.J.P. A., solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.

A arătat că, deși corect a reținut instanța de fond situația de fapt din dosar, anularea deciziei de debit este nelegală, întrucât:1.Sumele încasate în baza unor acte cu caracter special, cum este Decretul Lege nr.118/1999 nu se amnistiază potrivit Legii nr.125/2014, întrucât acestea sunt indemnizaţii şi nu pensii şi nu se încadrează în prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.125/2014; 2.Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.125/2014 se amnistiază debitele calculate sau care urmau a fi calculate până la data de 01.10.2014, debitele calculate după data de 01.10.2014 nu se amnistiază.

În drept, invocă prevederile art.466  Cod  de procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă în apel, contestatorul F.N. a solicitat respingerea căii de atac, pentru următoarele considerente:Tribunalul Alba a aplicat corect prevederile Legii nr.125/2014, constatând că indemnizaţia prevăzută de Decretul Lege nr.118/1990 este o indemnizaţie socială; invocă aplicabilitatea în speţă de Deciziei nr.9/2014 pronunţată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

CURTEA, verificând,  potrivit art. 479 din Codul de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

Apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere natura debitului– respectiv indemnizaţie plătită reclamantului în temeiul Decretului Lege  nr.118/1990, în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.125/2014.

Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr.125/2014:

Art. 1 -  (1) Prin derogare de la prevederile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează.

Contrar celor arătate de contestator prin întâmpinare, indemnizaţia plătită în temeiul Decretului Lege  nr.118/1990 nu este menţionată în textul respectiv şi nu se include ca formulare de text în noţiunea de indemnizaţie socială pentru pensionari, menţionată de art.1 alin.1 din Legea nr.125/2014, aceasta din urmă fiind reglementată de un act normativ cu caracter special – O.U.G. nr.6/2009.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art.7 din Normele  metodologice de aplicare a prevederilor  Legii  nr.125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii şi procedura de efectuare a restituirilor (Ordinul 2073/1623/2014), care prevede că fac obiectul scutirii de la plată sumele reprezentând:

a) pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi pensii de serviciu;

b) indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;

c) indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.

În acelaşi sens, al neaplicării prevederilor Legii nr.125/2014 la alte sume decât cele menţionate expres în art.1 al legii s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul  pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin  Decizia nr. 33/2017, punctele 87 şi 111:

,, 87. Întrucât art. 1 alin. (1) din Legea nr.125/2014 reglementează o excepţie, aceasta este de strictă interpretare - exceptio est strictissimae interpretationis -, ceea ce presupune că soluţia legislativă pe care o consacră nu poate fi extinsă la alte situaţii decât cele la care legiuitorul se referă în mod expres.

….

111. Textul anterior reflectă caracterul de act normativ special al Legii nr.125/2014 care a reglementat o excepţie de la regula în materie, astfel încât, după epuizarea incidenţei normei de excepţie, se revine la aplicarea regulii recuperării sumelor plătite necuvenit pensionarilor sau beneficiarilor prestaţiilor sociale enumerate de lege”.

În acelaşi sens sunt şi considerentele deciziei nr.40/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

68. Textul citat instituie o excepţie de la regula recuperării la bugetul asigurărilor sociale de stat a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, regulă reglementată de dispoziţiile art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că: "Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani".

Apreciind că raportat la natura debitului în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.125/2014, primul motiv de apel fiind întemeiat, nu se mai impune a fi analizat cel de al doilea motiv de apel, vizând perioada care intră sub incidenţa legii de amnistie, asupra căruia s-a pronunţat şi Î.C.C.J. prin Decizia 33/2017.

Cu privire la temeinicia emiterii deciziei de debit, se reţine că potrivit art.179 alin.(1) din Legea nr. 263/2010, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani. Acest principiu reprezintă, la rândul său, o aplicaţie în materia asigurărilor sociale a principiului de drept civil potrivit căruia bunurile primite fără drept ori din eroare trebuie restituite.

Nu are nici o relevanţă culpa vreuneia dintre părţi în calcularea, achitarea, încasarea greşită acestor sume, deoarece obligaţia de restituire a drepturilor de asigurări sociale încasate necuvenit, conform art.179 din Legea nr. 263/2010, nu se întemeiază pe regulile răspunderii civile delictuale, ci pe normele de drept comun referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză, cuprinse în  art.1345 din  Noul Cod civil. În acest caz, relevant este doar faptul că vorbim de prestaţii de asigurări sociale achitate beneficiarului fără i se cuveni potrivit legii.

Or, sub acest aspect, în speţă, în mod corect prima instanţă a reţinut, cu referire la probele dosarului, că reclamantul a încasat pe perioada 01.07.2014-30.06.2017 o indemnizaţie  prev. de art.1 alin.1 lit. e) din Decretul Lege nr.118/1990 (persoană strămutată) deşi era îndreptăţit la acordarea unei indemnizaţii prev. de art. 1 alin.1 lit. d) din Decretul Lege nr.118/1990 (persoană care a avut domiciliu obligatoriu), diferenţa dintre cele două indemnizaţiei reprezentând sumă încasată necuvenit care face obiectul deciziei de debit în litigiu.

Astfel, potrivit  Hotărârii din 14.05.1992  a Comisiei pentru aplicarea Decretului Lege nr.118/1990  din judeţul A., s-a stabilit că în perioada 18.08.1950 - 15.10.1954  petentul F.N. a avut stabilit domiciliu obligatoriu în D., acesta fiind temeiul acordării de către CJP A. a drepturilor conform Decretului Lege nr.118/1990. Acesta a fost dislocat împreună cu familia şi i s-a fixat domiciliu obligatoriu la D., restricţiile domiciliare fiind ridicate la data de 15.10.1954.

Reclamantul contestator s-a născut la 18.08.1950, deci după dislocarea familiei sale, şi a locui împreună cu părinţii săi în localitatea unde i s-a fixat domiciliu obligatoriu.

Jurisprudenţa instanţei supreme vizând faptul că şi copii minori, născuţi după dislocarea părinţilor săi sunt îndreptăţi la aplicarea Legii nr.118/1990 a fost respectată, faţă de faptul că reclamantul beneficiază de prevederile Decretul Lege nr.118/1990, dar asta nu înseamnă că i s-a acordat dreptul pretins cu trimitere la art.1 alin.1 lit.e) din acest act normativ.

 Contrar susţinerilor intimatului, Decizia nr.9/2014 a Î.C.C.J. nu îi conferă dreptul la plata unei indemnizaţii pentru strămutare, ci o aplicare corectă a legii şi a deciziei antemenţionate îi conferă doar dreptul la o indemnizaţie aferentă stabilirii domiciliului obligatoriu, astfel cum i-a fost recunoscută atât contestatorului, cât şi mamei sale.

Faţă de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(2) din Noul Cod de procedură civilă a admis ca fondat apelul declarat de intimata CJP A., a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins acțiunea.

Domenii speta

Spete similare