Anulare proces verbal de contravenţie.Nerespectarea limitei de viteză, oug 195/2002

Dosar nr. 6527/231/2017

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ...

SECTIA A II-A CIVILA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

DECIZIA CIVILĂ  Nr. 1050/2018

Şedinţa publică de la 02 Octombrie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE ....

Judecător ....

Grefier ....

Pe rol judecarea apelului declarat de intimatul ... împotriva sentinţei civile nr. 6682/05.10.2017 pronunţată de Judecătoria ..., în contradictoriu cu petentul ...

având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie PVNX/0156734/22.04.2017.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează,  obiectul  cauzei,  stadiul  procesual,  faptul  că procedura  de  citare a fost  legal  îndeplinită precum  şi  împrejurarea  că  dosarul  se  află  la  primul  termen  de  judecată.

În conformitate cu disp. art. 131 N.C.p.c., procedând la verificarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze, reţine faptul că, în conformitate cu disp. art. 95 pct.  2 Cod procedură  civilă,  art.  32  alin. 2  din  OG 2/2001 este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. sens în care o reţine spre soluţionare, după care;

Tribunalul constată că nu s-au mai solicitat probe noi în dovedire.

Tribunalul rămâne în pronunţare asupra fondului apelului.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

1. Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei ... în data de 05.05.2017 sub nr.6527/231/2017 petentul ... a solicitat în contradictoriu cu intimatul .... anularea procesului-verbal de contravenţie  seria PVNX nr.0156734/22.04.2017 ca nelegal şi netemeinic.

În motivarea plângerii, petentul a arătat în esenţa că procesul-verbal a fost întocmit cu nesocotirea dispoziţiilor art.17 din OG nr.2/2001 întrucât agentul constatator a făcut trimitere la un articol neexistent, art.121 din HG nr.1391/2006, ceea ce echivalează cu lipsa totală a menţiunilor privind fapta reţinută în sarcina sa şi atrage nulitatea absolută expresă a procesului-verbal de contravenţie. Totodată, acest fapt constituie o încălcare a prevederilor art.16 din acelaşi act normativ. A mai susţinut că agentul de poliţie a întocmit procesul-verbal de contravenţie pe baza informaţiilor comunicate de către agentul constatator prin mijloacele tehnice din dotare. Sub aspectul temeiniciei a susţinut că revine intimatului obligaţia de a face dovada existenţei faptei.

În drept, au fost indicate dispoziţiile OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002 şi HG nr.1391/2006.

În  dovedire, a solicitat proba cu  înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

2. Intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate.

În fapt, intimatul a arătat că în data de 22.04.2017, ora 17.04, petentul a condus autovehiculul cu număr de înmatriculare ......, pe DN2-E85, km 189, judeţul ..., cu viteza de 114 km/h,  fiind înregistrat de aparatul radar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile OG nr. 2/2001.

În dovedire, intimatul a depus înscrisuri şi  înregistrarea video.

3. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu înregistrarea video privind săvârşirea faptei.

4. Prin sentinţa civilă nr.6682/05.10.2017 Judecătoria ... a admis în parte plângerea contravenţională şi înlăturat sancţiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, menţinând celelalte dispoziţii ale procesului-verbal atacat. În motivare, prima instanţă a reţinut că din probele administrate rezultă existenţa faptei dar dat fiind că după data săvârşirii faptei a fost eliminată limita de viteză de pe tronsonul de drum, aplicarea sancţiunii complementare nu se mai impune, fiind suficientă sancţiunea principală a amenzii pentru restabilirea ordinii de drept şi atenţionarea petentului asupra conduitei viitoare.

5. Prin cererea de apel depusă la data de 21.12.2017, apelantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean ... a formulat apel împotriva sentinţei de mai sus solicitând modificarea acesteia în sensul menţinerii sancţiunilor principale şi complementare aplicate de agentul constatator.

În motivare, apelantul a susţinut că instanţa de prima grad a încălcat principiul separării puterilor în stat atribuindu-şi un rol legislativ în cauza dedusă judecăţii, în condiţiile în care pentru fapta săvârşită petentului i se poate aplica sancţiunea principală a amenzii sau avertisment şi sancţiunea complementară a suspendării. A susţinut că simpla săvârşire a faptei atrage în mod imperativ aplicarea sancţiunii complementare, instanţa nefiind abilitată să înlăture sancţiunea complementară ci doar să dispună înlocuirea sancţiunii principale cu o altă sancţiune principală, avertismentul. În ceea ce priveşte compararea prin analogie cu dreptul penal a susţinut că atunci când norma penală prevede sancţiunea complementară aceasta se aplică efectiv indiferent dacă se pronunţă o hotărâre de condamnare cu executare ori cu suspendare, la fel cum şi în dreptul contravenţional măsura complementară se aplică efectiv pe lângă cea principală, indiferent dacă este amendă sau avertisment. Or, în cauză prima instanţă a constatat ca fiind legală şi temeinică sancţiunea principală, astfel că se impune aceeaşi constatare şi pentru sancţiunea complementară. A susţinut că din coroborarea prevederilor art.34 cu cele ale art.5 alin.2 din OG nr.2/2001 rezultă că instanţa de judecată poate hotărî numai asupra sancţiunii principale iar dintre cele complementare numai asupra confiscării. Prin urmare, în mod eronat prima instanţă a înlăturat sancţiunea complementară.

6. Intimatul nu a depus întâmpinare.

7. În apel nu au fost administrate probe noi faţă de cele administrate în faţa primei instanţe.

8. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel, a apărărilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente Tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Tribunalul reţine că apelul este o cale de atac devolutivă care provoacă, în limitele a ceea ce s-a apelat şi a ceea ce s-a judecat la prima instanţă, o nouă judecată asupra fondului astfel că va proceda în speţă la rejudecarea în fond a pricinii pe baza probelor administrate în faţa primei instanţe cât timp în apel nu au fost administrate probe noi.

Totodată, Tribunalul ia act de faptul că apelantul a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă cu referire exclusiv la dispoziţia privind individualizarea sancţiunii complementare şi faţă de împrejurarea că intimatul-petent nu a formulat apel împotriva acestei hotărâri, rezultă că rejudecarea se va limita exclusiv la modul de individualizare a sancţiunii complementare, prin raportare la criticile formulate de apelant.

Astfel, relativ la depăşirea de către instanţa de judecată a puterii judecătoreşti, Tribunalul apreciază că această critică este vădit nefondată întrucât potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor  „(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.”

Potrivit art.32 alin.2 din acelaşi act normativ „(2) Controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de competenţa exclusivă a instanţei prevăzute la alin. (1).”

 Totodată, potrivit art.5 alin.1, 5 şi 6 „(1) Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare.

(5) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

(6) Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.”

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor de mai sus rezultă că instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale are plenitudine de competenţă atât asupra verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie cât şi asupra controlului aplicării sancţiunilor contravenţionale şi principale. Pe de altă parte, rezultă că atât sancţiunile principale cât şi cele complementare trebuie să fie proporţionale cu gradul de pericol social al faptei.

Cum potrivit art.109 alin.9 din OUG nr.195/2002 „(9) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel.” şi întrucât dispoziţiile OUG nr.195/2002 nu prevăd dispoziţii derogatorii în privinţa sancţiunilor aplicate, rezultă că principiile de mai sus se aplică şi contravenţiilor prevăzute şi sancţionate de acest act normativ.

Pe cale de consecinţă, în lipsa unei prevederi exprese, nu pot fi reţinute susţinerile apelantului conform cărora sancţiunea complementară stabilită pentru fapta incriminată de dispoziţiile art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 este exclusă de la controlul proporţionalităţii.

De altfel, chiar motivarea cererii de apel este contradictorie atât timp cât apelantul a acceptă faptul că potrivit art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 care prevede că „(3) Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.”, sancţiunea principală a avertismentului poate fi aplicată în locul sancţiunii amenzii contravenţionale dar nu acceptă posibilitatea instanţei de individualizare a sancţiunii complementare. Tribunalul apreciază că prin ea înseşi sancţiunea principală a avertismentului exclude aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce întrucât avertismentul se aplică potrivit art.7 alin.2 faptelor de o gravitate redusă în timp ce sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce se aplică tocmai pentru a înlătura temporar o stare de pericol.

Prin urmare, dacă instanţa are competenţa de a înlocui sancţiunea amenzii contravenţionale şi a sancţiunilor complementare cu avertisment, rezultă că aceasta poate cu ocazia individualizării cu atât mai mult să menţină sancţiunea amenzii dar să înlăture sancţiunea complementară.

De altfel, excluderea din competenţele instanţei a posibilităţii de individualizare a sancţiunii complementare constituie o ingerinţă în dreptul de acces la instanţă şi cum nu este prevăzută de lege, nu poate fi acceptată, o altă concluzie fiind de natură să aducă atingere dreptului contravenientului la un proces echitabil.

În aceste condiţii, Tribunalul apreciază că hotărârea prin care prima instanţă a procedat la înlăturarea sancţiunii complementare şi menţinerea sancţiunii principale a amenzii este în acord cu plenitudinea sa de competenţă conferită de lege şi nu a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti astfel cum a invocat apelantul.

Pentru aceste considerente, Tribunalul constată că apelul este nefondat şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de intimatul ..., nr.ord. Reg.Com. 218/2002, CF nr.4298105, cu sediul în ... pronunţată de Judecătoria ..., în contradictoriu cu petentul ....

având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie PVNX/0156734/22.04.2017ca nefondat.

DEFINITIVA.

Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2018

......

Red/Tehnored./A.M./10.10.2018/4 ex/Fond.....

Domenii speta

Spete similare